State obligation to pay inflation indexation and legal interest on salary differentials following retroactive revocation of administrative pay order

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. Şi T., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat următoarele:

- anularea şi suspendarea în tot a ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească dobânda legală şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii;

- obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 798 din 08 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Au fost respinse ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea şi suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi capătul de cerere privind obligarea la plata indemnizaţiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016.

A fost admisă în parte acţiunea, a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie.

A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanţilor privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 798 din 08 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate cu consecinţa respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că instanţa de fond a încălcat principiul "accesorium sequitur principalae" prin admiterea capătului de cerere privind plata sumelor solicitate actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, în condiţiile în care a constatat că acţiunea în integralitatea ei a rămas fără obiect.

Chiar şi în situaţia în care cererea principală ar fi fost admisă şi acest fapt ar fi legitimat în principiu şi admiterea petitelor accesorii, recurentul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

A menţionat că obligaţia dispusă de instanţa de fond cu privire la achitarea unor drepturi băneşti actualizate cu indicele de inflaţie nu este posibilă, având în vedere că fondurile alocate ministerului pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat, iar acordarea ulterioară a altor sume de bani nu se justifică. În acest sens, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 14 alin. (2), art. 29 alin. (3) şi art. 47 din Legea nr. 500/2002, susţinând că nu există o bază legală pentru angajarea cheltuielilor dispuse de instanţa de judecată.

Recurentul-pârât a contestat şi obligaţia dispusă în sarcina sa de către instanţa de fond, cu privire la plata dobânzii legale.

A arătat pârâtul că, potrivit art. 1535 şi următoarele din C. civ. şi O.G. nr. 9/2000, dobânda reprezintă o sancţiune civilă, aplicabilă în cazul nerespectării unei convenţii. Recurentul-pârât a învederat că ambele tipuri de dobânzi reglementate de legislaţia civilă, respectiv remuneratorie sau penalizatoare, au ca factor comun preexistenţa unei convenţii încheiate de părţi, situaţie neîntâlnită în speţă, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale.

4. Apărările intimaţilor-reclamanţi

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta curte constată nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident faţă de analiza primei instanţe şi aplicarea textelor de lege.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Examinând hotărârea recurată, se reţine că instanţa de fond s-a pronunţat în cadrul procesual definit în art. 24 din Legea nr. 554/2004, neputând fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, litigiul dedus judecăţii are ca obiect suspendarea şi anularea în tot a ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească dobânda legală şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii.

Instanţa de fond a constatat că, prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2536/21.12.2016 a fost revocat implicit Ordinul nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, retroactiv, începând cu data de 1 august 2016, ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin urmare, drepturile salariale solicitate de către reclamanţi au fost recunoscute începând cu data de 1.08.2016, capetele de cerere privind anularea şi suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi obligarea la plata indemnizaţiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 rămânând fără obiect.

Pentru că în perioada 1 august 2016 - 21 decembrie 2016 reclamanţii au fost lipsiţi de plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele stabilite prin Ordinul nr. 171/02.09.2016, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamanţilor, se impune obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării noului ordin privind salarizarea, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie.

Înalta Curte apreciază că motivarea instanţei de fond este corectă, iar criticile invocate prin cererile de recurs nu sunt întemeiate având în vedere următoarele:

În ceea ce priveşte criticile referitoare la obligaţia de achitare a drepturilor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, reţinând că argumentele privitoare la neincluderea acestor sume în buget nu pot constitui temeiul refuzului punerii în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti şi nu reprezintă o obligaţie imposibil de executat de către pârât.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile Legii finanţelor publice nr. 500/2002 permit efectuarea unor rectificări bugetare în cursul anului fiscal-bugetar, respectiv modificarea exerciţiului bugetar iniţial, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 32, art. 5, art. 6 şi art. 17 din acest act normativ. Prin legea de rectificare bugetară pot fi înscrise în bugetul de cheltuieli şi sume care nu au putut fi avute în vedere la elaborarea bugetului iniţial, inclusiv sume la care recurentul-pârât a fost obligat prin hotărâri judecătoreşti definitive.

De altfel, obligaţia de achitare a sumelor dispuse prin hotărâri judecătoreşti este prevăzută de art. 2 pct. 32 din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia prin "angajarea cheltuielilor" se înţelege acea "fază în procesul execuţiei bugetare, prin care instituţia publică îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma (...) hotărârilor judecătoreşti, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală".

În consecinţă, odată dispusă printr-o hotărâre judecătorească, obligaţia de plată a unor sume de bani trebuie avută în vedere la formarea bugetului anual, în concordanţă cu actele normative care reglementează plata creanţelor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a dobânzii legale, Înalta Curte reţine că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2536/21.12.2016 este revocat implicit Ordinul nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, retroactiv, începând cu data de 1 august 2016, ca urmare a Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, revenindu-se la indemnizaţiile brute stabilite anterior prin Ordinul nr. 156/2016, reclamanţii fiind aşadar repuşi în situaţia anterioară emiterii Ordinului nr. 171/02.09.2016.

Lipsirea de efecte a Ordinului nr. 171/02.09.2016 pentru perioada 1 august 2016 - 21.12.2016, prin Ordinul nr. 2536/21.12.2016 are drept consecinţă faptul că drepturile salariale solicitate de către reclamanţi au fost recunoscute începând cu data de 1.08.2016, capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi obligarea la plata indemnizaţiilor brute lunare conform Ordinului nr. 156/2016 rămânând astfel fără obiect, dar, cum în perioada 1 august 2016 - 21 decembrie 2016 reclamanţii au fost lipsiţi de plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele stabilite prin Ordinul nr. 171/02.09.2016, este întemeiată cererea acestora privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării noului ordin privind salarizarea, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie.

Această soluţie se impune având în vedere necesitatea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile cuvenite, avându-se în vedere dispoziţiile art. 1531 C. civ. care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, care presupune acoperirea atât a pierderii efectiv suferite, în cauză echivalentă ratei inflaţiei, cât şi a beneficiului nerealizat, echivalent dobânzii legale.

În această privinţă Înalta Curte are în vedere şi că, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul în interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

De asemenea, nu se poate reţine caracterul accesoriu al capătului de cerere privind plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării noului ordin privind salarizarea, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie, în condiţiile în care este un capăt de cerere cu finalitate diferită. Finalitatea diferită rezultă din cauza juridică a fiecărei solicitări şi a faptului că fiecare dintre acestea putea face obiectul unei acţiuni distincte.

Susţinerile recurentului-pârât referitoare la necesitatea preexistenţei unei convenţii între părţi, în vederea aplicării normelor referitoare la dobânda legală, vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reţinând că obligaţiile de plată a drepturilor salariale derivă din raporturile de muncă ale reclamanţilor cu autoritatea ministerială, care se derulează în temeiul ordinelor de numire în funcţie şi a prevederilor Statului judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Legea nr. 303/2004. Acestor dispoziţii li se adaugă prevederile generale în materia reparării prejudiciului suferit de un creditor prin întârzierea plăţii făcute de un debitor, respectiv dispoziţiile art. 1531 şi următoarele din C. civ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 798 din 08 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 798 din 08 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.