Appeal in Cassation Dismissed as Unfounded; Sentence for Attempted Qualified Murder and Destruction Upheld

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 343 din 26 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen. (faptă săvârşită în data de 10 iunie 2019, în dauna persoanelor vătămate B., C., D.).

În temeiul art. 67 alin. (2) coroborat cu art. 189 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B., C., D. şi cu numita E. şi de a se apropia de acestea, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., exercitarea aceloraşi drepturi de către inculpat a fost interzisă şi ca pedeapsă accesorie.

Totodată, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen. (săvârşită în data de 10 iunie 2019).

Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile care fac obiectul cauzei se află în concurs real, motiv pentru care, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse mai sus menţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 1 an, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B., C., D. şi cu numita E. şi de a se apropia de acestea, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală stabilită, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi ce formează obiectul pedepsei complementare.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 39/DL din 10 iunie 2019 a Tribunalului Ilfov dată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Încheierea nr. 156/DL din 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, pusă în executare în baza Mandatului de arestare preventivă nr. x/UP din 10 iunie 2019 emis de Tribunalul Ilfov, până la rămânerea definitivă a hotărârii sau până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea sentinţei.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv dispuse în cauză de la 10 iunie 2019 la zi.

În baza art. 7 cu referire la pct. 1 din anexa la Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) şi (2) şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de persoanele vătămate B., C. şi D..

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările inculpatului A., instanţa de fond a reţinut că faptele acestuia, constând în aceea că, în data de 10 iunie 2019, în jurul orei 02:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, după ce, în prealabil, a legat cu un cablu electric clanţa uşii de acces în partea de casă din imobilul situat în satul Brăneşti, comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, în care se aflau, dormind, persoanele vătămate B., C. şi D., de un stâlp care sprijinea viţa de vie, pentru ca acestea să nu poată ieşi din imobil, a dat foc, folosind nişte hârtii pentru aprinderea mai rapidă, pe frigiderul din camera cea mai apropiată de acestea, aprinzând tavanul, persoanele vătămate şi inculpatul fiind salvaţi de vecinii alertaţi de fumul care ieşea din clădire, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., şi distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen.

S-a apreciat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de omor, rămasă în faza tentativei, este reprezentat de acţiunea inculpatului de incendiere a imobilului în care se aflau persoanele vătămate, acţiune care, în ansamblu, a avut aptitudinea de a produce decesul, având în vedere momentul în care acesta a ales să incendieze imobilul, şi anume în timpul nopţii, când ştia că respectivele persoane se află în interior şi dorm (astfel că posibilitatea de salvare a victimelor era mai redusă decât ar fi fost pe timp de zi), faptul că a întreprins acţiuni special pentru blocarea accesului în partea de imobil în care se aflau acestea, astfel încât să le împiedice să se salveze (respectiv a legat, cu un cablu electric de prelungitor, uşa de acces din partea imobilului în care se aflau, dormind, persoanele vătămate de un stâlp ce susţine bolta cu viţa de vie), iar focul a fost aprins într-o cameră alăturată acestora.

Au fost reţinute dispoziţiile art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., întrucât fapta de omor a fost săvârşită în formă calificată, respectiv asupra a trei persoane.

S-au apreciat incidente, în cauză, dispoziţiile art. 199 C. pen., întrucât între persoanele vătămate C. şi D. şi inculpatul A. se stabilise o relaţie asemănătoare cu cea între părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc, în accepţiunea art. 177 alin. (1) lit. c) C. pen.. Astfel, s-a reţinut că toate persoanele menţionate locuiau în acelaşi imobil, D. fiind soacra inculpatului, iar C. fiind nora acestuia. Totodată, persoana vătămată B. este fiul inculpatului, fapt ce atrage aplicarea art. 177 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a arătat că săvârşirea infracţiunii de omor calificat are ca urmare imediată atingerea relaţiilor sociale privind viaţa persoanei, între acţiunea inculpatului şi urmarea produsă existând legătură de cauzalitate. În privinţa urmării imediate, s-a constatat că rezultatul constând în moartea victimelor nu s-a produs datorită unor împrejurări independente de voinţa inculpatului, respectiv intervenţia rapidă a vecinilor care au sesizat fumul dens care ieşea din casă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, s-a reţinut că elementul material a constat în acţiunea inculpatului de a degrada, prin incendiere, imobilul situat în satul Brăneşti, comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, urmare imediată care s-a şi produs, fapta fiind de natură a pune în pericol alte persoane şi bunuri.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunilor, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea acestora, aspect ce rezultă din modalitatea concretă de comitere a activităţii imputabile ce face obiectul cauzei, astfel cum a fost expusă anterior.

Deşi cu ocazia declaraţiei date în calitate de suspect inculpatul a încercat să inducă ideea că, prin incendiul provocat, nu a intenţionat să ucidă persoanele vătămate, instanţa de fond a reţinut că urmărirea acestui rezultat reiese, cu evidenţă, din întreg probatoriul administrat, având în vedere poziţionarea focarului - în camera vecină cu cea unde dormea persoana vătămată D.-, blocarea accesului în partea de imobil în care se aflau persoanele vătămate, astfel încât acestea să nu poată ieşi, menţiunea din procesul-verbal încheiat cu ocazia primelor verificări, în sensul că inculpatul a declarat verbal că a legat uşa de acces cu un cablu şi a dat foc la casă, în mod intenţionat, cu scopul de a-i ucide pe cei trei membri ai familiei sale care se aflau în interior.

Constatând, din probele administrate în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpat, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea sancţiunii penale aplicate, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., reţinându-se că inculpatul A. avea, la momentul săvârşirii faptelor, vârsta de 49 de ani, că este căsătorit cu martora E. şi are un fiu major, respectiv persoana vătămată B., că are studii liceale, meseria de lăcătuş mecanic, iar, la momentul arestării, avea un loc de muncă în cadrul SC F. SA, ca manipulant marfă, date personale în raport cu care s-a apreciat că acuzatul prezintă un grad de dezvoltare psihică şi intelectuală suficient de ridicat încât să îi permită să înţeleagă de la început caracterul antisocial al faptelor sale.

Întrucât, din declaraţiile date în cauză, a rezultat că inculpatul consuma frecvent băuturi alcoolice, iar, pe acest fond, a avut în nenumărate rânduri un comportament agresiv la adresa membrilor familiei sale, s-a considerat că nu poate constitui, sub nicio formă, o circumstanţă favorabilă acestuia împrejurarea că, la momentul săvârşirii faptelor, se afla într-o stare avansată de ebrietate. În plus, s-a reţinut că inculpatul ameninţase de mai multe ori că va da foc casei, lucru care s-a şi întâmplat, acest aspect denotând lipsa de regret a acuzatului cu privire la faptele comise. Sub acelaşi aspect al circumstanţelor personale, s-a reţinut că, din fişa de cazier judiciar, rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

La stabilirea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere şi circumstanţele reale ale cauzei, care imprimă faptelor un pericol social ridicat, sens în care s-a făcut trimitere la modalitatea concretă de planificare şi executare a acestora şi la starea de pericol potenţial creată. Sub acest aspect, s-a subliniat că doar datorită intervenţiei prompte a vecinilor cei trei membri ai familiei nu au suferit vătămări şi incendiul nu s-a extins, în lipsa acestei intervenţii, dat fiind şi momentul ales pentru incendiere (în timpul nopţii), rezultatul faptelor inculpatului ar fi putut avea o gravitate şi rezonanţă majore. De asemenea, s-a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare [art. 189 alin. (1) C. pen., art. 199 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, art. 253 alin. (4) C. pen.], dar şi de cauza de atenuare a pedepsei, reglementată de dispoziţiile art. 33 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunii de omor calificat.

Raportat la criteriile expuse anterior, prima instanţă a apreciat că, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 C. pen., se impune aplicarea unei pedepse peste limita minimă, orientată spre mediu, respectiv de 10 ani închisoare, întrucât, deşi inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pericolul social potenţial al faptei concrete săvârşite este major, iar, din datele cauzei, a rezultat că acuzatul avea în mod obişnuit un comportament agresiv faţă de membrii familiei sale.

Totodată, s-a apreciat că, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., se impune aplicarea unei pedepse uşor peste limita minimă, respectiv de 3 ani închisoare, având în vedere, pe de o parte, împrejurările în care a fost comisă, imobilul incendiat aflându-se la o distanţă foarte mică de imobilele vecine, astfel că, în absenţa intervenţiei rapide, riscul de extindere la acestea ar fost foarte ridicat, iar, pe de altă parte, destinaţia de locuinţă a construcţiei, aspect de natură a aduce un plus de gravitate faptei.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de persoanele vătămate B., C. şi D., prima instanţă a observat că acestea au solicitat obligarea statului român la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând compensaţii financiare pentru prejudiciile materiale suferite în urma infracţiunilor ce fac obiectul cauzei, iar nu obligarea inculpatului A. ori a unei părţi responsabile civilmente, în sensul dispoziţiilor art. 86 C. proc. pen., astfel cum impun prevederile art. 19 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a constatat că, potrivit dispoziţiilor Capitolului V din Legea nr. 211/2004, victimele anumitor infracţiuni au dreptul la acordarea de către stat a compensaţiilor financiare în condiţiile reglementate de această lege, art. 21 alin. (1) lit. a) din actul normativ recunoscând acest drept şi persoanelor asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi omor calificat, prevăzute la art. 188 şi 189 C. pen.. Cu toate acestea, s-a subliniat că o acţiune civilă întemeiată pe această lege nu poate fi alăturată acţiunii penale având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea unei atare infracţiuni, întrucât, pe de o parte, nu este posibil conform art. 19 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., nefiind exercitată împotriva inculpatului sau unei părţi responsabile civilmente, iar, pe de altă parte, trebuie să urmeze procedura expres reglementată de art. 21 - art. 34 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., arătând că a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei şi solicitând reindividualizarea pedepsei, cu consecinţa micşorării cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală nr. 1711/A din 16 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 343/F din 26 septembrie 2019 a Tribunalului Ilfov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, care a fost desfiinţată, în parte, şi, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare, pedepsele complementare şi accesorii stabilite în sarcina inculpatului A., care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen. (faptă săvârşită în data de 10 iunie 2019, în dauna persoanelor vătămate B., C., D.); pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B., C., D. şi cu numita E., precum şi de a se apropia de acestea, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe o perioadă de 3 ani; pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen. (faptă săvârşită în data de 10 iunie 2019), şi

- sporul de 1 an închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., de la 10 ani închisoare la 8 ani şi 6 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 9 luni închisoare.

Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile care fac obiectul cauzei se află în concurs real, motiv pentru care, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse mai sus menţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 11 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 5 luni închisoare, în regim de detenţie.

Totodată, din conţinutul pedepsei complementare şi accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., s-a înlăturat interzicerea exercitării dreptului de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B. şi cu numita E. şi de a se apropia de acestea, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate C. şi D. şi de a se apropia de acestea la mai puţin de 200 m, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală stabilită, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi ce formează obiectul pedepsei complementare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 iunie 2019 la zi.

Pentru a pronunţa această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, care nici nu a fost contestată de inculpat prin apelul declarat. De altfel, în faţa primei instanţe, inculpatul A. a recunoscut integral săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, iar apelul formulat vizează individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.

Ca urmare, a constatat că probele administrate în cauză justifică reţinerea concluziei că, la data de 10 iunie 2019, în jurul orei 02:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, după ce, în prealabil, a legat cu un cablu electric clanţa uşii de acces în partea de casă din imobilul situat în satul Brăneşti, comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, în care se aflau, dormind, persoanele vătămate B., C. şi D., de un stâlp care sprijinea viţa de vie, pentru ca acestea să nu poată ieşi din imobil, inculpatul A. a dat foc, folosind nişte hârtii pentru aprinderea mai rapidă, pe frigiderul din camera cea mai apropiată de cei trei membri ai familiei sale, aprinzând tavanul, persoanele vătămate şi inculpatul fiind salvaţi de vecinii alertaţi de fumul care ieşea din clădire, aceste fapte realizând tipicitatea infracţiunilor de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., şi distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen.

Curtea a reţinut, totodată, că, deşi inculpatul a precizat în faţa primei instanţe că recunoaşte comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, faţă de dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în mod corect în privinţa sa nu s-a făcut aplicarea procedurii simplificate în cazul recunoaşterii învinuirii, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă, ci s-a procedat la judecarea cauzei potrivit procedurii obişnuite. Astfel, s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., procedura în cazul recunoaşterii învinuirii nu poate fi aplicată în cazurile în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, aşa cum este cea de omor calificat, prevăzută de art. 189 C. pen., a cărei săvârşire s-a reţinut în forma tentativei în sarcina inculpatului A..

Pe de altă parte, s-a observat că, deşi în mod corect a stabilit situaţia de fapt, încadrarea juridică dată faptelor şi îndeplinirea condiţiilor pentru a interveni tragerea la răspundere penală a inculpatului, instanţa de fond a realizat o greşită individualizare a pedepselor pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, apelul formulat de inculpat cu privire la aceste aspecte fiind întemeiat.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că, deşi nu se poate nega gravitatea infracţiunilor imputate, nu poate fi ignorată nici modalitatea în care inculpatul a conceput comiterea faptei ori împrejurările în care acesta a acţionat. Astfel, s-a arătat că faptele au fost comise în contextul în care soţia sa părăsise locuinţa comună, iar aceasta şi soacra lui i-au cerut să plece din imobil, înainte de comiterea faptelor inculpatul având o discuţie telefonică cu soţia sa, după care a cumpărat şi a consumat cantităţi importante de băuturi alcoolice. Fără a aprecia că împrejurările descrise ar justifica în vreun fel un comportament agresiv, Curtea a reţinut că inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, că iniţial a legat uşa, apoi a mers să se culce, iar ulterior s-a trezit, a aprins hârtiile în camera învecinată celei în care dormea D., după care s-a culcat la loc, astfel încât vecinii au fost cei care, alertaţi de fumul care ieşea din casă, au salvat persoanele vătămate, dar şi pe inculpat.

S-a mai arătat că, din declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor, a rezultat că inculpatul avea reale probleme cu băutura, aspect pe care acesta l-a negat iniţial, având conflicte cu familia pe fondul consumului de alcool.

Curtea a apreciat că datele care caracterizează persoana inculpatului, care are resurse pentru a înţelege gravitatea activităţii infracţionale şi consecinţele care decurg din aceasta, care era integrat social la data faptelor, având un loc de muncă, aflat la primul conflict cu legea penală, cu o atitudine procesuală sinceră, justifică orientarea instanţei în individualizarea judiciară a pedepsei pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa către minimul special prevăzut de lege. În aceste condiţii, s-a considerat că pedepsele de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat şi, respectiv, de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru infracţiunea de distrugere, prin cuantumul menţionat, reflectă toate criteriile care caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor şi dau, astfel, relevanţă şi principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, fiind apte să conducă la îndreptarea acestuia şi la prevenirea comiterii de alte infracţiuni.

Totodată, Curtea a înlăturat din conţinutul pedepsei complementare şi accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat asupra unor membri de familie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - 189 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 199 C. pen., interzicerea exercitării dreptului de a comunica, sub orice formă, cu persoanele vătămate B. şi cu numita E. şi de a se apropia de acestea, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen., reţinând că cel dintâi este fiul inculpatului şi, în faţa instanţei de apel, a solicitat să i se permită să menţină legătura cu tatăl său, astfel că se impune a fi avută în vedere poziţia exprimată în acest sens, iar cea de a doua este soţia inculpatului şi nu a avut calitatea de persoană vătămată în raport cu infracţiunea imputată în cauză.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 26 februarie 2020 (data poştei), a declarat recurs în casaţie inculpatul A., personal, invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a susţinut, în esenţă, că pedeapsa stabilită pentru tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. a fost majorată conform art. 199 alin. (1) C. pen., deşi, raportat la circumstanţele în care a comis fapta, trebuiau aplicate dispoziţiile art. 193 alin. (2) şi (3) C. pen. cu reţinerea art. 199 alin. (2) C. pen.. În plus, a arătat că limitele de pedeapsă nu au fost reduse cu o treime, ca urmare a poziţiei sale de recunoaştere a faptelor.

Prin încheierea din 18 iunie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. în ceea ce priveşte criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1711/A din 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 4 şi fixându-se termen de judecată în şedinţă publică la data de 30 iulie 2020.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă numai din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Dată fiind natura recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin intermediul acesteia nu se poate obţine schimbarea încadrării juridice, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. cu argumentarea, pe de o parte, că, raportat la circumstanţele în care a comis fapta asupra membrilor familiei, aceasta trebuia încadrată juridic în dispoziţiile art. 193 alin. (2) şi (3) C. pen. raportat la art. 199 alin. (2) C. pen. şi nu ca tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., iar, pe de altă parte, că nu a fost valorificată poziţia sa de recunoaştere a activităţii infracţionale, ce ar fi avut drept consecinţă reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a acesteia. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Aşadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanţele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege, iar nu o reanalizare a probatoriului aflat la dosar în scopul reţinerii unei alte situaţii factuale care să atragă o altă încadrare juridică [cea prevăzută art. 193 alin. (2) şi (3) C. pen. raportat la art. 199 alin. (2) C. pen.] şi, în consecinţă, o sancţiune mai redusă, aşa cum a solicitat, de fapt, recurentul prin motivele scrise de recurs, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea ei.

Pentru aceleaşi motive, nu pot fi analizate nici celelalte critici circumscrise de recurent aceluiaşi caz de casare, vizând nevalorificarea poziţiei sale de recunoaştere a faptelor imputate în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor ce i-a fost reţinută în sarcină. Astfel, pentru a fi incident motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., era necesar ca instanţele de fond şi apel să fi reţinut în privinţa inculpatului dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar cuantumul pedepsei efectiv aplicate să fie în alte limite decât cele prevăzute de lege, ipoteză ce nu se regăseşte, însă, în speţă.

Or, instanţele ordinare au stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că, în cauză, nu sunt incidente respectivele prevederi întrucât inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 199 C. pen., faptă care, în forma consumată, este sancţionată cu detenţiune pe viaţă ori cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, iar în această situaţie (când acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă) dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. nu permit aplicarea procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Prin urmare, atâta timp cât instanţa de apel nu a reţinut, în privinţa recurentului, incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar acesta nu a indicat niciun aspect de nelegalitate a pedepsei aplicate, criticile sale nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.]. De altfel, pedepsele stabilite recurentului, de 8 ani şi 6 luni închisoare şi de 2 ani şi 9 luni închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de legiuitor pentru infracţiunile de tentativă la omor calificat (cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 15 ani 7 luni şi 15 zile închisoare) şi distrugere (cuprinse între 2 ani şi 7 ani închisoare), pentru care a fost condamnat, iar sancţiunea rezultantă, de 9 ani şi 5 luni închisoare, a fost corect calculată.

Faţă de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1711/A din 16 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Deopotrivă, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1711/A din 16 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2020.

GGC - GV