Judicial salary recalculation: loss of actionable interest following subsequent administrative act satisfying claimed wage rights

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. au solicitat:

- în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei: anularea în parte a ordinului nr. 1486/C/24.05.2017 anexa 3, iar pentru reclamanta K., anularea în parte şi a ordinului nr. 1715/C/20.06.2017 şi emiterea unui nou ordin de salarizare, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 + majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015; plata către fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015 şi până la 01.02.2017, a diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, care să includă majorările de 2, 5 şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare 1561, 1562 şi 1563 emise de către Ministrul Justiţiei, precum şi de valoarea de referinţă sectorială maximă aflată în plată, respectiv VRS 405 RON + majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

- în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba: plata, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 01.02.2017, a diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, care să includă majorările de 2, 5 şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare 1561, 1562 şi 1563 emise de către Ministrul Justiţiei, precum şi de valoarea de referinţă sectorială maximă aflată în plată, respectiv VRS 405 RON + majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4953 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, şi plata dobânzii legale.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N..

A fost anulat în parte ordinul ministrului justiţiei nr. 1486/C/24.05.2017, doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, şi în tot ordinul ministrului justiţiei nr. 1715/C/20.06.2017.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, să emită un ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie stabilite, în ceea ce priveşte perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, iar în ceea ce priveşte perioada 01.12.2015 - 01.02.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Alba, să plătească fiecărui reclamant diferenţele dintre, pe de o parte, drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri, iar pe de altă parte, drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor începând cu data de 09.04.2015, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, şi dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.

S-a respins capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, şi plata dobânzii legale, formulat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia, ca fiind introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4953 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivată de nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 285/2010 cu referire la procedura prealabilă obligatorie pentru anularea ordinului prin care a fost stabilită indemnizaţia de încadrare.

Pe fond, s-a apreciat de către recurentul-pârât că reclamanta a beneficiat de indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de legislaţia privind salarizarea magistraţilor, drepturile salariale ale acesteia fiind calculate şi acordate în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

Astfel, după prezentarea evoluţiei legislative privind salarizarea magistraţilor, pornind de la O.U.G. nr. 27/2007 până la abrogarea Legii nr. 330/2009 prin Legea-cadru nr. 284/2010, s-a arătat de către recurentul-pârât că prin Legea nr. 71/2015 s-a avut în vedere că personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, însă, având în vedere că legea nr. 71/2015 nu foloseşte sintagma nivel maxim în plată, aşa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016, în opinia recurentului, numai de la data de 1 august 2016 se pune problema raportării salariilor/indemnizaţiilor din sistem la nivel maxim în plată.

De asemenea, s-a susţinut că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Totodată, s-a învederat de către recurent că, prin aplicarea indexărilor de 5%, 2% şi 11% la VRS de 291,98 RON, se ajunge la VRS de 347,10 RON, la data de 9 aprilie 2015, niciunui judecător nefiindu-i stabilită indemnizaţia de încadrare prin raportare la VRS de 405 RON, urmare a întrării în vigoare a Legii nr. 293/2015, VRS fiind majorată cu 10%, ajungând, astfel, la o valoare de 381,823 RON.

S-a mai criticat admiterea cererii reclamanţilor de acordare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, câtă vreme valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul ÎCCJ, începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, astfel că doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională (respectiv la un VRS de 455 RON).

În fine, s-a susţinut de către recurentul-pârât că nu sunt admisibile pretenţiile întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, acestea neputând opera retroactiv.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., judecători la judecătoria Alba iulia, au solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1486/C/24.05.2017 anexa 3, iar pentru reclamanta K., anularea în parte şi a Ordinului nr. 1715/C/20.06.2017 şi emiterea de către pârâtul Ministerul Justiţiei unui nou ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, precum şi obligarea pârâţilor Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale reţinute şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, calculate până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă acţiunea, a fost anulat parţial OMJ nr. 1486/C/2017, doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, şi în tot ordinul ministrului justiţiei nr. 1715/C/20.06.2017, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin prin care drepturile salariale solicitate să fie acordate reclamantului începând cu data de 09.04.2015, iar pârâtul Tribunalul Alba a fost obligat la plata către reclamant a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei obligaţiei până la data plăţii efective.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.(...)"

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei interesului reclamantului în promovarea acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, având în vedere că la acest moment actul contestat nu îşi mai produce efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 2066/C/2018, prin care a fost satisfăcută pretenţia reclamanşilor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care folosul practic imediat urmărit de reclamanţi nu mai este justificat decât faţă de cererea de calculare/plata a acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin acţiune.

În aceste condiţii, urmare a admiterii recursului, în rejudecare, Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra subzistenţei interesului reclamantului în promovarea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, neputându-se reţine o lipsă de obiect a acţiunii de faţă, care este reprezentat atât de anularea actului administrativ vătămător şi de emiterea unui nou act care să respecte legislaţia aplicabilă, capăt de cerere faţă de care se va reţine lipsa interesului, ci şi de plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a emiterii acestui act.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Aşadar, prin interes se înţelege folosul practic imediat pe care urmăreşte a-l obţine o persoană prin iniţierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acţiunii, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii acţiunii.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia interesului reclamanţilor a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiţiei a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), şi a satisfacerii pretenţiilor reclamanţilor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referinţă mai mare decât cea solicitată prin acţiune şi acordată prin sentinţa recurată, interesul sub acest aspect nu mai este actual.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanţi, fiind realizat folosul practic urmărit de aceştia, astfel că demersul judiciar formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei privind obligarea la emiterea ordinului de salarizare a devenit lipsit de interes, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului Tribunalul Alba, în calitate de ordonator terţiar de credite, obligaţia subsecventă emiterii ordinului de către Ministerul Justiţiei, de plată către reclamantă a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, Înalta Curte urmează să menţină aceste dispoziţii, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare de către pârâtul Ministerul Justiţiei şi rămânerea ca lipsit de interes a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte recalcularea/plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzilor legale aferente, calculate de la data scadenţei obligaţiei până la data plăţii efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte şi îndeplinirea acestor obligaţii, reţinându-se, totodată, că pârâtul Tribunalul Alba nu a formulat recurs împotriva sentinţei de fond.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a despăgubirilor, Înalta Curte reţine că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportat la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispoziţiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, în înţelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii fiind îndeplinite, obligaţie de plată care este stabilită în sarcina pârâtului Tribunalul Alba a fi executată după emiterea ordinului.

Prin urmare, reclamanţii au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecinţă, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuşi emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes; va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 4953 din 7 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.