Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 980/2020 AI generated

EU structural fund financial correction dispute; nullity of cassation appeal for failure to identify statutory grounds under Arts. 486–489 of the Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 980/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the Court of Appeal's judgment which had annulled the respondent's financial correction decision. The dispute concerned a challenge to a notice of irregularities and a subsequent decision by the Ministry of European Funds that imposed a financial correction of 5,500 RON on a contract for services managed by the General Inspectorate for Immigration. The Supreme Court's decision was based on procedural grounds, specifically finding that the appellant failed to comply with the statutory requirements for a cassation appeal under Articles 486 and 488 of the Civil Procedure Code by failing to identify any of the specific legal grounds for cassation, rendering the appeal null under Article 489 of the same Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; EU structural fund financial correction dispute; nullity of cassation appeal for failure to identify statutory grounds under Arts. 486–489 of the Civil Procedure Code: Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code procedural nullity grounds of challenge financial correction structural funds

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţi a VIII a contencios administrativ şi fiscal, cu nr. x/2016 reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, în principal, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 29.03.2016 prin care s-a stabilit aplicarea unei corecţii financiare în valoare de 5500 RON fără TVA, şi a Deciziei nr. 189/2016, cu numărul de înregistrare DGMIFN 3662, emisă la data de 01.06.2016 pentru soluţionarea contestaţiei formulată la nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.03.2016 şi în subsidiar, reducerea corecţiei financiare aplicate pentru neregula săvârşită, de la 25% la 5%.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1256 din 7 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, a anulat Decizia nr. 189/2016 înregistrată la DGMIFN cu nr. 36.621/01.06.2016 şi Nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.03.2016 emise de MFE-DGMIFN, privind Contractul de servicii nr. x/03.09.3014.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Fondurilor Europene) a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi, rejudecând cauza admiterea acţiunii promovate de Inspectoratul General pentru Imigrări.

3. Decizia instanţei de recurs

3.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recurentul-pârât nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susţinerile sale nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de articolul menţionat.

3.2. Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Astfel, nu se poate considera că susţinerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

3.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de Ministerul Finanţelor Publice în numele Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinţei nr. 1256 din 7 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.