Normative character of administrative order and exclusion of 30-day statute of limitations for green certificate quotas

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, solicitând instanţei să dispună: anularea Ordinului A.N.R.E. nr. 5 din 26 februarie 2016, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 152 din 29 februarie 2016, privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi, aferentă anului 2015; anularea Adresei nr. x/23.03.2016 emisă de A.N.R.E., prin care s-a respins plângerea prealabilă, şi obligarea pârâtei la plata de daune materiale în cuantum de 516.104,75 RON; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 691 din 01 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins excepţiile inadmisibilităţii, ca neîntemeiate; a admis excepţia tardivităţii, şi a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului A.N.R.E. nr. 5/2016, ca tardiv; a respins acţiunea în rest, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta A. S.A., de altfel, neîntemeiat în drept, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile recurate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, cu obligarea intimatei- pârâte A.N.R.E. la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea recursului său, recurenta- reclamantă a relevat, foarte pe larg, situaţia de fapt în cauză, prioritar, solicitând a se reţine faptul că prezentul recurs priveşte soluţia instanţei de fond sub aspectul admiterii excepţiei tardivităţii acţiunii, invocată de intimată, argumentele privind nelegalitatea sentinţei referitor la raţionamentul în admiterea excepţiei şi, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului, a invocat, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond în mod greşit a calificat actul ca fiind individual, raţionament care este greşit, deoarece, Ordinul nr. 5/2016 este, prin esenţă, un act normativ, care produce efecte erga omnes, şi nu doar asupra entităţilor care trebuie să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia. Ca urmare, condiţia esenţială pentru stabilirea caracterului Ordinului nr. 5 este întinderea efectelor juridice pe care le produce.

Mai exact, arată recurenta- reclamantă, certificatele verzi emise producătorilor de energie verde trebuie achiziţionate de către furnizorii de energie, în cotele stabilite de către A.N.R.E., iar, în speţă, Ordinul 5 stabileşte cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2015, de unde rezultă că este, în esenţa sa, un act administrativ normativ, având în vedere faptul că efectele sale se răsfrâng în mod direct asupra consumatorului final de energie electrică.

Recurenta- reclamantă a mai susţinut că instanţa de fond, deşi reţine că Ordinul 5 este un ordin de interes general şi că efectele sale afectează consumatorul final, consideră în mod eronat că acesta nu este un criteriu în determinarea naturii actului administrativ, şi, mai mult, a ignorat complet argumentele sale în ceea ce priveşte reglementarea legală privind publicarea în Monitorul Oficial.

Prin ultimele două critici de recurs formulate, recurenta- reclamantă a susţinut că instanţa de fond, deşi face referire la exercitarea acţiuni raportat la art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, nu a pus în discuţie schimbarea temeiului de drept, iar articolul 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind termenul de exercitare al acţiunii în anularea ordinelor preşedintelui A.N.R.E. este abrogat, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2015 şi, în finalul cererii de recurs, recurenta- reclamantă a sintetizat câteva chestiuni legate de fondul cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 20 octombrie 2017, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului formulat, ca nefondat, cu consecinţa constatării legalităţii sentinţei civile atacate, prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâtă, şi a respins, ca tardiv formulată, cererea recurentei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 februarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, recurenta- reclamantă A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând anularea Ordinului A.N.R.E. nr. 5 din 26 februarie 2016 şi a Adresei nr. x/23.03.2016 emisă de A.N.R.E., prin care s-a respins plângerea prealabilă; cu obligarea pârâtei la plata de daune materiale în cuantum de 516.104,75 RON.

Instanţa de fond a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului ANRE nr. 5/2016, ca tardiv, constatând, în esenţă, că acesta nu reprezintă un act de organizare a aplicării legii, ci este un act de aplicare concretă a legii la o situaţie determinată, şi, ca atare, a reţinut că Ordinul în cauză are caracter individual, adresându-se unui număr relativ mic şi limitat de destinatari.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că împrejurarea relevată de reclamantă, în sensul ca deşi ordinul se adresează direct şi trebuie pus în aplicare doar de catre cei 183 de operatori economici, dar ca efectele lui sa răsfrâng asupra tuturor consumatorilor finali de energie electrica, ce sunt obligati sa suporte in cadrul facturilor de energie costul certificatelor verzi, este adevarata, dar nerelevanta sub aspectul calificării actului administrativ, deoarece acest efect extins nu se produce ca urmare a unei dispoziţii a ordinului, ci in temeiul unui act normativ extern, respectiv in temeiul art. 8, alin. (4) din Legea nr. 220/2008 care permite furnizorilor de electricitate sa transfere costurile certificatelor verzi pe care sunt obligaţi sa le achiziţioneze, către consumatorii finali, printr-o rubrica separata in cadrul facturilor de energie electrica.

Având în vedere calificarea pe care prima instanţă a dat-o demersului judiciar al reclamantei, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menţionat.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurentă vizând modalitatea de soluţionare a excepţiei tardivităţii cererii, Înalta Curte reţine următoarele:

Conţinutul Ordinului atacat este următorul:

"Art. 1

Cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi de către operatorii economici care au obligaţia achiziţiei de certificate verzi, pentru anul 2015, se stabileşte la 0,278 certificate verzi/MWh, corespunzătoare unui consum final de energie electrică exceptat de la plata certificatelor verzi de 3.424,7 GWh.

Art. 2

Societatea "Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale - OPCOM" - S.A., producătorii de energie electrică din surse regenerabile şi operatorii economici prevăzuţi la art. 1 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin."

Dispoziţiile de mai sus se completează cu Lista anexă la ordin, care conţine tabelul cu societăţile obligate să achiziţioneze certificatele verzi şi numărul de certificate pe care au obligaţia să le achiziţioneze aşa cum aceasta este publicată pe pagina web a A.N.R.E.

În drept, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 5 alin (7) din O.U.G. nr. 33/2007:

"Ordinele şi deciziile emise de preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate."

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2015, publicată în M.Of. nr. 315 din 8 mai 2015, s-a stabilit că sunt neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor cu caracter normativ emise de Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale.

În considerentele deciziei sus- citate, instanţa constituţională a arătat că legiuitorul constituant a acordat o atenţie deosebită accesului liber la justiţie în materia actelor administrative ale autorităţilor publice, sens în care, considerând că prevederile art. 21 din Constituţie - cu o sferă de aplicare generală - nu sunt suficiente, a consacrat, prin art. 52 şi art. 126 alin. (6) din aceasta, garanţii suplimentare şi specifice ale controlului judecătoresc asupra acestui tip de acte juridice, având în vedere că astfel este protejat în mod eficient dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

A evocat jurisprudenţa sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 1037 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, prin care Curtea a admis, pentru argumente de aceeaşi natură, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin care se stabilea un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de Consiliul Concurenţei.

Curtea Constituţională a constatat că, prevederile de lege criticate- art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007- introduc o derogare de la principiul constituţional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepţie să fie expres prevăzută de art. 126 alin. (6) din Constituţie, care se referă, sub acest aspect, doar la actele care privesc raporturile cu Parlamentul şi ale celor de comandament cu caracter militar. Art. 126 alin. (6) garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, fără nicio distincţie între tipul acestora - individual sau normativ. În privinţa actelor administrative cu caracter normativ, legea specială examinată în cazul de faţă - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 - elimină posibilitatea atacării lor în justiţie peste termenul imperativ de 30 de zile, derogând de la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi de la art. 126 alin. (6) din Constituţie. Or, o asemenea excludere are valenţele unei noi excepţii referitoare la actele juridice sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determină încălcarea art. 21, art. 52 şi a art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând în faţa instanţei de contencios administrativ.

Însă, în cauza de faţă, soluţionarea excepţiei tardivităţii acţiunii, aşa cum a fost invocată de intimata- pârâtă A.N.R.E., depinde de calificarea naturii juridice a ordinului în litigiu, mai exact, a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din acesta ordin şi a listei aferente acestuia.

Înalta Curte constată, mai întâi, că Ordinul nr. 5/2016 este emis având în vedere prevederile art. 4 alin. (9) şi ale art. 8 alin. (8) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în temeiul prevederilor art. 5 alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012.

De asemenea, Ordinul nr. 5/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Lista operatorilor economici cu obligaţie de achiziţie de CV şi numărul de CV necesare pentru îndeplinirea cotei obligatorii de CV pentru anul de analiză 2015 este emisă în baza art. 27 alin. (3) din Ordinul nr. 101 din 1 iulie 2015 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi şi a celor de achiziţie de certificate verzi.

Înalta Curte reţine că Ordinul nr. 5/2016 emis de preşedintele A.N.R.E. are un caracter normativ.

În doctrina de specialitate şi jurisprudenţa secţiei de specialitate a instanţei supreme, actele administrative cu caracter individual au ca obiect soluţionarea unei probleme punctuale şi se adresează unui subiect determinat/unor subiecte determinate sau determinabile în procesul de aplicare a actului administrativ individual respectiv. În ceea ce priveşte actele administrative cu caracter normativ acestea au în vedere reglementarea unei situaţii/unor situaţii generale, iar efectele acestora se produc erga omnes/se adresează unui număr nedeterminat de subiecţi.

Nu se poate reţine că Ordinul nr. 5/2016, în concret dispoziţiile art. 1 şi 2, au un grad de adresabilitate limitat; faptul că destinatarii acestuia sunt operatorii care au obligaţia achiziţiei de certificate verzi nu duce la concluzia că aceştia sunt individualizaţi şi determinaţi prin ordin.

Înalta Curte reţine că această determinare şi individualizare s-a produs prin emiterea Listei, care a procedat la identificarea destinatarilor finali ai Ordinului; dar cum cele două acte nu se confundă, normele cuprinse în Ordin sunt cu caracter general.

Astfel, pentru stabilirea caracterului normativ sau individual al unui act administrativ, nu interesează numărul concret al destinatarilor, ci modul de redactare al normei; dacă aceasta cuprinde o formulare cu caracter generic şi impersonal, adresată unor destinatari neidentificaţi expres prin norma respectivă, atunci are caracter normativ; dacă destinatarii sunt individualizaţi prin chiar actul respectiv, atunci cu siguranţă actul are caracter individual.

Nu se poate reţine că simpla stabilire a unei anumite condiţii privind destinatarii (cum ar fi aceea de a fi operatori economici cu obligaţie de achiziţie de certificate verzi) duce la stabilirea caracterului individual al actului; în general, orice act normativ are un anumit "public" căruia i se adresează, specializat în raport de specificul actului respectiv. Aşa cum a invocat şi reclamanta, gradul de generalitate al actelor administrative normative diferă, în sensul că anumite norme privesc orice persoană aflată în ţară (cum ar fi regulile privind circulaţia pe drumurile publice), iar alte norme au un obiect de reglementare mai restrâns (normele ce privesc categorii determinate de persoane); oricât de restrâns ar fi obiectul de reglementare a actelor administrative normative, acestea îşi păstrează caracterul normativ atâta timp cât subiecţii nu sunt individual determinaţi.

În ceea ce priveşte cerinţa ca destinatarii actului administrativ să fie individualizaţi, simpla precizare a unei categorii de subiecte, fie ea restrânsă numeric sau chiar identificabilă în baza evidenţelor oficiale, nu este suficientă, ceea ce determină existenţa unui act administrativ cu caracter normativ.

Actul administrativ cu caracter normativ cuprinde reglementări cu caracter general- obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecţi, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte. Pe când, actul administrativ individual se adresează unui anume destinatar sau unei pluralităţi de destinatari, determinaţi expres în conţinutul său.

Înalta Curte reţine, astfel, caracterul de act normativ al ordinului atacat, pentru că acesta nu individualizează expres destinatarii săi; calitatea de operator economic cu obligaţie de achiziţie de certificate verzi rezultă din prevederile Legii nr. 220/2008 şi este o vocaţie generală pe care o poate avea orice agent economic ce alege acest obiect de activitate, atâta timp cât deţine autorizările prevăzute de lege. Ordinul nr. 5/2016 este un act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, respectiv a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 220/2008.

Un argument suplimentar al caracterului normativ al acestuia este publicarea acestuia în Monitorul Oficial, conform art. 5 alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 33/2007, temei de drept invocat în preambulul Ordinului nr. 5/2016. Acest temei se coroborează cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Astfel, aplicând argumentul per a contrario, dacă Ordinul nr. 5/2016 ar fi fost un act administrativ cu caracter individual, nu ar exista nici un temei legal pentru ca acesta să fi fost publicat în Monitorul Oficial.

Deopotrivă, Înalta Curte consideră că sfera persoanelor afectate de prevederile actului administrativ în discuţie şi în privinţa cărora acesta produce efecte juridice nu poate include orice consumator de energie electrică, inclusiv, cei casnici. Faptul că aceşti consumatori casnici suportă unele consecinţe ale acestui ordin nu îi transformă în destinatari ai actului, deoarece, lor nu li se naşte nici obligaţie prin acest ordin; obligaţia de plată a facturii aferente serviciilor de furnizare a energiei electrice se naşte din contractul încheiat de fiecare consumator casnic cu furnizorul, iar nu din acest ordin.

Nu poate fi primit nici argumentul intimatei- pârâte, în sensul că Ordinul nr. 5/2016 nu produce efecte erga omnes, ci produce efecte exclusiv faţă de persoanele nominalizate expres la art. 2 din acest act şi în Lista emisă conform art. 27 alin. (3) din Metodologie, întrucât, încadrarea unui act infralegislativ într-una dintre cele două categorii: acte individuale sau normative, nu se realizează prin "decuparea" unor dispoziţii din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conţinutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuţie. Cu alte cuvinte, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produce, indiferent de conţinutul concret al unei anexe a acelui act, cum este cazul în speţă.

Pentru toate aceste considerente, în ceea ce priveşte soluţia recurată, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele A.N.R.E. în exercitarea atribuţiilor sale, au fost declarate neconstituţionale, şi luând în considerare specificul actelor emise în această procedură precum şi lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică cea mai apropiată, în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ.

Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită, nr. 136/2015, şi faţă de caracterul normativ al Ordinului, raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că în mod greşit a fost admisă excepţia tardivităţii, aceasta fiind nefondată.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond, prin care s-a constatat a fi tardiv capătul de cerere privind anularea Ordinului A.N.R.E. nr. 5/2016, este nelegală şi, reţinând că prima instanţă a apreciat în mod eronat cu privire la tardivitatea acţiunii, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza instanţei de fond pentru continuarea judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la tardivitatea acţiunii, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa sentinţa recurată, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta- reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 691 din 01 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2020.