Revision petition inadmissible: ministerial normative order lacks determinative evidentiary value under strict civil procedure conditions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.09.2016, revizuenta A. a invocat existenţa unor înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică, respectiv Ordinul nr. 663 din 05.08.2006 emis de Ministerul Sănătăţii.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat în esenţă, în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, că ordinul a fost tăinuit de Ministerul Sănătăţii, nu a fost făcut public niciodată şi nu a fost pus în aplicare niciodată din culpa exclusivă a Ministerului; actul a fost descoperit întâmplător; s-a respectat termenul legal de 30 de zile adresare la instanţă (30 de zile de la 23.08.2016, data luării la cunoştinţă; actul este doveditor în cauză; actul exista din 2006, deci exista la data desfăşurării proceselor (2009-2016) şi nu a putut fi prezentat în instanţă din motive mai presus de voinţa părţilor.

Revizuenta a mai arătat că actul dovedeşte că Ministerul Sănătăţii avea obligaţia să solicite, iar managerii de spital aveau obligaţia să predea declaraţiile de avere, incompatibilităţi şi interese în termen de 15 zile de la numirea în funcţie a managerului de spital, sub sancţiunea destituirii din funcţia de manager. În perioada 2006-2016, doamna B. nu a fost manager legal al spitalului, iar actele emise de aceasta sunt nule.

În consecinţă, revizuenta a solicitat constatarea nulităţii absolute a sentinţei nr. 1416/22.04.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011.

Revizuenta a depus la dosar cerere precizatoare privind documentul doveditor reprezentat de Ordinul nr. 663 din 05.06.2006 emis de Ministerul Sănătăţii, înscris care dovedeşte, în opinia revizuientei, ca prin neaplicarea de către Minister a Ordinului nr. 663, numita B. Daniela nu a fost manager legal al spitalului pentru întreaga perioada 2006 - prezent, întrucât nu si-a depus respectivele declaraţii de avere, de interese si de incompatibilitate la Minister.

În şedinţa publică din data de 20.06.2017 revizuenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 167, art. 172 si art. 175 din vechiul C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 21 si art. 24 din Constituţie.

În motivare, revizuenta a arătat, în esenţă, că aceste prevederi sunt neconstituţionale, întrucât se refera exclusiv la situaţii în care existau înscrisurile, sau când acestea, deşi existau, au fost distruse de una dintre părţi. Nu este prevăzut de lege, în mod expres, faptul ca un mijloc de proba ar putea fi şi constatarea de către judecător a inexistentei unor înscrisuri care ar fi trebuit obligatoriu sa existe in cazul in care ar fi fost respectate procedurile prevăzute de lege.

Revizuenta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1363/13.12.2006 prin care doamna B. a fost numita ca manager al Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice Bucureşti, susţinând ca acest ordin este nelegal, întrucât Ministerul Sănătăţii a ignorat faptul ca B. încălcase mai multe prevederi din Legea nr. 95/2006. Revizuenta a mai invocat si excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 2481/15.12.2009, susţinând ca acest ordin este nelegal, întrucât pe baza lui au fost încălcate în mod flagrant prevederile art. 178 si art. 179 din Legea nr. 95/2006, prevederi referitoare la funcţia de manager interimar, a Ordinului nr. 2884/11.11.2010, susţinând ca ordinul este nelegal întrucât a fost întocmit în baza procesului-verbal elaborat de numitul D., membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului şi preşedinte al comisiei de concurs de manager, care in conformitate cu recentul comunicat al ANI este el însuşi în stare de incompatibilitate, pentru perioada 2008-2016 întrucât a deţinut funcţia de parlamentar si concomitent de rector la UMF "Carol Davila" fapt pentru care documentele semnate de acesta sunt nelegale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4727/05.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea revizuentei de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

A fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de revizuentă.

A fost respinsă cererea de revizuire ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecaţii.

În ceea ce priveşte, excepţia de nelegalitate, a reţinut instanţa de fond că de soluţionarea excepţiei de nelegalitate nu depinde soluţionarea cererii de revizuire, respectiv a admisibilităţii acesteia şi apoi a temeiniciei sale.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire, instanţa a reţinut că nu este îndeplinită condiţia caracterului determinant al Ordinului invocat de revizuentă ca înscris nou pentru soluţia dată prin sentinţa atacată cu revizuire, având în vedere că cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte anularea Ordinului nr. 2884/11.11.2010 şi a contractului de management nr. x/1010 nu a fost soluţionată pe fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4727/05.12.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..

După prezentarea situaţiei de fapt, a arătat recurenta că inadmisibilitatea invocată de instanţă este doar parţială, având în vedere că au fost declarate ca inadmisibile doar o parte din capetele de cerere din dosarul nr. x/2011, nu întreaga acţiune. Astfel, instanţa a considerat inadmisibilă cererea cu privire la anularea Ordinului MS 2884/2010, a contractului de management nr. x/2010, precum şi a altor acte care au legătură cu emiterea ordinului, restul capetelor de cerere cu privire la refuzul Ministerului Sănătăţii de a răspunde la cererea nr. x/20.10.2011, plata despăgubirilor şi amendarea pârâţilor au fost respinse ca neîntemeiate.

Totodată, a menţionat că este vorba despre o falsă inadmisibilitate, instanţa de fond neprecizând exact care articole din Codul Muncii ar avea aplicabilitate în speţa de faţă, având în vedere că a invocat prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pretinzând că Ordinul MS 2884/26.11.2010 face parte din categoria actelor de dreptul muncii, pentru contestarea acestuia existând o lege organică specială.

Potrivit art. 6 al Ordinului MS 2884/26.11.2010, acesta poate fi contestat la instanţa competentă în termenele şi condiţiile Legii nr. 554/2004.

Totodată, argumentul instanţei de fond cu privire la pretinsa inadmisibilitate nu este valabil, întrucât funcţia de manager de spital public nu este reglementată de Codul Muncii şi nu există vreo procedură de contestare în această lege cu privire la ordinele de numire în funcţii de conducere. Astfel, singura cale de a contesta Ordinul MS 2884/26.11.2010 este cea a contenciosului administrativ.

A mai arătat recurenta că Ordinul 663/2006 tăinuit de Ministerul Sănătăţii ar fi schimbat modul în care a fost judecat dosarul atacat prin revizuire, iar ascunderea unui act normativ de către una dintre părţi este suficient de gravă ca să necesite modificarea sentinţei atacate prin revizuire, întrucât s-a ajuns la încălcarea unor drepturi procesuale fundamentale.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că în mod corect instanţa de fond a apreciat că Ordinul MS nr. 2884/26.11.2010 face parte din categoria actelor de dreptul muncii şi că pentru contestarea acestuia există o lege organică specială. Astfel, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a Ordinului, celelalte cereri fiind respinse ca neîntemeiate, fiind cereri formulate în mod distinct şi în subsidiar în dosarul de fond, nefiind invocată şi motivată vreo excepţie a inadmisibilităţii faţă de acestea. Celelalte critici din recurs au vizat aspecte pentru care instanţa învestită cu cererea de revizuire a făcut aplicarea principiului priorităţii dreptului european. Astfel, instanţa de contencios european a statuat în jurisprudenţa sa, în mod constant, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei.

5. Alte aspecte procesuale

În conformitate cu dispoziţiile Hotărârii nr. 232/16.12.2019 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a procedat la formarea dosarului asociat nr. x/2017, având ca obiect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 322 din vechiul C. proc. civ., invocată de către petenta A..

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte urmează o respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 1416/22.04.2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, invocând existenţa înscrisurilor doveditoare reţinute de partea potrivnică, respectiv Ordinul nr. 663/05.08.2006 emis de Ministerul Sănătăţii.

Totodată, revizuenta a invocat şi excepţia de nelegalitate a Ordinelor nr. 1363/13.12.2006, 2481/15.12.2009 şi 2884/11.11.2010 emise de Ministerul Sănătăţii, excepţie respinsă ca inadmisibilă de instanţă, având în vedere că de soluţionarea acestei excepţii nu depinde soluţionarea cererii de revizuire.

Prin sentinţa nr. 1416/22.04.2013, a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Bucureşti admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de către reclamanta A., în privinţa capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la anularea Ordinului nr. 2884/2010, la rezilierea contractului de management nr. x/2010 şi revocarea din funcţie a pârâtei B., precum şi la constatarea nulităţii absolute a înscrisului nr. 12.427/24.11.2010 şi a procesului-verbal însoţitor, emise de pârâta B., şi a respins acţiunea în privinţa acestora, ca inadmisibilă. A respins acţiunea având ca obiect refuzul pârâtului Ministerul Sănătăţii de a soluţiona cererea reclamantei înregistrată sub nr. x.994/20.10.2011 şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri, precum şi cererea de aplicare a amenzii pârâtului ministrul sănătăţii, ca neîntemeiate.

Analizând admisibilitatea căii extraordinare de retractare exercitate, în raport de motivele de revizuire invocate şi în conformitate cu prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., prima instanţă a ajuns la concluzia că nu este îndeplinită condiţia caracterului determinant al Ordinului invocat de revizuentă ca înscris nou pentru soluţia dată prin sentinţa atacată cu revizuire, având în vedere că cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte anularea Ordinului nr. 2884/11.11.2010 şi a contractului de management nr. x/1010 nu a fost soluţionată pe fond.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor"; (pct. 5 teza I).

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Rezultă că, pentru a se putea invoca prima ipoteză prevăzută de această dispoziţie legală şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1. partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;

2. înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

3. înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii;

4. înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire.

Recurenta a criticat soluţia Curţii de Apel, arătând că inadmisibilitatea este doar parţială, având în vedere că au fost declarate ca inadmisibile doar o parte din capetele de cerere din dosarul nr. x/2011. Totodată, a apreciat că Ordinul nr. 663/2006 ar fi schimbat modul în care a fost judecat dosarul atacat prin revizuire.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că nu este îndeplinită condiţia caracterului doveditor şi determinant al înscrisului pe care se întemeiază cererea de revizuire, o astfel de condiţie fiind îndeplinită atunci când acesta, dacă ar fi fost cunoscut de instanţa a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce, prin el însuşi, fără a fi nevoie să fie completat cu alte mijloace de probă, la pronunţarea unei alte soluţii.

Este evident din această perspectivă că un act normativ, chiar nepublicat în Monitorul Oficial, aşa cum este Ordinul MS nr. 663 din 05.06.2006, nu poate constitui un astfel de înscris, doveditor în sensul C. proc. civ.. Nu numai pentru că nu este apt să dovedească nişte fapte care dacă ar fi fost cunoscute ar fi condus la stabilirea unei alte situaţii decât avute în vedere de instanţa de fond când a judecat procesul, dat fiind că acesta conţine nişte norme de procedură referitoare la darea şi colectarea declaraţiilor de interese, compatibilităţi şi avere, care n-au avut nicio aplicabilitate în speţa soluţionată prin sentinţa nr. 1416/22.04.2013, dar şi pentru că nu era susceptibil de a fi ascuns de partea adversă ori imposibil de produs dintr-o împrejurare de forţă majoră. El nu are valoare de înscris doveditor nici în sine, nici cu privire la pretenţiile soluţionate prin respingere prin sentinţa nr. 1416/22.04.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011, atacată cu prezenta revizuire.

În ceea ce priveşte criticile în sensul că în sentinţa nr. 1416/22.04.2013 instanţa a apreciat că este vorba despre o falsă inadmisibilitate, întrucât a respins ca inadmisibil capătul de cerere cu privire la anularea Ordinului MS nr. 2884/26.11.2010, pretinzând că acest document face parte din categoria actelor de dreptul muncii, pentru contestarea acestuia existând o lege organică specială, respectiv Codul Muncii, Înalta Curte reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile strict determinate de lege.

Fiind o cale de retractare şi nu de "cenzură judiciară", revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie definitivă.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4727 din 05 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.