Complicity in fraud and use of falsified documents: scope of cassation review regarding subjective intent and objective typicity

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 3939 din 14 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2016, printre altele:

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 244 alin. (3) C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., în dauna persoanelor vătămate B. şi C., ca urmare a împăcării părţilor.

În temeiul art. 377 alin. (4) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul A. din infracţiunea de complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza I C. pen., în infracţiunea de complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza a II-a C. pen., text de lege în baza căruia acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în dauna persoanei vătămate D..

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale stabilite prin sentinţă, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care a fost adăugat un spor de 2 luni închisoare (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă), şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani, în condiţiile art. 91 şi art. 92 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii (în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca sau al Primăriei municipiului Cluj-Napoca) pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, care, în temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., va supraveghea executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) şi alin. (5).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 244 alin. (3) C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., în dauna părţilor vătămate B. şi C., ca urmare a împăcării.

În temeiul art. 377 alin. (4) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul E., din infracţiunea de complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza I C. pen., în infracţiunea de complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza a II-a C. pen., text de lege în baza căruia acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în dauna persoanei vătămate D..

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012, a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului E. prin Sentinţa penală nr. 1518 din 28 decembrie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 964/R din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1518 din 28 decembrie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 964/R din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Cluj, de 1 an închisoare şi de 6 luni închisoare stabilite în cauză, alegându-se pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse), în final fiind aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 97 alin. (2) raportat la art. 91 şi art. 92 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de 3 ani, pe a cărui durată, conform art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii (în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca sau al Primăriei municipiului Cluj-Napoca) pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, care, în temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., va supraveghea executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) şi alin. (5).

În temeiul art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1353 şi art. 1382 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată D. şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească în favoarea acesteia echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 30.333 euro, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 22 C. proc. pen., s-a luat act că persoanele vătămate B. şi C. au renunţat la pretenţiile civile formulate în cadrul procesului penal.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a fost desfiinţat înscrisul falsificat: "contract de vânzare-cumpărare" din data de 01 august 2006, încheiat între B. şi F., în calitate de vânzători, şi G., în calitate de cumpărător.

În temeiul art. 274 alin. (2) şi art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar persoanele vătămate B. şi C. la plata sumei de câte 5 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 2600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea persoanei vătămate D..

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpaţilor A. şi E., care au adus ajutor material inculpatului G. în vederea încheierii, în cursul lunilor februarie- martie 2012, a antecontractelor de vânzare-cumpărare cu persoanele vătămate D. şi B., cunoscând faptul ca acesta nu are calitatea de proprietar al imobilelor situate în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, respectiv în comuna Floreşti, judeţul Cluj, şi că foloseşte un înscris falsificat (datat 01 august 2006) pentru a o determina pe persoana vătămată D. să consimtă la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., şi ale complicităţii la infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza a II-a C. pen., deoarece înscrisul fals folosit de autor este un înscris sub semnătură privată, iar nu unul oficial în condiţiile art. 178 alin. (2) C. pen.

Întrucât de la data săvârşirii faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă reglementare, instanţa de fond a stabilit că legea penală mai favorabilă este, în speţă, C. pen. în vigoare, care, pe de o parte, prevede limite de pedeapsă mai mici decât în vechea codificare, iar, pe de altă parte, permite, potrivit art. 244 alin. (3) C. pen., împăcarea în cazul infracţiunii de înşelăciune, posibilitate legală ce nu era prevăzută anterior.

Având în vedere încadrarea în drept a faptelor săvârşite, instanţa a condamnat pe cei doi inculpaţi pentru fiecare dintre infracţiunile comise, la câte o pedeapsă cu închisoarea, la a cărei individualizare a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., aspecte în raport cu care a apreciat că scopul sancţiunii poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenţie, fiind îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 91 C. pen.

Având în vedere că, la termenul de judecată din 02 martie 2017, persoanele vătămate B. şi C. au declarat că se împacă total şi necondiţionat cu inculpaţii, sens în care au şi depus la dosar o declaraţie autentificată notarial de SPN X. din Cluj Napoca, instanţa de fond, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 244 alin. (3) C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi E. sub aspectul săvârşirii în dauna acestor persoane vătămate a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, în temeiul art. 22 C. proc. pen., instanţa de fond a luat act că persoanele vătămate B. şi C. au renunţat la pretenţiile civile formulate în cadrul procesului penal.

Totodată, constatând îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta penală de inculpaţi persoanei vătămate D., în temeiul art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1353 şi art. 1382 C. civ., instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă formulată de aceasta în cadrul procesului penal. Ca urmare, i-a obligat pe inculpaţi, în solidar cu inculpatul G., să plătească părţii civile echivalentul în RON, la data plăţii, al sumei de 30.333 euro, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale). Referitor la celelalte pretenţii civile, s-a reţinut fie că nu au fost cauzate prin infracţiunea comisă de inculpaţi (costul reparaţiilor imobilului), fie că sunt de natură contractuală (obligaţia la penalităţi), fie că nu sunt certe şi lichide (în ceea ce priveşte suma de 3000 euro pretinsă cu titlu de cheltuieli necesare unei eventuale intabulări a apartamentului), fie că sunt inadmisibile în cadrul procesului penal, raportat la dispoziţiile art. 19 C. proc. pen. şi la situaţia de fapt reţinută (cererea de obligare a inculpatului G. să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată, iar în caz contrar pronunţarea unei hotărâri care să substituie consimţământul acestuia la transmiterea dreptului de proprietate).

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a desfiinţat înscrisul falsificat, menţionat în dispozitivul hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel şi inculpaţii A. şi E., care au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în procedura camerei preliminare (arătând că dispunerea începerii judecăţii s-a realizat fără participarea procurorului şi a inculpaţilor, aspect de natură a le afecta dreptul la un proces echitabil), în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa respingerii acţiunii civile formulate de partea civilă D. (întrucât, pe de o parte, nu a existat intenţia de a induce în eroare persoana vătămată, aceasta fiind încunoştinţată despre situaţia reală a imobilului şi despre demersurile pe care trebuie să le facă pentru semnarea contractului în formă autentică şi înscrierea în Cartea funciară, iar, pe de altă parte, pentru că nu au avut reprezentarea faptului că trebuie înştiinţată persoana vătămată despre eroarea materială cu privire la data contractului sub semnătură privată dintre G. şi H., neexistând, aşadar, acte de ajutor moral sau material dat autorului faptelor penale), iar, în terţiar, reindividualizarea sancţiunilor aplicate, în sensul stabilirii unei pedepse şi amânării aplicării acesteia, în condiţiile art. 83 - art. 84 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1233/A din 04 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii A. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 3939 din 14 decembrie 2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, aceştia fiind obligaţi, împreună cu apelantul G., la plata sumelor de câte 333,3 RON, cheltuieli judiciare avansate de către partea civilă D., şi de câte 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a reţinut, în primul rând, că nu este fondată solicitarea inculpaţilor A. şi E. de trimitere a dosarului spre rejudecare la prima instanţă, în procedura camerei preliminare, având în vedere dispoziţiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, în situaţia în care nici părţile din dosar nu au formulat cereri şi excepţii şi nici instanţa de judecată nu a ridicat din oficiu excepţii, aşa cum s-a întâmplat în cauză, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

În plus, s-a arătat că nu este incident niciun caz de nulitate absolută (din cele prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. d), e) C. proc. pen. - participarea/prezenţa procurorului/inculpatului) care să poată fi invocat în orice stare a procesului, iar lipsa citării părţilor în etapa reglementată de art. 342 şi urm. C. proc. pen., care ar putea atrage doar sancţiunea nulităţii relative a încheierii pronunţate în acea procedură, nu a fost sesizată în termenul stabilit de art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., respectiv până la finalizarea procedurii de cameră preliminară (presupusa încălcare a dispoziţiilor privind citarea părţilor având loc în camera preliminară), aşa încât, eventuala nulitate relativă este acoperită, potrivit art. 282 alin. (5) lit. a) C. proc. pen.

În continuare, făcând propria analiză a materialului administrat pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că prima instanţă a analizat în mod judicios probele de la dosar şi a reţinut în mod corect vinovăţia inculpaţilor A. şi E. sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals pentru care au fost trimişi în judecată.

Astfel, s-a arătat că, în mod corect, s-a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că inculpatul G., cu intenţie, în data de 27 februarie 2012, a indus în eroare pe persoana vătămată D., cu ocazia vânzării imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, prin prezentarea ca adevărată a calităţii sale mincinoase de proprietar, folosind în acest scop un antecontract de vânzare-cumpărare falsificat, datat 01 august 2006, din care reieşea în mod nereal, că acesta ar fi proprietarul de drept al imobilului, acţiuni care au condus la crearea unui prejudiciu de 32.000 euro, constând în preţul achitat de persoana vătămată. S-a mai reţinut, totodată, că inculpaţii A. şi E. au adus ajutor material şi moral inculpatului G. în vederea încheierii, în cursul lunii februarie 2012, a antecontractului de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată D., cunoscând că G. nu are calitatea de proprietar al imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, şi că foloseşte un înscris falsificat (datat 01 august 2006) pentru a o determina pe persoana vătămată să consimtă la încheierea respectivului antecontract.

S-a mai observat că judecătorul fondului a analizat, pe larg, toate probele care i-au creat convingerea comiterii faptelor cu vinovăţia prevăzută de lege, arătând, în acelaşi timp, motivele pentru care nu pot fi primite apărările inculpaţilor.

Cât priveşte acuzaţiile aduse inculpaţilor A. şi E. (complicitate la înşelăciune şi uz de fals), s-a arătat că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că există vinovăţia acestora în comiterea faptelor, respectiv intenţia, chiar dacă doar indirectă, de a se produce rezultatul socialmente periculos al faptelor incriminate. Astfel, s-a subliniat că intenţia frauduloasă s-a evidenţiat, în cazul acestor inculpaţi, din împrejurarea esenţială că ambii fraţi A. cunoşteau că, la data încheierii contractului dintre inculpatul G. şi persoana vătămată D. (27 februarie 2012), acesta din urmă nu avea posibilitatea legală să vândă apartamentul situat în Cluj-Napoca, str. x, dar şi că înscrisul ce purta data de 01 august 2006 era fals.

S-a apreciat că această împrejurare relevantă rezultă din următoarele aspecte, judicios punctate de prima instanţă: amândoi ştiau că, la data încheierii contractului dintre inculpatul G. şi persoana vătămată D. (27 februarie 2012), G. avea doar calitatea de chiriaş în acel imobil, deoarece respectiva calitate fusese dobândită prin intermediul inculpatului A. şi, totodată, împărţită cu inculpatul E.; inculpatul A. cunoştea starea de fapt şi de drept a imobilului, deoarece el a fost agentul imobiliar care a intermediat cumpărarea apartamentului de către persoanele vătămate H. de la I. în data de 21 decembrie 2006 şi căruia persoana vătămată B. i-a solicitat în cursul anului 2011 să-i găsească un cumpărător pentru apartament; ştia şi că imobilul nu este intabulat pe numele soţilor H. şi, deci, că va fi greu de înscris pe numele lui G.; că acesta nu ar fi putut dobândi dreptul de proprietate de la persoanele vătămate H. la data de 01 august 2006, anterior dobândirii lui de către promitenţii vânzători H. (21 decembrie 2006).

În plus, ambii inculpaţi A. cunoşteau intenţia inculpatului G. de a vinde apartamentul (conform declaraţiei acestuia), deci intenţia frauduloasă, şi, cu toate acestea, în condiţiile arătate, l-au ajutat la punerea în executare a acestei intenţii, prin acte de complicitate morală (aşa cum rezultă din declaraţiile persoanei vătămate D., procesele-verbale de recunoaştere după planşa fotografică, declaraţiile martorilor J. şi K., dar şi ale, însuşi, inculpatului G.), respectiv:

- toţi cei trei inculpaţi au fost de faţă la vizionarea apartamentului de către persoana vătămată în februarie 2012;

- toţi au participat la discuţiile despre încheierea contractului dintre inculpatul G. şi persoana vătămată D., propunând împreună acesteia avocatul la al cărui cabinet să fie încheiat actul de vânzare cumpărare, susţinând că este avocatul lor;

- toţi s-au prezentat apoi la cabinetul avocatului şi au asistat la negocierea predării posesiei şi la încheierea actului, fiind prezenţi şi la încheierea celorlalte acte adiţionale la contract;

- plata diferenţei de preţ a fost solicitată persoanei vătămate de inculpatul A. şi, pentru remiterea cheilor apartamentului, persoana vătămată s-a înţeles cu acesta şi cu inculpatul G.;

- cei doi inculpaţi A. au asistat la toate discuţiile privind înstrăinarea apartamentului, care s-au purtat la cabinetul avocatului, unde persoanei vătămate i s-a prezentat şi înscrisul falsificat datat 01 august 2006 (chiar dacă din când în când inculpaţii A. mai ieşeau la câte o ţigară);

- la încheierea contractului din 27 februarie 2012, inculpatul G. a asigurat-o că în cel puţin un an se va rezolva problema intabulării şi se va putea încheia actul de vânzare cumpărare în formă autentică, iar inculpaţii A. i-au spus să stea liniştită că, în câteva luni, se va rezolva cu intabularea, întrucât sunt ceva probleme la cadastru cu mutarea arhivei şi că, fiind prezenţi de fiecare dată, aceşti inculpaţi i-au creat impresia că ei se ocupă de fapt şi îşi doresc acea tranzacţie, inculpatul G. fiind doar un semnatar de faţadă;

- inculpatul G. s-a pretins, de faţă cu ceilalţi doi, ca fiind proprietarul imobilului prezentat spre vânzare, iar ceilalţi doi s-au declarat a fi fraţi şi nepoţii lui G. şi nu au infirmat susţinerile celui dintâi;

- persoanei vătămate i s-a prezentat, la sediul avocatului, actul prin care inculpatul G. a cumpărat apartamentul;

- inculpatul A. a susţinut în faţa martorei J. că se prezintă la notar întrucât este nepotul inculpatului G. şi-l ajută cu vânzarea deoarece cel din urmă este mai în vârstă şi nu se prea descurcă cu actele;

- inculpaţii au fost de faţă la negocierile în vederea vânzării şi la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare la sediul avocatului, unde persoanei vătămate i-a fost prezentat actul falsificat pentru a dovedi dreptul inculpatului G. de a transmite proprietatea asupra apartamentului, deci au fost de faţă şi la folosirea înscrisului falsificat şi, deşi implicaţi activ în negocieri, au achiesat la folosirea acestuia, acordând, în acest fel, sprijin moral inculpatului G. ("mai bătrân şi care nu se descurca cu actele" - cum a susţinut inculpatul A.).

Ca urmare, s-a apreciat că nu pot fi primite solicitările acestor inculpaţi de achitare sub aspectul infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Totodată, Curtea a apreciat că sancţiunile penale aplicate inculpaţilor A. şi E. au fost stabilite prin valorificarea eficientă a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., pedepsele date fiind corespunzătoare atât ca natură şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, fiind apte a realiza scopurile coercitiv, educativ şi preventiv al oricărei pedepse penale, aşa încât, nu se impune reformarea hotărârii sub acest aspect.

Deopotrivă, în raport cu persoana inculpaţilor (care nu aveau antecedente penale la data comiterii faptelor, dar care nu le-au recunoscut, nu au dat niciun semn că ar conştientiza gravitatea şi consecinţele acestora, că sunt dispuşi să şi le asume, că timp de mai mult de 6 ani, de când au prejudiciat persoana vătămată D. nu au depus un minim efort de a înlătura sau, măcar, diminua consecinţele singurei infracţiuni de înşelăciune rămase în sarcina lor), Curtea a apreciat că posibilităţile lor de îndreptare nu sunt suficient de mari, încât aplicarea imediată a unei pedepse să nu fie necesară.

Împotriva Deciziei penale nr. 1233/A din 04 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în termen legal, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi E., prin avocat L. (care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x din 18 decembrie 2019, dată de inculpatul A., Dosar nr. x/2016), invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia au învederat că au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 48 C. pen.. Astfel, făcându-se trimitere la situaţia de fapt reţinută în cauză, s-a arătat că, în decizia pronunţată în apel, nu s-a menţionat niciun act care să fi fost săvârşit de cei doi inculpaţi şi care să poată fi circumscris complicităţii materiale sau morale, iar probele invocate în susţinerea acuzaţiilor nu au fost analizate din perspectiva condiţiilor de tipicitate ale acestei forme de participaţie penală. În plus, s-a arătat că nu s-a demonstrat intenţia celor doi inculpaţi de a ajuta pe autor să săvârşească infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals şi nici intenţia de a induce în eroare sau de a menţine în eroare persoana vătămată, iar faptul că recurenţii au cunoscut lipsa calităţii de proprietar a inculpatului G. nu poate fi asimilat unui act de complicitate morală la comiterea respectivelor fapte, atâta timp cât nu s-a evidenţiat existenţa unei legături subiective cu acesta din urmă.

Prin Încheierea nr. 58/RC din 13 februarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte criticile circumscrise de inculpatul A. cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 1233/A din 04 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 4 şi fixându-se termen de judecată în şedinţă publică la data de 26 martie 2020.

Prin aceeaşi încheiere, în baza art. 440 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul E. împotriva aceleiaşi decizii penale, reţinându-se neîntrunirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi art. 437 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faţă de lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului care a exercitat în numele său calea extraordinară de atac.

Prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată din 16 martie 2020, ora 10:00, având în vedere ordinele nr. 71 din 03 martie 2020, ora 14:00, forma consolidată la 13 martie 2020, şi nr. 91 din 12 martie 2020, ora 15:50, ale Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. (10) C. proc. pen., a fost preschimbat termenul de judecată din data de 26 martie 2020 în 07 mai 2020, ţinându-se seama de situaţiile obiective astfel cum au fost relevate în conţinutul Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191 din 10 martie 2020.

Ulterior, prin rezoluţia aceluiaşi judecător din 23 aprilie 2020, având în vedere Decretul Preşedintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (5) din cuprinsul Anexei 1 la acesta şi ale ordinului nr. 71 din 03 martie 2020 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, forma consolidată la data de 16 aprilie 2020, s-a constatat intervenită de drept suspendarea judecării prezentei cauze pe toată durata stării de urgenţă.

Ca urmare a încetării stării de urgenţă prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, având în vedere dispoziţiile art. 64 alin. (6) din cuprinsul Anexei 1 la acesta, prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată din data de 18 mai 2020, s-a stabilit termen de judecată în cauză la 18 iunie 2020, dispunându-se citarea părţilor şi încunoştinţarea apărătorilor aleşi ai recurentului inculpat şi intimatei părţi civile.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în dosar.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă fără putinţă de tăgadă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În sensul consideraţiilor teoretice de mai sus este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (Deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019).

În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, pe de o parte, că în decizia atacată nu a fost indicat niciun act pe care să îl fi comis şi care să poată fi circumscris complicităţii materiale sau morale, iar, pe de altă parte, că nu s-a dovedit intenţia sa de a ajuta pe autor să săvârşească infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals ori de a induce în eroare sau de a menţine în eroare persoana vătămată, faptul că a cunoscut lipsa calităţii de proprietar a inculpatului G. neputând fi asimilat unui act de complicitate morală la comiterea respectivelor fapte, de vreme ce nu s-a evidenţiat existenţa unei legături subiective cu acesta.

Aceste critici au fost formulate de inculpat şi în apelul declarat împotriva sentinţei de condamnare dată de prima instanţă, iar Curtea de Apel Cluj, procedând la analiza lor, a reţinut, la filele x din decizia recurată, că intenţia frauduloasă a fraţilor A. a rezultat din împrejurarea esenţială că cei doi au cunoscut că, la data încheierii contractului dintre persoana vătămată D. şi inculpatul G. (27 februarie 2012), cel din urmă nu avea posibilitatea legală să vândă apartamentul situat în Cluj-Napoca, str. x, precum şi că înscrisul ce purta data de 01 august 2006 era fals, fiind prezentate, în continuare, toate elementele de fapt care au condus la concluzia participaţiei acestora la faptele autorului, sub forma complicităţii materiale şi morale.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, în sarcina inculpatului A. că, împreună cu fratele său, a adus ajutor material şi moral inculpatului G. în vederea încheierii, în cursul lunii februarie 2012, a antecontractului de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată D., cunoscând că autorul nu are calitatea de proprietar al imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, şi că foloseşte un înscris falsificat (datat 01 august 2006) pentru a o determina pe persoana vătămată să consimtă la încheierea respectivului antecontract, fapte care întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., şi ale complicităţii la infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza a II-a C. pen.

Ca urmare, Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile referitoare la lipsa indicării, în decizia atacată, a unor acte care să corespundă complicităţii materiale sau morale, de vreme ce acestea se referă la motivarea hotărârii, aspect care, însă, nu formează obiectul verificării pe calea recursului în casaţie, acesta fiind, aşa cum s-a arătat anterior, strict circumscris motivelor de nelegalitate reglementate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, se observă că, în motivele scrise de recurs, în susţinerea criticilor formulate, recurentul inculpat s-a raportat la probatoriul administrat în cauză, încercând să acrediteze ideea că nu a săvârşit cu vinovăţie faptele pentru care a fost condamnat, întrucât persoanei vătămate D. i s-a adus la cunoştinţă atât situaţia imobilului, cât şi faptul că un contract de vânzare sub semnătură privată nu are aptitudinea de a opera transferul dreptului de proprietate. Or, prin aceste susţineri, recurentul tinde, în realitate, la reaprecierea probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele inferioare cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a complicităţii la infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Faţă de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, nici cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1233/A din 4 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, recurentul inculpat va fi obligat, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 276 C. proc. pen., la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă D., dovedită cu înscrisul depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1233/A din 4 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2020.

GGC - GV