Moral damages in traffic accidents must follow national jurisprudence over insurer's internal caps; omitted litigation costs require motion for judgment completion, not appeal

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C. şi S.C. D. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 17470/26.10.2018 prin care FGA a analizat cererea de plata nr. x/12.09.2016 şi majorarea sumelor solicitate, inclusiv suma solicitată în numele S.C. D. S.R.L..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2014 din 14 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanţii A., B., C. şi S.C. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în parte, a fost anulată Decizia nr. 17470/26.10.2018 emisă de pârât şi a fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să admită în parte cererea de plată pentru următoarele sume: B. - 7277 RON daune materiale şi 25000 RON daune morale; A. - echivalentul în RON al sumei de 2000 euro de la data plăţii; C. - 15000 RON daune morale.

De asemenea, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. D. S.R.L. ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2014 din 14 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii C., B. şi A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recureţii-reclamanţi C., B. şi A. au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi schimbarea sentinţei recurate, susţinând, în esenţă, că prima instanţă, în mod greşit, nu a acordat recurenţilor-reclamanţi cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat, invocând dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. şi faptul că au solicitat acordarea de cheltuieli cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, depunând la dosar dovezile în acest sens.

Totodată, recurenţii au criticat acordarea către reclamanta B. a sumei de 7277 RON, în loc de 10840 RON, judecătorul fondului reţinând în mod eronat înscrisurile justificative doar pentru suma de 7277 RON reprezentând cheltuieli rezultate direct ca urmare a vătămării produse, în condiţiile în care s-a dovedit cu bonul şi factura fiscală nr. x/13.09.2017 cheltuirea sumei de 3000 RON pentru spitalizarea necesară extragerii tijei metalice prin operaţia care a avut loc la data de 13.09.2017.

În fine, au considerat recurenţii-reclamanţi că suma de 25000 RON acordată de curtea de apel reclamantei B. pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial trebuie majorată, în condiţiile în carestarea sănătăţii acesteia a fost grav afectată de accidentul în discuţie, problemele de sănătate existând mai multe luni, capacitatea de muncă fiind-i afectată şi în prezent.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulată de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 17470/26.10.2018, precum şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 50 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a enunţării dispoziţiilor legale sus-menţionate, a considerat recurentul că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, având în vedere că s-a admis o contestaţie inadmisibilă în lipsa cererii de anulare în tot sau în parte a actului administrativ atacat, totodată, hotărârea fiind dată cu încălcarea prevederilor legale care impun acordarea sumelor reprezentând daune morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, precum şi a dispoziţiilor care stabilesc scopul înfiinţării şi funcţionării Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, în opinia sa, contestaţia împotriva Deciziei nr. 17470/26.10.2018 este inadmisibilă în lipsa cererii de anulare, în tot sau în parte, a actului administrativ atacat, instanţa de fond admiţând o cerere inadmisibilă în raport de prevederile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 194 alin. (1) lit. c) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., sens în care a fost invocată Decizia nr. 7215/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptul că obligaţia de plată este subsidiară cererii de anulare a actului administrativ.

De asemenea, a arătat recurentul-pârât că deşi instanţa de fond a reţinut că dreptul la despăgubirile morale în cazul vătămărilor corporale se stabileşte în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, aceasta nu a făcut nicio analiză a practicii judecătoreşti în materia daunelor morale, deşi există foarte multe hotărâri pronunţate în această materie, cu privire la acest aspect menţionând jurisprudenţa Curţii de apel Bucureşti.

Totodată, a susţinut că majorarea daunelor morale stabilită de judecătorul fondului nu dă eficienţă juridică şi dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, prin prisma faptului că raportarea sumelor la scopul pentru care Fondul este constituit şi la resursele pe care le gestionează este un imperativ al bunei administrări a resurselor şi a proporţiei juste între obligaţii şi resurse ce revine oricărei instituţii publice, astfel că, în opinia sa, în lipsa unor criterii şi limite legale de stabilire acuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci de a asigura transparenţa în procesula doptării soluţiie administrative.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de reclamanţii persoane fizice, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 17 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 12 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursurile, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanţii A., B., C. şi S.C. D. S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 17470/26.10.2018 prin care FGA a analizat cererea de plata nr. x/12.09.2016 şi majorarea sumelor solicitate, inclusiv suma solicitată în numele S.C. D. S.R.L..

La data de 30.05.2016 a avut loc un accident de circulatie, din vina conducatorului autovehiculului cu nr. de inmatriculare x, care circula din directia Brasov spre Bran si la km 115+280m a patruns pe sensul opus de mers si a intrat in coliziune cu autovehiculul cu nr. de inmatriculare x, care circula regulamentar din sens opus. In urma impactului, a rezultat vatamarea corporala a numitilor B., C., A..

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de inmatriculare x era asigurat RCA la S.C. E. S.A., conform politei de asigurare nr. x.

Cererea de plată înregistrată sub nr. x/12.09.2016 reclamanţii persoane fizice au solicitat să fie despăgubiţi din disponibilităţile pârâtului cu următoarele sume: B. - 10.000 RON daune materiale si 25.000 eur daune morale; C. - 15.000 eur daune morale; A. - 2.000 eur, reprezentand prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 30.05.2016. In cererea de plata se afirma si faptul ca s-a produs avarierea autovehicului x, pentru care asiguratorul E. a deschis dosar de dauna si a constatat daună totală, fără a depune înscrisuri în sustinerea acestui capăt de cerere.

Prin Decizia nr. 17470/26.10.2018, pârâtul a admis cererea de plată formulată de reclamanta B. pentru suma de 7.277 RON daune materiale şi 21.000 RON daune morale, reclamantul C. pentru suma de 360 RON daune morale şi reclamantul A. pentru suma de 120 RON daune morale, decizie contestată în prezenta cauză.

Prin sentinţa recurată a fost anulată Decizia nr. 17470/26.10.2018 emisă de pârât; a fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să admită în parte cererea de plată pentru următoarele sume: B. - 7277 RON daune materiale şi 25000 RON daune morale; A. - echivalentul în RON al sumei de 2000 euro de la data plăţii; C. - 15000 RON daune morale.

2. Recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

2.1 În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, recurentul-pârât a înţeles să formuleze critici care, în opinia sa, se circumscriu acestui motiv de nelegalitate, arătând, în esenţă, că demersul judiciar cu soluţionarea căruia a fost învestită instanţa de contencios administrativ este inadmisibil, în lipsa unei cereri de anulare în tot sau în parte a actului administrativ atacat.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului de faţă este o acţiune în anularea Deciziei nr. 17470/26.10.2018 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a analizat cererea nr. x/12.09.2016 formulată de reclamanţi prin care aceştia au solicitat să fie despăgubiţi din disponibilităţile pârâtului cu următoarele sume: B. - 10.000 RON daune materiale si 25.000 eur daune morale; C. - 15.000 eur daune morale; A. - 2.000 eur, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 30.05.2016.

Or, recurentul-pârât se află în eroare în ceea ce priveşte obiectul prezentei acţiunii atunci când susţine că este o cerere în despăgubire pentru daune cauzate prin emiterea unui act administrativ nelegal, în prezenta cauză, fiind supusă controlului judiciar legalitatea deciziei prin care s-a soluţionat cererea de plată a despăgubirilor pentru daune materiale şi morale, urmare a unui eveniment rutier, cu consecinţa majorării acestor despăgubiri, în raport de situaţia de fapt, de probele administrate şi de dispoziţiile legale incidente, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, care în opinia sa ar face incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. privind încălcarea regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, prin raportare la îndeplinirea condiţiilor de sesizare a instanţei cu o acţiune în răspundere patrimonială, care are caracter subsecvent acţiunii în anularea actului, aspect rezultat inclusiv din decizia nr. 7215/2013, ataşată de recurent în susţinerea acestui motiv de nelegalitate.

2.2 În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, şi a Normelor ASF nr. 23/2014 şi nr. 16/2015, întrucât nu ţine seama de procedura internă de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese a Fondului şi nici de criteriile jurisprudenţiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor.

Instanţa de control judiciar apreciază că şi acest motiv este nefondat, în mod judicios, instanţa de fond evaluând prejudiciul material suferit de reclamanta B., în conformitate cu înscrisurile justificative din care a rezultat suma de 7.277 RON, pentru cheltuieli rezultate direct din vatamarea produsă acesteia în urma evenimentului rutier reclamat, respectiv: factura fiscală nr. x/02.06.2016 - 5.000 RON (cv servicii medicale); factura fiscală nr. x/04.06.2016 - 2.000 RON (cv servicii medicale); factura fiscală nr. x/06.06.2016 - 126,70 RON (cv proteze); factura fiscală nr. x/15.07.2016 - 90 RON (cv servicii medicale) şi factura fiscală nr. x/15.07.2016 - 60 RON (cv servicii medicale).

Totodată, Înalta Curte împărtăşeşte concluzia primei instanţe, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 49 pct. l lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, (dispoziţii menţionate şi în art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, invocate de către pârât în cuprinsul deciziei), care stipulează că "stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale in cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie sa fie in conformitate cu legislaţia si jurisprudenţa din România".

Astfel, FGA nu se putea raporta, aşa cum acesta susţine prin cererea de recurs, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale si convenţionale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică depăşirea pragurilor stabilite prin Decizia nr. 142/26.05.2016 adoptată de FGA, act normativ cu o forţă juridică inferioară C. civ., astfel cum în mod corect a reţinut curtea de apel.

Totodată, Înalta Curte constată că procedura internă în discuţie contravine şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Reţine instanţa supremă că dispoziţiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public şi scopul înfiinţării Fondului nu justifică instituirea acestor praguri valorice şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a evidenţiat, în mod corect, în evaluarea prejudiciului nepatrimonial, restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială ale reclamanţilor ca urmare a accidentului produs, prin prisma următoarelor aspecte:

- pentru reclamanta B.: vătămarea corporală a reclamantei, care a avut drept consecinţe: fractură treime proximală cu medie humerus stâng, vindecarea care a necesitat 60 de zile de ingrijiri medicale, conform certificat medico-legal; faptul că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viaţa victimei; faptul că i-a fost afectată capacitatea de muncă, în sensul că nu mai poate efectua toate manevrele chirurgicale necesare exercitării profesiei sale, deoarece mişcă mâna mai greu şi scapă din mână lucruri; faptul că găteşte mai greu şi nu poate să facă curăţenie încă; faptul că nu a fost incadrata in grad de handicap, respectiv vindecarea s-a facut fara constituirea de sechele morfo-funcţionale; faptul că a suferit o operatie de introducere a unei tije metalice, care ulterior a fost extrasă, în raport de toate aceste elemente concrete în individualizarea prejudiciului nepatrimonial produs reclamantei, considerând că suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale, acoperă integral prejudiciul nepatrimonial;

- pentru reclamantul C.: vătămarea corporală a reclamantului, care a provocat drept consecinţe: TCC minor grad I, contuzie coloană vertebrala cervicală, minim edem cerebral difuz remisiv, contuzie abdominală, excoriatii frontale; vindecarea care a necesitat 2 de zile de îngrijiri medicale, conform certificat medico-legal; faptul că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viaţa victimei; faptul că nu i-a fost afectată capacitatea de muncă; faptul că nu a fost incadrat în grad de handicap, respectiv vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-functionale; faptul că atunci când se află în autoturism este speriat, solicitând să se conducă cu viteză mică, în raport de aceste elemente concrete în individualizarea prejudiciului nepatrimonial produs reclamantului, considerând că suma de 15.000 RON, cu titlu de daune morale, acoperă integral prejudiciul nepatrimonial;

- pentru reclamantul A.: vătămarea corporală, care a provocat drept consecinte: TCC acut închis minor nivel 0, minim hematom epicranian temporal drept; vindecarea care a neecsitat 2 de zile de îngrijiri medicale, conform certificat medico-legal; faptul că leziunile suferite, prin ele insele, nu au pus în pericol viaţa victimei; faptul că nu i-a fost afectată capacitatea de muncă; faptul că nu a fost încadrat în grad de handicap, respectiv vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-functional; faptul că o bună perioadă de timp nu a mai condus un autoturism, iar ulterior, de când a început să conducă, circulă cu teamă şi cu viteză mică, în raport de toate aceste elemente concrete în individualizarea prejudiciului nepatrimonial produs reclamantului, considerând că suma 2000 euro, echivalentul în RON de la data plăţii, cu titlu de daune morale, acoperă integral prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamant.

În opinia Înaltei Curţi, durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamanţi, descrise prin Rapoartele de expertiză medico-legal nr. 1746/E/13.07.2016, nr. 1747/E/13.07.2016 şi nr. 1748/E/13.07.2016, poate fi într-adevăr pertinentă în stabilirea unor daune materiale şi, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării.

Cu toate acestea, numărul de zile de îngrijiri medicale nu are nicio legătură cu prejudiciul moral încercat de reclamanţi datorită urmărilor accidentului, urmări care au afectat atât starea de sănătate normală cât şi viaţă familială liniştită de care aceştia se bucurau anterior, în această ordine de idei, neputând fi avută în vedere nici valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de F. S.A., astfel cum invocă recurentul-pârât prin cererea de recurs.

De asemenea, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a creanţelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea fiinţării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări, ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins numai în acele situaţii în care se urmăreşte limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În valorificarea acestor orientări jurisprudenţiale Înalta Curte reţine că, faţă de impactul accidentului rutier care s-a produs la data de 30 mai 2016 asupra sănătăţii şi vieţii familiale a recurenţilor-reclamanţi, sumele de 25.000 RON, pentru reclamanta B., de 15.000 RON, pentru reclamantul C. şi de 2000 euro, echivalentul în RON de la data plăţii, pentru reclamantul A., constituie despăgubiri adecvate ce vin să compenseze prejudiciile morale suferite de aceştia.

În concluzie, faţă de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurentul-pârât nu pot conduce la reformarea sentinţei de fond, dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

3. Recursul declarat de reclamanţii B., C., A.

Inalta Curte constată că recursul este inadmisibil, întrucât recurenţii-reclamanţi au înţeles să critice hotărârea de fond prin prisma nepronunţării instanţei asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituţia României).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit prevederilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare (…)."

Totodată, art. 445 din acelaşi Cod prevede că "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444."

Instanţa de control judiciar reţine că analizarea acestor dispoziţii legale conduc la concluzia că partea interesată nu are un drept de opţiune între a declara apel sau recurs ori a recurge la procedurile reglementate prin art. 442-444 C. proc. civ., tocmai pentru a se evita folosirea ambelor căi, cu riscul pronunţării unor hotărâri contradictorii, legiuitorul reglementând, în mod expres, calea procedurală de urmat în situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt al cererii cu care a fost învestită ca fiind cererea de completare a dispozitivului hotărârii.

În speţă, Înalta Curte constată că reclamanţii B., C., A. au solicitat, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, acordarea de cheltuieli de judecată, acest aspect fiind consemnat în încheierea de amânare a pronunţării din data de 31 mai 2019, dovezile privind efectuarea şi cuantumul acestor fiind depuse la dosar, pretenţii asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs.

Reclamanţii însă nu au solicitat completarea hotărârii astfel pronunţate, ci au contestat în calea de atac a recursului omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, motivele recurenţilor nereferindu-se, aşadar, la soluţia dată acestei cereri incidentale, ci la nesoluţionarea ei, nesocotind prevederile imperative ale art. 445 C. proc. civ. sus-citate, nepronunţarea instanţei de fond asupra unui capăt de cerere putând forma doar obiectul unei cereri de completare a hotărârii reglementată de art. 444 C. proc. civ., art. 445 C. proc. civ. instituind obligativitatea acestei proceduri, completarea hotărârii neputând fi cerută pe calea recursului, astfel cum s-a arătat anterior.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Aşa fiind, faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenţii-reclamanţi ca inadmisibil, apreciind că a răspuns celorlalte aspecte invocate în cererea de recurs de către aceştia prin argumentele expuse la pct. 2.2 din prezentele considerente, pentru care s-a constatat că hotărârea recurată este legală, prin prisma motivului de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constatând, totodată, că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a fost invocat formal de către recurenţii-reclamanţi, nefiind aduse sentinţei de fond critici concrete care să se circumscrie acestui motiv, astfel că este în imposibilitate de a efectua un control judiciar sub acest aspect.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate împotriva sentinţei nr. 2014 din 14 iunie 2019, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2014 din 14 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţei, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.