Interruption of justice plea inadmissible after final conviction; costs imposed on petitioner.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 30 martie 2021, petentul A. a solicitat să se constate întreruperea cursului justiţiei ca urmare a imposibilităţii redactării Deciziei penale nr. 382/A pronunţată la data de 17.12.2020 în Dosarul nr. x/2016, întrucât judecătorii care alcătuiesc completul nr. 4 al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în stare de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. referitor la existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea acestor judecători este afectată.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 17.12.2020 judecătorii B., C. şi D. care alcătuiesc Completul nr. 4 al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat în şedinţă publică minuta Deciziei penale nr. 382/A în Dosarul nr. x/2016 prin care au dispus condamnarea petentului pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu. Faţă de această soluţie, în data de 18.12.2020 Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) şi Baroul Bucureşti şi-au exprimat în mod public punctele de vedere prin care au considerat inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultaţiile şi susţinerile făcute în calitate de reprezentant şi că exercitarea acestei profesii în limitele prevăzute de către actele normative aplicabile nu poate fi calificată ca reprezentând o încălcare a dispoziţiilor legale.

Apărarea a arătat că ulterior, în data de 21.12.2020 judecătorii B., C. şi D. au sesizat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu o cerere privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său, susţinând, în esenţă, că Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, însuşindu-şi apărările formulate de inculpatul A. pe parcursul întregii proceduri judiciare şi în lipsa evidentă a motivării hotărârii definitive pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de organizaţii profesionale ale avocaţilor, au acreditat ideea unei condamnări abuzive a inculpatului, soluţie care ar încălca principiile fundamentale ale profesiei de avocat.

Apărarea a mai arătat că potrivit cererii formulate de membrii completului de judecată, aceste comunicate reprezintă, dincolo de critici aduse legalităţii unei hotărâri definitive, încă nemotivate, o formă de presiune inacceptabilă nu numai la adresa judecătorilor instantei supreme care au pronunţat soluţia de condamnare, precum şi a celor care, în mod previzibil, vor fi învestiţi cu soluţionarea unor căi extraordinare de atac, ci şi la adresa întregului corp al magistraţilor care au sau vor avea spre soluţionare cauze similare, acreditând ideea impunităţii unei categorii profesionale, anume cea a avocaţilor. S-a mai arătat că, potrivit aceluiaşi comunicat, această presiune este incompatibilă cu principiul independenţei judecătorilor consacrat în art. 124 alin. (3) din Constituţia României reprezintă o gravă încălcare a obligaţiei instituite de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor. Prin conţinutul extrem de agresiv al celor două comunicate sunt depăşite în mod evident limitele libertăţii de exprimare în particular, limitele în care pot fi formulate critici la adresa hotărârilor judecătoreşti, tinzându-se, totodată, la perturbarea normalei funcţionări a sistemului judiciar prin manifestările de protest propuse a se desfăşura.

În acest context, apărarea a menţionat că din conţinutul acestui document reiese că judecătorii Completului nr. 4 au o serie de prejudecăţi în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea profesiei de avocat, cadrul legal şi excluderile răspunderilor în îndeplinirea obligaţiilor legale şi statutare a avocaţilor, precum şi referitor la rolul organelor de conducere care îi reprezintă pe aceştia din urmă. S-a apreciat de către apărare că mesajul transmis de către membrii Completului nr. 4 al secţiei penale denotă o lipsă de imparţialitate a magistraţilor care au, la acest moment, rolul de a oferi un argument logico-juridic care să justifice temeiul pentru care desfăşurarea unor activităţi specifice acestei profesii corespunde conţinutului constitutiv al unor infracţiuni. În opinia petentului, mesajul transmite faptul că magistraţii sunt supuşi unei presiuni, că sunt depăşite limitele libertăţii de exprimare, că se urmăreşte ca finalitate încălcarea independenţei sistemului judiciar, că toate acestea ar avea ca scop crearea unei imunităţi pentru o categorie profesională, şi că exercitarea căilor extraordinare de atac reprezintă un scop nelegitim, aspect ce conduce la concluzia că motivarea deciziei în discuţie va fi influenţată decisiv de dorinţa magistraţilor de a se răzbuna pentru ceea ce consideră că reprezintă, conform documentului citat, un atac la independenţa justiţiei. În ce priveşte imparţialitatea în componenta sa subiectivă, apărarea a susţinut că nicio persoană nu şi-ar putea imagina că, în atare condiţii, judecătorii vor fi imparţiali.

Sub aspectul temeiniciei, apărarea a solicitat să se constate că a intervenit incompatibilitatea judecătorilor care au pronunţat minuta din data de 17.12.2020 şi că aceştia nu mai pot efectua activitatea judiciară a redactării Deciziei penale nr. 382/A din Dosarul nr. x/2016, astfel cum prevede art. 406 alin. (2) din C. proc. pen. întrucât, pe de o parte, lipsa de imparţialitate nu le permite acestora să stabilească în mod echidistant raţionamentul logico-juridic pe baza căruia se fundamentează dispozitivul, iar pe de altă parte expunerea nu poate fi întocmită de către alţi judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce face imposibilă finalizarea judecării în apel în Dosarul nr. x/2016 prin comunicarea hotărârii în integralitatea sa.

Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată în motivele scrise (Dumitru Popescu împotriva României, Vermeire împotriva Belgiei, Piersack împotriva Belgiei şi Hauschildt împotriva Danemarcei) apărarea a susţinut că opinia judecătorilor B., C. şi D., în sensul că orice apărări ale unei părţi din dosar constituie presiuni în sensul recunoaşterii impunităţii la lege a unei întregi categorii profesionale, ridică dubii asupra abilităţii completului de a soluţiona cauza şi de a gândi echidistant, fără prejudecăţi sau părtiniri, şi face previzibilă o argumentare în cadrul considerentelor Deciziei penale nr. 382/A ce se va redacta în Dosarul nr. x/2016 de natură a face imposibilă orice cale extraordinară de atac.

În aceste condiţii apărarea a solicitat să se constate întreruperea cursului justiţiei, având în vedere imposibilitatea procedurală de a se finaliza redactarea Deciziei penale nr. 382/A pronunţată la data de 17.12.2020 în Dosarul nr. x/2016, şi având în vedere că în structura acestei hotărâri nu se va putea regăsi în mod legal conţinutul prevăzut de art. 401 din C. proc. pen., s-a cerut anularea Deciziei penale nr. 382/A pronunţată la data de 17.12.2020 în Dosarul nr. x/2016 şi reînvestirea instanţei supreme cu rejudecarea apelului formulat de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Examinând cererea formulată, Înalta Curte urmează să o respingă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Caracterul fondat al oricărei cereri adresate unei instanţe de judecată nu poate fi examinat dacă nu sunt îndeplinite condiţiile anume prevăzute de lege de care depinde însăşi existenţa problemei de drept (indiferent de natura acesteia) în limitele susţinute de subiectul care a învestit instanţa. O cerere de constatare a întreruperii cursului justiţie nu face excepţie, astfel încât, raportat la speţa de faţă, prealabil analizei criticilor apărării cu privire la natura cauzei de întrerupe a cursului justiţie, va fi verificată situaţia premisă a solicitării adresată instanţei: a) existenţa unui curs al justiţiei; b) existenţa unei întreruperi a respectivului curs al justiţiei. Lipsa oricăreia dintre cele două condiţii ale situaţiei premisă ori lipsa unei legături între cele două condiţii (de exemplu să existe cursul justiţiei, dar cauza de întrerupere să nu îl vizeze) determină lipsa cadrului procesual care să permită instanţei să procedeze la evaluarea fundamentului cererii.

Existenţa unui curs al justiţie presupune o cauză pendinte pe rolul instanţelor a cărei soluţionare să nu se fi produs. Existenţa posibilităţii reale şi efective ca o instanţe de judecată să fie în cursul dezlegării problemei de drept cu care a fost învestită încetează atunci când instanţa s-a pronunţat dând o soluţie prevăzută de lege ca epuizând competenţa dată de C. proc. pen. în analiza actelor şi faptelor cu care a fost sesizată.

Examinarea doctrinară şi jurisprudenţială susţine concluzia ce precede, astfel că în jurisprudenţa ce precede cauza de faţă, întreruperea cursului justiţiei:

- presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală aflată pe rolul unei instanţe judecătoreşti, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilităţii niciuneia din prevederile procesuale referitoare la competenţă, astfel încât nu se poate determina instanţa competentă a dispune o soluţie legală. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Încheierea nr. 51/2013)

- reprezintă o situaţie excepţională care constituie o împiedicare a desfăşurării normale a procesului penal; (...) se produce în cazul desesizării organului judiciar, fără pronunţarea unei soluţii legale şi fără ca dosarul să fie preluat de un alt organ, sesizat în acest scop (când o instanţă pronunţă o hotărâre de declinare de competenţă, fără să indice în mod corect instanţa căreia îi revine competenţa, cursul justiţiei va fi întrerupt, deoarece în locul organului desesizat niciun alt organ nu va fi învestit cu judecarea în continuare a cauzei. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 434/2018)

- impune îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să existe o încălcare a normelor referitoare la competenţa funcţională a instanţei judecătoreşti fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare; b) încălcarea a fost realizată de către o instanţă de judecată sesizată cu soluţionarea unei cauze; c) încălcarea normelor procedural- penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanţe sau chiar a instanţei care a încălcat norma procedural penală respectivă; d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluţionării cauzei prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziţii legale referitoare la declinarea competenţei şi conflictul de competenţă. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de cinci judecători, Hotărârea nr. 259/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Hotărârea nr. 476/2020)

- nu există atunci când se invocă aspecte care ţin de administrarea probatoriului, nefiind pusă în discuţie niciun moment competenţa soluţionării apelurilor declarate de inculpaţi (...) şi nici atunci când s-a invocat o instituţie şi, prin aceasta, un temei de drept complet străine problematicii dosarului, subsumate aspectelor legate de administrarea probatoriului în faza cercetării judecătoreşti. În realitate, (...) a înţeles să invoce instituţia întreruperii cursului justiţiei pentru a solicita instanţei supreme o dezlegare asupra modalităţii administrării unui anumit tip de probatoriu, ceea ce excede cenzurii într-o astfel de procedură. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Hotărârea nr. 50/2019).

Jurisprudenţa citată mai sus este susţinută şi de doctrină: Analizând semantic expresia "întreruperea cursului justiţiei" ar rezulta că aceasta presupune orice situaţie în care procesul penal este blocat, instanţa pe rolul căreia se află cauza neavând posibilitatea de a aplica norme de procedură penală, astfel încât nu se poate ajunge la pronunţarea unei soluţii (hotărâre sau decizie). O altă accepţiune semantică a noţiunii ar putea consta şi în lipsa sau nedesemnarea unei instanţe competente a soluţiona cauza, rezultatul fiind acelaşi: imposibilitatea pronunţării unei soluţii.

Prin urmare, din punct de vedere semantic, expresia "întreruperea cursului justiţiei" presupune trei aspecte: în primul rând, inaplicabilitatea vreunor dispoziţii de procedură penală referitoare, în principal, la competenţa funcţională, materială sau personală; în al doilea rând, această inaplicabilitate conduce la nedeterminarea unei instanţe competente a soluţiona cauza penală, în conformitate cu prevederile de procedură penală; rezultatul inaplicabilităţii normelor de procedură penală este imposibilitatea finalizării cauzei, respectiv neputinţa pronunţării unei soluţii definitive.

În consecinţă, noţiunea de întrerupere a cursului justiţiei semnifică împrejurarea în care se poate afla o cauză penală, aflată pe rolul unei instanţe judecătoreşti, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilităţii niciuneia din prevederile procedurale referitoare la competenţă, astfel încât nu se poate determina instanţa competentă a dispune o soluţie legală.(...)Noţiunea de "întrerupere a cursului justiţiei" este asociată cu noţiunile de conflict de competenţă ori strămutare; astfel, în noul C. proc. pen. (n.n. actualul C. proc. pen.) sunt cuprinse în aceeaşi dispoziţie penală - art. 40 alin. (4) - toate aceste instituţii procedural penale: conflictul de competenţă, strămutarea şi întreruperea cursului justiţiei.

Expresia "întreruperea cursului justiţiei" se aseamănă cu conflictul negativ de competenţă, însă deosebirile dintre aceste două concepte sunt evidente. În cazul întreruperii cursului justiţiei, fie nu este desemnată vreo instanţă care să soluţioneze cauza, fie instanţa pe rolul căreia se află cauza nu are posibilitatea legală (luând în considerare normele referitoare la competenţă) să pronunţe o soluţie şi nici nu are posibilitatea de a-şi declina competenţa în favoarea unui alt organ jurisdicţional. Conflictul de competenţă există - aşa cum rezultă din (...)art. 51 din noul C. proc. pen. (n.n. actualul C. proc. pen.) - când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină reciproc competenţa de a judeca aceeaşi cauză.

În aceste condiţii, una din aceste două instanţe va fi competentă a judeca respectiva cauză în urma soluţionării conflictului de competenţă, fiind aplicabile prevederile referitoare la competenţa funcţională, materială, personală şi teritorială. Există conflict negativ de competenţă în cazul declinării reciproce a competenţei de soluţionare dispuse de două instanţe, chiar în situaţia în care fiecare din acestea a dat o calificare diferită a cererii supuse judecăţii. (Florin Daniel Căşuneanu, Consideraţii în legătură cu noţiunea de întrerupere a cursului justiţiei în procesul penal în Revista Dreptul - Uniunea Juriştilor nr. 9/2012)

Din cele ce preced, se poate observa că întreruperea cursului justiţiei are ca premiză existenţa unei cauze pe rolul unei instanţe de judecată şi al cărei curs nu a fost finalizat, ipoteză care nu se regăseşte în situaţia de faţă. Potrivit celor afirmate în scris, şi susţinute oral în faţa instanţei, apărarea a solicitat să se constate întreruperea cursului justiţiei într-o cauză în care la data de 17 decembrie 2020 a fost pronunţată soluţia definitivă de condamnare, astfel că din perspectiva art. 40 alin. (4) C. proc. pen. nu mai există un curs al justiţiei a cărui cauză de întrerupere să fie examinată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ca atare, faţă de cele ce preced, va respinge ca inadmisibilă cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de constatare a întreruperii cursului justiţiei formulată de petentul A..

Obligă petentul la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 aprilie 2021.

GGC - GV