Conflict of interest liability for public cultural institution managers: inapplicability of the general conflict regime to non-public function holders and unconstitutionality of extending legislation

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.07.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) solicitând anularea raportului de evaluare nr. x emis de A.N.I. în dosar nr. x/23.06.2015, ca nelegal; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 521 din 20 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a fost anulat în parte raportul de evaluare nr. x/30.05.2016, respectiv în ceea ce priveşte identificarea elementelor de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese de natură administrativă relativ la contractele nr. x/10.02.2005, nr. y/10.02.2005 şi nr. 1153/24.05.2005, precum şi la procesele-verbale din 07.12.2000, 05.01.2001, 29.10.2001, 17.01.2002, 19.03.2002, 15.05.2002, 15.10.2002, 25.11.2002, 09.12.2002, 11.01.2005, 25.03.2005, 07.02.2006, 06.04.2006, 02.08.2007, 28.10.2007, 15.09.2009, 17.09.2010, 08.05.2012, 28.03.2014, 19.11.2014 şi 03.06.2015. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a raportului de evaluare nr. x/30.05.2016 în ceea ce priveşte «sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către A. a infracţiunii de conflict de interese».

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a prezentat situaţia de fapt şi a arătat că sentinţa este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 176/2010.

În urma evaluărilor efectuate s-a constatat încălcarea de către reclamant a regimului conflictelor de interese de natură administrativă, aşa cum este prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în exerciţiul funcţiilor publice de conducere deţinute în cadrul Teatrului Naţional "B." Craiova a încheiat contracte şi a aprobat încheierea de contracte (respectiv a încheiat 3 contracte, semnate atât în calitate de reprezentant legal al Teatrului Naţional "B." Craiova, cât şi în nume propriu, şi a aprobat, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Teatrului Naţional "B." Craiova, prin 22 de procese-verbale semnate în această calitate, încheierea a 18 contracte în valoare totală de 182.153 RON, între Teatrul Naţional "B." Craiova şi persoana fizică A.), având un interes personal de natură patrimonială (obţinerea de beneficii băneşti) ce a influenţat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau în exercitarea funcţiei deţinute.

Recurenta precizează că în Titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sunt reglementate conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor ce pot interveni în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice. Dispoziţiile acestei legi privitoare la conflictul de interese se aplică tuturor categoriilor de funcţii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, legiuitorul înţelegând să detalieze situaţiile de conflict de interese numai pentru anumite categorii de funcţii.

A invocat disp. art. 70 şi 71 din Legea 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a susţinut că persoanele care deţin funcţii publice sunt obligate să manifeste o atitudine neutră, imparţială şi obiectivă faţă de interesele lor de orice natură, fiindu-le interzis să abuzeze în orice fel de poziţiile pe care le deţin şi să obţină anumite beneficii pentru ei, soţi, rude sau alte persoane, în considerarea funcţiei lor.

Rolul reglementării conflictului de interese este de a preveni situaţiile în care funcţionari publici sau demnitari ar sluji interesul personal, datorită existenţei unei împrejurări ce le-ar aduce acestora, soţilor, rudelor, afinilor, prietenilor sau asociaţilor lor un anumit avantaj. Aceste situaţii includ şi împrejurările în care existenţa unor obligaţii ale funcţionarilor sau demnitarilor faţă de orice terţ ar putea afecta imparţialitatea deciziilor sale.

Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei include în art. 13 o definiţie a conflictului de interese pentru funcţionarii publici - conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public sau demnitarul are un interes personal care influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public sau demnitarul le are faţă de persoanele enumerate mai sus.

Astfel, în această situaţie, demnitarul/funcţionarul are obligaţia de a nu participa la decizia în care interesul personal este de natură să-i afecteze obiectivitatea:

"ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor" legale. Or, este evident că reclamantul a avut un interes personal în încheierea contractelor în valoare totală de 182.153 RON, între Teatrul Naţional "B." Craiova şi persoana fizică A., un interes personal de natură patrimonială (obţinerea de beneficii băneşti) ce a influenţat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau potrivit legii.

Prin urmare, chiar dacă pentru managerii de teatru nu există dispoziţii speciale referitoare la conflictul de interese în cuprinsul Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, (deşi aceasta are asemenea dispoziţii speciale pentru membrii Guvernului, aleşii locali şi funcţionarii publici) norma generală de la art. 70 este direct aplicabilă în cazul acestora, ca persoane care exercită funcţii de autoritate publică în sensul disp. art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003,cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, precizează că funcţiile deţinute de către intimatul-reclamant în perioada supusă evaluării se încadrează în categoria funcţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (pct. 31. - persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice).

În conformitate cu Anexa nr. 2 lit. II) pct. 22 la H.G nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare, Teatrul Naţional "B." Craiova este o instituţie publică de cultură de importanţă naţională, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Potrivit art. 18 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi pentru desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare, conducerea instituţiilor de spectacole sau concerte este asigurată, după caz, de un director general, director - persoană fizică sau de către o persoană de drept privat; este încredinţată în baza unui concurs de proiecte de management câştigătorului concursului prin încheierea unui contract de management cu ordonatorul principal de credite al autorităţii în subordinea căreia funcţionează instituţia respectivă.

Recurenta a invocat disp. art. 2 lit. b) şi f) din O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, care definesc noţiunile de manager şi, respectiv, contract de management, precum şi disp. art. 27 alin. (1) referitoare la atribuţiile principale ale managerului. A menţionat că în ceea ce priveşte funcţia de Director - Manager al Teatrului Naţional "B." din Craiova, intimatul-reclamant, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Administraţie, propune bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei publice pe care o conduce.

În contractele de management semnate între persoana fizică - A. şi Ministerul Culturii sunt cuprinse clauze financiare, organizatorice şi tehnice, prin acestea persoana evaluată dobândind calitatea de ordonator terţiar de credite, cu obligaţia de asumare a responsabilităţilor ce decurg din această calitate, pe lângă obligaţia de a răspunde de gestionarea şi administrarea patrimoniului public încredinţat instituţiei pe care o conduce, precum şi obligaţia de a adopta măsuri în vederea îndeplinirii prevederilor bugetului anual de venituri şi cheltuieli al aceleiaşi instituţii, pe scurt, planifică, organizează, gestionează, coordonează şi controlează întreaga activitate a Teatrului Naţional "B.".

Astfel, contractele de management depuse în probaţiune la dosar prevăd că intimatul-reclamant are calitatea de ordonator terţiar de credite, având obligaţia de asumare a responsabilităţilor ce decurg din această calitate, pe lângă obligaţia de a răspunde de gestionarea şi administrarea patrimoniului public încredinţat instituţiei pe care o conduce, precum şi obligaţia de a adopta măsuri în vederea îndeplinirii prevederilor bugetului anual de venituri şi cheltuieli al aceleiaşi instituţii. Acest buget este adoptat de Consiliul de Administraţie al Teatrului Naţional "B." din Craiova, al cărui preşedinte este reclamantul. Prin urmare, este evident că acesta a ocupat o funcţie publică de conducere a unei instituţii publice de cultură.

În acest context, rezultă fără echivoc faptul că reclamantul a încălcat regimul conflictelor de interese de natură administrativă, aşa cum este prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în exerciţiul funcţiilor publice de conducere deţinute în cadrul Teatrului Naţional "B." Craiova a încheiat contracte şi a aprobat încheierea de contracte (anterior menţionate) având un interes personal de natură patrimonială ce a influenţat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau.

Evaluarea conflictului de interese, în sensul Legii nr. 161/2003 şi al Legii nr. 95/2006, presupune analizarea cu obiectivitate a acţiunilor desfăşurate de managerul teatrului în exercitarea funcţiei publice, precum şi a necesităţii subiectului de a anticipa că acţiunile sale sunt de natură să-i producă un avantaj patrimonial.

Astfel, reiese foarte clar că sunt întrunite toate condiţiile pentru existenţa unui conflict de interese, şi anume: exerciţiul unei funcţii publice - intimatul exercita funcţia de director general şi manager al Teatrului Naţional "B." Craiova, instituţie publică de cultură; existenţa unui interes personal; existenţa folosului patrimonial - în perioada deţinerii funcţiei publice a obţinut venituri prin semnarea contractelor cu Teatrul Naţional "B." Craiova.

Totodată, relevant este că legiuitorul nu distinge cum este obţinut folosul material de către persoana evaluată, simpla posibilitate ca respectivul act să fie semnat sau încheiat fără existenţa unor garanţii de obiectivitate (aşa cum este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003) din partea celui care îl semnează generează încălcarea regimului conflictelor de interese. Prin urmare, legiuitorul a stabilit că există conflict de interese nu numai dacă este dovedită exercitarea unei influenţe sau lipsă de obiectivitate, ci prin simplul fapt că, în calitatea de manager, intimatul ar fi apt să influenţeze activitatea instituţiei, inclusiv în favoarea sa ori a rudelor sale.

Atât timp cât intimatul nu s-a abţinut de la semnarea contractelor şi a aprobat, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Teatrului Naţional "B." Craiova, încheierea a 18 contracte între acest teatru şi persoana fizică A., a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta a invocat şi jurisprudenţa instanţei supreme în materie, în ceea ce priveşte starea de conflict de interese în care se pot afla parlamentarii, respectiv: Decizia nr. 4457/2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013.

4. Apărările intimatului reclamant

Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că recurenta s-a limitat numai la a susţine incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 161/2003, în considerarea definiţiei generale a conflictului de interese reglementate de art. 70, coroborat cu art. 71 din acelaşi act normativ.

Instanţa de fond a analizat în detaliu situaţiile de conflict de interese reglementate de Legea nr. 161/2003 şi în mod corect a considerat că persoanele cu funcţii de conducere în instituţiile publice de cultură nu sunt incluse în categoriile de funcţii şi demnităţi publice prevăzute expres de art. 72-79 şi art. 99 şi urm. din Legea nr. 161/2003, până la modificarea sa prin Legea nr. 144/2007.

Chiar recurenta recunoaşte că pentru managerii de teatru nu există dispoziţii speciale referitoare la conflictul de interese în cuprinsul Legii nr. 161/2003, dar, în mod nejustificat, susţine că ar fi incidentă norma generală prevăzută la art. 70 din lege, în considerarea calităţii de funcţie de autoritate publică, în sensul disp. art. 81 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Instanţa de fond în mod legal a exclus din categoria funcţiilor publice prevăzute de Legea nr. 161/2003 funcţiile de conducere pe care le-a ocupat reclamantul în cadrul instituţiei publice de cultură, cu consecinţa neaplicării prevederilor art. 79 din Legea nr. 161/2003.

A mai arătat că Legea nr. 144/2007 şi Legea nr. 176/2010 nu pot constitui temei de drept pentru existenţa în cauză a unui conflict de interese. Prin disp. art. 43 alin. (4) din Legea nr. 144/2007, devenit art. 45 alin. (3) după republicare, s-a extins sfera situaţiilor de conflict de interese şi la alte categorii de funcţii şi demnităţi publice, respectiv la toate funcţiile publice de conducere ale instituţiilor publice.

Prin Decizia nr. 415/2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale disp. art. 45 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, motiv pentru care instanţa de fond în mod legal a reţinut lipsa de efect juridic a acestor prevederi şi, pe cale de consecinţă, lipsa unei situaţii de conflict de interese.

Referitor la Legea nr. 176/2010, instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu poate constitui temei pentru existenţa conflictului de interese pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere în instituţiile publice, deoarece cuprinde numai norme de procedură privind constatarea şi valorificarea rezultatelor constatărilor.

Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat nulitatea raportului de evaluare litigios, întrucât dispoziţiile Legii nr. 161/2003 şi ale Legii nr. 144/2007 au fost aplicate în mod retroactiv situaţiilor din procesele-verbale enumerate în raport la pct. b.1.) - b.16.), care s-au născut anterior intrării în vigoare a celor două acte normative, ceea ce contravine principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

În motivele de recurs nu au fost formulate critici cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii constatată de către instanţa de fond.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele menţionate în cererea de recurs, făcând unele precizări şi cu privire la neretroactivitatea legii reţinute de prima instanţă. Astfel, a susţinut că Legea 176/2010 nu a fost aplicată retroactiv, fiind de imediată aplicare, iar conflictul de interese este reglementat de Legea 161/2003, act normativ în vigoare la momentul săvârşirii faptelor de către intimatul reclamant.

Problema aplicării retroactive a Legii nr. 176/2010 a fost dezlegată de instanţa supremă prin Decizia nr. 792/2010, recurenta făcând trimitere totodată şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale - Deciziile nr. 330/2001 şi nr. 3/1993. A susţinut că nu are relevanţă faptul că legea care reglementează procedura prin care A.N.I. evaluează activitatea reclamantului, din perspectiva conflictului de interese, a intrat în vigoare la data de 5.09.2010, câtă vreme normele legale ce îl obligau să se abţină de la acţiuni care îl plasează în conflict de interese erau în vigoare la data săvârşirii faptelor imputate.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa atacată în raport cu motivul de recurs invocat, cu apărările din întâmpinare şi cu dispoziţiile legale incidente, instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin Raportul de evaluare nr. x/30.05.2016 emis de A.N.I. s-au identificat cu privire la reclamant elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese de natură administrativă, imputându-i-se următoarele:

1) în perioada 01.12.2000 - 01.01.2016 a deţinut funcţii de conducere (director general şi manager) în cadrul Teatrului Naţional "B." Craiova; ca director general/manager a deţinut şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al acestei instituţii publice de cultură şi artă;

2) în perioada deţinerii acestor funcţii de conducere:

a) a semnat (atât în calitate de reprezentant legal al Teatrului Naţional "B." Craiova, cât şi în nume propriu) 3 contracte încheiate de Teatrul Naţional "B." Craiova cu persoana fizică A.; în temeiul acestor contracte, a încasat suma totală de 956 RON:

a.1.) contractul nr. x/10.02.2005 "de prestaţie artistică privind drepturile de proprietate intelectuală, conform Legii nr. 8/1996", în temeiul căruia a încasat suma de 310 RON. Acest contract a fost încheiat în baza aprobării date de Consiliul de Administraţie al Teatrului Naţional "B." Craiova conform procesului-verbal din data de 25.03.2005 (menţionat la pct. b.11. din raportul de evaluare) semnat de A. în calitate de membru (preşedinte) al Consiliului;

a.2.) contractul nr. x/10.02.2005 "de prestaţie artistică privind drepturile de proprietate intelectuală, conform Legii nr. 8/1996", în temeiul căruia a încasat suma de 331 RON. Acest contract nu are bază legală - încheierea lui nu a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al Teatrului şi nu există un alt act administrativ privind aprobarea încheierii;

a.3.) contractul nr. x/24.05.2005 "de prestaţie artistică privind drepturile de proprietate intelectuală, conform Legii nr. 8/1996", în temeiul căruia a încasat suma de 315 RON. Acest contract nu are bază legală - încheierea lui nu a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al Teatrului şi nu există un alt act administrativ privind aprobarea încheierii;

b) a aprobat (în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Teatrului Naţional "B." Craiova, prin 22 de procese-verbale semnate în această calitate) încheierea a 18 contracte între Teatrul Naţional "B." Craiova şi persoana fizică A. (contractul menţionat la pct. a.1. din raportul de evaluare şi alte 17 contracte în temeiul cărora a încasat suma totală de 181.507 RON) semnate pentru Teatru de diferite persoane cu funcţii de conducere aflate în subordinea sa:

b.1.) procesul-verbal din data de 07.12.2000 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/10.01.2001; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 527 RON;

b.2.) procesul-verbal din data de 05.01.2001 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/10.01.2001;

b.3.) procesul-verbal din data de 29.10.2001 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/30.01.2002; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 8.049 RON;

b.4.) procesul-verbal din data de 17.01.2002 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/30.01.2002;

b.5.) procesul-verbal din data de 19.03.2002 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/27.05.2002; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 7.384 RON;

b.6.) procesul-verbal din data de 15.05.2002 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/27.05.2002;

b.7.) procesul-verbal din data de 15.10.2002, privind aprobarea încheierii contractelor nr. x/11.12.2002 şi nr. y/09.01.2003; în temeiul acestor contracte, A. a încasat suma de 10.229 RON;

b.8.) procesul-verbal din data de 25.11.2002, privind aprobarea încheierii contractelor nr. x/11.12.2002 şi nr. y/09.01.2003;

b.9.) procesul-verbal din data de 09.12.2002, privind aprobarea încheierii contractelor nr. x/11.12.2002 şi nr. y/09.01.2003;

b.10.) procesul-verbal din data de 11.01.2005 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/31.01.2005; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 6.840 RON;

b.11) procesul-verbal din data de 25.03.2005 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/10.02.2005 (menţionat la pct. a.1. din prezentul raport de evaluare); în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 310 RON.

b.12.) procesul-verbal din data de 07.02.2006 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/07.02.2006; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 702 RON;

b.13.) procesul-verbal din data de 06.04.2006 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/07.04.2006; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 8.100 RON;

b.14.) procesul-verbal din data de 06.04.2006 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/07.04.2006; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 500 RON;

b.15.) procesul-verbal din data de 02.08.2007 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/07.03.2007; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 10.876 RON;

b.16.) procesul-verbal din data de 28.10.2007 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/26.11.2007; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 17.500 RON;

b.17.) procesul-verbal din data de 15.09.2009 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/17.09.2009; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 15.800 RON;

b.18.) procesul-verbal din data de 17.09.2010 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/02.06.2011; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 27.000 RON;

b.19.) procesul-verbal din data de 08.05.2012 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/02.05.2012; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 28.000 RON;

b.20.) procesul-verbal din data de 28.03.2014 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/12.06.2014; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 4.000 RON;

b.21.) procesul-verbal din data de 19.11.2014 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/20.11.2014; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 30.000 RON;

b.22.) procesul-verbal din data de 03.06.2015 privind aprobarea încheierii contractului nr. x/20.02.2015; în temeiul acestui contract, A. a încasat suma de 6.000 RON;

c) a emis Decizia nr. 312/21.12.2012, prin care au fost stabilite plafoanele după care se negociază (începând cu data de 03.01.2013) tarifele din contractele încheiate de Teatru şi a fost înfiinţată comisia de negociere a onorariilor colaboratorilor, având următoarea componenţă: preşedinte - manager A.; membru - director adjunct C.; membru - director adjunct D..

A rezultat că reclamantul, în exerciţiul funcţiilor publice de conducere deţinute în cadrul Teatrului Naţional "B." Craiova a încheiat contracte (3 contracte, semnate atât în calitate de reprezentant legal al Teatrului Naţional "B." Craiova, cât şi în nume propriu) cu instituţia publică de cultură şi artă pe care o conducea şi a aprobat (în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Teatrului Naţional "B." Craiova, prin 22 de procese-verbale semnate în această calitate), încheierea a 18 contracte între Teatrul Naţional "B." Craiova şi persoana fizică A., având un interes personal de natură patrimonială (respectiv obţinerea de beneficii băneşti) ce a influenţat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau, situaţie ce constituie conflict de interese, în raport cu prevederile art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003.

Prin aprobarea încheierii şi încheierea acestor contracte, A. nu a manifestat o atitudine neutră, imparţială şi obiectivă faţă de interesele sale. Dacă şi-ar fi îndeplinit cu obiectivitate atribuţiile ce îi reveneau în exercitarea funcţiilor publice de conducere, s-ar fi abţinut de la aprobarea încheierii şi de la încheierea contractelor. De asemenea, a realizat, direct, foloase materiale pentru sine (în temeiul contractelor a încasat suma totală de 182.153 RON).

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat în parte raportul de evaluare reţinând că art. 70 din Legea 161/2003 oferă definiţia noţiunii de "conflict de interese", iar incidenţa acestuia intervine în ipotezele reglementate expres la art. 72 - 79, art. 99 şi urm. din Legea nr. 161/2003, respectiv pentru: funcţiile de membru al Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală (art. 72); aleşii locali (art. 76); funcţionarii publici (art. 79), precum şi pentru funcţiile de "a) membrii Curţii de Conturi; b) preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţie; c) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; d) membrii Consiliului Concurenţei; e) membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; f) guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie şi angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României; g) directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii săi; h) directorul Serviciului de Informaţii Externe şi adjuncţii săi; i) membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; j) membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului; k) membrii consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune; l) membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; m) directorul general şi membrii consiliului director al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES" (art. 99), respectiv "consilierilor prezidenţiali şi consilierilor de stat din Administraţia Prezidenţială" (art. 100), cu privire la care s-a extins aplicabilitatea disp. art. 72 din Legea nr. 161/2003.

Legiuitorul a oferit o definiţie a noţiunii de "conflict de interese" care, prin sine însăşi, nu este suficientă pentru a reţine incidenţa unei astfel de situaţii, ci aceasta trebuie corelată şi cu reglementarea specială dezvoltată în cazul fiecărei categorii de demnităţi publice sau funcţii publice avute în vedere de lege.

Prin Legea nr. 144/2007 a fost extinsă incidenţa reglementării în materia conflictului de interese şi la alte categorii de funcţii şi demnităţi publice decât cele prevăzute expres şi punctual în Legea nr. 161/2003, prin asimilarea situaţiilor expres indicate la art. 39 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 la funcţiile de membru al Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală. Or, la art. 39 alin. (1) din lege se prevede că "Următoarele categorii de persoane au obligaţia declarării averii şi a intereselor: (…) 29. persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice". În consecinţă, abia cu data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2007 se poate vorbi despre situaţia unui conflict de interese în cazul "persoanelor cu funcţii de conducere (…) în cadrul tuturor instituţiilor publice" de cultură, anterior acestui moment incidenţa conflictului de interese fiind limitată la ipotezele din Legea nr. 161/2003.

Instanţa de fond a mai reţinut că nici Legea nr. 144/2007 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/25.05.2007, dar intrând în vigoare sub aspectul dispoziţiilor relevante în cauză la 6 luni de la publicare, potrivit art. 59 alin. (1) lit. b), nici Legea nr. 161/2003 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 279/19.04.2003 nu sunt susceptibile de a se aplica situaţiilor născute anterior intrării lor în vigoare, efect al principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României. Cum sub aspectul chestiunii conflictului de interese de natură administrativă, cele două legi nu constituie lege penală sau contravenţională mai favorabilă, ele nu pot constitui temei pentru reţinerea unui conflict de interese anterior intrării lor în vigoare.

În consecinţă, s-a reţinut aplicarea retroactivă de către A.N.I. a normei de drept substanţial, adică înainte de intrarea în vigoare a Legii 161/2003.

Curtea a mai apreciat că Legea nr. 161/2003 nu poate fi reţinută prin ea însăşi ca temei de constatare a conflictului de interese în cazul reclamantului, director general al Teatrului Naţional "B." Craiova începând cu data de 01.12.2000, respectiv manager al instituţiei publice menţionate începând cu data de 01.03.2007, argumentând de ce reclamantul nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile avute în vedere de Legea nr. 161/2003, respectiv membrii Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală, aleşii locali şi funcţionarii publici, funcţiile expres şi limitativ indicate de art. 99 şi 100 din această lege.

În considerentele sentinţei s-a mai făcut referire la Decizia nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45 - 50) din Legea nr. 144/2007", cu consecinţa constatării că acestea sunt neconstituţionale. Ca efect al acestei decizii, disp. art. 45 alin. (3), de extindere a efectului art. 72 din Legea nr. 161/2003 la situaţia persoanelor cu funcţii de conducere din instituţiile publice de cultură, sunt lipsite de orice efect juridic, ele încălcând Constituţia României, nefiind un temei legal valid pentru a defini ca şi conflict de interese conduita imputată părţii reclamante pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 144/2007.

Cât priveşte Legea nr. 176/2010, prima instanţă a reţinut că din formele sale succesive de reglementare se observă că aceasta conţine în general dispoziţii de procedură administrativă în legătură cu activitatea de evaluare a situaţiilor constituind conflicte de interese, iar nu vreo normă de drept substanţial prin care să se definească noţiunea de conflict de interese şi să se reţină incidenţa sa în ipoteza vreunei categorii de funcţii publice sau demnităţi publice, aşa cum se prevede la art. 72 - 79 rap. la art. 70 - 71 din Legea nr. 161/2003 sau se prevedea la art. 45 (fostul art. 43) din Legea nr. 144/2007 rap. la art. 39 din acelaşi act normativ şi la art. 72 din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de casare invocat, pentru următoarele argumente:

Criticile recurentei se axează pe susţinerea că, deşi pentru managerii de teatru nu există dispoziţii speciale referitoare la conflictul de interese în Legea nr. 161/2003 (cu toate că aceasta cuprinde asemenea dispoziţii speciale pentru membrii Guvernului, aleşii locali şi funcţionarii publici) norma generală de la art. 70 este direct aplicabilă în cazul acestora, ca persoane care exercită funcţii de autoritate publică în sensul disp. art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 70 din Legea 161/2003, "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative", art. 71 arătând că "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

Sub aspectul acestor critici, instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, reţine că art. 70 din Legea 161/2003 este incident în ipotezele reglementate expres la art. 72 - 79, art. 99 şi urm. din această lege.

Art. 76 se referă la aleşii locali, iar art. 99 şi 100 au în vedere funcţiile anterior menţionate, care se regăsesc în cuprinsul acestor texte de lege, fiind de domeniul evidenţei că reclamantului nu îi sunt aplicabile aceste prevederi.

Art. 72 din Legea nr. 161/2003 stabileşte că "Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I", aceasta fiind premisa reglementării în materia conflictului de interese în exercitarea funcţiei de membru al Guvernului şi a altor funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală (art. 72 - 75). Aşadar, în această categorie intră membrul Guvernului, secretarul de stat, subsecretarul de stat, prefectul şi subprefectul, funcţii care nu au fost ocupate de reclamant în perioada relevantă, iar, în ceea ce priveşte funcţiile asimilate celor de membru al Guvernului lato sensu, nu a reieşit existenţa vreunei norme juridice care să ateste o asemenea asimilare cu poziţiile de director general/manager de teatru.

Nu sunt incidente nici disp. art. 79 din aceeaşi lege care se referă la funcţionarii publici, întrucât Ordinele nr. 336/28.11.2000 şi nr. 257/01.03.2001 emise de ministrul culturii nu afirmă numirea reclamantului într-o funcţie publică.

În plus, art. 1 din O.G. nr. 26/2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură arată că "(1) În vederea asigurării eficienţei activităţii instituţiilor publice de cultură şi a continuităţii actului managerial, angajarea directorilor generali sau a directorilor, după caz, denumiţi în continuare conducătorii instituţiilor publice de cultură, din cadrul instituţiilor publice de cultură, se face în urma unor concursuri de proiecte de management, pe baza unui concurs de proiecte de management, prin contract de management. (2) Contractul de management prevăzut la alin. (1) este asimilat contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată şi se încheie cu instituţia publică de cultură." În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, care la art. 2 lit. b) defineşte managerul ca fiind "persoana fizică ce a câştigat concursul de management şi a încheiat un contract de management cu autoritatea, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă; managerul nu este funcţionar public, nu este angajat cu contract individual de muncă şi nu are statut de funcţie de autoritate publică".

Din această reglementare rezultă în mod clar că persoanele care ocupă poziţii de conducere în cadrul instituţiilor publice de cultură - directori generali sau directori - nu deţin funcţii publice, cu consecinţa neaplicării art. 79 din Legea nr. 161/2003 la situaţia părţii reclamante.

Referitor la susţinerea recurentei potrivit căreia contractele de management depuse la dosar prevăd că intimatul-reclamant are calitatea de ordonator terţiar de credite, având obligaţia de asumare a responsabilităţilor ce decurg din această calitate, pe lângă obligaţia de a răspunde de gestionarea şi administrarea patrimoniului public încredinţat instituţiei pe care o conduce, precum şi obligaţia de a adopta măsuri în vederea îndeplinirii prevederilor bugetului anual de venituri şi cheltuieli al aceleiaşi instituţii, instanţa de recurs constată că aceste obligaţii nu conferă funcţiei de conducere pe care a exercitat-o reclamantul caracter de funcţie publică, din moment ce actele normative ce reglementează managementul instituţiilor publice de cultură stabilesc în mod expres că managerul nu este funcţionar public şi nu are statut de funcţie de autoritate publică.

În raport cu aceste prevederi ale actului normativ cu caracter special aplicabil instituţiilor publice de cultură, se constată că disp. art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, invocate în susţinerea recursului, nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a recursului.

Exercitarea unei funcţii de conducere nu este suficientă pentru existenţa conflictului de interese dacă această funcţie nu este o funcţie publică în sensul legii, al disp. art. 2 alin. (2) şi art. 4 din Legea 188/1999.

În ceea ce priveşte definiţia conflictului de interese pentru funcţionarii publici, inclusă în Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că în dreptul internaţional public recomandările nu au efect normativ obligatoriu, astfel că nu pot constitui temei pentru reţinerea vreunei situaţii de conflict de interese. În acest sens, art. 11 din Constituţia României revizuită prevede că "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." Or, recomandarea în discuţie nu constituie un tratat, pentru a produce vreun efect în planul dreptului intern prin ea însăşi. Numai în măsura în care cadrul legal intern ar justifica reţinerea conflictului de interese în privinţa reclamantului, această recomandare ar putea constitui un argument suplimentar în sprijinul concluziei privind încălcarea legislaţiei în materia conflictului de interese.

Este adevărat că potrivit Anexei nr. 2 lit. II) pct. 22 la H.G nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare, Teatrul Naţional "B." Craiova este o instituţie publică de cultură de importanţă naţională, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Dar acest fapt nu este suficient pentru a se constata că reclamantul, în calitate de director al acestui teatru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, s-a aflat în stare de conflict de interese în raport cu situaţia de fapt menţionată în raportul de evaluare, în condiţiile în care abia prin Legea nr. 144/2007 a fost extinsă incidenţa reglementării în materia conflictului de interese şi la alte categorii de funcţii şi demnităţi publice decât cele prevăzute expres şi punctual în Legea nr. 161/2003, prin asimilarea situaţiilor expres indicate la art. 39 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 la funcţiile de membru al Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală. Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2007 se poate vorbi despre situaţia unui conflict de interese în cazul "persoanelor cu funcţii de conducere (…) în cadrul tuturor instituţiilor publice" de cultură, anterior acestui moment incidenţa conflictului de interese fiind limitată la ipotezele din Legea nr. 161/2003, cum în mod corect a stabilit prima instanţă.

Art. 43 alin. (4) din Legea nr. 144/2007 prevede în mod expres că "Dispoziţiile art. 72 din cap. II, titlul IV al Legii nr. 161/2003 se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (1) pct. 5 - 26 şi 28, cu excepţia funcţionarilor publici, pct. 29 - 33 şi alin. (2)". Or, pct. 29 al art. 39 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 este menţionat expres de norma juridică în discuţie, înscriindu-se în enumerarea legală prin care se extinde sensul art. 72 din Legea nr. 161/2003, iar nu în cazul de exceptare, acesta din urmă fiind limitat strict la situaţia "funcţionarilor publici", a căror includere în respectiva enumerare avea caracter superfluu, întrucât situaţia lor era deja tratată de art. 79 rap. la art. 70 - 71 din Legea nr. 161/2003.

Ca urmare a republicării Legii nr. 144/2007 în Monitorul Oficial al României nr. 535/03.08.2009, art. 43 alin. (4) devine art. 45 alin. (3), acest text stabilind în sens similar că "Dispoziţiile art. 72 din cap. II titlul IV al Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 41 alin. (1) pct. 5 - 26 şi 28, cu excepţia funcţionarilor publici, pct. 29 - 33 şi alin. (2).", art. 39 devenind art. 41, textul indicând la pct. 29 "persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice."

Instanţa de fond a argumentat de ce Legea nr. 144/2007 nu poate fi considerată temei de drept substanţial pentru a se reţine existenţa unui conflict de interese în cazul persoanelor cu funcţii de conducere în instituţiile publice de cultură, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010.

Recurenta invocă drept argument în sprijinul recursului jurisprudenţa instanţei supreme referitoare la situaţiile de conflict de interese în care s-au aflat parlamentarii subliniind că nici în cazul acestora legiuitorul nu a prevăzut expres situaţiile de conflict de interese în cuprinsul Legii nr. 161/2003, dar aceasta nu înseamnă că disp. art. 70 din acest act normativ nu pot fi aplicate tuturor categoriilor de funcţii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2020.

Referitor la acest argument, instanţa de recurs reţine că la baza jurisprudenţei Înaltei Curţi, cristalizate în timp, care a consacrat aplicabilitatea textului de lege sus menţionat şi în privinţa parlamentarilor, au stat, în esenţă, următoarele considerente: deşi statutul constituţional şi legal al deputaţilor şi senatorilor este diferit de statutul funcţionarilor publici, existând particularităţi cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate justifica diferenţa de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, pentru a se reţine că parlamentarilor nu le sunt aplicabile prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 care reglementează conflictul de interese.

Aceste dispoziţii se interpretează şi se aplică în mod coroborat cu întregul cadru instituit prin prevederile Legii nr. 161/2003, iar din conţinutul Titlului IV - "Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice" al acestei legi, rezultă că regimul incompatibilităţilor şi conflictului de interese se aplică tuturor titularilor de funcţii publice, în care se includ atât funcţiile publice administrative, cât şi funcţiile de demnitate publică: Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din Administraţia prezidenţială, primul ministru, miniştrii, miniştrii delegaţi, secretarii şi subsecretarii de stat, inclusiv funcţiilor asimilate acestora, prefecţii şi subprefecţii, magistraţii, aleşii locali, funcţionarii publici.

S-a reţinut, de asemenea, că nu se justifică o diferenţă de tratament juridic pentru deputaţi în raport cu celelalte categorii de persoane care ocupă funcţii/demnităţi publice şi cărora li se aplică dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care nu există nicio normă de excepţie pentru această categorie de persoane, art. 70 nu face niciun fel de distincţie între categoriile de persoane care ocupă funcţii/demnităţi publice, iar din perspectiva obiectului şi scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale - toate persoanele menţionate se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlu reglementării, prin sintagma funcţii şi demnităţi publice, în considerarea cărora le revin obligaţii specifice.

Parlamentarii fac parte din categoria de persoane cărora legea le este aplicabilă (art. 1 pct. 3 din Legea nr. 176/2010), îndeplinesc o funcţie de demnitate publică ce se supune principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese, statuate prin art. 71 din Legea nr. 161/2003, aceste principii fiind pe deplin compatibile cu principiile şi regulile de conduită parlamentară stabilite prin statutul deputaţilor şi senatorilor (art. 9-11 din Legea 96/2006 - principiile: interesului naţional; al legalităţii şi al bunei credinţe; al transparenţei), ceea ce înseamnă că se pot afla în situaţia unui conflict de interese dacă un interes personal de natură patrimonială le-ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce le revin în executarea mandatului.

Înalta Curte a mai avut în vedere considerentele Deciziei nr. 81/27 februarie 2013, prin care Curtea Constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor reţinând că, în vederea asigurării integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, toate persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma "funcţii şi demnităţi publice", în considerarea căreia le revin obligaţii specifice.

A mai constatat instanţa constituţională că situaţia deputaţilor şi a senatorilor - prevăzută la pct. 3 al art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 - este aceeaşi cu a celorlalte categorii de demnitari şi funcţionari publici cărora li se aplică actul normativ, ceea ce confirmă aplicabilitatea aceluiaşi regim juridic în materia conflictului de interese, atât funcţionarilor publici administrativi, cât şi celorlalţi titulari de funcţii/demnităţi publice.

În prezentul litigiu se constată că reclamantul nu îndeplineşte o funcţie de demnitate publică, dar nici o funcţie publică, aşa cum s-a argumentat deja, astfel că argumentul vizând existenţa jurisprudenţei instanţei supreme referitoare la situaţia parlamentarilor, care intră sub incidenţa Legii nr. 161/2003 în materia conflictului de interese, nu poate fi reţinut în sensul admiterii căii de atac formulate împotriva sentinţei.

Se mai susţine în cererea de recurs că funcţiile deţinute de intimatul-reclamant în perioada supusă evaluării se încadrează în categoria funcţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010 (31 - persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice).

Sub acest aspect Înalta Curte reţine că, şi dacă reclamantul ar fi încadrat în categoria persoanelor cu funcţii de conducere şi control la care se referă prevederile legale menţionate, acest act normativ nu a modificat definiţia conflictului de interese, în condiţiile în care Titlul II din lege reglementează proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Din punct de vedere al dreptului substanţial, este evident că se menţine definiţia conflictului de interese din art. 70 din Legea nr. 161/2003, această interpretare fiind, de altfel, confirmată de art. 32 din Legea nr. 176/2010 care stabileşte completarea dispoziţiilor acestei legi cu cele ale Legii nr. 161/2003. Prin urmare, nici disp. art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010 nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a recursului.

Relevant este şi argumentul primei instanţe potrivit căruia, dat fiind că normele juridice în discuţie, prin instituirea conflictului de interese, impun o incapacitate de folosinţă şi atrag aplicarea de sancţiuni administrative corespunzătoare, singura interpretare legală ce poate fi admisă este aceea restrictivă, reţinând şi necesitatea ca o normă juridică să prezinte un caracter clar şi previzibil în aplicarea sa, ceea ce nu rezultă dacă s-ar admite în cauză interpretarea propusă de Agenţia Naţională de Integritate.

Recurenta nu a făcut nicio referire în cererea de recurs la acest argument al instanţei privind regula de interpretare a prevederilor legale în discuţie, la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010, care au fost analizate de instanţă prin prisma disp. art. 147 alin. (4) din Constituţia României, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi a jurisprudenţei instanţei supreme vizând efectele deciziilor Curţii Constituţionale asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare, după cum nu a formulat nicio critică în ceea ce priveşte considerentele instanţei potrivit cărora A.N.I. a procedat la aplicarea retroactivă a normei de drept substanţial situaţiilor din procesele-verbale enumerate în raport la pct. b.1.) - b.16.), în condiţiile în care Legea nr. 161/2003 şi nici Legea nr. 144/2007 nu constituie lege penală sau contravenţională mai favorabilă şi, deci, nu pot reprezenta temei pentru reţinerea unui conflict de interese anterior intrării lor în vigoare. Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu reprezintă un fundament pentru a fi extinsă aplicabilitatea Legii nr. 161/2003 sau a Legii nr. 144/2007 anterior momentului intrării lor în vigoare, întrucât primul text legal menţionat reprezintă doar o normă procedurală.

Este adevărat că prin răspunsul la întâmpinare recurenta a înţeles să facă unele precizări cu privire la problema neretroactivităţii legii, dar potrivit art. 487 din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs. Nu se poate considera că răspunsul dat susţinerii din întâmpinare privind necriticarea prin cererea de recurs a încălcării principiului neretroactivităţii legii, constatată de instanţa de fond, reprezintă o critică la adresa argumentului primei instanţe vizând neretroactivitatea legii, din moment ce nu au fost respectate dispoziţiile legale sus menţionate.

În consecinţă, se reţine că în termenul legal recurenta nu a formulat critici în cererea ce priveşte considerentele instanţei vizând încălcarea principiului neretroactivităţii legii, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 şi incidenţa interpretării restrictive a normelor juridice în discuţie, prin raportare la faptul că acestea impun o incapacitate de folosinţă şi atrag aplicarea de sancţiuni administrative corespunzătoare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 521 din 20 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.