Obligation to resolve insurance compensation claim within a reasonable time under the European Charter's right to good administration

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire depusă în data de 05.05.2016 conform dispoziţiilor art. 13 din Legea 213/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 907 din 15 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a fost obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubire depusă de către aceştia la 05.05.2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 907 din 15 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului a arătat că sentinţa instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii, respectiv a art. 2 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 213/2015. Totodată, sentinţa încalcă normele C. proc. civ. privind obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că, în speţa de faţă obiectul cererii de chemare în judecată nu este determinat, reclamanţii neprecizând un număr de cerere de plată.

A invocat faptul că sentinţa nu are în vedere respectarea principiului egalităţii de tratament a petenţilor. Astfel, Fondul instrumentează şi soluţionează un volum extrem de mare de dosare de daună şi de cereri de plată, în ordinea înregistrării şi completării dosarelor, cu respectarea procedurii reglementate de Legea nr. 213/2015 şi de Norma nr. 16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor şi fiecărui creditor de asigurare.

Prin stabilirea de către instanţă a obligaţiei de a soluţiona cererea unui petent înaintea altor cereri s-ar deturna ordinea de soluţionare, obligând Fondul să soluţioneze cererea intimaţilor-reclamanţi care s-au adresat instanţei înaintea altor persoane care aveau prioritate faţă de aceştia.

4. Apărările intimaţilor-reclamanţi

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat să se constate că recursul a rămas fără obiect, deoarece între timp a fost soluţionată cererea de despăgubire, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimaţii au arătat că la 19.04.2017 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a virat în contul indicat cuantumul despăgubirilor acordate ca urmare a prejudiciului suferit de reclamanţi, iar la 03.07.2017 le-a fost comunicată decizia nr. 6620/22.06.2017 de soluţionare a cererii de plată.

Au arătat, totodată, că, în măsura în care legea specială nu prevede un termen de soluţionare a cererii, se aplică termenul general de 30 de zile, pârâtul având obligaţia legală de soluţionare a cererii conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. În speţă, acesta este cu mult depăşit, având în vedere data depunerii cererii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrată la data de 05.05.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 907 din 15 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubire depusă de către aceştia la 05.05.2016.

Cererea de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv, recurentul a formulat critici privind greşita interpretare a art. 2 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 213/2015, arătând că procedura administrativă instituită în temeiul acestor articole de lege trebuie să demareze în urma depunerii unei cereri de plată ce poartă un număr şi are un obiect şi persoane identificate corespunzător. Totodată, a menţionat că obiectul cererii de chemare în judecată nu este determinat şi că a fost obligat la soluţionarea unei cereri depuse în data de 05.05.2016, fără a avea alte caractere de identificare, instanţa de fond nefăcând nicio verificare privind cererea de plată.

Înalta Curte apreciază că aceste susţineri sunt neîntemeiate, având în vedere că în cursul judecăţii la fond, la solicitarea instanţei, recurentul a depus copia certificată a dosarului de daună care cuprinde cererea de despăgubire depusă de intimaţii-reclamanţi, aceasta purtând numărul de înregistrare la FGA 32101/06.05.2016 . Totodată, Înalta Curte reţine că la 22.06.2017 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 6620 prin care a soluţionat cererea de despăgubire formulată de reclamanţi, neexistând niciun impediment în identificarea obiectului cererii sau a persoanelor.

În ceea ce priveşte criticile legate de nerespectarea principiului egalităţii de tratament al petenţilor, Înalta Curte reţine că, în mod corect, judecătorul fondului a avut în vedere circumstanţele concrete ale cauzei atunci când a apreciat că termenul rezonabil de soluţionare a cererii a fost depăşit.

Astfel, cererea de plată a fost înregistrată la FGA la data de 05.05.2016, aceasta nefiind soluţionată până la pronunţarea instanţei de fond, 15.03.2017, trecând, aşadar, aproximativ zece luni, moment până la care pârâtul nu comunicase nicio informaţie privind stadiul de soluţionare a cererii şi demersurile efectuate, instanţa de fond apreciind în mod corect că la până la acel moment pârâtul nu efectuase niciun act în vederea analizei şi soluţionării cererii reclamanţilor.

Faptul că recurentul FGA, potrivit susţinerilor sale, instrumentează şi soluţionează un volum extrem de mare de dosare de daună şi cereri de plată în ordinea înregistrării şi completării dosarelor, în vederea protejării intereselor tuturor şi fiecărui creditor de asigurare, nu poate echivala cu acceptarea amânării sine die a soluţionării cererii, în funcţie de voinţa exclusivă a autorităţii publice pârâte, fiind aşadar necesar ca raportarea să se facă la un termen rezonabil, în conformitate cu practica CEDO şi cu recomandările europene în materie.

Astfel, principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluţionare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cereri de plată.

În ceea ce priveşte faptul că, la data de 22.06.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 6620 prin care a soluţionat cererea de despăgubire formulată de reclamanţi, Înalta Curte apreciază că emiterea deciziei nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, aceasta reprezentând, de fapt, executarea voluntară a obligaţiei stabilite de prima instanţă.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, instanţa va respinge ca nefondată această cerere, în considerarea faptului că recursul urmează să fie respins ca nefondat, motivat de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora:" Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 907 din 15 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 907 din 15 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.