Ministry's Appeal Time-Barred: Material Error in Communication Date Justifies Annulment
Legislator summary
AI generatedThe appellant ministry filed an extraordinary appeal (contestație în anulare) against a Supreme Court decision that had dismissed its appeal as time-barred and ordered it to pay costs. The High Court admitted the appeal, holding that the earlier ruling was the result of a material error under art. 503(2)(2) of the Civil Procedure Code: the original court had wrongly found that the lower court judgment was communicated to the ministry on 21 November 2017, when the delivery record and postal stamp showed the actual communication date to be 24 November 2017; had the correct date been considered, the ministry’s appeal would have been filed within the legal five-day deadline. The Court annulled the contested decision and scheduled a rehearing of the original appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 508 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, Art. 508 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ; Ministry's Appeal Time-Barred: Material Error in Communication Date Justifies Annulment: The High Court admitted the appeal, holding that the earlier ruling was the result of a material error under art. 503(2)(2) of the Civil Procedure Code: the original court had wrongly found that the lower court judgment was communicated to the ministry on 21 November 2017, when the delivery record and postal stamp showed the actual communication date to be 24 November 2017; had the correct date been considered, the ministry’s appeal would have been filed within the legal five-day deadline. The Court annulled the contested decision and scheduled a rehearing of the original appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for admitting the contestation in annulment and annulling the decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 februarie 2020
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 581 din 7 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei nr. 326 din 18 octombrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat şi a obligat recurentul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la plata sumei de 5.538,26 RON către intimata U.A.T. Comuna Moisei prin Primar, reprezentând cheltuieli de judecată.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, în termen, recurentul MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ŞI ADMINISTRAŢIEI (fost, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE), întemeiată în drept pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii atacate şi, în urma soluţionării recursului său, admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.
În susţinerea contestaţiei în anulare, cu titlu prealabil, contestatorul a relevat argumente privind formularea acesteia în termenul procedural prevăzut de lege, cât şi în ce priveşte admisibilitatea contestaţiei şi, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale contestaţiei în anulare, a invocat, în esenţă, următoarele:
Motivul de contestaţie în anulare îl reprezintă împrejurarea că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, caz prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât, susţine contestatorul, instanţa de recurs greşit a respins recursul său ca tardiv formulat, potrivit ştampilei aplicate pe plicul în care a fost comunicată decizia civilă atacată, data poştei de comunicare a deciziei civile recurate este 24.11.20147, astfel încât, ultima zi a termenului de recurs era 30.11.2017.
Fiind în prezenţa unei erori materiale, arată contestatorul, rezultată din reţinerea greşită a datei la care i-a fost comunicată hotărârea de fond şi de la care a început să curgă termenul de recurs, aceasta este dovedită prin data poştei menţionate pe plicul în care a fost comunicată sentinţa civilă recurată, respectiv, 24.11.2017, fiind vorba despre o eroare de observare a datelor înscrise în dovada de comunicare ce se regăseşte la dosarul cauzei.
Aşadar, susţine contestatorul, motivul de contestaţie în anulare fiind întemeiat, consecinţa este anularea deciziei civile nr. 581/07.02.2019, ce a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, în continuare, fiind dezvoltate argumente pentru soluţionarea recursului.
3. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare
În contestaţie s-a derulat procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 508 alin. (1) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 9 septembrie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea contestaţiei în anulare în şedinţă publică, la data de 7 februarie 2020, cu citarea părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.: "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;".
În accepţiunea textului de lege menţionat, motivul de contestaţie referitor la săvârşirea unei greşeli materiale în dezlegarea recursului are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În acest sens, doctrina şi jurisprudenţa constantă în materie a statuat că prin eroare materială ca temei al unei contestaţii în anulare se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara şi, pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) a învederat că eroarea materială constă în reţinerea greşită de către instanţa de recurs a datei la care i-a fost comunicată hotărârea de fond, dată la care s-a raportat în mod eronat atunci când a respins recursul său ca tardiv formulat, când, în fapt, această dată este dovedită prin data poştei menţionate pe plicul în care i-a fost comunicată sentinţa civilă recurată, respectiv, 24.11.2017.
Aşadar, a arătat contestatorul, este vorba despre o eroare de observare a datelor înscrise în dovada de comunicare ce se regăseşte la dosarul cauzei.
Raportat la temeiul legal pe care contestatorul şi-a fundamentat explicit contestaţia în anulare dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, în speţă, ne aflăm tocmai într-o asemenea situaţie în care, instanţa de recurs, prin decizia contestată, a respins ca tardiv recursul promovat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei nr. 326 din 18 octombrie 2017, a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând greşit că sentinţa atacată i-a fost comunicată la data de 21 noiembrie 2017, când, de fapt, data comunicării înscrise în actul de îndeplinire a procedurii de comunicare- dovada de înmânare, aflată la dosar fond, vol. II, este data de 24 noiembrie 2017, aceasta fiind, de altfel, şi data menţionată în ştampila aplicată de oficiul poştal pe verso.
Se constată, astfel, că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârşită de instanţa de recurs se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură să justifice contestaţia în anulare pendinte; dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, aceasta rezultând din neobservarea corectă a datei comunicării sentinţei recurate, eroare evidentă, legată de aspecte formale ale judecăţii în recurs.
De asemenea, se apreciază îndeplinită şi condiţia ca eroarea materială să fie determinantă, în sensul că, dacă aceasta ar fi fost cunoscută de instanţa de recurs, nu ar fi invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii declarării recursului şi nu ar fi respins recursul ca tardiv formulat, aceasta cu atât mai mult, cu cât, în considerentele deciziei contestate, s-a reţinut că:
"… sentinţa atacată a fost comunicată la data de 21 noiembrie 2017, condiţii în care, ultima zi în care putea fi declarat recursul era 28 noiembrie 2017, iar recursul a fost declarat la data de 29 noiembrie 2017, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile".
Deci, luarea în considerare a datei de 24 noiembrie 2017, data reală, ca fiind data de comunicare a sentinţei atacate, ar fi condus la aprecierea că recursul a fost declarat în termen.
În atare situaţie, motivul invocat de contestator se încadrează în ipoteza art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., demersul contestatorului de a determina o reluare a judecăţii de recurs urmând a se realiza, constatându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 503 C. proc. civ.
De altfel, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Totuşi, s-a reţinut că cerinţele principiului securităţii juridice nu sunt absolute, Curtea recomandând uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu corespund cerinţelor art. 6 (Cauza Lungoci contra României).
De altminteri, şi în cauza Sebastian Taub contra România, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Curtea de la Strasbourg a decis că: "admiterea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1" şi a continuat "Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză", în acelaşi sens fiind şi Riabykh contra Rusia, nr. 52854/1999, C. S.A. contra României, Hotărârea din 1 martie 2006; Bărcănescu contra României, Hotărârea din 12 octombrie 2006.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de recurs, prin care s-a constatat a fi tardiv recursul, este nelegală şi, reţinând că instanţa a statuat în mod eronat cu privire la tardivitatea recursului, apreciază ca fiind întemeiată contestaţia în anulare formulată.
Pentru aceste considerente, reţinându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de recurs, cu privire la tardivitatea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula Decizia nr. 581 din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017 şi, întrucât soluţionarea cauzei la acest termen nu este posibilă, părţile urmând să formuleze concluzii cu privire la recursul promovat de recurent în cauză, va acorda termen pentru rejudecarea recursului la data de 12 iunie 2020, cu citare părţi.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în contestaţie
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula decizia atacată şi va acorda termen pentru rejudecarea recursului declarat de recurentul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) împotriva sentinţei nr. 326 din 18 octombrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 iunie 2020, cu citare părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ŞI ADMINISTRAŢIEI (fost, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE) împotriva Deciziei nr. 581 din 7 februarie 2019, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Anulează Decizia nr. 581 din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, şi acordă termen pentru rejudecarea recursului la data de 12 iunie 2020, cu citare părţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2020.