Judicial authorization to transfer international criminal proceedings to Romania based on defendant's habitual residence and social reintegration interests.

Deliberând asupra contestaţiei formulate de contestatorul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 8/FCJI din data de 11 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus admiterea cererii de preluare a judecăţii formulată de autorităţile din Republica Slovenia cu privire la intimatul A. în cauza ce formează obiectul dosarului penal I K 72/2018 al Tribunalului Districtual din Maribor, referitor la infracţiunea de furt calificat prevăzută de punctul 3 în legătură cu punctul 1 alin. (1) al art. 205 din C. pen. sloven (C. pen.-1), cu aplicarea art. 20 din C. pen. sloven (având corespondent în legislaţia românească în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen.), stabilindu-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, conform art. 35 alin. (1) din C. proc. pen., instanţă căreia îi va fi înaintat dosarul.

Pentru a dispune această soluţie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nr. x din data de 24 noiembrie 2020, s-a solicitat instanţei ca, în temeiul art. 131 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, sa fie preluată de către autorităţile judiciare române procedura penală privind pe inculpatul A., trimis în judecată de autorităţile judiciare slovene în dosarul nr. x al Tribunalului Districtual din Maribor.

În motivarea sesizării, se arata că Parchetul Districtual de Stat din Maribor, Republica Slovenia, la data de 5 decembrie 2017, a emis Rechizitoriul nr. x, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a învinuitului A. pentru comiterea infracţiunii de «furt calificat» prevăzută de punctul 3, în legătură cu pct. 1 alin. (1) al art. 205 din C. pen. sloven (C. pen.-1), cu aplicarea art. 20 din C. pen.-1 constând în aceea că, în intervalul de timp 16 aprilie 2016, ora 17:00 - 18 aprilie 2016, ora 06:20, împreună cu alte persoane (rămase neidentificate), a pătruns prin efracţie (tăierea gardului împrejmuitor) în depozitul societăţii B., situat la adresa Slovenska Bistrica şi a sustras bunuri (echipamente electrice şi pentru construcţii - maşini de găurit, maşini de tăiat, agregate, ciocane demolatoare, compresoare, conductori electrici, precum şi 500 litri motorină), în valoare totală de 57.545 euro.

Sub aspect probatoriu, se arată că de pe un furtun PVC, găsit pe sol lângă rezervorul unui autocamion, s-au prelevat urme biologice care au fost supuse unei expertize ADN, iar prin Raportul de expertiză nr. x întocmit la data de 3 septembrie 2017 de Laboratorul Naţional de Expertize Criminalistice din Slovenia s-a stabilit că aceste urme aparţin profilului ADN al cetăţeanului român A.. Învinuitul A. nu a fost identificat pe teritoriul Sloveniei.

După emiterea rechizitoriului, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Districtual din Maribor, iar camera de consiliu a acestui tribunal a emis, la data de 6 februarie 2018, Decizia nr. 1 Ks 72/2018, prin care a hotărât transmiterea dosarului nr. x instanţei competente din România, în vederea continuării procedurii penale faţă de învinuitul A..

Cu adresa nr. x/2018 din data de 3 august 2018, Ministerul Justiţiei din România a transmis cererea de preluare a procedurii penale sus-menţionată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, iar prin Referatul nr. x/2018 întocmit la data de 27 septembrie 2018 procurorul a sesizat Curtea de Apel Iaşi, cu propunere de admitere a cererii formulată de autorităţile slovene.

Prin Încheierea penală nr. 12 FCJI/2018 pronunţată la data de 11 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Iaşi s-a dispus, în temeiul art. 128 alin. (5) raportat la art. 128 2 alin. (2) lit. c) şi j) din Legea nr. 302/2004, respingerea cererii. În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că persoana cercetată nu se afla pe teritoriul naţional, fiind plecată în Irlanda de 2 ani pe o perioadă nedeterminată, apreciindu-se astfel că preluarea judecăţii de către instanţele române nu este oportună. Dosarul a fost restituit autorităţilor judiciare slovene.

Ulterior pronunţării soluţiei de respingere a cererii de preluare a procedurii penale, autorităţile slovene au efectuat verificări pentru a stabili locul unde locuieşte efectiv numitul A., fiind interesate, în primul rând, să îi înmâneze acestuia rechizitoriul, măsură obligatorie conform normelor procesual-penale slovene. În acest context, a rezultat faptul că numitul A. a revenit în România şi locuieşte efectiv în Vaslui, aceste informaţii fiindu-le transmise autorităţilor slovene de Biroul INTERPOL Bucureşti. Urmare a acestui fapt, autorităţile slovene au formulat o nouă cerere de preluare a procedurii penale ce formează obiectul dosarului nr. x al Tribunalului Districtual din Maribor, respectiv Cererea nr. III K 72/2018 din data de 23 ianuarie 2020.

În cuprinsul referatului întocmit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a apreciat că solicitarea formulată de autorităţile judiciare slovene este conformă cerinţelor din art. 6 parag. 1 şi art. 7 parag. 1 din Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală adoptată la Strasbourg la data de 15 mai 1972, în sensul că numitul A. este învinuit de comiterea pe teritoriul statului sloven a unei fapte ce este incriminată şi de legea penală română, întrunind formal elementele constitutive ale infracţiunii de "furt calificat" prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu la cinci ani.

De asemenea, s-a arătat că persoana cercetată este cetăţean român, cu domiciliul în România şi locuieşte efectiv pe teritoriul naţional, fiind întrunite astfel şi prevederile art. 8 paragraf 1 lit. a) şi b) din aceeaşi Convenţie.

Totodată, parchetul a apreciat că este respectat şi principiul "non bis in idem", în sensul că din fişa de cazier şi din verificările efectuate în baza de date C. nu rezultă indicii că numitul A. ar fi fost cercetat de autorităţile judiciare române pentru fapta care formează obiectul cererii de preluare a judecăţii.

Nu s-a identificat incidenţa unui motiv de respingere a cererii de preluare a procedurilor penale dintre cele prevăzute expres în art. 133 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, republicată

Prin Adresa nr. x din 14 august 2020 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui - Serviciul de Investigaţii Criminale s-a comunicat că numitul A. locuieşte efectiv la adresa de domiciliu (Vaslui).

Astfel, faţă de aspectele prezentate, s-a apreciat că nu mai subzistă motivul pentru care s-a respins anterior cererea autorităţilor slovene şi că este întemeiată Cererea de preluare a procedurii penale nr. III K 72/2018, formulată la data de 23 ianuarie 2020 de Tribunalul Districtual din Maribor, întrucât persoana cercetată îşi are domiciliul în Vaslui, instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să continue judecata fiind Judecătoria Vaslui.

În cadrul procedurii derulate în faţa Curţii de Apel Iaşi, A. a fost asistat, iniţial, de un apărător desemnat din oficiu (av. D.), iar ulterior de un apărător ales, av. E. din cadrul Baroului Iaşi.

În şedinţa publică din 8 ianuarie 2021, A. a fost audiat cu privire la solicitarea formulată de autorităţile judiciare slovene privind preluarea de către autorităţile judiciare române a procedurii penale în dosarul nr. x al Tribunalului Districtual din Maribor.

În susţinerea solicitării de respingere a cererii, A. a depus înscrisuri: copii simple, netraduse, de pe cartea de reşedinţă din Irlanda şi ale unui contract de închiriere; copie certificat de înmatriculare autovehicul, în limba engleză; înscrisuri sold bancar pentru luna august 2018, în copie simplă, în limbile engleză şi română; certificat de încetare contract de muncă din 28 mai 2017, în copie simplă, în limbile engleză şi română, certificat de plată, impozit, asigurare socială legată de plată, taxă socială universală şi impozit pe proprietate locală din 31 decembrie 2016, în limbile română şi engleză; documente de călătorie din 4 iunie 2019, 8 noiembrie 2019, 21 octombrie 2019, 7 august 2019, 11 iunie 2019, 4 iunie 2019, 28 martie 2019, toate pe numele A.; planşă fotografică; print-screen.

La solicitarea instanţei, Tribunalul Districtual din Maribor a comunicat, prin Adresa nr. 1K 72/2018 din 14 ianuarie 2021, că după data transmiterii cererii de preluare a procedurii (23 ianuarie 2020) nu a fost efectuat niciun act de procedură, starea procedurii şi a dosarului penal fiind aceeaşi de la momentul trimiterii cererii.

Analizând solicitarea formulată de autorităţile judiciare slovene privind preluarea de către autorităţile judiciare române a procedurii penale în dosarul nr. x al Tribunalului Districtual din Maribor privind pe A., Curtea a considerat că este întemeiată.

Prin O.G. nr. 77/1999, aprobată prin Legea nr. 34/2000, România a ratificat Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, care în art. 8 pct. 1 prevede următoarele:

"Un stat contractant poate solicita unui alt stat să înceapă urmărirea în unul sau mai multe dintre cazurile următoare:

a) dacă acuzatul are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;

b) dacă acuzatul este cetăţean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul său de origine;

c) dacă acuzatul execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat;

d) când acuzatul face obiectul, în statul solicitat, al unei urmăriri judiciare pentru aceeaşi infracţiune sau pentru alte infracţiuni;

e) dacă se consideră că transferul urmăririi este justificat prin interesul de a descoperi adevărul şi, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat;

f) dacă se consideră că executarea unei eventuale condamnări în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului;

g) dacă se consideră că prezenţa acuzatului la audieri nu poate fi asigurată în statul solicitat;

h) dacă statul solicitant consideră că nu este în măsură să execute o eventuală condamnare, chiar atunci când are calea extrădării, şi că statul solicitat este în măsură să o facă."

Trebuie precizat că termenul "urmărire" utilizat în Convenţie are un sens mai larg, referindu-se atât la urmărirea penală, cât şi la judecarea cauzei.

Totodată, art. 133 din Legea nr. 302/2004 prevede, referitor la cererea de preluare a procedurii penale, următoarele:

"(1) Cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menţionată pe cerere, prescripţia răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.

(2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:

a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;

b) făptuitorii sunt necunoscuţi;

c) persoana cercetată nu are reşedinţa obişnuită în România;

d) persoana cercetată nu este cetăţean român şi nu avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul României în momentul săvârşirii faptei;

e) infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracţiune pur militară ori pur fiscală;

f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;

g) legea penală română este deja aplicabilă faptei şi, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;

h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaţionale ale României;

i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;

j) faţă de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună."

Curtea a constatat că intimatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de punctul 3 în legătură cu punctul 1 alin. (1) al art. 205 din C. pen. sloven (C. pen.-1), cu aplicarea art. 20 din C. pen. sloven (C. pen.-1) constând în aceea că, în intervalul de timp 16 aprilie 2016, orele 17:00 - 18 aprilie 2016, orele 06:20, împreună cu alte persoane (rămase neidentificate), ar fi pătruns prin efracţie (tăierea gardului împrejmuitor) în depozitul societăţii B., situat la adresa Slovenska Bistrica şi ar fi sustras bunuri (echipamente electrice şi pentru construcţii - maşini de găurit, maşini de tăiat, agregate, ciocane demolatoare, compresoare, conductori electrici, precum şi 500 litri motorină), în valoare totală de 57.545 euro.

Fapta corespunde în legislaţia din România infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări.

Cererea statului solicitant de preluare a judecăţii nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă pentru aceleaşi fapte nici în Republica Slovenia şi nici în România, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar a persoanei în cauză.

În privinţa faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a numitului A. de autorităţile judiciare slovene, nu s-au împlinit termenele de prescripţie a răspunderii penale prevăzute de art. 155 C. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

A. este cetăţean român, iar din consultarea bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a reieşit că intimatul figurează cu domiciliul în municipiul x, judeţul x, adresă la care a fost identificat persoana solicitată la momentul executării mandatului de aducere emis pe numele acestuia.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, A. a indicat că ar locui, fără forme legale, la domiciliul mamei sale, F., în municipiul x, strada x, nr. x, judeţul x, susţinere care nu este de natură a face aplicabil motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Curtea a apreciat că nu se poate vorbi, la acest moment, de o reşedinţă obişnuită a petentului pe teritoriul Irlandei. A. locuieşte la acest moment pe teritoriul României, împreună cu soţia şi cei doi copii minori, în vârstă de 11 ani (care, de regulă, stă cu bunicii săi pe teritoriul României), respectiv 1 an şi 8 luni, ambii copii beneficiind de alocaţie din partea statului român.

Din declaraţia persoanei care face obiectul cererii formulate de autorităţile slovene, rezultă că soţia acestuia nu are carte de reşedinţă pe teritoriul Irlandei şi nici loc de muncă în ţara respectivă. De altfel, A. nu a făcut dovada că are un loc de muncă pe teritoriul Irlandei sau a unor demersuri, cu grad ridicat de concretizare, în acest sens. Înscrisurile prezentate de intimat vizează perioada 2016 - 2018 (certificat de plată, impozit, asigurare socială legată de plată, taxă socială universală şi impozit pe proprietate locală din 31 decembrie 2016; certificat de încetare contract de muncă din 28 mai 2017; sold bancar pentru luna august 2018).

Curtea a arătat că intimatul nu a făcut dovada existenţei unui contract de închiriere în derulare pe teritoriul Irlandei, simpla existenţă a cărţii de reşedinţă nefiind de natură, prin ea însăşi, a face dovada unei reşedinţe obişnuite pe teritoriul Irlandei.

Nu pot fi ignorate nici restricţiile existente la nivel internaţional în ceea ce priveşte dreptul de circulaţie al persoanelor şi dificultăţile survenite pe piaţa forţei de muncă în contextul pandemic actual. În egală măsură, Curtea a observat că toate documentele de călătorie sunt emise pe numele lui A. (nu este depus vreun document de călătorie în privinţa unui alt membru al familiei), cel mai recent fiind din luna noiembrie 2019.

Urmare a modificării împrejurării care a stat la baza respingerii, prin Sentinţa penală nr. 12/FCJI/2018 din 11 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2018, solicitării anterioare formulată de autorităţile judiciare slovene, nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză.

Curtea a apreciat, de asemenea, că este oportună desfăşurarea procedurii penale în România, nefiind incident motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

A. este cetăţean român, cu reşedinţa în România, astfel că executarea unei eventuale condamnări în România ar fi susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a acestuia.

În ceea ce priveşte probatoriul testimonial indicat în cuprinsul actului de sesizare (doi martori - G. şi H.), administrarea probelor se poate realiza de instanţa română prin videoconferinţă, prin intermediul unui ordin european de anchetă. Se impune a fi avut în vedere şi că persoana vătămată B. a fost de acord cu predarea procedurii către autorităţile judiciare române.

Instanţa a mai observat şi că A. nu a manifestat minimul interes în clarificarea situaţiei sale juridice, cât timp dosarul s-a aflat pe rolul autorităţilor judiciare slovene, deşi cunoştea existenţa procedurilor judiciare îndreptate împotriva sa (a fost reprezentat de un apărător ales în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Iaşi, având ca obiect cererea iniţială formulată de autorităţile judiciare slovene de preluare a judecăţii).

Curtea a apreciat că prin desfăşurarea procedurilor judiciare în faţa unei instanţe din România, chiar şi în absenţa procedurii de cameră preliminară, sunt create premisele ca persoana acuzată să fie prezentă la judecarea cauzei (instanţa făcând din nou trimitere la dificultăţile inerente de deplasare la nivel internaţional în contextul pandemic) şi să beneficieze de asistenţă juridică din partea unui apărător ales, cu care poate comunica în limba nativă. De altfel, procedura judiciară se va desfăşura în limba română.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie, în termen legal, contestatorul A..

Cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică contestatorul a solicitat ca judecata cauzei să fie realizată de către autorităţile slovene.

Examinând încheierea atacată, în raport de actele dosarului şi criticile formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din legea-cadru în această materie, respectiv Legea nr. 302/2004, transferul de proceduri în materie penală reprezintă o formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală.

În doctrină (N. Neagu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 111), s-a considerat că transferul de proceduri în materie penală poate fi definit ca acea formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală prin care, la cererea unui stat (solicitant), un alt stat (solicitat) preia exercitarea urmăririi penale sau a judecăţii împotriva unei persoane acuzate de săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul statului solicitant, dacă statul solicitant are competenţa de a exercita urmărirea.

Acelaşi autor afirmă că esenţa şi originile acestei forme de cooperare judiciară se regăsesc în adagiul aut dedere, aut judicare (fie predai, fie urmăreşti).

În ceea ce priveşte necesitatea adoptării acesteia, s-a apreciat că este posibil ca exercitarea jurisdicţiei proprii asupra comiterii unei infracţiuni să nu fie posibilă, deşi statul respectiv ar fi în cea mai bună poziţie să judece persoana care a săvârşit infracţiunea. În asemenea situaţii, este posibil ca un alt stat să exercite urmărirea penală ori judecata, în special datorită faptului că persoana care a săvârşit infracţiunea este propriul cetăţean ori rezident pe teritoriul său.

Esenţială pentru realizarea transferului de proceduri este cererea statului solicitant. Prin cerere se exprimă voinţa statului solicitant de a renunţa la propria jurisdicţie şi a delega cauza autorităţilor competente ale statului solicitat.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 302/2004, orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanţelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Competenţa de soluţionare a unei asemenea cereri diferă în funcţie de locul unde a fost comisă fapta, respectiv pe teritoriul statului român sau în afara acestui teritoriu.

(i) Astfel, în cazul în care infracţiunea a fost comisă pe teritoriul României, cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecăţii se soluţionează, după caz, de parchetele de pe lângă curţile de apel sau curţile de apel în circumscripţia cărora se află locul unde a fost săvârşită fapta sau a fost identificată persoana cercetată ori locuieşte persoana vătămată.

(ii) Dacă infracţiunea a fost comisă în afara teritoriului statului român, cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecăţii se soluţionează, după caz, de parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie locuieşte făptuitorul sau de curtea de apel. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, soluţionarea cererii este de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sau a Curţii de Apel Bucureşti, după caz. Cererile de preluare a urmăririi penale care privesc fapte care, potrivit legii, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau a Direcţiei Naţionale Anticorupţie se soluţionează de către acestea.

Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune asupra urmării date cererii în conformitate cu dispoziţiile C. proc. pen.

Cererea de preluare a judecăţii se transmite de Ministerul Justiţiei parchetului de pe lângă curtea de apel competentă să o soluţioneze. Procurorul general competent sesizează curtea de apel cu propunerea de admitere sau respingere a cererii. În doctrină, s-a arătat că, spre deosebire de cererea de transfer de procedură formulată în faza de urmărire penală, textul nu mai lasă posibilitatea procurorului general competent să delege competenţa de soluţionare a cererii altui procuror.

Odată învestită cu o cerere de preluare a judecăţii, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilităţii cererii. Încheierea este supusă contestaţiei, în termen de 5 zile de la pronunţare.

În cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerul Justiţiei informează autorităţile statului solicitant în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de transfer de proceduri penale.

De asemenea, art. 133 din Legea nr. 302/2004 prevede, referitor la cererea de preluare a procedurii penale, următoarele:

"(1) Cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menţionată pe cerere, prescripţia răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.

(2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:

a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;

b) făptuitorii sunt necunoscuţi;

c) persoana cercetată nu are reşedinţa obişnuită în România;

d) persoana cercetată nu este cetăţean român şi nu avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul României în momentul săvârşirii faptei;

e) infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracţiune pur militară ori pur fiscală;

f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;

g) legea penală română este deja aplicabilă faptei şi, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;

h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaţionale ale României;

i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;

j) faţă de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună."

Aplicând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, Înalta Curte, în acord cu instanţa fondului, constată nu există niciun motiv pentru respingerea cererii statului solicitant de preluare a judecăţii, nici dintre cele obligatorii prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea 302/2004, nici dintre cele facultative, conform art. 133 alin. (2) din aceeaşi lege.

Astfel, cererea nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă pentru aceleaşi fapte nici în Republica Slovenia şi nici în România, iar pentru fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a numitului A. de autorităţile judiciare slovene nu s-au împlinit termenele de prescripţie a răspunderii penale prevăzute de art. 155 din C. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În faţa instanţei de fond contestatorul a invocat motivele facultative de respingere a cererii statului străin de preluare a procedurilor penale prevăzute de art. 133 alin. (2) lit. c) şi j) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat întrucât A. este cetăţean român, iar acesta figurează cu domiciliul în municipiul Vaslui, judeţul Vaslui, adresă la care a fost identificat la momentul executării mandatului de aducere emis pe numele acestuia.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, A. a indicat că ar locui, fără forme legale, la domiciliul mamei sale, F., în municipiul x, strada x, nr. x, judeţul x, susţinere care nu este de natură a face aplicabil motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa fondului că A. nu a făcut dovada că are un loc de muncă pe teritoriul Irlandei sau a unor demersuri, cu grad ridicat de concretizare, nu a făcut dovada existenţei unui contract de închiriere în derulare pe teritoriul Irlandei (simpla existenţă a cărţii de reşedinţă nefiind de natură, prin ea însăşi, a face dovada unei reşedinţe obişnuite pe teritoriul Irlandei), înscrisurile prezentate vizând perioada 2016-2018.

În ceea ce priveşte motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este oportună desfăşurarea procedurii penale în România, transferul procedurii penale servind intereselor unei bune administrări a justiţiei întrucât contestatorul este cetăţean român, cu reşedinţa în România, executarea unei eventuale condamnări în România fiind susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a acestuia.

De asemenea, în ceea ce priveşte administrarea probatoriului se apreciază că aceasta se poate realiza de instanţa română prin videoconferinţă, prin intermediul unui ordin european de anchetă; în ceea ce priveşte persoana vătămată B., aceasta a fost de acord cu predarea procedurii către autorităţile judiciare române.

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa fondului, apreciază că A. nu a manifestat un minim interes în clarificarea situaţiei sale juridice, cât timp dosarul s-a aflat pe rolul autorităţilor judiciare slovene, deşi cunoştea existenţa procedurilor judiciare îndreptate împotriva sa, astfel încât, o eventuală judecată efectuată de către autorităţile slovene ar conduce la o reluare a acestei atitudini de ignorare a afacerilor judiciare de pe teritoriul statului sloven.

În ceea ce priveşte diferenţele dintre cele două state privind etapele procesuale existente, în doctrina recentă (I.-C. Morar, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 92), s-a subliniat că "După preluarea judecăţii şi stabilirea instanţei potrivit competenţei organelor judiciare, se pune problema pentru această din urmă instanţă competentă dacă:

a) va parcurge şi faza camerei preliminare şi, în caz afirmativ, cum şi prin ce modalitate va verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală care au fost realizate de către organele abilitate ale unui alt stat (membru sau terţ); sau

b) va acorda eficienţă direct dispoziţiilor procedurale ale Titlului III din Partea specială a noului C. proc. pen. ce reglementează judecata, apreciind că este legal sesizată (deci fără parcurgerea fazei camerei preliminare).

În aceste condiţii, instanţa constată că cel de-al doilea punct de vedere este pertinent, pe de o parte, având în vedere formularea textului art. 131 alin. (6), care se referă la continuarea judecăţii potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., iar, pe de altă parte, ar fi imposibil de verificat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală ale altui stat.

În consecinţă, în acord cu instanţa fondului, Înalta Curte constată că prin desfăşurarea procedurilor judiciare în faţa unei instanţe din România, chiar şi în absenţa procedurii de cameră preliminară, sunt create premisele ca persoana acuzată să fie prezentă la judecarea cauzei (instanţa făcând trimitere şi la dificultăţile inerente de deplasare la nivel internaţional în contextul pandemic), să beneficieze de asistenţă juridică din partea unui apărător ales, cu care poate comunica în limba nativă, procedura judiciară urmând a se desfăşura în limba română.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că cererea de transfer de procedură în materie penală satisface pe deplin exigenţele impuse de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispoziţiilor mai sus enunţate, este temeinică şi legală, iar criticile formulate de contestator, neîntemeiate.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 8/FCJI din data de 11 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 8/FCJI din data de 11 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2021.

GGC - CP