Res judicata effect of prior cassation ruling on timeliness of restitution contestation and mandate survival after party death in expropriation cases

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 36/D/12.02.2010 Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu intimata SC C. SRL, a anulat Decizia nr. 426/30.11.2005 emisă de intimată şi a obligat-o pe aceasta să emită, în condiţiile Legii nr. 10/2001, o nouă decizie prin care să soluţioneze notificarea pe care contestatorii au formulat-o, cu privire la imobilul situat în Braşov, str. x, înscris în CF nr. x Braşov, sub nr. top. iniţial x, în sensul restituirii în natură către contestatori a părţii din acest imobil care nu a fost înstrăinată, astfel cum ea este determinată prin documentaţia topografică nr. 19/2009 întocmită de ing. D., şi propunerii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condiţiile legii speciale de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru partea din acest imobil ce a format obiectul material al unor acte de înstrăinare, astfel cum aceasta este identificată prin documentaţia topografică menţionată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. 426/30.11.2005, intimata a respins notificarea pe care contestatorii au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 sub motiv că părţile nu au depus, în termenele şi în condiţiile legii speciale, actele doveditoare ale calităţii lor de persoane îndreptăţite.

Din raportul extrajudiciar de expertiză, pe care contestatorii l-au depus la dosarul cauzei, cu privire la care intimata şi-a manifestat acordul în sensul administrării ca probă, rezultă că din imobilul construcţie mai sunt libere şi, prin urmare, susceptibile de a fi restituite în natură, apartamentele nr. x, nr. y şi nr. z, iar din imobilul cu destinaţia de grădină este liberă şi poate fi restituită în natură suprafaţa de 369,80 mp.

Contestatorii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de restituirea în natură a părţii din imobilul în litigiu care nu a fost înstrăinată şi de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil care a format obiectul material al unor acte translative de proprietate, potrivit celor mai sus arătate.

Având în vedere că, din copiile conforme cu originalul ale paşapoartelor contestatorilor, rezultă că aceştia sunt cetăţeni germani, instanţa a reţinut că restituirea în natură a imobilului cu destinaţia de teren poate opera sub forma instituirii unui drept de folosinţă special, conform art. art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002, care stipulează că "cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităţilor, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie’’

Prin Decizia nr. 78/17.06.2010, Curtea de Apel Braşov a admis în parte apelul pârâtei SC C. SRL Braşov împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul stabilirii că adresa corectă a imobilului înscris în CF nr. x, top x, este Braşov, str. x şi nu Braşov, str. x cum s-a consemnat în dispozitivul sentinţei, iar adresa actuală este Braşov, str. x, a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.

Prin Decizia nr. 3959/12.05.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei SC C. SRL Braşov împotriva deciziei sus menţionate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare, constatând că situaţia de fapt, sub aspectul comunicării deciziei contestate, nu a fost pe deplin lămurită şi că nu s-a răspuns tuturor criticilor invocate prin motivele de apel, care ridicau inclusiv problema tardivităţii formulării contestaţiei la dispoziţia emisă de intimată.

Prin Decizia nr. 2/Ap/18.01.2012 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Braşov a admis în parte apelul pârâtei SC C. SRL Braşov împotriva hotărârii de primă instanţă, în sensul că a menţionat adresa corectă a imobilului înscris în CF nr. x, top x, ca fiind Braşov, str. x, şi nu Braşov, str. x, cum s-a consemnat în dispozitivul sentinţei apelate, iar adresa actuală este Braşov, str. x.

Prin Decizia nr. 6816/7.11.2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat şi această decizie, reţinând că instanţa de apel nu a administrat nici o probă pentru a lămuri împrejurarea legată de existenţa adresei din septembrie 2002, relevantă în corecta soluţionare a excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei. S-a reţinut că rejudecarea în apel a avut un caracter pur formal, instanţa nefiind preocupată de lămurirea situaţiei de fapt în sensul îndrumărilor date prin decizia de casare.

Prin Decizia nr. 84/26.09.2013 pronunţată în a doua rejudecare, Curtea de Apel Braşov a admis apelul pârâtei SC C. SRL Braşov împotriva sentinţei de fond, a admis excepţia tardivităţii contestaţiei, pe care a respins-o, ca tardivă.

Prin Decizia nr. 2338/24.09.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamanţilor împotriva acestei decizii, pe care a casat-o cu trimitere pentru rejudecarea fondului, respingând excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.

Prin Decizia nr. 752/Ap/25.05.2016 pronunţată în a treia rejudecare, Curtea de Apel Braşov a admis apelul pârâtei SC C. SRL împotriva Sentinţei nr. 36/2010 a Tribunalului Braşov, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamanţilor, a anulat acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. prin mandatar E. pentru 1/2 din imobilul înscris CF nr. x, nr. top x Braşov, str. x (fostă strada x nr. 26), a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. şi continuată de cesionarul E. pentru 1/2 din imobilul mai sus menţionat.

Această soluţie a fost adoptată ca urmare a obţinerii de către instanţă a certificatelor de deces ale reclamanţilor care atestă că numitul A. a decedat la data de 26.12.2010, iar numita B. la data de 19.07.2012.

Reclamanţii au mandatat pe numitul F. la data de 22.06.2007, iar acesta din urmă l-a mandatat pe E. să efectueze demersurile pentru restituirea imobilului prin procura autentică nr. 1872/8.07.2008.

Prin contractul de cesiune nr. x/8.07.2008, reclamanţii au cesionat mandatarului E. 50% din drepturile litigioase asupra imobilului în litigiu.

Instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 1551 C. proc. civ. pentru a fi indicaţi moştenitorii reclamanţilor, iar la cererea C. SA dosarul a fost repus pe rol cu menţiunea de a fi făcute dovezi privind capacitatea procesuală a reclamanţilor. Aceste dovezi nu au fost făcute de mandatarul reclamanţilor şi, în aceste condiţii, s-a reţinut că reclamanţii nu au capacitate de folosinţă. În ceea ce priveşte cota de 50% din imobil cesionată mandatarului E., s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care cesionarii nu au vocaţie la măsura reparatorie a restituirii în natură.

Prin Decizia nr. 1894/13.10.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul mandatarului E. împotriva deciziei de mai sus, pe care a casat-o în parte cu trimitere pentru rejudecarea fondului la aceeaşi instanţă, menţinând dispoziţia din hotărârea atacată referitoare la respingerea acţiunii formulate de reclamanţii A. şi B. şi continuată de cesionarul E. pentru 1/2 din imobilul înscris CF nr. x, nr. top x Braşov, str. x (fostă strada x nr. 26).

S-a reţinut că soluţia instanţei de apel este nelegală deoarece atât la data introducerii acţiunii, cât şi la data soluţionării cauzei în primă instanţă, reclamanţii erau în viaţă, astfel că nu se putea aprecia asupra lipsei capacităţii de folosinţă a acestora. Soluţia adoptată denotă confuzia pe care instanţa a făcut-o între ipoteza decesului intervenit înainte de introducerea acţiunii şi ipoteza decesului intervenit în cursul procesului, situaţie regăsită în speţă şi faţă de care devin incidente dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

S-a apreciat, de asemenea, că pricinii de faţă îi sunt, deopotrivă aplicabile dispoziţiile art. 71 din C. proc. civ., dar şi că soluţia de respingere ca neîntemeiată a acţiunii introdusă de reclamanţi şi continuată de mandatar, pentru 1/2 din imobil, nu mai poate fi cenzurată deoarece recurentul nu a susţinut nicio critică de nelegalitate împotriva acesteia.

Prin Decizia nr. 300/Ap/15.03.2018 pronunţată în a patra rejudecare, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia perimării invocate din oficiu şi a constatat perimarea apelului exercitat de către apelanta pârâtă SC C. SRL, împotriva Sentinţei nr. 36/D/12.02.2010 a Tribunalului Braşov.

Prin Decizia nr. 2558/20.06.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei SC C. SRL împotriva acestei decizii, pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru continuarea judecării apelului la aceeaşi instanţă, apreciind că deşi reclamanţii A. şi B. sunt decedaţi, judecata apelului poate continua în contradictoriu cu mandatarul acestora, E., astfel cum, de altfel, s-a dezlegat prin decizia de casare anterioară.

În rejudecare, prin înscrisul depus în data de 24.10.2018, intimatul E. a indicat că intimatul A. are o singură moştenitoare, pe fiica acestuia G., iar intimata B. ar avea două moştenitoare, însă cunoaşte doar numele uneia dintre ele, respectiv H., fără să depună vreun înscris doveditor în acest sens.

Persoanele indicate ca fiind moştenitoare ale defuncţilor reclamanţi au fost citate la adresele indicate şi, deşi au primit citaţiile personal sub semnătură, nu şi-au exprimat poziţia referitor la cererea de apel promovată în cauză şi nici nu au depus acte doveditoare ale calităţii de moştenitor.

Prin Decizia nr. 46/Ap din 23 ianuarie 2019 pronunţată în a cincea rejudecare, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul pârâtei împotriva hotărârii de fond, în sensul menţionării adresei corecte a imobilului înscris în CF nr. x, top x, ca fiind Braşov, str. x şi nu Braşov, str. x cum s-a consemnat în dispozitivul sentinţei, iar adresa actuală este Braşov, str. x; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.

Cu titlu prealabil, instanţa de apel a reţinut că analiza are în vedere numai apelul formulat cu privire la cota de 1/2 din imobilul ce a aparţinut defuncţilor A. şi B. şi care ar trebui restituit în natură, pentru cota de 1/2 din acelaşi mobil ce a fost cesionată mandatarului E., rămânând definitive cele dispuse prin Decizia nr. 752/Ap/25.05.2016 a aceleiaşi instanţe.

În ce priveşte motivul de apel prin care se arată că două din apartamentele imobilului în cauză au fost vândute între timp şi nu mai pot face obiectul restituirii în natură, s-a apreciat că, faţă de modul de redactare a dispozitivului sentinţei apelate, critica nu poate conduce la schimbarea acestei sentinţe.

Instanţa de fond a dispus obligarea apelantei să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură partea din imobil care nu a fost înstrăinată, fără a fi individualizată, aceasta reprezentând o problemă de executare a sentinţei, iar SC C. SRL urmând să ţină cont la emiterea dispoziţiei de aceste contracte de vânzare -cumpărare la care face referire în apel, încheiate pentru ap. x şi y care nu au fost înscrise în CF pe numele noilor proprietari.

În ceea ce priveşte situaţia juridică a terenului de 640,80 mp - grădină, compus din 271 mp curte şi clădire aparţinând Liceului de construcţii şi 369,80 mp ocupată de construcţii provizorii şi grădină în spatele imobilului din str. x, s-a apreciat că şi acest motiv de apel, prin care apelanta susţine că nu deţine în administrare grădini, terenuri, şcoli şi că nu poate fi obligată la emiterea unei decizii în acest sens, este nefondat.

Instanţa de fond, în considerentele sentinţei apelate a reţinut că, potrivit raportului de expertiză, doar imobilul cu destinaţia de grădină în suprafaţă de 369,80 mp este liber şi poate fi restituit în natură, însă ţinând cont de cetăţenia germană a notificatorilor, a reţinut că pentru acest teren poate fi recunoscut contestatorilor doar un drept de folosinţă.

Şi această chestiune de fapt a fost văzută ca una care ţine de executarea dispoziţiilor sentinţei primei instanţe, apelanta urmând ca la momentul emiterii unei alte decizii să dispună trimiterea către Municipiul Braşov (despre care afirmă că are administrarea terenurilor din intravilan) propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru porţiunea din imobil ce nu mai poate fi restituită în natură.

Chiar în situaţia nedepunerii de către persoana îndreptăţită a tuturor actelor considerate necesare de către entitatea notificată, instanţa de judecată învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură sau de acordare de măsuri compensatorii, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerinţelor legii, o va anula, dispunând ea însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil ori măsurile compensatorii cuvenite.

Stabilirea unei obligaţii pentru instanţă de a soluţiona o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative, ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiţie, recunoscut prin art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin acelaşi articol din Constituţie şi recunoscut părţilor prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate în proces, iar accesul la justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanţa, ci şi prin dreptul recunoscut părţilor de a propune dovezile care să le susţină pretenţiile, precum şi prin dreptul instanţei de a cenzura pertinenţa, concludenţa şi utilitatea lor, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt şi de a-şi întemeia soluţia pe probele administrate.

În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că în procedura de judecată, titularul cererii de acordare a măsurilor reparatorii poate depune înscrisuri noi, chiar dacă nu le-a depus în faza administrativă de soluţionare a notificării întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001.

Singurul motiv de apel care a impus admiterea parţială a căii de atac a fost cel referitor la eroarea materială cu privire la reţinerea greşită în dispozitivul sentinţei a adresei imobilului, acesta fiind în Braşov, str. x (fost Braşov, str. x, şi nu 26 cum s-a reţinut de către prima instanţă). Sub acest aspect, s-a reţinut că prevederile art. 2812 C. proc. civ. care prevăd că eroare materială nu ar putea fi invocată prin intermediul căilor de atac, au fost introduse numai prin Legea nr. 202/2010, nefiind aplicabile proceselor începute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC C. SRL, arătând că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel deduse judecăţii, respectiv nu analizează critica privind tardivitatea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 426/2005 emisă de către pârâtă în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Recurenta-pârâtă arată că această contestaţie a fost formulată cu depăşirea termenului legal, la 2 ani şi jumătate de la comunicarea deciziei la adresa şi la persoana indicată de către notificatori.

Mai arată că judecata cauzei a fost suspendată de mai multe ori, din motive neimputabile pârâtei, întrucât nu s-a putut face dovada moştenitorilor reclamanţilor decedaţi, prin Decizia nr. 752/Ap/25.05.2016 Curtea de Apel Braşov admiţând apelul pârâtei împotriva Sentinţei nr. 36/D/2010 a Tribunalului Braşov, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamanţilor şi anulată acţiunea în contradictoriu cu SC C. SRL, respectiv respinsă acţiunea formulată de reclamanţi şi continuată de cesionarul E..

După parcurgerea mai multor cicluri procesuale, numitul E. a depus la dosar un înscris prin care a arătat că numitul A. are o singură moştenitoare, pe fiica acestuia G., iar numita B. are două moştenitoare, însă nu cunoaşte decât numele uneia dintre ele (H.), nedepunând însă dovezi cu privire la cele afirmate.

Numitele G. şi H. au fost citate la adresele indicate de E. şi, deşi au primit citaţiile personal, nu şi-au exprimat poziţia cu privire la cererea de apel a SC C. SRL şi nici nu au depus acte doveditoare ale calităţii de moştenitor, sens în care nu au fost introduse în cauză în calitate de moştenitoare.

În ipoteza respingerii recursului, pârâta ar fi pusă în situaţia de a fi obligată la emiterea unei decizii, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în favoarea unor persoane lipsite de capacitate de folosinţă, ceea ce este absurd.

La data 16.04.2019, intimatul-cesionar a formulat întâmpinare ce a fost comunicată recurentului.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază şi reţine caracterul său nefondat.

Cât priveşte lipsa unei analize a instanţei de apel în privinţa motivului de apel prin care s-a invocat tardivitatea contestaţiei - apărare susţinută în apel de actualul recurent - Înalta Curte reaminteşte că acest element litigios al cauzei a fost în mod definitiv şi irevocabil tranşat în cel de-al treilea ciclu procesual de judecată, realizat prin Decizia civilă nr. 2338/24.09.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul reclamanţilor îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 84/26.09.2013 a Curţii de Apel Braşov (hotărâre ce respinsese contestaţia acestora ca fiind tardivă), pe care a casat-o cu consecinţa trimiterii cauzei pentru soluţionarea fondului.

Aşadar, dezlegarea dată acestei chestiuni litigioase de instanţa de recurs prin hotărârea menţionată a devenit câştigată cauzei şi s-a impus judecăţilor ulterioare cu forţă obligatorie, în puterea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., drept dovadă stând şi împrejurarea că ea a fost considerată ca atare şi nu a mai fost reluată în ciclurile procesuale de judecată care au urmat.

Aceasta este explicaţia lipsei unei analize a instanţei de apel asupra criticii relative la tardivitatea contestaţiei invocate de actualul recurent prin memoriul său de apel, aspect ce demonstrează caracterul nefondat al criticii de recurs ce a susţinut lipsa unei analize complete a curţii de apel în privinţa tuturor motivelor de apel (cu trimitere punctuală la această apărare susţinută de parte).

Relativ la condiţiile procedurale în care a avut loc soluţionarea părţii din acţiune vizând cota de 1/2 din imobil ce nu a fost cesionată mandatarului E. (întrucât în privinţa cotei de 1/2 din imobil cesionată acestuia, a fost respinsă acţiunea în mod definitiv, prin Decizia nr. 752A/25.05.2016 a Curţii de Apel Braşov şi irevocabil, prin Decizia nr. 1894/13.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cea de-a patra etapă de judecare a litigiului), Înalta Curte reţine că acestea au fost stabilite prin Deciziile nr. 1894/13.10.2016 şi nr. 2558/20.06.2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ca instanţă de recurs), care au apreciat asupra incidenţei în cauză inclusiv a dispoziţiilor art. 71 din C. proc. civ., potrivit cu care "Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului".

Se mai reţine că alte aspecte dintre cele dezlegate prin decizia atacată nu au mai fost criticate, recurentul-pârât ridicând doar problema punerii în executare a obligaţiilor stabilite în sarcina sa în urma actualei judecăţi, în ipoteza respingerii recursului, respectiv a eventualităţii emiterii unei decizii în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea unor persoane lipsite de capacitate de folosinţă, ipoteză considerată ca fiind absurdă de către acesta.

Relativ la acest aspect, Înalta Curte apreciază că niciun impediment legal nu se opune aducerii la îndeplinire de către pârât a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, având în vedere că litigiul de faţă a fost iniţiat de către notificatori, în calitatea lor de succesori în drepturi ai autorului I., iar drepturile stabilite în beneficiul acestora, în urma actualei judecăţi, pot fi valorificate - dată fiind survenirea decesului ambilor reclamanţi pe durata procesului - în persoana celor ce-şi vor dovedi, în condiţiile legii, calitatea de succesori în drepturi ai acestora.

În considerarea acestor motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 46/Ap din 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2019.

GGC - GV