Cigarette smuggling conviction upheld; cassation appeal rejected as unfounded under standalone-offense reading of art. 270(3).

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 389 din 28 februarie 2019, Judecătoria Ploieşti, secţia penală, a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, forma asimilată prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., (faptă din data de 21 februarie 2018), iar în baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen., cu aplicarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 270 alin. (3) raportat la 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu referire la art. 67 din C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pedeapsă ce se va executa în caz de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă în cauză.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., inculpata a fost obligată să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, iar în temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu putea presta această muncă, în cadrul Administraţiei D. din Ploieşti sau al societăţii SC E. Ploieşti SRL.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1), (2) şi 4 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse, inclusiv a celor civile şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

S-a constatat că inculpata A. a fost reţinută în data de 22 februarie 2018.

În temeiul art. 25 raportat la art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 şi urm. din C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, şi a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 6.893 de RON către partea civilă cu titlu de daune materiale, la care se adăugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate până la data efectivă a plăţii.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) şi f) din C. pen., cu referire la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11/2015, s-a dispus confiscarea de la inculpata A. a următoarelor bunuri: 350 pachete ţigarete marca x şi 150 pachete ţigarete marca x, depuse la Camera Corpuri Delicte a Poliţiei Municipiului Ploieşti potrivit dovezii seria x nr. x din 26 februarie 2018.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti din data de 22 februarie 2018, în dosarul nr. x/2018, cu referire la inculpata A., în privinţa sumei de 1125 RON ridicată de la inculpată şi consemnată pe numele acesteia potrivit recipisei x din 23 februarie 2018, emisă de B..

Conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpata A. a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata A..

Prin Decizia penală nr. 790 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A., dispunând, totodată, obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatei A. care, la data de 21 februarie 2018, a deţinut cantitatea de 10.000 ţigarete (500 pachete) de provenienţă din Republica Moldova, cantitate predată martorei C., cunoscând că ţigaretele provin din contrabandă, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În fapt, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, în baza propriei analize a materialului probator administrat în cauză, că, în data de 21 februarie 2018, ora 18:40, un echipaj din cadrul Poliţei Municipiului Ploieşti, secţia nr. 1 Poliţie, aflându-se în exercitarea serviciului pe str. x din Ploieşti, judeţul Prahova, a observat pe str. x din Ploieşti, judeţul Prahova, două femei care aveau un comportament suspect, una dintre acestea, identificată ca fiind A., având asupra sa două bagaje voluminoase pe care i le-a înmânat numitei C., care s-a deplasat, ulterior, pe str. x din Ploieşti, judeţul Prahova.

Întrucât inculpata A., domiciliată în Ploieşti, judeţul Prahova, este cunoscută organelor de poliţie că se ocupă cu comercializarea de ţigarete de provenienţă din Republica Moldova, s-a procedat la interceptarea celor două persoane.

După declinarea calităţii, organele de poliţie au procedat la legitimarea celor două persoane, identificate ca fiind numitele: C. şi A..

Totodată, organele de poliţie au controlat bagajele găsite asupra numitei C., respectiv cele două sacoşe confecţionate din material plastic, fiind identificate, astfel, 350 (trei sute cincizeci) de pachete de ţigări marca x (7000 de ţigarete) şi 150 (o sută cincizeci) de pachete cu ţigarete marca x (3000 de ţigarete), toate cele 500 de pachete având aplicate timbre fiscale emise de autorităţile din Republica Moldova.

În ceea ce priveşte critica apărării privind pretinsa eroare a organelor judiciare în a încadra faptele săvârşite de inculpată ca fiind infracţiune în loc de a o aprecia drept o simplă contravenţie, curtea de apel a constatat, în consens cu cele reţinute şi de judecătorul fondului, că această susţinere este lipsită de fundament juridic, deoarece fapta inculpatei se circumscrie condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă în forma asimilată prevăzută de legiuitor, incriminarea acesteia fiind făcută prin voinţa legii în mod diferit, nefiind necesară trimiterea ori coroborarea cu un alt text de lege, reprezentând o chestiune de legiferare, în afara atribuţiilor conferite instanţei.

Relativ la valoarea de vamă a respectivelor ţigarete în cuantum de 6.893 RON conform adresei Direcţiei Regionale Vamale nr. 2395/1/SSCV/BEM din 22 februarie 2018 (valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin neplata accizelor corespunzătoare celor 10.000 de ţigarete deţinute de inculpata A. la data de 21 februarie 2018), s-a reţinut că apărarea face referire la alte variante alternative ale normei de incriminare, care nu sunt incidente în speţa pendinte, conţinutul textelor de incriminare prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. a) şi lit. b) din Legea 86/2006 făcând referire strictă la alte variante alternative ale infracţiunii tip de contrabandă.

Or, din punct de vedere al existenţei infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din C. vam. nu prezintă relevanţă nici valoarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, precum nici caracterul de repetitivitate al unei acţiuni de introducere în sau scoaterea din ţară în decursul unui an prin sustragere de la controlul vamal al unor astfel de bunuri, fiind făcută în mod evident o confuzie asupra condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă în forma asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, care fac referire la deţinerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, indiferent de limita valorică a respectivelor bunuri sau mărfuri şi indiferent de numărul introducerilor în sau al scoaterilor din ţară.

Împotriva Deciziei penale nr. 790 din 24 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie condamnata A., la data de 1 noiembrie 2019.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, făcând trimitere la Decizia nr. 32 din 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, recurenta a susţinut că fapta concretă pentru care a fost condamnată nu corespunde condiţiilor de tipicitate prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam., constituind, în concret, o contravenţie prevăzută de art. 653 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 86/2006.

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În concluzie, apărarea a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., casarea deciziei atacate şi achitarea recurentei inculpate A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 noiembrie 2019, sub nr. x/2018.

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată constatând că aspectele antamate de inculpată relativ la faptul că acţiunile comise, în condiţiile date, nu realizează conţinutul vreunei infracţiuni prevăzute de legea penală, se circumscriu formal cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv în şedinţa din data de 29 mai 2020, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurenta inculpată A., a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

În aceste coordonate de principiu, examinând criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, constă în aceea că, la data de 21 februarie 2018, inculpata A. a deţinut şi a predat martorei C., cantitatea de 10.000 ţigarete (500 pachete) având aplicate timbre fiscale emise de autorităţile din Republica Moldova, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Înalta Curte va analiza incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpată exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac, în această categorie fiind incluse şi aspectele vizând latura subiectivă.

Ca atare, instanţa va examina exclusiv chestiunile privitoare la lipsa prevederii de legea penală a faptei pentru care a fost condamnată recurenta, precum şi tipicitatea obiectivă a acesteia, astfel cum au fost expuse în cererea de recurs. Prin raportare la aceste exigenţe legale, reţinem că poate fi circumscrisă cazului de casare invocat, exclusiv critica constând în aceea că fapta reţinută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, ci ar putea constitui o contravenţie, în raport de faptul că valoarea în vamă a bunurilor accizabile sustrase controlului vamal nu este mai mare de 20.000 RON, cerinţă esenţială a elementului material al infracţiunii de contrabandă, reglementată de art. 270 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 86/2006. Or, în opinia recurentei, în lipsa întrunirii acestei condiţii de tipicitate, ţigaretele nu pot fi considerate ca provenind dintr-o infracţiune de contrabandă şi, în consecinţă, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată, lipsind situaţia premisă.

Astfel, recurenta inculpată a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. Vam., potrivit căruia "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

În ce priveşte înţelesul noţiunii de "contrabandă" din conţinutul normei de incriminare, prin Decizia nr. 32/2015, publicată în M. Of. nr. 62/28.01.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia vizând interpretarea acesteia şi a statuat în sensul că sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă" priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Astfel, în interpretarea obligatorie a instanţei supreme, sensul noţiunii de "contrabandă" este cel prevăzut de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României, conform cărora introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat, în care sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii, iar potrivit alin. (4), la trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.

În argumentarea deciziei, s-a arătat că urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal şi pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracţiunea asimilată în discuţie fiind o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, nefiind condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Astfel cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 35/16.01.2014, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României, incriminează o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

În consecinţă, instanţa de casaţie nu poate primi argumentele recurentei, deoarece în interpretarea obligatorie a instanţei supreme, noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României nu echivalează cu "infracţiunea de contrabandă" prevăzută în art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din aceeaşi lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia, astfel cum se pretinde, valoarea în vamă a ţigaretelor deţinute şi predate de inculpată fiind lipsită de relevanţă în analiza realizării laturii obiective a infracţiunii.

Se observa că instanţa de apel a cenzurat în mod explicit critica recurentei referitoare la "pretinsa eroare a organelor judiciare în a încadra faptele săvârşite de inculpată ca fiind infracţiune în loc de a o aprecia drept o simplă contravenţie", concluzionând, în mod corect, că această susţinere este lipsită de fundament juridic având în vedere, în esenţă, că art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 reprezintă o incriminare de sine stătătoare, nefiind necesară coroborarea variantei asimilate cu forma de bază a infracţiunii.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 790 din 24 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2020.

GGC - CP