Jurisdiction for forced execution based on debtor's domicile versus residence

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată de petenta SCPEJ A. în interesul creditoarei B., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la data de 25.02.2019, sub numărul 4404/300/2019, s-a solicitat, în contradictoriu cu debitorul C., încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentant de Sentinţa civilă nr. 509/F/26.11.2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/2016.

Prin Sentinţa nr. 2223/11.03.2019 Judecătoria Sector 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, reţinând că debitorul nu are domiciliul în sens procesual în sectorul 2 Bucureşti, ci în Deva, judeţ Hunedoara, fiind stabilită reşedinţa la această adresă încă din 12.11.2018.

Prin Sentinţa nr. 1285/04.04.2019 Judecătoria Deva a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Judecătoria Deva a reţinut că debitorul C. are domiciliul în municipiul Bucureşti, Şos. x, începând cu data de 01.02.2013, astfel cum reiese din copia actului de identitate depus la dosar la fila x şi din interogarea DEPABD de la fila x generată la data de 21.02.2019. Potrivit copiei actului de identitate, începând cu data de 12.11.2018, debitorul şi-a stabilit reşedinţa în municipiul Deva, jud. Hunedoara, pentru o perioadă de 1 an.

Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazului în care legea dispune altfel ", iar art. 666 alin. (1) din acelaşi cod arată că executarea silită va fi încuviinţată de instanţa de executare.

Rezultă că stabilirea instanţei care este instanţă de executare se face raportat la domiciliul debitorului, iar nu la reşedinţa acestuia, cele două noţiuni fiind distincte, sens în care competenţa aparţine Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, în raza căreia debitorul a avut domiciliul atât la data sesizării instanţei, cât şi în prezent.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Textul legal sus citat instituie o competenţă în care prioritatea este acordată, succesiv, instanţei în circumscripţia căreia se regăseşte sediul/domiciliul debitorului, creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

Este de observat că instanţele aflate în conflict nu au opinii diferite în ce priveşte acest text legal, ci în ceea ce priveşte raportarea la noţiunea de "reşedinţă" sau aceea de "domiciliu".

Astfel, potrivit art. 86 alin. (1) C. civ. "Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească ori să îşi schimbe, în mod liber, domiciliu sau reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege", iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe".

De asemenea, art. 87 C. civ. reţine că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", iar art. 88 stabileşte că "Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară".

Referitor la dovada domiciliului, art. 90 alin. (1) C. civ. prevede că aceasta se face "(...) cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate", iar în lipsa acestor menţiuni, sau atunci când ele nu corespund realităţii, alin. (2) reţine că "(...) stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane".

Prin cererea de învestire a instanţei cu încuviinţarea executării silite formulată de petenta SCPEJ A. în interesul creditoarei B., a fost indicat domiciliul debitorului C. în Bucureşti, şos. x.

Acelaşi domiciliu a rezultat şi din relaţiile obţinute prin intermediul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, dar şi din copia cărţii de identitate a debitorului, aflată la dosarul cauzei.

Chiar dacă în cartea de identitate a debitorului a fost înscrisă o adresă de reşedinţă, se reţine că ceea ce interesează în materie de competenţă în etapa executării silite este, în acord cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., domiciliul sau sediul debitorului.

De altfel, trebuie avut în vedere că însăşi executarea silită a cărei încuviinţare s-a urmărit de către creditoare, este una indirectă imobiliară, având ca obiect două imobile situate în Bucureşti, dintre care unul este chiar cel în care domiciliază debitorul, astfel încât desfăşurarea procedurii execuţionale pe raza unei alte localităţi nu poate fi justificată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul debitorului, respectiv Judecătoria Sector 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2019.

GGC - GV