Judges’ salary allowance dispute: appeal of tribunal dismissed as unfounded, upholding obligation to pay arrears and interest.

Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.11.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordine de salarizare, prin stabilirea indemnizaţiei de bază în raport de valoarea de referinţă sectorială de 381.81 RON, începând cu luna august 2016, precum şi obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut, potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381.81 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1821 din 18 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamanţilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 43/2016 şi ale art. 31 alin. (1)1-14 din O.U.G. nr. 57/2015. A respins ca nefondată excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâţi prin întâmpinări. A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti. A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant, începând cu data de 1 august 2016, ordinul individual de salarizare, prin stabilirea indemnizaţiei de bază în raport de valoarea de referinţă sectorială de 381,81 RON. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins al doilea capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să plătească fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală aferentă, toate aceste sume urmând a fi calculate şi plătite fiecărui reclamant pentru perioada 1 august-31 decembrie 2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1821 din 18 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Tribunalul Bucureşti, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a pretenţiilor formulate de reclamanţi în contradictoriu cu acesta.

A învederat că potrivit art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, tribunalele şi curţile de apel sunt instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, pentru care Ministrul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, iar în acest sens, Ministerul Justiţiei pune la dispoziţia instanţelor judecătoreşti fondurile necesare în vederea desfăşurării activităţii, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituţiilor aflate sub autoritatea sa în calitatea de ordonator principal de credite, precum si a unităţilor subordonate; repartizează alocaţiile bugetare ordonatorilor secundari de credite şi controlează modul de folosire a acestora; coordonează şi îndrumă activitatea economică, de investiţii şi administrativă a instanţelor judecătoreşti, a aparatului propriu şi a unităţilor subordonate ministerului.

Mai mult, Ministerul Justiţiei are şi atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari şi terţiari ai acestei instituţii, iar în aceste condiţii, în calitate de ordonator terţiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de instanţa de judecată, în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiţiei.

Recurentul a mai arătat că obligaţia instituită în sarcina Tribunalului Bucureşti este o obligaţie subsecventă faţa de cea stabilită în sarcina Ministerului Justiţiei, astfel încât există posibilitatea ca, deşi Tribunalul Bucureşti va dori să pună în executare dispoziţiile instanţei de judecată, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea acestei obligaţii, ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin şi a deschiderii de credite bugetare, acte ce se dispun de ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, respectiv de ordonatorul secundar de credite - Curtea de Apel Bucureşti. Delimitarea celor două obligaţii instituite în sarcina pârâţilor din această cauză nu este justificată, ca urmare a cumulării de către Ministerul Justiţiei atât a atribuţiilor de ordonator principal de credite, cât şi a celor de emitere a ordinelor de salarizare, cumulare care determină pentru Tribunalul Bucureşti o imposibilitate reală şi efectivă de a pune în executare o hotărâre judecătorească.

În acest context, a menţionat că Ministrul Justiţiei, în aplicarea Ordinelor nr. 4680/C/21.12.2016 şi nr. 219/C/2017, a emis Ordinul nr. 1490VC/24.05.2017, conform căruia judecătorii care beneficiau, în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim. In acelaşi ordin, respectiv în anexele acestuia, sunt menţionate şi drepturile salariate de care beneficiază judecătorii începând cu data de 01.08.2016, cu precizarea că plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, cu excepţia drepturilor salariate datorate începând cu data de 01.01.2017, care se plătesc corespunzător celor menţionate în anexele ordinului.

Consideră recurentul că sintagma "plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei" conţinută de Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017 emis de Ministrul Justiţiei susţine, încă o dată în plus, faptul că Tribunalul Bucureşti nu poate proceda la plata sumelor indicate de instanţa de judecată, fără o repartizare de fonduri dispusă de Ministerul Justiţiei şi că, potrivit dispoziţiilor art. 4, alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. nu au depus întâmpinare.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului formulat de Tribunalul Bucureşti ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimaţii-reclamanţi, judecători în cadrul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordine de salarizare, prin stabilirea indemnizaţiei de bază în raport de valoarea de referinţă sectorială de 381.81 RON, începând cu luna august 2016, precum şi obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut, potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381.81 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant, începând cu data de 1 august 2016, ordinul individual de salarizare, prin stabilirea indemnizaţiei de bază în raport de valoarea de referinţă sectorială de 381,81 RON. De asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins al doilea capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, aspecte cu privire la care părţile nu au formulat cerere de recurs în cauză.

Înalta Curte observă că în mod corect instanţa de fond a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să plătească fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor de către Ministerul Justiţiei, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală aferentă, toate aceste sume urmând a fi calculate şi plătite fiecărui reclamant pentru perioada 1 august-31 decembrie 2016. Astfel, având în vedere că reclamanţii sunt judecători în cadrul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, rezultă că, în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale, legitimitate procesuală pasivă în cauză, în această privinţă, nu poate avea decât ordonatorul terţiar de credite, respectiv Tribunalul Bucureşti, care, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, angajează cheltuieli şi utilizează creditele bugetare repartizate.

Înalta Curte are în vedere faptul că prin cererea de recurs recurentul învederează că Ministerul Justiţiei are şi atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari şi terţiari ai acestei instituţii şi că, în calitate de ordonator terţiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti solicitate de reclamanţi, în lipsa ordinelor de salarizare emise de către Ministerul Justiţiei, pentru ca mai apoi, tot prin cererea de recurs, să aducă la cunoştinţă instanţei de judecată faptul că Ministrul Justiţiei, în aplicarea Ordinelor nr. 4680/C/21.12.2016 şi nr. 219/C/2017, a emis Ordinul nr. 1490VC/24.05.2017 conform căruia judecătorii care beneficiau, în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim şi că în anexele acestui din urmă ordin sunt menţionate şi drepturile salariate de care beneficiază judecătorii începând cu data de 01.08.2016, astfel că nu se poate reţine această argumentaţie a recurentului.

Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă), precum şi dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 304/2004 din care se poate concluziona că, în privinţa acestui capăt de cerere, Tribunalul Bucureşti este cel care are calitate procesuală pasivă, fiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii. Astfel, în situaţia în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în acordarea unor drepturi de natură salarială, ţinând seama că subiectele raportului de serviciu sunt determinate, stabilirea calităţii procesuale nu prezintă dificultăţi, părţile din raportul de drept procesual fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanţial.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că raportul juridic salarial există între reclamanţi şi tribunalul angajator, iar Ministerul Justiţiei este parte a unui alt raport juridic, unul de drept financiar, implicând ordonatorii de credite subordonaţi (secundari şi terţiari), iar nu direct pe reclamanţi.

Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1821 din 18 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1821 din 18 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.