Cumulative sentence upheld as challenge to merge prior abuse-of-office and bribery convictions into continuing offenses rejected; costs of 200 RON imposed

Asupra contestaţiei de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 185/F data de 18 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 225/29.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-au reţinut următoarele:

La data de 02.07.2020 a fost înregistrată pe rolul secţiei I penală, a Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2020, contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 225 din 29.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 357 din 18.04.2018 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. x din 18.04.2018, solicitând anularea sentinţei şi a mandatului de executare a pedepsei şi, în fond, descontopirea pedepselor cuprinse în Sentinţa penală nr. 140 din 16.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A din 21.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în Sentinţa penală nr. 17/02.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repunerea acestora în individualitatea lor, iar ca efect al prevederilor art. 585 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. penală şi al prevederilor Deciziilor nr. 368/2017, 633/2018, 651/2018 şi 466/2019 să se constate că:

- există o singură infracţiune în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., a căror pedeapsă rezultantă este de 3 ani şi 6 luni închisoare;

- există o singură infracţiune în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, cu aplic.art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 din C. pen. anterior, pentru care pedeapsa rezultantă cea mai grea este de 4 ani închisoare;

- pentru cele două infracţiuni în formă continuată aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni şi deducerea perioadelor executate.

În drept, au fost invocate disp. art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., aşa cum a fost redefinit prin Decizia nr. 651 din 28.10.2018 a Curţii Constituţionale.

Analizând actele dosarului şi dispoziţiile legale, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/A/21.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, în data de 10.06.2009, în calitate de judecător sindic în cadrul secţiei a VII-a Comercială de la Tribunalul Bucureşti, fiind investit cu judecata Dosarului nr. x/2009, l-a desemnat pe B. din cadrul Cabinetului Individual de insolvenţă, în calitate de administrator judiciar provizoriu, prin încălcarea dispoziţiilor art. 11, pct. 1, lit. c) din Legea nr. 85/2006, vătămând astfel interesele numiţilor C. din cadrul Cabinetului Individual de insolvenţă C.; D., din cadrul Cabinetului Individual de insolvenţă D. şi E., reprezentant al F., participanţi la procedura selecţiei de oferte şi generând obţinerea unui folos necuvenit lui B..

Prin Sentinţa penală nr. 17/02.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27.05.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1. la data de 23.12.2013 inculpatul a desemnat societăţile G.. şi H.., în calitate de administratori judiciari provizorii în Dosarul nr. x/2013, pe care îl avea repartizat spre judecată, prin încălcarea dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, vătămând astfel interesele celorlalţi participanţi la procedura selecţiei de oferte şi generând obţinerea unui folos necuvenit reprezentanţilor G.. şi H.., fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 din C. pen. (1968) cu aplic. art. 13 din C. pen. (1968), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

2. la data de 12.01.2014 inculpatul a primit de la I. un televizor marca x, în legătură cu desfăşurarea procedurii insolvenţei în Dosarul nr. x/2013, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 din C. pen. (1968), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

3. inculpatul A. s-a folosit în interes propriu de dispoziţiile legale prevăzute art. 11 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 85/2006, care îi confereau dreptul de a desemna prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul care va administra procedura până la confirmarea sa, pentru a-i pretinde denunţătoarei J. să o angajeze pe K. în cadrul L., fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev.de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1968) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 13 din C. pen. (1968), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

4. inculpatul A. a pretins şi primit produse alimentare - în data de 13.12.2012, suma de 3.000 RON - în data de 08.05.2013, suma de 1.800 RON - în data de 18.06.2013 şi un telefon mobil marca x, în decembrie 2012, de la M., pentru soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. x/2007, privind pe SC N. SA, pe care îl avea repartizat spre soluţionare, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (4 acte materiale) prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1968) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (1968), art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 din C. pen. (1968), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

5. inculpatul A. a pretins şi primit în luna martie 2013, un ceas marca x, în valoare de 7.960 RON şi respectiv suma de 8.000 RON, în 3 iulie 2013, de la O., pentru soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. x/2012, privind SC P. SRL, dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, la judecătorul A., fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1968) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (1968), art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 din C. pen. (1968), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

6. inculpatul A. a primit în data de 05.12.2013, în baza unei pretinderi anterioare, un covor de la B., prin intermediul lui Q., pentru a da soluţii favorabile în Dosarele nr. x/2013, nr. y/2012 şi nr. z/2010, în care R. a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1968) cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 din C. pen. (1968), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

7. inculpatul A. a pretins suma de 2.800 RON şi a primit 4.100 RON, în data de 17.06.2013, de la practicianul în insolvenţă B., în vederea soluţionării favorabile a Dosarelor nr. x/2012 şi nr. y/2010 în care R. a fost desemnat lichidator judiciar, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1968) cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 din C. pen. (1968), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

8. inculpatul A. a pretins şi primit, prin intermediul practicianului în insolvenţă I., de la S. la datele de 18.06.2013, 27.07.2013, 08.08.2013 şi 07.05.2014 elemente de cherestea, respectiv "elem. 3X5" 2,5 metri cubi în valoare de 1.375 RON, "astereală rindeluită 100 mp" 2 metri cubi în valoare de 1.100 RON, "astereală rindeluită" 1,2 metri cubi, "lanţi 3X5, 300 buc" 1,35 metri cubi - în total 2,55 metri cubi, în valoare de 1.402 RON şi 5 metri cubi cherestea în valoare de 2.775 RON - valoarea totală fiind de 6.652 RON, pentru a-l favoriza pe acesta în Dosarele nr. x/2009 şi y/2009, privind procedura falimentului SC T. SRL, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 225/F din data de 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A..

S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 12 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 17/2.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A/27.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repunerea pedepselor în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 din C. pen. anterior cu aplic. art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c din C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi 2 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c din C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c din C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi 2 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 13 din C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 45 alin. (2) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 140/16.06.2016 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A/21.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 9 ani şi 2 luni închisoare, urmând ca, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. x/27.05.2016 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi M.E.P.Î. nr. x/25.10.2016 emis de Curtea de Apel Craiova şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 2 luni închisoare.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de A., având în vedere următoarele considerente:

Conform art. 585 din C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa unui concurs de infracţiuni; recidiva; pluralitatea intermediară; acte care intra în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Conform art. 38 din C. pen. există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

De asemenea, potrivit disp. art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, s-a constatat că la acel moment petentul era în executarea unei sentinţe penale prin care i-au fost contopite toate pedepsele, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen.

Cu privire la aplicarea dispoziţiilor referitoare la stabilirea unităţii sau pluralităţii de infracţiuni incidente într-o cauză, Curtea de apel a reţinut că este atributul instanţei învestite cu soluţionarea cauzei în fond. Posibilitatea aplicării dispoziţiilor referitoare la pluralitatea de infracţiuni este posibilă ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti doar în condiţiile limitative prevăzute de procedura reglementată în art. 585 din C. proc. pen.

Procedura reglementată de art. 585 din C. proc. pen. tinde la modificarea unei pedepse sub aspectul cuantumului ca urmare a descoperirii, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea care a fost stabilită, a uneia dintre situaţiile limitativ prevăzute de textul de lege.

Or, în speţă, analizând situaţia juridică a persoanei condamnate, a constatat nu se poate reţine incidenţa condiţiilor prevăzute de art. 585 din C. proc. pen.

Referitor la solicitarea de reţinere a unităţii legale de infracţiune, Curtea de apel a considerat că specific infracţiunii continuate este unitatea de rezoluţie infracţională, anterioară tuturor actelor de executare care intră în conţinutul său. Aceasta deosebeşte infracţiunea continuată de concursul de infracţiuni, în acest din urmă caz, rezoluţia infracţională fiind proprie, specifică fiecărui act infracţional, în parte.

Cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, Curtea de apel a apreciat că nu există o hotărâre de a comite ansamblul infracţional şi care să fi fost adoptată anterior primului act de executare, apreciere ce are la bază modalitatea şi împrejurările de comitere a fiecărei fapte, perioada de timp între actele materiale, care este prea lungă pentru a putea reuni într-o singură infracţiuni toate actele de executare.

În ceea ce priveşte reţinerea caracterului continuat al infracţiunilor de luare de mită, rezolvarea priveşte nu atât îndeplinirea condiţiei privind subiectul pasiv unic, ci reţinerea unităţii de rezoluţie infracţională, care în speţă, faţă de modalitatea concretă de comitere şi data săvârşirii nu este comună şi anterioară primului act de executare pentru a reţine forma continuată.

Totodată, mituitorul nu este participant la infracţiunea de luare de mită, şi nici nu este subiect pasiv al infracţiunii, ci autor al unei infracţiuni distincte - dare de mită.

Ca atare, în privinţa aplicabilităţii Deciziei nr. 368/30.05.2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că aceasta nu este incidentă în cauză, întrucât prin hotărârea de condamnare nu s-a reţinut concursul de infracţiuni prin prisma pluralităţii subiectului pasiv.

Pe de altă parte, instanţa nu are dreptul să modifice hotărârea definitivă anterioară, în sensul de a stabili că infracţiunile de luare de mită pe care acea hotărâre (Sentinţa penală nr. 17/02.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27.05.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) le-a considerat ca fiind în concurs real reprezintă în realitate actele succesive ale unei infracţiuni continuate. S-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive, care nu poate fi schimbată decât prin intermediul căilor de atac extraordinare.

Aceeaşi chestiune a autorităţii de lucru judecat este incidentă în cauză şi prin raportare la cererea anterioară de modificare a pedepselor ce a avut o solicitare similară cu cea din prezenta cauză formulată de contestator şi soluţionată prin Sentinţa penală nr. 225 din data de 29.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Petentul condamnat A. a investit instanţa la data de 12.09.2017 cu cererea întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală rap. la art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., solicitând anularea celor două mandate de executare a pedepsei închisorii emise pe numele său, repunerea pedepselor în individualitatea lor, contopirea pedepselor principale, complementare şi accesorii aplicate prin Sentinţa penală nr. 140 din 16.06.2016 a Curţii de Apel Craiova dată în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/A/21.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind emis M.E.P.Î. nr. x/2016 din 25.10.2016 şi prin Sentinţa penală nr. 17 din 02.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti dată în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/A/27.05.2016 a Î Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind emis M.E.P.Î. nr. x/2016 din 27.05.2016 şi aplicarea unei pedepse rezultante la care să fie adăugat sporul prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Totodată, precizându-şi cererea în scris la 28.09.2017 şi ulterior la data de 17.10.2017, petentul-condamnat a invocat ca temei disp. art. 585 din C. proc. pen. (alte modificări de pedepse) şi a solicitat aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/30.05.2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp.art. 35 alin. (1) din C. pen., privind pluralitatea de infracţiuni şi în consecinţă să se constate că:

- există o singură infracţiune în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi

- există o singură infracţiune în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 din C. pen. anterior.

În motivarea hotărârii, privitor la solicitarea petentului-condamnat de a se constata aplicabilitatea în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/30.05.2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 35 alin. (1) din C. pen., privind unitatea infracţiunii continuate şi constatarea existenţei unei singure infracţiuni în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi a unei singure infracţiuni în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 din C. pen. anterior, Curtea a constatat că cererea petentului-condamnat are un caracter complex, în sensul că în cadrul cererii de contopire a executării pedepselor a fost formulată şi o cerere de constatare a unei cauze de micşorare a pedepsei, respectiv a constatării caracterului continuat al infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită.

În acest sens, Curtea de apel a constatat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017 a fost declarată neconstituţională sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul textului art. 35 alin. (1) din C. pen., privitor la unitatea infracţiunii continuate. Ca atare, instanţa de contencios constituţional a revenit la interpretarea dată noţiunii de infracţiune continuată din reglementarea anterioară, care nu condiţiona caracterul continuat al unei infracţiuni de unicitatea subiectului pasiv. Desigur că efectele deciziilor Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, însă înlăturarea restrângerii sferei de aplicare a noţiunii de infracţiune continuată este incidentă şi în cauzele în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului autorităţii de lucru judecat. În acest sens, efectele deciziei Curţii Constituţionale pot fi circumscrise noţiunii de incident ivit în timpul executării.

Analizând temeinicia solicitării petentului-condamnat A., Curtea de apel a observat că problema de drept a existenţei concursului de infracţiuni ori a infracţiunii continuate în privinţa infracţiunii de luare de mită a fost supusă cenzurii instanţelor care au soluţionat cauza în fond şi în calea de atac a apelului. De altminteri, în legătură cu infracţiunea de luare de mită, Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017 nu îşi găseşte aplicarea, infracţiunea fiind una de pericol, îndreptată împotriva aceluiaşi subiect pasiv general.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu pentru care petentul A. a fost condamnat în ambele hotărâri definitive (câte un singur act material în fiecare), s-a observat că este exclusă aprecierea caracterului continuat al celor două acte materiale, acestea având loc la un interval de timp de 4 ani şi 6 luni - 10.06.2009 şi respectiv 23.12.2013, fără legătură între acestea şi fără a avea la bază aceeaşi rezoluţie infracţională.

Împotriva Sentinţei penale nr. 225 din data de 29.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, petentul A. a formulat contestaţie, criticând-o pentru netemeinicie cu privire la neaplicarea dispoziţiilor Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale.

Referitor la critica petentului privind aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, Înalta Curte a constatat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică . În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, fiind o infracţiune de pericol este îndreptată împotriva aceluiaşi subiect pasiv general, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, este exclusă aprecierea caracterului continuat al celor două acte materiale, întrucât acestea au avut loc la un interval de timp de 4 ani şi 6 luni, fără legătură între acestea şi fără a avea la bază aceeaşi rezoluţie infracţională.

Referitor la faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat în mod expres cu privire la cererea de aplicare a dispoziţiilor deciziei Curţii Constituţionale, Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond s-a pronunţat în considerentele hotărârii, apreciindu-se că nu era necesar ca judecătorul să se pronunţe în mod expres şi cu privire la această cerere.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 185/F din 18 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie condamnatul A., invocând ca temei de drept prevederile art. 585 lit. d) din C. proc. pen.

Prin contestaţia formulată de condamnatul A., acesta a solicitat aplicarea, în cauză, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30.05.2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi reţinerea unei singure infracţiuni în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi a unei singure infracţiuni în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 din C. pen. anterior.

În motivarea contestaţiei, a susţinut că infracţiunea de abuz în serviciu este comisă în forma continuată, fiind de fapt două acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni de abuz în serviciu, stabilite prin două hotărâri definitive, iar cele două infracţiuni stabilite prin două sentinţe definitive au la bază aceeaşi rezoluţie infracţională şi anume, desemnarea unor practicieni în insolvenţă pentru a prelua conducerea celor două societăţi aflate sub incidenţa legii insolvenţei, fără ca practicienii să fi depus oferte la dosarul cauzei, obligaţie stipulată la art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, astfel că Decizia nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale este aplicabilă în cauză. În acelaşi sens, a solicitat să se constate că există o hotărâre de a comite ansamblul infracţional, care a fost adoptată anterior primului act de executare, prin modalitatea de a desemna practicienii în insolvenţă fără ca aceştia să depună oferte la dosarul cauzei, iar hotărârea a fost luată înainte ca procedura de deschidere a insolvenţei să aibă loc prin sentinţa pronunţată în acest sens.

Durata de timp scursă între actele materiale nu are relevanţă ca şi criteriu de diferenţiere în aprecierea unicităţii rezoluţiei infracţionale, întrucât referirea la durata dintre actele materiale săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale excede definiţiei şi conţinutului art. 35 alin. (1) din C. pen. şi nu poate fi considerată element diferenţial la constatarea unităţii rezoluţiei infracţionale.

În acest sens, a făcut referire în notele scrise la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - cauza Normei Kraaijenbrink, decizia de îndrumare nr. x/1963 Plenul Tribunalului Suprem, Decizia nr. 109/2018 Curţii de Apel Oradea, secţia penală, nepublicată, Decizia nr. 268/A/10.05.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 368/2007, 633/2018, 651/2018, 466/2019.

În ceea ce priveşte reţinerea caracterului continuat al infracţiunilor de luare de mită, a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a dezincriminat parţial şi s-a reconfigurat art. 39 alin. (1) din C. pen., prin înlăturarea sintagmei "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din conţinutul infracţiunii continuate. Pe cale de consecinţă, a solicitat să se constate că sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/2017 referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. pen. şi că instituţia schimbării încadrării juridice operează şi în cazul hotărârilor definitive, nu numai în cursul judecăţii şi este în acord cu Decizia nr. 651/2018 a Curţii Constituţionale, în sensul că se înlătură sau se modifică pedeapsa dintr-o hotărâre definitivă dacă se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare.

III. Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că nu este fondată contestaţia formulată de petentul condamnat A., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, se constată, pe baza unei hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

În cauză sunt aplicabile următoarele dispoziţii legale:

Art. 35 alin. (1) din C. pen.: "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni."

Prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. x din 17 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, întrucât creează discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care săvârşesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Din actele dosarului, se constată că, în ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, petentul A. a fost condamnat pentru fapte diferite, prin două hotărâri distincte: prin Sentinţa penală nr. 17/02.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru o infracţiune prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 din C. pen. anterior cu aplic. art. 13 din C. pen. anterior; prin Sentinţa penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, pentru o infracţiune prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. în vigoare cu aplic. art. 5 din C. pen.

Înalta Curte constată că susţinerile contestatorului privind reţinerea formei continuate pentru infracţiunile de abuz în serviciu, pentru care pedepsele au fost aplicate prin două hotărâri cu caracter definitiv nu pot fi primite.

Deşi criticile formulate se încadrează în motivul de contestaţie invocat, prevăzut de art. 585 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., susţinerile contestatorului în sensul că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile concursului de infracţiuni, ci prevederile care reglementează unitatea legală de infracţiune, respectiv infracţiunea continuată, ca urmare a efectelor deciziei Curţii Constituţionale asupra dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., nu sunt întemeiate.

Din conţinutul considerentelor sentinţelor de condamnare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile privind unitatea rezoluţiei infracţionale ori cele privind existenţa unui act material ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen., cele două infracţiuni de abuz în serviciu fiind autonome.

Astfel, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că, în data de 10.06.2009, în calitate de judecător sindic în cadrul secţiei a VII-a Comercială de la Tribunalul Bucureşti, fiind investit cu judecata Dosarului nr. x/2009, l-a desemnat pe B. din cadrul Cabinetului Individual de insolvenţă, în calitate de administrator judiciar provizoriu, prin încălcarea dispoziţiilor art. 11, pct. 1, lit. c) din Legea nr. 85/2006, vătămând astfel interesele numiţilor C. din cadrul Cabinetului Individual de insolvenţă C., D., din cadrul Cabinetului Individual de insolvenţă D. şi E., reprezentant al F., participanţi la procedura selecţiei de oferte şi generând obţinerea unui folos necuvenit lui B..

Cu privire la cea de a doua infracţiune de abuz în serviciu, s-a reţinut că la data de 23.12.2013, inculpatul a desemnat societăţile G.. şi H.., în calitate de administratori judiciari provizorii în Dosarul nr. x/2013, pe care îl avea repartizat spre judecată, prin încălcarea dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, vătămând astfel interesele celorlalţi participanţi la procedura selecţiei de oferte şi generând obţinerea unui folos necuvenit reprezentanţilor G.. şi H..

Raportat la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond şi de apel, Înalta Curte constată, în limitele impuse de actuala cale de atac, că cea de-a doua rezoluţie infracţională este independentă în raport cu prima rezoluţie, chestiune constatată de instanţele ordinare, pe baza tuturor împrejurărilor de fapt şi a condiţiilor în care au fost săvârşite în concret cele două infracţiuni.

Susţinerea contestatorului, conform căreia hotărârea de a comite ansamblul infracţional ar fi fost adoptată anterior primului act de executare, prin modalitatea de a desemna practicienii în insolvenţă fără ca aceştia să depună oferte la dosarul cauzei, nu este confirmată de actele dosarului. Faptul că modalitatea de comitere a celor două infracţiuni a fost similară nu semnifică că a existat o unică rezoluţie infracţională, în lipsa unei legături între cele două fapte.

În ce priveşte durata de timp scursă între actele materiale, susţinerea contestatorului că nu are relevanţă ca şi criteriu de diferenţiere în aprecierea unicităţii rezoluţiei infracţionale nu este fondată.

Astfel, s-a reţinut în mod corect, prin raportare la infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, la împrejurările de fapt şi datele cauzei, că din punct de vedere material s-au săvârşit două fapte, care constituie, fiecare în parte, infracţiunea de abuz în serviciu, iar din punct de vedere juridic nu există unitate de infracţiune.

Potrivit doctrinei juridice, acţiunile trebuie să fie săvârşite la un oarecare interval de timp unele faţă de celelalte, deci într-o succesiune cu întreruperi şi intervale. Intervalul dintre acţiuni nu poate fi, totuşi, prea mare, fiindcă scurgerea unui interval îndelungat de timp poate denota lipsa unei rezoluţii unice, condiţie indispensabilă a infracţiunii continuate.

Din analiza elementelor de fapt şi a împrejurărilor în care inculpatul a comis cele două fapte, săvârşite la un interval relativ mare de timp (prima acţiune având loc în iunie 2009, iar a doua în decembrie 2013), rezultă că, în momentul luării rezoluţiei, inculpatul nu a avut reprezentarea, în concret, a activităţii infracţionale în ansamblul ei, lipsind acea persistenţă a elementului subiectiv care trebuie să existe iniţial şi să lege acţiunile inculpatului. Astfel, faptul că inculpatul a săvârşit acţiunile ori de câte ori s-a aflat în împrejurări care i-au favorizat această activitate, nu semnifică că acestea au fost realizate ca un rezultat al unei rezoluţii infracţionale unice. Totodată, intervalul de timp de 4 ani şi 6 luni dintre cele două fapte denotă lipsa unei rezoluţii unice, caracteristică infracţiunii continuate şi realizarea acestora în mod independent.

În ce priveşte a doua critică formulată de contestatorul condamnat, aceasta se referă la incidenţa Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, prin care s-a dezincriminat parţial şi s-a reconfigurat art. 39 alin. (1) din C. pen., prin înlăturarea sintagmei "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din conţinutul infracţiunii continuate.

În notele scrise, contestatorul a mai invocat şi aplicabilitatea Deciziilor nr. 633/2018, 651/2018, 451/2018 ale Curţii Constituţionale, în sensul că, atunci când printr-o decizie de admitere a Curţii Constituţionale a României se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare.

Pe cale de consecinţă, a solicitat să se constate că sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/2017 referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. pen. şi că instituţia schimbării încadrării juridice operează şi în cazul hotărârilor definitive, nu numai în cursul judecăţii şi este în acord cu Decizia nr. 651/2018 a Curţii Constituţionale, în sensul că se înlătură sau se modifică pedeapsa dintr-o hotărâre definitivă dacă se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare.

Înalta Curte reţine că, prin Sentinţa penală nr. 17 din 02 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatorul a fost condamnat pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată, potrivit C. pen. anterior, precum şi pentru comiterea unei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, potrivit C. pen. în vigoare.

Criticile contestatorului referitoare la faptul că instanţa de fond nu a arătat în mod concret la fiecare infracţiune în parte care este modalitatea de comitere şi care ar înlătura unicitatea rezoluţiei infracţionale, precum şi poziţia subiectivă unică, care ar rezulta din unitatea de scop caracterizată la toate infracţiunile prin sintagma a favoriza, nu pot fi analizate în actualul cadru procesual, fiind aspecte ce presupun aprecieri pe fondul cauzei şi care, de altfel, au fost analizate de instanţele ordinare.

Prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii conţinute în reglementarea instituţiei de drept penal a unităţii legale de infracţiune, respectiv infracţiunea continuată (art. 35 din C. pen.), iar nu cu privire la o normă prin care se incriminează o faptă în C. pen.. Prin urmare, decizia instanţei de contencios constituţional are efecte asupra unei instituţii reglementate în normele din partea generală a C. pen., astfel că nu produce niciun efect asupra normelor care incriminează ca infracţiuni faptele pentru care a fost condamnat A. (abuz în serviciu şi luare de mită).

Dezincriminarea faptei intervine atunci când, în raport cu legea nouă, fapta concretă comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală, adică lipseşte concordanţa dintre fapta concretă şi modelul descris de legiuitor în norma de incriminare, ipoteză care nu este incidentă în cauză, raportat la dispoziţiile şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale invocate.

În consecinţă, nici Deciziile nr. 651/2018, 451/2018 ale Curţii Constituţionale nu au incidenţă, având în vedere că, în cauză, nu a intervenit o lege care să dezincrimineze faptele pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului.

Pe de altă parte, raportat la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond şi de apel, Înalta Curte constată că pentru stabilirea pluralităţii de infracţiuni de luare de mită (unele comise în forma simplă, altele în formă continuată) s-a avut în vedere lipsa unităţii de rezoluţie infracţională, criteriu legal diferit de cel la care se referă decizia Curţii Constituţionale invocată de contestator.

De altfel, se constată că, prin aplicarea Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, în sensul solicitat de contestator, s-ar ajunge la o reanalizare a cauzelor penale în care acesta a fost judecat şi condamnat, atât sub aspectul situaţiilor de fapt reţinute (întrucât se contestă existenţa unor rezoluţii infracţionale distincte), cât şi sub aspectul încadrării juridice a faptelor (se solicită reţinerea infracţiunii continuate în locul concursului de infracţiuni).

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 585 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 185/F din data de 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 185/F din data de 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2021.

GGC - OB