Constitutional referral request: peremptory 48-hour appeal deadline for decisions refusing to seize the Constitutional Court

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 63/CJ din 10 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Totodată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 465/2020 din 29 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că sentinţa penală atacată este legală şi temeinică, întrucât, aşa cum s-a menţionat în adresa din 25 mai 2020 emisă de Penitenciarul Iaşi şi din fişa A.N.P. privind situaţia juridică a contestatorului, măsura compensatorie reglementată de art. 551 din Legea nr. 254/2013 a fost deja avută în vedere la calcularea pedepsei executate efectiv, în condiţiile în care executarea pedepsei de 20 de ani închisoare, la care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, se sfârşeşte la 27 octombrie 2036, deşi a început la 26 aprilie 2017.

În plus, a arătat că nu se poate face aplicarea acestor dispoziţii până în anul 2022, aşa cum a solicitat contestatorul, întrucât, potrivit art. III din Legea nr. 240/2019, prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a legii (respectiv 23 decembrie 2019).

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestator la termenul de dezbateri din 27 august 2020, s-a arătat că aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate nu a fost invocată în scris şi motivat, nefiind indicate textele de lege care ar fi contrare Constituţiei României şi nici cele din legea fundamentală care ar fi încălcate, după cum nu au fost prezentate nici motivele pe care se întemeiază contrarietatea dintre acestea, situaţie în care nu se poate efectua controlul de constituţionalitate. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui părţii în formularea unor critici de neconstituţionalitate, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului constituţional român.

S-a subliniat, totodată, că lipsa motivării excepţiei nu poate fi suplinită nici direct în faţa Curţii Constituţionale, deoarece actul de sesizare a instanţei de contencios constituţional este reprezentat de încheierea instanţei de judecată, pronunţată în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nefiind permisă suplimentarea criticilor sau motivelor prin alte acte separate. De altfel, în lipsa unei minime motivări a cererii, nici procurorul şi nici instanţa de judecată nu pot formula puncte de vedere cu privire la excepţia invocată, fiind afectat principiul contradictorialităţii.

Împotriva acestei hotărâri, la 23 septembrie 2020 (conform menţiunii inserate în cuprinsul cererii), a promovat recurs condamnatul A. (ce a fost expediat la 29 septembrie 2020, data poştei), învederând că cele 6 zile compensatorii pentru executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare de detenţie sunt acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului până în anul 2022, iar nu de către persoane aflate la conducerea României, şi solicitând sesizarea Curţii Constituţionale pentru a clarifica această chestiune.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 04 martie 2021.

La acest termen, având în vedere aspectele menţionate în cererea formulată în scris, Înalta Curte a solicitat apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat A. să ia legătura cu acesta pentru a preciza dacă a promovat calea de atac doar împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau a întregii Decizii penale nr. 63/CJ din 10 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi. În urma consultării cu recurentul condamnat A., avocat B. a arătat că recursul vizează doar dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Faţă de această precizare, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii căii de atac, arătând că aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului de 48 de ore de la pronunţare, prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1990.

Examinând, în acest context, recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 63/CJ din 10 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este tardiv.

Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că în cuprinsul său nu se socoteşte ora la care începe să curgă şi nici ora la care se împlineşte, şi peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivităţii acestuia.

În raport cu aceste dispoziţii, având în vedere că minuta deciziei penale a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost pronunţată la data de 10 septembrie 2020, ora 11:30, termenul de 48 de ore în care condamnatul putea declara recurs s-a împlinit cel mai târziu la 12 septembrie 2020, ora 13:30. Întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, termenul de 48 de ore curge de la pronunţare, iar nu de la comunicare, nu prezintă relevanţă faptul că minuta deciziei a fost comunicată condamnatului la 22 septembrie 2020.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere data pronunţării deciziei, Înalta Curte constată că la 23 septembrie 2020, când a fost declarat recursul de către condamnat, termenul în care se putea ataca dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale expirase.

Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constiţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 63/CJ din 10 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, iar, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 63/CJ din 10 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2021.

GGC - OB