Extraordinary appeals of municipal-tax employees’ computer-fraud convictions rejected; convictions affirmed and costs imposed.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2264 din data de 11 iulie 2019 a Judecătoriei Craiova, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 249 din C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., cu referire la art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată (2 acte materiale).

În temeiul art. 25 raportat la art. 290 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., cu referire la art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi art. 5 din C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni închisoare, în final inculpata A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 din C. pen. din 1969 şi s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a impus inculpatei să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj sau în cadrul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public al Fondului Locativ (Primăria Municipiului Craiova), judeţul Dolj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) raportat la art. 96 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra revocării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, se va executa doar dacă pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 49 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 din C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată (6 acte materiale).

S-a luat act de faptul că, în ceea ce priveşte actul material constând în scăderea amenzii aplicate contribuabilului C., în cuantum de 750 RON, sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei B. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969, care se socoteşte de la data când hotărârea va rămâne definitivă, conform art. 82 alin. (3) din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

S-a atras atenţia inculpatei B. asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969 privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 19 din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 şi următoarele din C. civ., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Municipiul Craiova, prin primar, împotriva inculpatei A., ca rămasă fără obiect. S-a constatat că a fost achitat prejudiciul în cuantum de 41 RON.

În temeiul art. 19 din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 şi următoarele din C. civ., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Municipiul Craiova, prin primar, împotriva inculpatei B., ca rămasă fără obiect. S-a constatat că prejudiciul total de 1.898 RON a fost recuperat.

Prin Decizia penală nr. 1418 din data de 16 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele:

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de D., E., F., B., G., H. şi A.

Au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi inculpaţii I., J., K., L. şi M.

Au fost extinse efectele apelurilor declarate de inculpaţi şi cu privire la inculpatele N. şi O.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa, sub aspectul laturii penale, cu privire la inculpaţii N., I. şi J., precum şi sub aspectul laturii civile, cu privire la inculpaţii O., K., L., J. şi M.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate, care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, cu privire la inculpata A., instanţa de apel a constatat că sunt neîntemeiate criticile privind greşita condamnare pentru infracţiunile de fraudă informatică în formă continuată prev. de art. 249 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond fiind confirmată de probele administrate în cauză.

Astfel instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că fapta inculpatei care la data de 22 iulie 2013 a determinat-o pe inculpata O. să contrafacă scrierea şi subscrierea unei cereri întocmită în numele contribuabilului P. pe care a folosit-o în scopul operării în evidenţa fiscală informatizată a scăderii nejustificate de la rolul lui P. a unui autoturism marca x întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

De asemenea, în mod corect, prima instanţă a reţinut că fapta aceleiaşi inculpate care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a operat în perioada iulie 2013 - mai 2014 în evidenţa fiscală informatizată scutiri de la plata impozitelor pe clădire privind pe Q. şi R., respectiv scăderea nejustificată a unui autoturism marca x de la rolul contribuabilului P. în scopul de a obţine beneficii materiale pentru altul întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată compusă din două acte materiale prev. de art. 249 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Instanţa de apel a constatat că din mijloacele de probă administrate a rezultat că la data de 22 iulie 2013 inculpata I., secretară în cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe Craiova, fiind contactată de către martorul S. care i-a cerut scăderea unui autovehicul de pe rolul fiscal al fiului său, P., i-a solicitat inculpatei O. să îl conducă martorul S. care se afla în biroul acesteia, la biroul inculpatei A., înmânându-i un dosar în care se aflau un contract de vânzare-cumpărare şi o copie de pe o carte de identitate aparţinând numitului P. Inculpata O. l-a condus pe martor la biroul inculpatei A., înmânându-i şi dosarul, iar după câteva ore, inculpata A. a determinat-o pe inculpata O. să completeze în numele contribuabilului P. declaraţia pentru scoaterea din evidenţă a mijloacelor de transport în scopul de a opera în evidenţa fiscală informatizată scăderea nejustificată de la rolul lui P. a unui autoturism, cererea fiind înmânată inculpatei A., împrejurări ce rezultă din declaraţia inculpatei O., procesul-verbal de recunoaştere din fotografii filele nr. x - 112 din vol. 4 d.u.p. şi înscrisul aflat la fila nr. x din vol. 26 d.u.p. Întrucât nu erau achitate amenzile contribuabilului P., la instigarea inculpatei I., inculpata A. a procedat în mod nelegal, efectuând modificări în evidenţa fiscală informatizată prin scăderea de pe rolul fiscal aferent a autovehiculului, fără a deţine documente justificative şi producând, astfel, un beneficiu în patrimoniul martorului P.

Inculpata a înaintat către şeful de serviciu martorul T. în luna august 2013 documentaţia în baza căreia fusese scăzut autovehiculul menţionat constatându-se că nu fusese achitată nici o amendă şi inculpata a procedat la repunerea pe rol în vederea acoperirii prejudiciului.

Instanţa de apel a constatat că în mod corect s-a reţinut că prejudiciul a fost produs la momentul scăderii autoturismului de la rolul fiscal al contribuabilului P., respectiv 22 iulie 2013, scăderea autovehiculului de pe rolul fiscal aferent conducând la scutirea de la plata impozitului aferent mijlocului de transport, taxei de parcare iar debitul aferent neachitat pe numele martorului atrăgea şi curgerea de dobânzi. Instanţa de fond a verificat şi apărările formulate de inculpată constatând că acestea nu sunt confirmate de mijloacele de probă administrate în cauză.

Astfel, cu privire la susţinerile inculpatei în sensul că inculpata O. i-ar fi solicitat scăderea autoturismului pentru care nu deţinea documente justificative şi că pe data de 22 iulie 2013 ar fi revenit insistând asupra soluţionării favorabile a cererii, s-a constatat că la data de 21 iulie 2013 zi de duminică, activitatea în cadrul instituţiei publice era închisă.

Curtea a constatat că susţinerile inculpatei în sensul că la momentul scăderii autovehiculului martorul P. nu mai figura cu debite sunt infirmate şi de declaraţia martorului U. care a precizat că nu a eliberat iniţial certificatul fiscal, întrucât contribuabilul P. figura cu debite provenite din impozitul auto.

Împrejurările reţinute de instanţa de fond sunt confirmate şi de declaraţiile martorilor S., V., T. şi declaraţiile inculpatei O.

Astfel, martorul S., tatăl martorului P., a arătat că s-a prezentat la sediul Direcţiei Impozite şi Taxe Craiova pentru radierea autovehiculului fiul său dar nu a fost posibil întrucât acesta figura cu amenzi contravenţionale şi că nu a completat în numele fiului său nici o cerere.

Martora V. a declarat că a primit de la registratură o cerere de scădere a autovehiculului de pe rolul contribuabilului P. şi că după câteva minute a venit inculpata O. care a preluat cererea menţionând că va fi soluţionată la inspectori.

Din nota de informare întocmită de inculpată adresată instituţiei rezultă că a primit cererea de la inculpata O., a constatat că P. are amenzi neachitate în cuantum de 9.611 RON dar a procedat la scăderea din evidenţele fiscale pentru că inculpata O. a asigurat-o că situaţia amenzilor se va remedia.

Martorul T. a declarat că inculpata A. a fost chemată din concediul de odihnă pentru a înainta documentaţia în baza căreia fusese scăzut autovehiculul. Constatându-se că nu fuseseră achitate amenzile, inculpata O. a declarat că în perioada 10 - 13 august 2013 aflându-se în concediul de odihnă s-a întâlnit la domiciliu cu inculpata A. la cererea acesteia, aceasta cerându-i să declare conducerii unităţii în mod nereal că martorul era cunoştinţa inculpatei O. şi că aceasta a rugat-o pe inculpata A. să opereze scăderea cu promisiunea că va aduce documente justificative ulterior.

La data de 8 mai 2014 inculpata A. a operat în evidenţa fiscală informatizată o scutire în cotă de 100% pentru apartamentul proprietatea contribuabilei R. persoană cu grad de invaliditate uşor deşi nu se încadra în categoriile de persoane care beneficiază de facilitate fiscală potrivit disp. art. 284 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003.

În urma controlului efectuat în cadrul instituţiei a fost recalculat impozitul privind pe contribuabilă şi achitat, actul material săvârşindu-se însă la momentul aplicării scutirii în cotă de 100%.

Criticile formulate în cadrul apelului declarat privind încadrarea juridică a faptelor, precum şi în cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în faza de apel din infracţiunea de fraudă informatică în infracţiunea de neglijenţă în serviciu au fost respinse ca neîntemeiate.

Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că spre deosebire de infracţiunea de neglijenţă în serviciu, infracţiunea de fraudă informatică este caracterizată prin forma de vinovăţie, prin scop, actele materiale fiind săvârşite în vederea obţinerii unui beneficiu material pentru sine sau pentru altul şi producerea unei pagube în dauna unei persoane fizice sau juridice ca urmare a modificării datelor informatice. Totodată, prima instanţă a reţinut în mod corect că inculpata a acţionat cu intenţie directă având în vedere acţiunile întreprinse, determinarea inculpatei O. să săvârşească infracţiunea de fals şi modificările efectuate la rolul contribuabililor, contrar susţinerilor inculpatei că nu a fost atentă, inculpata având reprezentarea acţiunilor sale.

Instanţa de apel a constatat că nu s-a împlinit termenul de prescripţie în privinţa infracţiunii de instigare la fals sub semnătură privată având în vedere data săvârşirii, respectiv 22 iulie 2013. De asemenea, Curtea a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen. din 1969 în privinţa infracţiunii de fraudă informatică, întrucât deşi valoarea prejudiciului cauzat este redusă, având în vedere că faptele ce constituie actele materiale ale acestei infracţiuni vizează îndeplinirea cu corectitudine a atribuţiilor de serviciu având în vedere calitatea în care inculpata a săvârşit faptele, afectarea relaţiilor sociale privind utilizarea corectă a sistemelor informatice astfel că nu se poate aprecia că faptele inculpatei sunt lipsite în mod vădit de importanţă.

Instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a analizat infracţiunile în raport cu data săvârşirii, condiţiile incriminării şi Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând în mod corect că pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, dispoziţiile C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă întrucât art. 290 C. pen. prevede limite de pedeapsă mai mici.

În acelaşi timp, instanţa de apel a apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile formulate de Parchet şi de inculpată cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite, precum şi a pedepsei rezultante aplicate. S-a constatat că la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere modul şi împrejurările în care au fost săvârşite faptele ce relevă gradul de pericol social, dar şi numărul redus al actelor materiale din conţinutul infracţiunii continuate, datele ce caracterizează persoana inculpatei respectiv vârsta, faptul că este absolventă de studii superioare, nu are antecedente penale, atitudinea procesuală, astfel că pedepsele stabilite sunt de natură să îşi realizeze scopul educativ şi preventiv, pedeapsa rezultantă fiind stabilită în mod corect în raport cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 având în vedere data săvârşirii ultimului act material al infracţiunii de fraudă informatică respectiv după intrarea în vigoare a noului C. pen., potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012. În privinţa pedepsei accesorii s-a apreciat în mod just că raportat la infracţiunea prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. se impune pe lângă pedeapsa principală a închisorii şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. raportat la natura faptelor şi calitatea de funcţionar public a inculpatei în cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe Craiova.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B., instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, confirmată de mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, s-a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că fapta inculpatei care în perioada 11 martie 2007 - 3 martie 2010 a efectuat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şase modificări în baza de date informatizată invocând sentinţe civile care dispuneau anularea parţială a amenzilor sau menţineau procese-verbale de constatare a contravenţiilor în scopul obţinerii de beneficii materiale pentru altul producând un prejudiciu de 1.891 RON în sarcina părţii civile Primăria municipiului Craiova, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată ce conţine şase acte materiale prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Astfel, s-a constatat că inculpata a scăzut integral suma de 950 RON reprezentând amendă aplicată lui W. deşi prin Sentinţa civilă nr. 3451 din 11 martie 2007 a fost anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 200 RON, a scăzut integral suma de 600 RON reprezentând amendă aplicată numitului X. deşi prin Sentinţa civilă nr. 5679 din 1 aprilie 2009 s-a anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 240 RON, a scăzut integral suma de 234 RON reprezentând amendă aplicată numitului Y. deşi prin Sentinţa civilă nr. 1532 din 4 februarie 2008 a fost anulat parţial procesul-verbal respectiv pentru suma de 156 RON, a scăzut integral suma de 900 RON reprezentând amendă aplicată numitului Z. deşi prin Sentinţa civilă nr. 1361 din 27 ianuarie 2010 a fost anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 780 RON, a scăzut suma de 198 RON reprezentând amendă aplicată numitei AA. în baza Sentinţei civile nr. 633 din 17 ianuarie 2008 deşi prin această sentinţă nu a fost anulat procesul-verbal de contravenţie inculpata aducând rectificări rolului comun al soţilor AA. şi BB. şi de asemenea în privinţa lui CC. a scăzut amenda în cuantum de 234 RON deşi prin Sentinţa civilă nr. 48 din 7 ianuarie 2008 a fost respinsă plângerea contravenţională.

Criticile apelantei inculpate cu privire la încadrarea juridică precum şi cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în calea de atac au fost apreciate ca nefondate de instanţa de apel.

Astfel, s-a constatat că, în raport cu mijloacele de probă administrate în cauză, inculpata a acţionat cu intenţie directă modificând datele informatice prin scăderea în întregime a şase amenzi prin atestarea de date nereale în sensul că prin sentinţele civile invocate s-a dispus anularea totală a amenzilor, împrejurări ce nu conduc la concluzia că inculpata ar fi acţionat din culpă. Forma de vinovăţie a fost analizată prin prisma modului în care a acţionat inculpata, respectiv prin menţionarea unor sentinţe în baza de date, respectiv indicarea unor documente care aparent justificau operaţiunile efectuate, instanţa de fond raportându-se şi la experienţa profesională a inculpatei. De altfel, încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de neglijenţă în serviciu în formă continuată, aşa cum a solicitat apelanta, ar presupune săvârşirea din culpă, în mod repetat a actelor materiale, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, instanţa de fond analizând susţinerea inculpatei şi apreciind în mod corect că este nefondată.

De asemenea, s-a mai constatat că nu este întemeiată nici susţinerea că nu este îndeplinită condiţia de procedibilitate în privinţa actului material referitor la numitul Z. raportat la perioada în care s-a susţinut că a fost săvârşită activitatea infracţională. Actul material a fost descris în rechizitoriu fiind menţionat distinct în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, inculpata putând să ia cunoştinţă despre faptele pentru care a fost trimisă în judecată, instanţa apreciind în mod corect că a fost investită şi cu judecarea acestui act material.

De asemenea s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen. din 1969 în privinţa infracţiunii de fraudă informatică având în vedere că faptele ce constituie actele materiale ale acestei infracţiuni vizează îndeplinirea cu corectitudine a atribuţiilor de serviciu având în vedere calitatea în care inculpata a săvârşit faptele, afectarea relaţiilor sociale privind utilizarea corectă a sistemelor informatice, cuantumul prejudiciului cauzat, astfel că faptele inculpatei nu sunt lipsite în mod vădit de importanţă.

S-a reţinut că instanţa de fond a analizat infracţiunea în raport cu data săvârşirii şi condiţiile incriminării reţinând în mod corect că pentru infracţiunea de fraudă informatică în formă continuată, dispoziţiile C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă întrucât art. 41 alin. (2) din acelaşi cod prevede un regim sancţionator mai blând pentru infracţiunea continuată.

Criticile formulate de Parchet şi inculpată cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei au fost apreciate ca neîntemeiate, raportat la modul şi împrejurările în care au fost săvârşite faptele, gradul de pericol social al faptelor, dar şi la datele ce caracterizează persoana inculpatei

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs în casaţie inculpatele A. şi B.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurenta inculpată A. a susţinut că nu se realizează o corespondenţă deplină între faptele săvârşite şi reţinute în hotărârile de condamnare şi configurarea legală a infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată, întrucât faptele pentru care s-a dispus soluţia de condamnare nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Cu privire la fapta de fraudă informatică aferentă actului material privind contribuabilul P., respectiv operarea cererii nr. x din 22 iulie 2013 de scădere a mijlocului de transport de pe rolul fiscal, recurenta inculpată a susţinut că lipseşte elementul de tipicitate din conţinutul laturii obiective al infracţiunii, respectiv producerea unui prejudiciu, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b). teza I din C. proc. pen.

S-a apreciat că nu există concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel, în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate obiectivă ale acestei fapte (act material) care face obiectul analizei.

S-a arătat că de esenţa fraudei informatice este manipularea unui sistem informatic de o asemenea manieră încât procesarea datelor de către sistemul informatic generează o pagubă. Paguba trebuie să implice o pierdere economică directă ca urmare a manipulării ori influenţării sistemului informatic şi nu din cauza unei conduite ulterioare a victimei sau altei persoane. Factorul uman în ceea ce priveşte cauzarea pagubei în afara conduitei agentului trebuie să fie inexistent.

S-a precizat că infracţiunea de fraudă informatică reprezintă o transpunere fidelă în dreptul intern a art. 8 din Convenţia privind criminalitatea informatică, în acest sens fiind şi raportul explicativ al Convenţiei privind criminalitatea informatică, par. 86, 87. Aceeaşi opinie este expusă şi în "Tratat de criminalitate informatică", G. Zlati, vol. l.

Întrucât infracţiunea de fraudă informatică este o infracţiune de rezultat, paguba trebuie să fie una efectivă, însemnând acel prejudiciu patrimonial final, real şi determinabil prin raportare la un calcul matematic. Dacă s-ar accepta teza prejudiciului potenţial, infracţiunea nu ar mai fi una de rezultat, ci de pericol concret sau potenţial.

Prin Decizia nr. 100/2020, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea Constituţională a reţinut că, în ipoteza infracţiunilor de rezultat, instanţa de judecată stabileşte cu certitudine prejudiciul la momentul soluţionării laturii penale a cauzei, nefiind admisibilă soluţionarea distinctă a urmării imediate, aşadar, a rezultatului faptei, de vreme ce însăşi existenţa infracţiunii depinde de producerea şi întinderea prejudiciului. (paragraful 15 - cu referire la infracţiunea de înşelăciune - infracţiune de rezultat).

Întrucât legiuitorul a folosit pentru infracţiunea de frauda informatică o noţiune identică cu cea din cuprinsul art. 244 din C. pen., nu există vreun motiv pentru a oferi un conţinut diferit pagubei cauzate de frauda informatică.

În raport de aceste considerente, s-a solicitat să se aprecieze asupra legalităţii reţinerii prejudiciului în considerentele hotărârii atacate, a cărui cuantificare nu s-a realizat, respectiv dacă urmare a acţiunii inculpatei de radiere a autoturismului de pe rolul fiscal al contribuabilului P., exclusiv prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv în hotărârile de condamnare, se poate genera prejudiciul impus de norma de incriminare.

Soluţionând latura civilă, prima instanţă, care a pronunţat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de fraudă informatică în formă continuată (2 acte materiale aferente contribuabililor P. şi Q.) şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, a dispus următoarele: în temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Municipiul Craiova, prin Primar, împotriva inculpatei A., ca rămasă fără obiect. S-a constatat că a fost achitat prejudiciul în cuantum de 41 RON (prejudiciu referitor la actul material aferent contribuabilului Q.).

Instanţa de apel a apreciat ca fiind în mod corect soluţionată latura civilă a cauzei de către instanţa de fond.

În considerentele hotărârii instanţei de fond, cu privire la cele două acte materiale de fraudă informatică, la secţiunea analiza în drept, s-a reţinut:

"Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în dauna unei persoane fizice sau juridice, în speţă prejudiciul cuantificat în cuantum de 41 RON a avut loc în patrimoniul părţii civile Municipiul Craiova.

De asemenea, chiar dacă în cazul scăderii autovehiculului aparţinând contribuabilului P. repunerea pe rol a avut loc la mai bine de o lună, acest aspect nu poate legitima susţinerea inculpatei conform căreia nu a fost prejudiciat bugetul local, în condiţiile în care în cursul acelei luni puteau curge dobânzi pentru debitele neachitate ce figurau pe numele martorului. De asemenea, contribuabilul ar fi fost scutit de plata impozitului aferent mijlocului de transport, cât şi a taxei de parcare, dacă nu s-ar fi remediat situaţia."

Instanţa de apel şi-a însuşit argumentele expuse de către instanţa de fond, fără să precizeze în considerente sau dispozitiv un cuantum al prejudiciului cu privire la actul material de scădere a autoturismului de pe rolul fiscal al contribuabilului P.

"Chiar dacă inculpata A. avea cunoştinţă despre faptul că amenzile contribuabilului P. nu erau achitate, aspecte care duceau la împiedicarea legală a scăderii autovehiculului marca x de pe rolul său fiscal, la instigarea inculpatei I., aceasta a procedat în mod nelegal, efectuând modificări în evidenţa fiscală informatizată prin scăderea de pe rolul fiscal aferent autovehiculului, fără a deţine documente justificative şi producând, astfel, un beneficiu în patrimoniul martorului P."

Cu privire la prejudicierea bugetului local care ar fi putut rezulta în intervalul de 1 lună până la repunerea pe rol a autoturismului de către inculpată (astfel cum se reţine în considerente) şi al cărui cuantum nu este precizat în considerentele hotărârilor de condamnare, recurenta a susţinut că, într-o atare situaţie, paguba este doar una potenţială, fără a exista o pagubă efectivă, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă din norma de incriminare a infracţiunii din perspectiva urmării imediate.

Recurenta a arătat că îi este imputabilă operarea cererii de radiere a autoturismului în absenţa anexării fizice a unei certificat, document justificativ care să ateste plata debitelor din amenzi (conform stării de fapt reţinute definitiv).

În ceea ce priveşte debitul ce ar fi putut rezulta din dobânzi şi penalităţi, recurenta a susţinut că este lipsit de fundament legal argumentul reţinut de instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 173 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 (art. 119 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 în vigoare la data reţinerii faptei) privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că "nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel (...)".

Prejudiciul de 10.000 RON reţinut în actul de sesizare a rezultat exclusiv din debitul aferent amenzilor existente pe rolul contribuabilului P., iar inculpata, prin acţiunea sa, nu a intervenit prin ştergere sau modificare asupra acestui debit, rămânând în continuare pe rolul fiscal al contribuabilului.

Operaţiunea de scădere a debitului din amenzi de pe rolul contribuabilului P. a făcut obiectul altor cereri ulterioare, respectiv cererile înregistrate sub nr. x din 30 iulie 2013 şi nr. y din 1 august 2013 (cereri completate în integralitate de inculpata O., conform declaraţiilor constante ale acesteia) şi care au fost repartizate spre lucrare altor inspectori, cereri la care au fost anexate 27 copii de pe chitanţe ce atestau plata amenzilor de către contribuabilul P. şi s-a constatat că aceste chitanţe erau false (chitanţe enumerate la paginile 60 - 61 din rechizitoriu).

Or, urmează să se constate că prin actul de sesizare nu s-a reţinut participaţia inculpatei A. la aceste acte materiale de scădere a amenzilor cu acte false, fiind însă imputate altor inculpaţi, respectiv O. şi I.

Aceste aspecte faptice sunt reţinute în considerentele hotărârilor de condamnare în expunerea situaţiei în fapt şi în drept a coinculpatelor O. şi I. Scutirea pe viitor de plata impozitului pe autoturism s-a făcut în baza documentului justificativ, act de înstrăinare, depus împreună cu cerea de radiere a autoturismului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2012, a cărui existenţă nu a fost tăgăduită şi a fost ataşat în dosarul înaintat inculpatei A. (conform stării de fapt reţinută în hotărârile de condamnare ale celor două instanţe).

Dispoziţiile art. 264 alin. (1) din Codul fiscal: Dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport (1) În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

(2) În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidenţa fiscală a compartimentului de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidenţa fiscală.

În raport de data actului de înstrăinare anexat nici nu ar mai fi existat obligaţia de plată a impozitului pe autoturism de către contribuabilul P. din data de 1 iulie 2012, conform dispoziţiilor legale incidente, în raport de contractul anexat. Data era cea a operării cererii de radiere a autoturismului (22 iulie 2013), iar modalitatea de plată a acestuia era impusă de art. 255 din Codul fiscal - anual în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv, dar şi în raport de dispoziţiile art. 191 vechiul C. proc. fisc. (actual art. 77 alin. (1) Codul de procedură fiscală), încadrându-se în termenul de 45 de zile lucrătoare "Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluţionează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Prin urmare, instanţa urmează să constate repercusiunea repunerii pe rol a autovehiculului (26 august 2013), în decurs de 1 lună asupra potenţialului prejudiciu reţinut de instanţe în considerentele hotărârilor.

S-a mai susţinut că infracţiunea de fraudă informatică este calificată printr-un scop special, în sensul că agentul trebuie să acţioneze în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul.

Recurenta a apreciat că nu se poate identifica existenţa vreunei intenţii directe în vederea obţinerii pentru altul a unui folos material în raport de starea de fapt reţinută definitiv în considerentele hotărârilor de condamnare, pentru acest act material, la care se reţine participaţia coinculpatei I., în calitate de instigator şi implicarea coinculpatei O.

Astfel, în cadrul hotărârilor de condamnare s-a stabilit în mod definitiv ca situaţie de fapt:

- că inculpata O., în perioada martie - iulie 2013, prin contrafacerea scrierii şi a subscrierii, a întocmit trei cereri în numele contribuabililor DD., EE. şi P., cereri utilizate în scopul scăderii din evidenţele informatizate a 17 amenzi, respectiv 2 amenzi în baza unor chitanţe neconforme realităţii, precum şi a impozitului pentru un autoturism;

- din declaraţiile martorilor FF. şi GG. s-a reţinut că numerele atribuite chitanţelor justificative mai sus menţionate erau consemnate şi pe chitanţe care atestau plata unor amenzi aplicate martorului P., aspecte ce au dus la efectuarea de verificări suplimentare;

- inculpata I. a determinat-o pe martora HH. să scadă din evidenţele fiscale, de la rolul martorului DD., un număr de 17 amenzi în baza unor chitanţe falsificate ataşate la cerere. Deşi cererea contribuabilului DD. a fost repartizată martorului GG. prin rezoluţia şefului Direcţiei către şeful Serviciului Recuperare Debite Executare Silită - Persoane Fizice, inculpata I., eludând controlul de legalitate al cererii de către martorul GG., a înmânat înscrisul martorei HH. şi a determinat-o să o soluţioneze favorabil şi în regim de urgenţă, inculpata I. cunoscând starea de nelegalitate a cererii în ansamblul său, astfel cum a reţinut instanţa de fond;

- prima instanţă a reţinut (în motivarea soluţiei de condamnare a inculpatei privind instigarea la fraudă - act material aferent contribuabilului DD.) declaraţia martorei HH. "în luna septembrie 2013, urmare a unor verificări efectuate cu privire la cererile unei persoane care a solicitat scăderea unor debite din amenzi în baza unor chitanţe falsificate, s-a constatat că numărul unei chitanţe depuse de respectiva persoană apărea scăzut şi la rolul lui DD., fapt ce a determinat verificarea tuturor chitanţelor în baza cărora au fost scăzute amenzile de la rolul respectivei persoane."

- din declaraţiile martorilor FF., GG. şi HH., al căror conţinut a fost redat în considerentele hotărârii de condamnare a primei instanţe, însuşită de instanţa de apel, se observă că martorii fac referire în unanimitate la corespondenţa numerelor de pe chitanţele false folosite în scăderea debitelor lui DD. şi EE., pentru care s-a reţinut participaţia inculpatelor I. şi O. şi condamnarea în raport de participaţie, cu numerele atribuite chitanţelor falsificate anexate Cererilor nr. x din 30 iulie 2013 şi nr. y din 1 august 2013, prin care s-a încercat scăderea debitului de 10.000 RON de pe rolul contribuabilului P., chitanţe enumerate la paginile 60 - 61 din rechizitoriu.

Din starea de fapt reţinută definitiv de instanţe rezultă în mod evident existenţa unui interes direct al coinculpatelor O. şi I. în soluţionarea cererilor contribuabilului P. de scădere a debitelor din amenzi de pe rolul contribuabilului şi respectiv radierea autoturismului, fiind de netăgăduit că au acţionat în scopul obţinerii unui beneficiu pentru contribuabilul P.

Deopotrivă, recurenta inculpată a considerat că nu există concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţele de apel şi fond (în baza probelor administrate) şi elementele de tipicitate subiectivă ale acestei fapte.

Recurenta a arătat că susţine incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în acord cu doctrina şi o parte a practicii judiciare, în deciziile pronunţate în materia recursului în casaţie, care au considerat ca nu s-ar putea aprecia că acest caz de recurs în casaţie vizează doar elementele ce ţin de tipicitatea obiectivă, prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât scopul recursului în casaţie este acela de a înlătura elementele de nelegalitate a hotărârii definitive atunci când nu este întrunită trăsătura esenţială a tipicităţii faptei.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa de contencios constituţional (Decizia Curţii Constituţionale nr. 631/2014, Decizia Curţii Constituţionale nr. 82/2016).

Includerea în cadrul trăsăturii esenţiale a prevederii în legea penală şi a elementelor subiective din cuprinsul normei de incriminare rezultă din dispoziţiile art. 16 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Vinovăţia ca trăsătură generală a infracţiunii este denumită în noul C. pen. imputabilitate, regăsindu-se în cea de a treia trăsătură esenţială a infracţiunii.

S-a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 250/RC/2014; Decizia nr. 26/RC/2014; Decizia nr. 78/RC/2015; Decizia nr. 442/RC/2017; Decizia nr. 350/RC/2015; Decizia nr. 64/RC/2019; Decizia nr. 175/RC/2019, Decizia nr. 84/RC/2020, Decizia nr. 46/RC/2019; Decizia nr. 114/RC/2020, Decizia nr. 129/RC/2020; Decizia nr. 465/RC/2015; Decizia nr. 446/RC/2018, Decizia nr. 433/RC/2018.

Cu privire la actul material aferent contribuabilului Q., recurenta a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate subiectivă, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

S-a apreciat că nu se poate identifica existenţa vreunei intenţii directe în vederea obţinerii pentru altul a unui folos material, în raport de situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţele de apel şi fond, în baza probelor administrate. Din starea de fapt stabilită definitiv de cele două instanţe, urmează să se observe că inculpata nu a procedat la scutirea impozitului în absenţa oricărui document justificativ.

Cererea contribuabilului R., prin care solicita scutirea de la impozit pe apartament, motivând că a fost operată la sânul drept de cancer şi este fără niciun ajutor, înregistrată sub nr. x din 8 mai 2014 a fost însoţită de un certificat cu grad de handicap al cărui grad se modificase faţă de situaţia anterioară într-unul uşor, astfel încât nu se mai încadra în prevederile art. 284 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/3003 privind Codul fiscal.

Recurenta a susţinut că se poate reţine că a fost indusă în eroare de conţinutul cererii de scădere impozit, având în vedere că în baza de date figura anterior cu un grad de handicap care ar fi permis scutirea, astfel încât nu a observat modificarea gradului de handicap din certificatul ataşat cererii. A arătat că existenţa unei erori asupra tipicităţii obiective a unei fapte poate conduce la înlăturarea tipicităţii subiective (este ipoteza în care fapta este tipică subiectiv numai atunci când este comisă cu intenţie, iar eroarea asupra tipicităţii obiective conduce la reţinerea faptei din culpă).

Modalităţile alternative ale normei de incriminare privind comiterea infracţiunii de fraudă informatică au ca punct şi efect comun două aspecte: primul aspect vizează fraudarea subiectului pasiv, în sensul prejudicierii acestuia, care nu se poate produce decât prin inducerea în eroare a victimei, iar al doilea aspect vizează obţinerea unui folos material.

Recurenta a susţinut că nu se poate aprecia că a urmărit prejudicierea părţii civile cu suma de 41 RON. A arătat că urmarea produsă de acţiunea sa, respectiv un prejudiciu în cuantum de 41 RON, depăşeşte cu 1 leu pragul valoric instituit pentru anularea din oficiu a oricărui debit restant în valoare de 40 RON, conform dispoziţiilor art. 178 din Codul de procedură fiscală "Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 RON, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori."

Pe de altă parte, această operaţiune nelegală de scutire de impozit pe clădiri în cuantum de 41 RON apare singulară în întreaga activitate a inculpatei.

Prin urmare, s-a considerat că nu există concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate subiectivă ale acestei fapte, fiind justificată o soluţie de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 din C. pen. din 1969, recurenta a apreciat că lipseşte tipicitatea faptei, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, în raport de starea de fapt reţinută definitiv în considerentele hotărârilor de condamnare cu privire la această faptă, la care se reţine participaţia coinculpatei I. în calitate de instigator şi implicarea coinculpatei O.

Din starea de fapt reţinută definitiv de instanţe rezultă existenţa unui interes direct al coinculpatelor O. şi I. în soluţionarea cererilor contribuabilului P. de scădere a debitelor din amenzi de pe rolul contribuabilului şi respectiv radierea autoturismului, fiind de netăgăduit că au acţionat în scopul obţinerii unui beneficiu pentru contribuabilul P. cu mult anterior faptei imputate inculpatei A.

Recurenta a susţinut că nu se evidenţiază în cadrul stării de fapt reţinută definitiv în hotărârile de condamnare că ar fi cunoscut existenţa demersurilor nelegale al celor două coinculpate (I. şi O.) în obţinerea unui beneficiu pentru contribuabilul P.

Instigatorul este persoana care determină cu intenţie o altă persoană să săvârşească o faptă penală înainte ca acesta din urmă să se fi decis să comită fapta şi să fi început executarea activităţii infracţionale. Or, având în vedere demersurile anterioare ale inculpatei O., din care rezultă că a acţionat în vederea obţinerii unui beneficiu pentru contribuabilul P., precum şi faptul că aceasta a mai completat cereri de scădere debite (cu acte false) la solicitarea inculpatei I., se observă ca această modalitate de a acţiona reprezintă un modus operandi al inculpatelor O. şi I.

S-a apreciat că în urma acestei analize nu se poate reţine tipicitatea instigării, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea în principiu a căii de atac, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate şi, pe fond, desfiinţarea deciziei penale atacate şi dispunerea unei soluţii în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

Recurenta inculpată B., în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, a susţinut că practica judiciară în materia recursului în casaţie a consolidat câteva limite concrete la care instanţa de recurs se raportează atunci când analizează cererea de recurs în casaţie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului (Decizia nr. 350/RC/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

De asemenea, s-a statuat că dispoziţiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările de fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării, sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.) (Decizia nr. 78/RC/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Recurenta inculpată a susţinut că a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece lipseşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii de fraudă informatică, nefiind întrunite cerinţele referitoare la elementul material al laturii obiective şi cerinţele esenţiale ataşate acestuia, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.

Prin decizia atacată, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect că fapta inculpatei B., care în perioada 11 martie 2007 - 3 martie 2010 a efectuat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şase modificări în baza de date informatizată, invocând sentinţe civile care dispuneau anularea parţială a amenzilor sau menţineau procese-verbale de constatare a contravenţiilor în scopul obţinerii de beneficii materiale pentru altul, producând un prejudiciu de 1.891 RON în sarcina părţii civile Municipiul Craiova, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată, ce conţine şase acte materiale, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Instanţa de apel a reţinut că inculpata B.: a scăzut integral suma de 950 RON reprezentând amendă aplicată lui W., deşi prin Sentinţa civilă nr. 3451 din 11 martie 2007 a fost anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 200 RON; a scăzut integral suma de 600 RON reprezentând amendă aplicată numitului X., deşi prin Sentinţa civilă nr. 5679 din 1 aprilie 2009 s-a anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 240 RON; a scăzut integral suma de 234 RON reprezentând amendă aplicată numitului Y., deşi prin Sentinţa civilă nr. 1532 din 4 februarie 2008 a fost anulat parţial procesul-verbal, respectiv pentru suma de 156 RON; a scăzut integral suma de 900 RON reprezentând amenda aplicată numitului Z., deşi prin Sentinţa civilă nr. 1361 din 27 ianuarie 2010 a fost anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 780 RON; a scăzut suma de 198 RON reprezentând amendă aplicată numitului AA., în baza Sentinţei civile nr. 633 din 17 ianuarie 2008, deşi prin această sentinţă nu a fost anulat procesul-verbal de contravenţie, inculpata aducând rectificări rolului comun al soţilor AA. şi BB.; în privinţa lui CC. a scăzut amenda în cuantum de 234 RON, deşi prin Sentinţa civilă nr. 48 din 7 ianuarie 2008 a fost respinsă plângerea contravenţională.

De asemenea, instanţa de apel a considerat că instanţa de fond a reţinut în mod corect, în raport cu mijloacele de probă administrate în cauză, că inculpata B. a acţionat cu intenţie directă, modificând date informatice prin scăderea în întregime a şase amenzi prin atestarea de date nereale, în sensul că prin sentinţele civile invocate s-a dispus anularea totală a amenzilor, împrejurări ce nu conduc la concluzia că inculpata ar fi acţionat din culpă. Instanţa de apel a apreciat că forma de vinovăţie a fost analizată prin prisma modului în care a acţionat inculpata, respectiv prin menţionarea unor sentinţe în baza de date, respectiv indicarea unor documente care aparent justificau operaţiunile efectuate, instanţa de fond raportându-se şi la experienţa profesională a inculpatei.

Or, potrivit art. 49 din Legea nr. 161/2003, fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, prin restricţionarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii prezintă mai multe variante de comitere a infracţiunii, acestea fiind alternative, iar nu cumulative, respectiv: introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic. Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în dauna unei persoane fizice sau juridice, iar legătura de cauzalitate reiese din materialitatea faptei, corelativ pagubei produse unei persoane, realizându-se scopul infracţiunii, respectiv obţinerea unui beneficiu material pentru autorul infracţiunii ori pentru o altă persoană.

Dispoziţiile art. 49 din Lega nr. 161/2003 impun pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de fraudă informatică cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane, respectiv producerea unei pagube prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic. Producerea pagubei trebuie să se datoreze în mod direct acestor acţiuni, stabilite în mod alternativ, acţiuni care formează elementul material al infracţiunii.

Or, în speţă, această cerinţă esenţială pentru realizarea laturii obiective a conţinutului constitutiv al infracţiunii de fraudă informatică nu este îndeplinită, simpla ştergere a datelor informatice (scădere integrală a amenzilor) neproducând vreo pagubă persoanei vătămate, respectiv municipiului Craiova şi nu Primăriei Municipiului Craiova, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel (deoarece primăria reprezintă o structură funcţională cu activitate permanentă, care are obligaţia să îndeplinească hotărârile consiliului local, dispoziţiile primarului, să soluţioneze problemele de interes ale colectivităţii locale, ceea ce înseamnă că primăria nu are personalitate juridică, nefiind deci titulară de drepturi sau obligaţii), urmarea imediată a elementului material nefiind realizată.

Sub acest aspect, s-a arătat că dreptul de creanţă al municipiului Craiova, corelativ amenzilor care se făceau venit la bugetul local, deriva din procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, acesta constituind, potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 110 alin. (3) din CPF (ambele acte normative în forma în vigoare la data epuizării infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea), titlu de creanţă.

Or, scăderea nereală a amenzilor din baza de date informatizată a unităţii administrativ-teritoriale nu a produs vreo pagubă municipiului Craiova, deoarece dreptul său de creanţă subzista şi putea fi încasat, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001, fie în baza procesului-verbal de contravenţie neanulat, fie în baza hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională, în ipoteza admiterii plângerii contravenţionale şi anulării în parte a procesului-verbal de contravenţie contestat, acestea constituind titluri executorii fără vreo altă formalitate. De altfel, s-a apreciat că sub acest aspect prezintă importanţă atât Adresa nr. x din 7 mai 2019 depusă de municipiul Craiova, cât şi raportul de expertiză întocmit de d-na expert judiciar II., potrivit cărora amenzile scăzute de recurentă fără document justificativ, în cuantum de 1.898 RON, au fost integral încasate. Or, atâta timp cât aceste amenzi au fost încasate prin plata, benevolă sau urmare a executării silite, de către debitori, este evident că scăderea nereală a amenzilor din baza de date informatizată a unităţii administrativ-teritoriale nu a produs vreo pagubă municipiului Craiova.

Ca atare, s-a apreciat că starea de fapt relevată în cuprinsul deciziei instanţei de apel nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fraudă informatică, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003, deoarece îi lipseşte tipicitatea obiectivă pentru neîntrunirea cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective şi legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.

În concluzie, s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., să se dispună admiterea în principiu a recursului în casaţie şi, pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., să se dispună casarea hotărârii recurate, urmând să se pronunţe o soluţie de achitare pentru infracţiunea de fraudă informatică în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Prin încheierea din data de 23 martie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie, doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracţiunile pentru care au fost condamnate cele două recurente inculpate, din perspectiva cazului de casare prev. de art. 437 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 6 aprilie 2021, apărătorul ales al celor două recurente inculpate, a susţinut, în esenţă, că sunt incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. cu referire la cele infracţiunile pentru care au fost condamnate recurentele inculpate.

Susţinerile apărării au fost expuse pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Analizând recursurile în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului nelegal al hotărârilor judecătoreşti tinzând la desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Recurentele inculpate au invocat fiecare, cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apreciind că au fost condamnate pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizează situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie dat fiind că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie pentru că a intervenit dezincriminarea faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv). Verificarea tipicităţii faptei în calea extraordinară a recursului în casaţie presupune analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă fapta săvârşită corespunde sau nu tiparului de incriminare a infracţiunii ce a fost reţinută în sarcina inculpatului.

Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate da o nouă apreciere a materialului probator sau să se stabilească o altă situaţie de fapt, pe baza căreia să se analizeze concordanţa faptei nou reţinute în recurs în casaţie cu tipicitatea infracţiunii care a făcut obiectul acuzaţiei. În calea de atac a recursului în casaţie, verificarea hotărârii atacate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019).

Înalta Curte reţine că recurenta inculpată B. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969.

În sarcina recurentei inculpate, instanţa de apel a stabilit cu titlu definitiv că în perioada 11 martie 2007 - 5 martie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a efectuat şase modificări în baza de date informatizată, având la bază sentinţe civile care dispuneau anularea parţială a amenzilor şi nu integrală, sau menţineau în totalitate procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, faptă comisă în scopul de a obţine beneficii materiale pentru altul, producând, astfel, un prejudiciu de 1.898 RON în sarcina părţii civile Municipiul Craiova.

Recurenta inculpată, în considerarea cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., a susţinut că lipseşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii de fraudă informatică, nefiind întrunite cerinţele referitoare la elementul material al laturii obiective şi cerinţele esenţiale ataşate acestuia, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 49 din Legea nr. 161/2003, "Fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, prin restricţionarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani."

Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie datele informatice introduse, modificate sau şterse, respectiv forma, prelucrabilă în cadrul unui sistem informatic, în care sunt reprezentate fapte, informaţii sau concepte. Constituie, de asemenea, obiect material al infracţiunii dispozitivul sau ansamblul de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

Sub aspectul elementului material, frauda informatică se realizează în cinci modalităţi alternative, şi anume: introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului la date informatice ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic.

Introducerea de date informatice înseamnă inserarea de noi date într-un sistem informatic.

Modificarea de date informatice presupune schimbarea conţinutului unor date preexistente, acţiune care duce la crearea unor date noi, cu conţinut diferit.

Ştergerea de date informatice presupune înlăturarea, eliminarea reprezentării binare a unei fapte, realităţi sau a unui concept. Înlăturarea unor caractere într-un fişier text realizează elementul material al infracţiunii în modalitatea modificării, nu a ştergerii.

Pentru a se reţine infracţiunea în oricare dintre modalităţile "modificarea" sau "ştergerea", este nerelevant dacă datele iniţiale (anterior modificării ori ştergerii) pot sau nu să fie recuperate.

Restricţionarea accesului înseamnă blocarea accesului la anumite date informatice. Blocarea accesului la date informatice se poate realiza prin procedee diverse, inclusiv prin infectarea cu viruşi.

Împiedicarea funcţionării unui sistem informatic înseamnă perturbarea unui sistem informatic, cu consecinţa că acesta devine inutilizabil, total sau parţial, temporar sau definitiv. Împiedicarea funcţionării unui sistem informatic se poate realiza atât prin introducerea sau modificarea de date informatice, cât şi prin restricţionarea accesului la asemenea date (această modalitate le acoperă pe toate celelalte, ceea ce înseamnă că prevederea celorlalte modalităţi nu se justifică).

Comiterea mai multor acte materiale dintre cele incriminate va constitui o singură infracţiune, cu condiţia ca paguba să se localizeze în patrimoniul aceleiaşi persoane.

Frauda informatica este o infracţiune de rezultat şi se consumă prin producerea unei pagube, respectiv a unui prejudiciu patrimonial.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a stabilit că în perioada 11 martie 2007 - 3 martie 2010, inculpata B. a operat şase modificări în baza de date informatizată astfel:

- a scăzut integral suma de 950 RON reprezentând amendă aplicată lui W. deşi prin Sentinţa civilă nr. 3451 din 11 martie 2007 a fost anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 200 RON,

- a scăzut integral suma de 600 RON reprezentând amendă aplicată numitului X. deşi prin Sentinţa civilă nr. 5679 din 1 aprilie 2009 s-a anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 240 RON,

- a scăzut integral suma de 234 RON reprezentând amendă aplicată numitului Y. deşi prin Sentinţa civilă nr. 1532 din 4 februarie 2008 a fost anulat parţial procesul-verbal respectiv pentru suma de 156 RON,

- a scăzut integral suma de 900 RON reprezentând amendă aplicată numitului Z. deşi prin Sentinţa civilă nr. 1361 din 27 ianuarie 2010 a fost anulat parţial procesul-verbal pentru suma de 780 RON,

- a scăzut suma de 198 RON reprezentând amendă aplicată numitei AA. în baza Sentinţei civile nr. 633 din 17 ianuarie 2008 deşi prin această sentinţă nu a fost anulat procesul-verbal de contravenţie inculpata aducând rectificări rolului comun al soţilor AA. şi BB.,

- a scăzut amenda în cuantum de 234 RON aplicată numitului CC. deşi prin Sentinţa civilă nr. 48 din 7 ianuarie 2008 a fost respinsă plângerea contravenţională.

Aceste acte materiale conturează elementul material al infracţiunii de fraudă informatică în modalitatea modificării datelor informatice. Cu alte cuvinte, inculpata B. a modificat date informatice, prin scăderea în totalitate a unui număr de 6 de amenzi de pe rolul mai multor contribuabili persoane fizice din evidenţa fiscală informatizată, prin atestarea de date nereale, respectiv menţionând că există sentinţe civile care dispuneau anularea totală a amenzilor.

Această activitate a avut ca rezultat crearea unei pagube în dauna unei patrimoniul părţii civile Municipiul Craiova, în cuantum total de 1.898 RON.

Recurenta inculpată a susţinut că scăderea nereală a amenzilor din baza de date informatizată a unităţii administrativ teritorială nu a produs nicio pagubă părţii civile, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, amenzile fiind integral încasate.

Chiar dacă paguba a fost recuperată nu se poate trage concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală şi ca atare nu corespunde modelului tip de incriminare.

Pentru existenţa infracţiunii de fraudă informatică se cer îndeplinite cumulativ două condiţii esenţiale, şi anume făptuitorul să fi acţionat în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, iar cea de a doua ca fapta să fi cauzat o pagubă unei persoane.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, se reţine că aceasta reiese din materialitatea faptei (ex re), corelativ pagubei produse unei persoane realizându-se scopul infracţiunii, respectiv obţinerea unui beneficiu material pentru autorul infracţiunii ori pentru o altă persoană, în speţă inculpata urmărind obţinerea unui folos patrimonial pentru alte persoane, respectiv contribuabilii, paguba cauzându-se părţii civile Municipiul Craiova.

Argumentele recurentei inculpate în sensul că lipseşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii de fraudă informatică, sunt contrazise de instanţa de apel care a stabilit că fapta există, că prin scăderea din evidenţa fiscală a unor debite din amenzi, fără documente justificative şi fără bază legală, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 1898 RON, fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă cu privire la conduita incriminată.

Susţinerea inculpatei recurente în sensul că modificarea datelor informatice nu ar fi condus la o prejudiciere patrimonială, nefiind vorba despre o debitare în mod nemijlocit a unor conturi, este neîntemeiată, întrucât modificările au operat în evidenţele de ordin patrimonial care constituie informaţia propriu-zisă pe care instituţia o are asupra patrimoniului său.

Instanţa constată că recursul în casaţie face o confuzie între urmarea imediată, ca element în cadrul conţinutului infracţiunii analizată în cadrul acţiunii penale şi prejudiciul ca element al acţiunii civile în procesul penal.

Apărarea invocă inexistenţa prejudiciului prin învederarea unei împrejurări constând în repararea ulterioară a pagubei prin alte mijloace alternative, şi înlăturarea consecinţei infracţiunii, după consumarea acesteia şi după descoperirea faptei, prin operarea menţiunilor corecte în evidenţele informatice.

Conform celor reţinute de instanţa de apel modificarea datelor informatice a condus la o prejudiciere patrimonială, nefiind vorba de debitarea în mod nemijlocit a unor conturi. Elementele de tipicitate ale infracţiunii subzistă nu numai în situaţiile în care modificările au semnificaţia debitării directe a unor conturi, ci şi atunci când modificările au fost operate în acele evidenţe de ordin patrimonial care constituie informaţia propriu-zisă pe care instituţia o are asupra patrimoniului său. Prin urmare, ştergerea unor date, modificarea datelor informatice echivalează, în speţă, cu lipsa din evidenţa patrimonială activă a instituţiei a unor elemente de activ patrimonial, determinând aşadar, respingerea apărărilor ca nefondate.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie declarat de recurenta inculpată A., se reţine că şi aceasta a arătat că faptele pentru care a fost condamnată nu sunt prevăzute de legea penală.

Înalta Curte reţine că recurenta inculpată A. a fost condamnată pentru comiterea infracţiunilor de fraudă informatică şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prev. de art. 249 din C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 25 raportat la art. 290 din C. pen. din 1969, la o pedeapsă totală de 2 ani şi 2 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Instanţa de apel a stabilit, sub aspectul situaţiei de fapt, cu titlu definitiv, că la data de 22 iulie 2013 inculpata I., secretară în cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe Craiova, fiind contactată de către martorul S. care i-a cerut scăderea unui autovehicul de pe rolul fiscal al fiului său, P., i-a solicitat inculpatei O. să îl conducă martorul S. care se afla în biroul acesteia, la biroul inculpatei A., înmânându-i un dosar în care se aflau un contract de vânzare-cumpărare şi o copie de pe o carte de identitate aparţinând numitului P. Inculpata O. l-a condus pe martor la biroul inculpatei A., înmânându-i şi dosarul iar după câteva ore, inculpata A. a determinat-o pe inculpata O. să completeze în numele contribuabilului P. declaraţia pentru scoaterea din evidenţă a mijloacelor de transport în scopul de a opera în evidenţa fiscală informatizată scăderea nejustificată de la rolul lui P. a unui autoturism, cererea fiind înmânată inculpatei A. Întrucât nu erau achitate amenzile contribuabilului P., la instigarea inculpatei I., inculpata A. a procedat în mod nelegal, efectuând modificări în evidenţa fiscală informatizată prin scăderea de pe rolul fiscal aferent a autovehiculului, fără a deţine documente justificative şi producând, astfel, un beneficiu în patrimoniul martorului P. Inculpata a înaintat către şeful de serviciu martorul T. în luna august 2013 documentaţia în baza căreia fusese scăzut autovehiculul menţionat constatându-se că nu fusese achitată nici o amendă şi inculpata a procedat la repunerea pe rol în vederea acoperirii prejudiciului.

Instanţa de apel a stabilit că prejudiciul a fost produs la momentul scăderii autoturismului de la rolul fiscal al contribuabilului P., respectiv 22 iulie 2013, scăderea autovehiculului de pe rolul fiscal aferent conducând la scutirea de la plata impozitului aferent 248 mijlocului de transport, taxei de parcare iar debitul aferent neachitat pe numele martorului atrăgea şi curgerea de dobânzi.

Tot sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel a stabilit cu titlu definitiv că la data de 08 mai 2014 inculpata A. a operat în evidenţa fiscală informatizată o scutire în cotă de 100% pentru apartamentul proprietatea contribuabilei R. persoană cu grad de invaliditate uşor deşi nu se încadra în categoriile de persoane care beneficiază de facilitate fiscală potrivit disp. art. 284 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003. În urma controlului efectuat în cadrul instituţiei a fost recalculat impozitul privind pe contribuabilă şi achitat, actul material săvârşindu-se însă la momentul aplicării scutirii în cotă de 100%.

Recurenta inculpată a criticat decizia instanţei de apel arătând că în ceea ce priveşte infracţiunea de fraudă informatică lipseşte tipicitatea obiectivă, întrucât nu s-a produs nici un prejudiciu, iar în ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a susţinut că lipseşte tipicitatea faptei, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, în raport de starea de fapt reţinută definitiv în considerentele hotărârilor de condamnare cu privire la această faptă, la care se reţine participaţia coinculpatei I. în calitate de instigator şi implicarea coinculpatei O.

Cu privire la lipsa tipicităţii instigării, Înalta Curte reaminteşte că instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. În speţa de faţă, situaţia premisă este reprezentată de faptul că pe rolul contribuabilului P. exista un autovehicul pe care acesta din urmă dorea să îl scadă, dar nu deţinea documente justificative. Instanţa de apel a stabilit că inculpata A. a determinat-o pe inculpata O. să completeze şi să semneze în numele contribuabilului P. declaraţia pentru scoaterea din evidenţă a mijloacelor de transport, înscris în baza căruia inculpata A. a operat în evidenţa informatizată a Direcţiei de taxe şi impozite. Faţă de cele ce preced, din conţinutul deciziei recurate rezultă că în speţă au fost analizate toate elementele de tipicitate obiectivă cu privire la conduita incriminată şi s-a constatat incidenţa acestora în prezenta cauză.

Susţinerea recurentei inculpate privind lipsa de tipicitate a acestei fapte, întrucât, în considerentele hotărârii definitive de condamnare, se reţine participaţia coinculpatei I. în calitate de instigator şi implicarea coinculpatei O., nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat, întrucât presupune reevaluarea situaţiei de fapt, ceea ce excedează analizei pe care o poate face instanţa de recurs în casaţie.

Cu privire la infracţiunea de fraudă informatică, recurenta inculpată a susţinut lipsa tipicităţii obiective, întrucât suma de 41 RON nu poate fi apreciată ca fiind un prejudiciu.

Înalta Curte constată că se susţine inexistenţa prejudiciului întrucât a operat o reparare ulterioară a pagubei şi înscrierea menţiunilor corecte în baza de date.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, infracţiunea de fraudă informatică este una de rezultat, rezultat care se produce în momentul consumării ei. Faptul că ulterior paguba este recuperată nu poate conduce la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală. Cuantumul scăzut al prejudiciului unui act material nu poate conduce la concluzia inexistenţei acestuia sau a lipsei de tipicitate obiectivă a unei infracţiuni continuate. Prejudiciul a fost produs la momentul scăderii autoturismului de la rolul fiscal al contribuabilului P., respectiv 22 iulie 2013, ceea ce a condus la scutirea de la plata impozitului aferent mijlocului de transport, taxei de parcare, iar debitul aferent neachitat pe numele acestuia atrăgea şi curgerea de dobânzi.

În ceea ce priveşte actul material constând în scutirea de la plata impozitului pe clădiri privind pe Q. şi R., se reţine că fapta s-a consumat la data de 8 mai 2014 când inculpata a operat în evidenţa fiscală informatizată o scutire în cotă de 100%, pentru o persoană cu grad de invaliditate uşor şi care nu se încadra în categoriile de persoane care beneficiază de facilitate fiscală potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003. Recalcularea şi achitarea acestei contribuţii, în urma controlului efectuat în cadrul instituţiei, nu poate duce la concluzia absenţei unui prejudiciu şi în consecinţă, la lipsa tipicităţii obiective a infracţiunii. Aşa cum s-a reţinut şi în cele ce preced, modificarea datelor informatice a condus la o prejudiciere patrimonială. Elementele de tipicitate ale infracţiunii subzistă nu numai în situaţiile în care modificările au semnificaţia debitării directe a unor conturi, ci şi atunci când modificările au fost operate în acele evidenţe de ordin patrimonial care constituie informaţia propriu-zisă pe care instituţia o are asupra patrimoniului său, chiar dacă ulterior, după descoperirea faptei, situaţia creată de către inculpate a fost remediată de către autorităţi.

În ceea ce priveşte solicitarea apărării ca instanţa de recurs în casaţie să analizeze dacă acţiunea concretă a inculpatei A. este aptă să genereze un prejudiciu, Înalta Curte constată că acest aspect nu se circumscrie prezentului cadru procesual, critica formulată vizând temeinicia hotărârii (se invocă inexistenţa unui element de tipicitate reţinut ca existând, în fapt, de către instanţa de apel) şi nu nelegalitatea deciziei. Aceste apărări nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen., întrucât se tinde la reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sub aspectul prejudiciului, care a fost reţinut deja cu titlu definitiv prin hotărârea atacată.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi B., şi va obliga recurentele la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurenta inculpată B., va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1418 din data de 16 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, pentru recurenta inculpată B., în cuantum de 155 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 aprilie 2021.

Procesat de GGC - LM