Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 190/2021 AI generated

Finality of order rejecting criminal revision and resulting inadmissibility of subsequent appeal against definitive ruling

Case Number Decizia nr. 190/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by three petitioners against a Court of Appeal decision, thereby upholding the lower court's prior refusal of their request for revision and ordering the petitioners to pay 200 RON each in judicial costs to the state. The dispute arose from the petitioners' attempt to seek revision of a final judgment that had dismissed their complaint against a prosecutor's order of non-initiation of criminal proceedings for abuse of office; the petitioners subsequently challenged the Court of Appeal's ruling that their revision request was inadmissible. The High Court held that the appeal was inadmissible because the lower court's order rejecting the revision request was itself a final decision, as established by the principle that a ruling rejecting a revision on grounds of inadmissibility carries the same finality status as the underlying judgment it concerns, which in this instance was not subject to further appeal under the applicable provisions of the Code of Criminal Procedure; consequently, the appellate challenge violated the principles of the uniqueness and legality of legal remedies, rendering the appeal procedurally invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen, art. 246 din C. pen, art. 340 din C. proc. pen, art. 341 alin. (8) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Finality of order rejecting criminal revision and resulting inadmissibility of subsequent appeal against definitive ruling: De asemenea, soluţia atacată în prezenta cauză prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuente este definitivă, conform dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., potrivit cărora sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Keywords

AI generated
revision of a judgment grounds for cassation principle of legality filing of criminal complaint criminal attempt appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen
x/2019, prin care, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de către acestea împotriva Ordonanţei nr.
art. 246 din C. pen
art. 340 din C. proc. pen
art. 341 alin. (8) din C. proc. pen
Hotărârea împotriva căreia petentele au formulat cererea de revizuire este definitivă, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., care prevăd că încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca nefondată, prevăzută de alin.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
În raport cu soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentele la cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 30/F/CC/CP din data de 01 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Încheierii nr. 1/F/CC/CP pronunţată la data de 08.01.2020 de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentele A., B. şi C., domiciliate în Piteşti, judeţul Argeş.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, s-a reţinut că revizuentele B., A. şi C. au solicitat revizuirea Încheierii penale nr. 1/F/CC/CP pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2019, prin care, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de către acestea împotriva Ordonanţei nr. 48/P/2006 din 27.02.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de petenţii D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., cercetaţi sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 din C. pen. din 1969, soluţie menţinută prin Ordonanţa nr. 166/II-2/2018 din data de 12.06.2019 a Procurorului şef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Analizând cererea de revizuire formulată de către revizuentele B., A. şi C., judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Piteşti a constatat că aceasta este inadmisibilă, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. XVII din data de 19.03.2007 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că nu pot face obiectul revizuirii decât soluţiile prin care instanţa de judecată a soluţionat fondul cauzei, respectiv soluţiile de condamnare sau de achitare, ori de încetare a procesului penal şi nu soluţiile de neurmărire sau netrimitere în judecată adoptate în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen.

Astfel, având în vedere că cererea de revizuire formulată vizează o hotărâre judecătorească pronunţată de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă o plângere împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată dată de procuror, s-a constatat inadmisibilitatea acesteia, fiind respinsă în consecinţă.

Împotriva acestei încheieri, revizuentele B., A. şi C. au formulat prezenta cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 12.02.2021, când s-a fixat termen pentru soluţionare la data de 05.03.2021.

Examinând calea de atac formulată în cauză de revizuentele B., A. şi C., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie Încheierea nr. 30/F/CC/CP din data de 01 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele B., A. şi C. împotriva Încheierii nr. 1/F/CC/CP a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2019, prin care, s-a respinsă plângerea petentelor împotriva Ordonanţei nr. 48/P/2006 din data de 27.02.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, menţinută prin ordonanţa procurorului ierarhic superior, nr. 166/II-2/2018 din data de 12.06.2019.

Hotărârea împotriva căreia petentele au formulat cererea de revizuire este definitivă, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., care prevăd că încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca nefondată, prevăzută de alin. (6) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.

De asemenea, soluţia atacată în prezenta cauză prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuente este definitivă, conform dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., potrivit cărora sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen. rezultă că în situaţia în care hotărârea la care se referă revizuirea nu este supusă niciunei căi de atac, pe cale de consecinţă, hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, contestatoarelor revizuente B., A. şi C. nu le este recunoscută calea de atac împotriva Încheierii nr. 30/F/CC/CP din data de 01 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acestea, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

Aşadar, prin promovarea acesteia, petentele revizuente au încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Faţă de cele arătate, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei încheieri definitive, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea prezentei contestaţii, urmând a o respinge ca atare.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de revizuentele B., A. şi C. împotriva Încheierii penale nr. 30/F/CC/CP din data de 01 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În raport cu soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentele la cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de revizuentele B., A. şi C. împotriva Încheierii penale nr. 30/F/CC/CP din data de 01 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă revizuentele la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2021.

GGC - OB