Inadmissibility of appeal against pre-admissibility decision in criminal cancellation motion

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 405/AP din 23 iulie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 185/Ap/31.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 185/Ap/31.03.2020 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, susţinând, în esenţă, că a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În concret, contestatorul a susţinut că a fost condamnat pe nedrept cu privire la persoana vătămată B., tentativa la fapta de agresiune sexuală neexistând.

Astfel, făcând trimitere la plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată B. la data de 28.01.2019, precum şi la declaraţia acesteia din data de 24.01.2019, condamnatul a criticat faptul că atât organele de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată au reţinut tentativa la săvârşirea infracţiunii de hărţuire sexuală prinderea puternică de mâna dreaptă a persoanei vătămate, fără a încerca în vreun fel să întindă mâna cealaltă către organele sexuale ale persoanei vătămate.

În drept, contestaţia în anulare se întemeiază pe disp. art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Curtea de apel a notat că prin Sentinţa penală nr. 2283/03.12.2019, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2019, Judecătoria Braşov, printre altele, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: două infracţiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) din C. pen. (faptă din data de 24.01.2019, persoană vătămată C.; faptă din data de 28.07.2018, persoană vătămată D.), o infracţiune de tentativă la agresiune sexuală (faptă din data de 24.01.2019, persoană vătămată B.), prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din C. pen. şi o infracţiune de agresiune sexuală în formă continuată (2 acte materiale din 07.10.2018 şi 20.10.2018, persoană vătămată E.), prev. de art. 219 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., cu referire la art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., executarea pedepsei accesorii fiind suspendată pe durata termenului de supraveghere, urmând a se executa numai în caz de executare în regim de detenţie a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a mai reţinut că prin Decizia penală nr. 185/Ap/31.03.2020, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 2283/03.12.2109 a Judecătoriei Braşov, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, pe fond, în rejudecare, în esenţă, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni închisoare, în regim de detenţie.

Totodată, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat apelul, declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Făcând trimitere la art. 426 şi urm. din C. proc. pen. coroborat cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/2017 prin care s-a admis sesizarea privind dezlegarea unor chestiuni de drept şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a stabilit că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, curtea de apel a reţinut că, deşi contestaţia în anulare pendinte este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestatorul A. nu a invocat în concret nicio cauză de încetare a procesului penal.

Astfel, potrivit art. 396 alin. (5) şi (6) din C. proc. pen., achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., iar încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j).

Or, verificând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare conform art. 431 din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că motivul pe care se sprijină contestaţia nu este dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., condamnatul invocând incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., respectiv fapta nu există, caz în care se pronunţă achitarea, nicidecum încetarea procesului penal.

Împotriva Deciziei penale nr. 405/AP din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a declarat apel condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 07.12.2020, sub nr. x/2020.

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluţionarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentinţelor şi încheierilor pronunţate în primă instanţă.

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudenţa a statuat în mod constant că această dispoziţie vizează hotărârile pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidenţa dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare. Astfel, deşi dezlegarea vizează ipoteza pronunţării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată împotriva unei sentinţe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situaţiile în care instanţa respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanţa supremă reţine în decizia amintită că hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.

Aşadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziţii în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunţate cu apel, iar dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată. Or, hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 405/AP din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 405/AP din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.

GGC - OB