Start of the five-year prescriptive period for tax assessment rights: Constitution of the tax base vs. filing of the annual return

Şedinţa publică de la 6 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare "n judecată

1. Prin cererea de chemare "n judecată "nregistrată la nr. x/2017 din data de 12.05.2017 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, "n contradictoriu cu p‰r‰tele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili: anularea Deciziei nr. 51/29.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei; anularea "n parte a Deciziei de impunere nr. x/10.06.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.06.2016 emise de către AJFP Arad cu privire la suma totală de 3.328.269,19 RON, reprezent‰nd impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anul 2009 "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere aferente "n cuantum de 1.765.070,19 RON, exonerarea de la plata sumei impuse prin actele contestate şi restituirea efectivă a sumei de 3.328.269,19 RON, reprezent‰nd impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anul 2009 "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere aferente "n cuantum de 1.765.070,19 RON, "mpreună cu dob‰nda legală calculată de la data efectuării plăţii obligaţiilor nedatorate şi p‰nă la restituirea efectivă a acestor sume, obligarea p‰r‰telor la plata cheltuielilor de judecată.

II. Hotăr‰rea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa civilă nr. 3541 din 9 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., "n contradictoriu cu p‰r‰ţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondată.

III Recursurile formulate "mpotriva acestei sentinţe

3. ëmpotriva sentinţei nr. 3541 din 9 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. şi recurs incident p‰r‰ta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

4. Recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L., cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat casarea "n tot a sentinţei, rejudecarea cauzei şi anularea Deciziei nr. 51/29.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei, anularea "n parte a Deciziei de impunere nr. x/10.06.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.06.2016, exonerarea de la plata sumei impuse "n sarcina sa "n mod neleqal prin actele contestate şi restituirea efectivă a sumei de 3.328.269,19 RON, reprezent‰nd impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anul 2009 "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere aferente "n cuantum de 1.765.070,19 RON, "mpreună cu dob‰nda legală calculată de la data efectuării plăţii obligaţiilor nedatorate şi p‰nă la restituirea efectivă a acestor sume, obligarea intimatelor-p‰r‰te la plata cheltuielilor de judecată.

5. ën motivarea recursului, recurenta a prezentat dispoziţiile legale relevante, consideraţii referitoare la evoluţia legislativă a reglementărilor ce vizează termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale suplimentare de plată, av‰nd "n vedere art. 21 lit. a) din O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal, abrogată prin O.G. nr. 92/2003, "ncep‰nd cu data de 1 ianuarie 2004 termenul de prescripţie de 5 ani fiind legat de momentul naşterii bazei impozabile şi nicidecum de termenul de depunere a declaraţiei sau termenul de plată.

6. A arătat că, din coroborarea prevederilor art. 23 şi art. 91 din O.G. nr. 92/2003, rezultă clar că termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care s-a constituit baza de impunere care a generat creanţa fiscală. Or, baza de impunere pentru veniturile care generează obligaţii fiscale - impozite, taxe, contribuţii etc. - o constituie veniturile impozabile. Momentul "n care se naşte un venit impozabil este dat de momentul "n care acest venit este "nregistrat "n contabilitate şi contituie ămomentul constituirii bazei impozabile ". Mai mult, din art. 19 din Legea nr. 571/2003, coroborat cu pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal şi cu prevederile OMFP nr. 3055/2009 şi OMFP nr. 1802/2014, dispoziţii legale ce reglementează impozitul pe profit, rezultă că baza de impunere apare cu ocazia livrării de bunuri şi a prestării de servicii. De altfel, dacă s-ar "n considerare abordarea organelor de inspecţie fiscală, ar rezulta o situaţie absurdă "n care, "n cazul nedepunerii declaraţiei, niciodată nu ar mai "ncepe să curgă termenul de prescripţie.

7. Mai mult, o abordare precum cea potrivit căreia termenul de prescripţie ar "ncepe să curgă din momentul depunerii declaraţiilor fiscale nu "ntruneşte condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, "ncălc‰nd prevederile constituţionale cuprinse "n art. 1 alin. (5) din Constituţia Rom‰niei care consacră principiul legalităţii. Se invocă o interpretare care ar lega prevederile existente la art. 23 şi art. 91 din cuprinsul O.G. nr. 92/2003 de prevederi existente "n Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal referitoare la termenul de declarare şi de plată a unor obligaţii fiscale, cum ar fi art. 34 din Codul fiscal; o abordare precum cea a organelor fiscale, "n condiţiile "n care dispoziţiile legale "n materie, respectiv O.G. nr. 92/2003 şi H.G. nr. 1050/2004 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, nu fac nicio trimitere concretă şi nici măcar aluzivă la dispoziţiile articolului menţionat din cuprinsul Legii nr. 571/2003, nu face dec‰t să circumscrie acţiunile acestor organe "n categoria excesului de putere reglementat de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

8. Recurenta a criticat lipsa oricărui drept al organelor fiscale de a stabili impozit pe profit suplimentar pentru perioada 2009, ca urmare a intervenirii prescripţiei extinctive, av‰nd "n vedere că baza de impunere s-a constituit pe "ntreg parcursul intervalului evocat, respectiv anul 2009, iar inspecţia fiscală a demarat la mai bine de 5 ani de la constituirea acesteia. De altfel, din interpretarea prevederilor art. 91 coroborate cu art. 23 din Codul de procedură fiscală rezultă dincolo de orice dubiu că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie "n termen de 5 ani şi "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care s-a constituit baza de impunere care a generat creanţa fiscală. Contrar dispoziţiilor legale, instanţa de fond "n mod eronat a raportat "nceputul curgerii termenului de prescripţie la momentul "n care ar fi trebuit depusă declaraţia anuală de impozit pe profit, aşadar atunci c‰nd are loc declararea bazei de impunere, şi nu, aşa cum este corect, "n funcţie de momentul constituirii bazei de impunere. Se confundă noţiunea de "Constituirea bazei de impunere" şi "Declararea bazei de impunere". O declaraţie fiscală nu dă naştere absolut niciodată la vreo bază de impunere, ci, dimpotrivă, are ca fundament o bază de impunere deja constituită, condiţie a priori pentru "ntocmirea oricărei declaraţii fiscale.

9. Consideră că organele fiscale nu erau "ndreptăţite să stabilească impozit pe profit suplimentar aferent anului 2009, at‰t timp c‰t termenul de prescripţie pentru această operaţiune a "nceput să curgă de la data de 01.01.2010 şi s-a "mplinit la data de 01.01.2015, la "mplinirea legală a celor cinci ani "n care se putea realiza acest lucru, iar echipa de inspecţie fiscală a demarat inspecţia fiscală la data de 16.10.2015. ën concluzie, momentul constituirii bazei de impunere nu poate fi dec‰t anterior declarării acesteia, constituirea sa nedepinz‰nd de formalitatea depunerii unei declaraţii, ci de operaţiunile economice efectuate de contribuabil.

10. Recurenta a mai arătat că argumentul expus de organele fiscale "n cadrul Adresei nr. x/12.10.2015, cu privire la dreptul acestora de a stabili obligaţii fiscale de natura impozitului pe profit pentru anul 2009, se fundamentează pe presupusa Decizie a Comisiei Fiscale Centrale nr. 7 din anul 2011, "nsă aceasta nu "i este opozabilă, reprezent‰nd un simplu act intern al diferitelor structuri din cadrul Ministerului Finanţelor Publice; documentul nu a fost aprobat niciodată printr-un ordin al ministrului finanţelor publice şi nici nu a fost publicat "n Monitorul Oficial al Rom‰niei, Partea I, nu conţine niciun element care să "i certifice autenticitatea, respectiv autoritatea emitentă, ştampila, semnătura, "n concordanţă cu prevederile legale "n vigoare la presupusul moment al emiterii Documentului (Regulamentul aprobat prin Ordinul MFP nr. 1765/2011). Faţă de această situaţie, singura concluzie legală ce se poate desprinde este aceea ca documentul să reprezinte eventual un act administrativ individual ce nu are putere de lege, neput‰nd fi invocat "n această calitate de organul fiscal şi neput‰nd fi, deci, opus contribuabilului. ën acest sens, actele administrative fiscale atacate prin prezenta cerere de chemare "n judecată nu pot avea ca bază legală acest potenţial act administrativ individual, din moment ce ele trebuie emise "n baza executării legilor (deci a unor acte normative), şi nu a unor acte administrative individuale.

11. Recurenta a mai invocat incidenţa principiului "in dubio contra fiscum". A arătat că, dacă ar admite că dispoziţiile art. 91 alin. (2), coroborate cu art. 23 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, ar fi susceptibile de mai multe interpretări, instanţa de judecată ar trebui să reţină interpretarea dată de reclamantă.

12. Intimata p‰r‰tă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Directia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului incident, casarea sentinţei "n parte, iar "n rejudecare admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii formulate "mpotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.06.2016 şi a excepţiei inadmisibilităţii capătului al treilea din cererea de chemare in judecată.

13. A arătat că raportul de inspecţie nu constituie un act administrativ fiscal, chiar dacă acesta creează prin el "nsuşi o situaţie juridică nouă, are un caracter premergător, potrivit art. 131 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Sumele "nscrise "n raport reprezintă doar constatări ale organului de inspecţie, nu constituie titlu de creanţă, acesta fiind anexă a Deciziei de impunere nr. x/10.06.2016, nu este susceptibil de a fi pus "n executare şi, pe cale de consecinţă, de a fi contestat, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă, nu poate face obiectul unei acţiuni "n contencios administrativ.

14. ën ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la restituirea efectivă a sumei de 3.328.269,19 RON şi plata de dob‰nzi aferente sumei de la data c‰nd a operată stingerea creanţelor fiscale individualizate "n actele administrativ-fiscale contestate şi p‰nă "n ziua restituirii, ca urmare a anulării actelor administrativ-fiscale contestate, a arătat că restituirea dob‰nzilor "n temeiul art. 182 alin. (2) din Noul Codul de procedură fiscală nu se poate realiza "n lipsa "ndeplinirii unei proceduri prealabile şi a unei analize din partea organului fiscal. Mai mult, acest singur motiv invocat de prima instanţă nu poate fi acceptat ca fiind o motivare a hotăr‰rii pronunţate, din contră, este o nemotivare. Conform art. 182 alin. (2), este necesar ca, "n primul r‰nd, actul administrativ "n baza căruia au fost stabilite sumele suplimentare să fi fost anulat de către instanţă, după care contribuabilul are posibilitatea formulării unei cereri prin care să solicite aceste sume, (art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 1899/2004 şi nr. 2250/2007).

15. ën lipsa procedurii prealabile, obligarea autorităţii publice la soluţionarea favorabilă a cererii de restituire şi de acordare de dob‰nzi constituie o imixtiune a instanţei "n atribuţiile autorităţii administrative şi o nesocotire a prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 168 din Legea nr. 207/2015 din Codul de procedură fiscală şi a Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1899/2004. Mai mult, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării "n "ntregime a acestor sume, motiv pentru care instanţa nu ar putea dispune restituirea acestora. Pe de altă parte, o parte din suma care se solicită a fi restituită reprezintă dob‰nzi, majorări de "nt‰rziere şi penalităţi pentru care nu pot fi acordate dob‰nzi conform prevederilor art. 182 alin. (2) din Noul Codul de procedură fiscală.

IV Apărările formulate "n cauză

16. Intimata p‰r‰tă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a solicitat, prin "nt‰mpinare, respingerea recursului reclamantei ca ne"ntemeiat.

17. A prezentat dispoziţiile legale, a arătat că dreptul la acţiune al organului fiscal pentru stabilirea obligaţiilor fiscale se naşte la data la care a expirat termenul legal de depunere a declaraţiei fiscale pentru perioada respectivă. Orice acţiune a organelor fiscale "nainte de expirarea termenului de declarare ar fi contrară principiilor fiscale invocate de societate şi ar avea caracterul unui abuz, dreptul organelor fiscale de percepere a obligaţiilor fiscale datorate de un contribuabil născ‰ndu-se doar "n momentul "n care expiră termenul prevăzut văzut de lege pentru declararea bazelor impozabile şi a impozitelor aferente.

18. Referitor la susţinerea societăţii potrivit căreia invocarea de către organele de inspecţie fiscală a Deciziei nr. 7/2011 nu poate fi opozabilă, precizează că Decizia comisiei fiscale centrale nr. 7/2011 are rol de unificare a practicii organelor fiscale şi de interpretare a dispoziţiilor de natură procedurală. Această decizie nu face dec‰t să clarifice prevederile legale privind prescripţia dreptului organelor fiscale de a stabili obligaţiile fiscale, iar raportat la temeiurile legale invocate, obligaţiile fiscale stabilite pentru anul 2009 nu sunt prescrise.

19. Argumentele reclamantei recurente cu privire la efectul "mplinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, "n ceea ce priveşte impozitul pe profit aferent anului fiscal 2009, nu sunt "ntemeiate, "ntruc‰t inspecţia fiscală a "nceput, conform datelor "nscrise "n Raportul de inspecţie fiscală, la data de 16.10.2015, deci "nlăuntrul termenului de prescripţie.

20. Intimata p‰r‰tă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus "nt‰mpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

21. A arătat că instanţa de fond a motivat "n mod corect hotăr‰rea, prin raportare la prevederile legale şi cu analizarea tuturor aspectelor invocate de reclamantă.

22. Dreptul organelor fiscale de a stabili obligaţii fiscale corelative drepturilor de creanţă fiscală se prescrie "n termen de 5 ani, termen care "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care s-a născut creanţa fiscală. Cu privire la data de la care "ncepe să curgă termenul de prescripţie "n cazul verificării obligaţiilor fiscale reprezent‰nd impozit pe profit, aceasta este "n str‰nsă legătură cu momentul "n care s-a născut creanţa fiscală, respectiv cu momentul "n care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. Dreptul la acţiune al organului fiscal pentru stabilirea obligaţiilor fiscale se naşte la data la care a expirat termenul legal de depunere a declaraţiei fiscale pentru perioada respectivă. Astfel, "n cazul impozitului pe profit, termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care legea prevede obligativitatea depunerii formularului 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit". Av‰nd "n vedere faptul că inspecţia fiscală a fost demarată "n data de 16.10.2015, iar pe perioada inspecţiei fiscale cursul prescripţiei este suspendat, dreptul organelor de inspecţie fiscală de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2009 nu este prescris.

23. Referitor la accesorii, reclamanta nu a contestat legalitatea sau modul de calcul al acestora, contest‰nd doar debitul principal; este aplicabilă regula de drept potrivit căreia "accesoriul urmează principalului", precizează că acestea au fost stabilite "n mod corect şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită plata cheltuielilor de judecată, a solicitat respingerea ca ne"ntemeiat, iar "n subsidiar să se aplice prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. şi să fie diminuate onorariile solicitate, raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depusă "n cauză.

24. Recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat "nt‰mpinare la recursul incident, prin care a solicitat respingerea acestuia ca ne"ntemeiat

25. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii "n anulare "mpotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.06.2016, a invocat art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, a arătat că art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este ne"ndoielnic "n sensul că fac obiectul controlului de legalitate at‰t deciziile emise de autoritatea administrativă, c‰t şi actele adiacente, printre care se numără şi raportul de inspecţie fiscală.

26. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere av‰nd ca obiect restituirea efectivă a sumei de 3.328.269,19 RON şi a dob‰nzii aferente, a arătat că solicită instanţei sa dea efect principiului quod nullum est nullum producit effectum, restituirea sumelor achitate "n temeiul unor acte administrative fiscale anulate fiind o consecinţă a efectelor nulităţii. Nu se poate reţine că simpla reglementare a procedurii administrative de restituire a sumelor cuvenite contribuabililor ar genera inadmisibilitatea acestui capăt de cerere "ntr-o procedură contencioasă, o astfel de interpretare excesiv de formalistă şi lipsită de orice justificare "n drept fiind "n mod evident contrară scopului urmărit de legiuitor, respectiv, acela de a asigura recuperarea de către contribuabil a sumelor pentru care nu există un titlu.

VI Considerentele ënaltei Curţi asupra recursurilor

27. Examin‰nd sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin ambele cereri de recurs, ënalta Curte constată următoarele:

28. Ca urmare a inspecţiei fiscale desfăşurate "n perioada 16.10.2015 - 10.06.2016, conform Avizului de inspecţie fiscală nr. x/31.08.2015, "n baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.06.2016, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a emis Decizia de impunere nr. x/10.06.2016, prin care a stabilit "n sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L. obligaţii fiscale suplimentare de plată.

29. Reclamanta a formulat contestaţie administrativ fiscală, respinsă ca ne"ntemeiată de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin Decizia nr. 51/29.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei.

30. Prin cererea de chemare "n judecată, "nregistrată la data de 12.05.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 51/29.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei, anularea "n parte a Deciziei de impunere nr. x/10.06.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.06.2016, cu privire la suma de 3.328.269,19 RON, reprezent‰nd impozit pe profit stabilit pentru anul 2009 "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere aferente "n cuantum de 1.765.070,19 RON, restituirea sumei de 3.328.269,19 RON, "mpreună cu dob‰nda legală calculată de la data efectuării plăţii obligaţiilor nedatorate şi p‰nă la restituirea efectivă a acestor sume, "n conformitate cu art. 182 alin. (2) din Noul Cod de procedură fiscală.

31. Instanţa de fond a reţinut că singura critică adusă de reclamantă priveşte nelegalitatea stabilirii obligaţiilor fiscale suplimentare "n ceea ce priveşte impozitul pe profit aferent anului 2009 ca urmare a intervenirii prescripţiei extinctive, av‰nd "n vedere că baza de impunere s-a constituit pe "ntreg parcursul intervalului evocat, respectiv anul 2009, iar inspecţia fiscală a demarat la mai bine de 5 ani de la constituirea acesteia.

32. Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut, "n ceea ce priveşte momentul la care se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată şi de la care "ncepe să curgă termenul de prescripţie, că, "n situaţia din prezenta cauză, ce vizează impozitul pe profit, baza de impunere se constituie "n momentul "n care contribuabilul o determină şi o declară prin declaraţia anuală de impozit pe profit. Prin urmare, nu a achiesat la susţinerile reclamantei potrivit cărora momentul constituirii bazei de impunere este identic cu momentul generării elementelor ce o compun (veniturile şi cheltuielile din cursul anului calendaristic). Astfel, "n cazul impozitului pe profit, termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui "n care legea prevede obligativitatea depunerii formularului 101ÓDeclaraţie privind impozitul pe profitÓ. ën consecinţă, termenul de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, "n cazul impozitului pe profit, "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care legea prevede obligativitatea depunerii formularului 101, "n cazul impozitului pe profit aferent anului fiscal 2009, pentru care declaraţia anuală privind impozitul pe profit a fost depusă p‰nă la data de 15 aprilie 2010, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, termenul de prescripţie "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie 2011 şi se "mplineşte la data de 31 decembrie 2015. Av‰nd "n vedere faptul că inspecţia fiscală a fost demarată "n data de 16.10.2015, iar pe perioada inspecţiei fiscale cursul prescripţiei este suspendat, a concluzionat instanţa de fond că dreptul organelor de inspecţie fiscală de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2009 nu este prescris.

33. ënalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut dispoziţiile legale incidente, "nsă a interpretat şi aplicat "n mod greşit aceste dispoziţii, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., Óhotăr‰rea a fost dată cu "ncălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materialÓ, motivele de recurs invocate de recurentă fiind fondate "n ceea ce priveşte nelegalitatea stabilirii obligaţiilor fiscale suplimentare const‰nd "n impozit pe profit aferent anului 2009, din punctul de vedere al prescripţiei dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale.

34. Inspecţia fiscală a fost "ncepută de organele fiscale "n baza Avizului de inspecţie fiscală nr. x/31.08.2015, prin care reclamanta a fost "nştiinţată că urmează să fie supusă unei inspecţii fiscale cu privire la impozitul pe profit aferent perioadei 01.01.2009 - 31.12.2014, taxa pe valoare adăugată aferentă perioadei 01.01.2010 - 31.12.2014, impozitul pe veniturile obţinute din Romania de nerezidenţi persoane juridice aferent perioadei 01.01.2010 - 31.12.2014. ën perioada 16.10.2015 - 10.06.2016, organele fiscale au procedat la efectuarea activităţii de inspecţie fiscală asupra obligaţiilor fiscale şi perioadelor cuprinse "n Avizul de inspecţie, la finalul căreia au emis Raportul de inspecţie şi Decizia de impunere contestate, prin intermediul cărora au stabilit "n sarcina reclamantei, pe l‰ngă alte obligaţii fiscale, obligaţii fiscale suplimentare de plată "n cuantum total de 3.328.269,19 RON, reprezent‰nd impozit pe profit stabilit pentru anul 2009 "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere aferente "n cuantum de 1.765.070,19 RON.

35. Conform dispoziţiilor art. 24 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma "n vigoare aplicabilă "n ceea ce priveşte dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2009, "n prezent abrogat prin Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, creanţele fiscale se sting prin "ncasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.

36. Normele juridice care reglementează prescripţia dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, potrivit O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, sunt imperative. Potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, ÓDreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie "n termen de 5 ani, cu excepţia cazului "n care legea dispune altfel. Ó, iar "n conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, "Inspecţia fiscală se efectuează "n cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale".

37. ën ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie, art. 91 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prevede că Ó(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel. Ó.

38. Potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003, ăDacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc "n momentul "n care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată. Ó.

39. Conform acestor dispoziţii, rezultă că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie "n termen de 5 ani, iar termenul de prescripţie a dreptului "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care s-a născut creanţa fiscală. Dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc "n momentul "n care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează, potrivit acestor dispoziţii se naşte şi dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.

40. ënceputul termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale este legat de momentul naşterii creanţelor fiscale, care reprezintă momentul "n care se constituie baza de impunere care le generează. Aşadar, dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată se prescrie "n termen de 5 ani şi "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care s-a constituit baza de impunere care a generat creanţa fiscală.

41. Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferenţă "ntre veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate "n scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. Baza de impunere care generează obligaţiile fiscale se constituie ca urmare a veniturilor şi cheltuielilor, "n momentele "n care au loc operaţiunile care generează venituri şi cheltuieli. Constituirea bazei de impunere fiscale are loc la data efectuării operaţiunilor care generează baza de impunere, şi nu la data la care contribuabilul este obligat să depună declaraţiile fiscale prevăzute de lege, astfel cum "n mod greşit a reţinut instanţa de fond. Pe cale de consecinţă, naşterea creanţelor fiscale are loc la acelaşi moment.

42. Interpretarea instanţei de fond ar conduce la o excepţie de la dispoziţiile art. 91 alin. (2) şi art. 23 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003, "n ceea ce priveşte naşterea creanţe fiscale şi a obligaţiei fiscale corelative "n momentul "n care se constituie baza de impunere care le generează, "n cazul impozitul pe profit. Or, "n cazul impozitului pe profit nu există nicio dispoziţie legală derogatorie, astfel că, "n toate cazurile, momentul determinant la care se constituie baza de impunere, inclusiv "n situaţia profitului, este momentul efectuării operaţiunilor economice care generează veniturile impozabile.

43. Dacă legiuitorul ar fi vrut ca dreptul organelor de inspecţie fiscală de a stabili diferenţe de impozite şi accesorii pentru neplata acestora "n termen să curgă de la data expirării termenului de depunere a declaraţiei pentru perioada respectivă, ar fi prevăzut expres posibilitatea, astfel cum era reglementat de O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal, abrogată prin O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

44. Potrivit art. 21 lit. a) din O.G. nr. 70/1997, ÓDreptul organelor fiscale de a stabili diferenţe de impozite şi majorări de "nt‰rziere pentru neplata "n termen a acestora, precum şi de a constata contravenţii şi a aplica amenzi şi penalităţi pentru faptele a căror constatare şi sancţionare sunt potrivit legii, de competenţa organelor fiscale, pentru o perioada impozabilă, se prescrie după cum urmează: a) "n termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declaraţiei pentru perioada respectiva; (...)", fiind prevăzut, astfel, "n mod expres că termenul de prescripţie curge de la data la care contribuabilul avea obligaţia de a depune declaraţia aferentă unei anumite perioade.

45. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, dreptul la acţiune al organului fiscal pentru stabilirea obligaţiilor fiscale nu se naşte raportat la data la care a expirat termenul legal de depunere a declaraţiei fiscale pentru perioada respectivă.

46. Dispoziţiile art. 16, art. 19 si art. 35 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu conduc la această concluzie. ën conformitate cu aceste dispoziţii, anul fiscal este anul calendaristic, profitul impozabil se calculează ca diferenţă "ntre veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate "n scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, iar pentru anul 2009, contribuabilii au avut obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit p‰nă la data de 15 aprilie inclusiv a anului următor. Pe de altă parte, contribuabilii, cu excepţia anumitor categorii, aveau obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit trimestrial p‰nă la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, iar cei care definitivau p‰nă la data de 15 februarie "nchiderea exerciţiului financiar anterior, depuneau declaraţia anuală de impozit pe profit şi plăteau impozitul pe profit aferent anului fiscal "ncheiat, p‰nă la data de 15 februarie inclusiv a anului următor (art. 34 alin. (1) lit. b) şi alin. (11) din acelaşi act normativ).

47. Aceste dispoziţii nu conduc la concluzia că baza de impunere se constituie "n momentul "n care contribuabilul o declară prin declaraţie anuală de impozit pe profit, că dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia corelativă se nasc la termenul de declarare, respectiv termenul prevăzut pentru depunerea declaţiei anuale, aşadar termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale a "nceput să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care legea prevedea obligativitatea depunerii formularului 101ÓDeclaraţie privind impozitul pe profitÓ, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

48. Declaraţie fiscală nu dă naştere bazei de impunere, ci trebuie depusă ca urmare a faptului că a fost deja constituită o bază de impunere "n anul fiscal, care este anul calendaristic, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. care dă naştere dreptului de creanţă fiscală şi obligaţiei fiscale corelativă. Dispoziţiile legale care reglementează dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale nu se referă la declararea bazei de impunere, ci la momentul constituirii acesteia.

49. Pe cale de consecinţă, "n mod greşit, cu aplicarea eronată a dispoziţiilor legale, instanţa de fond a constatat că termenul de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, "n cazul impozitului pe profit, "ncepe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care legea prevede obligativitatea depunerii formularului 101, astfel că, "n cazul impozitului pe profit aferent anului fiscal 2009, pentru care declaraţia anuală privind impozitul pe profit a fost depusă p‰nă la data de 15 aprilie 2010, termenul de prescripţie ar fi "nceput să curgă de la data de 1 ianuarie 2011 şi s-ar fi "mplinit la data de 31 decembrie 2015, "n consecinţă dreptul organelor de inspecţie fiscală de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2009 nu ar fi prescris, dispoziţiile art. 34 Codul fiscal, privind depunerea declaraţiei anuale de impozit pe profit, cu privire la care instanţa de fond a apreciat că nu s-ar da eficienţă, nefiind de natură să conducă la concluzia instanţei de fond.

50. Pentru aceste motive, "n conformitate cu dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003, termenul de prescripţie de 5 ani a dreptului de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2009 a "nceput să curgă la data de 1 ianuarie 2010, la data de 1 ianuarie a anului următor celui "n care s-a constituit baza de impunere, care s-a constituit "n anul 2009, şi s-a "mplinit la data de 31 decembrie 2014. Termenul de prescripţie de 5 ani era "mplinit la data de 16.10.2015, data "nceperii inspecţiei fiscale menţionată "n registrul unic de control, conform art. 102 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 (termenul de prescripţie ar fi fost suspendat, potrivit art. 92 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, pe perioada cuprinsă "ntre data "nceperii inspecţiei fiscale şi data emiterii deciziei de impunere).

51. Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de recurenta reclamantă, susţinerile referitoare la Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 7 din anul 2011, adoptată cu scopul de unificare a practicii organelor fiscale, astfel cum au susţinut şi intimatele p‰r‰te, nu vor fi analizate, aceasta nefiind reţinută de instanţa de fond. De asemenea, nu se impune analiza susţinerilor privind incidenţa principiului "in dubio contra fiscum", nemaifiind elemente, av‰nd "n vedere interpretarea dispoziţiilor legale, pentru motivele anterior expuse, de natură să conducă la aplicarea acestui principiu.

52. Pentru aceste considerente, av‰nd "n vedere că obligaţiile fiscale suplimentare de plată "n cuantum total de 3.328.269,19 RON, reprezent‰nd impozit pe profit stabilit pentru anul 2009 "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere aferente "n cuantum de 1.765.070,19 RON, au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. x/10.06.2016, "n baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.06.2016, cu "ncălcarea dispoziţiilor legale potrivit cărora era "mplinit termenul de prescripţie a dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2009, acţiunea formulată de reclamantă ca urmare a respingerii contestaţiei administrativ fiscale prin Decizia nr. 51/29.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei, pentru anularea acestei decizii, "n parte a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, este "ntemeiată, "n mod greşit fiind respinsă ca ne"ntemeiată de instanţa de fond, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

53. ën ceea ce priveşte recursul incident, referitor la respingerea "n mod greşit a exceptia inadmisibilităţii acţiunii formulate "mpotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.06.2016, ënalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut "n mod corect că excepţia este nefondată, av‰nd "n vedere faptul că raportul de inspecţie fiscală are caracter premergător şi, "n condiţiile "n care a fost atacat actul administrativ, se poate formula acţiune şi "mpotriva acestuia.

54. Raportul de inspecţie fiscală se "ntocmeşte la finalizarea inspecţiei fiscale şi consemnează rezultatul inspecţiei fiscale, cuprinde toate constatările rezultate din verificărilor efectuate şi stă la baza emiterii deciziei de impunere, fiind act premergător acesteia.

55. Deşi nu constituie act administrativ fiscal, emis de organul fiscal "n exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi "n scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia "i este adresat, actul care produce efecte juridice fiind decizia de impunere emisă "n baza acestuia, raportat la dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ supus judecăţii, poate face obiectul controlului de legalitate efectuat de instanţa "nvestită cu soluţionarea acţiunii "n anulare "mpotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a deciziei de impunere.

56. Ca urmare a admiterii acţiunii "n anulare, este "ntemeiată, potrivit dispoziţiilor legale incidente, şi cererea reclamantei pentru restituirea sumelor pe care le-a achitat "n baza Deciziei de impunere nr. x/10.06.2016, emisă cu "ncălcarea dispoziţiilor legale care reglementează prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, şi pentru plata dob‰nzii legale aferentă sumelor care au fost achitate, calculată de la data data plăţii şi p‰nă la restituirea acestora, "n conformitate cu dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

57. ën ceea ce priveşte recursul incident, referitor la respingerea "n mod greşit a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu privire la restituirea sumei de 3.328.269,19 RON şi plata de dob‰nzi aferente sumei de la data c‰nd a operat stingerea creanţelor fiscale individualizate "n actele administrativ-fiscale contestate şi p‰nă "n ziua restituirii, sunt nefondate motivele de recurs invocate prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "n sensul că hotăr‰rea nu cuprinde motivele pe care se "ntemeiază, şi art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "n sensul că hotăr‰rea a fost dată cu "ncălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

58. Instanţa de fond a expus considerentele pe care le-a avut "n vedere pentru a respinge această excepţie şi a reţinut "n mod corect caracterul accesoriu al sumelor pentru care se solicită restituirea. ën mod greşit susţine recurenta "ncălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a procedurilor administrative institute de legiuitor pentru restituirea sumelor "ncasate care au fost stabilite prin acte administrative anulate ulterior de instanţa de contencios administrativ, a dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1899/2004.

59. Dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează obiectul acţiunii "n contencios administrativ, şi anume că ÓPersoana vătămată "ntr-un drept recunoscut de lege sau "ntr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la pl‰ngerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns "n termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea "n tot sau "n parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. Ó, cele ale art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevăd că Ó(1) Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau "ncasată fără a fi datoratăÓ, iar prin Ordinul nr. 1899/2004 a fost aprobată, "n temeiul art. 112 alin. (7) (ulterior art. 117 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, abrogat prin Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dob‰nzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

60. Reglementarea acestei proceduri şi dispoziţiile legale invocate nu conduc la inadmisibilitatea cererii de restituire a obligaţiilor fiscale achitate "n baza unor acte administrativ fiscale şi a cererii de acordare a dob‰nzii, "n condiţiile "n care acestea sunt formulate odată cu acţiunea "n anularea actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale achitate anterior anulării. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ nu prevăd limitări "n acest sens. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată, av‰nd "n vedere că aceste capete de cerere sunt accesorii celui principal, prin care se solicită anularea actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţiile fiscale achitate de reclamantă.

61. Restituirea sumelor achitate "n temeiul unor acte administrative fiscale anulate, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale, este un efect al nulităţii actelor "n baza cărora au fost stabilite şi au fost plătite, av‰nd "n vedere natura juridică şi specificul acestora, iar "n ceea ce priveşte dob‰nda, dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală reglementează expres, "n situaţia anulării unui act administrativ fiscal, că Óën cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este "ndreptăţit la dob‰ndă "ncep‰nd cu ziua "n care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate "n actul administrativ anulat şi p‰nă "n ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate "n urma anulării actului administrativ fiscal. Ó.

62. ën mod evident, restituirea sumelor care au fost plătite "n temeiul actului administrativ fiscal, pentru stingerea creanţelor fiscale individualizate "n actul administrativ fiscal anulat, se efectuează cu respectarea dispoziţiilor art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, "n cazul "n care contribuabilul/plătitorul "nregistrează obligaţii restante, restituirea se efectuează după efectuarea compensării, care operează de drept, "n condiţiile art. 167 din acelaşi act normativ.

63. De asemenea, acordarea dob‰nzii legale care, "n materie fiscală, pentru sumele de restituit, este prevăzută de art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, este condiţionată, potrivit art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de achitarea obligaţiilor fiscale de plată, pentru stingerea creanţelor fiscale individualizate "n actul administrativ fiscal, anterior anulării actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite, şi de anularea acestuia, şi se calculează de la data plăţii şi p‰nă la data restituirii, efective sau ca urmare a compensării creanţei rezultate "n urma anulării actului administrativ fiscal.

64. Cu privire la susţinerile din recursul incident referitoare la faptul că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării "n "ntregime a acestor sume, iar o parte din suma care se solicită a fi restituită reprezintă dob‰nzi, majorări de "nt‰rziere şi penalităţi pentru care nu pot fi acordate dob‰nzi, este evident că restituirea priveşte exclusiv sumele plătite pentru stingerea creanţelor fiscale individualizate "n actul administrativ, este condiţionată de plata acestora de către contribuabil anterior anulării şi de anularea actului administrativ fiscal şi se efectuează cu respectarea dispoziţiilor art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, iar dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscal prevăd dreptul contribuabilului la dob‰ndă pentru creanţelor rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, fără a distinge "ntre creanţe fiscale principale sau accesorii, "ntre obligaţii fiscale principale sau accesorii.

65. Pentru aceste motive, ënalta Curte constată că este fondat recursul formulat de reclamantă şi este nefondat recursul incident formulat de p‰r‰tă. Sentinţa recurată, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

66. ën baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul incident formulat de p‰r‰tă, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentinţa atacată şi "n rejudecare va admite acţiunea. Va anula Decizia nr. 51 din 29.11.2016 de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale şi "n parte Decizia de impunere nr. x/10.06.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală x/10.06.2016, cu privire la suma de 3.328.269,19 RON reprezent‰nd impozit pe profit "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere "n cuantum de 1.765.070,19 RON, iar pe cale de consecinţă, va obliga p‰r‰tele să restituie reclamantei sumele plătite de aceasta "n baza actelor administrativ fiscale anulate, pentru stingerea creanţelor fiscale individualizate "n acestea, şi dob‰nda aferentă acestora, de la data efectuării plăţii şi p‰nă la data restituirii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 168 şi art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

67. ën temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a c‰ştigat, să "i plătească acesteia cheltuieli de judecată, la cererea recurentei reclamante ënalta Curte va obliga intimatele p‰r‰tele la plata sumei de 11.150,58 RON cheltuieli de judecată "n recurs, reprezent‰nd 100 RON taxa judiciară de timbru legal datorată şi 11.050,58 RON onorariu avocat, conform "nscrisurilor depuse la dosar.

68. ën ceea ce priveşte dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora Óinstanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezent‰nd onorariul avocaţilor, atunci c‰nd acesta este vădit disproporţionat "n raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţin‰nd seama şi de circumstanţele cauzei, măsura luată de instanţă neav‰nd niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul săuÓ, invocate de intimata p‰r‰tă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ënalta Curte constată că nu se impune aplicarea acestora. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată este justificată de existenţa culpei procesuale a celui care a pierdut procesul, iar "n cauza de faţă, faţă de "mprejurările de fapt care trebuie avute "n vedere, onorariul "n cuantum de 11.150,58 RON este justificat, nu este vădit disproporţionat "n raport cu circumstanţele procesului, complexitatea şi valoarea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat, av‰nd caracter rezonabil.

VI Soluţia instanţei de recurs

69. Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta p‰r‰tă prin recursul incident, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ. invocat de recurenta reclamantă prin recursul formulat, "n temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. ënalta Curte va respinge recursul incident formulat de p‰r‰tă, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentinţa atacată şi "n rejudecare va admite acţiunea, va anula Decizia nr. 51 din 29.11.2016 de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale şi "n parte Decizia de impunere nr. x/10.06.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală x/10.06.2016, cu privire la suma de 3.328.269,19 RON reprezent‰nd impozit pe profit "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere "n cuantum de 1.765.070,19 RON, va obliga p‰r‰tele să restituie reclamantei sumele plătite de aceasta "n baza actelor administrativ fiscale anulate şi dob‰nda legală aferentă acestora, de la data efectuării plăţii şi p‰nă la data restituirii. Va obliga p‰r‰tele la plata sumei de 11.150,58 RON, reprezent‰nd cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ëN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul incident formulat de ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişora-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad "mpotriva sentinţei nr. 3541 din 9 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. "mpotriva sentinţei nr. 3541 din 9 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi "n rejudecare, admite acţiunea.

Anulează decizia nr. 51 din 29.11.2016 de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale şi "n parte decizia de impunere nr. x/10.06.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală x/10.06.2016, cu privire la suma de 3.328.269,19 RON reprezent‰nd impozit pe profit "n cuantum de 1.563.199 RON şi dob‰nzi/majorări de "nt‰rziere şi penalităţi de "nt‰rziere "n cuantum de 1.765.070,19 RON.

Obligă p‰r‰tele să restituie reclamantei sumele achitate "n baza actelor administrativ fiscale anulate şi dob‰nda legală aferentă acestora, de la data efectuării plăţii şi p‰nă la data restituirii.

Obligă p‰r‰tele la plata sumei de 11.150,58 RON reprezent‰nd cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată "n şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.