Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 944/2020 AI generated

Recovery of EU agricultural subsidies: sufficiency of possessory evidence for land use under O.U.G. 125/2006

Case Number Decizia nr. 944/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to reject the challenge against administrative acts issued by the agricultural payment agency. The dispute centered on the legality of a decision recovering over 1.3 million RON from a farmer who had received direct surface payments for approximately 197 hectares of pasture in 2012, based on documents later judicially established as false. The court held that the appellant failed to meet eligibility requirements under O.U.G. No. 125/2006, specifically Articles 6 and 7, which mandate proving the right of use and effective exploitation of agricultural land through valid titles or credible evidence; the submitted handwritten declarations and lack of clear parcel identification were deemed insufficient. The High Court further rejected the argument that the debt was imputable solely to the appellant's son, who committed the fraud, noting that the appellant was the registered beneficiary of the funds and that the issue of civil liability for a third party's crime does not negate the administrative illegality of the initial payment or the agency's right to recover misallocated funds under O.U.G. No. 66/2011.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, art. 492 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Recovery of EU agricultural subsidies: sufficiency of possessory evidence for land use under O.U.G. 125/2006: The dispute centered on the legality of a decision recovering over 1.3 million RON from a farmer who had received direct surface payments for approximately 197 hectares of pasture in 2012, based on documents later judicially established as false. The court held that the appellant failed to meet eligibility requirements under O.U.G. No. 125/2006, specifically Articles 6 and 7, which mandate proving the right of use and effective exploitation of agricultural land through valid titles or credible evidence; the submitted handwritten declarations and lack of clear parcel identification were deemed insufficient. The High Court further rejected the argument that the debt was imputable solely to the appellant's son, who committed the fraud, noting that the appellant was the registered beneficiary of the funds and that the issue of civil liability for a third party's crime does not negate the administrative illegality of the initial payment or the agency's right to recover misallocated funds under O.U.G. No. 66/2011.

Keywords

AI generated
agricultural direct payments agricultural land subsidy recovery of debts valid documents credible evidence

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din 14 iunie 2016, instanţa a dispus suspendarea cauzei, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului penal nr.
art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006
La art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, legiuitorul stabileşte faptul că un fermier care exploatează o suprafaţă de teren trebuie să deţină acea suprafaţă de teren in baza unui înscris prevăzut expres de lege, respectiv, să îl deţină cu un titlu valabil.
art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006
6 si art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 prin raportare la prevederile art.
art. 492 din C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Analizând criticile privind nemotivarea/motivarea sumară a sentinţei recurate, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Răspunzând în continuare criticilor recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Cited in the legal basis section immediately preceding the operative order to define the jurisdictional framework for the cassation appeal in administrative law.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 din C. proc. civ.

Procedural provision cited as the basis for dismissing the appeal as unfounded and maintaining the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, anularea actelor administrativ - fiscale reprezentate de Decizia de soluţionare a contestaţiei formulată şi înregistrată sub nr. x/22.06.2015 şi de Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţe!or bugetare încheiat la data de 24.03.2015 privind cererea de plata nr. x/26.03.2012, înregistrat la Agenţia de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură sub nr. x/26.03.2015, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 667 din 18 aprilie 2016, Tribunalul Mehedinţi a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 14 iunie 2016, instanţa a dispus suspendarea cauzei, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2015 aflat la acel moment pe rolul Tribunalului Mehedinţi, având ca obiect infracţiuni în legătură cu situaţia constatată prin actele administrative contestate.

La data de 19 iulie 2017, reclamantul A. a formulat cerere de repunere pe rol, arătând că prin decizia penală nr. 102 din 26 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Craiova s-a constatat în mod definitiv că este recuperat parţial prejudiciul, în limita valorii de 47.500 RON, şi a fost obligat inculpatul A. (fiul) la plata sumei de 1.379.483 RON despăgubiri către partea civilă APIA.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 546 din 17 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul trebuia să facă dovada cu înscrisuri valabile, atât a dreptului de folosinţă, cât şi a utilizării efective a terenului.

La art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, legiuitorul stabileşte faptul că un fermier care exploatează o suprafaţă de teren trebuie să deţină acea suprafaţă de teren in baza unui înscris prevăzut expres de lege, respectiv, să îl deţină cu un titlu valabil.

Cum, în speţă, prin sentinţa penală s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că înscrisurile depuse în susţinerea cererii unice de plată pentru suprafaţă formulate de inculpatul A. în numele tatălui său, reclamantul A., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafaţa de 196,95 ha teren agricol, au fost întocmite în fals, nereflectând realitatea, instanţa de fond a apreciat că, în mod temeinic şi legal s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 24.03.2015 privind Cererea de plata nr. x/26.03.2012.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 546 din 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 (implicit) şi pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut recurentul că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din noul C. proc. civ., are in vedere stabilirea in considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse in detaliu, încadrarea in drept, examinarea argumentelor părţilor cu punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

In cauză, motivarea sentinţei nu răspunde acestor exigenţe, deoarece nu examinează efectiv apărările si susţinerile părţilor.

Simpla referire generică la constatările din decizia penală nr. 102/26.01.2017, fără a le corela cu actele dosarului si dispoziţiile legale incidente, reprezintă - în opinia recurentului reclamant - o motivare sumară şi neconvingătoare, hotărârea fiind practic nemotivată.

Având in vedere faptul că cele constatate prin decizia penală nr. 102 din 26.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, in dosarul nr. x/2015, au autoritate de lucru judecat, atât cu privire la existenţa faptei penale pentru care a fost condamnat fiul său, A., cât si cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, a arătat recurentul că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de chemare in judecată.

Astfel, in decizia penală se arată faptul că:

"În ceea ce-l priveşte pe tatăl inculpatului, A. - din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că şi acesta a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor (…), prin rechizitoriu dispunându-se faţă de el clasarea, motivat de faptul că din materialul probator administrat in cauză nu a rezultat cu certitudine că acesta a cunoscut că fiul său a depus la APIA mai multe documente falsificate, in vederea obţinerii de fonduri, fapta nefiind săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

În raport cu această soluţie, care nu a fost contestată de partea civilă, tatăl inculpatului are posibilitatea de a contesta titlul executoriu emis împotriva sa. Problema este însă una exclusiv de executare si in niciun caz nu poate conduce la înlăturarea răspunderii civile a fiului său, apelantul inculpat in cauză".

De asemenea, prin decizia penală nr. 102 din 26.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit in mod definitiv:

"Constată recuperat parţial prejudiciul în limita valorii de 47500 RON. Obligă inculpatul la plata a 1.379.483 RON despăgubiri către partea civilă".

Prin urmare, consideră recurentul că instanţa de fond trebuia să constate că prejudiciul stabilit prin actele contestate nu îi este imputabil, plata sumelor de către autoritatea intimată realizându-se ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni de către alte persoane, nefiind deci aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sancţionarea neregulilor apărute in obţinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, întrucât nu este vorba de o neregulă apărută in obţinerea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, ci de săvârşirea unor fapte penale cauzatoare de prejudiciu.

Prin cererea unică de plată pe suprafaţă - 2012, depusă pe numele de A. si înregistrată sub nr. x din 26.03.2012, s-a solicitat sprijin pentru suprafaţa totala de 197,60 ha păşuni permanente situate pe raza U.A.T. Godeanu, depunându-se şi documente doveditoare ale dreptului de folosinţă a suprafeţei totale de 196,95 ha.

Conform O.U.G. nr. 125/2006, beneficiarii plăţilor directe in cadrul schemei de plata unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, in calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori in cadrul asociaţilor in participaţiune, locatari sau alte asemenea, care sunt înscrişi in Registrul fermierilor administrat de APIA, depun cerere de solicitare a plăţilor la termen si îndeplinesc o serie de condiţii generale, între care "să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă si sa poată face dovada ca utilizează terenul pentru care s-a depus cererea (titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesionare, contract de închiriere, adeverinţa de la primăria locala care să ateste înscrierea in Registrul agricol ca utilizator al terenului respectiv, chitanţa sau bon fiscal pentru achitarea taxei de păşunat, contract de păşunat, si, după caz, adeverinţa eliberata de Consiliul local din care să reiasă suprafaţa utilizata pentru păşunat in funcţie de taxa achitată).

Ordinul MADR nr. 246/2008 prevede definiţii ale termenilor specifici, din care rezultă că scopul si raţiunea acordării sprijinului financiar pentru agricultori este evitarea abandonului terenurilor agricole si menţinerea lor în bune condiţii agricole si de mediu, ceea ce face ca esenţial in acordarea acestui sprijin sa fie existenta faptica a terenurilor menţionate in cererea de sprijin si dovada utilizării lor de către solicitant.

Conform art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului in oricare dintre calităţile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaş, concesionar, asociat sau locatar, dar şi orice altă calitate, care conferă in mod legitim posibilitatea utilizării terenului, nefiind exclusă aceea de posesor de bună-credinţă.

Această interpretare este in conformitate cu realitatea pe care legiuitorul a urmărit sa o acopere prin folosirea sintagmei "alte acte (...)", întrucât exista posibilitatea ca, pentru unele terenuri, situaţia juridica sa nu fie pe deplin lămurită si prezentarea unor acte de proprietate sau a unor contracte să nu fie, deci, posibilă.

In speţă, actele ataşate cererii unice de plată pe suprafaţă - 2012, depusă pe numele de A. si înregistrată sub nr. x/26.03.2012, demonstrează că asupra terenurilor în suprafaţa de 196,95 ha, recurentul a exercitat un drept de posesie, posesia fiind publică si sub nume de proprietar, respectiv utilizator.

Aspectele esenţiale care trebuie tranşate privesc, pe de o parte, existenţa reală a suprafeţelor ce însumează 196,95 ha, iar pe de altă parte, identificarea persoanelor care au utilizat in mod efectiv aceste suprafeţe in cursul anului 2012 şi valoarea probatorie a înscrisurilor ataşate cererii unice de plată pe suprafaţă din 26.03.2012.

Cu privire la aspectul existenţei fizice a suprafeţei de 196,95 ha, a arătat că, la controlul efectuat la fata locului in cursul anului 2014, s-a constatat ca suprafeţele de teren au fost conforme cu suprafeţele trecute in adeverinţele emise de Primăria Comunei Godeanu, întreaga suprafaţă de teren fiind lucrată efectiv, cu mici excepţii.

Simplul fapt ca Primăria Comunei Godeanu nu a putut prezenta reprezentanţilor APIA Bucureşti documente justificative dintre cele enumerate in mod expres de art. 4 din Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008, respectiv titlul de proprietate, alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contract de arendare, contract de concesiune, contract de asociere in participaţiune sau contract de închiriere, nu îl împiedica pe recurent să facă dovada exploatării terenurilor declarate prin alte mijloace de probă.

Recurentul a mai susţinut că încasarea plăţii unice pe suprafaţaă nu este condiţionată in O.U.G. nr. 125/2006 de dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol, ci de exploatarea efectivă a acestuia şi că nu poate fi sancţionat pentru faptul că persoanele proprietare ale terenurilor nu şi-au reglementat situaţia juridică a terenurilor agricole pe care le deţin in fapt, posesie care nu este revendicată de nicio altă persoană.

Dacă s-ar pretinde beneficiarilor plăţilor directe să probeze că au dobândit dreptul de exploatare de la adevăratul proprietar al terenului, scopul pentru care au fost instituite schemele de plăţi directe - sprijinirea financiară a producătorilor - nu ar mai putea fi atins, fiind de notorietate că situaţia juridică a terenurilor agricole este in mare parte incertă, ca urmare a aplicării deficitare a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 si ale Legii nr. 247/2005.

A concluzionat recurentul că au fost respectate prevederile art. 6 si art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 prin raportare la prevederile art. 4 din Ordinul nr. 246/23 aprilie 2008.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata pârâtă APIA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, a arătat în esenţă că, atât autoritatea, cât şi instanţa de judecată au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 125/2006, având în vedere situaţia de fapt rezultată din probe, cele reţinute prin hotărârea penală în legătură cu fiul recurentului nefiind de natură să conducă la concluzia nelegalităţii actelor administrative contestate.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că, deşi recurentul a arătat în finalul cererii de recurs că "în dovedirea cererii de chemare in judecată" înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, expertiză tehnică specialitatea contabilitate, expertiză tehnică specialitatea agricultură, proba cu martori, interogatoriul pârâtei, nu a depus înscrisuri noi, iar în faza recursului celelalte probe enumerate nu sunt admisibile, faţă de prevederile exprese ale art. 492 din C. proc. civ.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 229/17632/22.06.2015 de soluţionare a contestaţiei şi de Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţe!or bugetare sub nr. x/26.03.2015, emise de APIA.

Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinice şi legale actele administrative contestate, motiv pentru care reclamantul a exercitat prezenta cale de atac.

Analizând criticile privind nemotivarea/motivarea sumară a sentinţei recurate, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentul reclamant.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat însă că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din cauza Van de Hurk împotriva Olandei, hotărârea din cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Astfel, recurentul nu a indicat punctual acea apărare esenţială a sa pe care instanţa nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puţin implicit - prin considerentele sentinţei şi care ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluţie în cauză, ci a arătat că nu este de acord cu motivarea instanţei, cu sensul în care a valorificat aceasta considerentele şi dispozitivul hotărârii penale.

Or, nemulţumirea părţii faţă de raţionamentul logico-juridic al instanţei de judecată nu echivalează cu nemotivarea sentinţei şi nu se circumscrie motivului de casare mai sus menţionat.

Răspunzând în continuare criticilor recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se reţine că acesta a fost invocat prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi ale Ordinului nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate (formele în vigoare la data cererii de plată).

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurentul reclamant motivului de casare menţionat reprezintă în mare parte o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la actele administrative contestate (la aplicarea normelor de drept material de către autoritatea intimată), fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Referitor la criticile ce vizează greşita aplicare a O.U.G. nr. 125/2006, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 6 din acest act normativ (forma în vigoare la data cererii de plată unică): "(1) Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea. (…)".

De asemenea, în conformitate cu art. 7 din Ordonanţă, "(1) Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha;

b) să declare toate parcelele agricole;

c) să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor;

d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;

e) să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei;

f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;

g) să furnizeze toate informaţiile solicitate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în termenele stabilite;

h) să permită efectuarea controalelor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens;

i) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeaşi cultură cu a parcelelor învecinate;

j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii şi data acordării plăţii. Aceste modificări se referă la suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informaţiilor din formularul de cerere.

(2) (…)

(3) Schemele de plăţi directe pe suprafaţă prevăzute la art. 2 lit. a), b), d) şi e) se aplică suprafeţelor înscrise în Sistemul de identificare a parcelelor agricole care constituie referinţa pentru procesul de control şi efectuarea plăţilor.

(4) Solicitarea de către fermieri a modificării suprafeţelor înregistrate în Sistemul de identificare a parcelelor agricole poate fi depusă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până la data limită de depunere a cererilor de plată. Solicitările depuse după această dată se vor soluţiona în cursul anului următor. Soluţionarea modificărilor solicitate se va face numai după verificarea acestora efectuată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

(5) Documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi se prezintă la solicitarea reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură."

Potrivit art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, forma în vigoare la momentul depunerii cererii de sprijin pentru anul 2012, documentele doveditoare solicitate producătorilor agricoli privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere in participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, alte acte care fac dovada folosinţei terenului precum: adeverinţa eliberata de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc.

Or, beneficiarul recurent, prin fiul său, a depus în susţinerea cererii de plată o adeverinţă emisă şi ştampilată de Primăria Godeanu, din care reiese că deţine 60,83 ha şi că are la dispoziţie alte 136,12 ha (primite "sub alte forme"). De asemenea, beneficiarul a depus o copie din registrul agricol. Pentru terenul obţinut "sub alte forme", a prezentat o listă conţinând numele a 16 persoane. Pentru fiecare dintre acestea, figurau semnătura persoanei şi suprafaţa dată beneficiarului, nefiind menţionate detalii de identificarea şi localizare a suprafeţelor de teren respective, lista purtând ştampila Primăriei Godeanu.

Pentru terenul declarat ca fiind proprietatea beneficiarului (60,83 ha), acesta nu a prezentat titluri de proprietate, înregistrări cadastrale sau alte documente autentice care să îi ateste proprietatea, ci doar înscrisuri olografe întocmite sumar prin care cinci presupuşi vânzători i-ar fi vândut recurentului în perioada 2003-2007 o suprafaţă totală de 49,27 ha. În afara faptului că respectivele înscrisuri nu sunt autentice, neputându-se transmite valabil proprietatea asupra terenurilor în baza lor, terenurile nu sunt suficient identificate şi nu este menţionat preţul tranzacţiilor.

Pentru restul de 11,56 ha (diferenţa între 60,83 ha şi 49,27 ha), beneficiarul nu a putut prezenta niciun fel de documente.

Pentru terenurile declarate ca fiind obţinute "sub alte forme", beneficiarul a prezentat 16 declaraţii olografe, cu acelaşi conţinut, toate semnate la 1 martie 2008, prin care persoanele indicate drept autoare ale declaraţiilor încredinţau recurentului pentru utilizare terenurile, folosinţa fiind transmisă pe o durată nedeterminată şi fără a se preciza dacă transmiterea se face cu titlu gratuit sau pentru ce preţ şi, mai ales, fără ca terenurile să fie identificate sau identificabile. De altfel, în cursul controlului efectuat la faţa locului, nici beneficiarul nu a putut indica amplasarea, hotarele şi proprietarii parcelelor, proprietari care - printr-o coincidenţă - "s-au mutat la Oţelu Roşu" (la 160 km de comuna Godeanu), potrivit celor declarate de beneficiar.

Din relaţiile comunicate de Ministerul Afacerilor Interne la 8 aprilie 2014, a rezultat însă că numai una dintre cele 16 persoane locuieşte în Oţelu Roşu, patru locuiesc în Drobeta Turnu - Severin, iar celelalte 11 locuiesc în Comuna Godeanu.

Beneficiarul a prezentat, la cererea auditorilor, lista originală a persoanelor care i-au dat terenul "sub alte forme", semnată de toate cele 16 persoane, inclusiv de cele decedate, pentru anul 2013.

De asemenea, a prezentat caietul de agro-mediu în care era consemnat că în anul 2012, toate parcelele - circa 196 de hectare - ar fi fost cosite manual (de el, împreună cu un nepot şi cu alte persoane), dar nu şi un registru de evidenţă a activităţilor desfăşurate de zilieri pentru 2012, pentru a se putea reţine legal împrejurarea invocată.

În plus, recurentul nu a putut preciza care a fost cantitatea de fân obţinută de pe terenul său (nici sub forma unei cifre totale estimative, nici sub forma unei cantităţi la hectar), ulterior estimând că ar obţine o tonă de fân la hectar (în condiţiile în care productivitatea medie recunoscută pentru tipul respectiv de pajişti este de 3-5 tone/hectar), şi nici nu a putut prezenta vreo dovadă cu privire la îndepărtarea şi înstrăinarea în orice formă a cantităţii de fân pe care ar fi realizat-o, deşi a declarat că a "dat" întreaga cantitate de fân recoltată unei rude.

Potrivit Manualului de proceduri pentru procesarea cererilor din 2012 utilizat în România, parcelele beneficiarilor care declară "pajişti permanente utilizate individual" trebuie să fie localizate cu claritate, iar hotarele să fie bine delimitate.

În cursul vizitei la faţa locului, nici chiar beneficiarul nu a putut localiza cu claritate parcelele, doar inspectorii locali, cu ajutorul hărţilor descărcate în GPS realizând identificarea parcelelor, care nu aveau însă delimitări fizice pe toate laturile, iar beneficiarul nu a putut preciza nici dacă acestea se aflau în proprietatea sa ori erau luate în arendă.

Astfel, nu s-a putut stabili o corespondenţă între parcelele declarate în cererea de plată pentru anul 2012 şi documentele justificative prezentate de beneficiar, nici în ceea ce priveşte suprafaţa, nici în ceea ce priveşte localizarea terenurilor.

Totodată, în urma măsurării a cinci parcele selectate aleatoriu (care fuseseră declarate în anul de depunere a cererii 2012), s-a constatat o supradeclarare care conduce la o eroare gravă, de 15,26%. În plus, pe aceste parcele au fost constatate mai multe neconformităţi cu GAEC 7 (Întreţinerea pajiştilor permanente) şi cu GAEC 10 (Evitarea instalării vegetaţiei nedorite). De asemenea, a fost constatată o altă încălcare a SMR 4, dat fiind că beneficiarul nu ţinea o evidenţă a lucrărilor de fertilizare, aşa cum se prevede pentru activităţile desfăşurate în zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi.

Pentru campania 2012, recurentul-reclamant nu îndeplinea, deci, condiţiile de eligibilitate necesare pentru a primi subvenţii, aceste constatări fiind în acord şi cu concluziile exprimate de auditorii Curţii Europene de Conturi. Aceştia din urmă au reţinut că beneficiarul nu a putut dovedi că are dreptul la suprafaţa pentru care a solicitat plata, iar documentele esenţiale prezentate în sprijinul cererii erau fie nule (nu respectau cerinţele legale privind forma şi conţinutul) sau ridicau îndoieli serioase cu privire la veridicitatea lor. În al doilea rând, beneficiarul nu a putut dovedi că, aşa cum declarase, pe terenul său se desfăşura activitatea agricolă minimă necesară în cazul pajiştilor permanente.

Prin urmare, beneficiarul în cauză nu avea dreptul la niciun fel de plăţi pentru anul de depunere a cererii 2012, iar rata de eroare raportată pentru această operaţiune este de 100%."

În raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 125/2006 care prevăd expres posibilitatea autorităţii intimate de a efectua verificarea existenţei şi regimului suprafeţelor în discuţie, este vădit nefondată afirmaţia recurentului privind încălcarea de către echipa de verificare din cadrul APIA a "prevederilor legale în materie" prin aceea că au solicitat date şi documente direct Primăriei Comunei Godeanu.

Înalta Curte mai reţine că, potrivit art. 21 din O.U.G.. nr. 66/2011, "(…)(2) În termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competentă conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligaţia organizării activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. (…) (4) Constatărilor cu implicaţii financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanţii Uniunii Europene/donatorului public internaţional, precum şi celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de Audit la închiderea programelor/proiectelor, li se aplică cu prioritate prevederile alin. (2) încă din stadiul de proiect al actului de control/raportului de audit."

Prin urmare, corect a reţinut prima instanţă că autoritatea intimată pârâtă a procedat în mod temeinic şi legal la efectuarea verificării aspectelor semnalate în adresa nr. x/16.04.2014 a Direcţiei de Proceduri Plăţi pe Suprafaţă cu privire la cererea unică de plată - campania 2012, depusă de fermierul A. (nr. identificare x), constatând cele menţionate ulterior în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 24.03.2015, act înregistrat la A.P.I.A. sub nr. x/26.03.2015.

Totodată, în cauză se justifică reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 6 şi art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 24.03.2015 privind cererea de plată unică nr. 11074/26.03.2012.

Înalta Curte apreciază că în mod temeinic şi legal judecătorul fondului nu a primit nici critica recurentului reclamant în sensul că prejudiciul nu îi poate fi imputat, întrucât sumele ar fi fost acordate fiului său.

Astfel, nu s-a contestat împrejurarea, relevată de intimata pârâtă, că în baza de date a acesteia, la data emiterii titlului de creanţă, figura ca beneficiar fermierul A. (persoană care apare şi ca beneficiar/titular al cererii de plată şi al contului bancar indicat în cerere), iar nu fiul acestuia, purtând acelaşi nume, dar având CNP x.

În acelaşi sens sunt, de altfel, şi cele constatate, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia penală nr. 102 din 26 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, între care se arată că "înscrisurile depuse în susţinerea cererii unice de plată pentru suprafaţă 2012, înregistrată sub nr. x/26.03.2012, cerere formulată de inculpatul A., în numele tatălui său, reclamantul A., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafaţa de 196,95 ha teren agricol, au fost întocmite în fals, nereflectând realitatea".

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în deplin acord cu prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 ("Persoanele fizice pot fi individualizate ca debitoare numai în situaţia în care au calitatea de beneficiar de fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora"), debitul în discuţie a fost stabilit prin procesul-verbal contestat în sarcina recurentului - reclamant, cererea fiind formulată pentru acesta ca beneficiar, prin fiu, ca reprezentant al beneficiarului.

Raporturile dintre cei doi, eventuala depăşire a mandatului etc., sunt guvernate de normele dreptului civil, în prezenta cauză având relevanţă, din perspectiva raportului de drept administrativ litigios şi a existenţei obligaţiei de restituire a fondurilor necuvenite, incidenţa situaţiei prevăzute de textul legal mai sus menţionat.

Cât priveşte menţiunea din cuprinsul deciziei penale în sensul că recurentul poate contesta titlul executoriu emis împotriva sa, problema fiind exclusiv una de executare, menţiune invocată de recurent ca fiind de natură să înlăture aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 (prejudiciul provenind dintr-o faptă penală a altei persoane), Înalta Curte arată că respectiva menţiune nu poate influenţa soluţionarea acţiunii de contencios administrativ în cadrul căreia se verifică legalitatea titlului de creanţă (care devine titlu executoriu numai după soluţionarea definitivă a acţiunii), iar împrejurarea că debitul ar fi fost parţial sau total achitat fiind, într-adevăr, o problemă de executare a titlului executoriu, iar nu de legalitate a actului administrativ contestat.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, se reţine că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 546 din 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.