Mandatory issuance of favorable opinion for university outpatient medical clinic: legality of specialist ambulatory care outside hospital structures under Law 95/2006

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2019

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 31 mai 2016, sub nr. x/2016, ca urmare a declinării de competenţă a Tribunalului Mureş, reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş (UMF Tg. Mureş) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, obligarea pârâtului la emiterea avizului favorabil în vederea înfiinţării ambulatorului de specialitate medicină dentară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Tg. Mureş, respectiv a Centrului Integrat de Medicină Dentară al Universităţii, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 132 din 14 noiembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, împotriva pârâtului Ministerul Sănătăţii şi a dispus obligarea pârâtului să emită avizul favorabil în vederea înfiinţării ambulatoriului de specialitate de medicină dentară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, respectiv a Centrului Integrat de Medicină Dentară al Universităţii.

Prin aceeaşi sentinţă a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 3650 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 132 din 14 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în rejudecare, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept, recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a invocat critici, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine că, potrivit prevederilor art. 174 pct. 7 din Legea nr. 1/2011, învăţământul superior şi postuniversitar din domeniul sănătate se desfăşoară în unităţi sanitare publice, în institute, în centre de diagnostic şi tratament, în secţii cu paturi, în laboratoare şi în cabinete. Conform legii speciale, se pot constitui clinici universitare, din una sau mai multe secţii clinice, în specialităţi înrudite, din spitale publice sau private, în care sunt organizate activităţi de învăţământ şi cercetare ale departamentelor universitare.

Potrivit dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 95/2006, spitalul clinic este spitalul care are în componenţă secţii clinice universitare care asigură asistenţă medicală, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată.

În opinia recurentului, având în vedere că Legea nr. 1/2011 nu defineşte clinica universitară şi lasă definirea acestei noţiuni la nivelul legii speciale, Legea nr. 95/2006 conţine reglementări clare din care rezultă că spitalul clinic este spitalul care în componenţă secţii clinice universitare.

În ceea ce priveşte clinica universitară, recurentul susţine că este în realitate, secţia clinică universitară din cadrul spitalului clinic.

Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate este reglementată în Titlul V din Legea nr. 95/2006 şi se asigură de către medicii de specialitate, împreună cu alt personal specializat şi autorizat în condiţiile legii şi se acordă, printre altele, prin unităţi medicale ambulatorii de specialitate sau unităţi medicale ambulatorii ale universităţilor de medicină şi farmacie acreditate.

Astfel, consideră recurentul că asistenţa medicală ambulatorie de specialitate este activitatea ce se desfăşoară în cadrul structurilor medicale prevăzute expres şi limitativ la art. 135 din Legea nr. 95/2006 şi nu activităţi de practică universitară de către studenţii UMF.

Apreciază că nu există temei legal pentru obţinerea avizului pentru înfiinţarea unui ambulatoriu de specialitate în vederea efectuării de practică de către studenţii U.N.F., respectiv activitate de învăţământ.

În consecinţă, solicită admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 martie 2017, intimata-reclamantă Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie -Târgu Mureş a invocat pe cale de excepţie nulitatea recursului, asupra căreia Înalta Curte s-a pronunţat prin încheierea din 10 decembrie 2019, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală.

Astfel, arată că nu există nicio dispoziţie legală care să interzică înfiinţarea in cadrul Universităţii, a unui ambulatoriu de specialitate, ci din contră, textul art. 135 lit. e) din Legea nr. 95/2006 permite, astfel cum corect a reţinut prima instanţă.

Intimata a depus la dosarul instituţiei întreaga documentaţie realizată în vederea obţinerii avizului astfel că recursul este nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Prin adresa nr. x/21.01.2013, intimata-reclamantă a solicitat recurentului-pârât, aprobarea înfiinţării unei clinici universitare de medicină dentară cu regim de ambulator de specialitate, în cadrul Centrului Integrat de Medicină Dentară al Universităţii.

Recurentul a răspuns în sens negativ, prin adresa înregistrată sub nr. x/27.02.2013, cu motivarea că, în structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş există un ambulatoriu de specialitate în stomatologie, la nivelul căruia se desfăşoară activitate de învăţământ. De asemenea, s-a menţionat în răspuns că universităţile pot să îşi prevadă o contribuţie de fonduri pentru a completa fondurile necesare desfăşurării activităţii în acest domeniu, dar nu pot avea în structură aceste unităţi sanitare, legea definind clar, care sunt ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie.

Deşi se menţionează că ar exista o lege clară prin răspunsul comunicat intimatei, nu se specifică niciun temei de drept şi care ar fi acel act normativ avut în vedere.

Prin adresa înregistrată sub nr. x/02.10.2013, Ministerul Sănătăţii a comunicat faptul că instituţiile de învăţământ superior nu pot înfiinţa clinici universitare de medicină dentară cu regim de ambulator de specialitate, întrucât textul art. 135 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 nu prevede această posibilitate. Emitentul răspunsului a apreciat că ambulatoriu de specialitate este reglementat de OMS nr. 39/2008 şi poate fi organizat doar în cadrul unui spital astfel că Ministerul Sănătăţii nu are temei legal în vederea avizării ambulatoriului de specialitate în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Tg. Mureş.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că refuzul recurentului-pârât de a soluţiona în mod favorabil cererea formulată de intimata-reclamantă, este nejustificat, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, "Pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din misiunea asumată, orice instituţie de învăţământ superior poate cuprinde următoarele componente organizatorice: facultăţi, departamente, institute, centre sau laboratoare, unităţi de proiectare, centre de consultanţă, clinici universitare, studiouri şi ateliere artistice, teatre, muzee, centre pentru formarea continuă a resurselor umane, unităţi de microproducţie şi prestări servicii, staţiuni experimentale sau alte entităţi pentru activităţi de producţie şi transfer de cunoaştere şi tehnologie."

Art. 174 alin. (7) din aceeaşi lege prevede că "Învăţământul superior şi postuniversitar din domeniul sănătate se desfăşoară în unităţi sanitare publice, în institute, în centre de diagnostic şi tratament, în secţii cu paturi, în laboratoare şi în cabinete. Conform legii speciale, se pot constitui clinici universitare, din una sau mai multe secţii clinice, în specialităţi înrudite, din spitale publice sau private, în care sunt organizate activităţi de învăţământ şi cercetare ale departamentelor universitare."

Cererea adresată de către intimata-reclamantă Ministerului Sănătăţii a fost corect fundamentată pe dispoziţiile art. 135 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, conform cărora "(1) Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate se asigură de către medicii de specialitate împreună cu alt personal specializat şi autorizat în condiţiile legii şi se acordă prin următoarele structuri medicale: ... a) cabinete medicale de specialitate organizate conform legislaţiei în vigoare privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale; ... b) unităţi medicale ambulatorii de specialitate, organizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, care funcţionează independent sau integrat în structura spitalelor; ... c) cabinete medicale ambulatorii de specialitate din structura spitalului care nu fac parte din ambulatoriul de specialitate/integrat al spitalului; ... d) furnizori autorizaţi pentru îngrijiri de specialitate la domiciliu; ... e) unităţi medicale ambulatorii ale universităţilor de medicină şi farmacie acreditate şi ale universităţilor care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate."

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, asistenţa medicală ambulatorie de specialitate este permisă inclusiv în cadrul unităţilor medicale ambulatorii ale universităţilor de medicină şi farmacie acreditate şi ale universităţilor care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate, reclamanta-intimată având o astfel de calitate, şi nu doar în cadrul spitalelor, sau unităţilor integrate unui spital public sau universitar, cum în mod eronat susţine recurentul.

În consecinţă, nu se identifică nicio normă legală prohibitivă, prin care să fie interzisă înfiinţarea unei clinici universitare cu regim de ambulator de specialitate în cadrul universităţii de medicină acreditată şi, de asemenea, nu există nicio dispoziţie legală expresă prin care să se statueze că regimul ambulator de specialitate se desfăşoară exclusiv în cadrul spitalelor publice sau private.

Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 39 din 16 ianuarie 2008 invocat de recurent priveşte reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului însă dispoziţiile acestui act normativ nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 135 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006, care prevăd în mod expres posibilitatea acordării asistenţei medicale ambulatorii de specialitate şi prin unităţile medicale ambulatorii ale universităţilor de medicină şi farmacie acreditate şi ale universităţilor care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate.

Mai mult, se constată că motivul refuzului Ministerului Sănătăţii de a emite aviz favorabil în vederea înfiinţării ambulatoriului de specialitate medicină dentară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Tg. Mureş a constat în susţinerea potrivit căreia, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior nu pot fi înfiinţate clinici cu regim ambulator de specialitate întrucât nu ar exista un temei legal şi nu pentru că documentaţia depusă de intimată ar fi incompletă sau pentru alte motive relative la o lipsă de specializare a medicilor sau de un scop ilegitim al obţinerii avizului.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind parte care a pierdut procesul, se va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON constând în onorariul de avocat, redus potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În analiza proporţionalităţii cuantumului onorariului de avocat cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, se constată că obiectul prezentului litigiu are o complexitate redusă faţă de faptul că soluţionarea litigiului nu a presupus decât un singur termen de judecată, că pentru dezlegarea litigiului nu a fost necesară administrarea unor probe ample.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 132 din 14 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă pârâtul la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, reduse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 decembrie 2019.