ANCOM conformity opinion deemed non-administrative act; intervention claims dismissed as having no object

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub numărul de dosar x/2013, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Telecomunicaţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea efectelor Avizului ANCOM privind condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice la infrastructura "Reţelei metropolitane de fibră optică a municipiului Bucureşti pentru telecomunicaţii - A.", DER/928/30.05.2013 până la soluţionarea de către ANCOM, sau, în cazul unui răspuns negativ din partea acestei autorităţi, până la soluţionarea definitivă de către instanţa de fond, a cererii având ca obiect revocarea Avizului ANCOM, aviz ce face obiectul unei plângeri prealabile în curs.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.08.2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientele principale B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G.. şi H. S.R.L.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.08.2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi a dosarului cu numărul x aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la dosarul cu numărul x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.08.2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulate de S.C. I. S.R.L., J., K. şi S.C. L. S.A în dosarele conexate nr. x/2013 şi y/2013 la dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea de şedinţă din data de 9.09.2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de conexitate şi excepţia de litispendenţă şi a dispus conexarea dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi a dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la dosarul cu numărul x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti (dosar la care sunt conexate şi dosarele cu numărul x/2013 şi y/2013 ale Curţii de Apel Bucureşti).

La termenul de judecată din data de 23.09.2013 instanţa a încuviinţat în principiu cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâtei ANCOM de către S.C. I. S.R.L, J., K. şi S.C. L. S.A în dosarele conexate la termenul de judecată din data de 9.09.2013, respectiv conexarea dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi a dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la dosarul cu numărul x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti (dosar la care sunt conexate şi dosarele cu numărul x/2013 şi y/2013 ale Curţii de Apel Bucureşti).

Prin sentinţa civilă nr. 2812/26.09.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate a cererii, respinse ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Telecomunicaţii în dosarele x/2013, y/2013, z/2013, conexate, având ca obiect suspendarea şi anularea avizului conform al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. DER/928/30.05.2013, respinse ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanta Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Telecomunicaţii în dosarele x/2013 şi y/2013 având ca obiect suspendarea şi anularea avizului conform al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. DER/928/30.05.2013 şi admise cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Telecomunicaţii de către S.C. I. S.R.L., J., K. şi S.C. L. S.A.

De asemenea, au fost disjunse cererile de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientele principale B. S.R.L, C. S.R.L., D. S.R.L, E. S.R.L, G., H. S.R.L F. S.R.L în dosarul x/2013 în contradictoriu cu reclamanta Municipiul Bucureşti prin Primar General şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare şi s-a dispus înaintarea cererii de intervenţie principală propriu formulată de intervenientele principale B. S.R.L, C. S.R.L., D. S.R.L, E. S.R.L, G., H. S.R.L F. S.R.L în dosarul x/2013 în contradictoriu cu reclamanta Municipiul Bucureşti prin Primar General şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare la Registratura secţiei a VIII- a Curţii de Apel Bucureşti în vederea constituirii unui dosar separat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin PRIMARUL GENERAL şi intervenientele principale B. S.R.L, C. S.R.L., D. S.R.L, E. S.R.L, G., H. S.R.L F. S.R.L.

La data de 27.09.2013 s-a format dosarul cu numărul de faţă, nr. x/2013, urmare a soluţiei de disjungere a cererilor de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientele principale B. S.R.L, C. S.R.L., D. S.R.L, E. S.R.L, G., H. S.R.L F. S.R.L în dosarul x/2013, prin care solicitau admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii formulată în dosarul numărul x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, SCAF şi respingerea cererii ca fiind lipsită de interes, respingerea în totalitate ca nefondată a cererii reclamantei S.C. A. S.A. de suspendare a efectelor Avizului ANCOM privind condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice la infrastructura "Reţelei metropolitane de fibră optică a municipiului Bucureşti pentru telecomunicaţii - A.", DER/928/30.05.2013 (în continuare "Avizul ANCOM") şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3206 din data de 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de intervenţie în interes propriu, aşa cum au fost precizate, ca rămase fără obiect, în cauza privind pe reclamanţii-intervenienţi în nume propriu C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi H. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi S.C. A. S.A. şi MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMARUL GENERAL, pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII şi pârâţii-intervenienţi în numele altei persoane S.C. I. S.R.L., J., K. şi S.C. L. S.A.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3206 din data de 25 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs intervenientele în nume propriu E. S.R.L., F. S.R.L. şi H. S.R.L..

În motivarea căii de atac, acestea arată că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ.).

Instanţa de fond nu a motivat în nici un fel respingerea cererilor de intervenţie în interes propriu ca rămase fără obiect, nefăcând făcut altceva decât să preia din motivările sentinţei civile nr. 2812 din 26.09.2013 şi, respectiv, ale deciziei civile nr. 3288/22.10.2015, fără să argumenteze nici în fapt, nici în drept, decizia de admitere a excepţiei ca rămase fără obiect a cererilor de intervenţie în interes propriu.

Recurentele consider că cererile de intervenţie principale aveau obiect diferit de cel care a făcut obiectul celorlalte dosare şi acesta constă în pretenţia concretă dedusă judecăţii, respectiv "prin poziţia procesuală diferită relevată de societăţile comerciale titulare ale cererii de a prezerva avizul a cărui suspendare se solicită cu calificarea acestuia ca fiind un act administrativ producător de efecte juridice, efecte ce vizează şi societăţile petente, se invocă un drept propriu strâns legat de cel dedus judecăţii prin acţiunea principală care justifică admisibilitatea cererii de intervenţie principală, astfel încât o admite în principiu".

Disjungerea cererilor de intervenţie şi judecarea lor separată, cât şi soluţionarea cererilor principale nu are efectul rămânerii fără obiect a cererilor de intervenţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât hotărârea dată în dosarul nr. x/2013 nu le este opozabilă, nefiind soluţionată în contradictoriu şi cu intervenienţii. Or, aceştia, ca beneficiari ai avizului ANCOM au interesul ca acesta să fie corect calificat şi ca acţiunea A. şi a Municipiului Bucureşti; prin care s-a solicitat suspendarea şi anularea avizului, să fie respinse pentru motivele invocate de ele, iar nu pentru acelea care au fost invocate de către autoritatea emitentă, care susţine că actul său, intitulat aviz, nu ar fi un act administrativ. Aşadar, obiectul cererilor de intervenţie continuă să existe şi se impune a fi judecat de către instanţă astfel cum el a fost precizat.

În acest context, recurentele susţin că, instanţa fondului nu a făcut decât să preia din motivarea hotărârilor judecătoreşti date în Dosarul nr. x/2013 cu referire la un aviz care ar fi emis de către ANCOM în condiţiile art. 10 din Legea nr. 154/2012, fără să argumenteze respingerea excepţiei rămânerii fără obiect a cererilor sale.

O altă critică se referă la faptul că sentinţa cuprinde motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.)

Prima instanţă trece sub tăcere toate argumentele expuse prin cererile de intervenţie, în motivarea hotărârii nu se regăseşte nici un considerent relativ la nelegalitatea sau netemeinicia cererilor.

Pentru a ajunge la soluţia pronunţată, prima instanţă s-a rezumat doar la a prelua succint considerente expuse de instanţele de judecată în dosarul nr. x/2013, nepreocupând-o motivarea expusă prin cererile ce au fost formulate.

Procedând în acest fel, instanţa fondului a respins cererile cu argumente străine de pricină, străine de cauza cererii de intervenţie iar instanţa nu a analizat cererile în raport de această cauză. Cauza cererii de intervenţie este reprezentată de analizarea Avizului x din perspectiva efectelor pe care acesta le produce, respectiv în raport de dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 raportat la prevederile art. 37 alin. (3) din aceeaşi lege, temei în baza căruia a fost emis Avizul conform de către ANCOM.

Reaminteşte că în dosarul nr. x/2013 prin soluţiile pronunţate instanţele de judecată au stabilit că Avizul ANCOM nu ar fi act administrativ, analizându-l însă din perspectiva dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 154/2012, fără a analiza faptul că acest aviz a fost emis în temeiul art. 37 alin. (3) din Legea nr. 154/2012. Mai mult, în acest dosar nu a fost analizat Avizul x din perspectiva dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012.

Aşa stând lucrurile, considerentele reţinute de prima instanţă care au avut ca efect respingerea cererilor de intervenţie sunt străine de cauza cererilor de intervenţie.

Recurentele mai arată că, sentinţa a fost dată cu încălcarea si cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.).

Astfel, Avizul conform al ANCOM nr. DER/928 emis la 30.05.2013 a fost emis în condiţiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 care reglementează emiterea avizului conform al ANCOM pentru proiecte de infrastructură deja realizate, ori în curs de realizare, cum este cazul de faţă.

Instanţa fondului cu toate că a fost investită cu analizarea Avizului ANCOM în raport de efectele pe care acesta le produce prin raportare la art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, pe lângă faptul că a trecut sub tăcere această analiză, prin sentinţa pronunţată a lăsat fără aplicare dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012:

"Normele tehnice prevăzute la art. 25 alin. (2) vor cuprinde şi vor stabili caracteristicile constructive, capacitatea minimă necesar a fi asigurată de traseele corespunzătoare diferitelor categorii de lucrări de construcţii, zonele de protecţie pentru anumite elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice sau elemente ale infrastructurii necesare susţinerii acestora, procedura de emitere a avizului tehnic care atestă conformitatea cu aceste norme, aviz necesar în vederea emiterii autorizaţiei de construire, precum şi categoriile de avize şi acorduri solicitate pentru autorizarea lucrărilor de infrastructură a reţelelor publice de comunicaţii electronice."

Prin acest articol, legiuitorul a impus direct modificarea clauzelor contractuale deja existente conform condiţiilor cuprinse în avizul ANCOM, ceea ce îi conferă acestuia calitatea de act administrativ cu efecte juridice imediate si de sine stătătoare.

Prin modul în care a soluţionat prezenta cauză, instanţa fondului a admis că Avizul conform al ANCOM dedus judecăţii şi emis în temeiul art. 37 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 nu este un act administrativ în sensul definiţiei de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, lăsând fără aplicabilitate prevederile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, ceea ce echivalează cu denegarea de dreptate [art. 5 alin. (2) noul C. proc. civ..] şi cu încălcarea obligaţiei de identificare a normelor de drept aplicabile cauzei deduse judecăţii [art. 22 noul C. proc. civ..].

Instanţa fondului a aplicat în mod greşit inclusiv normele de drept procesual folosite in motivarea sentinţei a cărei casare o solicită.

Astfel, recurentele consider că dispoziţiile art. 501 alin. (1) noul C. proc. civ. sunt aplicabile doar in cazul casării cu trimitere si nicidecum atunci când este vorba despre o prima judecare a cauzei. "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

În interpretarea teleologică, gramaticală şi literală, aceste prevederi sunt aplicabile numai în cazul casării cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă şi doar atunci când prima instanţă s-a pronunţat fără să judece fondul.

Or, în speţa, este vorba de un dosar disjuns care are obiectul lui diferit de obiectul dosarului principal, ce a trecut prin fazele judecării în fond şi în recurs.

Cum în dosarul nr. x/2013 instanţele au analizat avizul conform doar din perspectiva art. 10 din Legea nr. 154/2012, instanţa fondului din acest dosar nr. x/2013 era obligată să analizeze avizul conform din perspectiva art. 37 alin. (3) si art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, nefiind deci ţinută să respecte vreo decizie anterioară pronunţată într-o altă cauză.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Obiectul cererilor de intervenţie îl reprezintă solicitarea de respingere a acţiunilor formulate în cadrul altor dosare de către A. S.R.L., respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, în vederea anulării şi/sau suspendării Avizului conform al ANCOM. Se are în vedere capătul principal de cerere întrucât celelalte capete accesorii, respectiv "să respingeţi excepţia inadmisibilităţii", "să admiteţi excepţia lipsei de interes" şi "să menţineţi în integralitatea sa Avizul ANCOM şi efectele sale, urmează a fi soluţionate, potrivit adagiului latin accesorium sequitur principale, în concordanţă cu hotărârea pronunţată cu privire la capătul principal de cerere.

Acţiunile formulate de A. S.R.L. şi Primăria Municipiului Bucureşti în vederea anulării şi/sau suspendării Avizului conform al ANCOM, care au făcut obiectul dosarelor conexate şi care au fost vizate prin cererile de intervenţie au fost soluţionate de către instanţa de judecată prin respingerea acestora ca neîntemeiate.

Consideră că în mod corect a reţinut instanţa de fond că "Având în vedere soluţia pronunţată în cererea principală, cererea de respingere a excepţiei inadmisibilităţii promovării acţiunii în anularea avizului ANCOM cu constatarea faptului că acest aviz este un act administrativ este în mod evident rămasă fără obiect".

Oricum, instanţa de fond nu ar fi putut să dispună, prin hotărârea pe care a pronunţat-o în prezenta cauză, cu privire la litigiile care au făcut obiectul altor dosare înregistrate pe rolul acestei instanţe, litigiile respective s-au stins prin sentinţa nr. 2812/26.09.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, menţinută în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 3288/22.10.2015.

Pe cale de consecinţă, rămânerea fără obiect a unei cereri are drept consecinţă respingerea acesteia ca atare întrucât instanţa este în imposibilitate a pronunţa o hotărâre pe fondul litigiului cât timp însăşi pretenţiile părţii reclamante au încetat să mai existe.

Cât priveşte afirmaţiile recurentelor cu privire la natura juridică a Avizului conform al ANCOM, circumscrise susţinerii potrivit căreia "în dosarul nr. x/2013 prin soluţiile pronunţate instanţele de judecată au stabilit că Avizul ANCOM nu ar fi act administrativ, analizându-l însă din perspectiva dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 154/2012, fără a analiza faptul că acest aviz a fost emis în temeiul art. 37 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, este mai mult decât evident că acestea reprezintă nişte critici aduse raţionamentelor exprimate în cuprinsul hotărârilor pronunţate în cadrul unui alt dosar, a cărei rejudecare urmăresc, de fapt, recurenţii să o provoace în cadrul prezentului dosar.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu referire la critica recurentelor potrivit căreia, prima instanţă nu a motivat soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 3206/25 octombrie 2016, limitându-se doar să preia considerentele pe care se sprijină sentinţa civilă nr. 2812/26 septembrie 2013, respectiv decizia civilă nr. 3288/22 octombrie 2015, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2013, fără să argumenteze nici în fapt, nici în drept decizia de admitere a excepţiei ca rămase fără obiect a cererilor de intervenţie în interes propriu şi că cererile de intervenţie principale ar avea un obiect diferit de cel care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, motiv pentru care nu se justifică preluarea argumentelor în baza cărora a fost soluţionat acest din urmă dosar, intimata-reclamantă o consideră nefondată.

Astfel, se arată că, pe de o parte, în dosarul nr. x/2013, instanţa a fost învestită cu suspendarea efectelor Avizului ANCOM şi anularea acestuia, în timp ce, pe de altă parte, în dosarul nr. x/2013, instanţa a fost învestită cu cererea intervenientelor principale de a menţine în integralitate Avizul ANCOM şi de a constata că acesta este un act administrativ.

Cu alte cuvinte, în ambele dosare, în esenţă, instanţa a fost învestită cu analizarea legalităţii Avizul ANCOM şi cu stabilirea naturii juridice a acestuia. Prin urmare, cererea principală şi cererea de intervenţie au avut, în esenţă, acelaşi obiect.

Având în vedere că în dosarul nr. x/2013, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod definitiv că Avizul ANCOM nu este un act administrativ, ci reprezintă doar o operaţiune administrativă prealabilă emiterii unui eventual act administrativ de către Municipiul Bucureşti, este corect ca, în dosarul nr. x/2013, instanţa să constate ca rămas fără obiect primul capăt de cerere privind încadrarea Avizului ANCOM în categoria actelor administrative. Existenţa unei interdependenţe între cele două dosare a fost constatată încă de la început de Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus suspendarea dosarului nr. x/2013 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013, pentru a evita pronunţarea unor soluţii contradictorii. împotriva hotărârii prin care a fost dispusă suspendarea, intervenientele E., F. şi H. nu au formulat recurs.

Motivul pentru care instanţa a dispus disjungerea cererilor de intervenţie principale constă în faptul că judecarea cererii principale ar fi fost întârziată de judecarea cererilor de intervenţie principale, prin intermediul cărora intervenientele au solicitat în subsidiar instanţei, în măsura în care s-ar anula Avizul ANCOM, anularea contractului de concesiune, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestuia. într-adevăr, în dosarul nr. x/2013 s-a stabilit corect că este necesar ca în primul rând să se stabilească natura juridica a Avizului ANCOM şi admisibilitatea cererii de anulare a acestuia. Numai în măsura în care s-ar fi constatat că acesta reprezintă un act administrativ şi s-ar fi constatat nelegalitatea sa ar fi fost necesară analizarea capătului subsidiar al cererii de intervenţie, referitor la legalitatea contractului de concesiune. Or, în condiţiile în care s-a stabilit în dosarul nr. x/2013 că Avizul ANCOM NU are natura juridică a unui act administrativ, astfel încât este inadmisibilă verificarea legalităţii sale pe calea acţiunii directe, este evident că cererea subsidiară, care trebuia analizată în cazul în care s-ar fi constatat nelegalitatea Avizului ANCOM, ca act administrativ, a rămas fără obiect.

Date fiind aceste împrejurări, este de natura evidenţei că instanţa de fond nu numai că a motivat, dar a motivat în mod corect soluţia pronunţată prin sentinţa recurată.

Din lecturarea considerentelor, remarcăm că prima instanţă s-a raportat în mod corect la soluţia pronunţată de ICCJ, rămasă definitivă, în ceea ce priveşte natura juridică a Avizului ANCOM, dat fiind că în ambele dosare a fost reclamat acelaşi beneficiu juridic, respectiv calificarea juridică a Avizului ANCOM.

Dacă ar fi pronunţat o soluţie contrară, prima instanţă ar fi ignorat şi puterea de lucru judecat de care se bucură Decizia nr. 3288/22 octombrie 2015 prin care s-a stabilit că Avizul ANCOM nu este un act administrativ.

În raport de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. instanţa de judecată este ţinută să ţină cont de soluţia pronunţată asupra unei probleme de drept similare, în vederea evitării unor soluţii contradictorii. Prin urmare, în speţă, dacă instanţa de judecată nu ar fi admis excepţia lipsei de obiect, s-ar fi putut ajunge în situaţia în care acelaşi aviz să fie considerat într-un litigiu o operaţiune administrativă prealabilă emiterii unui act administrativ, în timp ce într-un alt litigiu să fie calificat drept un act administrativ

Prin urmare, hotărârea recurată a fost motivată, instanţa justificând soluţia pronunţată în mod clar şi precis. De vreme ce atât în dosarul nr. x/2013, cât şi în dosarul nr. x/2013, instanţa a fost învestită cu analizarea efectelor Avizului ANCOM, este firesc ca prima instanţă să se raporteze şi la considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2013 în dezvoltarea raţionamentului său.

Din lecturarea hotărârii recurate, remarcăm că instanţa a motivat şi respingerea capătului subsidiar de cerere.

Având în vedere că în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă s-a reţinut că dimensiunea argumentaţiei nu are nicio importanţă, esenţial fiind ca aceasta să existe, este limpede că, în speţă, nu este aplicabil motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, prin recursul formulat, recurentele au susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor argumentelor invocate de către interveniente. Or, pentru a considera că o hotărâre este motivată, este necesar ca instanţa să se pronunţe asupra fiecărui capăt de cerere, şi nicidecum asupra fiecărui argument în parte.

În aceste condiţii, este limpede că nu pot fi primite criticile recurentelor potrivit cărora în motivarea hotărârii nu se regăsesc considerente relative la nelegalitatea sau netemeinicia susţinerilor lor.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că excepţiile procesuale se soluţionează înainte de analiza fondului. Dat fiind caracterul peremptoriu al excepţiei lipsei de obiect al cererii, care tinde la stingerea procesului, este limpede că odată admisă o astfel de excepţie, instanţa va trebui să motiveze doar soluţia pronunţată cu privire la respingerea cererii prin efectul admiterii excepţiei, nefiind necesar să analizeze în cuprinsul considerentelor toate argumentele de fond invocate de partea reclamantă. Prin urmare, ar fi fost redundant ca prima instanţă să analizeze efectele Avizului ANCOM prin raportare la dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, câtă vreme o astfel de analiză a fost deja efectuată în dosarul nr. x/2013, în care a fost pronunţată o hotărâre definitivă.

Totodată, prin recursul formulat recurentele au criticat soluţia primei instanţe şi din perspectiva dispoziţiilor legale analizate. Mai exact, recurentele au susţinut că cererea de intervenţie principală a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 37 şi 38 din Legea nr. 154/2012, însă, cu toate acestea prima instanţă nu a făcut referire la acestea în cuprinsul hotărârii recurate. Faţă de aceste critici arată că, odată admisă excepţia lipsei de obiect, în speţă nu se mai impunea analizarea argumentelor de fond invocate de recurente, ţinând seama de caracterul peremptoriu al acestei excepţii, care tinde la stingerea procesului.

Din cuprinsul sentinţei civile nr. 2812/26 septembrie 2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului, trebuie remarcat că natura juridică a Avizului emis de ANCOM a fost analizată şi prin raportare la dispoziţiile art. 37 şi 38 din Legea nr. 154/2012, Curtea de Apel Bucureşti statuând în mod expres asupra faptului că "Avizul ANCOM a fost emis în virtutea dispoziţiilor art. 37 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 ".

Oricum, trebuie avut în vedere faptul că toate criticile privind soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2013 nu pot fi primite pe calea prezentului recurs, câtă vreme soluţia pronunţată în acest dosar a rămas deja definitivă, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Prin recursul formulat, recurentele au susţinut că sentinţa civilă nr. 3206/25 octombrie 2016 a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 37 alin. (3) şi art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012. în acest sens, recurentele au adus critici cu privire la natura juridică a Avizului ANCOM, susţinând că acesta este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, care ar trebui să oblige concesionarii M. şi A. la modificarea contractelor încheiate cu furnizorii de reţele de comunicaţii electronice. Cu alte cuvinte, recurentele urmăresc recalificarea Avizului ANCOM, în legătură cu care s-a pronunţat deja înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mod definitiv în dosarul nr. x/2013.

Or, instanţa de judecată s-a pronunţat în mod definitiv asupra naturii juridice a Avizului ANCOM, statuând că acesta reprezintă o operaţiune administrativă prealabilă emiterii unui act administrativ.

În cazul în care instanţa ar pronunţa o soluţie contrară în prezentul litigiu ar aduce atingere în mod evident puterii de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 2812/26 septembrie 2013, rămasă definitivă,

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-reclamant Municipiul Bucureşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare se arată că, hotărârea primei instanţe cuprinde motivele pe care se întemeiază, în cauză nefiind incident motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de fond cuprinde o descriere largă a argumentelor care au convins-o să respingă cererile de intervenţie ca fiind rămase fără obiect şi nu se poate susţine aşadar nici măcar că argumentaţia ar fi una sumară şi cu atât mai puţin că ea ar lipsi. Împrejurarea că recurentele nu agreează punctul de vedere exprimat de judecătorul fondului nu lipseşte de motivare hotărârea primei instanţe.

Instanţa de a fond nu a preluat pur şi simplu motivele reţinute în sentinţa civilă nr. 2812/26.09.2013 şi în decizia civilă nr. 3288/22.10.2015, ambele irevocabile, ci le-a identificat pentru ca apoi, apreciind asupra obligativităţii lor şi în prezenta cauză, disjunsă din dosarul principal şi suspendată de altfel până la soluţionarea irevocabilă a acestuia, a concluzionat în sensul incidenţei în cauză a rămânerii fără obiect a cererilor de intervenţie.

De asemenea, recurentele greşesc şi atunci când arată că în cauză nu ar fi fost incidenţă autoritatea de lucru judecat, sens în care analizează condiţiile acesteia, întrucât cererile de intervenţie nu au fost respinse ca efect al admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci în urma admiterii excepţiei rămânerii fără obiect a cererilor.

Nu se poate susţine că recurentelor nu le-ar fi opozabile hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2013 şi aceasta, pe de o parte, întrucât ele au formulat cererile de intervenţie tocmai în respectiva cauză, instanţa disjungându-le, iar, pe de altă parte, pentru că judecarea prezentei cauze a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 întrucât soluţia din prezenta cauză depindea de soluţia ce urma a fi dată în respectivul dosar. Aşadar, s-a stabilit pe cale judecătorească interdependenţa dintre cele două cauze. De altfel, în ipoteza în care nu ar fi intervenit disjungerea, cererile de intervenţie ar fi fost respinse cu aceeaşi motivare şi în cadrul dosarului nr. x/2013

Hotărârea primei instanţe nu cuprinde motive străine de natura pricinii, în cauză nefiind nici din această perspectivă incident motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

Având în vedere împrejurarea că a fost învestită cu soluţionarea unei excepţii, cea a rămânerii fără obiect a cererilor de intervenţie, excepţie pe care a găsit-o întemeiată, instanţa de fond nu trebuia sa treacă la analiza pe fond a susţinerilor din respectivelor cereri, ci să analizeze speţa exclusiv prin prisma excepţiei puse în discuţia părţilor şi asupra căreia rămăsese în pronunţare.

Astfel cum se preciza mai sus, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că soluţia irevocabilă dată prin sentinţa civilă nr. 2812/26.09.2013 şi prin decizia civilă nr. 3288/22.10.2015 lipseşte de obiect cererile de intervenţie, referirile la cele două hotărâri nefiind străine de natura pricinii, ci obligatorii în cauză prin prisma problemelor de drept soluţionate în dosarul principal din care cererile de intervenţie fuseseră disjunse.

Hotărârea primei instanţe nu a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în cauză nefiind incident nici motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În acest sens, solicită a fi înlăturate toate susţinerile recurentelor privitoare la natura juridică a Avizului ANCOM DER/928/30.05.2013, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, această natură nemaiputând fi pusă în discuţie în prezenta cauză, ea fiind în mod irevocabil stabilită prin pronunţarea sentinţei civile nr. 2812/26.09.2013 şi a deciziei civile nr. 3288/22.10.2015

De altfel, instanţa de fond nici nu a analizat natura juridică Avizului ANCOM DER/928/30.05.2013, neavând cum să facă o astfel de analiză în cadrul analizării excepţiei rămânerii fără obiect a cauzei, ci a făcut doar trimitere la motivele de fapt şi de drept care au convins instanţele să decidă în mod irevocabil în cauza principal din care au fost disjunse cererile de intervenţie în sensul că respectivul aviz nu are calitatea de act administrativ. Şi aceasta pentru ca apoi, dând valoare de chestiuni de drept soluţionate irevocabil şi astfel obligatorii, să aprecieze ca întemeiată excepţia rămânerii fără obiect şi să respingă cu această motivare cererile de intervenţie.

Soluţia pronunţată în acest sens de către instanţă nu încalcă nicio normă de drept material.

În acest sens se arată că, prin primul capăt al cererii de intervenţie principale recurentele-interveniente nu au solicitat nimic pentru sine, neconturând un obiect pe care să îl poată deduce judecăţii, solicitând doar ca excepţia inadmisibilităţii invocată de către ANCOM să fie respinsă, în egală măsură solicitându-se şi ca acţiunea principală să fie respinsă. Aşadar, s-au formulat doar apărări împotriva cererilor deja formulate în cauză fie de către intimaţii-reclamanţi (în cazul solicitării de respingere a acţiunii), fie de către intimata-pârâtă (în cazul solicitării de respingere a excepţiei inadmisibilităţii invocate de ANCOM).

Neformulând un obiect al cererii de intervenţie principale în acord cu dispoziţiile coroborate ale art. 61 alin. (2) şi art. 62 alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă, recurentele-interveniente nu au învestit instanţa cu o acţiune pe care să o poată soluţiona, cererea astfel formulată fiind lipsită de obiect.

Împrejurarea că prin cererea precizatoare s-a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anularea Avizului ANCOM cu constatarea faptului că respectivul aviz este un act administrativ în sensul reglementat de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu conferă obiect cererii, solicitarea fiind tot de respingere a excepţiei invocate de ANCOM, invocarea caracterului de act administrativ al actului fiind doar apărarea care ar contracara excepţia.

Mai mult, excepţia inadmisibilităţii a fost deja soluţionată irevocabil în cadrul dosarului nr. x/2013, instanţa apreciind în acel dosar că nu este vorba despre o excepţie procesuală, ci despre o apărare de fond, context în care a respins-o.

Si cererea formulată în subsidiar a rămas fără obiect în condiţiile în care prin sentinţa civilă definitivă nr. 2812/26.09.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, instanţa a respins toate cererile de suspendare respectiv de anulare a Avizului ANCOM DER/928/30.05.2013. Or, cererea recurentelor-interveniente a fost formulată doar în subsidiar pentru ipoteza în care respectivul aviz ar fi fost anulat, situaţie neincidentă în cauză.

Cât priveşte dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Noul C. proc. civ., acestea au fost reţinute de către instanţa fondului "pentru identitate de raţiune"(pagina nr. 15 din hotărâre) dat fiind faptul că prezenta cauză a fost atât disjunsă cât şi suspendată tocmai până la soluţionarea irevocabilă a cauzei din care a fost disjunsă, respectiv a dosarului nr. x/2013 întrucât judecarea sa depindea de modul în care urma să fie soluţionată cauza principală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine:

În primul rând, Înalta Curte constată că recurenta-intervenientă în nume propriu H. S.R.L. la data de 31.10.2017, prin adresa nr. x, a declarant că înţelege să renunţe la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3206 din 25 octombrie 2016 .

Având în vedere dispoziţiile art. 406 C. proc. civ. precum şi principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, Înalta Curte va lua act în consecinţă de manifestarea de voinţă a recurentei şi va constata renunţarea acestei la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3206 din 25 octombrie 2016.

Cu privire la recursul declarat de intervenientele în nume propriu E. S.R.L. şi F. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Împotriva Avizului ANCOM DER/928/30.05.2013 au fost promovate mai multe acţiuni fie de către Municipiul Bucureşti, fie de către A. S.A. prin care se urmărea suspendarea executării, respectiv anularea acestuia.

Dat fiind faptul că cererile în discuţie aveau o strânsă legătură între ele, acestea au fost conexate la dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. În aceste dosare recurentele au formulat cereri de intervenţie principale prin care s-a solicitat:

În principal:

1. Să admiteţi cererea noastră de intervenţie principal, în interesul propriu;

2. Să respingeţi excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâta ANCOM;

3. Să respingeţi în totalitate ca nefondată cererea reclamantei S.C. A. S.A. de suspendare a efectelor Avizului ANCOM privind condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice la infrastructura "Reţelei metropolitane de fibră optică a municipiului Bucureşti pentru telecomunicaţii - A.", DER/928/30.05.2013 (în continuare "Avizul ANCOM");

4. Să respingeţi în totalitate ca nefondată cererea reclamantei S.C. A. S.A. de anulare a Avizului ANCOM;

5. Să menţineţi în integralitatea sa Avizul ANCOM şi efectele sale;

II. în subsidiar, în cazul în care veţi admite cererea de anulare a Avizului ANCOM formulată de către reclamanta S.C. A., vă solicităm:

1. Să dispuneţi anularea Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiat între Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi S.C. M. S.A. şi afiliatul său - reclamanta S.C. A. S.A., şi aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 108/06.03.2008, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012; 2. Să dispuneţi anularea tuturor contractelor şi actelor subsecvente Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiate între reclamanta S.C. A. S.A. şi subscrişii furnizori de reţele de comunicaţii electronice, în conformitate cu dispoziţiile art. 1254 C. civ.

Prin încheierea din 10.08.2013 din dosarul de mai sus, s-a admis în principiu cererile de intervenţie în interes propriu, reţinându-se că aceste societăţi au un interes propriu de a prezerva avizul ANCOM cu calificarea acestuia de act administrativ producător de efecte juridice, efecte ce vizează şi societăţile interveniente .

Prin sentinţa civilă nr. 2812/26.09.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2013, instanţa de judecată:

- a respins ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate a acţiunii;

- a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu ANCOM în dosarele nr. x/2013, y/2013, z/2013;

- a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamantul Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu ANCOM în dosarele nr. x/2013 şi y/2013;

- a admis cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul ANCOM

- a dispus disjungerea cererilor de intervenţie principale şi a dispus înaintarea lor la registratura curţii în vederea constituirii unui dosar separat.

În urma hotărârii astfel pronunţate a fost format dosarul nr. x/2013 care are ca obiect soluţionarea cererilor de intervenţie principale şi face obiectul prezentei.

Pentru termenul de judecată din data de 14.01.2014 intervenientele în nume propriu au formulat o precizare a celui de-al doilea capăt de cerere, solicitând să respingeţi excepţia inadmisibilităţii promovării prezentei acţiuni în anulare a actului administrativ invocată de către pârâta-pârâta ANCOM cu constatarea faptului că Avizul ANCOM este un act administrativ aşa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

Pentru termenul de judecată din aceeaşi dată, s-au depus la dosar toate cererile de intervenţie formulate în dosarele conexate şi care au fost avute în vedere la pronunţarea încheierii din 10.08.2013.

Cum împotriva sentinţei nr. 2812/26.09.2013 a fost declarant recurs, şi constatându-se că soluţionarea acestei cauze depinde de soluţia ce urmează a fi dată, la termenul de judecată din 11.03.2014 s-a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 De precizat că la acel moment, reprezentanţii intervenientelor nu s-au opus ci, dimpotrivă, au arătat că se impune această suspendare .

Prin decizia civilă nr. 3288/22.10.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, printre altele:

- a respins excepţia lipsei de interes în promovarea recursului intervenientelor invocată de recurenţii - reclamanţi Municipiul Bucureşti şi A. SA

- a respins recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2812/26.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat

- a respins recursul declarat de intervenientele în nume propriu C. S.R.L., E. S.R.L. şi F. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2812/26.09.2013 şi a încheierilor din datele de 16.09.2013 şi 23.09.2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

De precizat că una dintre criticile aduse de interveniente sentinţei atacate a vizat şi faptul că avizul atacat trebuia calificat de judecătorul fondului ca fiind act administrativ şi nu o operaţiunr procedurală anterioară emiterii actului.

Respingând recursurile, instanţa de control judiciar a arătat că, avizul ANCOM contestat nu are caracterul unui act administrativ unilateral, ci reprezintă o condiţie prealabilă cu caracter obligatoriu sub aspectul condiţiilor tehnice şi economice pe care le reglementează pentru acordarea ulterioară a accesului la infrastructura furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice.

Avizul, indiferent de caracterul său (consultativ/facultativ/conform) nu reprezintă un act administrativ, ci o procedură anterioară emiterii actului care nu produce efecte juridice de sine stătătoare.

După repunerea pe rol a cauzei, prin sentinţa civilă nr. 3206/25.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIH-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de intervenţie astfel cum au fost precizate ca rămase fără obiect.

Instanţa de fond a reţinut că având în vedere, că în dosarul principal din care a fost disjunsă cererea de intervenţie, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a calificat avizul ANCOM contestat ca neavând caracterul unui act administrativ unilateral, şi modul de soluţionare definitivă a cererilor de anulare şi suspendare a Avizului contestat, formulate în cauză, în legătură cu care a fost formulată cererea de intervenţie şi dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., care se aplică pentru identitate de raţiune şi în situaţia de faţă, Curtea reţine că cererile de intervenţie au rămas fără obiect.

Având în vedere soluţia pronunţată în cererea principală, cererea de respingerea excepţiei inadmisibilităţii promovării acţiunii în anulare a avizului ANCOM cu constatarea faptului că acest aviz este un act administrativ este în mod evident rămasă fără obiect, pe cale de consecinţă şi cererea de respingerea în totalitate ca nefondată cererea reclamantei S.C. A. S.A. de anulare a Avizului ANCOM şi de menţinere a în integralitatea a Avizului ANCOM şi efectelor sale, în contextul în care ÎCCJ-SCAF a constatat că Avizul nu este act administrativ, cererea era inadmisibilă, fiind fără relevanţă că prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată nu ca inadmisibilă.

Prin urmare, în condiţiile în care cererea principală din cererea de intervenţie este rămasă fără obiect, şi cererea subsidiară prin care a solicitat, ca în cazul în care se va admite cererea de anulare a Avizului ANCOM formulată de către reclamanta S.C. A., anularea Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiat între Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi S.C. M. S.A. şi afiliatul său - reclamanta S.C. A. S.A., şi aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 108/06.03.2008, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012 şi anularea tuturor contractelor şi actelor subsecvente Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiate între reclamanta S.C. A. S.A. şi interveninenţii furnizori de reţele de comunicaţii electronice, în conformitate cu dispoziţiile art. 1254 C. civ..civ., este rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurentele interveniente sunt nefondate.

Astfel, din conţinutul tuturor cererilor de intervenţie care fac obiectul prezentului dosar, rezultă că obiectul acestora îl formează:

- respingerea excepţiei inadmisibilităţii promovării prezentei acţiuni în anulare a actului administrativ invocată de către pârâta-pârâta ANCOM cu constatarea faptului că Avizul ANCOM este un act administrativ aşa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (petit modificat prin cererea dein 14.01.2014, aşa cum s-a arătat mai sus);

- în subsidiar, în cazul în care se va admite cererea de anulare a Avizului ANCOM formulată de către reclamanta S.C. A., solicită:

- să se dispună anularea Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiat între Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi S.C. M. S.A. şi afiliatul său - reclamanta S.C. A. S.A., şi aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 108/06.03.2008, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012; 2. Să dispuneţi anularea tuturor contractelor şi actelor subsecvente Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiate între reclamanta S.C. A. S.A. şi subscrişii furnizori de reţele de comunicaţii electronice, în conformitate cu dispoziţiile art. 1254 C. civ.

O primă critică care vizează faptul că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incidente art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ.), nu se susţine.

Preluând din motivarea deciziei civile nr. 3288/22.10.2015, instanţa de fond nu a făcut decât să stabilească ce probleme de drept au fost dezlegate definitiv şi de care era ţinută în soluţionarea acestui dosar.

Contrar susţinerilor recurentelor, cererile de intervenţie principale nu aveau obiect diferit de cel care a făcut obiectul celorlalte decât în privinţa celui subsidiar, în situaţia în care urma să se admită cererea de anulare a Avizului ANCOM, cerere care însă nu le aparţinea intervenientelor. Aşa cum s-a arătat, petitul principal al cererilor a constat în respingerea excepţiei inadmisibilităţii promovării prezentei acţiuni în anulare a actului administrativ invocată de către pârâta-pârâta ANCOM (ns. excepţie invocată în dosarul nr. x/2013 la acţiunea formulată de S.C. A.) cu constatarea faptului că Avizul ANCOM este un act administrativ aşa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Aşa cum rezultă din formularea lui, se constată că intervenientele nu formulează o cerere proprie, concretă, fiind evident faptul că, soluţionarea lui depindea de modul în care excepţia era soluţionată în dosarul nr. x/2013. De altfel, pentru acest motiv s-a şi procedat la suspendarea judecării cererilor de intervenţie până la soluţionarea definitivă a dosarului de mai sus, stabilindu-se, prin încheierea 11.03.2014, interdependenţa dintre cele două cauze. Înalta Curte reiterează faptul că reprezentanţii intervenientelor nu s-au opus ci, dimpotrivă, au arătat că se impune această suspendare, mai mult, nici nu au atacat cu recurs încheierea.

De asemenea, nu se poate susţine că recurentelor nu le-ar fi opozabile hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2013 şi aceasta pentru că, pe de o parte, ele au formulat cererile de intervenţie tocmai în respectiva cauză, instanţa disjungându-le, iar, pe de altă parte, au exercitat calea de atac în dosarul de mai sus una dintre critici vizând tocmai faptul că, avizul atacat trebuia calificat de judecătorul fondului ca fiind act administrativ şi nu o operaţiune procedurală anterioară emiterii actului. Este evident astfel că, atât sentinţa nr. 2812/26.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti cât şi decizia civilă nr. 3288/22.10.2015 a Înaltei Curţi le sunt opozabile recurentelor.

Înalta Curte nu poate reţine nici critica potrivit căreia, sentinţa cuprinde motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că în motivarea acestei critici, recurentele arată că instanţa fondului a respins cererile cu argumente străine de cauza cererii de intervenţie iar instanţa nu a analizat cererile în raport de această cauză. Cauza cererii de intervenţie este reprezentată de analizarea Avizului x din perspectiva efectelor pe care acesta le produce.

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 13.09.2016, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de obiect a cererilor de intervenţie, respingerea cererilor fiind o consecinţă a admiterii acestei excepţii.

Instanţa de fond nu trebuia sa treacă la analiza pe fond a susţinerilor din respectivele cereri, ci să analizeze speţa exclusiv prin prisma excepţiei puse în discuţia părţilor şi asupra căreia rămăsese în pronunţare.

Astfel prima instanţă a reţinut faptul că soluţia dată prin sentinţa civilă nr. 2812/26.09.2013 şi prin decizia civilă nr. 3288/22.10.2015 lipseşte de obiect cererile de intervenţie, referirile la cele două hotărâri nefiind străine de natura pricinii, ci obligatorii în cauză prin prisma problemelor de drept soluţionate în dosarul principal din care cererile de intervenţie fuseseră disjunse.

Nefondată este şi critica potrivit căreia, sentinţa civilă a fost dată cu încălcarea si cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.).

Astfel, normele de drept material la care se referă recurentele sunt norme aplicabile fondului cauzei însă instanţa nu a ajuns să cerceteze fondul cererilor de vreme ce a fost admisă excepţia lipsei de obiect a acestora. De precizat că excepţia lipsei de obiect a unei cereri de chemare în judecată, este o excepţie absolută şi peremptorie iar admiterea ei face inutilă cercetarea fondului.

Practic, Înalta Curte constată că prin acest motiv de casare, recurentele aduc critici sentinţei nr. 2812/26.09.2013 şi deciziei civilă nr. 3288/22.10.2015.

Contrar susţinerilor recurentelor, prin cererile de intervenţie instanţa de fond nu a fost investită cu analizarea legalităţii avizului ANCOM, petitul principal al cererilor fiind altul, aşa cum s-a arătat mai sus.

Cât priveşte susţinerile recurentelor referitoare la aplicarea în mod greşit inclusiv a normelor de drept procesual folosite in motivarea sentinţei, Înalta Curte constată că acest motiv nu constituie unul de casare dintre cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., aşa încât ele nu vor fi analizate.

Aşa fiind, Înalta Curte consideră că prin sentinţa atacată, judecătorul fondului nu a făcut decât să ţină seama de soluţia pronunţată asupra primului petit din cererile de intervenţie prin sentinţa nr. 2812/26.09.2013 şi decizia civilă nr. 3288/22.10.2015, iar în raport de modul în care a soluţionat acest petit, constatând că a rămas fără obiect, este evident că şi petitul II a rămas, la rândul său, fără obiect.

II. 1. Soluţia instanţei de recurs

Cele expuse conduc la concluzia că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurentele interveniente, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., deci nu se impune reformarea sentinţei atacate.

Ca urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., precum şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientele în nume propriu E. S.R.L. şi F. S.R.L..

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 406 C. proc. civ. Înalta Curte va lua act şi va constata renunţarea recurentei-interveniente în nume propriu H. S.R.L. la judecarea recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurentei-interveniente în nume propriu H. S.R.L. la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3206 din 25 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de intervenientele în nume propriu E. S.R.L. şi F. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3206 din 25 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.