Physician's on-call double-pay imputation annulled; appeal rejected.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment that annulled the imputation decision and related jurisdictional acts, entitling the claimant to restitution of the imputed sums. The dispute arose from an administrative imputation decision charging a physician with double remuneration for on-call hours under two coexisting contracts—a service provision contract and a part-time individual employment contract—with the claimant challenging the finding of overlapping payments. Decisively, the court held, under the applicable administrative law standards (Law No. 554/2004, Article 20(3), and Civil Procedure Code Article 488(1)(8)), that the two contracts regulated distinct obligations: the service contract set a generic duty to perform on-call shifts without specifying hours or pay, while the employment contract exclusively governed the remuneration of those shifts, so no double payment occurred and the claimant bore no fault for the employer's lack of separate shift records.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Physician's on-call double-pay imputation annulled; appeal rejected: The dispute arose from an administrative imputation decision charging a physician with double remuneration for on-call hours under two coexisting contracts—a service provision contract and a part-time individual employment contract—with the claimant challenging the finding of overlapping payments. Decisively, the court held, under the applicable administrative law standards (Law No. 554/2004, Article 20(3), and Civil Procedure Code Article 488(1)(8)), that the two contracts regulated distinct obligations: the service contract set a generic duty to perform on-call shifts without specifying hours or pay, while the employment contract exclusively governed the remuneration of those shifts, so no double payment occurred and the claimant bore no fault for the employer's lack of separate shift records.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural rule cited together with Art. 20 alin. (3) LCA for dismissing the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat ca prin hotărârea ce urmează să se pronunţe în cauză, să se dispună anularea Deciziei de imputare nr. A 944 din 24.05.2016, emisă de Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor, precum şi a actelor subsecvente emise ulterior, cu consecinţa restituirii sumelor imputate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1433 din 12 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată; s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii ca neîntemeiată.
A fost admisă acţiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia de Prevenire şi Investigare a Corupţiei Fraudelor şi Ministerul Apărării Naţionale - Departamentul Pentru Relaţia cu Parlamentul şi Informare Publică - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.
A fost anulată în totalitate decizia de imputare nr. x/24.05.2016 şi hotărârea pentru soluţionarea contestaţiei nr. x/22.07.2016.
A fost anulată în parte decizia administrativ jurisdicţională nr. x/2016 în ceea ce priveşterespingerea plângerii formulate de reclamantă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1433 din 12 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia Generală Juridică, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin hotărârea recurată, instanţa de fond, în mod greşit, a admis acţiunea reclamantei apreciind că existenţa celor două contracte nu au determinat o suprapunere de temeiuri şi nici o dublă plată pentru prestarea serviciilor de către reclamant şi faptul că cel de-al doilea contract încheiat (contractul individual de muncă cu timp parţial nr. x din 31.07.2015) avea exclusiv rolul de a reglementa în raporturile dintre părţi privind prestarea şi remunerarea serviciului de gardă, reglementare care se impunea, în condiţiile în care, primul contract stabilea exclusiv obligaţia generică a prestatorului (reclamantului) de a efectua gărzi conform planificării, nu şi modalitatea de plată.
Împrejurarea contestată de reclamantă şi constatată de către comisia de cercetare administrativă, potrivit căreia aceleaşi ore de gardă efectuate au fost remunerate atât în baza contractului de prestări de servicii, cât şi în baza contractului individual de muncă cu timp parţial, rezultă din înscrisurile întocmite lunar la nivelul instituţiei medicale şi intitulate "Tabel cu gărzile efectuate în Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei - Cardiologie ", semnate de ofiţerul cu activitatea de personal, de şeful secţiei şi aprobate de comandantul unităţii.
Practic, aceste documente consemnează toate serviciile de gardă executate de către întreg personalul secţiei în cauză, în cursul unei luni calendaristice. Cu alte cuvinte, reclamanta nu a efectuat alte ore de gardă în afara celor înscrise în aceste tabele şi nici nu ar fi fost posibil, pentru că, în celelalte zile din lună au efectuat serviciul de gardă alţi medici, aşa cum rezultă chiar din aceleaşi înscrisuri.
Aşadar, aceste ore de gardă au fost remunerate în două rânduri, prima dată în temeiul contractului individual de muncă cu timp parţial, cuantumul net fiind consemnat în bazele de calcul existente la dosarul cercetării (anexe la statele de plată lunare) şi, încă o dată, prin achitarea integrală a preţului contractului de prestări servicii care, printre altele, avea ca obiect al obligaţiei şi efectuarea serviciului de gardă.
In concret, pentru a se putea susţine că orele de gardă nu au fost dublu remunerate, ar fi trebuit ca reclamanta să fi executat şi alte servicii de gardă decât cele ce au fost plătite în baza contractului individual de muncă, fapt care, aşa cum s-a arătat, nu corespunde realităţii. Într-o situaţie ipotetică, dacă, suplimentar faţă de orele de gardă remunerate în baza contractului de muncă cu timp parţial, reclamanta ar fi efectuat şi alte ore de gardă, aceasta şi-ar fi îndeplinit şi obligaţia înscrisă în contractul de prestări de servicii, iar problema angajării răspunderii materiale nu s-ar mai fi pus.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului formulat.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Apărării Naţionale, întrucât cererea de recurs a fost formulată de o entitate care nu a fost parte în faţa instanţei de fond, autoritatea stând în judecată prin structuri specializate, precum şi excepţia nulităţii recursului pentru lipsa menţiunilor privind numele, prenumele consilierului juridic, precum şi lipsa semnăturii reprezentantului legal al instituţiei.
Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se că sentinţa recurată este temeinică şi legală.
În motivare, reiterează starea de fapt prezentată şi în primă instanţă, potrivit căreia, din fişele de pontaj aflate la dosarul de cercetare administrativă se poate observa că a efectuat lunar, în medie, aproximativ 180 ore de gardă, depăşind durata serviciului de gardă de maxim 20 ore lunar prevăzut de reglementările legale în vigoare, astfel, că, neavând o fişă a postului, în care să se stabilească activităţile pe care trebuie să le desfăşoare, nefiind întocmită o planificare a gărzilor, şi-a îndeplinit obligaţiile de a presta gărzile peste ceea ce normativele impuneau (20 de ore de gardă neplătite suplimentar), datorită insuficienţei personalului.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ îl constituie Decizia de imputare nr. A 944 din 24.05.2016, emisă de Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor din cadrul pârâtei, precum şi a actelor subsecvente emise ulterior, cu consecinţa restituirii sumelor imputate.
Pentru a pronunţa hotărârea recurată, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
Între reclamant în calitate de medic spcialist şi UM 02548 s-a încheiat contractul individual de muncă cu timp parţial nr. x din 31.07.2015 prin care se stabilea desfăşurarea de către reclamant a activităţii în cadrul Centrului Clinic de urgenţă de boli cardiovasculare Academician B., în perioada 01.08-31.12.2015.
Între aceleaşi părţi s-a încheiat, la data de 16.07.2015, contractul de prestări servici nr. A1 842, prin care se stabilea prestarea de către reclamant de servicii medicale de specialitate pentru compartimentul terapie intensivă coronarieni în perioada 15.07.2015-14.12.2015.
Pârâtul Ministerul Apărării naţionale- Direcţia de prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor Bucureşti a emis decizia de imputare nr. 944/24.05.2016 prin care a stabilit angajarea răspunderii materiale a reclamantului A. a sumei de 6620 RON, prejudiciu produs în patrimoniul Centru lui Clinic de urgenţă de boli cardiovasculare Academician B., prin încasarea de sume nedatorate, acordate în baza contractului individual de muncă cu timp parţial nr. A/1059/31.07.2015, în condiţiile preexistenţei contractului de prestări servicii nr. A1 842/16.07.2015 care includea şi obligaţia de efectuare a serviciului de gardă.
Examinând argumentele invocate de reclamantă, prima instanţă a apreciat că în mod greşit s-a reţinut că orele de gardă prestate în baza contractului de prestări servicii se suprapun cu orele prestate în temeiul contractului de muncă.
Astfel, cele două contracte reglementau, în perioada 01.08.2015-14.12.2015, în mod simultan desfăşurarea activităţii reclamantului în cadrul aceleiaşi unităţi medicale, în cadrul compartimentului de terapie intensivă coronarieni (art. 2.1 din contractul de prestări servicii nr. x/16.07.2015 respectiv lit. C) pct. 1 din contractul individual de muncă cu timp parţial nr. x din 31.07.2015) însă, prin lit. H) pct. 1 din contractul individual de muncă cu timp parţial s-a stabilit "Prezentul contract individual de muncă cu timp parţial nu are o durată zilnică a timpului de muncă fiind încheiat numai pentru activitatea prestată în linia de gardă".
Înalta Curte apreciază că este corectă constatarea primei instanţe potrivit căreia contractele în discuţie reglementau desfăşurarea activităţii în cadrul aceleiaşi unităţi medicale, în cadrul aceluiaşi compartiment (terapie intensivă coronarieni), însă, în timp ce primul contract (de prestări servicii) reglementa întreaga activitate şi realizarea serviciului de gardă conform programărilor, al doilea contract reglementa exclusiv prestarea serviciului de gardă.
În ceea ce priveşte efectuarea gărzilor:
- prin art. 4.8 din contractul de prestări servicii se stabileşte:, prestatorul se obligă să efectueze gărzi conform programării şi a normelor în vigoare".
- la cap. I pct. 3 din contractul individual de muncă se stabileşte modul de plată al gărzilor, iar la cap. J pct. 1 lit. b) se stabileşte faptul că "efectuarea de 2 gărzi consecutive este interzisă"
Astfel, în ceea ce priveşte plata gărzilor, prin contractul individual de muncă se stabileşte: "Gărzile efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, se vor salariza cu un spor concret stabilit şi aprobat trimestrial de comitetul director al Centrului Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare "Academician B., cu respectarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, după cum urmează:
- gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă, în zilele lucrătoare, se salarizează cu un spor de până la 75% din tariful orar aferent salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 25%;
- gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100% din tariful orar aferent salariului de bază dar care nu poate fi mai mic de 50%".
În ceea ce priveşte serviciul de gardă, prin Instrucţiunile privind timpul de muncă organizarea, efectuarea şi retribuirea gărzilor în formaţiunile sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M159/2004 se stabileşte: "garda se institute in unităţile cu paturi pentru continuitatea asistentei medicale intre ora de terminare a programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor din cursul dimineţii şi ora de începere a programului de dimineaţă de a doua zi. In zilele de repaus săptămânal, zile de sărbători legale şi in celelalte zile in care, potrivit reglementarilor legale nu se lucrează, garda începe de dimineaţă şi durează 24 de ore".
Prima instanţă a observat în mod corect că nu se poate reţine că aceleaşi ore de gardă, prestate în aceleaşi zile şi în aceleaşi interval orare au fost remunerate dublu, atât în temeiul contractului individual de muncă cu timp parţial cât şi în temeiul contractului de prestări servicii, întrucât, efectuarea serviciului de gradă de către medici este remunerată suplimentar prin raportare la numărul orelor efectuate şi la tariful orar aferent salariului de bază, astfel că nu se poate susţine cu temei faptul că plata orelor de gardă realizate de reclamant era inclusă în suma de 1500 RON/lună stabilită prin contractul de prestări servicii;
Totodată, deşi contractul de prestări servicii stabileşte obligaţia prestatorului (medicului) de a efectua gărzi conform planificării, nu conţine prevederi cu privire la numărul orelor de gardă şi nici cu privire la modul de remunerare al acestora;
Astfel, modalitatea de remunerare a orelor de gardă a fost stabilită prin contractul individual de muncă nr. x din 31.07.2015, contract prin care părţile au înţeles să reglementeze exclusiv aspectul privitor la efectuarea şi remunerarea gărzilor, aceasta fiind raţiunea pentru care, în condiţiile existenţei unui contract (contractul de prestări servicii), a fost încheiat, pentru aceeaşi perioadă, şi contractul individual de muncă.
Înalta Curte nu îşi poate însuşi interpretarea pârâţilor, potrivit căreia remunerarea orelor de gardă efectuate de reclamant s-a realizat prin suma de 1500 RON/lună stabilită prin contractul de prestări servicii. O astfel de interpretare ar determina consecinţe care nu sunt conforme cu scopul încheierii contractelor. Luând ca exemplu luna noiembrie 2015 în care reclamantul a efectuat un număr de 211 ore de gardă (6 zile) şi şi-a desfăşurat integral activitatea în timpul programului normal de lucru (21 de zile lucrătoare) ar însemna ca remunerarea acestuia să fie limitată la suma de 1500 RON, sumă care, în opinia pârâţilor, ar include toate gărzile efectuate.
Concluzionând, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă că executarea concomitentă a celor două contracte nu a determinat o suprapunere de temeiuri şi nici o dublă plată pentru prestarea serviciilor de către reclamant, cel de-al doilea contract încheiat (contractul individual de muncă cu timp parţial nr. x din 31.07.2015) având exclusiv rolul de reglementa în raporturile dintre părţi privind prestarea şi remunerarea serviciului de gardă, reglementare care se impunea, în condiţiile în care, primul contract stabilea exclusiv obligaţia generică a prestatorului (reclamantului) de a efectua gărzi conform planificării, nefiind culpa intimate reclamante că unitatea medicală nu a întocmit planificări şi tablele distincte pentru serviciile de gardă prestate în temeiul contractelor încheiate.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia Generală Juridică împotriva sentinţei nr. 1433 din 12 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.