Inadmissibility of appeal against final annulment order for failure to complete claim under civil procedure code

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, la data de 29 ianuarie 2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 15.000 euro.

Prin încheierea nr. 2277 din data de 7 martie 2018, Judecătoria Timişoara a anulat cererea de chemare în judecată, reţinând incidenţa art. 200 alin. (4) C. proc. civ. potrivit căruia dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul de 10 zile, prin încheiere dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

Împotriva încheierii sus-menţionate reclamanta A. a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 78/R din 10.09.2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins recursul ca inadmisibil.

Prin aceeaşi decizie, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1000 RON către intimata B. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei tribunalului, reclamanta A. a formulat recurs.

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2019, a respins recursul ca inadmisibil.

S-a reţinut că art. 200 alin. (5) C. proc. civ. prevede că împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării, iar potrivit art. 200 alin. (7) C. proc. civ., cererea de reexaminare se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu.

În concluzie, s-a reţinut că din dispoziţiile legale menţionate rezultă că împotriva încheierii de anulare a cererii pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 194 - 197 C. proc. civ. se poate face numai cerere de reexaminare, încheierea de soluţionare a cererii de reexaminare fiind definitivă.

Împotriva Deciziei nr. 50 din 30 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, reclamanta a declarat un nou recurs.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Ca urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. (5) din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii." Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."

Faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, decizia Deciziei nr. 50 din 30 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, definitivă potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Aşa fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 50 din 30 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2019.

GGC - GV