Cassation rejecting claim that merger of concurrent offenses and recidivism penalties exceeded statutory limits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the defendant, upholding the appellate decision that confirmed a resultant sentence of 13 years, one month, and 3,059 days of imprisonment. The dispute centered on whether the lower courts erroneously calculated the resultant sentence under the legal grounds of cassation for applying penalties outside the limits prescribed by law, specifically regarding the merging of penalties for extortion and influencing declarations with a prior definitive conviction involving multiple offenses. The court held that the penalties fell within the legal limits after applying the recidivism provisions and the rules on the treatment of plurality of offenses under the new Criminal Code, clarifying that challenges to the legality of penalties established by a separate, unrelated final judgment were inadmissible in this cassation proceeding. Key legal bases included the Criminal Code provisions on recidivism (Art. 43), merger of penalties in case of concurrence (Art. 39), and the principles defining the scope of cassation appeals (Art. 438 of the Code of Criminal Procedure).
Legislator headnote
AI generatedart. 41 alin. (1) din C. pen, art. 43 alin. (5) din C. pen, art. 67 alin. (1) din C. pen, art. 65 alin. (1) din C. pen, art. 272 alin. (1) din C. pen, art. 10 din Legea nr. 187/2012; Cassation rejecting claim that merger of concurrent offenses and recidivism penalties exceeded statutory limits: Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului în casaţie de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 642 din 28 octombrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în temeiul art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen. o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În temeiul art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen. o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
S-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală 475 din 29 mai 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1478 din 3 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală 475 din 29 mai 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1478 din 3 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele componente rezultante, şi anume: 13 pedepse de 706 zile închisoare fiecare, 2 pedepse de 2 ani închisoare fiecare, o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare, o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare, o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsă de 3 ani închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor şi sporul de 2 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 39 alin. alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, 2 ani închisoare stabilite în cauză cu cele 13 pedepse de 706 zile închisoare fiecare, 2 pedepse de 2 ani închisoare fiecare, o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare, o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare, o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsă de 3 ani închisoare stabilite prin Sentinţa penală 475 din 29 mai 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1478 din 3 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti şi la pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare a adăugat sporul obligatoriu de 6 ani, 7 luni şi 3059 zile închisoare, în final, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 13 ani, o lună şi 3059 zile închisoare.
S-a anulat M.E.P.Î. nr. 1022/2015 din 3 noiembrie 2015 emis de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen. o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen. durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 26 ianuarie 2012 la 27 ianuarie 2012, de la 28 februarie 2012 la 20 iunie 2014 şi de la 21 iunie 2014 la 26 iulie 2014, reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu a inculpatului de la 19 februarie 2015 la 27 iunie 2015 şi perioada executată de la 15 septembrie 2016 la zi.
În temeiul art. 399 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 272 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen. o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare a adăugat sporul obligatoriu de 4 luni închisoare, în final, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen. o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea de la 19 februarie 2015 la 20 februarie 2015.
În temeiul art. 91 din C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a pus în vedere inculpatului, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) şi d) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una din următoarele instituţii: Administraţia Domeniului Public - Sector 2 sau C..
În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 20 din C. proc. pen., s-a luat act că persoanele vătămate D. şi SC E. SRL nu s-au constituit părţi civile.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1000 RON.
În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Prin Încheierea de şedinţă din 23 noiembrie 2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în temeiul art. 278 din C. proc. pen. a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta pronunţată la data de 28 octombrie 2016 în dosarul nr. x/2015 în sensul că la perioada dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. se adaugă şi perioada executată de la 26 ianuarie 2012 la 27 ianuarie 2012, de la 28 februarie 2012 la 20 iunie 2014 şi de la 21 iunie 2014 la 26 iulie 2014.
Prin Decizia penală nr. 1599/A din 27 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015, în baza art. 395 din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul A..
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 6426 din 28 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2015.
În baza art. 72 din C. pen. a dedus din prevenţia inculpatului A. perioada executată de la 26 ianuarie 2012 la 27 ianuarie 2012, de la 28 februarie 2012 la 20 iunie 2014, de la 21 iunie 2014 la 26 iulie 2014, reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu de la 19 februarie 2015 la 27 iunie 2015 şi perioada de la 15 septembrie 2016 la 27 noiembrie 2018.
Împotriva Deciziei penale nr. 1599/A din 27 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., invocând cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.
Prin Încheierea nr. 57/RC din 13 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu numai cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1599/A din 27 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în limitele motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).
În motivarea acestui caz de casare, apărătorul ales al recurentului inculpat a susţinut că în mod eronat s-a făcut calculul pedepsei rezultante, solicitând admiterea recursului şi calcularea corectă a pedepsei, în limitele legii.
În completarea motivării recursului în casaţie întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., prin cererea depusă în nume personal, inculpatul A., a arătat că, urmare a interpretării greşite a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. şi a art. 43 alin. (2) din C. pen., precum şi a art. 104 alin. (2) din C. pen., instanţa de apel a stabilit o pedeapsă rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în cuantum de 13 ani, o lună şi 3059 zile închisoare.
Analizând recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, reţinând următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În cauză, recursul în casaţie al recurentului A. este întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, invocându-se, în esenţă, că instanţa de apel a stabilit o pedeapsă rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în cuantum de 13 ani, o lună şi 3059 zile închisoare.
Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Cazul de casare invocat vizează situaţiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.
Rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
În speţă, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 642 din 28 octombrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1599/A din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015 (ce face obiectul recursului în casaţie), cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea, în concurs, a două infracţiuni (prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. şi art. 272 alin. (1) din C. pen.), la pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare.
Potrivit art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., limitele pedepsei cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj sunt de la 2 la 7 ani.
Conform art. 272 alin. (1) din C. pen., limitele pedepsei cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor sunt de la 1 la 5 ani.
În temeiul art. 43 alin. (5) din C. pen., dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
Prin urmare, pedepsele pentru cele două infracţiuni menţionate au fost stabilite în limitele legale prevăzute de lege, cu aplicarea art. 43 alin. (5) din C. pen., a cărei incidenţă a fost reţinută de instanţele de fond şi apel, avându-se în vedere că inculpatul A. a comis faptele în stare de recidivă postexecutorie.
În aceleaşi timp, prin sentinţa de condamnare pentru infracţiunile de şantaj şi influenţarea declaraţiilor, s-a constatat că faptele deduse judecăţii (comise la data de 14 noiembrie 2014, respectiv în a doua jumătate a lunii ianuarie 2015) sunt concurente cu cele pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 475 din 29 mai 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 1478 din 3 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti); s-a reţinut, astfel, existenţa unei pluralităţi de infracţiuni, sub forma concursului între infracţiunile de şantaj şi influenţarea declaraţiilor şi cele pentru care a fost condamnat definitiv la data de 3 noiembrie 2015.
Conform art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.
Prin urmare, se constată că, în temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., pedeapsa rezultantă în cuantum de 13 ani, o lună şi 3059 zile închisoare, cu privire la care recurentul inculpat A. susţine că nu este în limitele prevăzute de lege, este rezultatul contopirii pedepselor de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare, stabilite pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză, cu cele 19 pedepse (fiind descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, iar pedepsele repuse în individualitatea lor) aplicate prin Sentinţa penală nr. 475 din 29 mai 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1478 din 3 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti (respectiv 13 pedepse de 706 zile închisoare fiecare, 2 pedepse de 2 ani închisoare fiecare, o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare, o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare, o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsă de 3 ani închisoare).
Astfel, se constată că, la pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare a fost adăugat sporul obligatoriu, de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 6 ani, 7 luni şi 3059 zile închisoare, rezultând o pedeapsă de executat de 13 ani, o lună şi 3059 zile închisoare; aşadar, pedeapsa rezultată în urma operaţiunii de contopire respectă limitele legale.
Pe de altă parte, reţinând că nemulţumirea recurentului inculpat şi criticile formulate sunt, de fapt, în legătură cu un rest de pedeapsă de 706 zile închisoare, rămas neexecutat dintr-o condamnare anterioară, rest de pedeapsă care, în opinia acestuia, s-a aplicat în mod greşit de 13 ori, în locul unei singure aplicări, Înalta Curte precizează că legalitatea pedepselor aplicate inculpatului A., printr-o altă hotărâre definitivă de condamnare, nu poate face obiectul analizei în prezentul recurs în casaţie.
Însă, pentru a evidenţia originea criticilor recurentului inculpat, Înalta Curte aminteşte numai că, prin Sentinţa penală nr. 475 din 29 mai 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 1478 din 3 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti), inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea, în concurs, a 19 infracţiuni, fiecare în stare de recidivă postcondamnatorie.
În baza art. 61 din C. pen. din 1969, instanţa a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 212 din 21 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1672 din 15 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 706 zile cu fiecare din cele 19 pedepse aplicate, dând spre executare pedepsele cele mai grele.
În temeiul art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, instanţa a contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru cele 19 fapte reţinute în sarcina sa, rezultând o pedeapsă finală de 9 ani închisoare.
Concluzionând, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului inculpat A., în condiţiile în care, atât pedepsele stabilite prin Decizia penală ce face obiectul recursului în casaţie pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, cât şi pedeapsa de 13 ani, o lună şi 3059 zile închisoare, rezultată în urma contopirii conform dispoziţiilor legale a căror incidenţă a fost reţinută în cauză, este în limitele prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1599/A din 27 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1599/A din 27 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 iulie 2020.
GGC - CP