Revision inadmissible where new evidence was accessible during trial; discretionary reduction of attorney fees disproportionate to case complexity

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 02.01.2003, reclamantele A., B. şi C. au solicitat modificarea Deciziei nr. 5356/RT/29.08.2003 emise de către Ministerul Culturii şi Cultelor, în sensul restituirii în natură a castelului Criş, înscris în cartea funciară nr. x a satului Criş.

Prin Sentinţa nr. 183/26.02.2004 pronunţată în Dosarul nr. x/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 463A/02.06.2004 pronunţată în Dosarul nr. x/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi de litigii de muncă, a admis apelul reclamantelor; a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis contestaţia şi a obligat intimata să emită decizie de restituire a castelului Criş, înscris în cartea funciară la nr. 2 în judeţul Mureş.

Soluţia a fost menţinută prin Decizia nr. 9633/22.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, conform căreia a fost respins recursul intimatului Ministerul Culturii şi Cultelor, ca nefondat.

În executarea hotărârii judecătoreşti, Comisia Internă pentru Analiza Notificărilor din cadrul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice a emis Decizia nr. 430/15.11.2006, prin care a restituit în natură imobilul situat în judeţul Mureş, către notificatoarele A., B. şi C..

Împotriva Deciziei civile nr. 463A/02.06.2004 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a formulat revizuire, la data de 12.10.2018, intimatul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

În susţinere, revizuentul a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (potrivit precizării făcute la termenul de judecată din data de 12.12.2018), învederând în esenţă următoarele aspecte:

Prin adresa nr. x/13.09.2018, A.N.R.P a adus la cunoştinţă faptul că Ministerul Finanţelor Publice a identificat situaţii privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moştenitorilor unor persoane condamnate în temeiul Legii nr. 312/1945 şi a comunicat situaţia centralizatoare, în format digital, a persoanelor faţă de care s-a aplicat măsura confiscării averii, în temeiul legii de mai sus, astfel cum aceasta le-a fost pusă la dispoziţie de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Analizând materialul înaintat, a regăsit în categoria persoanelor faţă de care s-a aplicat măsura confiscării averii în temeiul Legii nr. 312/1945 pe numitul D., născut în anul 1888, fost prefect al judeţului Someş-Năsăud. În urma analizei actele de stare civilă şi celelalte documente puse la dispoziţie de C.N.S.A.S. şi de Instituţia Prefectului Judeţului Alba, s-a constatat că autorul intimatelor, E., a fost căsătorit cu F., sora lui G., condamnat pentru crime de război, căsătorie din care a rezultat un fiu, H., tatăl intimatelor. Certificatul de naştere seria x nr. x al lui H., eliberat în anul 1954, la rubrica tată menţionează pe E., în vârstă de 27 de ani, ceea ce semnifică faptul că acesta s-a născut în anii 1887-1888. Antecesorul intimatelor, E., purta titlul de graf, adică mare latifundiar maghiar, conte maghiar. Cu privire la D., scrierile istorice l-au reţinut ca fiind ultimul comisar guvernamental al Transilvaniei de Nord sub administraţie maghiară în timpul celui de-al doilea război mondial, în calitate de prefect. Contele E. şi F., bunicii intimatelor, au avut în proprietate patru moşii, situate în judeţul Mureş şi în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Din actele dosarului lui D., aflat în arhiva C.N.S.A.S., rezultă că acesta a fost arestat pentru săvârşirea de fapte prevăzute de Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război, act normativ care prevedea că instanţa de judecată va pronunţa, pe lângă pedepsele ce se vor aplica împotriva celor dovediţi vinovaţi de faptele prevăzute de acesta, confiscarea averii în folosul statului, cu titlu de despăgubiri. E., autorul intimatelor, şi D., condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de crime de război, sunt una şi aceeaşi persoană.

Prin Decizia nr. 1419/A/19.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă; a obligat pe revizuent la plata sumei de 2.875 RON cheltuieli de judecată, către intimatele A., I. şi C..

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că revizuentul a invocat drept înscris nou Tabelul nominal depus în extras la dosar, cuprinzând persoane care au fost condamnate în temeiul Legii nr. 312/1945 şi faţă de care s-a aplicat măsura confiscării averii. Acest înscris a fost eliberat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la data de 11.05.2018 şi a fost transmis Ministerului Finanţelor Publice, care a identificat situaţii privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moştenitorilor unor persoane condamnate în temeiul Legii nr. 312/1945, comunicând aceste informaţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Prin adresa nr. x/13.09.2018, A.N.R.P. a transmis revizuentului, în format digital, Tabelul nominal cuprinzând persoane care au fost condamnate în temeiul Legii nr. 312/1945 şi faţă de care s-a aplicat măsura confiscării averii. Analizând acest înscris, revizuentul a regăsit, în categoria persoanelor faţă de care s-a aplicat măsura confiscării averii în temeiul Legii nr. 312/1945, pe numitul D., despre care a afirmat că a fost născut în anul 1888, că a fost ultimul comisar guvernamental al Transilvaniei de Nord sub administraţie maghiară în timpul celui de-al doilea război mondial, în calitate de prefect al judeţului Someş-Năsăud, şi că a fost arestat pentru săvârşirea unor fapte prevăzute de Legea nr. 312/1945, fiind dispusă şi măsura confiscării averii. Revizuentul a solicitat să se constate că D. este una şi aceeaşi persoană cu autorul intimatelor, E., după care le-a fost reconstituit acestora dreptul de proprietate privată asupra castelului Criş, conform Deciziei civile nr. 463A/02.06.2004 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a.

Având a analiza îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. de la 1865, instanţa de judecată a constatat că primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât înscrisul invocat de revizuent nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat decizia atacată şi exista la data când a fost pronunţată aceasta.

S-a reţinut însă că cea de-a treia condiţie legală nu este îndeplinită în cauză, întrucât revizuentul nu a făcut dovada că înscrisul respectiv nu a putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat decizia atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

Revizuentul a susţinut că înscrisul respectiv nu a putut fi înfăţişat în proces dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, întrucât nu se ştia de existenţa sa. O asemenea susţinere nu poate fi primită, întrucât revizuentul s-a mulţumit a afirma în cuprinsul cererii de revizuire că a luat cunoştinţă de înscrisul respectiv în urma comunicării acestuia prin adresa A.N.R.P. nr. x/13.09.2018, fără a face referire şi a proba existenţa unor împrejurări mai presus de voinţa sa, care să-l fi împiedicat a procura înscrisul respectiv în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, astfel cum legiuitorul a impus expres prin art. 322 pct. 5 teza I.

Simpla procurare ulterioară a unui înscris probator nu este suficientă pentru a declara admisibilă calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât legiuitorul a impus ca înscrisul nou doveditor să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ceea ce presupune o împiedicare obiectivă, care să excludă, în mod evident, culpa părţilor.

Revizuentul putea să solicite instanţelor de judecată care au soluţionat contestaţia împotriva Deciziei nr. 5356/RT/29.08.2003 emiterea unei adrese către instituţiile publice care deţin arhive ale Statului, pentru a verifica împrejurarea dacă autorul intimatelor intra sau nu sub incidenţa prevederilor Legii nr. 312/1945. Revizuentul nu a indicat motivul pentru care nu a solicitat administrarea în proces a acestui înscris şi nu a fost împiedicat cu nimic să o facă, astfel că nu se poate constata existenţa unei împrejurări insurmontabile, adică mai presus de voinţa părţii. Înscrisul invocat de revizuent s-a aflat în arhivele instituţiilor publice, la dispoziţia părţilor interesate, însă nu a fost înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat decizia atacată nu dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ci din cauza lipsei de diligenţă şi neglijenţei revizuentului care, deşi avea posibilitatea legală de a procura înscrisul respectiv de la instituţiile publice competente, inclusiv prin intermediul instanţei de judecată (emiterea unei adrese), a omis a formula o astfel de cerere în timpul procesului. Invocând şi prezentând la acest moment un înscris nou, deşi revizuentul putea să îl procure şi să îl depună la dosar în cursul procesului, şi pretinzând să fie revizuită o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, revizuentul tinde la nesocotirea autorităţii de lucru judecat şi a principiului securităţii raporturilor juridice.

Constatând culpa procesuală a revizuentului, care a pierdut procesul, şi având în vedere cererea intimatelor, instanţa l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând cheltuieli de transport în cuantum de 875 RON (conform documentelor justificative din dosar), precum şi onorariu de avocat, redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 6000 RON la 2000 RON, în total la plata sumei de 2875 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs intimatele care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au pretins greşita soluţionare a cererii acestora privind cheltuielile de judecată, prin reducerea nejustificată a cuantumului acestora.

Astfel, s-a arătat că în mod greşit au fost cenzurate cheltuielile, în condiţiile în care au fost depuse dovezi în original privind efectuarea acestora, pentru finalizarea dosarului avocatul efectuând în total trei deplasări la Bucureşti din Baia Mare, amânarea judecăţii la cele trei termene nedatorându-se vreunei culpe a părţilor-intimate sau a reprezentantului acestora.

De asemenea, s-a arătat că dosarul vizează o cauză complexă, care fusese soluţionată în anul 2004, şi care a trebuit parcurs în întregime pentru a se aprecia asupra temeiniciei cererii de revizuire.

Au arătat recurentele că nu sunt de acord cu reducerea onorariului avocaţial întrucât din suma brută de 6.000 RON, 11% se achită la Casa de Asigurări a Avocaţilor (660 RON), 16% reprezintă impozit pe venit (960 RON), iar contribuţia la sistemul de asigurări de sănătate este de 10% (600 RON). În afara acestor cheltuieli (2200 RON), un avocat mai are de suportat cheltuielile cu infrastructura cabinetului avocaţial, astfel încât se impune acordarea "onorariului în cuantumul solicitat.

Totodată, s-a susţinut că toate cele trei recurente sunt pensionare, realizează venituri modeste şi că acestea au evaluat munca prestată de avocat la suma de 6.000 RON, considerând că aceasta reprezintă un onorariu normal.

Analizând criticile deduse judecăţii [încadrabile, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum greşit indică recurentele, având în vedere că invocă încălcarea unei norme de procedură], Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente:

- Susţinerea recurentelor potrivit căreia reducerea cheltuielilor de judecată în ce priveşte costul deplasărilor avocatului acestora la trei termene de judecată, impuse de desfăşurarea procesului, este greşită întrucât instanţa nu a procedat la diminuarea acestei componente a cheltuielilor efectuate de intimatele din cererea de revizuire respinsă.

Dimpotrivă, conform considerentelor deciziei atacate, rezultă că suma plătită cu titlu de cheltuieli transport a fost acordată, aceasta fiind în cuantum de 875 RON (conform documentelor justificative depuse la dosar).

- Atunci când a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de revizuire a avut în vedere, cum se arată în mod explicit în conţinutul motivării, onorariul de avocat (pe care l-a redus de la 6.000 RON - la 2.000 RON).

Pe acest aspect, dând incidenţă dispoziţiei procedurale menţionate anterior, instanţa de revizuire a făcut referire la criteriile legale pe care le-a luat în calcul atunci când a apreciat că onorariul este disproporţionat de mare faţă de complexitatea cauzei şi munca prestată de avocatul intimatelor, respectiv redactarea întâmpinării, administrarea probei cu înscrisuri şi reprezentarea juridică la 2 termene de judecată.

Or, această putere de apreciere aparţine instanţei în faţa căreia are loc prestarea activităţii avocaţiale, ea nefiind supusă unui control de legalitate în recurs decât în măsura în care s-ar invoca faptul că au fost aplicate alte criterii decât cele legale (ceea ce nu este cazul întrucât în speţă s-a făcut aplicarea criteriilor conţinute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nemulţumirea recurentelor vizând doar modalitatea de apreciere a instanţei, iar nu soluţionarea acestei cereri accesorii pe baza altor criterii decât cele legale).

- Totodată, susţinerea recurentelor conform căreia au venituri modeste - şi aceasta le îndreptăţeşte la recuperarea în întregime a cheltuielilor - iar pe de altă parte, au considerat că munca efectuată de avocat justifică onorariul pretins de acesta de 6.000 RON, considerat ca fiind unul normal, nu se pot constitui în argumente valide pentru a demonstra nelegalitatea soluţiei.

Astfel, modalitatea în care părţile contractului de asistenţă juridică au evaluat şi comensurat pecuniar prestaţia avocatului rămâne una valabilă, supusă efectelor relativităţii contractului între părţi şi forţei obligatorii a acestuia.

Altfel spus, instanţa de revizuire nu a adus atingere, prin soluţia adoptată, raporturilor juridice dintre recurente şi avocatul acestora, aşa cum au rezultat ele din convenţia părţilor.

Ceea ce a cenzurat instanţa, în baza puterii ei de apreciere recunoscută prin dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a fost măsura în care cealaltă parte, căzută în pretenţii, trebuie să suporte - integral sau în parte - cuantumul onorariului avocaţial convenit de partea adversă cu cel ales să-i reprezinte interesele în justiţie.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în această operaţiune de apreciere pe de o parte prima instanţă a făcut aplicarea unor criterii legale iar pe de altă parte, în ce priveşte facultatea acesteia de a comensura cuantumul onorariului, ea nu este una supusă controlului de legalitate.

Pentru toate aceste considerente, constatând caracterul nelegal al criticilor, recursul va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de I., A., C. împotriva Deciziei nr. 1419/A din 19 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2019.

GGC - GV