Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 856/2020 AI generated

Invalidation of public procurement financial correction: sufficiency of documentary evidence for expert qualification criteria

Case Number Decizia nr. 856/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the Ministry of European Funds, affirming the Court of Appeal’s judgment that annulled the administrative decision rejecting the county council’s challenge and the financial correction note imposing a 10% penalty on an eligible procurement contract. The dispute centered on a public procurement audit where the Ministry alleged the county authority failed to request clarifications regarding the winning bidder’s experts, claiming non-compliance with qualification requirements for financial management, public procurement organization, and project implementation experience. The Court held that the county authority had properly verified compliance, as submitted documents—including employment contracts, service agreements, and appointment acts—sufficiently evidenced the required professional experience and duration, rendering the alleged omission to request further clarifications legally immaterial. Consequently, the court found no violation of the principle of equal treatment or the applicable qualification criteria under Emergency Ordinance No. 34/2006 and the relevant ANRMAP regulations, upholding the annulment of the financial correction.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 496 din C. proc. civ; Invalidation of public procurement financial correction: sufficiency of documentary evidence for expert qualification criteria: În motivare, intimatul a arătat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 178 alin. (2) şi art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006.

Keywords

AI generated
public procurement financial correction financial regulation financial audit project funding appointment of expert

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş în data de 29.04.2016, reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate, solicitând anularea Deciziei nr. 2539/19.2.2016, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.10.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 137/18 noiembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 2539/19.2.2016 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.10.2015 emise de pârâtă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâtul, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, a menţionat că instanţa de fond a interpretat greşit considerentele aplicării corecţiei financiare de 10% din valoarea eligibilă a contractului de achiziţie nr. x/05.03.2012, precum şi prevederile legale aplicabile.

Din verificările efectuate de reprezentanţii recurentului asupra procedurii de achiziţie derulate de reclamantă au rezultat o serie de nereguli/abateri de la legislaţia în materia achiziţiilor, astfel: oferta declarată câştigătoare nu îndeplineşte cerinţele de calificare şi selecţie, autoritatea contractantă încălcând principiul tratamentului egal prin acceptarea ofertei depuse de S.C. A. S.R.L. fără a face dovada îndeplinirii cerinţelor privind experţii.

Potrivit Suspiciunii de neregulă nr. 4203/16.06.2015, corecţia financiară propusă ca urmare a reverificării achiziţiei a fost în cuantum de 25% din valoarea eligibilă a contractului de achiziţie, însă această corecţie financiară a fost redusă la 10% potrivit notei de constatare nr. x/21.10.2015.

A mai arătat recurentul că instanţa de fond nu a făcut o analiză atentă a deciziei nr. 24327/19.02.2016 şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.10.2015, neobservând faptul că neregulile sunt corect reţinute şi au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale în materia achiziţiilor publice. Totodată, nu a avut în vedere că abaterea reclamantei a reprezentat tocmai obligaţia autorităţii contractante de a solicita clarificări în măsura în care nu au existat documente justificative de natură să dovedească îndeplinirea cerinţelor impuse prin documentaţia de atribuire.

Astfel, în perioada de evaluare a îndeplinirii criteriilor de calificare şi secţie, comisia de evaluare din cadrul reclamantei nu a mai ţinut cont de cerinţele impuse prin fişa de date privind documentele ce trebuie să fie prezentate pentru personalul de specialitate nominalizat în dovedirea experienţei generale şi specifice, întrucât nu s-au prezentat documente suport care să certifice experienţa generală de trei ani a personalului propus pentru expertul manager financiar, respectiv expertul consultant în achiziţii publice, aceeaşi situaţie constatându-se şi pentru experienţa specifică în organizarea procedurilor achiziţiilor publice pentru expertul specialist în achiziţii publice.

4. Apărările intimatului

Intimatul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, intimatul a arătat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 178 alin. (2) şi art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006.

A apreciat că au fost îndeplinite toate criteriile prevăzute de Ordinul nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie, emis de ANRMAP, ţinând seama de scopul impunerii cerinţelor minime de calificare, de natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urma să fie atribuit, stabilirea modalităţii de dovedire a experienţei similare, aptitudinilor, eficienţei şi eficacităţii ofertanţilor de natură a reduce riscul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a contractului de către ofertantul declarat câştigător.

Astfel, cerinţa de calificare prevăzută în Fişa de date a achiziţiei la cap. III.2.3 nu este nici restrictivă, nici ilegală şi nici discriminatorie, fiind determinată corect, cu respectarea tuturor prevederilor în materie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 2539/19.2.2016, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă, precum şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.10.2015.

Instanţa de fond a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 2539/19.2.2016 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.10.2015 emise de pârâtă.

Pârâtul a formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că din verificările privind procedura de achiziţie derulată de reclamantă au rezultat o serie de nereguli/abateri de la legislaţia în materia achiziţiilor.

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, respectiv a O.U.G. nr. 66/2011, precum şi ale legislaţiei in materia achiziţiilor publice respectiv O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006, respectiv Ordinul Preşedintelui ANRMAP nr. 509/2011.

Astfel, prin nota de constatare s-a reţinut că nu au fost îndeplinite cerinţele de calificare de ofertantul declarat câştigător, respectiv:

- nu există documente justificative din care să reiasă îndeplinirea cerinţei cu privire la "cel puţin 3 ani experienţă în managementul financiar";

- nu există documente justificative din care să reiasă îndeplinirea cerinţei cu privire la "experienţa în organizarea procedurilor de achiziţii publice";

- nu există documente justificative din care să reiasă îndeplinirea cerinţei cu privire la "cel puţin 3 ani experienţă în implementarea proiectelor".

Astfel, s-a reţinut că au fost încălcate prevederile art. 72 alin. (2) lit. b) şi h) din H.G. nr. 925/2006, având în vedere că nu au fost solicitate clarificări suplimentare cu privire la aceste aspecte.

Recurentul a invocat faptul că oferta declarată câştigătoare nu îndeplineşte cerinţele de calificare şi selecţie, autoritatea contractantă încălcând principiul tratamentului egal prin acceptarea ofertei depuse de S.C. A. S.R.L. fără dovada îndeplinirii cerinţelor privind experţii.

Analizând susţinerile recurentului în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte cerinţa privind "cel puţin trei ani experienţă în managementul financiar", în mod corect, instanţa de fond a reţinut că imputarea în sarcina autorităţii contractante a unei omisiuni de a solicita clarificări cu privire la faptul că nu se demonstrează cum este posibil ca expertul B. să fi lucrat în cadrul societăţii în data de 05.06.2007, având în vedere că acesta are contract de muncă începând cu 19.11.2007 sunt lipsite de relevanţă în contextul examinării cerinţei cuprinse la pct. II.2.3/Cerinţa 2/lit. B) din fişa de date a achiziţiei.

Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv actul cu nr. x/5.6.2007, documentul cu nr. x/21.7.2009 şi cu nr. y/27.7.2011, s-a făcut dovada că expertul B. a fost numit în echipa de management a unor proiecte de achiziţie publică, în calitate de responsabil financiar-contabil, iar faţă de aceste aspecte autoritatea contractantă nu avea obligaţia de a solicita clarificări suplimentare, existând dovada experienţei profesionale a expertului în domeniul şi pentru perioada cerute.

Astfel, autoritatea contractantă a efectuat o corectă verificare a îndeplinirii cerinţelor de calificare de către S.C. A. S.R.L..

În ceea ce priveşte a doua faptă constatată, că nu există documente justificative din care să reiasă îndeplinirea cerinţei cu privire la "experienţa în organizarea procedurilor de achiziţii publice", Înalta Curte constată că în fişa de date a achiziţiei la pct. II.2.3/Cerinţa 2/lit. D) s-au prevăzut următoarele cerinţe minime de calificare privind personalul tehnic de specialitate:

"Specialist în achiziţii publice" - experienţă în organizarea procedurilor de achiziţii publice financiar şi pregătire în domeniu.

Pentru specialistul C. au fost depuse următoarele înscrisuri: curriculum vitae, declaraţie de proprie răspundere a specialistului, privitoare la exactitatea informaţiilor furnizate, contractul de prestări servicii nr. x/20.7.2011 din rezultă că acesta a desfăşurat în cadrul ofertantului activităţi având ca obiect organizarea de proceduri de achiziţii publice, elaborarea de documentaţii de atribuire pentru proiecte finanţate din fonduri nerambursabile.

Astfel, Înalta Curte constată că aceste înscrisuri fac dovada îndeplinirii cerinţei de calificare.

În ceea ce priveşte a treia faptă avută în vedere de organul de control, Înalta Curte constată că în fişa de date a achiziţiei la pct. II.2.3/Cerinţa 2/lit. e) s-au prevăzut următoarele cerinţe minime de calificare privind personalul tehnic de specialitate:

"Consultant în management de proiect" - cel puţin 3 ani experienţă în implementarea proiectelor şi experienţă de consultant de minim 1 an.

Pentru expertul propus, D., au fost depuse următoarele documente: curriculum vitae, declaraţie de disponibilitate, contract individual de muncă din 12.9.2007, contractul de finanţare încheiat în E. S.R.L. şi F. nr. 4/10296/18.2.2008, şi contract de prestări servicii nr. x/12.3.2007.

Din nou, Înalta Curte constată că acesta fac dovada îndeplinii cerinţei şi că nu s-a dovedit de către autoritatea de control încălcarea principiului egalităţii de tratament din partea autorităţii contractante.

Susţinerile recurentului în sensul că instanţa de fond nu a analizat respectarea cerinţelor impuse chiar de intimata-reclamantă la momentul publicării documentaţiei de atribuire şi că soluţia este părtinitoare întrucât nu au fost aduse argumente clare şi concludente pentru justificarea acesteia nu pot fi primite, întrucât din analiza sentinţei de fond, se observă că aceasta a analizat detaliat toate susţinerile părţilor în ceea ce priveşte toate cele trei fapte avute în vedere de organul de control, reţinând toate documentele suport care să certifice experienţa generală de trei ani a personalului propus pentru expertul manager financiar, expertul consultant în achiziţii publice, precum şi pentru experienţa specifică în organizarea procedurilor achiziţiilor publice pentru expertul specialist în achiziţii publice.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este incident în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 137 din 18 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 137 din 18 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.