Salary recalculation over 405 RON reference value upheld; prosecutor office's appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat: anularea în parte a deciziilor nr. 304/19.01.2017 şi nr. 305/19.01.2017, ambele emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; anularea în parte a deciziilor nr. 437/07.02.2017 şi nr. 438/07.02.2017, ambele emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la modificarea deciziilor emise, în sensul includerii în indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, cu majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015; obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale de 405 RON şi venitul efectiv plătit, precum şi la plata dobânzii legale şi a actualizării cu rata de inflaţie a diferenţei; obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele necesare efectuării plăţii sumelor datorate.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, solicitând, în principal, respingerea acţiunii în consecinţă şi, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. . 3576 din 9 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat în parte decizia nr. 304/19.01.2017 şi nr. 437/07.02.2017, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., a anulat în tot decizia nr. 305/19.01.2017 şi nr. 438/07.02.2017, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie recalculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015, a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească fiecărui reclamant diferenţele dintre drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, şi dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii în integralitate.

A apreciat recurentul că drepturile salariale ale reclamanţilor au fost acordate în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile. Astfel, în aplicarea O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 1704/30.07.2015, potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 09.04.2015, indemnizaţiile majorate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Prin Legea nr. 71/2015 s-au introdus o serie de reglementări, astfel că, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, 09.04.2015, s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

A susţinut recurentul că, prin admiterea acţiunii, instanţa de fond a încălcat principiul neretroactivităţii legii, pentru că data la care se acordă drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată se raportează la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale. Solicitarea acordării drepturilor începând cu data de 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

A mai susţinut recurentul-pârât că prima instanţă în mod greşit a admis cererile accesorii privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual prin Legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Referitor la dobândă, recurentul a apreciat că dobânda moratorie nu poate fi prezumată, ci este un sistem de reparaţie ataşat răspunderii contractuale. Având în vedere că între reclamanţi şi pârât nu este încheiată nicio convenţie care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condiţiilor existenţei acestui tip de răspundere.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a procedat la o analiză detaliată a stării de fapt şi a temeiurilor juridice în legătură cu modalitate de stabilire a salarizării procurorilor odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014.

Recurentul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie prin critica sentinţei recurate are în vedere, în esenţă, termenul la care se pot stabili drepturile salariale astfel cum au fost solicitate de intimaţii-reclamanţi, apreciind că prin soluţia instanţei de fond se încalcă principiul neretroactivităţii legii.

În acord cu argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de această instanţă este temeinică şi legală.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aşa cum a fost modificată, s-a stabilit ca regulă că în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut şi că, prin excepţie de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, "salarizat la acelaşi nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că, voinţa legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechităţile dintre salariaţii care, deşi îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, primeau salarii diferite.

Înalta Curte apreciază că, în susţinerea soluţiei instanţei de fond prezintă relevanţă, atât evoluţia legislativă în materie, cât şi interpretările oferite de Înalta Curte ce Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională.

Aşadar, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la acelaşi nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităţilor din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 31 alin. (1) a stabilit excepţia de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Sintagma "fiecare funcţie" s-a stabilit prin art. 31 alin. (11) că reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, s-a stabilit prin art. 31 alin. (12) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Instanţa de fond a făcut referire şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituţională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Înalta Curte este aşadar în acord cu opinia instanţei de fond conform căreia până în anul 2016 inclusiv, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului în plată, nu s-a făcut diferenţiere între drepturile stabilite prin act normativ şi cele recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar şi a practicii judiciare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că la nivelul autorităţii judecătoreşti şi familiei ocupaţionale "Justiţie", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referinţă sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context a reţinut instanţa că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină calcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Reţine Înalta Curte că prezintă relevanţă în cauză şi punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în şedinţa din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referinţă sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referinţă sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" începând cu data de 9 aprilie 2015 şi în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituţii."

Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurentul-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susţinerea acestei opinii, Înalta Curte apreciază în acord cu soluţia instanţei de fond că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referinţă în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanţelor judecătoreşti este corectă.

De asemenea, Înalta Curte constată a fi nefondate şi criticile aduse de recurentul-pârât cu privire la admiterea cererii accesorii a reclamanţilor privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

În ceea ce priveşte actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale, recurentul-pârât nu a formulat critici, referindu-se doar la dobânda legală. Asupra acestui aspect, apreciază instanţa de control judiciar că actualizarea cu indicele de inflaţie în mod corect a fost dispusă de prima instanţă, aceasta având drept finalitate păstrarea drepturilor salariale la valoarea reală din momentul la care ar fi trebuit achitate.

Referitor la actualizarea drepturilor salariale cu dobânda legală, Înalta Curte reţine că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispoziţiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cu care "întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar constată că aceste aspecte au fost analizate în cuprinsul Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Astfel, instanţa de control judiciar, fără a relua considerentele avute în vedere în cursul deciziei, reţine că Înalta Curte - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Prin urmare, susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 3576 din 9 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 ianuarie 2020.