Integrity evaluation report annulled for lack of effective exercise of conflicting private roles; appeal admitted and damages claim dismissed

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 14.07.2015, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate, B. şi C., anularea Raportului de evaluare nr. x/22.06.2015 întocmit de ANI şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin emiterea actului.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 206 din 20 septembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului împotriva pârâţilor B. şi C. şi a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sau, în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul reclamant susţine că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

În esenţă, recurentul reclamant susţine că în mod greşit a apreciat prima instanţă că Legea nr. 176/2010 este aplicabilă în cauză, reiterând recurentul argumentele promovate în faţa primei instanţe, prin care tinde să demonstreze faptul că intimata pârâtă a procedat la reţinerea unei stări de incompatibilitate, în baza unei norme legale ce nu exista în perioada de referinţă avută în vedere în raportul de evaluare.

În continuare, recurentul reclamant critică modalitatea de dezlegare, de către prima instanţă, a criticilor la adresa legalităţii raportului de evaluare din perspectiva încălcării prevederilor art. 9, art. 12 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010, cu trimitere la prevederile art. 13 al aceluiaşi act normativ.

În concret, în cauza de faţă pârâta nu a demonstrat faptul că lucrarea finalizată cu emiterea raportului de evaluare a fost repartizată aleatoriu, nefiind depus la dosarul cauzei documentul care să ateste repartizarea, prin sistemul electronic, ci doar un raport întocmit de inspectorul iniţial învestit.

Apoi, recurentul reclamant susţine că intimata pârâtă a fost nelegal învestită, întrucât actul de sesizare, respectiv petiţia adresată Corpului de Control al primului-ministru la 14 mai 2013 nu cuprinde nicio referire la pretinse elemente ale unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese, or, în atare context, soluţia legală era cea a clasării sesizării.

În privinţa dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, recurentul reclamant critică raţionamentul primei instanţe, potrivit căruia Agenţia poate obţine date şi informaţii cu caracter public anterior înştiinţării persoanei evaluate, arătând recurentul că nu toate informaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului au caracter public, exemplificând, în acest sens, datele de identificare a persoanei fizice.

În privinţa informaţiilor obţinute de Agenţie de la ANAF Timişoara instanţa fondului admite că acestea nu sunt informaţii publice, însă apreciază, fără temei, că aceste date nu prezintă relevanţă în stabilirea stării de incompatibilitate, fiind indiscutabil că veniturile şi sursa acestora sunt esenţiale pentru evaluarea stării de incompatibilitate.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 176/2010 dar şi de legislaţia europeană, astfel cum aceasta a fost interpretată prin hotărârile invocate de reclamant, raportul de evaluare este nelegal şi pentru încălcarea regimului prelucrărilor datelor cu caracter personal.

Recurentul reclamant arată că în mod greşit a considerat judecătorul fondului că în cauză a fost respectat dreptul la apărare, neregulă invocată de reclamant prin raportare la faptul că nu a fost audiat niciodată de ANI în perioada cuprinsă între data înregistrării sesizării şi data comunicării raportului de evaluare precum şi că nu avut acces la întreg dosarul administrativ constituit de ANI.

În ceea ce priveşte existenţa, în concret, a stării de incompatibilitate, recurentul reclamant arată că în mod greşit a înlăturat prima instanţă argumentele sale, prin care a demonstrat că nu a exercitat efectiv nici calitatea de administrator la D. S.R.L., societate ce a avut activitatea suspendată începând cu data de 23.05.2006 şi până la 22.05.2009, fiind ulterior dizolvată, dar nici calitatea de comerciant persoană fizică, întrucât o atare calitate nu s-a manifestat niciodată în plan practic, de la înfiinţare şi până la radierea din Registrul Comerţului.

Faţă de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cuprinsul memoriului de exercitare a căii de atac, recurentul reclamant solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul civil de faţă, Înalta Curte, cu majoritate, constată că este fondat, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva raportului de evaluare nr. 2471 l/G/22.06.2015.

Prin raportul de evaluare nr. 2471 l/G/22.06.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în perioada 19.06.2008 - 01.04.2011 întrucât a deţinut concomitent atât funcţia de primar în cadrul Primăriei Peştişu Mic cât şi funcţia de administrator în cadrul S.C. D. S.R.L. (19.06.2008 - 01.04.2011), respectiv calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "A. P.F." (19.06.2008 - 13.05.2010), fiind aplicabile dispoziţiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Reclamantul a contestat legalitatea raportului de evaluare, invocând o serie de neregularităţi de ordin procedural dar şi inexistenţa premiselor pentru constatarea stării de incompatibilitate.

Soluţionând acţiunea reclamantului, instanţa fondului a apreciat că este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinţei civile pronunţate.

Astfel cum rezultă din cele de mai sus, reclamantul a criticat sentinţa civilă nr. 206 din 20 septembrie 2016, considerând că este pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material reprezentate de Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 176/2010.

În ceea ce priveşte neregulile de ordin procedural, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o corectă dezlegare a argumentelor reclamantului, înlăturând întemeiat criticile acestuia la adresa legalităţii raportului de evaluare sub acest aspect, fiind de subliniat aspectul că nelegalitatea raportului de evaluare din perspectiva nulităţii actului de sesizare nu poate face obiectul verificărilor instanţei de control judiciar, din moment ce un atare motiv de nelegalitate nu a fost invocat în faţa primei instanţe.

Constată, însă, Înalta Curte că sentinţa civilă recurată este pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, astfel că raportul de evaluare contestat în cauză se impune a fi anulat pentru lipsa premiselor de fapt necesare constatării stării de incompatibilitate.

În acest sens, este de subliniat că, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare în perioada de referinţă avută în vedere de intimată, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice.

În continuare, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Verificând apărările formulate de reclamant pe marginea inexistenţei stării de incompatibilitate prima instanţă a apreciat ca fiind irelevant, din punct de vedere al existenţei acestei stări de incompatibilitate, împrejurarea că societatea al cărei administrator a fost reclamantul a avut activitatea suspendată sau că, în exerciţiul calităţii de comerciant persoană fizică, reclamantul nu a desfăşurat nici o activitate şi nu a obţinut nici un venit, circumstanţele menţionate fiind de natură a crea nişte distincţii neavute în vedere de legiuitor.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte abordarea judecătorului fondului, considerând-o a fi contrară scopului normei prevăzută de art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de interese personale ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi private conexe. In egală măsură, în accepţiunea legiuitorului, protejarea integrităţii se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupţie ce ar putea fi săvârşite ca urmare a îmbinării exercitării funcţiei publice cu desfăşurarea unor activităţi economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrităţi şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează doar în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiutor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor, şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiutorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

Aşa fiind, numai exercitarea simultană a unei demnităţi publice şi a funcţiei de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină corupţia.

Întrucât nu există nicio dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte exercitarea efectivă, de către reclamant, a calităţii de administrator al societăţii D. S.R.L., societate care, de altfel, a avut activitatea suspendată în perioada 23.05.2006 şi până la 22.05.2009 iar la 22 iulie 2009 a fost hotărâtă dizolvarea sa, după cum probatoriul administrat în cauză nu atestă desfăşurarea, de către reclamant, a unei activităţi specifice calităţii de comerciant persoană fizică, Înalta Curte concluzionează în sensul că nu poate fi reţinută în sarcina sa incompatibilitatea prevăzută de 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

In concluzie, apreciind că sunt incidente prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va casa sentinţa civilă recurată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea reclamantului, cu consecinţa anulării raportului de evaluare contestat.

Înalta Curte constată neîntemeiat capătul de cerere privitor la obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de prejudiciu, cererea promovată prin modificarea acţiunii iniţiale, observând instanţa că reclamantul nu a circumstanţiat în niciun mod acest prejudiciu, astfel că instanţa de control judiciar nu poate verifica în ce măsură sunt întrunite în cauză condiţiile de angajare a răspunderii patrimoniale a autorităţii pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 206 din 20 septembrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite, în parte, acţiunea.

Anulează Raportul de evaluare nr. x/22.06.2015 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de prejudiciu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2020.

Opinie separată în sensul respingerii recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat

Am formulat prezenta opinie separată pornind de la reglementarea legală a elementelor de incompatibilitate reţinute de Agenţia Naţională de Integritate în cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/22.06.2015, în vigoare pentru perioada avută în vedere prin raport, respectiv 2008-data emiterii raportului.

S-a reţinut de către Agenţia Naţională de Integritate şi s-a confirmat prin soluţia pronunţată de prima instanţă faptul că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în mandatul 2008-2012, deţinând simultan funcţia de primar al Comunei Pestişu Mic în perioada 2008-data întocmirii raportului, funcţia de administrator în cadrul Societăţii D. S.R.L. (în perioada 17.05.2005-01.04.2011), precum şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "A. PF" în perioada 17.10.2006-13.05.2010, incompatibilităţi reglementate de prevederile art. 87 alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003.

Divergenţa de opinie faţă de ceilalţi membri ai completului de judecată a survenit în privinţa analizei pe fond a chestiunii legate de condiţia cerută pentru existenţa stării de incompatibilitate, aceea a simplei deţineri a funcţiilor enumerate la art. 87 din Legea nr. 161/2003 sau a necesităţii exercitării lor.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003:

"funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

- funcţia de administrator la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- calitatea de comerciant persoană fizică".

În acest context, în art. 91 din acelaşi act normativ se precizează că "(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţia incompatibilă cu cea de ales local. (. . . . . . . . . .) (3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Prin urmare, regimul incompatibilităţilor este expres prevăzut de legislaţia în vigoare, în sensul incompatibilităţii funcţiei de primar cu cea de persoană fizică autorizată, scopul legiuitorului fiind acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o calitate de ales local să adopte o conduită care să-l împiedice să ajungă în situaţia de exercitare a unor activităţi în stare de incompatibilitate.

Or, deşi recurentul, în calitate de primar, avea obligaţia de a respecta aceste prevederi legale, în exercitarea mandatului 2008-2012, el a încălcat interdicţia reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, nerespectând nici prevederile art. 91 alin. (3) teza I (nu a demisionat în termen de 15 zile din funcţia care atrăgea starea de incompatibilitate).

În cauză, din probatoriul administrat, rezultă că Persoană Fizică Autorizată a fost înregistrată în Registrul Comerţului la data de 17.10.2006, astfel încât, la data validării sale în primul mandat pentru funcţia de primar, recurentul-reclamant era obligat să cunoască regimul juridic al incompatibilităţilor şi să aleagă între această funcţie şi calitatea de comerciant.

Prin persoană fizică autorizată se înţelege, în sensul art. 2 lit. (i) din O.U.G. nr. 44/2008, persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege folosind, în principal, forţa sa de muncă.

În art. 6 din acelaşi act normativ se prevede că: "Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrate şi autorizate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Conformându-se acestei obligaţii, recurentul-reclamant a solicitat şi obţinut înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului, ceea ce denotă că a creat premisele începerii activităţii economice înregistrate.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referirile la "comercianţi" se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, defineşte activitatea economică "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit."

Aplicând aceste dispoziţii la cauza de faţă, rezultă, aşadar, că recurentul a avut calitatea de comerciant, în sensul avut în vedere de dispoziţiile legale reţinute de intimată, şi s-a aflat în incompatibilitate în perioada analizată, în raport de prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În plus, legea (forma în vigoare în perioada analizată, anterior modificării textului normativ de la art. 87 alin. (1) prin Legea nr. 87/2017) nu condiţionează existenţa stării de incompatibilitate de derularea efectivă a unor acte de comerţ, fiind sancţionat cumulul de funcţii şi/sau calităţi, independent de volumul de activitate/chiar lipsa activităţii sau deţinerea unui patrimoniu de afectaţiune.

Cât priveşte calitatea de comerciant a PFA "A.", se observă că domeniul de reglementare al Legii nr. 71/2011, prevăzut la art. 1 din acest act normativ, vizează "punerea în acord a legislaţiei civile existente cu prevederile Noului C. civ..", iar Legea nr. 161/2003 nu are caracterul unei legi civile.

În accepţiunea Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianţi, iar prin înregistrarea în registrul comerţului, persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant în înţelesul Legii nr. 161/2003 şi se supun interdicţiilor prevăzute de această lege.

Astfel, starea de incompatibilitate, prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nu este înlăturată ca urmare a modificărilor legislative intervenite cu privire la noţiunea de "comerciant".

Potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ.:

"(1) Noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ..", textul confirmând astfel că noţiunea de "comerciant" nu a fost eliminată din legislaţie, ci a fost înlocuită, la nivel terminologic, cu cea de "profesionist", fără a se schimba şi conţinutul juridic.

O confirmare suplimentară cu privire la intenţia legiuitorului de a opera exclusiv o modificare de ordin terminologic, după intrarea în vigoare a C. civ. din 2009, rezultă şi din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., potrivit cărora:

"În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege".

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi calitatea de persoană fizică.

Incompatibilităţile au menirea de a asigura transparenţa funcţiei publice şi constituie un important instrument de prevenire a corupţiei şi o garanţie a exercitării cu imparţialitate a funcţiei publice, iar activitatea de comerciant, fie ea exercitată şi de o persoană fizică, poate fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea regimului juridic specific incompatibilităţilor.

Nu pot fi de acord cu interpretarea potrivit căreia, pentru a se afla în stare de incompatibilitate în perioada verificată, era necesar ca recurentul-reclamant să exercite efectiv fapte de comerţ în cadrul formei de organizare juridică pe care o înfiinţase (fie societate cu răspundere limitată, fie persoană fizică autorizată), întrucât legea în vigoare în acea perioadă de timp nu distingea între simpla deţinere a cumulului de funcţii interzise şi efectiva exercitare a unor activităţi specifice funcţiilor deţinute.

O astfel de modificare a survenit prin Legea 87/2017, fiind aplicabilă situaţiilor ivite după intrarea sa în vigoare, astfel că nu putea fi avută în vedere ca temei al reţinerii unei alte concluzii decât cea cuprinsă în raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Prin urmare, în perioada verificată, era suficientă doar simpla deţinere a unor funcţii al căror cumul era interzis de lege, pentru a se atrage starea de incompatibilitate, conform prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, scopul instituirii acestui regim fiind acela al protejării funcţiei publice de orice interferenţe cu alte funcţii de care s-ar fi putut prevala cel în cauză, de natură a afecta obiectivitatea, imparţialitatea şi buna credinţă în slujirea interesului public de către persoana evaluată.

Cât priveşte deţinerea concomitentă a funcţiei de primar cu cea de administrator la Societatea D. S.R.L., în perioada 19.06.2008-01.04.2011, a susţinut recurentul-reclamant că respectivei persoane juridice i-a fost suspendată activitatea în perioada 23.05.2006-22.05.2009, ulterior fiind dizolvată societatea, prin publicarea în M. Of. a Hotărârii nr. 1/22.07.2009, de dizolvare.

Însă, prin încheierea nr. 6946/25.05.2006, emisă de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a dispus suspendarea temporară a activităţii Societăţii D. S.R.L., pe o durată de 3 ani, începând cu data de 23.05.2006, iar hotărârea de dizolvare a societăţii a fost adoptată la data de 22.07.2009, astfel că există un interval de 2 luni pentru care recurentul-reclamant nu a probat situaţia juridică a societăţii, care nu se mai afla în stare de suspendare.

Prin urmare, sunt pe deplin aplicabile considerentele avute în vedere în situaţia cumulului deţinut de recurentul-reclamant cu privire la fapta reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi în ceea ce priveşte fapta descrisă la lit. d) a aceluiaşi text legal, nefiind incidentă nicio cauză de exonerare a alesului local de calificarea stării de incompatibilitate în care acesta a ales să rămână, fiind legal raportul întocmit de ANI şi confirmat de prima instanţă în privinţa constatărilor făcute în cuprinsul său.