European Arrest Warrant execution refused for lack of procedural guarantees for retrial in absentia under Law 302/2004

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală 116 din data de 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, conform art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată, prin care s-a solicitat predarea persoanei solicitate A., faţă de care autorităţile judiciare din Italia, respectiv de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Padova, au emis la data de 06.02.2020, mandatul european de arestare nr. 212/2017 SIEP, deoarece prin Sentinţa Tribunalului din Padova nr. 3147/2016, pronunţată la data de 09.12.2016, definitivă la 12.03.2017, aceasta a fost condamnată pentru comiterea în perioada 26.07.2010 - 06.10.2012, în localitatea Padova - Italia, a 4 (patru) infracţiuni de "furt în formă agravată", prev. de art. 624, art. 61 nr. 11 din C. pen. italian care au corespondenţă în legea penală română la 228 alin. (1) - art. 229 alin. (2) lit. b) (furtul calificat).

S-a revocat măsura controlului judiciar luată în cauză faţă de persoana solicitată prin încheierea de şedinţă din data de 18.02.2020.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că prin adresa nr. x/2020 din data de 18.02.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a sesizat instanţa asupra luării măsurii arestării preventive în vederea predării persoanei solicitate A., faţă de care autorităţile judiciare din Italia au emis la data de 06.02.2020 mandatul european de arestare nr. 212/2017 SIP, deoarece prin sentinţa Tribunalului din Padova nr. 3147/2016 a fost condamnată pentru comiterea în perioada 26.07.2010 - 06.10.2012 în localitatea Padova- Italia a patru infracţiuni de furt în formă agravantă, prev. de art. 624, art. 61 nr. 11 din C. pen. italian care au corespondenţă în legea penală română la art. 228 alin. (1)- art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen. (furt calificat).

S-a mai arătat prin aceeaşi adresă că faţă de persoana solicitată autorităţile judiciare din Italia au mai emis la data de 19.08.2019 un mandat european de arestare în legătură cu aceeaşi hotărâre de condamnare în baza căreia a fost emis prezentul mandat european de arestare. La data de 01.10.2019 a fost sesizată Curtea de Apel Ploieşti, cu propunere de arestare provizorie a persoanei solicitate. La data de 17.10.2019, acest mandat a fost revocat de autorităţile judiciare italiene, care au transmis că solicită recunoaşterea hotărârii de condamnare şi punerea în executare pe teritoriul României. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 151 din 29.11.2019, în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti, definitivă, s-a luat act de această revocare, fără a se mai dispune, astfel, în legătură cu executarea acestui mandat.

Având în vedere că autorităţile judiciare din Italia au solicitat, pe cale separată, recunoaşterea hotărârii de condamnare şi punerea în executare pe teritoriul României, a fost sesizată Curtea de Apel Ploieşti, pentru a dispune.

Prin Sentinţa penală nr. 165 din C. civ. din 18.12.2019, în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti, definitivă la 13.01.2020, s-a dispus respingerea sesizării, în baza art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea 302/2004.

În ceea ce priveşte prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată este cetăţean român, trăieşte în România şi declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

În ceea ce priveşte prevederile art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că autorităţile judiciare din Italia au informat faptul că persoana condamnată nu a fost prezentă personal la proces şi nu i s-a înmânat personal decizia, însă "decizia îi va fi înmânată personal persoanei în cauză fără întârziere după predare; precum şi - în momentul în care i se înmânează decizia, persoana va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la o nouă procedură de judecată sau la un apel şi de a fi prezentă la respectivul proces; precum şi - persoana va fi informată asupra termenului înăuntrul căruia trebuie să solicite o nouă procedură de judecată sau să recurgă în apel, termen care va fi de 30 de zile."

În urma verificărilor efectuate la parchete şi instanţe a rezultat că sus numită nu figurează în evidenţe cu dosare penale aflate pe rol.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că persoana solicitată A. cu scopul de a obţine un profit ilicit, abuzând de relaţiile de prestare de servicii pe care le avea cu victima, a sustras bijuterii în valoare de 7.000 euro de la proprietarii legitimi ale acestora. De asemenea, în acelaşi scop, abuzând de relaţiile de prestare de servicii pe care le avea cu victima a sustras două haine de blană şi o pereche de cercei de aur, în valoare de 3.300 euro, de la proprietarii legitimi. Cu privire la a treia infracţiune de furt, s-a reţinut că, în scopul de a obţine un profit ilicit, abuzând de relaţiile de prestare de serviciu pe care le avea cu victima, a sustras îmbrăcăminte, lenjerie, aparate casnice, tăvi de argint, ustensile, două verighete din aur cu o valoare totală de circa 5.000 de euro de la proprietarii legitimi. Totodată, în acelaşi scop, a sustras suma de bani de 6.000 euro şi bijuterii (un ceas x cu brăţară de aur, altă brăţară de aur, un inel de aur cu pietre, o pereche de3 cercei de aur cu safire şi diamante, o pereche de cercei cu zirconiu, un colier şi o brăţară de perle, o broşă de aur cu briliante, o verighetă de aur, un inel de aur cu rubin) sustrăgându-le de la proprietarii legitimi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi relaţiile obţinute de la autorităţile italiene, Curtea a apreciat că solicitarea este nefondată.

Astfel cum procurorul a reţinut în sesizarea instanţei, prin Sentinţa penală nr. 165 din C. civ. din 18.12.2019, în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti, definitivă la 13.01.2020, s-a dispus respingerea sesizării formulată în baza art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea 302/2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a Sentinţei Tribunalului din Padova nr. x/2016, pronunţată la data de 09.12.2016, definitivă la 12.03.2017, prin care persoana solicitată a fost condamnată pentru comiterea în perioada 26.07.2010 - 06.10.2012, în localitatea Padova - Italia, a 4 (patru) infracţiuni de "furt în formă agravată", prev. de art. 624, art. 61 nr. 11 din C. pen. italian care au corespondenţă în legea penală română la 228 alin. (1) - art. 229 alin. (2) lit. b) (furtul calificat). Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti în care a fost pronunţată această sentinţă, fiind ataşat la prezenta cauză.

S-a constatat că prin această hotărâre judecătorească a fost respinsă executarea în România exact a sentinţei ce constituie obiectul prezentului mandat european de arestare.

Din cuprinsul Sentinţei penale 165 din C. civ. din 18.12.2019 rezultă că recunoaşterea sentinţei pronunţată de Tribunalul Padova a fost respinsă, deoarece nu au existat dovezi că persoana condamnată A., care nu a fost prezentă personal la judecată ar fi fost încunoştinţată în timp util prin citaţie scrisă înmânată personal sau notificare cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare pentru judecarea dosarului.

Fiind audiată în procedura de executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată a declarat că nu doreşte să fie predată autorităţilor italiene, pentru executarea pedepsei definitive în acest stat şi nici nu doreşte ca pe cale incidentală sentinţa să fie recunoscută de autorităţile Române.

Având în vedere cele de mai sus, dar şi dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a constatat că mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse cu executarea, iar persoana solicitată, cetăţean român, a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul emitent.

Coborând cele de mai sus, s-a constatat că nu suntem sub incidenţa alin. (3) al art. 99 din Legea nr. 302/2004, deoarece recunoaşterea hotărârii penale străine ce face obiectul prezentului mandat european de arestare a fost deja respinsă în mod definitiv de o instanţă română.

În această situaţie, ţinând cont de motivarea soluţiei de respingere a recunoaşterii sentinţei de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare italiene, dar şi de dispoziţiile art. 99 lit. i) (iii) s-a solicitat autorităţilor judiciare italiene garanţiile procesuale din care să rezulte că persoana solicitată a fost condamnată poate fi rejudecată, iar în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată.

Aceste relaţii au fost depuse la dosarul cauzei în limba italiană de autorităţile acestui stat prin fax la data de 10.06.2020 (fila x volum II).

Din textele legislative invocate, rezultă că art. 629 din C. proc. pen. italian prevede că este admisă în favoarea condamnaţilor în cazurile determinate de lege revizuirea sentinţei de condamnare devenită irevocabilă, chiar dacă pedeapsa a fost executată şi stinsă. Condamnatul prin sentinţă definitivă împotriva căruia s-a procedat în absenţă pe durata procesului poate obţine încetarea hotărârii, când probează că absenţa s-a datorat unei lipse fără vină a cunoaşterii celebrării procesului.

Ca şi cazuri de revizuire se citează art. 630 din C. proc. pen. italian, în care se precizează că revizuirea poate fi cerută:

a) Dacă faptele stabilite ce se află la fundamentul sentinţei nu pot să se concilieze cu cele stabilite într-o altă sentinţă penală irevocabilă;

b) Dacă sentinţa sau decretul penal de condamnare a constatat existenţa infracţiunii în sarcina condamnatului ca urmare a unei sentinţe a judecătorului civil sau administrativ ulterior revocată, care a decis una din chestiunile preliminare prevăzute de art. 3 sau una din chestiunile prevăzute de art. 479;

c) Dacă după condamnare au survenit sau se descoperă noi probe care ele singure sau unite cu cele deja evaluate demonstrează că persoana condamnată trebuie să fie achitată;

d) Dacă s-a demonstrat că, condamnarea este pronunţată în consecinţa falsităţii în acte sau în judecată sau de o altă faptă prevăzut de lege ca infracţiune

Ulterior depunerii la dosar a acestor texte legale, care în opinia autorităţilor judiciare italiene persoana A. a solicitat depunerea la dosarul cauzei a tuturor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauza personală ce a precedat sentinţa ce face obiectul prezentului mandat european de arestare. Aceste înscrisuri fiind depuse la data de 19.10.2020.

Instanţa, coroborând textele legale indicate ca şi garanţii procesuale în favoarea persoanei solicitate, privind o rejudecare a cauzei sale, cu considerentele Sentinţei 165/CC/2019 a Curţii de Apel Ploieşti mai sus invocată intrată sub autoritate de lucru judecat, a constatat că respectivele garanţii procesuale indicate nu conferă certitudinea că speţa persoanei solicitate va fi rejudecată din punct de vedere al unui proces echitabil conform art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, sub toate aspectele de fapt şi de drept şi beneficiind de asistenţă juridică calificată.

Sub acest aspect, s-a mai constatat că nu sunt îndeplinite nici cerinţele art. 99 alin. (2) lit. i) (iii) din Legea nr. 302/2004 mai sus invocat şi pentru care s-a solicitat aceste garanţii autorităţilor judiciare italiene.

Împotriva Sentinţei penale nr. 116 din data de 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În susţinerea contestaţiei, Parchetul a precizat că autorităţile străine au indicat garanţiile procesuale acordate persoanelor judecate în lipsă, iar dispoziţiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 prevăd motive facultative de refuz.

Examinând sentinţa penală atacată, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi, raportat la motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, autorităţile judiciare din Italia au mai emis la data de 06.02.2020 mandatul european de arestare nr. x/2017 SIP pe numele persoanei solicitate A., deoarece prin Sentinţa Tribunalului din Padova nr. x/2016 a fost condamnată pentru comiterea în perioada 26.07.2010 - 06.10.2012 în localitatea Padova- Italia a patru infracţiuni de furt în formă agravantă, prev. de art. 624, art. 61 nr. 11 din C. pen. italian care au corespondenţă în legea penală română la art. 228 alin. (1)- art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen. (furt calificat).

Anterior, la data de 01.10.2019 Curtea de Apel Ploieşti a fost sesizată cu propunere de arestare provizorie a persoanei solicitate. La data de 17.10.2019, acest mandat a fost revocat de autorităţile judiciare italiene, care au transmis că solicită recunoaşterea hotărârii de condamnare şi punerea în executare pe teritoriul României.

Prin Sentinţa penală nr. 151 din 29.11.2019, în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti, definitivă, s-a luat act de această revocare, fără a se mai dispune, astfel, în legătură cu executarea acestui mandat.

Având în vedere că autorităţile judiciare din Italia au solicitat, pe cale separată, recunoaşterea hotărârii de condamnare şi punerea în executare pe teritoriul României, a fost sesizată Curtea de Apel Ploieşti, iar prin Sentinţa penală nr. 165 din C. civ. din 18.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti, definitivă la 13.01.2020, s-a dispus respingerea sesizării, în baza art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea 302/2004.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate, aceasta fiind cercetat pentru comiterea a patru infracţiuni de furt în formă agravantă.

Înalta Curte constată că faptele pentru care se solicită predarea şi care fac obiectul mandatului european de arestare sunt cuprinse în cele enumerate de dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi presupun o predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

Văzând, pe de o parte, Sentinţa penală nr. 3147/2017 pronunţată de Tribunalul Padova în baza căreia se solicită predarea persoanei solicitate şi, pe de altă parte, menţiunile din cuprinsul certificatului şi relaţiile ulterioare înaintate de autorităţile judiciare italiene, Înalta Curte constată că, deşi persoana condamnată A. nu a fost prezentă personal la judecarea cauzei în fond (ori în calea de atac), fiind condamnată în contumacie, autorităţile judiciare străine nu oferă suficiente garanţii în sensul rejudecării cauzei sale, în condiţiile predării.

Astfel, din actele existente la dosar nu rezultă că persoana condamnată în lipsă a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Padova în primă instanţă, în lipsa sa.

În aceste condiţii, instanţa română de control judiciar, prin adresa din 20 ianuarie 2021, a solicitat autorităţilor străine să comunice condiţiile, modalitatea şi procedura în care se va putea rejudeca dosarul privind persoana solicitată A..

Autorităţile italiene au transmis că repunerea pe rol a cauzei persoanei solicitate se poate realiza, în condiţiile art. 629 bis şi 630 din C. proc. pen., dacă aceasta dovedeşte că absenţa a fost cauzată de necunoaşterea, în mod neculpabil a aspectului referitor la desfăşurarea procesului.

Din relaţiile transmise de autorităţile străine nu rezultă cu certitudine posibilitatea valorificării în favoarea persoanei condamnate a garanţiilor procesuale referitoare la rejudecarea cauzei în condiţiile în care, judecata a avut loc în lipsa sa. De asemenea, autorităţile străine evocă necesitatea unui probatoriu în sarcina condamnatului apt a susţine "necunoaşterea, în mod neculpabil a desfăşurării procesului", aspect care dovedeşte dificultatea redeschiderii procedurii.

Văzând lipsa unor garanţii suficiente în sensul rejudecării, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. i) (iii) din Legea nr. 302/2004, drept pentru care apreciază că este incident motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004

Pentru motivele expuse, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 116 din data de 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimata persoană solicitată A..

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 116 din data de 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimata persoană solicitată A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă italiană se suportă din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 martie 2021.

GGC - OB