Jurisdictional conflict: ex officio declination barred for private-order territorial incompetence where defendant waived exception

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 11 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B.., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii mărfii livrate acesteia, pentru care a fost emisă o factură fiscală semnată şi acceptată la plată, respectiv a sumei de 1522,71 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 907 din data de 11 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, instanţa a constatat că, în speţă, sediul pârâtei se află în Buftea, judeţul Ilfov, iar prevederile art. 107 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări.

Prin urmare, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie Buftea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 7 martie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Judecătoria Buftea, la rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 2373 din data de 18 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Ploieşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, în cauză, faţă de obiectul cererii, necompetenţa teritorială în faţa Judecătoriei Ploieşti era o excepţie relativă, necompetenţa fiind de ordine privată, iar, în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., excepţia ar fi putut fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, întâmpinarea fiind obligatorie.

Astfel, a constatat că, prin prorogarea legală de competenţă, instanţa competentă teritorial, faţă de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., este Judecătoria Ploieşti, învestită iniţial de reclamantă, orice altă instanţă devenind necompetentă absolut să judece cauza în urma efectului iniţial al prorogării de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a acestor cererii, art. 1028 alin. (2) Cod procedură face trimitere expresă la dispoziţiile de drept comun.

Competenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta B.. nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti, această excepţie fiind invocată, din oficiu, de către instanţă.

Neinvocarea de către pârâtă în termenul stabilit de lege a excepţiei de necompetenţă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecinţa că instanţa sesizată de reclamantă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Prin urmare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Judecătoria Ploieşti, sesizată de către reclamantă, chiar dacă nu era competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2019.

GGC - GV