Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 914/2019 AI generated

Constitutional challenge to Supreme Court panel composition rejected as inadmissible legislative omission

Case Number Decizia nr. 914/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeals and Justice dismissed as unfounded the appellant's appeal, thereby upholding the lower instance's decision to reject the request for referral to the Constitutional Court as inadmissible. The dispute concerned a procedural challenge by a party to a land property case who invoked the unconstitutionality of Article 19(3) of Law No. 304/2004, arguing that the composition of three-judge panels at the Supreme Court was established by administrative acts rather than an organic law, violating Article 126 of the Constitution. The court held that the exception was inadmissible because the challenged provision did not have a direct connection to the pending litigation and because the Constitutional Court lacks the authority to cure legislative omissions or gaps in regulation, functioning only to declare existing norms unconstitutional. Consequently, the initial dismissal of the unconstitutionality exception and the associated procedural requests remain in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992; Constitutional challenge to Supreme Court panel composition rejected as inadmissible legislative omission: Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, rep., se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1) - (3) din norma menţionată. Or, în analiza sa, instanţa ce a pronunţat încheierea nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Keywords

AI generated
constitution objection of unconstitutionality challenge of administrative decisions procedural acts organic law land law

Cited Legislation

AI generated
art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004
- Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind nelegala compunere a completelor de 3 judecători a fost invocată cu respectarea dispoziţiilor art.
art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
304/2004 privind nelegala compunere a completelor de 3 judecători a fost invocată cu respectarea dispoziţiilor art. 29 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 767/09.04.2019 pronunţată în Dosar nr. x/2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 formulată de petentul A.; a respins cererea petentului privind strămutarea pricinii ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate constând în legătura dintre dispoziţiile legii a căror neconstituţionalitate se invocă şi litigiul pendinte, întrucât norma legală cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu vizează instituţia strămutării.

S-a mai reţinut că petentul nu aduce reale critici de neconstituţionalitate ale art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, ci invocă o omisiune legislativă, susţinând că acesta este singurul text legal care reglementează modalitatea de înfiinţare a completelor de judecată, fără a exista o altă dispoziţie dintr-o lege organică care să reglementeze compunerea completelor de judecată formate din 3 judecători la Înalta Curte.

Or, rolul Curţii Constituţionale este de a constata o eventuală neconstituţionalitate a normelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu de a crea sau modifica o normă juridică, o omisiune de reglementare neputând fi suplinită în cadrul controlului de neconstituţionalitate.

La data de 11.04.2019, în termen legal, petentul A. a formulat recurs împotriva încheierii menţionate, sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, învederând următoarele:

- Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind nelegala compunere a completelor de 3 judecători a fost invocată cu respectarea dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel încât cererea de sesizare este admisibilă, respectiv a fost ridicată de către una din părţile procesului şi are legătură cu cauza, întrucât acelaşi complet a mai respins o cerere de strămutare a aceluiaşi dosar întemeiată pe un alt motiv, fapt ce confirmă nerepartizarea aleatorie a dosarului şi justifică sesizarea Curţii Constituţionale;

- Hotărârea nr. 80/12.12.2017 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a aprobat compunerea completelor la toate Secţiile pe anul 2018, hotărâre ce este un act administrativ, iar nu o lege organică, iar prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte se opune intrării în legalitate şi continuă să încalce Constituţia României, aşa cum deja s-a stabilit prin Decizia nr. 685/07.11.2018 a Curţii Constituţionale privind nelegala compunere a completelor de 5 judecători;

- Prin respingerea solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale petentul este grav vătămat în drepturile sale legitime, sens în care se impune casarea încheierii recurate, în sensul admiterii solicitării.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, rep., se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1) - (3) din norma menţionată. Or, în analiza sa, instanţa ce a pronunţat încheierea nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Astfel, în esenţă, prima instanţă în faţa căreia s-a formulat sesizarea vizând neconstituţionalitatea dispoziţiei legale menţionate anterior, a apreciat asupra inadmisibilităţii acesteia întrucât dispoziţia legală vizată de excepţie nu are legătură cu cauza şi întrucât ceea ce se critică pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este, de fapt, o omisiune legislativă.

Criticând această soluţie, recurentul a susţinut pe calea recursului că excepţia de neconstituţionalitate pe care a invocat-o are legătură cu soluţionarea cauzei în dosarul în care a fost invocată deoarece noua cerere de strămutare a fost distribuită aceluiaşi complet de judecată care a mai respins o cerere anterioară de strămutare a aceluiaşi dosar, dar întemeiată pe alt motiv, aspect ce confirmă că actualul dosar nu ar fi fost repartizat aleatoriu şi justifică sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Înalta Curte apreciază însă că o astfel de informaţie nu este aptă să demonstreze ceea ce prima instanţă a reţinut că lipseşte sesizării, respectiv legătura cu cauza, ci, cel mult, demonstrează cauza nemulţumirii recurentului faţă de împrejurarea că pricina sa a fost repartizată spre soluţionare unui complet care a mai judecat anterior a altă cerere similară pe care acesta a formula-o.

Reafirmând argumentele sale de neconstituţionalitate a acestei dispoziţii legale prin memoriul de recurs, recurentul pretinde că textul în discuţie încalcă grav art. 126 alin. (1) şi (4) din Constituţie, potrivit cu care "justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" iar "Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică".

Astfel fiind, aprobarea compunerii completelor de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin acte administrative - hotărâri ale colegiului de conducere - iar nu prin lege organică, în condiţiile în care "Potrivit Legii nr. 304/2004 rezultă evident că în privinţa completelor de 3 judecători nu există nicio dispoziţie care să prevadă modul de compunere al completelor acestora", după cum însuşi recurentul afirmă, este văzut de acesta ca un viciu de neconstituţionalitate care trebuie reglat de Curtea Constituţională.

Or, în mod evident, ceea ce se susţine prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, este un caz de absenţă a reglementării, de vid în reglementare, atâta timp cât o conformitate cu dispoziţia din art. 126 alin. (4) din Constituţie este înţeleasă de recurent ca presupunând existenţa unei legi organice care să reglementeze compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie inclusiv la nivel de compunere a completelor de judecată care funcţionează la nivelul acesteia.

În jurisprudenţa sa constantă, fundamentată pe atribuţiile sale constituţionale şi legale, Curtea Constituţională şi-a negat rolul de legiuitor pozitiv, respingând excepţii de neconstituţionalitate ce criticau situaţii de nereglementare legală ori de vid legislativ, subliniind că rolul său constituţional este de a verifica şi scoate în afara fondului legislativ activ dispoziţii de lege sau ordonanţe afectate de viciul neconstituţionalităţii.

Cum ceea ce se critică prin sesizarea de excepţie de neconstituţionalitate de faţă este inexistenţa niciunei dispoziţii în Legea nr. 304/2004 care să prevadă modul de compunere al completelor acestora, Înalta Curte reţine ca fiind legală soluţia primei instanţe, de respingere a sesizării ca inadmisibile pentru argumente expuse anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 767 din 9 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A., cu domiciliul în Bucureşti, str. x, sector 5 împotriva încheierii de şedinţă nr. 767 din 9 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu sediul în Suceava, judeţul Suceava, Comisia locală Preuteşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în comuna Preuteşti, judeţul Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 mai 2019.

GGC - GV