Bribery conviction revision on ECHR Article 8 violation: prosecution appeal declared inadmissible

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- D.N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 352/F/18.05.2007 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. x/2004.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-a constatat că inculpatul A. a fost arestat preventiv de la 20.02.2003 până la data de 21.05.2003.

S-a constatat că inculpatul A. a executat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 352/18.05.2007 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 1153/13.04.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la data de 20.04.2012 până la data de 04.12.2012.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, s-a avansat din fondurile MJ şi a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 352/F/18.05.2007, Tribunalul Ialomiţa, printre altele, l-a achitat pe inculpatul A., pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. S-a luat act că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 20.02.2003 până la 21.05.2003.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- D.N.A. solicitând desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând, condamnarea inculpatului A..

Prin Decizia penală nr. 224/A din data de 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, şi, rejudecând, în fond, în baza art. 254 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale; s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 - 64 lit. a) şi b) din C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 224/A din data de 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul A..

Prin Decizia nr. 1153 din data de 13 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 224 din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a casat, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la conţinutul pedepselor accesorii şi complementare aplicate recurentului inculpat.

Condamnatul a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei penale nr. 224/A din data de 21 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1153 din data de 13.04.2012 a Înaltei Curţi în Dosarul nr. x/2004, ca urmare a pronunţării de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârii din data de 4 decembrie 2018, cauza Stana vs. România, prin care s-a admis cererea sa, constatându-se violarea art. 8 din Convenţie.

Prin Decizia penală nr. 743/A/31.07.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 465 alin. (11) lit. b) din C. proc. pen.., s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A/21.10.2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2004.

S-a desfiinţat Decizia penală nr. 224/A/21.10.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 1153 din data de 13.04.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2004 numai în privinţa revizuentului A. şi s-a dispus rejudecarea căii de atac a apelului.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., curtea a constatat, din analiza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti că, în data de 17.09.2002, s-a încheiat contractul de creditare nr. 726 între B. - Sucursala Timişoara şi SC C. SRL Arad cu o valoarea de 11.600 mil. RON, iar, la data de 20.09.2002, s-a încheiat contractul de creditare nr. 730 între B. - Sucursala Timişoara şi SC C. SRL Arad cu o valoare de 20.000 mil. .

Conform pct. 228 din Norma de creditare a B. (aprobată de Consiliul de Administraţie în data de 27.07.2001, cu aplicabilitate de la 01.09.2001, nu se supun aprobării organelor competente din Centrala BCC creditele pe documente în curs de încasare indiferent de valoare (deci chiar mai mari de 600 mil RON), care sunt garantate cu CEC certificat/avalizat de banca plătitorului, cambie/bilet la ordin avalizat de banca plătitorului . Cu alte cuvinte, B. - Sucursala Timişoara avea dreptul să acorde credite şi peste valoarea de 600 mil RON, cu condiţia ca acestea să fie garantate cu CEC-uri sau BO-uri avalizate de banca plătitorului.

De asemenea, s-a constatat din analiza referatelor de creditare din 17.09.2002 şi 18.09.2002 întocmite de B. - Sucursala Timişoara şi semnate, printre alţii, şi de inculpatul A., în calitate de director, ambele credite, au fost garantate cu BO şi CEC-uri care nu au fost avalizate de banca plătitorului D., ci de persoane fizice, printre care şi E. .

Curtea a reţinut că, în mod cert, conform Normei de creditare a B., B. - Sucursala Timişoara nu avea dreptul de a acorda credite fără aprobarea Consiliului de Administraţie al B., având în vedere nu sumele solicitate de peste 600 mil. RON astfel cum susţine inculpatul, ci datorită faptului că aceste credite nu erau garantate cu BO -uri şi CEC-uri avalizate de banca plătitorului D..

De altfel, s-a arătat că, în cauză, B. - Sucursala Timişoara a solicitat şi a primit pentru aceste două credite aprobarea Consiliului de Administraţie al B. .

Mai mult, curtea a constatat că, din nicio probă administrată nu a rezultat că inculpatul A. a promis lui E. că va face demersuri pe lângă Consiliul de Administraţie al B. pentru ca acesta din urmă să obţină aprobarea Consiliului pentru aceste credite.

Astfel, s-a precizat că, în mod evident, parchetul a dat o greşită interpretare probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, neobservând că în cauză nu este vorba de simple BO-uri şi CEC-uri avalizate de oricine, ci ele trebuie să fie avalizate de banca plătitorului, în caz contrar aceste credite neputând fi acordate de sucursala al cărei director era inculpatul A.. S-a menţionat că aceasta a fost şi raţiunea pentru care Consiliul de Administraţie al B. a aprobat cele două credite.

S-a mai reţinut în actul de sesizare a instanţei că a existat o convorbire telefonică între inculpatul A. şi E. la data de16.09.2002 în care E. îi solicita inculpatului A. credite de la B. SA, iar după ce inculpatul A. l-a asigurat că va primi creditele, i-a precizat inculpatului E. că are nevoie de 3000 euro, fapt în raport de care inculpatul E. a fost de acord, convenindu-se ca suma să fie predată fiului inculpatului A., la biroul inculpatului E., la ora 17 (ora 5 menţionată în convorbire).

De asemenea, s-a arătat că, în motivarea Cauzei Stana împotriva României din 04 decembrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că s-a încălcat art. 8 din Convenţie, reţinând că respectivele conversaţii telefonice intră sub incidenţa noţiunilor de "viaţă privată" şi "corespondenţă" (cauza Roman Zakharov/Rusia, nr. 47143/06, punctul 173, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2015), fiind interceptate în baza unui mandat emis de procuror în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 51/1991.

Curtea a statuat că sistemul este lipsit de garanţii adecvate şi încalcă astfel cerinţele articolului 8, în măsura în care procurorul care autorizează supravegherea nu este independent de puterea executivă (cauza Dumitru Popescu, citată anterior, punctele 68-86; Valentino Acatriei, punctele 58 - 61; şi Niculescu/România din 25 iunie 2013, nr. 25333/03, punctele 99 - 102).

Curtea a constatat că proba constând în convorbirea telefonică dintre inculpatul A. şi E. din 16.09.2002 a fost nelegal administrată, motiv pentru care, în baza art. 403 alin. (1) lit. c) rap. la art. 102 din C. proc. pen.., a fost exclusă din ansamblul probator.

Fiind audiat de instanţa de apel, inculpatul A. nu a recunoscut că ar fi avut loc o asemenea discuţie între el şi E., iar, din declaraţia de martor, care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, E. a arătat că nu a discutat niciodată cu inculpatul A. despre acordarea de credite şi că acesta i-ar fi cerut 3.000 euro cu titlu de împrumut pentru fiul său.

Curtea de apel a reţinut că, în cauză, nu există probe din care să rezulte că inculpatul A., director al B. -Sucursala Timişoara, i-a pretins martorului E., administrator la SC C., suma de 3000 Euro, în schimbul acordării unui credit de 30 miliarde RON, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus inculpatul, director de sucursală, nu avea ca atribuţii aprobarea unor astfel de credite, negarantate cu BO-uri şi/sau CEC-uri avalizate de banca plătitorului.

S-a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea nouă, dat fiind limitele de pedeapsă prevăzute de art. 289 din C. pen., închisoare de la 3 la 10 ani, reduse cu 1/3 ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 308 din C. pen., faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, închisoare de la 3 la 12 ani.

De asemenea, s-a arătat că nu s-a dat curs solicitării Parchetului de a dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, având în vedere art. 18 din C. proc. pen.. şi manifestarea de voinţă a inculpatului exprimată prin cererea de revizuire în care acesta a solicitat respingerea apelului parchetului şi achitarea sa în baza art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciară penală.

Prin motivele de recurs declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, la data de 21.01.2021, s-a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea încheierii de şedinţă din data de 08.07.2020 şi a Deciziilor penale nr. 743/A din data de 31.07.2020 şi 1207/A din data de 11.11.2020, pronunţate în Dosarul nr. x/2020, al Curţii de Apel Bucureşti privind pe revizuentul inculpat A. şi, rejudecând cererea de revizuire de către instanţa competentă material, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să fie respinsă, ca inadmisibilă.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului şi, rejudecând cauza să se dispună încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. motivat de faptul că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs, procurorul a invocat, în esenţă:

1. Nelegalitatea încheierii de şedinţă din 08.07.2020 şi a Deciziilor 743/A din 31.07.2020 şi 1207/A din data de 11.11.2020 prin care s-a admis de către Curtea de Apel Bucureşti cererea de revizuire formulată de către revizuentul inculpat A. şi s-a rejudecat în apel cauza, pronunţate cu încălcarea competenţei materiale prevăzute de art. 465 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen.. S-a precizat că revizuirea întemeiată pe aceste dispoziţii trebuie introdusă în faţa instanţei unde s-a produs încălcarea drepturilor constatată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi nu la altă instanţă chiar dacă aceasta, pe parcursul primului ciclu procesual, a luat în discuţie chestiunea cu privire la care s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

A fost invocată Decizia nr. 2/2015 din 02.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06.03.2015, exemplificând din considerentele deciziei că: atunci când Curtea Europeană constată încălcarea unui drept, impune instanţelor obligaţia de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea sau mai exact reclamantul în momentul încălcării dreptului.

În concluzie, s-a susţinut că instanţa competentă în privinţa cererii de revizuire era Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu Curtea de Apel Bucureşti.

2. Nelegalitatea Deciziilor 743/A din 31.07.2020 şi 1207/A din data de 11.11.2020 prin care s-a admis de către Curtea de Apel Bucureşti cererea de revizuire formulată de către revizuentul inculpat A. şi s-a rejudecat în apel cauza, faţă de inadmisibilitatea cererii de revizuire.

S-a considerat că revizuirea este inadmisibilă întrucât prin intervenirea reabilitării în persoana revizuentului toate efectele hotărârii de condamnare au încetat şi, pe cale de consecinţă şi efectele încălcării art. 8 din Convenţie, fiind irelevant pentru situaţia juridică a revizuentului dacă hotărârea de condamnare a fost desfiinţată sau nu.

3. Netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Examinând recursul sub aspectul admisibilităţii, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Cauza privind pe revizuentul A. a fost judecată potrivit regulilor de procedură prevăzute de Codul de procedură anterior şi a parcurs trei grade de jurisdicţie, fiind pronunţate Sentinţa penală nr. 352 din 18 mai 2007 a Tribunalului Ialomiţa, Decizia penală nr. 224/A din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi Decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

După soluţia de achitare dispusă de Tribunalul Ialomiţa, prin Sentinţa penală nr. 352 din 18 mai 2007, pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, în apel, prin Decizia penală nr. 224/A din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, soluţie menţinută în recurs, prin Decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, la 04.12.2018, în cauza Stana contra României, că a existat o încălcare a art. 8 din Convenţie.

În urma exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în temeiul art. 465 din C. proc. pen.., prin Decizia penală nr. 743/A/31.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A/21.10.2010, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2004. A desfiinţat Decizia penală nr. 224/A/21.10.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1153 din data de 13.04.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2004, numai în privinţa revizuentului A. şi s-a dispus rejudecarea apelului.

Prin Decizia penală nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.., s-a rejudecat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 352/F/18.05.2007, pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. x/2004.

Potrivit art. 465 din C. proc. pen.., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În conformitate cu art. 465 alin. (3) din C. proc. pen.., cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Se mai notează că, potrivit art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a C. proc. pen., se desfăşoară conform legii noi.

Or, în cauză, s-a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 465 din C. proc. pen.., iar rejudecarea apelului s-a dispus prin Decizia penală nr. 743/A din data de 31.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, adică după intrarea în vigoare a C. proc. pen., din 01.02.2014.

În aceste condiţii, au incidenţă dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2013, în sensul că rejudecarea se realizează conform legii noi, care prevede două grade de jurisdicţie, Decizia penală nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind definitivă, iar prezentul recurs inadmisibil.

Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Decizia nr. 2 din 02.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu are aplicabilitate, în prezenta cauză, cum a susţinut procurorul prin concluziile formulate, întrucât vizează situaţia desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac reglementată în procedura prev. de art. 465 din C. proc. pen.., în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (prima instanţă, apel şi recurs), rejudecându-se exclusiv recursul procurorului.

După cum s-a arătat în cele ce preced, ipoteza din speţă este diferită de cea analizată prin Decizia nr. 2 din 02.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din moment ce, nu în recursul procurorului (ca al treilea grad de jurisdicţie), ci în apelul procurorului (ca al doilea grad de jurisdicţie) se dispusese condamnarea revizuentului după soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă, ceea ce înseamnă că, începând cu momentul procesual al apelului a avut loc încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 04.12.2018). Apoi, calea de atac a recursului prevăzută de C. proc. pen. anterior nu a fost exercitată de procuror, ci de revizuent, în calitatea sa de inculpat de la acel moment procesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciară penală împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciară penală împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 11 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.

GGC - OB