Decizia nr. 113/RC/2021 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 298 din 15 noiembrie 20189 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. x/2015, s-au hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., de profesie inginer electronist în cadrul SC "B." SRL Cluj-Napoca, la următoarele pedepse:

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

S-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k) din C. pen., după cum urmează:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale;

k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k) din C. pen., după cum urmează:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale;

k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare şi 5 ani închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare (3 ani/3), în final rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare, ce se execută în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3), lit. a) din C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă 6 ani închisoare pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe durata executării pedepsei.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C., la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., la pedeapsa complementară constând în 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi k) din C. pen. şi la pedeapsa accesorie constând în interzicerea pe durata executării pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunile care au făcut obiectul prezentei cauze au fost comise în concurs real cu cele care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 326/21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 540/A din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 326 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 540/A din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj, prin înlăturarea sporului de 4 luni închisoare şi repunerea în individualitatea lor a următoarelor pedepse:

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) din C. pen., cu aplicare art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare (primele două aplicate prin prezenta hotărâre), 3 ani închisoare şi 1 an închisoare (ultimele două aplicate prin s.p. nr. 326/2015 a Trib. Cluj), prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare (6 ani/3), în final rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare, ce se execută în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a) b, g (să exercite funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, conform Sentinţei penale nr. 326/2015 a Tribunalului Cluj) şi k din C. pen. pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă 6 ani închisoare pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (să exercite funcţia de administrator al unei societăţi comerciale conform Sentinţei penale nr. 326/2015 a Tribunalului Cluj) şi k din C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pedeapsa executată începând cu data de 6 august 2019 şi până la zi.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 478 din 12 aprilie 2016 emis în baza Sentinţei penale nr. 326 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 540/A din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj şi emiterea a unui nou mandat de executare a pedepsei.

III. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, republicată, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., la pedeapsa complementară constând în 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. şi la pedeapsa accesorie constând în interzicerea pe durata executării pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, prev. de art. 92 din C. pen.

Conform art. 93 alin. (1) şi (2) din C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de supraveghere, următoarelor măsuri de supraveghere date în competenţa Serviciului de Probaţiune Mureş:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, conform programului ce îi va fi stabilit de către consilierul de probaţiune;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Potrivit art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Primăriei Iernut sau a Primăriei Cuci.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prev. de art. 96 din C. pen.

IV. În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 din C. proc. pen. şi la art. 998 şi următoarele din vechiul C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civila SC E. SRL.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., C. şi D. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 278.188 euro, cu titlu de daune materiale, echivalent în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a respins, ca nefondată, cererea părţii civile SC E. SA de obligare a inculpaţilor A., C. şi D. la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând prejudiciu nepatrimonial, şi a dobânzii legale aferente acestei sume.

V. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele din 10 aprilie 2014 şi 15 ianuarie 2015 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, şi anume: poprirea sumei de 312.289 RON în mâinile lichidatorului judiciar Societatea Redresare Lichidare SPRL Cluj-Napoca, dar şi a celorlalte sume de bani pe care inculpatul D. urmează să le încaseze de la debitoarea SC "F." SA Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, în baza creanţei chirografare de 3.310.000 RON, cu care D. s-a înscris în Tabloul Creditorilor Societăţii Comerciale precum şi sechestrul asigurător asupra apartamentului nr. x situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x (nr. CF vechi x) în suprafaţă utilă de 132,78 mp, pic 7,97/100 parte, teren atribuit în proprietate 33/421 parte din CF nr. x Cluj-Napoca, proprietatea inculpatului D., până la concurenţa debitului acordat părţii civile prin prezenta hotărâre.

VI. În temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 25.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 35.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 15.176,8 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

VII. În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 3.500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D. la plata sumei de 1.500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 11 iunie 2015, din Dosarul penal nr. x/2013 inculpaţii C. şi A. au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare a banilor (în modalitatea privind ascunderea adevăratei naturi a proprietăţii bunurilor cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni), prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. De asemenea, inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor (în modalitatea privind ascunderea adevăratei naturi a proprietăţii bunurilor cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni), prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În sarcina inculpaţilor s-au reţinut următoarele:

Inculpaţii A. - administratorul SC E. SRL Cluj-Napoca şi C., prin întocmirea şi uzul contractului de cesiune de creanţă şi accesorii FN din 29 mai 2012, în care se atesta fraudulos că D., prin mandatarul C., avea o creanţă faţă de debitorul SC E. SRL Cluj-Napoca, în valoare de 50.585,71 RON, au indus şi menţinut în eroare, prin simpla reticenţă, pe G., celălalt administrator al SC E. SRL Cluj-Napoca şi reprezentant al asociatului majoritar - SC H. SRL, iar prin amăgire pe executorul judecătoresc I., din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care, fără vinovăţie, a continuat o executare silită simulată în Dosarul execuţional nr. x/2012, cei doi inculpaţi urmărind şi obţinând prin Actul de adjudecare nr. 813/2012 din 22 februarie 2013 scoaterea din proprietatea persoanei vătămate SC E. SRL Cluj-Napoca a terenului în suprafaţă totală de 4.000 mp., situat administrativ în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. x Someşeni), cu nr. top x, căreia i-a cauzat prejudiciu de 208.000 euro.

S-a reţinut că această faptă întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

La data de 20 martie 2013 inculpaţii A., C. şi D., au introdus în circuitul civil terenul dobândit prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în suprafaţă totală de 4.000 mp, situat administrativ în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. x Someşeni), cu nr. top x, care a fost vândut la preţul de 208.000 euro către SC J. SRL Cluj-Napoca, ca persoană juridică şi persoanele fizice K. şi M., conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 din 20 martie 2013 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. şi O., cu sediul social în mun. Cluj-Napoca, în care figurează în calitatea de vânzător inculpatul D., prin mandatarul C., constituie infracţiunea spălare a banilor, în modalitatea de ascundere a adevăratei naturi a proprietăţii bunurilor cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, prev. şi ped. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

Cele două infracţiuni au fost săvârşite de inculpaţii A. şi C. şi în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen.

În faza de judecată, s-au readministrat următoarele mijloace de probă: au fost reaudiaţi martorii I., P., Q., R., K., M., S., T., inculpatul C. De asemenea, s-a mai administrat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică de evaluare.

Analizând probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Tribunalul a reţinut următoarele:

SC E. SRL Cluj-Napoca, cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, a fost înfiinţată la data de 25 iulie 2006, fiind înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. x/2006, cod unic de înregistrare x/25 iulie 2006, având ca obiect principal de activitate "construcţii de clădiri şi lucrări de geniu" .

Asociaţii persoanei juridice cu răspundere limitată sunt SC H. SRL Constanţa, cu sediul social în mun. Constanţa, judeţul Constanţa (cu 56%) şi SC F. SA Cluj-Napoca, cu sediul social în municipiului Cluj-Napoca, judeţul Cluj (cu 44%).

Prin actul constitutiv, administrarea SC E. SRL Cluj-Napoca a revenit lui G. şi A.

Potrivit Capitolului IV art. 11 pct. 11.6 din actul constitutiv, G. şi A. reprezentau societatea comercială în faţa terţilor şi în justiţie, având dreptul de semnătură socială

În actul constitutiv al SC E. SRL Cluj-Napoca se prevedea că puterile individuale ale administratorilor vor fi stabilite, prin hotărâre, de către Adunarea Generală a Acţionarilor.

Conform actului constitutiv al SC E. SRL Cluj-Napoca capitalul social al societăţii comerciale cu răspundere limitată a fost de 600.000 RON (RON), din care aportul în natură în valoare de 599.800 RON (RON) şi aportul în numerar în valoare de 200 RON (RON).

Cota de participare la beneficii şi pierderi a SC H. SRL Constanţa a fost de 56%, aportul la capitalul social al operatorului economic privat constând în imobilul înscris în C.F. x Someşeni, de sub A+1, cu nr. top x, teren în suprafaţă de 4.000 mp., în valoare de 336.000 RON (RON), dreptul de proprietate al SC E. SRL Cluj-Napoca asupra imobilului fiind înscris în cartea funciară nouă x Cluj-Napoca, nr. top x.

Terenul în suprafaţă de 4.000 mp. a fost cumpărat la 17 noiembrie 2005, de către SC H. SRL Constanţa (în cotă de 96/100) şi SC F. SA Cluj-Napoca (în cotă de 4/100), la preţul de 364.220 RON (RON), reprezentând echivalentul a 100.000 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2005, din 17 noiembrie 2005, de notarul public U., cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, B-dul x nr. 43/12, judeţul Cluj.

Aportul în natură a mai constat şi într-o hală compusă din materiale prefabricate, aflată în proprietatea SC F. SA Cluj-Napoca, conform Declaraţiei vamale nr. x/2004 şi a Facturii nr. x/2 din 30 noiembrie 2004, care urma să fie amplasată pe terenul de 4.000 mp, contribuţia la aportul în natură a SC F. SA Cluj-Napoca fiind de 263.800 RON (RON). Cota de participare la beneficii şi pierderi a SC F. SA Cluj-Napoca s-a stabilit să fie de 44% din capitalul social, reprezentând aportul în natură în valoare de 263.800 RON (RON) şi aportul în numerar în valoare de 200.000 RON (RON).

În fapt, SC E. SRL Cluj-Napoca nu a desfăşurat acte şi fapte de comerţ.

Între SC V. SRL Ocna Mureş, cu sediul social în oraşul Ocna Mureş, str. x, jud. Alba şi SC E. SRL Cluj-Napoca s-au derulat prestări servicii, în cadrul cărora agentul economic privat din oraşul Ocna Mureş a prestat în beneficiul societăţii comerciale din mun. Cluj-Napoca lucrări de recondiţionare a halei compusă din materiale prefabricate, proprietatea SC F. SA Cluj-Napoca, care urma să fie amplasată pe terenul în suprafaţă de 4.000 mp (f. x, f. x DUP - Factura fiscală nr. x din 20 decembrie 2007 emisă de SC "V." SRL Ocna Mureş către SC E. SRL Cluj-Napoca, devizul de lucrări şi extrasul de cont confirmat de societatea comercială debitoare, raportul de constatare întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor Cluj şi materializat în procesul-verbal din 8 decembrie 2014 şi fişa analitică partener SC E. SRL Cluj-Napoca întocmită de SC V. SRL Ocna Mureş). Lucrările au fost comandate iniţial pentru beneficiarul SC F. SA Cluj-Napoca, însă în urma asocierii în cadrul SC E. SRL Cluj-Napoca, A. s-a înţeles cu executantul ca acestea să fie facturate pe nouă firmă la care hala a fost adusă ca aport la capitalul social . Aceasta s-a făcut ştiinţa celuilalt administrator, G., astfel cum acesta din urmă recunoaşte.

Conform devizului de lucrări ataşat Facturii fiscale nr. x/2007 din 20 decembrie 2007 emisă de SC V. SRL Ocna Mureş, recunoscută în mod expres de SC E. SRL Cluj-Napoca prin Extrasul de cont nr. 6/2010 din 30 martie 2010, valoarea lucrărilor executate a fost de 50.585,71 RON (f. x DUP - Factura fiscală nr. x/2007 din 20 decembrie 2007 emisă de SC V. SRL Ocna Mureş, jud. Alba, devizul de lucrări întocmit de SC V. SRL Ocna Mureş şi Extrasul de cont nr. 6 din 30 martie 2010 întocmit de SC E. SRL Cluj-Napoca).

Întrucât creanţa a fost certă, lichidă, exigibilă şi asumată prin Factura fiscală nr. x/2007 din 20 decembrie 2007, dar neachitată de beneficiarul lucrărilor, SC V. SRL Ocna Mureş a formulat acţiune civilă în justiţie, iar prin Ordonanţa comercială nr. 5054/2011 din 28 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, debitoarea SC E. SRL Cluj-Napoca a fost obligată să plătească creditoarei SC V. SRL Ocna Mureş suma de 50.585,71 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor, în termen de 30 de la comunicarea hotărârii judecătoreşti . Actele privind recunoaşterea debitului de către SC E. SRL Cluj-Napoca, derularea procesului civil, comunicarea Ordonanţei comerciale nr. 5054/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, au fost cunoscute doar de inculpatul A., aspect dovedit nu doar prin declaraţiile lui G., în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL Cluj-Napoca, ci şi prin faptul că răspunsul agentului economic privat privind recunoaşterea debitului (Extrasul de cont nr. 6/2010) a fost semnat de inculpatul A., care a primit şi ordonanţa comercială, semnând dovada de comunicare a acesteia .

La data de 14 mai 2012, P., în calitate de reprezentant legal al SC V. SRL Ocna Mureş, jud. Alba, a solicitat executarea silită a ordonanţei comerciale Biroului Executorului Judecătoresc I., din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, întocmindu-se Dosarul execuţional nr. x/2012 .

La 29 mai 2012, martorul P., administratorul societăţii comerciale cu răspundere limitată, a semnat contractul de cesiune de creanţă şi accesorii FN din 29 mai 2012, prin care agentul economic privat din Ocna Mureş, în calitate de cedent, a cesionat, cu titlu oneros, către cesionarul D., prin mandatarul C., creanţa în sumă de 50.585,71 RON, pe care cedentul o avea de încasat de la SC E. SRL Cluj-Napoca pentru preţul de 45.000 RON (f. x, fila x, 199 DUP- copia xerox a contractului de cesiune de creanţă şi accesorii FN din 29 mai 2012, Declaraţiile martorului P. din 23 octombrie 2013 şi 5 februarie 2015, declaraţia martorei W. din 23 martie 2015).

Conform Capitolului IV punctul 2 din contractul de cesiune de creanţă şi accesorii FN din 29 mai 2012, plata preţului de cesiune a creanţei urma să se efectueze de către cesionar (D., prin mandatar C.) cedentului (SC V. SRL Ocna Mureş) în termen de 90 de zile calendaristice, în forma compensării.

În zilele imediat următoare datei de 29 mai 2012, inculpatul A. a predat, în Cluj-Napoca, martorului P. profile metalice în valoarea creanţei cedate (50.585,71 RON), aceste materiale fiind proprietatea SC E. SRL Cluj-Napoca, conform actului constitutiv. O parte din structura metalică a halei rămăsese oricum la sediul firmei sale, restul profilelor ridicându-le din localitatea Huedin, unde erau depozitate la balastiera unei persoane pe nume X., naş de cununie al inculpatului A. Şi în prezent toată structura halei se află la sediul V. SRL (vol. IV, fila x, 189 - 194 DUP - declaraţia martorului P. din 23 octombrie 2013 şi 5 februarie 2015 şi declaraţiile martorului Y. din 5 februarie 2015 şi nota de relaţii a lui Y. din 12 decembrie 2014).

La data de 29 mai 2012, inculpatul A., în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL Cluj-Napoca, a depus, sub semnătură proprie, la Dosarul execuţional nr. x/2012, înscrisul intitulat "Act de acceptare cesiune de creanţă", prin care inculpatul, în calitate de administrator al agentului economic privat, accepta cesiunea de creanţă F.N. din 29 mai 2012 pentru un debit pe care societatea nu-l va mai avea, act care echivalează şi cu o acceptare de continuare a executării silite, care era deja "simulată" .

La data de 19 decembrie 2012, inculpatul A. a depus la dosarul execuţional un înscris şi raportul de evaluare a terenului imobiliar întocmit de SC Z. SRL Oradea, prin care solicita ca vânzarea terenului în suprafaţă de 4.000 mp să se realizeze la data de 19 decembrie 2012, la preţul de 70.451 RON, conform raportului de evaluare, pentru stingerea creanţei (f. x, f. x - copia xerox a actului întocmit de A. în numele SC E. SRL Cluj-Napoca prin care oferea creditorului D. terenul în suprafaţă de 4.000 mp la preţul de 70.451 RON, conform raportului de evaluare şi copia xerox a raportului de evaluare a proprietăţii imobiliare întocmit la 9 mai 2012 şi declaraţia martorului I. din 31 martie 2014).

Tot la data de 19 decembrie 2012, în prezenţa inculpaţilor A. şi C., martorul I., în calitate de executor judecătoresc, a procedat la vânzarea prin licitaţie a terenului de 4.000 mp, care a fost obţinut de către D., prin mandatarul C., în contul creanţei şi cu plata unei diferenţe de 13.493 RON, întrucât "debitorul SC E. SRL Cluj-Napoca, prin A." a oferit terenul "pentru stingerea debitului" societăţii de 56.957 RON (incluzând şi cheltuielile de executare silită de

6.223 RON). .

Suma stipulată ca reprezentând diferenţa de preţ achitată de creditorul - adjudecător nu se regăseşte faptic în patrimoniul SC E. SRL Cluj-Napoca, conform declaraţiei administratorului G.

La data de 22 februarie 2013 s-a întocmit actul de adjudecare al imobilului în favoarea inculpatului D., prin mandatar C.

Valoarea reală a imobilului a fost în realitate mult mai mare. La data de 25 septembrie 2013, expertul tehnic judiciar AA. a efectuat un raport de evaluare a terenului în suprafaţă de 4.000 mp, stabilind valoarea de piaţă a acestuia la valoarea de 251.369 euro . De asemenea, expertiza tehnică întocmită în faza judecăţii a relevat că valoarea imobilului a fost de 288.800 euro.

Diferenţa însemnată dintre preţul de adjudecare al imobilului şi valoarea sa de piaţa urma să fie confirmată şi de convenţia ce urma să se încheie în scurt timp.

Inculpatul D. prin mandatar C. a vândut terenul scos fraudulos din proprietatea SC E. SRL Cluj-Napoca către SC J. SRL Cluj-Napoca, ca persoană juridică şi persoanelor fizice K. şi M.

Prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată şi semnată în data de 13 martie 2013, la Cabinetul Individual de Avocatură BB. din municipiul Cluj-Napoca şi Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 din 20 martie 2013 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. şi O., cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, inculpatul D., prin inculpatul C., în calitate de mandatar, a vândut la SC J. SRL Cluj-Napoca, reprezentată de administratorii K. şi M., cota de 1/4-a parte din "dreptul de proprietate asupra imobilului", iar lui K. şi M., ca persoane fizice, cota de 3/4-a parte din "dreptul de proprietate asupra imobilului", cu suma totală de 208.000 euro.

Suma de bani a fost predată inculpatului C. de către martorii L. şi M., la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare (suma de 3.000 euro la 13 martie 2013) şi la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare (suma de 205.000 euro la 20 martie 2013). Plata s-a făcut în numerar la solicitarea inculpatului C. Sumele de bani au fost retrase de cumpărătorii terenului din conturile aparţinând SC J. SRL Cluj-Napoca şi ale martorei M., deschise la Sucursala Cluj a CC. SA (f. x - declaraţiile martorilor K. şi M., f. x - raportul de constatare întocmit la 5 decembrie 2014 de inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor şi intitulat "proces-verbal", f. x - lucrarea nr. C/XI/3810 din 20 decembrie 2013 a Oficiului Naţionale de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor).

Derularea acestor operaţiuni este certă, şi nu a fost contestată de inculpaţi sau de către partea civilă. Formal, toate actele juridice, începând cu naşterea creanţei V. SRL şi până la achiziţionarea terenului de către soţii DD., au respectat prevederile legale. În realitate, creând aparenţa unor operaţiuni juridice legale, cei trei inculpaţi au urmărit scoaterea frauduloasă a terenului de 4000 mp din patrimoniul SC E. SRL, în vederea valorificării acestuia, la valoarea sa reală, şi a însuşirii preţului obţinut. Cel mai probabil, beneficiile obţinute au fost împărţite între inculpaţi, pentru că, altfel nu s-ar putea explica participaţia la comiterea infracţiunilor. Cu toate acestea, probele administrate nu au relevat dacă beneficiile obţinute prin comiterea infracţiunilor au fost împărţite între inculpaţi, pentru simplul motiv că doar inculpaţii cunosc această împrejurare. Dată fiind poziţia inculpaţilor, era oarecum firesc să nu se afle aceste informaţii. Oricum, caracterul infracţional al celor două fapte nu depinde de această împrejurare.

Chiar şi elementele de fapt prezentate până la acest moment, care sunt publice, şi care fie au fost recunoscute de inculpaţi, sau cel puţin nu au fost contestate, relevă indicii serioase în sensul fraudării intenţionate a intereselor SC E. SRL:

- diferenţa substanţială între preţul terenului de 4.000 mp pentru care a fost adjudecat în favoarea inculpatului D. (aproximativ 16.000 euro) şi pe de o parte, preţul de achiziţie (100.000 euro), şi mai apoi preţul la care a fost vândut (208.000 euro) la doar 18 zile de la adjudecare;

- diferenţa foarte mică între valoarea nominală a creanţei V. SRL cesionată inculpatului D. (50.585,71) şi preţul acesteia (45.000 RON), care nu ar releva un interes pentru cumpărarea sa;

- plătirea preţului creanţei de 45.000 RON de către inculpatul A., în calitate de administrator al SC E. SRL, prin remiterea profilelor metalice ale halei, deşi acesta trebuia plătit de către inculpatul D., şi fără ca societatea pe care o administra să aibă vreun câştig.

- subevaluarea profilelor halei metalice, care valorând 263.800 RON, conform actului constitutiv, au fost remise pentru stingerea unei creanţe de 50.585,71 RON. Trecând peste fluctuaţiile de valoare pe care un bun îl poate avea pe piaţă, prin efectul trecerii timpului, a deprecierii, sau a raportului dintre cerere şi ofertă, hala metalică a fost în mod cert subevaluată, dacă avem în vedere simplul fapt că a fost remis un bun în ansamblul lui pentru o creanţă ce reprezenta costul reparaţiei acestuia;

- interesul manifestat de inculpatul A. în vederea cesionării creanţei, deşi din modul de concepere a operaţiunilor juridice, nu a avut nici un beneficiu;

- solicitarea inculpatului C. către martorii DD. de a i se plăti preţul terenului în numerar, deşi prevederile art. 5, din O.G. nr. 15/1996 interziceau, ca regulă generală, plăţile în numerar între persoanele juridice, iar prin excepţie permiteau plăţi zilnice de maximum 10.000 RON (100.000.000 ROL). Preţul aferent cotei părţi de 1/4 revenite SC J. SRL Cluj-Napoca depăşea cu mult acest plafon.

Probele administrate au relevat pe lângă indiciile enumerate anterior că artizanii principali ai fraudării SC E. SRL au fost, în mod indubitabil, inculpaţii A. şi C.

La 29 mai 2012, inculpatul A. a fost cel care l-a însoţit pe inculpatul C. la sediul social al SC V. SRL Ocna Mureş unde, împreună, l-au determinat pe martorul P., administratorul societăţii comerciale cu răspundere limitată, să semneze contractul de cesiune de creanţă şi accesorii FN din 29 mai 2012, prin care agentul economic privat din Ocna Mureş, în calitate de cedent, a cesionat, cu titlu oneros, către cesionarul D., prin mandatarul C., creanţa în sumă de 50.585,71 RON, pe care cedentul o avea de încasat de la SC E. SRL Cluj-Napoca (f. x, fila x, 199 DUP - copia xerox a contractului de cesiune de creanţă şi accesorii FN din 29 mai 2012, declaraţiile martorului P. din 23 octombrie 2013 şi 5 februarie 2015, declaraţia martorei W. din 23 martie 2015). Scrisul olograf existent pe contractul de cesiune de creanţă şi accesorii FN din 29 mai 2012 aparţine inculpatului A., aspect dovedit prin declaraţia martorei W. din 23 martie 2015 .

La aceeaşi dată, inculpaţii A. şi C. au predat martorului P. şi un act intitulat "Contract de vânzare-cumpărare" (purtând numărul 125) prin care se atesta că D. "a vândut" în schimbul creanţei profile metalice în valoare de 50.585,71 RON (f. x, f. x - declaraţia martorului P. din 5 februarie 2015, fişa analitică partener D. şi raportul de constatare întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor Cluj şi intitulat "Proces-verbal", datat cu 8 decembrie 2014).

În realitate, inculpatul D. nu deţinea niciun profil metalic, acestea aparţinând SC E. SRL, conform actului constitutiv. În pofida acestei realităţi evidente, inculpatul C. a consimţit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare despre care s-a făcut vorbire anterior, fraudând în acest fel interesele SC E. SRL, care a fost deposedată de aceste bunuri, în vedere stingerii creanţei de 45.000 RON, pe care SC V. SRL Ocna Mureş o avea faţă de inculpatul D., creanţă născută în urma cesiunii de creanţă din data de 29 mai 2012. Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a deposedat SC E. SRL de respectivele profile, a creat premisele executării silite asupra terenului, care a rămas singurul bun din patrimoniul societăţii.

Înscrisul constatator al convenţiei de vânzare-cumpărare se află în prezent în posesia inculpatului A., care l-a preluat de la martorul Q. În luna septembrie 2013, în contextul declanşării anchetei penale în prezentul dosar, martorul P. l-a trimis pe martorul Q., şofer în cadrul SC V. SRL Ocna Mureş, în mun. Cluj-Napoca pentru a-i preda inculpatului A. contractul de vânzare-cumpărare prin care se atesta că D. a vândut agentului economic privat din oraşul Ocna Mureş profile metalice. Actul trebuia semnat la rubrica "Vânzător" de către D., aşa cum s-au înţeles martorul şi inculpatul A., întrucât administratorul SC "V." SRL Ocna Mureş trebuia să se scadă din contabilitate cu acea creanţă în valoare de 50.585,71 RON. Cu acea ocazie, inculpatul A. a preluat înscrisul, afirmând că îl va restitui semnat în scurt timp, fără însă a-şi respecta promisiunea.

Din toate acestea, s-a dedus că inculpatul A. a fost implicat direct în demersul judiciar de cesionare a creanţei, deşi societatea al cărei administrator era nu avea niciun interes în acest sens. Iar cesiunea de creanţă a fost actul juridic care a creat premisele deposedării părţii civile de terenul de 4000 mp.

În continuare, la data de 29 mai 2012, inculpatul A., în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL Cluj-Napoca, a depus, sub semnătură proprie, la Dosarul execuţional nr. x/2012, înscrisul intitulat "Act de acceptare cesiune de creanţă", prin care, în calitate de administrator al agentului economic privat, accepta cesiunea de creanţă F.N. din 29 mai 2012. În mod nereal în actul de sesizare se reţine că la acel moment creanţa era stinsă. Procurorul de caz nu a înţeles pe deplin mecanismul cesiunii de creanţă, care dă naştere la două raporturi juridice: raportul între debitorul cedat şi cesionar, guvernat de clauzele contractuale ale vechii convenţii care a dat naştere dreptului de creanţă (debitorul cedat va avea obligaţia de a achita integral debitul la valoarea sa nominală, conform clauzelor contractuale) şi raportul între cedent şi cesionar, guvernat de convenţia prin care s-a cesionat creanţa (cesionarul trebuind să achite cedentului preţul creanţei, preţ care de cele mai multe ori este diferit de valoarea nominală a creanţei, datorită riscului pe care îl va suporta). În cauza de faţă a fost stins doar raportul între cedent (V. SRL) şi cesionar (inculpatul D.), având în vedere că în contul preţului cesiunii de creanţă de 45.000 RON, a fost predată structura halei metalice. În schimb raportul juridic între debitorul cedat (SC E. SRL) şi cesionar nu a fost stins, cel dintâi fiind în continuare obligat la a restitui debitul la valoarea sa nominală - 50.585,71 RON.

Chiar dacă inculpatului A. nu îi poate fi imputabil că a fost de acord cu cesiunea de creanţă, creanţa continuând să existe, în schimb îi este pe deplin imputabil faptul că a acceptat ca preţul cesiunii de 45.000 RON să fie achitat din patrimoniul SC E. SRL, prin remiterea profilelor halei metalice, deşi obligaţia de plată îi incuba cesionarului D. Nu numai că inculpatul A. a achitat o datorie care nu era a societăţii pe care o reprezenta, dar cu ocazia acestei tranzacţii valoarea profilelor a fost mult subevaluată, aşa cum s-a arătat anterior. Valorând 263.800 RON, conform actului constitutiv, profilele au fost remise pentru stingerea unei creanţe de 50.585,71 RON. Mai mult, prin acest act a fost scos din patrimoniul SC E. SRL unul dintre cele două bunuri pe care le deţinea, creând premisa ca singurul bun urmăribil prin executare silită să fie terenul de 4000 mp, care era de fapt obiectivul ansamblului demersurilor juridice.

Apoi îi este, de asemenea, imputabil inculpatului A. modul în care imobilul de 4000 mp a fost evaluat de către SC Z. SRL Oradea. În primul rând reţinem că inculpatul A. a fost cel care a avut iniţiativa evaluării terenului, deşi societatea pe care o reprezenta nu avea niciun interes în acest sens. De asemenea, ca şi beneficiar al raportului de evaluare este indicat inculpatul C., (f x, DUP), deşi la momentul întocmirii acestuia, legal, nu se putea cunoaşte cui urmează a-i fi adjudecat. Mai mult, raportul de evaluare a fost întocmit la data de 9 mai 2012, deci anterior demarării procedurii de executare silită în Dosarul execuţional nr. x/2012 - 12 mai 2019. Deducem că cei doi inculpaţi au plănuit fraudarea SC E. SRL, prin deposedarea acesteia de terenul de 4.000 mp, încă înainte de începerea executării silite.

Din emailul trimis de inculpatul A. expertului evaluator încă din data de 25 aprilie 2012 rezultă că acesta a semnalat numai caracteristicile deficitare ale terenului, vădindu-se un interes al acestuia în subevaluarea terenului . Dintre acestea informaţia referitoare la lipsa utilităţilor a fost nereală, acestea aflându-se în proximitate. Inculpatul A. a fost şi cel care a achitat preţul raportului de evaluare, astfel cum arată martora R. . Conduita sa relevă că avea un interes direct în modul în care urma să fie evaluat terenul, deşi strict legal, nu ar fi trebuit să aibă.

Inculpatul A. a cunoscut în mod cert că terenul a fost vădit subevaluat prin raportul de evaluare, întrucât a participat direct la achiziţionarea acestuia, când s-a plătit suma de 100.000 euro. Cu toate acestea, a fost de acord cu adjudecarea acestuia prin vânzare directă inculpatului D., fără a se mai urma procedura de licitaţie, prejudiciind astfel partea civilă. La data de 19 decembrie 2012, inculpatul A. a depus la dosarul execuţional un înscris şi raportul de evaluare a terenului imobiliar întocmit de SC Z. SRL Oradea, prin care solicita ca vânzarea terenului în suprafaţă de 4.000 mp să se realizeze la data de 19 decembrie 2012, la preţul de 70.451 RON, conform raportului de evaluare, pentru stingerea creanţei (f. x, f. x - copia xerox a actului întocmit de A. în numele SC E. SRL Cluj-Napoca prin care oferea creditorului D. terenul în suprafaţă de 4.000 mp la preţul de 70.451 RON, conform raportului de evaluare şi copia xerox a raportului de evaluare a proprietăţii imobiliare întocmit la 9 mai 2012 şi declaraţia martorului I. din 31 martie 2014).

Din nou, se observă că inculpatul A. a preluat din nou iniţiativa vânzării terenului la un preţ vădit mai mic raportat la valoarea sa pe piaţă. Chiar şi în ipoteza în care inculpatul A. nu ar fi determinat prin conduita sa subevaluarea terenului, avea obligaţia de a sesiza caracterul nereal al evaluării.

Dar probabil cea mai evidentă dovadă a relei-credinţe a inculpatului A. este împrejurare că nu a adus la cunoştinţa celuilalt administrator al societăţii comerciale G. împrejurarea că terenul urma să fie vândut în vederea stingerii creanţei. Această împrejurare rezultă, atât din declaraţiile părţii civile, cât şi poziţia procesuală a inculpatului A., care niciodată nu s-a apărat, afirmând că ar fi adus la cunoştinţa. Poziţia părţii civile este în deplin consens cu scriptele regăsite la dosarul de executare silită, din care rezultă lipsa oricărei implicări a acesteia în procedura de executare silită. Această situaţie este opusă celei din prezentul litigiu, unde partea civilă s-a apărat prin toate mijloacele posibile pentru recuperarea prejudiciului. Această diferenţă de conduită relevă că partea civilă nu a dorit şi nu a consimţit niciodată la vânzarea directă a terenului de 4.000 mp la valoarea din raportul de evaluare.

La mai puţin de o lună de la adjudecarea terenului în favoarea inculpatului D., inculpatul C., în calitate de mandatar al primului, a înstrăinat terenul pentru suma de 208.000 euro către SC J. SRL Cluj-Napoca şi persoanelor fizice K. şi M. Efectuând această tranzacţie, la scurt timp de la adjudecare, este evident că inculpatul C. a cunoscut care este valoarea reala a imobilului şi că SC E. SRL a fost prejudiciată urmare a modului în care s-a realizat executarea silită.

Cele expuse relevă că toate actele încheiate de inculpaţi în cursul executării silite au caracter fraudulos, vizând prejudicierea părţii civile, având, prin urmare, o cauză ilicită şi imorală. Ne referim la contractul de cesiune de creanţă, raportul de evaluare a terenului ale cărui concluzii au fost viciate de informaţiile comunicate de inculpatul A., acordul inculpatului A. de adjudecare directă a imobilului în favoarea inculpatului D.; Procura autentificată sub nr. x din 21 februarie 2013 de BNP EE. şi Asociaţii; procura olografă din data de 15 iunie 2012 . Folosind aceste mijloace, inculpaţii au urmărit să creeze aparenţa de legalitate a tuturor operaţiunilor juridice efectuate, facilitând inducerea în eroare a celuilalt administrator - G.

Din toate acestea s-a dedus că inculpaţii A. şi C. au participat, atât la operaţiunile juridice prin care terenul de 4.000 mp a fost scos din patrimoniul SC E. SRL, cât şi mai apoi la înstrăinarea acestuia către SC J. SRL Cluj-Napoca, K. şi M., fiind coautori, atât ai infracţiunii de înşelăciune, cât şi a infracţiunii de spălare de bani.

Vinovăţia inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani.

Probele administrate în cauză relevă că inculpatul D. a cunoscut tranzacţiile prin care SC E. SRL Cluj-Napoca a fost fraudată. Cu toate acestea, a consimţit la încheierea Contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 din 20 martie 2013 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi "N. şi O.", cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, prin care imobilul teren de 4.000 mp a ajuns în patrimoniul SC J. SRL Cluj-Napoca, în cotă de 1/4-a parte, şi lui K. şi M., ca persoane fizice, în cotă de 3/4-a parte.

Inculpatul D. a fost implicat inclusiv în operaţiunea de scoatere a imobilul teren de 4.000 mp din patrimoniul SC E. SRL Prin înscrisul sub semnătură privată datat cu 15 iunie 2012 şi intitulat "Procură", întocmit de inculpatul D. la solicitarea şi dictarea inculpatului A., inculpatul C. era mandatat să-l reprezinte pe D. în continuarea executării silite şi să încheie acte de adjudecare a terenului aparţinând SC "E." SRL Cluj-Napoca . În vederea întocmirii actului de adjudecare, D. a semnat o Procură autentificată sub nr. x din 21 februarie 2013 de notarul public EE., prin care îl împuternicea pe C. să-l reprezinte cu puteri depline în Dosarul execuţional nr. x/2012 şi, în situaţia adjudecării imobilului, acesta din urmă să vândă imobilul oricui va crede de cuviinţă (f. x, f 251 - 263, f. x DUP - adresa din 19 septembrie 2013 a Biroului Executorului Judecătoresc I., copia xerox a procurii autentificată sub nr. x din 21 februarie 2013, documentaţia care a stat la baza autentificării procurii şi declaraţiile inculpatului D. din 25 februarie 2013).

Inculpatul a negat că ar fi avut cunoştinţă despre contractul de cesiune de creanţă şi despre obiectul executării silite. Apărările sale nu au însă niciun fundament. În cele două procuri, sunt descrise în amănunt toate operaţiunile juridice pe care inculpaţii urmau să le realizeze sau care le-au realizat deja, cu indicarea părţilor şi a obiectului convenţiilor: cesiunea de creanţă; executarea silită în Dosarul execuţional nr. x/2012 a BEJ I.; licitaţia prin care urmă sa fie adjudecat imobilul teren în suprafaţă de 4.000 mp aparţinând SC E. SRL; înstrăinarea terenului de 4.000 mp către terţi, după ce acesta va fi intrat în patrimoniul său. De asemenea, acesta arată să îşi însuşeşte toate actele întocmite în dosarul execuţional menţionat anterior. În condiţiile în care inculpatul a recunoscut că a semnat ambele înscrisuri, iar pe cel în formă olografă, chiar că l-a redactat cu mâna sa, la dictarea inculpatului A., nu pot fi primite apărările inculpatului.

Un alt argument în sensul că inculpatul D. cunoştea caracterul fraudulos al obţinerii imobilului teren, este faptul că a mai fost implicat în operaţiuni similare, tot în conivenţă frauduloasă cu inculpatul A.

Astfel, în Dosarul de insolvenţă al SC F. SA Cluj-Napoca nr. x/x/2011 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, D., reprezentat tot de mandatar C., figurează ca fiind principalul creditor al debitoarei cu 46,43% din valoarea creanţelor înscrise în tabelul creditorilor, constând într-o creanţă chirografară de 3.310.000 RON, reprezentând creanţa faţă de SC F. SA Cluj-Napoca, cesionată de cedentul A., pe care acesta a obţinut-o, în condiţii îndoielnice, de la societatea pe care o conducea (f. x - lucrarea nr. C/XI/3810 din 20 decembrie 2013 a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, f. x - procesele-verbale de conciliere încheiate la 10 februarie 2012 de SC F. SA Cluj-Napoca şi A., f. x - procura specială autentificată sub nr. x din 23 martie 2012, f. x - contractul de cesiune de creanţă şi accesorii încheiat la 4 aprilie 2012 între A. şi D., prin mandatar C., f. x - copia xerox a actelor autentificate de notarul public). Este vorba despre două bilete la ordin emise de SC F.

F. SA Cluj-Napoca în beneficiul lui A. pentru presupusa plată a unor datorii, constând în daune-interese de 700.000 euro, acordate pentru nerespectarea promisiunii de cumpărare la preţul de 155.000 euro a unui teren proprietatea lui A., grevat de ipotecă şi interdicţie de înstrăinare, respectiv, contravaloarea chiriei pentru un teren, în sumă de 300.000 RON, ce ar fi fost datorată de societatea comercială pentru perioada 2006 - 2012. Inculpatul D. a devenit creditor al inculpatului A. şi a fostei sale soţii, martora W., urmare a încheierii unui contract de împrumut fictiv. În acest sens s-a reţinut că prin Contractul de împrumut autentificat sub nr. x din 22 martie 2012, prin care se atestă că inculpatul D. a dat împrumut lui A. şi soţiei W. suma de 360.000 euro. (f. x, fila x, f. x verso şi f. x - încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2012 din Dosarul Tribunalului Specializat Cluj nr. x/x/2011 şi Sentinţa civilă nr. 121 din 16 ianuarie 2013 din Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Specializat Cluj).

Inculpatul a recunoscut că a ştiut doar de existenţa contractului de împrumut, admiţând că a fost fictiv, respectiv că nu le-a remis soţilor A. vreo sumă de bani cu acest titlu. A arătat în schimb că nu a cunoscut cesiunea creanţei de 3.310.000 RON, deşi prin Procura autentificată sub nr. x/2012 de BNP EE. şi Asociaţii l-a împuternicit pe inculpatul C. să cumpere respectiva creanţă .

S-a concluzionat că inculpatul D. a avut cunoştinţă despre comiterea infracţiunii de înşelăciune, comisă de ceilalţi doi inculpaţi, după care a participat direct, în calitate de vânzător, la înstrăinarea terenului de 4.000 mp în favoarea cumpărătorilor de bună-credinţă SC J. SRL Cluj-Napoca, K. şi M., devenind coautor al infracţiunii de spălare de bani, alături de ceilalţi doi inculpaţi.

II. În drept: A. Faptele inculpaţilor A. - administratorul SC E. SRL Cluj-Napoca şi C., care prin întocmirea şi uzul contractului de cesiune de creanţă şi accesorii FN din 29 mai 2012, au indus şi menţinut în eroare, prin simpla reticenţă, pe G., celălalt administrator al SC "E." SRL Cluj-Napoca şi reprezentant al asociatului majoritar - SC H. SRL, iar prin amăgire pe executorul judecătoresc I., din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care, fără vinovăţie, a continuat executarea silită în Dosarul execuţional nr. x/2012, inculpaţii A. şi C., urmărind şi obţinând prin Actul de adjudecare nr. 813/2012 din 22 februarie 2013, scoaterea din proprietatea persoanei vătămate SC "E." SRL Cluj-Napoca a terenului în suprafaţă totală de 4.000 mp., situat administrativ în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. x Someşeni), cu nr. top x, căreia i-a cauzat prejudiciu de 278.188 euro, constituie infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

B. Faptele inculpaţilor A., C. şi D., care la data de 20 martie 2013, au introdus în circuitul civil terenul dobândit prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în suprafaţă totală de 4.000 mp, situat administrativ în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. x Someşeni), cu nr. top x, care a fost vândut la preţul de 208.000 euro către SC J. SRL Cluj-Napoca, ca persoană juridică şi persoanele fizice K. şi M., conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 din 20 martie 2013 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. şi O., cu sediul social în mun. Cluj-Napoca, în care figurează în calitatea de vânzător inculpatul D., prin mandatarul C., constituie infracţiunea spălare a banilor, în modalitatea de ascundere a adevăratei naturi a proprietăţii bunurilor cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, prev. şi ped. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, republicată, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

Cele două infracţiuni au fost săvârşite de către inculpaţii C. şi A. în concurs real, conform art. 38 alin. (1) din C. pen.

Inculpaţii A. şi C. au solicitat încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, cu motivarea că a intervenit un acord de mediere între dânşii şi partea civilă SC E. SRL.

Solicitarea inculpaţilor nu poate fi primită.

Este adevărat că prin Acordul de mediere încheiat la data de 17 decembrie 2014, Actul adiţional acestuia încheiat la 17 decembrie 2014 şi acordul de mediere încheiat la data de 23 februarie 2015 între SC E. SRL, reprezentată prin inculpatul A. şi inculpaţii A., C. şi D. s-a convenit stingerea litigiilor penale existente, atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile.

Instanţa nu poate avea în vedere aceste convenţii, în care sunt parte exclusiv inculpaţii, având în vedere faptul că sunt realizate cu încălcarea prevederilor legale care guvernează activitatea societăţilor comerciale. Potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 31/1990,"Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv". Iar potrivit prevederilor art. 72, din acelaşi act normativ, "Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege".

Din cuprinsul acestor prevederi legale s-a dedus că prerogativele administratorului sunt recunoscute exclusiv în scopul realizării obiectului de activitate al societăţii. Prin urmare, administratorul nu poate angaja acte de dispoziţie ale societăţii, dacă acestea nu au legătură cu obiectul de activitate al acesteia. Din conţinutul acordurilor de mediere deducem că acestea nu au nici o legătură cu obiectul de activitate al societăţii. În consecinţă, administratorul nu avea capacitatea de a le încheia, în acest sens fiind necesarul acordul asociaţilor.

În lipsa acestuia, convenţia este lovită de nulitate absolută, pentru lipsa consimţământului la încheierea actului juridic.

Un alt motiv de nulitate absolută a convenţiilor este şi cauza ilicită şi imorală care a stat la baza încheierii lor. Astfel, cei trei inculpaţi au încercat într-o conivenţă frauduloasă similară celei cu de care s-au folosit la comiterea infracţiunilor să stingă acţiunea penală (chiar dacă medierea viza doar infracţiunea de înşelăciune, se repercuta indirect şi asupra infracţiunii de spălare de bani care rămânea fără infracţiunea predicat) şi civilă din prezenta cauză. Intenţia de fraudare este relevată în special de clauzele contractuale, care îndatorează şi mai mult partea civilă SC E. SRL, cum este cazul acordului de mediere din data de 17 decembrie 2014 sau în cel mai fericit caz o lipsesc total de orice posibilitate de a-şi recupera prejudiciul. În acest sens s-a reţinut că prin convenţia de mediere din data de 23 februarie 2015, partea civilă urma să primească 192.000 euro din creanţa fictivă deţinută de inculpatul D.

Din punct de vedere civil nu s-a solicitat anularea convenţiilor de mediere, ci doar constatarea nulităţii acestora. În consecinţă, instanţa nu a putut dispune anularea acestora, ci doar nu le va recunoaşte efectele în prezentul litigiu, ca urmare a constatării nulităţii absolute.

Potrivit art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat. În prezenta cauză, instanţa a constatat că sunt întrunite aceste condiţii, astfel că se impune condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

În vederea individualizării judiciare a pedepselor la care au fost condamnaţi inculpaţii şi a modalităţii de executare a acestora, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 74 din C. pen., gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, modul şi împrejurările concrete ale comiterii acestora, persoana inculpaţilor.

Faptele comise de inculpaţi sunt grave prin prisma prejudiciului însemnat cauzat părţii civile şi a modului în care au acţionat.

Persoana inculpatului A. prezintă un pericol ridicat pentru ordinea publică. Din copia cazierului judiciar a rezultat că nu a mai fost condamnat penal. În schimb, a avut cea mai importantă contribuţie la comiterea infracţiunilor. Deşi avea obligaţia de a urmări realizarea intereselor societăţii pe care o administra, a avut o conduită contrară acestei îndatoriri elementare, punând la cale şi realizând deposedarea societăţii de un bun de valoare însemnată.

Persoana inculpatului C. prezintă un pericol ridicat pentru ordinea publică. Din copia cazierului judiciar a rezultat că a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 326 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 540/A din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj. Condamnarea a intervenit pentru o faptă similară, care, însă a avut ca rezultat un prejudiciu şi mai mare decât cel din prezent cauză (2.600.000 euro). S-a sustras de la judecată, părăsind România, prezenţa sa în faţa instanţei fiind asigurată ca urmare a reţinerii sale în alt stat şi extrădării în România.

Persoana inculpatului D. prezintă un pericol social mediu pentru ordinea publică. Este în vârstă de 28 de ani, este încadrat în muncă şi nu este cunoscut cu antecedente penale. A avut cea mai mică contribuţie la comiterea infracţiunii de spălare de bani, conform distincţiilor anterioare.

Faţă de toate acestea, Tribunalul a aplicat inculpatului următoarele pedepse pentru inculpatul A.: 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

S-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., după cum urmează şi aceleaşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

Instanţa a apreciat că atitudinea dispreţuitoare a inculpatului faţă de regulile de convieţuire socială justifică interzicerea faţă de acesta a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), k), de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară, acesta fiind nedemn a exercita respectivele drepturi. Având în vedere că cele două infracţiuni au fost comise folosindu-se de calitate de asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, instanţa a apreciat că pentru prevenirea de noi infracţiuni similare este necesară interzicerea şi dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Gravitatea infracţiunilor comise fac necesară interzicerea acestor drepturi pe perioada maximă de 5 ani.

Acelaşi raţiuni au justificat interzicerea acestor drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat concursul real de infracţiuni şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 5 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat şi pedeapsa complementară şi cea accesorie.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedepsele de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., la pedeapsa complementară constând în 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi k) din C. pen. şi la pedeapsa accesorie, constând în interzicerea pe durata executării pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k) din C. pen.

Instanţa a apreciat că atitudinea dispreţuitoare a inculpatului faţă de regulile de convieţuire socială a justificat interzicerea faţă de acesta a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), k), de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară, acesta fiind nedemn a exercita respectivele drepturi. Gravitatea infracţiunilor comise fac necesară interzicerea acestor drepturi pe o perioadă de 4 ani.

Acelaşi raţiuni au justificat interzicerea acestor drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunile care au făcut obiectul prezentei cauze au fost comise în concurs real cu cele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 326 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 540/A din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 326 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 540/A din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj, prin înlăturarea sporului de 4 luni închisoare şi repunerea în individualitatea a pedepselor de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 244, alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare (primele două aplicate prin prezenta hotărâre), 3 ani închisoare şi 1 an închisoare (ultimele două aplicate prin Sentinţei penale nr. 326/2015 a Tribunalului Cluj), prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare (6 ani/3), în final, rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare, ce se execută în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pedeapsa executată începând cu data de 6 august 2019 şi până la zi.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 478 din 12 aprilie 2016 emis în baza sentinţei penale nr. 326/21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 540/A din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj şi emiterea a unui nou mandat de executare a pedepsei.

III. A fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., la pedeapsa complementară constând în 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi k), din C. pen. şi la pedeapsa accesorie, constând în interzicerea pe durata executării pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi k), din C. pen.

Instanţa a apreciat că atitudinea dispreţuitoare a inculpatului faţă de regulile de convieţuire socială a justificat interzicerea faţă de acesta a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), k), de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară, acesta fiind nedemn a exercita respectivele drepturi. Gravitatea infracţiunilor comise fac necesară interzicerea acestor drepturi pe o perioadă de 4 ani. Acelaşi raţiuni justifică interzicerea acestor drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

Potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (1) - (3) din C. pen. "(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. (2) Când pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii aplicate în condiţiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. (3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: a) pedeapsa aplicată este numai amenda; b) aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor".

Instanţa a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile suscitate. Astfel, pedeapsa aplicată nu depăşeşte 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat penal şi a fost de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii. Acesta este integrat social şi are un loc de muncă. Faţă de acestea împrejurări, instanţa a apreciat să inculpatul se poate îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei.

În consecinţă, în temeiul art. 91 din C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, prev. de art. 92 din C. pen.

Conform art. 93 alin. (1) şi (2) din C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de supraveghere, măsurilor de supraveghere de la lit. a) - f), date în competenţa Serviciului de Probaţiune Mureş, iar potrivit art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligat inculpatul, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Primăriei Iernut sau a Primăriei Cuci.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prev. de art. 96 din C. pen.

În legătură cu latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

În primul rând, trebuie lămurită problema capacităţii procesuale a părţii civile SC E. SRL, având în vedere faptul că s-a invocat faptul că a fost dizolvată de drept prin deschiderea la data de 20 martie 2013 a procedurii falimentului a SC F. SRL Instanţa a reţinut că SC E. SRL este în continuare în fiinţă, neexistând nicio dovadă că aceasta a fost radiată din registrul comerţului. În acest sens s-a reţinut că radierea societăţii comerciale se face prin hotărârea tribunalului competent, or, o astfel de hotărâre nu a fost pronunţată. Oricum această apărare a inculpatului C. este pur formală, întrucât invocă în apărare sa alte acte ale SC E. SRL emise după data aşa-zisă a dizolvării. Ne referim la contractul de mediere încheiat în data de 17 decembrie 2014 .

Potrivit art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile. În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legale din materia răspunderii civile delictuale.

Prevederile art. 1357 alin. (1) din C. civ., stipulează condiţiile în care este atrasă răspunderea civilă delictuală: a) existenţa unei fapte ilicite, b) săvârşite cu vinovăţie, c) care să fi provocat părţii civile un prejudiciu, d) între faptă şi prejudiciu existând o legătură de cauzalitate.

Condiţiile enumerate la pct. 1, 2 şi 4 sunt în mod cert îndeplinite, rezultând din modul de soluţionare a laturii penale a cauzei. În legătură cu întinderea prejudiciului cauzat, s-a reţinut că acesta se ridică la valoarea de 278.188 euro, reprezentând valoarea terenului de 4.000 mp de care a fost deposedată partea civilă, 288.800 euro, din care se scade valoarea creanţei V. SRL (care se ridică la valoarea de 10.612 euro, la cursul BNR din data pronunţării - 4,7667 RON/1 euro). Aşa cum s-a reţinut, creanţa deţinută de V. SRL, cesionată inculpatului D., este reală, iar prin adjudecarea imobilului în favoarea acestui din urmă inculpat, creanţa s-a stins, ceea ce a profitat părţii civile. Partea civilă a fost prejudiciată prin faptul că imobilul a fost subevaluat.

În al doilea rând, probele tehnice administrate în cauză au relevat valori diferite ale imobilului, la momente diferite. Instanţa a avut în vedere expertiza de evaluare întocmită în faza judecăţii, care a evaluat bunul la suma de 288.800 euro, la data întocmirii acesteia, pe de o parte pentru că aceasta a fost singura probă care a fost administrată în condiţii de contradictorialitate, cu respectarea garanţiilor procesuale a tuturor părţilor, iar pe de altă parte, pentru că este cea mai apropiată din punct de vedere temporal de momentul pronunţării hotărârii, realizând cea mai precisă evaluare, din această perspectivă. Din punct de vedere temporal, instanţa a apreciat că este relevantă valoarea imobilului la data pronunţării prezentei sentinţe, din simplul motiv că dacă inculpaţii ar fi acţionat cu bună credinţă, terenul s-ar fi aflat şi în acest moment în patrimoniul părţii civile. Aceasta pentru că valoarea terenului era mult superioară valorii nominale a creanţei, iar partea civilă, până la un punct, deţinea alte bunuri, de mai mică valoare, care ar fi putut fi supuse executării silite. Când spunem aceasta, ne referim la profilele metalice înstrăinate fraudulos de inculpatul A., în contul preţului de 45.000 RON al creanţei pe care inculpatul D. trebuia să-l achite SC V. SRL Faţă de toate acestea, s-a reţinut în lipsa conduitei ilicite a inculpaţilor, imobilul teren ar fi fost în continuare în patrimoniul părţii civile, astfel că aceasta este îndrituită la a fi despăgubită cu valoarea acestuia la momentul pronunţării prezentei sentinţe.

În legătură cu prejudiciul nepatrimonial pretins de partea civilă, s-a reţinut că nu s-a dovedit cauzarea unui asemenea prejudiciu, astfel că o atare pretenţie este nefondată. În realitate, prejudiciul pretins este unul patrimonial, referindu-se, conform constituirii de parte civilă, la integritatea şi existenţa societăţii comerciale . Societăţile comerciale se constituie în scopul desfăşurării de acte de comerţ. Mai exact scopul activităţilor comerciale este obţinerea unui profit, fiind patrimonial prin excelenţă. Prin urmare, integritatea şi existenţa unei entităţi create în scopul obţinerii de profit, reprezintă o valoare patrimonială. Sigur că lipsirea părţii civile de terenul de 4.000 mp a creat premisele producerii unui prejudiciu, constând în echivalentului lipsei de folosinţă a acestuia. De asemenea, ar fi putut determina împiedicarea realizării obiectului de activitate, fiind cel mai important bun din patrimoniu. Prejudiciul cauzat trebuie însă dovedit, nefiind prezumat precum în situaţia sumelor de bani. Partea civilă nu a dovedit producerea unui asemenea prejudiciu. Mai mult, din probele administrate a rezultat că SC E. SRL nu a avut activitate comercială. De asemenea, nu a rezultat că societatea ar fi obţinut beneficii din cedarea folosinţei imobilului teren. În consecinţă, pretenţiile părţii civile referitoare dreptul la integritate şi existenţă sunt nefondate.

Faţă de toate acestea instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civila SC E. SRL

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., C. şi D. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 278.188 euro, cu titlu de daune materiale, echivalent în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a respins, ca nefondată, cererea părţii civile SC E. SA de obligare a inculpaţilor A., C. şi D. la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând prejudiciu nepatrimonial şi a dobânzii legale aferente acestei sume.

Având în vedere soluţia pronunţată pe latura civilă a cauzei, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele din 10 aprilie 2014 şi 15 ianuarie 2015 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi anume poprirea sumei de 312.289 RON în mâinile lichidatorului judiciar Societatea Redresare Lichidare SPRL Cluj-Napoca, dar şi a celorlalte sume de bani pe care inculpatul D. urmează să le încaseze de la debitoarea SC F. SA Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, în baza creanţei chirografare de 3.310.000 RON, cu care D. s-a înscris în Tabloul Creditorilor Societăţii Comerciale, precum şi sechestrul asigurător asupra apartamentului nr. x situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x (nr. CF vechi x) în suprafaţă utilă de 132,78 mp, pic 7,97/100 parte, teren atribuit în proprietate 33/421 parte din CF nr. x Cluj-Napoca, proprietatea inculpatului

D., până la concurenţa debitului acordat părţii civile prin prezenta hotărâre.

S-au aplicat prevederile legale referitoare la cheltuielile judiciare.

La obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă s-a avut în vedere cuantumul total al acestora de 75.976,8 RON, dovedit prin înscrisurile de la filele x, precum şi contribuţia inculpaţilor la cauzarea acestora, conform celor reţinute la punctul următor referitor la cheltuielile judiciare avansate de stat. Pentru a proceda în acest mod, s-au reţinut prevederile art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare avansate de părţi, conform art. 276 alin. (4) din C. proc. pen.

În legătură cu contribuţia inculpaţilor la cauzarea cheltuielilor judiciare, s-a reţinut că cea mai mare responsabilitate în acest sens îi aparţine inculpatului C., care s-a sustras judecăţii şi cel mai probabil punerii în executare a Mandatului de executare a pedepsei nr. 478 din 12 aprilie 2016 emis în baza sentinţei penale nr. 326/21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 540/A din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj. Indiferent de motivul părăsirii României, conduita sa a determinat prelungirea litigiului pe o perioadă de mai bine de 4 ani.

Al doilea responsabil pentru cauzarea cheltuielilor de judecată este inculpatul A., care a uzat de dreptul de a solicita readministrarea probelor la termenul de judecată 3 octombrie 2019, deşi schimbarea componenţei completului de judecată a intervenit la data de 19 iunie 2019. Dacă ar fi uzat de acest drept de îndată ce a aflat de schimbarea componenţei completului de judecată, cauza ar fi putut fi soluţionată mai repede.

Inculpatul D. a avut o conduită procesuală corectă, astfel că singura culpă care îi poate fi reţinută este aceea că se face vinovat de comiterea infracţiunii de spălare de bani, calitate în care este dator să suporte cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A., C., D. şi partea civilă SC E. SRL

La termenul de judecată din data de 21 iulie 2020 s-a dispus disjungerea apelului formulat de către inculpatul C. şi formarea unui nou dosar, cu termen de judecată stabilit pentru data de 22 septembrie 2020.

Prin apelul formulat de inculpatul A., prin apărător, împotriva Sentinţei penale nr. 298 din 15 noiembrie 2019 a Tribunalului Cluj, precum şi împotriva încheierilor, de asemenea, pronunţate în dosar în intervalul 22 iunie 2017 - 5 septembrie 2019 inclusiv, cu precădere împotriva acelora din datele de 22 iunie 2017, 20 iulie 2017, 25 octombrie 2017, 17 ianuarie 2018, 1 martie 2018, dar şi a încheierilor din datele de 3 octombrie 2019, 16 octombrie 2019 şi 23 octombrie 2019, precum şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 25 noiembrie 2019, s-a solicitat, în principal, admiterea apelului declarat cu consecinţa trimiterii cauzei la Tribunalul Cluj spre rejudecare, cu dispoziţia de a fi reluată sau cel puţin completată cercetarea judecătorească, respectiv reluate dezbaterile; în subsidiar, achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi/sau teza a II-a şi disp. art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. pentru săvârşirea fiecăreia dintre infracţiunile imputate acestuia şi, în consecinţă, lăsarea nesoluţionată sau respingerea acţiunii civile promovate în cauză.

Referitor la solicitarea de trimitere a cauzei la Tribunalul Cluj, spre rejudecare, s-a invocat nulitatea absolută a judecaţii în prima instanţă desfăşurată în intervalul 22 iunie 2017 - 5 septembrie 2019.

Astfel, la termenul de judecată din data de 22 iunie 2017 s-a constatat faptul că, potrivit unei informări a Biroului Naţional Interpol din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coinculpatul C., până în acel moment reţinut de către autorităţile din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) a fost eliberat pe cauţiune, acestuia fiindu-i însă în continuare reţinut paşaportul.

Instanţa de fond a apreciat că, în condiţiile în care persoana respectivă nu se mai află în stare de deţinere, a încetat cauza pentru care începerea judecăţii era împiedicată de lipsa respectivului inculpat, astfel încât, cu toata opoziţia apărătorilor inculpaţilor, la acel termen de judecată a dat citire actului de sesizare şi a pus în discuţia părţilor probele care urmau a fi administrate.

S-a apreciat că judecata desfăşurată în condiţiile anterior indicate este lovită de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., întrucât coinculpatul C. nu avea posibilitatea sa părăsească Emiratele Arabe Unite, nu era liber sa îşi exercite dreptul de a participa sau a nu participa la judecata, situaţia lui fiind cel puţin similară cu aceea a unei persoane aflată în stare de deţinere, de unde şi obligativitatea prezenţei acestuia la judecată, potrivit tezei I a art. 364 alin. (1) din C. proc. pen.

Referitor la modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond a solicitărilor în apărare formulate de inculpatul A. s-a apreciat că s-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil. La termenul de judecată din data de 25 octombrie 2017, instanţa de fond a respins întrebări relevante adresate d-lui G. de către d-na avocat FF., dar şi obiectivul propus de către aceasta pentru expertiza menită să determine valoarea aşa-zisului prejudiciu (valoarea terenului la momentul adjudecării - al ieşirii din patrimoniul SC E. SRL).

A considerat inculpatul că acelaşi bun - în speţă terenul - poate avea la acelaşi moment valori diferite, în funcţie de modalitatea şi scopul evaluării acestuia. Astfel, exista un preţ de achiziţie care, însă poate fi total diferit de preţul de piaţă al terenului, dar şi de rezultatul unei evaluări întocmite în vederea contractării unui credit, respectiv de valoarea contabilă/de patrimoniu a bunului în discuţie.

Expertiza întocmită la fondul cauzei a oferit un rezultat eronat, în condiţiile în care, pe de-o parte, aşa-zisul prejudiciu trebuia determinat corespunzător datei ieşirii terenului din patrimoniul SC E. SRL, iar pe de altă parte, acea determinare ar fi trebuit sa ţină cont de aspectele expuse mai sus care caracterizau bunul şi potenţialul acestuia la momentul respectiv.

După depunerea la dosar a raportului de expertiză efectuat în cauză, d-na avocat FF. a formulat o cerere de întocmire a unui supliment la raportul de expertiză, vizând stabilirea valorii terenului la momentul ieşirii acestuia din patrimoniul SC E. SRL, solicitare, de asemenea, respinsă de către instanţă.

La termenul de judecată din data de 1 martie 2018, instanţa de judecată a respins toate cererile, excepţiile şi obiecţiunile vizând raportul de expertiză formulate de către toţi apărătorii inculpaţilor.

La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2019, instanţa de fond a respins solicitarea d-lui C. de amânare în vederea studierii dosarul cauzei, iar d-na avocat FF., a cerut ca, în vederea respectării principiului nemijlocirii şi continuităţii, să fie readministrate toate probele testimoniale şi întocmit un nou raport de expertiză, această din urma cerere fiind respinsă şi de către noul titular al completului de judecată.

Inculpatul a considerat că respingerea, de către instanţa de fond a tuturor solicitărilor formulate în apărarea sa constituie o prima încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil, remediul posibil fiind trimiterea cauzei spre rejudecare

Inculpatul a apreciat că modalitatea formală şi expeditivă de readministrare de către noul titular al completului de judecata de fond a probelor testimoniale propuse prin Rechizitoriu la termenele de judecata din datele de 16 octombrie 2019 şi 23 octombrie 2019 echivalează în această speţă cu lipsa unei judecări efective a cauzei de către instanţa de fond, ceea ce constituie o a doua încălcare a drepturilor inculpatului la apărare şi la un proces echitabil, drepturi consacrate şi de către dispoziţiile art. 6 par. 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Inculpatul a considerat că practic cercetarea judecătoreasca la termenele de judecată din datele de 16 octombrie 2019 şi 23 octombrie 2019 a fost "mimată", activitatea judiciară fiind desfăşurată doar formal şi expeditiv, strict în vederea conformării cu exigentele legale, şi nu pentru realizarea lămuririi complete a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului.

A apreciat că inculpatul ca la instanţa de fond nu au fost respectate nici dispoziţiile Deciziei nr. 250/16 aprilie 2019 a CCR, în sensul în care, deşi la ultimul termen de judecată - cel din data de 23 octombrie 2019 - a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, data uneia dintre fapte - aceea de spălare de bani - din infracţiunea prev. şi ped. de către dispoziţiile art. 29 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, în infracţiunea prev. şi ped. de către dispoziţiile art. 49 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 129/2019, nu a dispus acea modificare în mod concret, printr-o încheiere separată şi anterioară hotărârii judecătoreşti privind fondul cauzei.

Mai mult, schimbarea de încadrare a fost efectiv dispusă printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale ulterioară (din data de 25 noiembrie 2019) sentinţei penale criticată prin prezentul memoriu.

În privinţa cererii formulate în subsidiar, de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi/sau teza a II-a şi a disp. art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. s-a arătat că lipsesc componente ale laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, iar acţiunile inculpatului A. nu au vizat nici inducerea cuiva în eroare şi nici pricinuirea vreunei pagube.

A considerat că nu a existat nicio inducere în eroare a executorului judecătoresc sau a SC E. SRL, nu a fost prezentată respectivelor entităţi juridice ca adevărată vreo fapta mincinoasă sau ca mincinoasă vreo faptă adevărată, nu a existat scopul obţinerii folosului patrimonial injust şi nu a fost pricinuită nicio pagubă.

SC E. SRL nu a fost indusă în eroare, ci a fost executată silit, în temeiul unor titluri executorii valabile, şi potrivit procedurii prevăzute de către dispoziţiile legii procesual civile.

Executorul judecătoresc a efectuat/derulat întreaga procedură execuţională cu stricta respectare a dispoziţiilor legale în materie şi în temeiul actelor prezentate de către părţi. Procedura de executare silită nu s-a desfăşurat în mod intempestiv, nepublic sau nelegal, şi care să fi fost de natură sa pună practic SC E. SRL în faţa faptului împlinit, iar executorul judecătoresc nu a avut cum să fie indus în eroare de către vreuna dintre părţi.

Din coroborarea întregii probaţiuni administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine că faptele imputate inculpatului A. întrunesc trăsăturile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, în sensul că nu reiese cu claritate care faptă mincinoasă a prezentat-o, ca fiind adevărată, şi cui, şi/sau care fapta adevărată a prezentat-o ca mincinoasă, şi cui, şi/sau care ar fi mijloacele frauduloase prin care a fost săvârşită fapta.

Procedura insolvenţei desfăşurată fată de SC F. SRL a afectat inevitabil şi participaţia respectivei firme în SC E. SRL, astfel că s-ar fi ajuns oricum la efectuarea unor operaţiuni juridice care ar fi presupus scoaterea din patrimoniul SC E. SRL a bunurilor respectivei firme.

În condiţiile în care SC E. SRL nu avea disponibil bănesc în conturile sale bancare, la fel de inevitabilă ar fi fost şi efectuarea executării silite asupra bunurilor aparţinând acesteia în cadrul procedurii deschise de către SC V. SRL

Inculpatul A. s-a implicat în procedura de executare silită, întrucât era administratorul prezent în Cluj-Napoca/România al SC E. SRL, în timp ce G. a fost plecat cvasipermanent în străinătate şi aparent nu a fost interesat de operaţiunile juridice derulate decât foarte târziu în timp.

Drepturile şi puterile sale, în calitatea sa de administrator al SC E. SRL, nu erau restrânse în vreun mod.

Celălalt administrator, G., trebuia să ştie că existenţa unui titlu executoriu presupune automat şi eventuala declanşare a unei proceduri de executare silită şi că este necesară achitarea debitului într-o relaţie comercială.

Nu s-a dovedit în ce modalitate apelantul l-ar fi împiedicat pe G. sa ia la cunoştinţă despre evoluţia situaţiei SC E. SRL

În privinţa contractului de cesiune de creanţă un singur martor - W. - afirma ca scrisul olograf de pe acesta i-ar aparţine inculpatului, aceasta afirmaţie rămânând singulară în materialul probator administrat în cauză. Martora a revenit în apel asupra declaraţiei.

Pentru valabilitatea cesiunii nu este necesar şi acordul (reprezentantului) debitorului.

Teza potrivit căreia profilele metalice remise către SC V. SRL în contul debitului cedat ar fi fost aceleaşi cu cele asupra cărora au fost efectuate lucrări de recondiţionare de către respectiva creditoare a fost susţinută numai de către declaraţia martorului P., şi, nicio altă probă nu sprijină aceasta afirmaţie.

La dosar nu se regăsesc date din care sa rezulte elemente certe de identificare a profilelor metalice care constituiau hala adusă ca aport social în natură la SC E. SRL de către SC F. SRL, respectiv în vederea identificării componentelor remise către SC V. SRL.

Indiferent de îndeplinirea sau nu de către apelant a obligaţiei de informare a executorului cu privire la bunurile şi veniturile firmei, precum şi indiferent dacă şi-ar fi dat sau nu acordul pentru o modalitate sau alta de urmărire, demersurile specifice desfăşurate de către executorul judecătoresc ar fi dus la identificarea terenului ca bun imobil aparţinând SC E. SRL şi la continuarea executării silite cu privire la acel bun.

A susţinut inculpatul A. că raportul expertiză efectuat în cadrul procedurii execuţionale de către expert R. reflectă valoarea terenului de la acel moment.

Martorii DD. şi înscrisurile depuse la dosar relevă că pentru schimbarea destinaţiei imobilului, care iniţial era de cimitir, au cheltuit sume importante de bani (cca 30.000,00 RON) în decursul a 4 - 5 ani, şi aceasta doar pentru a putea exploata terenul din punct de vedere economic.

În opinia inculpatului, terenul a ieşit în mod legal din proprietatea SC E. SRL, iar din perspectiva beneficiarului cesiunii de creanţă - D. - tot demersul a avut un caracter speculativ, specific, de altfel, respectivei operaţiuni juridice.

În condiţiile derulării în mod legal a unei proceduri de executare silită, contravaloarea (indiferent de modul de calcul al cuantumul acesteia) terenului nu poate fi considerată ca şi constituind o pagubă produsă în patrimoniul debitorului executat silit.

Din coroborarea probaţiunii administrate în prezenta cauză nu se poate trage nici concluzia potrivit căreia inculpatul A. ar fi acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina sa.

Legat de infracţiunea de spălare de bani în forma prev. şi ped. de către dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, se arată că, întrucât probaţiunea administrată nu susţine acuzaţia de înşelăciune, se impune achitarea tot în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi/sau teza a II-a şi art. 17 alin. (2) din C. proc. pen.

În privinţa laturii civile a cauzei se solicită, raportat la temeiurile de achitare solicitate, lăsarea acţiunii civile nesoluţionate sau respingerea ei, după caz.

Prin apelul declarat, inculpatul D. a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei penale atacate, împreună cu încheierea de admitere a cererii de îndreptare a erorii materiale ulterioare, ca fiind nelegale şi netemeinice, iar încheierea sub toate aspectele ca fiind inadmisibilă, şi a dispune achitarea inculpatului - în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. a) - fapta nu există, art. 16. alin. (1) lit. b) - fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de reglementarea legală incriminatorie şi art. 16 alin. (1) lit. c) - nu există probe concludente privind comiterea faptei incriminate - spălarea de bani - infracţiune incriminată prin art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 - în forma existentă în momentul de referinţă al comiterii faptei imputate.

S-a arătat că, în condiţiile în care faptele imputate inculpatului s-au derulat în perioada mai 2012 - martie 2013, urmează a fi avută în vedere reglementarea mai favorabilă - sub toate aspectele coroborate, considerând că Legea nr. 129/2019, art. 49 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) - (5), are dispoziţii cert mai favorabile inculpatului, obligând judecătorul la stabilirea elementului subiectiv exclusiv din circumstanţele faptice obiective ale cauzei în curs de judecată.

Inculpatului i s-au refuzat toate cererile în probaţiune, susţinute până în finalul dezbaterilor în fond, prin care a dorit să facă dovada faptului că nu cunoştea provenienţa ilicită a bunului.

Chiar dacă s-ar admite că inculpatul a redactat actul intitulat procură la dictarea inculpatului A., acest act nu cuprinde niciun element care să conducă cel puţin la presupunerea că actul urma sa fie folosit la derularea unei operaţiuni ilicite, la comiterea unei înşelăciuni chiar de către A. şi asta împotriva propriei societăţi.

Actul nu cuprinde în sine niciun element de nulitate - nici măcar de anulabilitate, de nulitate relativă - nici chiar pentru cauza ilicită - de natura civilă.

La data redactării lui nu rezulta din niciun indiciu că inculpatul ar fi avut cunoştinţă de scopul derulării şirului de operaţiuni juridice - afirmate ca fiind ilicite - obiect material al infracţiunii de înşelăciune

Mandatul autentic dat lui C. pentru vânzarea, pe piaţa liberă, a terenului obţinut prin executarea silită derulată împotriva firmei SC E. SRL, de asemenea nu cuprinde niciun element din care să rezulte că inculpatul D. ar fi avut cunoştinţă de faptul că actul urmează a fi folosit la comiterea înşelăciunii.

Actul este un simplu contract de mandat, redactat şi autentificat de notar, la cererea celorlalţi inculpaţi, pe care inculpatul la semnat fără a interesa nici cuprinsul lui şi nici scopul utilizării, actul fiind gata redactat la sosirea apelantului.

Mai mult, în momentul în care apelantul a semnat actul autentic - acesta fiind gata redactat din iniţiativa celorlalţi inculpaţi - acesta nu cunoştea nici condiţiile înstrăinării, persoana cumpărătorilor, preţul convenit etc. Prin urmare, nu se poate afirma ca prin emiterea mandatului ar fi avut cunoştinţa de folosirea lui la comiterea înşelăciunii.

Până la începerea anchetei penale, apelantul nici nu a cerut nici raport şi nici desocotire de la mandatar pentru îndeplinirea mandatelor, de unde a rezultat din nou că pentru apelant aceste acte aveau o natură pur formală, fictivă, ele fiind emise şi semnate nu pentru a face efecte juridice pentru el, ci la cererea martorei

W., cu care era în relaţii de prietenie, pentru fostul soţ al acesteia - A.

Imediat ce a aflat din ancheta penală de modul de folosire a actelor pe care le-a semnat, acesta le-a revocat.

Apelantul a arătat că a fost singurul care a dorit să participe la anchetă, să dea declaraţii şi să propună probe, însă acestea au fost analizate şi interpretate în defavoarea sa.

Semnificativ sub acest aspect este analizarea depoziţiei martorei W., fosta soţie a coinculpatului A., din care nu s-a luat în considerare partea în care afirmă că în realitate apelantul a fost un "simplu pion", care a acţionat în lipsa de cunoştinţă de cauză, semnând toate actele care i se cereau.

În rechizitoriu s-a reţinut numai că martora a afirmat că ar fi fost şi "recompensat" cu telefon i-phone şi 500 EURO - când, în realitate, aceste bunuri au avut natura de preţ al transportului cu avionul din Anglia pentru confirmarea procurii autentice solicitate de A., iar telefonul a format obiectul unui schimb.

Prin respingerea probei, şi apoi reţinerea în actul de acuzare exclusiv aspectelor contestate, apelantul a considerat că în mod nejustificat i s-a încălcat dreptul la apărare - art. 10 din C. proc. pen. - fiind lipsit de posibilitatea dovedirii nevinovăţiei sale faţă de susţinerile martorei contrare realităţii.

Inculpatul nu a avut cunoştinţă de actele pentru care s-a solicitat semnătura în vederea mandatarii lui C. şi de natura lor ilicită, frauduloasă.

Din naivitate, încredere, buna-credinţă, inculpatul a acceptat sa semneze toate actele pe care familia A. i le-a solicitat, fără a avea cunoştinţă de conţinutul lor, scopul, natura lor ilicită a operaţiunilor la care au fost folosite etc.

Audierea şi apoi reaudierea în instanţă a martorului T. a confirmat condiţiile în care a fost dat unul din mandatele solicitate - anume la dictarea lui A.

Din restul probaţiunii a rezultat cert şi modul de redactare a celorlalte acte - a actului de cesiune de creanţă, a mandatului autentificat pentru vânzarea imobilului - anume la solicitarea lui A. - direct sau prin intermediul soţiei acestuia - W.

Nu inculpatul l-a abordat pe C., cerându-i să-l ajute în derularea afacerilor sale comerciale din România, ci din contra, inculpatul a fost rugat să-l ajute în modalitatea arătată, în rezolvarea unor probleme ale soţului martorei W. - la rugămintea acesteia.

Inculpatul nici nu l-a cunoscut până atunci pe C. - actul său de identitate fiindu-i comunicat pe e-mail de către A. Inculpatul nu avea în România nici o afacere comercială.

Analizând actul de cesiune de creanţă, audiat în instanţă cedentul P. a afirmat că pe inculpat nu îl cunoaşte, dar că a discutat despre cesiune cu A. şi C. La fel, inculpatul nu îl cunoaşte nici pe martorul I. - executorul judecătoresc în biroul căruia s-a derulat execuţia silită, decurgând din cesiunea de creanţă şi apoi vânzarea terenului părţii vătămate - acestea fiind derulate tot de C. şi GG.

Tot aşa, inculpatul nu a cunoscut nici cumpărătorii terenului - martorii K. şi M. - contrar celor afirmate de C. - ci din contra, aceştia l-au cunoscut pe C. şi A.

Nu a corespuns realităţii nici faptul că inculpatul ar fi finanţat cesiunea de creanţă şi apoi darea în plata a terenului în litigiu - prin predarea unei sume de 40.000 - 50.000 RON personal lui C. în Cluj la Centrul Comercial Iuliu Mall - fără chitanţă, fără martori - în toată perioada aproximativă indicată de acesta, inculpatul fiind în Anglia.

Nu a corespuns realităţii nici faptul că inculpatul ar fi primit de la C. preţul vânzării terenului către soţii DD. - 208.000 euro - în numerar - tot în incinta Centrului Comercial Iulius Mall, fără chitanţa, fără martori - şi ca i-ar fi dat cu această ocazie şi descărcarea de mandat - în aceeaşi modalitate. În perioada indicată de C. - aproximativ 2 - 3 săptămâni după încasarea preţului, inculpatul se afla în Anglia, fiind angajat în munca pe perioada nedeterminata, cum este şi acum. Inculpatul poate face dovada prezenţei sale continue în perioadele indicate în Anglia cu extrasele operaţiunilor bancare derulate, cu cardul bancar, anexate prezentei, şi cu evidenţele prezenţei la locul de muncă.

În realitate, apelantul a aflat de modul de utilizare a mandatului dat numai în cursul anchetei penale când i s-au prezentat toate actele încheiate în baza acestor mandate, cesiunea de creanţă, actul de adjudecare, contractul de vânzare- cumpărare. Nici nu s-a pus problema unei implicări - în modalitatea finanţării de către inculpat a operaţiunii sau a încasării rezultatului - a preţului - actului de vânzare-cumpărare perfectat în baza mandatului dat de inculpat - în mod cu totul formal.

În concluzie, inculpatul a arătat că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii imputate - spălare de bani - în modalitatea art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, nici singur şi nici împreună cu coinculpaţii A. şi C., faptei ce i se impută, lipsindu-i în mod vădit intenţia specială, exprimată de textul încriminator prin intenţia ascunderii provenienţei sau destinaţiei unor bunuri, cunoscând natura ilicită a provenienţei acestora.

Inculpatul nu a cerut nicio desocotire - descărcare de mandat, în condiţiile în care, aşa cum i s-a cerut, a semnat aceste mandate considerându-le ca fiind strict formale, fictive, nici nu a cerut sau primit vreo sumă de bani rezultată din operaţiunile derulate în numele său, în temeiul acestor mandate.

În aceste condiţii, chiar dacă s-ar reţine natura ilicita a operaţiunilor derulate în baza acestor mandate - anume, comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi gestiune frauduloasă de coinculpaţii A. şi C., lucru pe care şi aceştia îl contestă, în niciun caz în sarcina inculpatului nu se poate reţine infracţiunea de spălare de bani nefiind prezente elementele constitutive ale acestei infracţiuni în persoana inculpatului, anume intenţia specială expres caracterizată în textul incriminator

În lipsa infracţiunii premiză - înşelăciune sau gestiune frauduloasă care să constituie sursa ilicita a bunului în discuţie, inculpatul D. a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există.

A considerat inculpatul că legea mai favorabilă privind modalitatea suspendării executării pedepsei aplicate este cea stabilită în concret de dispoziţiile art. 81 şi urm. din C. pen. anterior, a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Inculpatul a arătat că locuieşte şi munceşte în Anglia de peste 5 ani, fiind angajat în muncă pe perioadă nedeterminată, având reşedinţa permanentă aprobată în Londra, unde urmează şi acum cursuri de perfecţionare profesională, faţă de care a şi progresat în statul de funcţii al locului de munca subordonat Municipalităţii Londrei.

Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cuprinde sarcini şi obligaţii deosebit de împovărătoare pentru inculpat, faţă de reglementarea anterioară, pe care nu le poate îndeplini decât în condiţiile pierderii locului de munca în Anglia, cu toate facilităţile şi beneficiile aferente, inclusiv cu pierderea dreptului de reşedinţă şi a dreptului de muncă în această ţară. Dacă s-ar constata vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii imputate, sancţiunea cu consecinţele derivând din modalitatea de executare dispusă, ar fi vădit disproporţionată faţă de gravitatea faptei evaluată prin pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare stabilită.

Prin apelul declarat, partea civilă SC E. SRL a solicitat admiterea apelului şi admiterea în totalitate a acţiunii civile formulate, respectiv obligarea inculpaţilor A. şi D. la plata în solidar a sumei de 288.800 euro, cu titlu de daune materiale (pierdere suferită 208.000 euro şi spor de valoare 80.800 euro) echivalent în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului; obligarea inculpaţilor A. şi D., în solidar, la plata în favoarea apelantei, a sumei de 250.000 (douăsutecincizecimii) euro sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat apelantei prin săvârşirea faptelor, care fac obiectul acţiunii penale din prezentul dosar şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei şi până la achitarea integrală a sumei; obligarea inculpaţilor A. şi D., în solidar, la plata în favoarea apelantei a cheltuielilor judiciare în sumă de 23.888 RON, reprezentând onorarii avocaţiale în apel.

A considerat apelanta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că plătirea preţului creanţei de 45.000 RON de către inculpatul A. în calitate de administrator al SC E. SRL, prin remiterea profilelor metalice ale halei, deşi acesta trebuia plătit de către coinculpatul D., şi fără ca societatea pe care o administra să aibă vreun câştig, raportul juridic între debitorul cedat - SC.

E. SRL - şi cesionar - D. - nu a fost stins, iar creanţa a continuat să existe.

În mod nelegal şi netemeinic judecătorul a făcut o analiză a cesiunii de creanţă, care, de fapt nu a avut un caracter real, arătând că procurorul a reţinut situaţii nereale şi nu a înţeles mecanismul cesiunii de creanţă. Contractul de cesiune de creanţă a atestat în mod fraudulos că D., prin mandatar, avea o creanţă faţă de apelantă.

Fapta de înşelăciune a fost corect descrisă în rechizitoriu, arătându-se că contractul de cesiune de creanţă a atestat în mod fraudulos că D. prin mandatar avea o creanţă faţă de debitorul SC E. SRL şi că executarea silită a fost simulată.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii a reieşit faptul că creanţa SC V. SRL faţă de SC E. SRL a fost stinsă prin predarea profilelor metalice de către A. şi că cesiunea de creanţă a fost un act prin are s-a atestat fraudulos că inculpatul D. prin mandatar are o creanţă faţă de partea civilă.

Prin întocmirea, semnarea şi uzul contractului de cesiune de creaţă FN din 29 mai 2012 A., administratorul SC E. SRL, şi C. l-au amăgit pe executorul judecătoresc care a continuat executarea silită în dosarul execuţional, executare silită care era simulată. De asemenea au indus şi menţinut în eroare prin acelaşi act prin simplă reticenţă pe G., celălalt administrator al societăţii SC E. SRL. Ei au urmărit şi au obţinut astfel scoaterea din proprietatea apelantei a terenului de 4.000 mp.

În mod corect în rechizitoriu s-a reţinut că "la momentul întocmirii şi datării procurii de către inculpatul D. (15 iunie 2012) creanţa pe care SC V. SRL Ocna Mureş o avea asupra SC E. SRL Cluj-Napoca era stinsă prin predarea profilelor metalice, iar D. şi C. nu aveau niciun drept de creanţă asupra SC E. SRL Cluj-Napoca, societatea comercială privată nefiind datoare "cesionarului" sau unei terţe persoane".

În contractul de cesiune datat 29 mai 2012 se menţionează în mod fraudulos că SC V. SRL a transmis către D. prin mandatar creanţa în cuantum de 50.585,71 RON şi accesoriile acesteia, pe care cedentul SC V. SRL le are de încasat de la SC E. SRL.

Prin urmare nu este legal şi nici temeinic ca suma de 50.585,71 RON, care nu a fost niciodată suportată de inculpatul D., ci de fapt de societate, să fie scăzută din valoarea prejudiciului, reprezentând valoarea terenului stabilită de expert şi astfel să-i fie diminuată suma solicitată.

Instanţa a reţinut greşit că prin adjudecarea imobilului în favoarea inculpatului D., creanţa s-a stins, ceea ce a profitat părţii civile, deoarece creanţa s-a stins la momentul la care s-au predat profilele halei de către inculpatul A., iar nu la momentul adjudecării imobilului.

Cu privire la prejudiciul nepatrimonial, s-a arătat că potrivit art. 252 din C. civ., orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea (...), iar conform art. 257 din C. civ., dispoziţiile prezentului titlu (n.n. Titlul V. Apărarea drepturilor nepatrimoniale cuprinde art. 252 - 257 din C. civ.) se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.

În aceste condiţii, dreptul la existenţă şi dreptul la integritate ale societăţii comerciale sunt drepturi nepatrimoniale, fiind vorba despre dreptul la viaţă şi dreptul la integritate, adaptate persoanei juridice.

Apelantei i-au fost încălcate prin săvârşirea faptelor şi drepturile nepatrimoniale, constând în dreptul la integritate şi dreptul la existenţă ale societăţii. Terenul ce face obiectul prezentei cauze a fost adus ca aport în natură la capitalul social la constituirea societăţii E. SRL Scopul propus era montarea pe terenul societăţii a halei aduse ca aport de celălalt asociat din cadrul societăţii E. SRL, respectiv societatea F. SRL, şi desfăşurarea de activităţi comerciale în domeniul depozitării de produse, aşa cum rezultă din declaraţia administratorului apelantei, G., dată la Parchet în data de 24 septembrie 2013. Potrivit statutului, activitatea principală a societăţii era şi este 4521 CAEN Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu civil, iar ca activitate secundată este menţionat codul CAEN 6312 Depozitări.

Prin pierderea definitivă a dreptului de proprietate asupra terenului a fost afectată integritatea şi existenţa societăţii SC E. SRL Având în vedere valoarea terenului şi imposibilitatea de a-l recupera în natură, fiind vorba despre un teren situat pe Bulevardul x, în zona industrială a oraşului, suma de 250.000 euro este corespunzătoare şi acoperă prejudiciul nepatrimonial suferit.

În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. (ICCJ, secţia I civilă, Decizia civilă nr. 153 din 27 ianuarie 2016).

Prin Decizia penală nr. 840/A/2020 din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de către inculpaţii A., domiciliat în judeţul Cluj, şi D., domiciliat în judeţul Mureş, cu reşedinţa în Anglia, cu domiciliul procesual ales în judeţul Cluj, şi de către partea civilă SC E. SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, strada x, nr. 31, judeţul Cluj şi sediul procesual ales în Cluj-Napoca, strada x nr. 108, judeţul Cluj, împotriva Sentinţei penale nr. 298 din data de 15 noiembrie 2019 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani, la cuantumului pedepsei rezultante şi a celei complementare, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului D. şi cu privire la latura civilă.

S-a constat disjuns apelul formulat de inculpatul C. împotriva aceleiaşi sentinţe, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

S-a pronunţat o nouă hotărâre, în limitele de mai sus:

1. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

S-a redus durata pedepsei complementare de la 5 ani la 3 ani şi s-a menţinut conţinutul acesteia stabilit de prima instanţă.

În temeiul art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. s-a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare (3 ani/3), în final rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare, ce se execută în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

2. În temeiul art. 81 din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D. pentru infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, republicată, cu aplicarea 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 din C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului D. asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

3. Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi D. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 288.800 euro, cu titlu de daune materiale, echivalent în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost respinsă cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare în apel.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, conform prevederilor art. 420 alin. (8) din C. proc. pen., atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpaţii A. şi D. şi de către partea civilă SC E. SRL, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele:

Prima instanţă a administrat probele necesare clarificării laturii obiective şi subiective a cauzei, reţinând corect starea de fapt din care a rezultat că inculpatul A., administratorul SC E. SRL, împreună cu o altă persoană, prin întocmirea şi uzul contractului de cesiune de creanţă şi accesorii fn din data de 29 mai 2012, în care se atesta în mod fraudulos că inculpatul D., prin mandatar, avea o creanţă faţă de debitorul SC E. SRL Cluj-Napoca, în valoare de 50.585,71 RON, a indus şi menţinut în eroare, prin simpla reticenţă, pe G., celălalt administrator al SC E. SRL, iar prin amăgire şi pe executorul judecătoresc I., care a continuat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2012, inculpatul A. urmărind şi obţinând prin actul de adjudecare din data de 22 februarie 2013 scoaterea din proprietatea SC E. SRL a terenului de 4.000 mp, situat în Cluj-Napoca, înscris în CF x Cluj-Napoca cu nr. top x, cauzând un prejudiciu actualizat în sumă de 288.800 euro.

A rezultat, totodată, că inculpaţii A. şi D. la data de 20 martie 2013 au introdus în circuitul civil terenul dobândit prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în suprafaţă de 4.000 mp, prin vânzarea la preţul de 208.000 euro către SC J. SRL Cluj-Napoca şi K. şi M., prin Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. şi O., vânzător fiind inculpatul D. prin mandatar.

Instanţa de fond a dat faptelor comise de inculpaţii apelanţi o încadrare juridică corectă.

Probele administrate în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe au oferit informaţii complete pentru corecta soluţionare a conflictului de drept penal şi aflarea adevărului în speţă.

Săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi a reieşit din actele existente în Dosarul civil nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, actele din Dosarul de executare silită nr. x/2012, declaraţiile martorilor P., Q., R., I., Y., S., W. M., K., T., declaraţiile inculpatului D.

Curtea nu a înlăturat declaraţia martorei W. dată în faza de urmărire penală.

Este adevărat că această martoră a transmis prin e-mail la data de 10 iunie 2020 faptul că nu îşi menţine declaraţia dată, motivând că în anul 2015 se afla în duşmănie cu fostul soţ, inculpatul A., care a formulat plângeri penale împotriva sa, a dat-o afară din casă şi erau în procedura de divorţ .

Este real că divorţul dintre martoră şi inculpatul A. avut loc la data de 25 martie 2015, iar declaraţia a fost dată în 23 martie 2015.

Acceptând faptul că neînţelegerile din familie care au culminat cu divorţul o puteau determina pe martoră să facă afirmaţii necugetate, Curtea a reţinut că procesul în faţa primei instanţe a durat circa 4 ani, timp suficient pentru ca martora să depăşească traumele legate de divorţ şi să îşi retracteze declaraţia.

Perioada acceptată prin studii psihologice pentru depăşirea unei traume mult mai mari, cum este pierderea definitivă a unei persoane dragi, este de 1 an de zile, în cazuri deosebite aceasta putând fi de 2 ani de zile.

Prin urmare, retractarea din faţa instanţei de apel, survenită la mai mult de 5 ani de la momentul la care a fost făcută declaraţia, şi motivul invocat, nu sunt considerate nici justificate şi nici apte să conducă la înlăturarea declaraţiei.

Prima instanţă a efectuat o amplă analiză a probelor administrate în cauză, făcând o corectă coroborare a acestora cu înscrisurile de la dosar, curtea de apel însuşindu-şi argumentele detaliate ale hotărârii atacate cu privire la starea de fapt.

În esenţă inculpatul A. nu neagă modul de derulare a activităţii ce a primit relevanţă penală, ci neagă faptul că acea creanţă a firmei SC V. SRL era stinsă la data la care s-a cerut continuarea executării silite şi faptul că prin vânzarea la licitaţie a terenului în suprafaţă de 4.000 mp s-ar fi cauzat un prejudiciu însemnat părţii civile, susţinând că preţul de vânzare în cadrul executării silite a fost corect stabilit.

Probele administrate au dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că la data de 29 mai 2012, inculpatul A., în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL Cluj-Napoca, a depus sub semnătură proprie la Dosarul execuţional nr. x/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc I. înscrisul intitulat "Act de acceptare cesiune de creanţă", prin care accepta cesiunea f.n. din aceeaşi dată .

În actul constitutiv al SC E. SRL Cluj-Napoca s-a prevăzut că puterile individuale ale administratorilor vor fi stabilite, prin hotărâre, de către Adunarea Generală a Acţionarilor.

La dosarul cauzei nu a fost depus niciun act care să fi conferit puteri individuale inculpatului A. pentru ca acesta să ia unilateral decizii cu privire la creanţa firmei şi la executarea silită, fără a-l informa pe celălalt administrator, G.

În zilele imediat următoare datei de 29 mai 2012, inculpatul A. a predat în Cluj-Napoca martorului P. profile metalice în valoare de 50.585,71 RON, dar nu a adus la cunoştinţa executorul judecătoresc faptul că datoria este stinsă şi nici faptul că D. nu are vreo creanţă valabilă.

Conform înţelegerii avute cu martorul P., pentru creanţa datorată către SC V. SRL, în valoare de 50.585,71 RON, inculpatul A. a predat profilele metalice în valoare de 263.800 RON.

În realitate, nu a existat o cesiune de creanţă reală. Creanţa deţinută de societatea V. SRL a fost achitată de inculpatul A., cu bunul SC E. SRL, hala din profile metalice.

Inculpatul D. nu a putut dovedi că a plătit din resurse proprii suma de 45.000 RON, reprezentând preţul de cesiune a creanţei. De altfel acest inculpat recunoaşte că doar a semnat acte la cererea inculpatului A.

Susţinerea inculpatului A. că valoarea terenului adus ca aport social în firma SC E. SRL de către SC H. SRL Constanţa, de 100.000 euro în anul 2006, s-a diminuat spre finele anului 2012 - începutul anului 2013 la circa 70.451 RON, în condiţiile în care la acel moment nu se înregistra nicio criză de proporţii pe piaţa imobiliară, iar cursul euro avea un trend ascendent, înverşunarea cu care acesta susţine că vânzarea la licitaţie la suma menţionată este una corectă, nu fac altceva decât să sublinieze intenţia directă cu care a acţionat inculpatul în comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Inculpatul nu a oferit nicio explicaţie plauzibilă pentru care, dacă s-ar accepta că la momentul vânzării la licitaţie a terenului, valoarea acestuia era de doar 70.451 RON, preţul imobilului a explodat la mai puţin de o lună de la data întocmirii procesului-verbal de adjudecare, ajungând la suma de 208.000 euro.

În această perioadă nu a survenit nicio modificare aptă să conducă la majorarea preţului, nu au fost făcute investiţii pe teren, nu a fost schimbată destinaţia acestuia.

Martorii K. şi M., care au cumpărat terenul în 20 martie 2013 cu suma de 208.000 euro, în calitate de persoane fizice şi de reprezentanţi ai persoanei juridice SC J. SRL Cluj-Napoca, sunt oameni de afaceri cu experienţă, care nu ar fi plătit un preţ foarte mare pentru un teren care valora de 10 ori mai puţin. Aceştia aveau deja o afacere în derulare, a cărei existenţă nu depindea de achiziţionarea terenului de 4.000 mp

Oricât de liberă ar fi stabilirea preţului în funcţie de cerere şi ofertă, discrepanţele precum cea în litigiu primesc relevanţă penală în contextul în care se constată incidenţa unor mecanisme de inducere în eroare cu privire la elemente esenţiale în derularea tranzacţiilor.

În prezenta cauză a reieşit cu certitudine că scopul angrenării mecanismului complex de acte întocmite fictiv şi de persoane care au acceptat să semneze acte de cesiune, de adjudecare la licitaţie fără a plăti vreun preţ, a avut drept unic scop scoaterea terenului în suprafaţă de 4.000 mp din patrimoniul SC E. SRL Cluj-Napoca.

În acest sens este şi faptul că inculpatul A. a semnat în numele SC E. SRL chitanţa ce atestă plata diferenţei de 13.493,29 RON de către adjudecatarul D. prin mandatar, fără ca suma să se regăsească în patrimoniul firmei.

Nu poate fi primită solicitarea inculpatului A. de trimitere a cauzei spre rejudecare cu motivarea că în perioada 22 iunie 2017 - 5 septembrie 2019 coinculpatul C. se afla în Emiratele Arabe Unite, eliberat pe cauţiune în vederea extrădării pentru executarea unei pedepse aplicate definitiv în alt dosar, iar prezenţa lui trebuia considerată obligatorie, întrucât această împrejurarea nu este sancţionată cu nulitatea absolută şi nu a fost de natură a crea o vătămare procesuală a intereselor inculpatului A.

În ceea ce priveşte solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare cu motivarea că nu s-au încuviinţat toate cererile în probaţiune formulate de inculpatul A., curtea de apel a observat că probele au fost încuviinţate în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen. şi administrate în mod nemijlocit, în condiţii de contradictorialitate, cu respectarea egalităţii de arme între apărare şi acuzare.

Art. 6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu îi conferă inculpatului un drept absolut de a obţine administrarea oricărei probe, revenind instanţei atribuţia de a hotărî dacă administrarea unei probe este necesară sau oportună.

Criticile inculpatului A. vizând încălcarea dreptului la apărare ca urmare a respingerii cererilor în probaţiune formulate nu au putut fi primite, câtă vreme instanţa de fond a administrat o amplă probaţiune testimonială şi a fixat pentru expertiza efectuată în cauză obiectivele necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Mai mult, în faţa instanţei de apel a fost audiată în calitate de martor HH., expertul care a întocmit raportul de evaluare în faza de judecată, audierea având loc în prezenţa inculpatului şi a apărătorului acestuia, care au avut astfel posibilitatea de a-i adresa orice întrebări considerate necesare pentru eficienta exercitare a dreptului la apărare.

Critica vizând lipsa unei încheieri separate de schimbare a încadrării juridice nu a putut fi primită, instanţa de fond, neefectuând o veritabilă schimbare de încadrare juridică. S-a reţinut în mod corect în încheierea şedinţei publice din data de 23 octombrie 2020 că nu a intervenit nicio schimbare cu privire la textul incriminator al infracţiunii de spălare de bani şi s-a dat eficienţă principiului activităţii legii penale prin reţinerea prevederilor noi legii, respectiv art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Cu privire la acuzaţiile de spălare de bani formulate împotriva inculpaţilor A. şi D., curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu modificările ulterioare, infracţiunea de spălare de bani constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Conform art. 49 alin. (4) din actul normativ menţionat cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit trebuie stabilită/stabilit din circumstanţele faptice obiective.

Situaţia premisă a infracţiunii constă în existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei alte infracţiuni. De asemenea, pentru existenţa infracţiunii de spălarea banilor, trebuie întotdeauna să existe certitudinea că obiectul material, adică bunul a cărui origine ilicită se ascunde sau se disimulează, a fost obţinut dintr-o infracţiune prealabilă. Sub aspectul laturii obiective, se observă că elementul material al infracţiunii constă în ascunderea ori disimularea originii ilicite a bunurilor. Realizarea elementului material al laturii obiective presupune existenţa bunurilor, în materialitatea lor, întrucât asupra lor operează ascunderea ori disimularea. Totodată, se observă că urmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor constă într-o stare de pericol privind activitatea de înfăptuire a justiţiei şi o alterare a circuitului juridic licit al bunurilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.

Sub aspect subiectiv infracţiunea de spălare de bani este condiţionată de reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la faptul că bunurile asupra cărora se exercită acţiunile ce formează elementul material provin din săvârşirea de infracţiuni, în lipsa cunoaşterii provenienţei nelegale a fondurilor/bunurilor supuse procesului de albire neputându-se angaja răspunderea penală a acestuia.

Vinovăţia inculpatului A. în comiterea acestei infracţiuni stă sub semnul certitudinii, inculpatul comiţând şi infracţiunea de înşelăciune din care a provenit bunul căruia s-a încercat a i se da o aparenţă de legitimitate.

Vinovăţia inculpatului D. în comiterea infracţiunii de spălare de bani reiese din chiar modul în care inculpatul a comis fapta. Astfel, acesta a întocmit la data de 15 iunie 2012 înscrisul sub semnătură privată intitulat "Procură" la solicitarea şi după dictarea inculpatului A., prin care l-a mandatat pe al treilea inculpat din cauză să îl reprezinte în continuarea executării silite din Dosarul nr. x/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc I. şi să încheie acte de adjudecare a terenului aparţinând SC E. SRL Cluj-Napoca, deşi ştia că nu are nicio creanţă valabilă împotriva acestei firme, că nu a plătit vreun preţ pentru cedarea creanţei de către SC V. SRL şi că nu a vândut profile metalice, în realitate profilele metalice fiind predate cedentului de către inculpatul A. din patrimoniul SC E. SRL

Inculpatul D. ştia că nu este îndreptăţit la recuperarea vreunei sume din vânzarea la licitaţie a terenului aparţinând SC E. SRL. Acceptul său de a fi interfaţa operaţiunilor prin care partea civilă a fost deposedată de terenul de 4.000 mp, asumându-şi prin semnătură actele juridice care au sprijinit acest demers, nu doar că a condus la reuşita acestei deposedări, dar a şi dat o aparenţă de legalitate activităţii infracţionale.

În ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepsei, curtea de apel a constatat că instanţa de fond a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen. şi că pedepsele aplicate au fost rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, însă acestea nu reflectă pe deplin gravitatea infracţiunii de spălare de bani comise de inculpatul A.

Pentru inculpatul D., prima instanţă a făcut o justă individualizare judiciară a pedepsei, care este corect proporţionalizată, ţinând seama de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, de antecedenţa penală a inculpatului, astfel că nu se impune reducerea pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure, atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.

În acord cu principiile mai sus enunţate, curtea a reindividualizat pedeapsa pentru infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului A. în limitele speciale prevăzute de lege, apreciind că o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare, orientată la nivelul minimului special prevăzut de lege, reprezintă o pedeapsă justă şi proporţională, fiind de natură să asigure, atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că infracţiunile comise de inculpatul apelant A. prezintă un grad de pericol social ridicat şi că, raportat la împrejurările concrete de comitere a faptelor, la atitudinea inculpatului după săvârşirea acestora, precum şi la atitudinea inculpatului pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante.

Totuşi, faţă de lipsa de antecedente penale a inculpatului A., situaţia sa familială, conduita procesuală, constând în prezentarea sa în faţa instanţei de judecată, atât la fond, cât şi în apel, împrejurarea că în cauză nu s-a stabilit în mod complet circuitul banilor proveniţi din comiterea infracţiunii de spălare de bani, respectiv nu s-a stabilit că banii sau o parte din banii obţinuţi din vânzarea terenului obţinut fraudulos au ajuns la inculpatul A., curtea de apel a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani este mai adecvată pentru atingerea scopului pedepsei.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D., curtea, raportându-se la momentul comiterii faptei şi la succesiunea legilor penale, precum şi la circumstanţele de ordin personal ale inculpatului, la resursele acestuia interioare de conştientizare a consecinţelor faptei comise şi de adaptare la exigenţele de convieţuire socială, a concluzionat că suspendarea condiţionată a executării acesteia, potrivit prevederilor art. 81 din C. pen. din 1969, reprezintă o modalitate mai favorabilă şi mai adecvată pentru atingerea scopului pedepsei.

În latura civilă a cauzei, curtea a constatat că prima instanţă a diminuat valoarea prejudiciului, reprezentând valoarea actualizată a terenului de 4.000 mp, stabilită prin expertiza efectuată în cauză la suma de 288.800 euro, cu suma reprezentând creanţa avută de SC V. SRL, de 10.612 euro la data pronunţării sentinţei, cu motivarea că stingerea acestei creanţe a profitat părţii civile.

Curtea a constatat că plata de către inculpatul A. a datoriei către SC V. SRL şi modalitatea de stingere a acesteia trebuie reflectate în contabilitatea firmei SC E. SRL, nefăcând obiectul prezentului proces.

În prezenta cauză prejudiciul efectiv suferit de partea civilă SC E. SRL Cluj-Napoca este reprezentat de valoarea integrală a terenului scos fraudulos din patrimoniul său, valoare stabilită prin expertiză. A scădea din această valoare creanţa SC V. SRL echivalează cu a accepta operaţiunea de vânzare la licitaţie a terenului în contul unei creanţe inexistente.

Referitor la prejudiciul nepatrimonial pretins de partea civilă, curtea de apel a considerat, pe de-o parte, că nu a fost afectat dreptul la existenţă şi la integritate al părţii civile, societatea fiind în fiinţă şi în prezent, iar pe de altă parte s-a constatat că partea civilă nu a avut activitate comercială nici în perioada în care terenul se afla în patrimoniul său.

Prin Decizia nr. 373 din 24 februarie 2016 dată de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă a reţinut că domeniul drepturilor nepatrimoniale recunoscute persoanelor juridice este restrâns la acele drepturi subiective pe care persoana juridică le poate avea potrivit legii şi nu este posibilă obţinerea de către persoana juridică a unor daune morale pentru vătămarea oricărui drept nepatrimonial. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că:

"dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a persoanei, sănătatea şi integritatea corporală, la sentimentele de afecţiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Este adevărat că, deşi aceste atribute sunt în general proprii persoanelor fizice, unele dintre ele pot fi atribuite şi persoanelor juridice, însă, în aceste cazuri, legiuitorul a recunoscut în mod expres posibilitatea acordării daunelor morale persoanei juridice - de exemplu pentru fapte de concurenţă neloială (art. 9 din Legea nr. 11/1991). De asemenea, persoana juridică poate invoca nesocotirea dreptului la denumire, sediu, emblemă, marcă de fabrică."

Aceste considerente sunt pe deplin aplicabile în prezenta speţă. Prin urmare, posibilitatea acordării daunelor morale nu poate fi extinsă artificial altor prejudicii care nu vizează drepturi nepatrimoniale specifice persoanei juridice.

Partea civilă este societate comercială care nu poate avea alt scop decât unul lucrativ, constând în obţinerea de profit, iar existenţa şi integritatea sa nu au fost puse în pericol în circumstanţele cauzei, astfel cum s-a precizat mai sus.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., curtea a admis apelurile formulate de către inculpaţii A. şi D. şi de către partea civilă SC E. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 298 din data de 15 noiembrie 2019 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani, la cuantumului pedepsei rezultante şi a celei complementare, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului D. şi cu privire la latura civilă.

A constatat disjuns apelul formulat de inculpatul C. împotriva aceleiaşi sentinţe, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Pronunţând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A redus durata pedepsei complementare de la 5 ani la 3 ani, menţinând conţinutul acesteia stabilit de prima instanţă.

În temeiul art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. a descontopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, aplicând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare (3 ani/3), în final rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare, ce se execută în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) şi k), din C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 81 din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D. pentru infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, republicată, cu aplicarea 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 din C. pen. 1969.

A atras atenţia inculpatului D. asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

A obligat în solidar inculpaţii A. şi D. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 288.800 euro, cu titlu de daune materiale, echivalent în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Urmează a respinge cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare în apel, raportat la soluţia de admitere a apelurilor formulate de aceştia.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, invocând cazurile prev. de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., solicitând să se constate îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 434 - 438 din C. proc. pen. şi să se dispună prin încheiere admiterea în principiu a cererii sale de recurs în casaţie, trimiţând cauza în vederea judecării acesteia, potrivit disp. art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Să se dispună în temeiul disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. în completul prev. de disp. art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. sau în completul care judecă recursul în casaţie, suspendarea executării hotărârii atacate în ceea ce-l priveşte până la soluţionarea cererii sale de recurs în casaţie, consecutiv constatării că nu există date sau indicii din care să rezulte că o asemenea dispoziţie ar fi lipsită de oportunitate.

Pe fondul prezentei cauze, prin decizia ce se va pronunţa, să se admite cererea sa de recurs în casaţie şi în principal să se dispună, raportat la cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. achitarea sa în temeiul disp. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi/sau teza a II-a din C. proc. pen. şi disp. art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la disp. art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., iar după caz, potrivit disp. art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen. să se lase nesoluţionată sau să se respingă acţiunea civilă exercitată în cauză, în consecinţă, să se caseze hotărârea atacată prin prezenta desfiinţând, totodată, conf. disp. art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., iar după caz, potrivit disp. art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen. să lase nesoluţionată sau să se respingă acţiunea civilă exercitată în cauză, şi, în consecinţă, să se caseze hotărârea atacată prin prezenta desfiinţând totodată, conform disp. art. 448 alin. (3) din C. proc. pen. şi Sentinţa penală nr. 298 din 15 noiembrie 2019 pronunţată în acest dosar de către Tribunalul Cluj, întrucât faptele pentru pretinsa săvârşire a cărora a fost trimis în judecată nu sunt prevăzute de legea penală sau, în subsidiar, să se dispună, raportat la cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., casarea hotărârii atacate şi reindividualizarea pedepselor aplicate prin Decizia penală nr. 840 din 28 iulie 2020 pronunţată în cauză de Curtea de Apel Cluj, cât şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante.

Recurentul a solicitat să se aprecieze că solicitarea sa de recurs în casaţie îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a fi admisă în principiu, întrucât vizează o decizia a Curţii de Apel Cluj prin care nu s-a dispus rejudecarea cauzei; nu se regăseşte printre hotărârile sau soluţiile enumerate la art. 434 alin. (2) din C. proc. pen. a fost formulată înăuntrul termenului de 30 de zile de la data de 9 septembrie 2020 când decizia penală atacată i-a fost comunicată la Penitenciarul Gherla, recurentul fiind încarcerat începând cu data de 4 august 2020, la o săptămână după pronunţarea soluţiei respective de către Curtea de Apel Cluj; a fost formulată potrivit disp. art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. după ce în prealabil apelul său a fost soluţionat de către Curtea de Apel Cluj prin decizia criticată şi cuprinde toate datele enumerate de către disp. art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat să se aprecieze asupra cererii formulată de suspendare a executării hotărârii atacate până la soluţionarea pe fond a cererii sale de recurs în casaţie ca fiind admisibilă, şi deci să se dispună în consecinţă, în condiţiile în care: după cum se poate verifica la dosar, a fost singurul inculpat, care, pe durate desfăşurării întregului proces penal s-a prezentat ori de câte ori a fost convocat la organele de urmărire penală, iar ulterior la judecarea cauzei, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de control judiciar; nu a încercat să se opună sau să se sustragă punerii în executare cu privire la decizia penală atacată, iar până în acest moment nu a generat incidente în executarea pedepsei aplicată; consideră că nu există date sau indicii, în sensul ca, odată pus în libertate să se sustragă de la judecată sau de la continuarea executării pedepsei şi a arătat că va respecta cu stricteţe oricare dintre obligaţiile prev. de către disp. art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. ce i se vor pune în sarcina sa potrivit disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., iar în cazul respingerii, ca nefondate, a cererii sale de suspendare a executării hotărârii atacate, în temeiul disp. art. 353 alin. (6) şi disp. art. 364 alin. (4) din C. proc. pen. a solicitat ca soluţionarea pe fond a cererii sale de recurs în casaţie să se desfăşoare în lipsa sa.

Raportat la infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina sa, recurentul prin apărător a solicitat achitarea în condiţiile în care a apreciat că lipsesc componente ale laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, iar acţiunile sale nu ai vizat nici inducerea cuiva în eroare şi nici pricinuirea vreunei pagube.

În concret a considerat că nu a existat nicio inducere în eroare a executorului judecătoresc sau a celuilalt administrator al SC E. SRL, nu a fost prezentată celor două persoane indicate ca adevărată vreo faptă mincinoasă sau ca mincinoasă vreo faptă adevărată cu sau fără folosirea de mijloace frauduloase, nu a exista scopul obţinerii folosului patrimonial injust şi nu a fost pricinuită nicio pagubă.

Astfel, SC E. SRL nu a fost indusă în eroare, ci a fost executată silit, în temeiul unor titluri executorii valabile, şi potrivit procedurii prevăzute de către dispoziţiile legii procesual civile. De asemenea, este de remarcat că nu au fost exercitate căi de atac specifice remedierii eventualelor aspecte de lipsa de legalitate a desfăşurării respectivei proceduri.

Referitor la derularea procedurii de executare silită, sunt necesar a fi făcute următoarele menţiuni:

- Conform facturii fiscale nr. x din 20 decembrie 2007 însoţită de devizul de lucrări se atesta faptul că SC V. SRL a prestat lucrări de recondiţionare pentru SC E. SRL în valoare de 50.585,71 RON;

- Această factură nu a fost achitată la termenul stabilit;

- Prin Ordonanţa comercială nr. 5054 din 28 martie 2010 pronunţată în Dosar nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă acţiunea formulată de SC V. SRL şi a fost obligată SC E. SRL la plata sumei (debitului) de 50.585,71 RON;

- În vederea recuperării sumei stabilită prin titlul executoriu anterior indicat creditoarea SC V. SRL a formulat cerere de executare silită înregistrată la BEJ I. sub nr. x/2012, cerere prin care a solicitat executarea silită asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei SC E. SRL;

- Potrivit legii executorul judecătoresc a solicitat Judecătoriei Cluj-Napoca în Dosar nr. x/2012 încuviinţarea executării silite, solicitare admisă de instanţă;

- La data de 29 mai 2021 executorul judecătoresc a emis somaţia de executare prin care a solicitat de la SC E. SRL plata creanţei în cuantum de 56.957,71 RON, reprezentând debit şi cheltuieli de executare;

- Prin adresa de înfiinţare a popririi din data de 7 iunie 2012 emisă de către executorul judecătoresc în Dosarul execuţional nr. x/2012 a fost înfiinţată poprirea asupra conturilor debitoarei deschise la II., conturi în care, însă, nu există disponibil bănesc;

- La data de 29 mai 2012 între V. SRL şi dl. D. (reprezentat de către dl. C.) a intervenit contractul de cesiune de creanţe prin care SC V. SRL a vândut creanţa pe care o deţinea împotriva SC E. SRL către dl. D. pentru preţul de 45.000,00 RON, cesionarul devenind noul creditor al SC E. SRL Această cesiune a devenit opozabilă debitorului cedat prin aducerea la cunoştinţa sa, în calitate de administrator;

- Întrucât în procedura executării silite executorul judecătoresc nu a identificat alte bunuri mobile urmăribile (potrivit declaraţiei sale de martor), acesta a trecut la executarea silită imobiliară, conform solicitării din cererea de executare silită formulată de creditorul iniţial;

- În vederea stabiliri valorii imobilului a fost întocmită şi depusă la dos. execuţional expertiza de evaluare a terenului de către SC Z. SRL care a concluzionat că valoarea imobilului este de 70.451,00 RON. Potrivit cuprinsului raportului de expertiză, expertul a avut în vedere, printre altele, şi metodele şi normativele de evaluare raportate la destinaţie terenului, aceea de (subzona de) cimitir (conform Certificatului de urbanism emis în anul 2007);

- În condiţiile în care valoarea terenului din perioada desfăşurării executării silite era de 70.451,00 RON, iar creanţa era de 56.957,71 RON, nicio dispoziţie legală nu interzicea vânzarea directă către creditor. Conform disp. art. 454 din C. proc. civ. anterior, imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la licitaţie publică, vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege, evident cu plata diferenţei de preţ;

- În sfârşit, în condiţiile în care creditorul D. (prin mandatar C.) a optat pentru adjudecarea imobilului în contul creanţei, iar această operaţiune nu este interzisă de lege, executorul judecătoresc a emis actul de adjudecare în condiţiile disp. art. 516 din C. proc. civ. anterior, act care reprezintă un veritabil contract de vânzare-cumpărare care putea fi atacat şi pe calea dreptului comun sau pe calea contestaţiei la executare;

- Este însă la fel de important de reţinut şi faptul că executorul judecătoresc a efectuat/derulat întreaga procedură execuţională cu stricta respectare a dispoziţiilor legale în materie şi în temeiul actelor prezentate de către părţi. Acest aspect rezultă nu doar din simpla studiere a dosarului execuţionale ori din declaraţia martorului I., dar şi din însăşi soluţia de clasare dată prin rechizitoriu cu privire la acesta.

Ca atare a solicitat să se aprecieze că nu este în niciun caz o procedură de executare silită desfăşurată în mod intempestiv, nepublic sau nelegal, şi care să fi fost de natură să pună practic SC E. SRL în faţa faptului împlinit, iar executorul judecătoresc nu a avut cum să fie indus în eroare de către vreuna dintre părţi. Mai mult, procedura de executare silită s-a desfăşurat pe durata a mai mult de un an (februarie 2012 - martie 2013).

b) Referitor la acţiunea sau inacţiunea de natură să determine inducerea în eroare, în primul rând, solicită aplicarea in dubio pro reo din disp. art. 4 alin. (2) din C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat să se aprecieze că din coroborarea întregii probaţiuni administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că faptele imputate lui întrunesc trăsăturile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, în sensul că nu reiese cu claritate, relativ la recurent care faptă mincinoasă a prezentat-o ca fiind adevărată şi cui şi şi/sau care faptă adevărată a prezentat-o ca mincinoasă, şi cui, şi/sau care ar fi mijloacele prin care a săvârşit fapta.

Cu alte cuvinte, s-a considerat că în mod concret în prezenta cauză nu este întrunită nici această componentă a laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în privinţa faptelor deduse judecăţii şi imputate recurentului.

Însă înainte de efectuarea unei analize propriu-zise a probelor administrate, recurentul a considerat că în prezenta cauză este necesar de discutat în ceea ce priveşte aspectul de fapt controversat, care este reprezentat de caracterul real sau fictiv al actelor întocmite şi folosite în cursul şi cu ocazia desfăşurării procedurii de executare silită, a căror efect juridic a fost finalmente ieşirea din patrimoniul SC E. SRL a terenului într-o modalitate care poate constitui cel mult un abuz de drept, iar nu de o infracţiune de înşelăciune.

Iar premergător unei analize asupra caracterului fictiv sau simulat al actelor indicate a solicitat să se constate că faptele, aşa cum au fost descrise în concret, nu realizează tipicitatea infracţiunii de înşelăciune.

Înşelăciunea, ca infracţiune contra patrimoniului are ca specific aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau prin apelarea la alte elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o activitate prejudiciabilă.

În condiţiile în care de esenţa înşelăciunii este că făptuitorul amăgeşte şi nesocoteşte încrederea acordată în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial, fapta care stă la baza acuzaţiilor aduse recurentului şi coinculpatului C. constă în aceea ar fi folosit, prin depunerea la un dosar execuţional a unor înscrisuri care atestă operaţiuni pretins nereale (cesiunea de creanţă şi achitarea contravalorii acesteia), partea civilă fiind executată silit (şi) în baza lor.

Însă prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi judiciare iese din sfera relaţiilor protejate prin incriminarea înşelăciunii, însă este protejată în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals, sau contra înfăptuirii justiţiei.

Inducerea în eroare a unei autorităţi aduce în discuţie alt tip de relaţii sociale nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Folosirea înscrisurilor falsificate într-un dosar execuţional ar putea constitui o faptă prevăzută de către legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals, iar nu infracţiunii de înşelăciune. Concluzia rezultă din aceea că obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie protejarea relaţiilor sociale patrimoniale bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunii de fals este diferit, referindu-se la protejarea relaţiilor sociale în legătură cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri, în acest sens practica instanţei supreme fiind relevantă (începând cu Decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015, publicată pe site-ul www.x.ro).

Mai mult, în cazul infracţiunii de înşelăciune bunul care constituie folosul material injust iese din posesia sau detenţia subiectului pasiv şi intră în sfera de dispoziţie a făptuitorului ca rezultat al inducerii în eroare a acestuia, care astfel este determinat să ia o dispoziţie patrimonială păgubitoare.

Or, în cauza de faţă, paguba nu a apărut ca efect direct al amăgirii, ea nu provine dintr-un act de voinţă al executorului judecătoresc sau al părţii civile - debitor în procedura executării silite, ci din maniera - care ar putea fi socotită în cel mai grav caz fiind abuzivă - în care recurentul şi coinculpatul C. şi-au exercitat drepturile în cadrul acestei faze a procesului civil.

Inducerea în eroare ca elemente constitutiv al laturii obiective al infracţiunii de înşelăciune lipseşte în condiţiile în care executorul judecătoresc a acţionat în temeiul documentelor care i-au fost depuse la dosar nu ca rezultat al amăgirii sale cu privire la realitatea operaţiunilor reflectate de către actele respective, ci în urma respectării dispoziţiilor legale incidente care nu-i confereau posibilitatea în niciun caz de a refuza punerea în executare.

În ceea ce priveşte pretinsa inducere în eroare a debitorului (partea civilă) a solicitat să se observe că ieşirea terenului din patrimoniul acesteia s-a produs independent de voinţa ei, iar, pe de altă parte, aceasta nici nu a utilizat toate remediile procesuale pentru a întoarce executarea respectivă.

Aşadar, dincolo de faptul că inducerea în eroare a debitorului în procedura executării silite prin folosirea unor înscrisuri doveditoare, chiar având caracter nereal, nu poate constitui elementul material a infracţiunii de înşelăciune având în vedere relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea respectivei infracţiuni, faptele nu au avut nici aptitudinea de a amăgi partea civilă asupra caracterului cert al cesiunii.

Aşadar, fapta, astfel cum este descrisă în actul de sesizare, care constituie obiectul judecăţii în sensul disp. art. 371 din C. proc. pen., nu este prevăzută de legea penală.

Conduita recurentul s-ar putea subsuma infracţiunii de fals sub semnătura privată, însă analiza elementelor de fapt şi de drept privind angajarea răspunderii penale a sa pentru acea infracţiune excede obiectul judecăţii, în plus fiind de observat că principiul separaţiei funcţiilor judiciare interzice instanţei de judecată a determina eventuala faptă penală comisă de o manieră care să modifice obiectul judecăţii printr-o schimbare de încadrare juridică, astfel încât orice analiză a caracterului real sau fictiv al celor consemnate în înscrisurile depuse în procedura executării silite excede obiectul judecăţii.

Dacă este totuşi să se raporteze la descrierea faptelor din actul de sesizare a instanţei, respectiv din sentinţa şi decizia criticate prin prezenta, se poate observa faptul că, în mod repetat se subliniază de către procuror, respectiv de către judecători, relativ la recurent, atât implicarea sa în cesiune şi caracterul fictiv al cesiunii prin care SC V. SRL a vândut creanţa pe care o deţinea împotriva SC E. SRL către dl. D. (reprezentat de către dl. C.), cât, mai ales, implicarea recurentului în modalitatea de evaluare a terenului şi în procedurile execuţionale desfăşurate ulterior, totul dublat de aşa-zisa totală necunoaştere a situaţiei de către dl. G., celălalt administrator al SC E. SRL (necunoaştere la care ar fi contribuit).

Legat de aceste aspecte, dar şi de diverse elemente care, potrivit procurorului şi/sau magistraţilor care au soluţionat cauze pe fond, respectiv în apel, au un caracter fraudulos, precum şi referitor la incidenţa principiului in dubio pro reo în prezenta cauză, a arătat următoarele:

- Procedura insolvenţei desfăşurată faţă de SC F. SRL afecta inevitabil şi participaţia respectivei firme în SC E. SRL Ca atare s-ar fi ajuns oricum la efectuarea unor operaţiuni juridice care ar fi presupus scoaterea din patrimoniul acesteia a bunurilor respectivei firme, în condiţiile în care SC E. SRL nu avea disponibil bănesc în conturile sale bancare şi la fel de inevitabilă ar fi fost şi efectuarea executării silite asupra bunurilor aparţinând acesteia în cadrul procedurii deschise de către SC V. SRL;

- Potrivit chiar propriei declaraţii dl. G. a fost plecat cvasipermanent în străinătate şi aparent nu a fost interesat de operaţiunile juridice derulate decât foarte târziu în timp. Recurentul a avut şi continuă să deţină calitatea de administrator al SC E. SRL, iar faţă de el s-a adoptat prin rechizitoriu soluţia clasării pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă, fapta al cărei subiect activ special este (printre altele) chiar persoana care deţine calitatea de administrator al unei entităţi juridice;

- Pe de altă parte, în condiţiile în care dl. G. este un om de afaceri experimentat, este greu de crezut afirmaţia acestuia potrivit căreia, deşi ar fi ştiut de la recurent de existenţa creanţei datorate către SC V. SRL, nu ar fi cunoscut (sau nu ar fi trebuit să cunoască) demersul juridic efectuat de către creditoare - demers constituit de obţinerea ordonanţei comerciale şi urmat de deschiderea procedurii de executare silită.

Sunt necesar de analizat şi declaraţiile martorilor S. şi Y. (lichidatorii SC F. SRL) în care aceştia descriu demersurile repetate pe care le-au făcut pentru a lua legătura cu dl. G. tocmai în legătură cu desfăşurarea procedurii de executare silită a SC E. SRL.

În sfârşit, deşi afirmată, nu s-a explicat şi nici nu s-a dovedit în ce modalitate recurentul l-ar fi împiedicat pe dl. G. să ia la cunoştinţă despre evoluţia situaţia SC E. SRL;

- În privinţa contractului de cesiune de creanţă un singur martor - W. - afirma că scrisul olograf de pe acesta i-ar aparţine clientului său, această afirmaţie rămânând singulară în materialul probator administrat în cauză. Condiţiile în care aceasta a dat declaraţia respectivă sunt descrise chiar de către martoră într-unul dintre e-mailurile prin care a corespondat cu instanţa de control judiciar şi sunt confirmate de înscrisuri existente la dosar;

- Legat de cesiunea de creanţă, sub nicio formă nu se explică în ce mod dl. C. împreună cu recurentul l-ar fi "determinat" pe dl. P. să încheie contractul respectiv;

- Tot relativ la cesiune, este de observat şi faptul că această procedură constituie un demers speculativ legal, ceea ce, în speţă, s-a şi realizat, chiar dacă nu în favoarea d-lui G.

- Legat tot de cesiunea de creanţă ar mai fi de remarcat şi faptul că aducerea la cunoştinţa (reprezentantului) debitorului despre existenţa respectivei operaţiuni juridice este o procedură prevăzută, atât de către C. civ. actual, cât şi de către cel anterior, nefiind însă necesar şi acordul (reprezentantului) debitorului pentru valabilitatea respectivei cesiuni;

- Ar mai fi de observat şi faptul că teza potrivit căreia profilele metalice remise către SC V. SRL în contul debitului cedat ar fi fost acelaşi cu cele asupra cărora au fost efectuate lucrări de recondiţionare de către respectiva creditoare a fost susţinută numai de către martorul P., şi nicio altă probă nu sprijină această afirmaţie. Însă, chiar martorul respectiv arată în declaraţia sa din data de 5 februarie 2015 că hala D. la firma sa spre a-i fi remediate componentele de la SC F. SRL a fost transportată în 4 TIR-uri ale beneficiarului, în timp ce subansamblurile ridicate din Huedin au fost duse la Ocna Mureş într-un singur camion al firmei aparţinând martorului;

- Pe de altă parte, procesul-verbal din data de 8 decembrie 2014 întocmit de către inspectorii Antifraudă în faza de urmărire penală certifică faptul că în evidenţele contabile ale SC V. SRL creanţa de 50.585,71 RON a fost stinsă prin compensare, actul respectiv nerelevând însă niciun fel de neregularităţi identificate în evidenţele contabile ale SC V. SRL cu privire la stingerea creanţei de 50.585,71 RON prin compensare;

- Ceea ce este însă important de înţeles este ca debitul pe care SC E. SRL îl avea a continuat să existe, însă în favoarea d-lui D., care a devenit implicit şi titularul demersurilor de executare silită;

- Relativ la procedura de executare silită a solicitat să se constate că rămâne lipsită de relevanţă din perspectiva acuzaţiei îndeplinirea sau nu de către recurent a obligaţiei de informare a executorului, prev. de către disp. art. 3731, alin. (7) şi (8) din C. proc. civ., precum şi că indiferent dacă el i-ar fi dat sau nu acordul pentru o modalitate sau alta de urmărire, demersurile specifice desfăşurate de către executorul judecătoresc ar fi dus la identificarea terenului ca bun imobil aparţinând SC E. SRL şi la continuarea executării silite cu privire la acel bun;

- Cu referire la raportul de expertiză efectuat în cadrul procedurii execuţionale de către expert R., din chiar declaraţia acesteia apare ca fiind limpede faptul că rezultatele raportului nu au fost întemeiate exclusiv pe informaţiile oferite d-nei R. de către recurent. Acest raport de expertiză nu a fost contestat pe cale civilă, nu a fost anulat sau declarat fals nici în cursul urmăririi penale şi nici în faza cercetării judecătoreşti, şi deci nu constituie un mijloc fraudulos, mai ales în condiţiile în care în privinţa săvârşirii infracţiunii de fals şi uz de fals s-a dat prin rechizitoriu o soluţie de clasare.

Recurentul a considerat că, cel puţin parţial, diferenţa dintre valoarea stabilită de către d-na expert HH. în luna decembrie 2017 şi/sau preţul cu care a fost înstrăinat terenul în anul 2013, şi valoarea stabilită de către d-na expert R. în luna mai 2012 poate fi explicată prin întrunirea cumulativă a mai multor motive: obiectul/destinaţia diferită a celor două rapoarte şi corecţiile/reducerile procentuale efectuate în acest sens de către d-na expert R., clasificarea administrativă de sub-zona de cimitir a terenului şi amploarea şi costurile demersurilor necesare schimbării acestei destinaţii (a se vedea declaraţiile soţilor DD., dar şi cea a d-lui G.), amplasarea terenului iniţial în zona Someşeni, devenită ulterior zona metropolitană, diferenţa dintre preţul pe care l-ar achita un vecin interesat să alipească terenului sau suprafeţe de teren adiacente şi preţul pe care l-ar oferi un terţ oarecare, inclusiv din perspectiva efectuării de demersuri pentru aducerea utilităţilor.

- La fel de lipsită de relevanţă din perspectiva acuzaţiei aduse recurent rămâne şi modalitatea în care a fost continuată şi finalizată procedura de executare silită desfăşurată în privinţa terenului, dar şi faptul că recurentul îi cunoştea pe ceilalţi 2 coinculpaţi;

- Devenind proprietar tabular asupra terenului, în exercitarea deplină a dreptului său de proprietate, dl. D. a înstrăinat terenul unor terţi de bună credinţă la un preţ stabilit de comun acord între acesta şi părţile cocontractante (SC J. SRL şi soţilor DD.);

- Nu în ultimul rând ar fi de remarcat şi faptul că nu au fost declarate ca fiind false nici procurile prin care dl. C. a fost împuternicit de către dl. D. să efectueze în numele şi pe seama celui din urmă diverse operaţiuni juridice, operaţiuni care, la rândul acestora, nu au fost invalidate în vreun mod de către vreo instanţă.

- A reiterat ceea ce apreciază ca fiind un element esenţial în prezenta cauză: prin rechizitoriu au fost date soluţii de clasare pentru majoritatea infracţiunilor cu privire la săvârşirea cărora care s-a formulat plângere;

- La fel de esenţial în prezenta cauză este şi faptul că elementele fundamentale ale desfăşurării executării silite - raportul de evaluare şi procedura execuţională în sine - nu au fost contestate şi/sau invalidate în vreun mod, la cerere sau din oficiu, iar faţă de autorii acestor acte şi/sau proceduri - experta şi executorul judecătoresc - au fost adoptate soluţii de clasare. Aşadar, terenul a ieşit în mod legal din proprietatea SC E. SRL, iar valoarea sa (indiferent de modul de calcul al cuantumului) nu poate fi considerată ca şi constituind o pagubă produsă în patrimoniul debitorului executat silit;

- În sfârşit, aserţiunile instanţei de fond potrivit cărora creanţa dobândită prin cesiune de către dl. D. (reprezentat de către dl. C.) de la recurent, într-o altă cauză (comercială), el cedând-o în calitate de administrator al SC F. SRL, ar avea un caracter îndoielnic, nu doar că excede disp. art. 371 din C. proc. pen. care defineşte obiectul şi limitele judecăţii, dar înfrânge şi principiul puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte valabilitatea respectivei operaţiuni juridice, valabilitate stabilită de către instanţa comercială care a supravegheat desfăşurarea procedurii insolvenţei acelei firme.

În concluzie a solicitat a se avea în vedere toate aspectele mai sus indicate ca fiind unele de natură să determine cel puţin un echivoc în privinţa fictivităţii şi/sau a caracterului fraudulos (afirmate de către acuzare şi însuşite de către Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj) a actelor încheiate de şi între recurent şi coinculpaţi şi a operaţiunilor efectuate, dubiu care ar trebui să îi profite.

c) Cel de-al treilea aspect se referă la scopul pentru care s-a ajuns la situaţia dedusă judecăţii. În ceea ce priveşte calea extraordinară a recursului în casaţie, deşi acesta este întemeiat pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală - atât doctrina (M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială, ed. 6, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2019, p. 688), cât şi practica ICCJ (Decizia penală nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, disponibilă pe www.x.ro) arată explicit că acest caz de recurs în casaţie vizează, atât situaţia în care fapta dedusă judecăţii nu este incriminată, cât şi situaţia în care fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare. Ca atare tipicitatea infracţiunii imputate lui se impune a fi analizată şi sub aspectul laturii subiective.

Aşa cum a arătat mai sus, din perspectiva beneficiarului cesiunii de creanţă - dl. D. - tot demersul a avut un caracter speculativ, specific, de altfel, respectivei operaţiuni juridice. În condiţiile în care, însă recurentul s-a mărginit la a reprezenta cu bună credinţă pe debitoarea SC E. SRL într-o procedură de executare silită, a considerat că nu se poate reţine că ar fi urmărit pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust, folosul obţinut de către creditorul cesionar neavând acest caracter. De altfel, nici nu a fost cercetat şi dovedit în cauză folosul patrimonial injust obţinut de recurentul A. prin pretinsa săvârşire a infracţiunii de înşelăciune. Mai multe, inculpatul C. a declarat în faţa instanţei de fond că banii i-au fost remişi în numerar inculpatului D., iar acesta nu a contestat susţinerea respectivă.

Recurentul a considerat că din coroborarea probaţiunii administrate în prezenta cauză nu se poate trage nici concluzia potrivit căreia recurentul ar fi acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina sa.

d) Un al patrulea aspect de observat este faptul că, în condiţiile derulării în mod legal a unei proceduri de executare silită, contravaloarea (indiferent de modul de calcul al cuantumului acesteia) terenului nu poate fi considerată ca şi constituind o pagubă produsă în patrimoniul debitorului executat silit.

În concluzia a solicitat să se aprecieze faptul că prin întreg probatoriul administrat în cauză, prezumţia de nevinovăţie a recurentului A. nu a fost răsturnată, în condiţiile în care din coroborarea probelor administrate nu se desprinde certitudinea săvârşirii de către acesta a infracţiunii de înşelăciune. Ca atare, având în vedere şi incidenţa principiului in dubio pro reo, a solicitat să se dispună achitarea sa într-unul dintre temeiurile juridice indicate.

2) Legat de infracţiunea de spălare de bani în forma prev. şi ped. de către disp. art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea 129/2019, fapta reţinută, de asemenea în sarcina recurentului este de remarcat faptul că alin. (4) al aceluiaşi text legal instituie obligaţia (iar nu doar posibilitatea, aşa cum se prevedea în Legea nr. 656/2002) instanţei de a deduce faptul cunoaşterii provenienţei bunului din circumstanţele faptice obiective.

Or, aşa cum a arătat anterior, în condiţiile în care în prezenta cauză în mod obiectiv din coroborarea probaţiunii administrate nu se poate trage concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, lipseşte, ca atare, şi latura obiectivă a acestei infracţiuni reţinută, de asemenea, în sarcina sa.

Chiar dacă infracţiunea de spălare de bani este autonomă, nefiind necesară pentru constatarea existenţei acesteia o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, este evident că în situaţia în care nu există o condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune instanţa investită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens, ceea ce consideră că nu este cazul în prezenta speţă.

Ca atare a apreciat că şi în cazul acestei infracţiuni reţinute în sarcina sa se impune o soluţie de achitare tot în temeiul disp. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi/sau teza a II-a şi disp. art. 17 alin. (2) din C. proc. pen.

3. În sfârşit, în privinţa laturii civile a cauzei, raportat la temeiurile de achitare solicitate a solicitat a se avea în vedere, să se lase acţiunea civilă nesoluţionată sau să fie respinsă, după caz.

III. B. Referitor la cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv la solicitarea formulată în subsidiar, aceea de a se dispune casarea hotărârii atacate şi reindividualizarea pedepselor aplicate lui prin Decizia penală nr. 840 din 28 iulie 2020 pronunţată în cauză de Curtea de Apel Cluj, cât şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante, a arătat următoarele:

A solicitat să se dea curs acestei cereri subsidiare, apreciind-o ca admisibilă, atât raportat la criteriile prev. de art. 74 din C. pen., cât şi din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 91 din C. pen.

A solicitat să se dea dovadă în ceea ce-l priveşte de clemenţă - materializată, atât în diminuarea cuantumului fiecăreia dintre cele două pedepse aplicate lui, cât şi în suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante - având în vedere cei peste 7 ani scurşi de la ieşirea terenului din patrimoniul SC E. SRL, vârsta actuală a sa (53 de ani) şi faptul că se află la prima confruntare cu legea penală, precum şi situaţia sa familială a acestuia, el constituind sprijin unic, atât pentru fiica sa - încă minoră - cât şi pentru părinţii săi. A precizat faptul că în această din urmă ipoteză lasă la aprecierea instanţei soluţionarea laturii civile a cauzei.

La dosarul cauzei au fost depuse în dublu exemplar concluziile reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aflate la dosarul Înaltei Curţi, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpat şi în urma judecării cauzei, respingerea recursului în casaţie, acesta fiind nefondat.

Prin calea de atac a recursului declarată şi motivată prin avocatul său ales, inculpatul a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, precizându-se că recurentul echivalează acest caz de casare cu critica din perspectiva lipsei elementelor de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Ca urmare a constatat că vastul memoriu de susţinere a căii de atac declarate cuprinde o analiză a elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea definitivă, realizată prin reluarea apărărilor de fond realizate de recurent în faţa instanţei de apel.

S-a considerat că, principial, se pune greşit semnul egalităţii între problema condamnării pentru o faptă "care nu este prevăzută de legea penală", care constituie cazul de casare invocat, şi interpretarea stării de fapt probate prin raportare la textul de incriminare, în vigoare şi activ, premisă care excede competenţei Înaltei Curţi în această procedură. Întreaga jurisprudenţă de până în prezent a Înaltei Curţi nu mai lasă niciun dubiu cu privire la interpretarea recursului în casaţie ca vizând exclusiv probleme de neconformitate cu legea, respectiv de nelegalitate, fiind exclusă în această cale de atac o analiză specifică devoluţiei fondului, cu reluarea analizei materialului probator şi a elementelor constitutive ale infracţiunii într-o modalitate identică cu cea din apel.

Procurorul a constatat, în acest context, că memoriul de recurs nu cuprinde nicio critică de nelegalitate, toate argumentele fiind strict de netemeinicie, expuse doar din perspectiva apărărilor susţinute constat de inculpat. Totodată, a precizat că motivarea deciziei Curţii de Apel Cluj priveşte toate aspectele criticate şi cuprinse o analiză completă şi complexă a stării de fapt şi a problemelor de drept ridicate de evoluţia cauzei.

Totodată, prin calea de atac a recursului declarată şi motivată prin avocatul său ales, inculpatul invocă şi dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Deşi recurentul a invocat în mod formal cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., totuşi acesta a solicitat o nouă individualizare a pedepselor aplicate recurentului şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante, în fond nesusţinând nelegalitatea pedepselor aplicate acestuia, ci netemeinicia pedepselor şi a modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante. Or, acest caz de recurs în casaţie vizează exclusiv probleme de neconformitate cu legea, respectiv de nelegalitate a pedepselor, iar nu de netemeinicie a acestora ori a modalităţii de executare a pedepsei. Curtea de Apel Cluj a aplicat pedepse în limitele legale şi a ales o modalitate legală de individualizare a executării pedepsei, astfel încât cazul de recurs invocat nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă. Pentru aceste considerente, procurorul a solicitat respingerea recursului inculpatului, ca nefondat.

Totodată, au fost depuse concluzii scrise de partea civilă E. SRL, în dublu exemplar, aflate la dosarul Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, prin care a solicitat în temeiul art. 440 din C. proc. pen. admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., iar în urma judecării cauzei să se dispună în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., respingerea recursului în casaţie, ca nefondat şi menţinerea în integralitate a hotărârilor atacate, ca fiind temeinice şi legale.

Partea civilă a arătat că la o primă analiză a cererii inculpatului se poate observa că acesta nu critică în concret niciun motiv de nelegalitate, nicio neconformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ci scopul urmărit de acesta este de a obţine o pedeapsă suspendată sub supraveghere a executării pedepsei, acceptând astfel răspunderea penală pentru întreaga activitate infracţională (după cum rezultă din petitul subsidiar) pe care acesta a săvârşit-o după un plan dinainte stabilit şi cu ajutor coinculpaţilor condamnaţi în prezenta cauză.

Mai mult decât atât, s-a apreciat ca inculpat prezintă un pericol social concret ridicat având în vedere amploarea activităţii sale infracţionale şi prejudiciul mare cauzat în patrimoniul părţii civile E. SRL, chiar dacă acesta se afla la prima confruntare cu legea penală.

Faptul că inculpatul îşi justifică solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate doar pe singurul considerent că s-a prezentat la termenele de judecată fixate de către instanţa de fond şi apel şi astfel nu ar exista vreun indiciu de sustragere de la judecată, nu poate reprezenta un motiv de suspendare a executării hotărârii, atât timp cât acesta a fost principalul autor al faptelor de înşelăciune şi spălare de bani, a cauzat un prejudiciu însemnat în patrimoniul părţii civile, a indus în eroare mai multe persoane şi a săvârşit fapta împreună cu mai multe persoane (condamnate în prezent şi care şi-au acceptat soluţia de condamnare pentru infracţiunile săvârşite), fapt pentru care a apreciat că se impune respingerea solicitării de suspendare a executării hotărârii atacate.

Faţă de motivele invocate pe fondul cauzei de către inculpat, partea civilă a considerat că se impune a se sublinia câteva aspecte care din punctul acesteia de vedere atrage respingerea cererii de recurs în casaţie formulată:

În primul rând, art. 438 din C. proc. pen. reglementează în mod clar şi limitativ cazurile în care se poate formula recursul în casaţie, iar din cuprinsul cererii de recurs în casaţie inculpatul a menţionat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

În acest sens a arătat că din motivele recursului nu rezultă incidenţa:

- art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.: inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Ceea ce se solicită de către inculpat, în principal, este achitarea pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi/sau teza a-II-a din C. proc. pen. În acest sens a arătat că doar art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. reglementează cazul care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

Teza a-II-a al art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. prevede cazul în care fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, ceea ce nu se circumscrie prin raportare la cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Inculpatul nu face altceva decât să încerce în motivarea sa de a induce în eroare ÎCCJ prin afirmarea unei stări de fapt vădit contradictorii cu întreg probatoriul administrat în cauză, fără ca afirmaţiile sale să fie susţinute cu probe certe, pertinente, utile şi concludente, probe, care, de altfel au stat la baza pronunţării soluţiei de condamnare.

- art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.: s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel cum se poate observa, atât din cuprinsul Sentinţei penale nr. 298 din 15 noiembrie 2019 şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 25 noiembrie 2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, cât şi din cuprinsul Deciziei penale nr. 810/A din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, nu s-a aplicat inculpatului pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, sens în care cazul invocat de către inculpat nu îşi găseşte, de asemenea, aplicarea în speţa dedusă judecăţii, ci dimpotrivă Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de către inculpat şi a reindividualizat în mod judiciar pedeapsa aplicată inculpatului, reducând pedeapsa aplicată de către instanţa de fond privind infracţiunea de spălare de bani, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, a redus durata pedepsei complementare de la 5 ani la 3 ani, menţinând conţinutul acesteia stabilit de prima instanţă, în final rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Faţă de aspectul invocat în subsidiar de către inculpat prin cererea de recurs în casaţie, având în vedere că nu a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege şi nici nu se indică în concret vreun motiv al aplicării unei pedepse în alte limite, ci inculpatul urmăreşte doar schimbarea modalităţii de executare a pedepsei din executarea în regim de detenţie în suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, fapt ce excede competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că, atât Tribunalul Cluj, cât şi Curtea de Apel Cluj au avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei prevederile art. 74 din C. pen., gradul de pericol social concret ridicat a infracţiunilor săvârşite, modul şi împrejurările concrete ale comiterii acestora, persoana inculpaţilor, situaţia familială şi conduita procesuală a inculpatului prin prezentarea în faţa instanţei de judecată, atât în fond, cât şi în apel, precum şi lipsa antecedentelor penale, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani este mai adecvată pentru atingerea scopului pedepsei, reducând astfel pedeapsa stabilită pentru această infracţiune cu 2 ani închisoare, dând astfel efect mai mult circumstanţelor atenuante ale inculpatului, chiar dacă s-a menţinut de către instanţa de control judiciar că acesta prezintă un pericol social concret ridicat. În acest sens, o reiterare a circumstanţelor atenuante în faţa ICCJ nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de o reducere a pedepsei cu 2 ani închisoare.

Instanţa în cercetarea judecătorească administrează probe, atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpaţilor, iar faptul că din amplul probatoriu administrat s-a dovedit că acesta se face vinovat de infracţiunile reţinute în sarcina sa, prezentând un pericol ridicat pentru ordinea publică, deşi nu a mai fost condamnat penal, a avut cea mai importantă contribuţie la comiterea infracţiunilor, deşi avea obligaţia de a urmări doar realizarea intereselor societăţii pe care o administra, iar nu interesul propriu, având o conduită intenţionată contrar îndatoririi sale în virtutea calităţii de administrator pe care a deţinut-o în cadrul societăţii, punând la cale şi urmărind realizarea deposedării societăţii E. SRL de un bun cu valoare însemnată.

Nu trebuie ignorat aspectul că activitatea sa infracţională a fost săvârşită cu intenţie directă şi s-a urmărit prejudicierea drepturilor şi intereselor societăţii pe care o administra prin faptul că, deşi, în fapt, partea civilă E. SRL nu a desfăşurat acte şi fapte de comerţ, inculpatul a contractat cu societatea V. SRL să efectueze anumite lucrări de recondiţionare a halei compusă din materiale prefabricate proprietatea societăţii F. SA, lucrări comandate iniţial pentru beneficiarul F. SA, dar ulterior inculpatul a solicitat executantului ca lucrările să fie facturate pe firma E. SRL, ca urmare a asocierii şi a faptului că hala a fost adusă ca aport la capitalul social.

Executantul V. SRL, ca urmare a neachitării debitului, deşi lucrările au fost recunoscute în mod expres de către inculpat, a formulat o acţiune civilă, astfel că de recunoaşterea debitului, de derularea procesului civil, de comunicarea Ordonanţei comerciale nr. 5054/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca a avut cunoştinţă doar inculpatul A., la fel cum a avut cunoştinţa şi de contractul de cesiune de creanţă şi acceptarea cesiunii FN din 29 mai 2012 pentru un debit pe care societatea nu-l mai avea, acceptând în continuare executarea silită, care era deja "simulată".

Acelaşi inculpat în data de 19 decembrie 2012 depune la dosarul de executare un înscris şi un raport de evaluare a terenului imobiliar prin care solicită ca vânzarea terenului în suprafaţă de 4.000 mp să se realizeze în data de 19 decembrie 2012 la preţul de 70.451 RON. Executorul judecătoresc a procedat la vânzarea prin licitaţie a terenului care a fost obţinut de D. prin mandatar C. (coinculpaţi în prezentul dosar D. fiind condamnat definitiv, iar faţă de inculpatul C. acesta a fost condamnat la 6 ani închisoare, fiind disjuns apelul faţă de acesta având în vedere că acesta mai are alte afaceri judiciare) în vederea stingerii aşa-zisului debit, diferenţa de preţ achitată de creditorul-adjudecător neregăsindu-se faptic în patrimoniul părţii civile.

Inculpatul a urmărit ca valoarea terenului să fie subevaluat, indicând în mod nereal faptul că terenul nu se afla în intravilanul Municipiului Cluj-Napoca, ci într-o zonă metropolitană, prezentând executorului judecătoresc un preţ de 70.451 RON, aşadar o valoare subevaluată a imobilului, contrar expertizei tehnice judiciare efectuate în dosarul penal care a stabilit o valoare a terenului de 288.800 euro, astfel că diferenţa însemnată dintre preţul de adjudecare al imobilului şi valoarea sa reală de piaţă urma să fie confirmată şi de convenţia ce urma să se încheie la scurt timp după ce terenul a fost scos în mod fraudulos din proprietatea părţii civile E. SRL Inculpatul alături de coninculpaţii D. şi C. au creat aparenţa unor operaţiuni legale începând cu naşterea creanţei societăţii V. SRL şi până la achiziţionarea terenului de către soţii DD., scopul urmărit în tot acest timp fiind obţinerea unor beneficii financiare prin scoaterea în mod fraudulos din patrimoniul societăţii E. SRL a terenului de 4.000 mp la un preţ neserios, derizoriu şi subevaluat şi vinderea acestuia la preţul real al pieţei în scopul împărţirii între inculpaţi a profitului.

Inculpatul, deşi trebuia să urmărească întotdeauna interesele societăţii, a acţionat în detrimentul acesteia, având cunoştinţele şi abilităţile de a estima valoarea unui teren intravilan de 4.000 mp în Municipiul Cluj-Napoca care nu se ridica nicidecum la preţul solicitat a fi scos la licitaţie în sumă de aproximativ 16.000 euro şi preţul la care a fost scos la vânzare imediat după adjudecare, în sumă de 208.000 euro, astfel încât diferenţa substanţială de preţ şi modul de operare fraudulos al inculpatului în vederea obţinerii de beneficii pentru sine şi pentru altul a fost de la bun început cunoscută de către toţi inculpaţii.

Inculpatul avea interes direct în modul în care urma să fie evaluat terenul, dovada fiind faptul că acesta a semnalat doar caracteristici deficitare ale terenului, oferind informaţii eronate evaluatorului, deşi în calitatea sa de administrator al societăţii E. SRL avea obligaţia de a acţiona în permanenţă în interesul societăţii şi de a sesiza caracterul nereal al evaluării, dar inculpatul nu a procedat în acest sens.

Un alt aspect vizează şi diferenţa foarte mică între valoarea nominală a creanţei V. SRL cesionată inculpatului D. (50.585,71 RON) şi preţul acesteia (45.000 RON), care nu are releva un interes pentru cumpărarea sa, plătirea creanţei de 45.000 RON de către inculpatul A., în calitate de administrator al E. SRL, deşi acesta trebuia plătit de către inculpatul D.; subevaluarea profilelor metalice a halei prin remiterea lor la un preţ subevaluat, care, deşi valora conform Actului constitutiv la valoarea de 263.800 RON au fost remise pentru stingerea unei creanţe de doar 50.585,71 RON, fiind cel puţin curios cum a putut acţiona inculpatul de a remite un bun în ansamblul lui pentru o creanţă ce reprezenta doar costul reparaţiei acestuia; interesul manifestat de către inculpat în vederea cesionării creanţei, precum şi solicitarea inculpatului C. ca preţul achitat de soţii DD. să fie efectuat în numerar, contrar reglementărilor art. 5 din O.G. nr. 15/1996 ş.a.m.d., toate aceste operaţiuni efectuate, fie direct, fie indirect prin îndrumarea coinculpaţilor, dovedesc dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Aşadar, probele administrate au relevat pe lângă indiciile şi modalitatea de acţionare a inculpatului că acesta a jucat un rol important şi determinant în săvârşirea infracţiunilor pentru care acesta a fost condamnat, astfel încât invocarea motivului că fapta nu este prevăzută de legea penală nu poate fi primit, cu atât mai mult cu cât autorul principal a operaţiunilor frauduloase a fost inculpatul-însuşi.

Astfel, cea mai evidentă dovadă a relei-credinţe a inculpatului a fost împrejurarea că acesta nu a adus la cunoştinţa celuilalt administrator al societăţii E. SRL, respectiv domnului G., având în vedere că patrimoniul societăţii urma să se diminueze considerabil. Inculpatul nu a informat celălalt administrator asupra întregii sale activităţi de la naşterea creanţei societăţii V. SRL până la vânzarea subevaluată a terenului şi vânzarea ulterioară a terenului la preţul real în vederea obţinerii de foloase materiale pentru sine şi pentru ceilalţi inculpaţi.

În ceea ce priveşte motivul intervenirii de acorduri de mediere între E. SRL, reprezentată de inculpatul A. şi inculpaţii A., C. şi D. prin care s-ar fi convenit stingerea litigiilor existente, atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile a cauzei, acestea au fost invalidate de către instanţă, fiind lovite de nulitate absolută, întrucât îi avea ca protagonişti tocmai pe inculpaţi, inclusiv şi în reprezentarea părţii civile, medierea fiind încheiată prin A. care avea dublă calitate la încheierea acordurilor - de inculpat şi administrator, aflat astfel în conflict de interese, fiind încheiată cu încălcarea prevederilor care guvernează activitatea societăţii, a Legii nr. 31/1990, republicată, lipsind consimţământul la încheiere actului juridic, lipsa acordului asociaţilor, cauza ilicită şi imorală care a stat la baza încheierii lor, fiind aceiaşi trei inculpaţi care au încercat astfel din nou o convenienţă frauduloasă similară celei cu care s-au folosit la comiterea infracţiunilor, a intenţiei de fraudare din nou a intereselor societăţii şi lipsirea acesteia de orice posibilitate de a-şi recupera prejudiciul etc.

În măsura în care inculpatul nu s-ar fi făcut vinovat de comiterea vreunei infracţiuni şi dacă ar fi apreciat că operaţiunile sale nu au avut un caracter penal, acesta nu ar fi încercat să încheie în mod fraudulos acorduri de mediere unde să îl aibă, atât ca inculpat, cât şi ca persoana vătămată, urmărind astfel să eludeze legea şi să scape de orice răspundere penală.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului de remarcat faptul că între solicitarea principală şi cea subsidiară există o vădită contradicţie, în sensul în care odată cu petitul principal se solicită lăsarea nesoluţionată sau respingerea acţiunii civile, iar pe latura subsidiară se lasă la aprecierea ICCJ soluţionarea laturii civile a cauzei, aspect din care rezultă că inculpatul nu urmăreşte practic decât să nu execute o pedeapsă în regim de executare, neinteresând în realitate prejudiciul cauzat părţii civile, astfel cum pe acesta nu l-a interesat nici când a cunoscut că urmează să creeze un prejudiciu prin operaţiunile sale frauduloase.

Inculpatul a susţinut faptul că valoarea terenului a fost de 70.451 RON, sprijinindu-se în permanenţă pe subevaluarea terenului care nu indica un preţ serios la vânzarea la licitaţie, ci dimpotrivă unul derizoriu. Inculpatul se sprijină pe acest raport de evaluare plătit chiar de dânsul şi cu semnalarea numai de caracteristici deficitare ale terenului, inclusiv informare nereală referitoare la lipsa utilităţilor, pentru ca ulterior să se adeverească şi să se dovedească la scurtă vreme valoarea terenului de piaţă prin revânzarea acestuia la nici 18 zile de la adjudecarea terenului.

Cu toate acestea, inculpatul avea obligaţia de a contesta în virtutea calităţii sale, cea de administrator, raportul de evaluare al terenului întocmit, în măsura în care terenul a fost subevaluat şi nu cuprindea valoarea reală de piaţă şi făcea referire la un preţ derizoriu şi neserios şi înscrierea într-o zonă metropolitană, în loc intravilanul Municipiului Cluj-Napoca. În plus, inculpatul a participat direct la achiziţionarea terenului şi imediat după adjudecarea terenului, la nici 18 zile, acesta a fost reînstrăinat la un preţ de aproximativ 13 ori mai mare decât valoarea la care acesta a fost adjudecat, respectiv a fost revândut la preţul de 208.800 Euro, la valoarea aproximativă reală a pieţei în acel moment, fapt ce a cauzat societăţii E. SRL un prejudiciu, tocmai prin modul în care s-a realizat executarea silită şi neacţionarea inculpatului în interesele societăţii.

Ca atare, în urma raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză a rezultat o valoare de 288.800 euro şi s-a avut în vedere de către Curtea de Apel Cluj această valoare la determinarea prejudiciului, întrucât dacă inculpaţii ar fi acţionat cu bună-credinţă, terenul s-ar fi aflat şi în acest moment în patrimoniul societăţii E. SRL, întrucât a scădea din această valoare creanţa societăţii V. SRL echivalează cu a accepta operaţiunea de vânzarea la licitaţie a terenului în contul unei creanţe inexistente. Astfel ca, prejudiciul efectiv suferit de partea civilă, societatea E. SRL este reprezentată de valoarea integrală a terenului scos fraudulos din patrimoniul său, valoare stabilită prin expertiză şi necombătută.

În concluzie, inculpatul nu invocă decât pur formal cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., întrucât faptele există, sunt prevăzute de legea penală, au fost săvârşite de către inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, s-a urmărit prejudicierea părţii civile în vederea obţinerii de bani sau alte foloase pentru sine şi/sau pentru altul, iar pedepsele au fost aplicate în limitele legii.

În plus, cererea de recurs în casaţie nu cuprinde în concret nicio critică de legalitate a modului cum s-a desfăşurat procesul penal şi cum s-a pronunţat hotărârea Curţii de Apel Cluj, solicitând şi judecarea în lipsă.

La dosarul cauzei, au fost depuse note de şedinţă de recurentul inculpat, aflate la dosarul Înaltei Curţi, prin care raportat la concluziile scrise depuse în temeiul art. 439 alin. (2) - (4) din C. proc. pen. de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de către partea civilă SC E. SRL a învederat că nu contestă starea de fapt - de altfel, aşa cum au reţinut, atât Tribunalul Cluj, cât şi Curtea de Apel Cluj nu a contestat niciodată succesiunea evenimentelor descrise în actul de sesizare a instanţei, ci a solicitat să se aprecieze că activităţile sale nu se circumscriu unor fapte prevăzute de legea penală.

Pe de altă parte, a apreciat că nu poate fi o simple coincidenţă faptul că textul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. vizând modalitatea de stingere a acţiunii penale, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, invocat permanent de către acesta ca motiv de achitare, este identic cu prevederea invocată de recurent ca temei principal al recursului în casaţie promovat - art. 438 alin. (1), pct. 7 din C. proc. pen. - respectiv că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Or, este evident că în ambele cazuri, pentru validarea ori invalidarea tezei potrivit căreia fapta dedusă judecăţii nu este prevăzută de legea penală, este necesară, consecutiv stabilirii stării de fapt şi o apreciere a acesteia prin prisma analizării elementelor constitutive ale infracţiunii (în prezenta speţă, înşelăciunea).

Ca atare, recurentul A. a menţionat că nu va relua pe larg argumentele expuse în cererea de recurs în casaţie formulată pentru care a considerat că faptei pentru care a fost condamnat îi lipsesc, atât elemente ale laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, cât şi latura subiectivă, considerente la care înţelege să facă trimitere, solicitând să fie avute în vedere şi să fie analizate.

În subsidiar a arătat că prin acelaşi memoriu a expus şi motivele pentru are, în măsura în care activitatea sa ar putea fi considerată nu ca subsumându-se doar unui eventual abuz în drept, ci ca fiind chiar o conduită infracţională, aceasta să vizeze o faptă care să poată fi încadrată mai degrabă din punct de vedere juridic ca fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals sau ca gestiune frauduloasă, infracţiuni cu privire la care prin rechizitoriu s-a dispus clasarea în ceea ce-l priveşte.

Recurentul A. a menţionat că se poate întrebarea dacă nu cumva a fost condamnat cu încălcare principiului ne bis in idem şi a disp. art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen.

În sfârşit ar mai fi de remarcat şi că instanţa de apel, prin decizia penală criticată a menţinut, în esenţă, soluţia de condamnare şi nu s-a pronunţat cu privire la încetarea procesului penal, în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. g) ultima teză (a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii) din C. proc. pen., cu referire la infracţiunea de înşelăciune dedusă judecăţii, deşi în cauză au intervenit împăcări în sensul disp. art. 244 alin. (3) din C. pen., manifestări de voinţă consemnate în acordurile de mediere din datele de 17 decembrie 2014 şi 23.02.2015 şi în actul adiţional la acordul din data de 17 decembrie 2014, înscrisuri depuse la dosar încă din faza de urmărire penală.

În conformitate cu Decizia ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 9 din 17 aprilie 2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 406 din 9 iunie 2015 şi intrată în vigoare la aceeaşi dată s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare. Această decizie este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit disp. art. 477 alin. (3) din C. proc. pen.

În speţă, prin acordurile de mediere din datele de 17 decembrie 2014 şi 23 februarie 2015 şi prin actul adiţional la acordul din data de 17 decembrie 2014 părţile implicate în acest dosar au înţeles să stingă litigiul, atât sub latura civilă, cât şi penală, înscrisurile respective fiind depuse la dosarul cauzei înainte de întocmirea rechizitoriului.

Partea vătămată SC E. SRL a fost reprezentată legal de către recurentul A., întrucât conform certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului Cluj la data semnării acordului aveam (şi am avut în continuare) calitatea de administrator cu puteri depline, având posibilitatea de a încheia orice acte juridice în reprezentarea societăţii.

De altfel, prin Sentinţa civilă nr. 1061 din 21 aprilie 2015 pronunţată de către Tribunalul Specializat Cluj în Dosar nr. x/2015 a fost respinsă cererea SC E. SRL de schimbare a recurentului din calitatea de administrator.

Astfel, încă de la data emiterea rechizitoriului în dosar (11 iunie 2015) era în vigoare decizia sus menţionată, decizie obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial 9 iunie 2015, iar în atare condiţii chiar şi procurorul avea obligaţia legală de a dispune o soluţie în temeiul disp. art. 16, alin. (1), lit. g) din C. proc. pen., întrucât în cauză a intervenit un acord de mediere încheiat în formă autentică.

În ceea ce priveşte natura juridică, a apreciat că medierea, ca şi împăcarea şi retragerea plângerii prealabile, are dublă natură juridică, atât de drept penală, cât şi procesual penal, fiind o cauză care înlătură răspunderea penală, dar şi o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale. Această concluzie a rezultat din disp. art. 69 din Legea nr. 192/2006 care prevăd că, în cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin soluţionarea conflictului şi încheierea unei înţelegeri, potrivit disp. art. 56 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, prin derogare de la disp. art. 159 alin. (3) din C. pen., fapta nu va atrage răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care conflictul s-a încheiat prin mediere.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu poate fi exercitată, printre altele, când a fost retrasă plângerea prealabilă (în cazul faptelor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală), sau a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.

Cât priveşte modul în care se ia act de existenţa unui acord de mediere, acesta este distinct faţă de modul în care trebuie să se ia act de împăcarea părţilor, aşa cum rezultă din disp. art. 70 alin. (5) din Legea nr. 192/2006. Astfel, este suficientă transmiterea de către mediator a acordului de mediere şi a procesului-verbal de încheiere a medierii în original, pentru a se constata existenţa acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale, nefiind necesar un act notarial sau prezenţa nemijlocită a părţilor în faţa instanţei/organului de urmărire penală, astfel cum se întâmplă în cazul împăcării (Decizia nr. XXVII/2006 ICCJ).

Pe de altă parte, acordul de mediere este reglementat de dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, potrivit cărora pot face obiectul medierii, pe latura penală, cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Totodată, poate face obiectul medierii latura civilă a oricărei infracţiuni, indiferent de gravitatea acesteia. S-a arătat că acordul de mediere este un act bilateral ce reprezintă voinţa şi soluţia părţilor; este redactat, de regulă, de mediator - terţ neutru, imparţial - care facilitează comunicarea şi negocierea, fără a oferi soluţii; iar dacă s-a ajuns la un acord pe latura penală, prin care părţile înţeleg să stingă litigiul (nu să se împace sau una din ele să retragă plângerea) în condiţiile expres menţionate în acord, cu drepturi şi obligaţii specifice fiecăreia din părţi, organele judiciare iar act de acordul de mediere şi procesul penal încetează, prin acordul părţilor.

În concluzie, în condiţiile în care Curtea de Apel Cluj, ca şi instanţă de control judiciar, prin decizia penală criticată, nu a luat în vreun fel în considerare existenţa la dosar a acordurilor de mediere din datele de 17 decembrie 2014 şi 23 februarie 2015 şi a actului adiţional la acordul din data de 17 decembrie 2014 şi, evident, nici nu a efectuat o analiză a acestora şi a efectelor lor juridice, a apreciat că o asemenea analiză poate fi efectuată în cadrul prezentei căi extraordinare de atac.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 10 decembrie 2020.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că la data de 20 noiembrie 2020 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin apărător ales.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A., prin apărător ales a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

În motivare, în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a arătat că:

1) Raportat la infracţiunea de înşelăciune, lipsesc componente ale laturii obiective a infracţiunii.

În concret, a considerat că, (a) nu a existat o inducere în eroare a executorului, a celuilalt administrator al SC E. SRL, (b) nu a fost prezentată celor două persoane indicate ca adevărată vreo faptă mincinoasă sau ca mincinoasă vreo fapta adevărată, cu sau fără folosirea de mijloace frauduloase, (c) nu a existat scopul obţinerii folosului patrimonial injust şi (d) nu a fost pricinuită vreo pagubă. Astfel:

a) SC E. SRL nu a fost indusă în eroare, ci a fost executată silit, în temeiul unor titluri executorii valabile, şi potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile legii procesual civile. De asemenea, a menţionat că nu au fost exercitate căi de atac specifice remedierii eventualelor aspecte de lipsa de legalitate a desfăşurării respectivei proceduri. În acest sens, a făcut unele menţiuni referitor la derularea procedurii de executare silită.

În esenţă, a subliniat că executarea silită nu a fost desfăşurată în mod intempestiv, nepublic sau nelegal, de natură să pună practic SC E. SRL în faţa faptului împlinit, iar executorul judecătoresc nu a fost indus în eroare de către vreuna dintre părţi. Mai mult, procedura de executare silită s-a desfăşurat pe durata a mai mult de un an (februarie 2012 - martie 2013).

b) Referitor la acţiunea sau inacţiunea de natură să determine inducerea în eroare, a arătat că invocă principiul in dubio pro reo, prev. de către disp. art. 4 alin. (2) din C. proc. pen.

A precizat că din coroborarea întregii probaţiuni administrate nu rezultă cu certitudine că faptele imputate întrunesc trăsăturile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, în sensul că nu reiese cu claritate, ce faptă mincinoasă a prezentat-o ca fiind adevărată şi ce faptă a prezentat-o ca fiind mincinoasă şi care ar fi mijloacele frauduloase prin care a săvârşit fapta.

Astfel, faptele, aşa cum sunt descrise în concret, nu realizează tipicitatea infracţiunii de înşelăciune.

Înşelăciunea, ca infracţiune contra patrimoniului, are ca specific aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau prin apelarea la alte elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o activitate prejudiciabilă.

În condiţiile în care de esenţa înşelăciunii este că făptuitorul amăgeşte şi nesocoteşte încrederea acordată în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial, fapta care stă la baza acuzaţiilor aduse inculpatului A. şi coinculpatului C. constă în aceea că ar fi folosit, prin depunerea la un dosar execuţional a unor înscrisuri care atestă operaţiuni pretins nereale (cesiunea de creanţă şi achitarea contravalorii acesteia), partea civilă fiind executată silit (şi) în baza lor.

Însă prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi judiciare iese din sfera relaţiilor protejate prin incriminarea înşelăciunii, însă este protejată în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals, sau contra înfăptuirii justiţiei.

Folosirea înscrisurilor falsificate într-un dosar execuţional ar putea constitui o faptă subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz iar nu infracţiunii de înşelăciune.

A arătat că, în cazul infracţiunii de înşelăciune bunul care constituie folosul material injust iese din posesia sau detenţia subiectului pasiv şi intră în sfera de dispoziţie a făptuitorului ca rezultat al inducerii în eroare a acestuia.

Or, în cauza de faţă, paguba nu a apărut ca efect direct al amăgirii, ea nu provine dintr-un act de voinţă al executorului judecătoresc sau al părţii civile - debitor în procedura executării silite, ci din maniera - care ar putea fi socotită în cel mai grav caz ca fiind abuzivă - în care, atât recurentul inculpat, cât şi coinculpatul C. şi-au exercitat drepturile în cadrul acestei faze a procesului civil.

Inducerea în eroare ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune lipseşte în condiţiile în care executorul judecătoresc a acţionat în temeiul documentelor care i-au fost depuse la dosar, nu ca rezultat al amăgirii sale cu privire la realitatea operaţiunilor reflectate de actele respective, ci în urma respectării dispoziţiilor legale incidente care nu-i confereau posibilitatea de a refuza punerea în executare.

În ceea ce priveşte pretinsa inducerea în eroare a debitorului (partea civilă), a solicitat a se observa că ieşirea terenului din patrimoniul acesteia s-a produs independent de voinţa ei, iar, pe de altă parte, aceasta nici nu a utilizat toate remediile procesuale pentru a întoarce executarea respectivă.

Aşadar, a precizat că, dincolo, de faptul că inducerea în eroare a debitorului în procedura executării silite prin folosirea unor înscrisuri doveditoare, chiar având caracter nereal, nu poate constitui elementul material al infracţiunii de înşelăciune, având în vedere relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea respectivei infracţiuni, faptele nu au avut nici aptitudinea de a amăgi partea civilă asupra caracterului cert al cesiunii.

Concluzionând, a menţionat că fapta aşa cum este descrisă în actul de sesizare nu este prevăzută de legea penală, putând fi subsumată, eventual, infracţiunii de fals sub semnătură privată.

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a făcut unele precizări cu privire la ceea ce s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei şi de către judecători, în ceea ce priveşte implicarea sa în modalitatea de evaluare a terenului şi în procedurile execuţionale desfăşurate ulterior, totul dublat de aşa-zisă totala necunoaştere a situaţiei de către dl. G., celălalt administrator al SC E. SRL

2) Legat de infracţiunea de spălarea banilor în forma prev. şi ped. de către disp. art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea 129/2019, fapta reţinută în sarcina sa, a arătat că alin. (4) al aceluiaşi text legal instituie obligaţia (iar nu doar posibilitatea, aşa cum se prevedea în Legea nr. 656/2002) instanţei de a deduce faptul cunoaşterii provenienţei bunului din circumstanţele faptice obiective.

Or, în condiţiile în care în prezenta cauză din coroborarea probaţiunii administrate nu se poate trage concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, lipseşte, ca atare, şi latura obiectivă a acestei infracţiuni reţinută în sarcina sa.

Chiar dacă infracţiunea de spălare de bani este autonomă, nefiind necesară pentru constatarea existenţei acesteia o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, este evident că în situaţia în care nu există o condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune instanţa, învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens.

A solicitat, în principal, raportat la cazul prev. de către art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. achitarea, în temeiul disp., art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. coroborat cu lit. b) teza I şi/sau teza a II-a din C. proc. pen. şi disp. art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la disp. art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., iar după caz, potrivit disp. art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen., lăsarea nesoluţionată sau respingerea acţiunii civile exercitată în cauză.

În motivare, în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. a solicitat casarea hotărârii atacate şi reindividualizarea pedepselor aplicate, cât şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante.

În acest sens, a arătat că solicită diminuarea cuantumului fiecăreia dintre cele două pedepse aplicate, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, având în vedere perioada de 7 ani de la ieşirea terenului din patrimoniul SC E. SRL, vârsta actuală a inculpatului A.

Dan (53 de ani) şi faptul că este la prima confruntare cu legea penală, precum şi situaţia familială a sa, el fiind unicul sprijin, atât pentru fiica minoră, cât şi pentru părinţii mei.

A solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

În concluzie, magistratul asistent a considerat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen.

Motivul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Motivele prezentate în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu se circumscriu acestui caz, recurentul solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, cât şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante. Or, acest caz poate fi invocat doar atunci când s-a stabilit o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin încheierea de şedinţă de Cameră de Consiliu din 28 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 840/A/2020 din data de 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

S-a trimis cauza Completului C), în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

S-a fixat termen la data de 25 februarie 2021 pentru când se vor cita părţile.

Cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 298 din 15 noiembrie 20189 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. x/2015, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., de profesie inginer electronist în cadrul SC "B." SRL Cluj-Napoca, la următoarele pedepse:

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

S-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k) din C. pen., după cum urmează:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale;

k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k), din C. pen., după cum urmează:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale;

k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare şi 5 ani închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare (3 ani/3), în final rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare, ce se execută în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k), din C. pen. pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3), lit. a), din) C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă 6 ani închisoare pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 19 din C. proc. pen. şi la art. 998 şi următoarele din vechiul C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC E. SRL.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., C. şi D. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 278.188 euro, cu titlu de daune materiale, echivalent în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a respins, ca nefondată, cererea părţii civile SC E. SA de obligare a inculpaţilor A., C. şi D. la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând prejudiciu nepatrimonial şi a dobânzii legale aferente acestei sume.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele din 10 aprilie 2014 şi 15 ianuarie 2015 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, şi anume: poprirea sumei de 312.289 RON în mâinile lichidatorului judiciar Societatea Redresare Lichidare SPRL Cluj-Napoca, dar şi a celorlalte sume de bani pe care inculpatul D. urmează să le încaseze de la debitoarea SC "F." SA Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, în baza creanţei chirografare de 3.310.000 RON, cu care D. s-a înscris în Tabloul Creditorilor Societăţii Comerciale precum şi sechestrul asigurător asupra apartamentului nr. x situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x (nr. CF vechi x) în suprafaţă utilă de 132,78 mp, pic 7,97/100 parte, teren atribuit în proprietate 33/421 parte din CF nr. x Cluj-Napoca, proprietatea inculpatului D., până la concurenţa debitului acordat părţii civile prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 25.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 840/A/2020 din 28 iulie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis, printre altele, apelul formulat de inculpatul A., domiciliat în judeţul Cluj şi de către partea civilă SC E. SRL împotriva sentinţei penale nr. 298 din data de 15 noiembrie 2019 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani, la cuantumului pedepsei rezultante şi a celei complementare,şi cu privire la latura civilă.

Pronunţând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus:

1. A redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A redus durata pedepsei complementare de la 5 ani la 3 ani, menţinând conţinutul acesteia stabilit de prima instanţă.

În temeiul art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune, aplicând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare (3 ani/3), în final rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare, ce se execută în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) şi k), din C. pen. pe o durată de 3 ani.

A obligat, în solidar, inculpaţii A. şi D. la plata către partea civilă SC E. SRL a sumei de 288.800 euro, cu titlu de daune materiale, echivalent în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare în apel.

Împotriva Deciziei penale nr. 840/A/2020 din data de 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a formulat recurs în casaţie inculpatul A.

La data de 25 ianuarie 2021 magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situaţia de fapt reţinută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 840/A/2020 din data de 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel.

În drept, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

În motivare, în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a arătat că:

1) Raportat la infracţiunea de înşelăciune, lipsesc componente ale laturii obiective a infracţiunii.

În concret, a considerat că, (a) nu a existat o inducere în eroare a executorului, a celuilalt administrator al SC E. SRL, (b) nu a fost prezentată celor două persoane indicate ca adevărată vreo fapta mincinoasă sau ca mincinoasă vreo faptă adevărată, cu sau fără folosirea de mijloace frauduloase, (c) nu a existat scopul obţinerii folosului patrimonial injust şi (d) nu a fost pricinuită vreo pagubă. Astfel:

a) SC E. SRL nu a fost indusă în eroare, ci a fost executată silit, în temeiul unor titluri executorii valabile, şi potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile legii procesual civile. De asemenea, a menţionat că nu au fost exercitate căi de atac specifice remedierii eventualelor aspecte de lipsa de legalitate a desfăşurării respectivei proceduri. În acest sens, a făcut unele menţiuni referitor la derularea procedurii de executare silită.

În esenţă, a subliniat că executarea silită nu a fost desfăşurată în mod intempestiv, nepublic sau nelegal, de natura să pună practic SC E. SRL în faţa faptului împlinit, iar executorul judecătoresc nu a fost indus în eroare de către vreuna dintre părţi. Mai mult, procedura de executare silită s-a desfăşurat pe durata a mai mult de un an (februarie 2012 - martie 2013).

b) Referitor la acţiunea sau inacţiunea de natura să determine inducerea în eroare, a arătat că invocă principiul in dubio pro reo, prev. de către disp. art. 4 alin. (2) din C. proc. pen.

A precizat că din coroborarea întregii probaţiuni administrate nu a rezultat cu certitudine că faptele imputate întrunesc trăsăturile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, în sensul că nu reiese cu claritate, ce faptă mincinoasă a prezentat-o ca fiind adevărată şi ce faptă a prezentat-o ca fiind mincinoasă şi care ar fi mijloacele frauduloase prin care a săvârşit fapta.

Astfel, faptele, aşa cum sunt descrise în concret, nu realizează tipicitatea infracţiunii de înşelăciune.

Înşelăciunea, ca infracţiune contra patrimoniului, are ca specific aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau prin apelarea la alte elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o activitate prejudiciabilă.

În condiţiile în care de esenţa înşelăciunii este că făptuitorul amăgeşte şi nesocoteşte încrederea acordată în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial, fapta care stă la baza acuzaţiilor aduse inculpatului A. şi coinculpatului C. constă în aceea că ar fi folosit, prin depunerea la un dosar execuţional a unor înscrisuri care atestă operaţiuni pretins nereale (cesiunea de creanţă şi achitarea contravalorii acesteia), partea civilă fiind executată silit (şi) în baza lor.

Însă prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi judiciare iese din sfera relaţiilor protejate prin incriminarea înşelăciunii, însă este protejată în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals, sau contra înfăptuirii justiţiei.

Folosirea înscrisurilor falsificate într-un dosar execuţional ar putea constitui o faptă subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz iar nu infracţiunii de înşelăciune.

A arătat că, în cazul infracţiunii de înşelăciune bunul care constituie folosul material injust iese din posesia sau detenţia subiectului pasiv şi intră în sfera de dispoziţie a făptuitorului ca rezultat al inducerii în eroare a acestuia.

Or, în cauza de faţă, paguba nu a apărut ca efect direct al amăgirii, ea nu provine dintr-un act de voinţă al executorului judecătoresc sau al părţii civile-debitor în procedura executării silite, ci din maniera - care ar putea fi socotită în cel mai grav caz ca fiind abuzivă - în care, atât recurentul inculpat, cât şi coinculpatul C. şi-au exercitat drepturile în cadrul acestei faze a procesului civil.

Inducerea în eroare ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune lipseşte în condiţiile în care executorul judecătoresc a acţionat în temeiul documentelor care i-au fost depuse la dosar, nu ca rezultat al amăgirii sale cu privire la realitatea operaţiunilor reflectate de actele respective, ci în urma respectării dispoziţiilor legale incidente care nu-i confereau posibilitatea de a refuza punerea în executare.

În ceea ce priveşte pretinsa inducere în eroare a debitorului (partea civilă), a solicitat a se observa că ieşirea terenului din patrimoniul acesteia s-a produs independent de voinţa ei, iar pe de altă parte, aceasta nici nu a utilizat toate remediile procesuale pentru a întoarce executarea respectivă.

Aşadar, a precizat că, dincolo, de faptul că inducerea în eroare a debitorului în procedura executării silite prin folosirea unor înscrisuri doveditoare, chiar având caracter nereal, nu poate constitui elementul material al infracţiunii de înşelăciune, având în vedere relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea respectivei infracţiuni, faptele nu au avut nici aptitudinea de a amăgi partea civilă asupra caracterului cert al cesiunii.

Concluzionând, a menţionat că fapta aşa cum este descrisă în actul de sesizare nu este prevăzută de legea penala, putând fi subsumată, eventual, infracţiunii de fals sub semnătură privată.

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a făcut unele precizări cu privire la ceea ce s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei şi de către judecători, în ceea ce priveşte implicarea sa în modalitatea de evaluare a terenului şi în procedurile execuţionale desfăşurate ulterior, totul dublat de aşa-zisă totala necunoaştere a situaţiei de către dl. G., celălalt administrator al SC E. SRL.

2) Legat de infracţiunea de spălarea banilor în forma prev. şi ped. de către disp. art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea 129/2019, fapta reţinută în sarcina sa, a arătat că alin. (4) al aceluiaşi text legal instituie obligaţia (iar nu doar posibilitatea, aşa cum se prevedea în Legea nr. 656/2002) instanţei de a deduce faptul cunoaşterii provenienţei bunului din circumstanţele faptice obiective.

Or, în condiţiile în care în prezenta cauza din coroborarea probaţiunii administrate nu se poate trage concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, lipseşte, ca atare, şi latura obiectivă a acestei infracţiuni reţinută în sarcina sa.

Chiar dacă infracţiunea de spălare de bani este autonomă, nefiind necesară pentru constatarea existenţei acesteia o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, este evident că în situaţia în care nu există o condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune instanţa, învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens.

A solicitat, în principal, raportat la cazul prev. de către art. 438 alin. (1) pct. 7, din C. proc. pen. achitarea, în temeiul disp. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., coroborat cu lit. b), teza I şi/sau teza a II-a din C. proc. pen., şi disp. art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la disp. art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., iar după caz, potrivit disp. art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen., lăsarea nesoluţionată sau respingerea acţiunii civile exercitată în cauză.

În motivare, în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. a solicitat casarea hotărârii atacate şi reindividualizarea pedepselor aplicate, cât şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante.

În acest sens, a arătat că solicită diminuarea cuantumului fiecăreia dintre cele două pedepse aplicate, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, având în vedere perioada de 7 ani de la ieşirea terenului din patrimoniul SC E. SRL, vârsta actuală a inculpatului A. (53 de ani) şi faptul că este la prima confruntare cu legea penală, precum şi situaţia familială a sa, el fiind unicul sprijin, atât pentru fiica minoră, cât şi pentru părinţii mei.

Înalta Curte a constatat că, în ceea ce priveşte condiţiile de formă, prevăzute de 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., acestea au fost îndeplinite, în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat a rezultat din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este admisibil doar în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În acelaşi timp, Înalta Curte a reţinut că argumentele aduse în susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., vizează, în esenţă, o solicitare de reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului, cât şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante, ceea ce în recursul în casaţie nu se poate realiza, fiind aspecte care ţin de temeinicia hotărârii atacate şi nu de legalitatea acesteia. Or, acest caz poate fi invocat doar atunci când s-a stabilit o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii, formulată de inculpatul A. a constatat că nu este admisibilă.

Potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.:" instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2)".

În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii temeiniciei cererii de suspendare a executării hotărârii atacate anterior prezentate, Înalta Curte a apreciat că o astfel de analiză trebuie să se circumscrie strict cadrului procesual al recursului în casaţie, urmând a se evalua dacă, în raport, cu motivele invocate de condamnat în argumentarea cererii de recurs în casaţie şi posibilele soluţii permise în această procedură, argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare recomandă o astfel de măsură ca fiind aptă să asigure realizarea scopului pedepsei pe parcursul derulării procedurii.

Evaluând argumentele prezentate de recurentul inculpat în motivarea scrisă a cererii de suspendare, Înalta Curte a constatat că acestea nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

Faţă de aceste aspecte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 840/A/2020 din data de 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, doar în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

A trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie, a fixat termen la data de 25 februarie 2021, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile şi va fi încunoştinţat telefonic apărătorul ales al inculpatului.

La termenul de judecată de la 25 februarie 2021, magistratul asistent a învederat faptul că prin încheierea din 28 ianuarie 2021 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C. a învederat faptul că prin Decizia penală nr. 840/A din 28 iulie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori s-a dispus disjungerea apelului formulat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 298 din 15 noiembrie 2019 a Tribunalului Gorj, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

A învederat faptul că prin procesul-verbal încheiat de către Poliţia Oraşului Iernut s-a comunicat că la domiciliul indicat pentru intimatul inculpat D. a fost găsită mama acestuia care a menţionat că fiul său este plecat în Anglia, dovada îndeplinirii procedurii de citare fiind semnată de mama acestuia. Totodată, s-a dispus citarea intimatului inculpat D. şi prin afişare la uşa instanţei.

De asemenea, a învederat faptul că la termenul de astăzi s-a primit o cerere din partea intimatului inculpat D. prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător ales, menţionând, totodată, că apărătorul său ales din faza apelului a primit citaţia şi nu se poate prezenta din motive medicale, anexând în acest sens acte medicale.

Înalta Curte a procedat la verificarea identităţii recurentul inculpat A., care a arătat că este născut la data de x ianuarie 1967.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., faţă de cererea formulată, dar şi faţă de împrejurarea că nu este ataşat Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj a solicitat amânarea cauzei pentru a se da posibilitatea intimatului inculpat D. să-şi angajeze un apărător şi pentru a se efectua o adresă către Curtea de Apel Cluj în vederea înaintării dosarului în care s-a dispus condamnarea inculpatului A., concluzii la care au achiesat şi apărătorii intimaţilor inculpaţi D. şi C.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de amânare a cauzei pentru lipsa dosarului în care s-a pronunţat decizia recurată.

În ceea ce priveşte cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimatul inculpat D. a apreciat că această cerere este neîntemeiată, atâta vreme cât nu a formulat recurs în casaţie.

La solicitarea instanţei în sensul de a preciza dacă se impune citarea în continuare a intimatului inculpat C. având în vedere soluţia de disjungere dispusă de instanţa de apel cu privire la acesta, reprezentantul parchetului şi apărătorii inculpaţilor au precizat că, din punctul lor de vedere, nu se mai impune citarea acestuia în cauză.

La interpelarea instanţei, recurentul inculpat A. a precizat că doreşte să fie asistat în continuare de către apărătorul desemnat din oficiu.

Înalta Curte, apreciind întemeiată cererea formulată de către apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. de a fi ataşat Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj, a dispus efectuarea unei adrese către această instanţă în vederea înaintării dosarului în care s-a pronunţat decizia recurată. Având în vedere că este primul termen de judecată, conform art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., art. 10 din C. proc. pen. şi art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a constatat întemeiată cererea formulată de intimatul inculpat D., de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător ales şi pentru pregătirea apărării, asigurându-se, astfel respectarea dreptului la apărare, în raport cu recursul în casaţie formulat de către recurentul inculpat A.

Dat fiind faptul că prin Decizia penală nr. 840/A din 28 iulie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori s-a dispus disjungerea apelului formulat de către inculpatul C. împotriva Sentinţei penale nr. 298 din 15 noiembrie 2019 a Tribunalului Gorj, instanţa a apreciat că nu se mai impune citarea acestuia în cauză şi a amânat cauza la data de 11 martie 2021, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 11 martie 2021, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri a arătat că recursul în casaţie vizează Decizia nr. 840 din data de 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj prin care recurentului inculpat i s-a redus pedeapsa pentru infracţiunea de spălare de bani de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare şi în temeiul art. 39 alin. (1) din C. pen. contopindu-se pedepsele, s-a ajuns la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.

De asemenea, a arătat că recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apreciindu-se de către inculpat faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A solicitat a se avea în vedere faptul că inculpatul apreciază că nu a existat o inducere în eroare a executorului judecătoresc, fapta reţinută în sarcina sa neîntrunind elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, în condiţiile în care nu se poate reţine că a săvârşit o acţiune de înşelăciune, de prezentare ca mincinoasă a unui fapt adevărat sau a unei fapte reale, a unei împrejurări mai puţin juste.

Faţă de această împrejurare recurentul inculpat apreciază că paguba nu a fost ca un efect direct al amăgirii, nu provine dintr-un act de voinţă al executorului judecătoresc sau al părţii civile debitor în procedura de executare, executorul judecătoresc a purces la procedura execuţională în virtutea actelor care erau încheiate în limitele legii. Pentru aceste motive, recurentul inculpat apreciază că infracţiunea de înşelăciune pentru care a fost condamnat de instanţa de fond şi definitiv de instanţa de apel nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune.

Pentru argumentele expuse, a solicitat, în conformitate cu art. 448 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea, atât a deciziei pronunţată de Curtea de Apel Cluj, cât şi a sentinţei pronunţată de Tribunalul Cluj şi, pe fond, să se dispună achitarea recurentului inculpat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D., reprezentantului Ministerului Public asupra recursului în casaţie declarat de recurentul inculpat A., precum şi poziţia din ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că numai sub acest caz de casare a fost admis în principiu recursul în casaţie declarat, aşa cum rezultă din încheierea de la 28 ianuarie 2021, Înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

În contextul concret al cauzei, instanţa de apel şi-a însuşit baza factuală stabilită de prima instanţă, în sensul că inculpatul A., administratorul SC E. SRL, împreună cu o altă persoană, prin întocmirea şi uzul contractului de cesiune de creanţă şi accesorii fn din data de 29 mai 2012, în care atestă în mod fraudulos că inculpatul D., prin mandatar, avea o creanţă faţă de debitorul SC E. SRL Cluj-Napoca, în valoare de 50.585,71 RON, a indus şi menţinut în eroare, prin simpla reticenţă, pe G., celălalt administrator al SC E. SRL, iar prin amăgire şi pe executorul judecătoresc I., care a continuat executarea silită în Dosarul execuţional nr. x/2012, inculpatul A. urmărind şi obţinând prin actul de adjudecare din data de 22 februarie 2013 scoaterea din proprietatea SC E. SRL a terenului de 4.000 mp, situat în Cluj-Napoca, înscris în CF x Cluj-Napoca cu nr. top x, cauzând un prejudiciu actualizat în sumă de 288.800 euro. A rezultat totodată că inculpaţii A. şi D. la data de 20 martie 2013 au introdus în circuitul civil terenul dobândit prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în suprafaţă de 4.000 mp, prin vânzarea la preţul de 208.000 euro către SC J. SRL Cluj-Napoca şi K. şi M., prin Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. şi O., vânzător fiind inculpatul D. prin mandatar.

Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a efectuat o amplă analiză a probelor administrate în cauză, făcând o corectă coroborare a acestora cu înscrisurile de la dosar şi a însuşit argumentele detaliate ale hotărârii atacate cu privire la starea de fapt.

Instanţa de control judiciar a evidenţiat că probele administrate au dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că la data de 29 mai 2012, inculpatul A., în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL Cluj-Napoca a depus sub semnătură proprie la dosarul execuţional nr. x/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc I. înscrisul intitulat "Act de acceptare cesiune de creanţă", prin care accepta cesiunea f.n. din aceeaşi dată .

În actul constitutiv al SC E. STL Cluj-Napoca s-a prevăzut că puterile individuale ale administratorilor vor fi stabilite, prin hotărâre, de către Adunarea Generală a Acţionarilor.

La dosarul cauzei nu a fost depus niciun act care să fi conferit puteri individuale inculpatului A. pentru ca acesta să ia unilateral decizii cu privire la creanţa firmei şi la executarea silită, fără a-l informa pe celălalt administrator, G.

În zilele imediat următoare datei de 29 mai 2012, inculpatul A. a predat în Cluj-Napoca martorului P. profile metalice în valoare de 50.585,71 RON, dar nu a adus la cunoştinţa executorului judecătoresc faptul că datoria este stinsă şi nici faptul că D. nu are vreo creanţă valabilă.

Conform înţelegerii avute cu martorul P., pentru creanţa datorată către SC V. SRL, în valoare de 50.585,71 RON, inculpatul A. a predat profilele metalice în valoare de 263.800 RON.

Instanţa de apel a reţinut că în realitate, nu a existat o cesiune de creanţă reală. Creanţa deţinută de societatea V. SRL a fost achitată de inculpatul A., cu bunul SC E. SRL, hala din profile metalice. Inculpatul D. nu a putut dovedi că a plătit din resurse proprii suma de 45.000 RON, reprezentând preţul de cesiune a creanţei. De altfel, acest inculpat a recunoscut că doar a semnat acte la cererea inculpatului A.

Curtea de apel a stabilit că inculpatul nu a oferit nicio explicaţie plauzibilă pentru care, dacă s-ar accepta că la momentul vânzării la licitaţie a terenului, valoarea acestuia era de doar 70.451 RON, preţul imobilului a explodat la mai puţin de o lună de la data întocmirii procesului-verbal de adjudecare, ajungând la suma de 208.000 euro. În această perioadă nu a survenit nicio modificare aptă să conducă la majorarea preţului, nu au fost făcute investiţii pe teren, nu a fost schimbată destinaţia acestuia.

De asemenea, s-a arătat că oricât de liberă ar fi stabilirea preţului în funcţie de cerere şi ofertă, discrepanţele precum cea în litigiu primesc relevanţă penală în contextul în care se constată incidenţa unor mecanisme de inducere în eroare cu privire la elemente esenţiale în derularea tranzacţiilor.

Totodată, s-a stabilit că în prezenţa cauză a reieşit cu certitudine că scopul angrenării mecanismului complex de acte întocmite fictiv şi de persoane care au acceptat să semneze acte de cesiune, de adjudecare la licitaţie fără a plăti vreun preţ, a avut drept unic scop scoaterea terenului în suprafaţă de 4.000 mp din patrimoniul SC E. SRL Cluj-Napoca.

În acest sens este şi faptul că inculpatul A. a semnat în numele SC E. SRL chitanţa ce atestă plata diferenţei de 13.493,29 RON de către adjudecatarul D. prin mandatar (dosar u.p.), fără ca suma să se regăsească în patrimoniul firmei.

Instanţa de control judiciar a reţinut că vinovăţia inculpatului A. în comiterea infracţiunii de spălare de bani stă sub semnul certitudinii, inculpatul comiţând infracţiunea de înşelăciune din care a provenit bunul căruia s-a încercat a i se da o aparenţă de legitimitate.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Astfel, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul inculpat A., prin apărător în scris şi susţinute oral cu privire la inexistenţa inducerii în eroare întrucât ar fi avut loc o executare silită, în raport cu actele concrete pe care le-a efectuat, apreciind că nu se poate stabili cu claritate care este fapta mincinoasă pe care a prezenta-o ca fiind adevărată şi cui i-a prezentat-o ca mincinoasă şi care ar fi mijloacele frauduloase prin care a săvârşit fapta, că prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi judiciare ar ieşi din sfera relaţiilor protejate prin incriminarea înşelăciunii, că a acţionat în baza documentelor care i-au fost depuse la dosar şi a respectat dispoziţiilor legale, faţă de situaţia de fapt stabilită de prima instanţă şi de instanţa de apel, ce nu mai poate fi contestată pe calea recursului în casaţie că inculpatul A., administratorul SC E. SRL, împreună cu o altă persoană, prin întocmirea şi uzul contractului de cesiune de creanţă şi accesorii fn din data de 29 mai 2012, în care atestă în mod fraudulos că inculpatul D., prin mandatar, avea o creanţă faţă de debitorul SC E. SRL Cluj-Napoca, în valoare de 50.585,71 RON, a indus şi menţinut în eroare, prin simpla reticenţă, pe G., celălalt administrator al SC E. SRL, iar prin amăgire şi pe executorul judecătoresc I., care a continuat executarea silită în Dosarul execuţional nr. x/2012, inculpatul A., urmărind şi obţinând prin actul de adjudecare din data de 22.02.2013 scoaterea din proprietatea SC E. SRL a terenului de 4.000 mp, situat în Cluj-Napoca, înscris în CF x Cluj-Napoca cu nr. top x, cauzând un prejudiciu actualizat în sumă de 288.800 euro.

Aşadar, nu poate fi reţinută critica recurentul inculpat A. că inducerea în eroare nu se circumscrie condiţiei de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 244 din C. pen., de înşelăciune ca urmare a naturii actelor îndeplinite ce reprezintă acte de autoritate publică ce ar excede acestei incriminări, întrucât, în raport, cu actele concrete comisive mai sus menţionate, respectiv întocmirea şi uzul contractului de cesiune de creanţă şi accesorii, în care a atestat fraudulos că coinculpatul D., prin mandatar avea o creanţă faţă de debitorul SC E. SRL a indus şi menţinut în eroare, prin simpla reticenţă şi respectiv prin amăgire persoanele indicate, precum şi scopul urmărit, aşa încât fapta comisă în concret de către inculpatul A. a îndeplinit condiţiile de tipicitate obiective ale infracţiunii de înşelăciune.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici criticile recurentului inculpat A. formulate în scris cu privire la reevaluarea mijloacelor de probă, precum şi că actele sale s-ar putea înscrie în infracţiunea de fals sub semnătură privată, întrucât în această cale extraordinară de atac a recursului în casaţie nu se poate face o nouă apreciere a materialului probator administrat, faţă de natura juridică a acestei căi de atac extraordinare şi nici nu se poate antama vreo schimbare de încadrare juridică.

De asemenea, nu se poate reţine solicitarea de achitare a recurentul inculpat A., pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile de tipicitate obiectivă pentru infracţiunea de înşelăciune comisă de acesta.

Totodată, nu se poate avea în vedere nici solicitarea de achitare a recurentul inculpat A., pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, întrucât condiţia de tipicitate subiectivă excede cazului de recurs în casaţie, prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ce se referă la condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, deci numai sub aspectul condiţiilor de tipicitate obiectivă, intenţia legiuitorului fiind aceea de a reglementa strict cazurile de recurs în casaţie.

Înalta Curte, nu poate reţine nici critica recurentului inculpat A. cu privire la inexistenţa nici a infracţiunii de spălare de bani ca urmare a inexistenţei infracţiunii de înşelăciune, chiar dacă această infracţiune are o existenţă autonomă nefiind o condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune nu poate fi o faptă, întrucât ambele instanţe au reţinut ca situaţie de fapt ce nu poate fi schimbată în această cale extraordinară de atac, că a rezultat, totodată, că inculpaţii A. şi D. la data de 20 martie 2013 au introdus în circuitul civil terenul dobândit prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în suprafaţă de 4.000 mp, prin vânzarea la preţul de 208.000 euro către SC J. SRL Cluj-Napoca şi K. şi M., prin Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. şi O., vânzător fiind inculpatul D. prin mandatar.

Aşadar, în raport, cu provenienţa terenului în suprafaţă de 4.000 mp, ce s-a stabilit că a fost dobândit prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi introducerea acestuia în circuitul civil, fiind vândut cu preţul de 208.000 euro persoanelor mai sus menţionat prin contract de vânzare-cumpărare autentificat, vânzător fiind inculpatul D. prin mandatar, sunt îndeplinite şi condiţiile de tipicitate obiective ale infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că faţă de criticile formulate de recurentul inculpat A. cu privire la cele două infracţiuni, nu este aplicabil cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate reţine solicitarea de acordare de clemenţă şi de reindividualizare a pedepsei solicitate de recurentul inculpat A. în ultimul cuvânt, având în vedere încheierea de admitere în principiu a recursului în casaţie declarat de inculpat de la 28 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a stabilit că recursul este admisibil doar în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., reţinându-se că argumentele aduse în susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., care vizează, în esenţă, o solicitare de reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului, cât şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante, nu se pot realiza în recursul în casaţie, fiind aspecte care ţin de temeinicia hotărârii atacate şi nu de legalitatea acestora, or, cazul de casare indicat poate fi invocat doar atunci când s-a stabilit o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, încheiere aflată la dosarul Înaltei Curţi.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 840/A/2020 din data de 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 840/A/2020 din data de 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 martie 2021.

Procesat de GGC - LM