Failure to Complete Mandatory Internship and Finalization Exam Within Bar Jurisdiction Limits Rights to Permanent Lawyer Registration

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 1.08.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Bucureşti, B. şi C., solicitând să se dispună anularea actelor administrative nr. 13551/C/2015, 131/2016 şi 84/2016 emise de primii doi pârâţi, recunoaşterea dreptului său de a funcţiona ca avocat definitiv în Baroul Bucureşti şi de a fi înscrisă în Tabloul avocaţilor al acestui barou, precum şi obligarea pârâţilor la plata în solidar a echivalentului sumei de 100 euro lunar cu începere de la 22.12.1015, sau, în subsidiar, de la data introducerii acţiunii. In final a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 262 din 01 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată, astfel: câte 400 RON către fiecare pârât, reprezentând onorariu avocat redus.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 262 din 01 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivare, reclamanta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (2) lit. e) din Statutul profesiei de avocat. Astfel, instanţa de fond a ignorat temeiul legal al cererii formulate de reclamantă şi faptul că cererea sa din 12.09.2002 a fost aprobată în Consiliul Baroului Bucureşti din 19.09.2002 prin aviz favorabil şi a susţinut că această cerere a fost soluţionată prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR.

Totodată, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 32 şi 33 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, susţinând în mod greşit că cererea sa a fost soluţionată prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR.

Reclamanta a precizat că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv s-a menţionat că reclamanta nu a contestat nici prima decizie a UNBR, nici adresa Baroului Bucureşti ca urmare a respingerii sale de înscriere în Barou ca avocat definitiv din februarie 2003. Reclamanta a menţionat că această contestaţie din 2003 nu face obiectul cauzei şi este, totodată, neadevărată, contestaţia făcând obiectul dosarului nr. x/2003 al Tribunalului Bucureşti şi 3295/2004 al Curţii de Apel Bucureşti.

A mai arătat reclamanta hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi, totodată, cuprinde motive contradictorii, în sensul că, în contradicţie cu constatarea că decizia nr. 8875/2002 nu putea să-şi producă efecte decât dacă ar fi fost respectate prevederile articolelor expres indicate în decizie, instanţa de fond afirmă că efectul deciziei din 2002 nu poate fi decât primirea în profesie ca avocat stagiar.

Împotriva sentinţei mai sus menţionate au declarat recurs şi pârâţii Baroul Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei în sensul admiterii cheltuielilor de judecată în integralitate pentru pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului a arătat că hotărârea primei instanţei cuprinde motive contradictorii în sensul că justificarea reducerii onorariului de avocat este întemeiată pe lipsa de complexitate a cauzei în condiţiile în care obiectul dosarului a fost anularea a trei decizii administrative şi obligarea la plata unor sume de bani cu titlul de despăgubiri, situaţia în care se impune verificarea legalităţii fiecărui act în parte şi motivării respingerii sumelor de bani solicitate cu titlul de daune materiale de către reclamantă.

În prezenta cauză, raportat la munca desfăşurată de avocat, la obiectul cauzei şi complexitatea acesteia, onorariul încasat de avocat este unul proporţional şi rezonabil.

4. Apărările intimaţilor

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâţi, arătând că, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de aceştia, instanţa de fond a apreciat în mod corect munca avocatului.

Intimata UNBR a depus întâmpinare la dosarul cauzei faţă de recursul declarat de A., solicitând respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte reţine că la 12.09.2002 reclamanta a solicitat Baroului Bucureşti primirea în profesia de avocat cu examen, dar cu scutire de stagiu, în temeiul prevederilor art. 28 alin. (2) lit. e) din Statutul profesiei de avocat.

După susţinerea examenului, prin decizia nr. 8875/14.12.2002 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România s-a aprobat primirea sa în profesia de avocat, urmând ca Baroul Bucureşti să dispună înscrierea sa în barou, după verificare şi aplicarea dispoziţiilor art. 13, 14, 15, 17, 18, 19, 21 din Legea nr. 51/1995.

Ulterior, la 15.01.2003, reclamanta a formulat o cerere de primire în Baroul Bucureşti, iar la 27.02.2003 i s-a comunicat faptul că aceasta a fost respinsă cu motivarea că reclamanta a promovat examenul de licenţă în sesiunea ianuarie- februarie 2002, astfel că nu se putea înscrie în Barou decât ca avocat stagiar, conform Legii nr. 51/1995. În termen de două luni de la primirea deciziei, reclamanta trebuia să depună la secretariatul Baroului, în vederea emiterii deciziei de avocat stagiar şi a hotărârii de avocat colaborator, contractele de colaborare încheiate cu avocatul îndrumător pe care urma să-l aibă pe perioada stagiului.

În anul 2005, reclamanta s-a înscris în Baroul Bucureşti, Structura "Bota", a urmat stagiul profesional de doi ani şi a susţinut definitivatul. A funcţionat în cadrul acestui barou timp de zece ani, dar odată cu pronunţarea deciziei nr. 15/2015 de către ICCJ într-un recurs în interesul legii, nu i s-a mai permis să profeseze.

În 5.11.2015, reclamanta a solicitat primirea ca avocat definitiv în Baroul Bucureşti, arătând că a efectuat stagiul profesional între anii 2005-2007 şi a susţinut examenul de definitivare.

Prin adresa nr. x/22.12.2015 i s-a comunicat că i s-a respins cererea, cu motivarea că a renunţat la dreptul conferit prin Decizia Consiliului U.A.R. nr. 8875 din 14 decembrie 2002 şi că a achiesat la o structură care acorda asistenţă juridică în mod nelegal.

Reclamanta a contestat răspunsul, arătând că nu a renunţat niciodată la dreptul conferit prin decizia nr. 8875/14.12.2002, iar prin decizia nr. 131/2016 i s-a respins această contestaţie.

La 18.02.2016, reclamanta a formulat plângere prealabilă la UNBR, solicitând anularea deciziei nr. 131/19.01.2016, însă aceasta a fost respinsă prin decizia nr. 84/24.03.2016.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se dispună anularea actelor administrative nr. 13551/C/2015, 131/2016 şi 84/2016 emise Uniunea Naţională a Barourilor din România şi de Baroul Bucureşti, recunoaşterea dreptului său de a funcţiona ca avocat definitiv în Baroul Bucureşti şi de a fi înscrisă în Tabloul avocaţilor al acestui barou, precum şi obligarea pârâţilor la plata în solidar a echivalentului sumei de 100 euro lunar cu începere de la 22.12.1015, sau, în subsidiar, de la data introducerii acţiunii.

Prin sentinţa nr. 262 din 01 februarie 2017 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Reclamanta a criticat sentinţa pronunţată, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În fapt, reclamanta a arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii şi cuprinde motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic, chiar dacă într-o manieră succintă, argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinţei atacate nu se regăsesc motive străine de natura cauzei. Constatarea instanţei de fond privind faptul că reclamanta nu ar fi contestat prima decizie a UNBR şi nici adresa Baroului Bucureşti ca urmare a respingerii cererii sale de înscriere în Barou din februarie 2003 este corectă, faţă de înscrisurile existente la dosarul cauzei de fond. Abia în recurs a depus recurenta hotărârea dată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2004 al Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, constatările instanţei de fond privind contestarea primei decizii a UNBR şi a adresei Baroului Bucureşti nu sunt străine de natura pricinii, întrucât acestea privesc dobândirea calităţii de avocat stagiar de către reclamantă, având legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv contestarea actelor administrative nr. 13551/C/2015, 131/2016 şi 84/2016, recunoaşterea dreptului său de a funcţiona ca avocat definitiv în Baroul Bucureşti şi de a fi înscrisă în Tabelul avocaţilor acestui Barou.

Totodată, hotărârea instanţei de fond nu conţine considerente contradictorii. În mod corect a reţinut instanţa de fond că efectul deciziei din 2002 nu poate fi decât primirea în profesie ca avocat stagiar, aspect care nu intră în contradicţie cu susţinerea că decizia nr. 8875/2002 nu putea să-şi producă efecte decât dacă ar fi fost respectate prevederile articolelor expres indicate în decizie, respectiv cele care prevedeau obligaţia de a efectua stagiul prevăzut de lege în profesia de avocat, de a-şi găsi un avocat îndrumător şi de a se înscrie la definitivat, după efectuarea stagiului.

Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent şi suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguităţi şi contradicţii, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conţinutul unui asemenea act procedural.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamanta invocă faptul că cererea sa din 12.09.2002 a fost aprobată, astfel cum a fost formulată, în Consiliul Baroului Bucureşti din 19.09.2002 prin "aviz favorabil", precum şi faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că cererea menţionată a fost soluţionată de fapt prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR, ignorând de fapt avizul favorabil dat cererii în Consiliul Baroului Bucureşti din 19.09.2002 al cărui proces-verbal se află la dosarul cauzei.

Susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate, în condiţiile în care soluţionarea cererii sale nu s-a făcut prin aprobare prin avizul favorabil dat în Consiliul Baroului Bucureşti din 19.09.2002, ci prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR. Faptul că la această cerere formulată de reclamantă s-a dat un aviz favorabil de către un consilier al Baroului Bucureşti căruia i-a fost repartizată în lucru nu înseamnă că a fost aprobată de Consiliu.

Potrivit prevederilor art. 32 din Statutul profesiei de avocat, menţionate de recurentă ca fiind încălcate de către instanţa de fond, după depunerea raportului şi verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, consiliul baroului analizează îndeplinirea condiţiilor pentru primirea în profesie, soluţionează eventualele opoziţii şi întocmeşte un aviz motivat care va fi înaintat Comisiei Permanente a Uniunii Avocaţilor din România, împreună cu toate lucrările ce privesc cererea. Avizul va cuprinde propunerea motivată cu privire la acordarea sau la refuzul acordării scutirii de examen.

Potrivit art. 33 alin. (3) din Statut, cel primit în profesia de avocat va fi înscris în baroul care a avizat primirea, prin decizia emisă de Consiliul baroului cu respectarea dispoziţiilor art. 19, 20 şi 21 din lege.

În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a reţinut că existenţa sau nu a unor avize pozitive nu are relevanţă faţă de faptul că actele administrative adoptate sunt contrare şi nu au fost contestate, faţă de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că reclamanta a fost primită în profesia de avocat prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR, dar înscrierea în Baroul Bucureşti urma să se facă după verificarea şi cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, a articolelor indicate în decizie, care prevedeau obligaţia de a efectua stagiul prevăzut de lege în profesia de avocat, de a-şi găsi un avocat îndrumător şi de a se înscrie la definitivat după efectuarea stagiului.

Însă, reclamanta nu a fost înscrisă în Baroul Bucureşti nici ca avocat stagiar, astfel că în mod corect instanţa de fond a apreciat că orice afirmaţie privind efectuarea stagiului şi susţinerea definitivatului nu poate fi reţinută. Astfel, prin decizia nr. 8875/14.12.2002 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România s-a aprobat primirea reclamantei în profesia de avocat, efectul său fiind primirea în profesie ca avocat stagiar.

Stagiul indicat de reclamantă şi examenul de definitivare menţionat de aceasta ca fiind efectuat în cadrul Structurii Bota nu pot fi recunoscute de pârâţi, întrucât nu au fost efectuate în cadrul Baroului Bucureşti sau al pârâtului UNBR.

Decizia nr. 8875/2002 a UNBR nu putea să-şi producă efectele decât dacă ar fi fost respectate prevederile articolelor expres indicate în decizie.

Reclamanta, însă, nu a urmat paşii prevăzuţi de lege în cadrul pârâţilor UNBR şi Baroul Bucureşti pentru obţinerea calităţii de avocat definitiv, astfel că deciziile pârâţilor contestate în prezenta cauză sunt legale şi temeinice.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâţii Baroul Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România, B. şi C. prin care aceştia au solicitat casarea în parte a sentinţei recurate în sensul admiterii cheltuielilor de judecată în integralitate, şi nu doar în parte, Înalta Curte constată că s-a invocat faptul că hotărârea primei instanţei cuprinde motive contradictorii, în sensul că justificarea reducerii onorariului de avocat a fost întemeiată pe lipsa de complexitate a cauzei în condiţiile în care obiectul dosarului a fost anularea a trei decizii administrative şi obligarea la plata unor sume de bani cu titlul de despăgubiri, situaţie în care s-a impus verificarea legalităţii fiecărui act în parte şi motivarea respingerii sumelor de bani solicitate cu titlul de daune materiale de către reclamantă.

Înalta Curte reţine că acest motiv de nelegalitate invocat de recurenţii-pârâţi, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ., are în vedere atât situaţia în care între considerentele instanţei de fond există contradictorialitate, în sensul că unele susţin dispozitivul hotărârii, iar altele îl contrazic, cât şi cazul în care considerentele instanţei converg spre o anumită soluţie, însă prin dispozitivul hotărârii se concretizează o altă soluţie, situaţie care nu se regăseşte în prezenta speţă.

Totodată, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocaţial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii care să poată fi cenzurat de instanţa de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocaţial solicitat de parte.

În ceea ce priveşte cererea recurenţilor-pârâţi de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", precum şi soluţia ce urmează a fi dată recursurilor, de respingere ca nefondate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A., Baroul Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România, B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 262 din 01 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A., Baroul Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România, B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 262 din 01 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.