Incompatibility of public hospital manager with sole proprietorship status under Law No. 95/2006

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2019

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 21.07.2016 reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/06.07.2016 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 251/CA/2016 - PI din 07 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 251/CA/2016 - PI din 07 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii, apreciind că aceasta este nelegală.

În drept, recurentul-reclamant, A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

Instanţa de fond nu a ţinut cont de motivele invocate în susţinerea acţiunii, considerându-le nefondate, a reţinut exclusiv doar apărările pârâtei din întâmpinare, fără a avea în vedere aspecte esenţiale ale cauzei.

În cauză au fost invocate mai multe acte normative, legi cu caracter special, care reglementează situaţii asemănătoare, dar distincte, respectiv Legea nr. 161/2003 - care reglementează "conflictul de interese", Legea nr. 176/2010 - care dispune referitor la integritatea în exercitarea funcţiei publice şi care este lege-cadru de reglementare a A.N.I. şi Legea nr. 95/2006 - privind incompatibilităţile în exercitarea anumitor funcţii publice însă soluţia/hotărârea recurată se fundamentează exclusiv pe dispoziţiile a 2 - 3 articole din Legea nr. 95/2006, privind incompatibilităţile.

Arată că pârâta a fost sesizată în anul 2013 cu o cerere prin care se solicita ca recurentul reclamant să fie verificat, cerere care a fost înregistrată sub nr. x/20.09.2013.

Respectiva cerere avea la bază un contract de prestări servicii, pe care recurentul reclamant l-am încheiat în calitatea sa de "evaluator", din cadrul unei comisii de evaluare a Spitalului Providentia Iaşi.

Pârâta nici până la acest moment nu a dat un răspuns acestei cereri de verificare deşi avea obligaţia conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 să manifeste celeritate în soluţionarea lucrării respective. Or aceasta lucrare a fost soluţionată după aproximativ 3 ani.

Pârâta a încălcat astfel cel puţin 2 principii după care se desfăşoară activitatea sa de evaluare, conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010: celeritatea şi buna administrare şi chiar legalitatea.

Nu s-a pus în discuţie decât ulterior aspectul stării de incompatibilitate a recurentului reclamant, iar soluţia dată de către instanţa de fond o consideră nelegală întrucât nu a sesizat că starea de incompatibilitate dacă ar fi subzistat anterior în prezent nu mai subzistă deoarece întreprinderea individuală a recurentului a fost radiată din data de 22.03.2016 anterioară finalizării Raportului de către pârâtă.

Acest aspect care nu a fost reţinut nici de către pârâtă şi nici de instanţa de fond la judecarea cauzei în primă instanţă.

Însăşi legiuitorul dispune că în anumite situaţii, unde nu s-a produs vreun prejudiciu şi atingerea este minimă se poate dispune conform art. 25 alin. (3)-(4), din Legea nr. 176/2010, aplicarea unei sancţiuni disciplinare, alta decât mustrarea sau avertismentul.

Susţine astfel că aplicarea sancţiunilor, în acest caz se face gradual şi de către comisiile de disciplină abilitate, acestea întotdeauna raportând respectiva sancţiune în funcţie de gravitatea faptei, de paguba sau prejudiciul suferit de către instituţie, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate, sau mai exact de derulare a activităţii profesionale într-o asemenea calitate incompatibilă.

Susţine şi că Raportul de evaluare devine caduc, deoarece sancţiunea pe care ar fi urmat să o propună ca urmare a constatării stării de incompatibilitate, trebuia făcută într-un termen de 6 luni de zile din momentul rămânerii definitive a respectivului Raport.

Legiuitorul nu dispune expres prorogarea acestui termen, în eventualitatea unui proces pe rol, având ca obiect o solicitare de anulare a sa, iar termenul de 6 luni de zile respectiv a expirat.

Referitor la aprecierea dată de instanţa de fond cu privire la calitatea de "titular al întreprinderii individuale", pe care o asimilează cu calitatea unei persoane care "conduce o entitate economică"

Susţine astfel că instanţa de fond face o confuzie intre "întreprinderea individuală" care vizează un singur individ şi "asociaţia/întreprinderea familială" care este într-adevăr este o "entitate economica". Din acest punct de vedere arată că termenul "entitate" vizează un cumul de persoane şi este în contradicţie cu termenul de "individual" cum este cazul "întreprinderii individuale".

Instanţa de fond invocă disp. art. 24 din O.U.G nr. 44/2008, în care enumeră câteva dintre posibilităţile unui angajator persoana fizică, însă acestea trebuie raportate la situaţia recurentului reclamant.

Recurentul reclamant susţine că nu am desfăşurat activităţi cu caracter economic, ca "entitate" şi nici nu am avut vreo colaborare în acest sens instanţa de fond raportând greşit calitatea sa individuală, din cadrul respectivei întreprinderi, la două noţiuni cu atribut de conducere, manageriale.

Recurentul arată că nu am fost "managerul" întreprinderii individuale, ci "titularul" acesteia şi nu am avut niciun angajat sau colaborator, or, termenul de "manager" înseamnă "conducător" şi nu se regăseşte în cauză.

Legiuitorul nu a avut în vedere prin termenul de "manager" sau "funcţii de manager" situaţia titularilor de "întreprinderi individuale", aceştia având calitatea de "titulari".

În drept invocă dispoziţiile legale precizate în conţinutul cererii de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 09 martie 2017, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recurentul-reclamant cererea de recurs consideră că este nefondat, întrucât soluţia instanţei de fond, de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de A. este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii.

Recurentul-reclamant este cel care interpretează greşit dispoziţiile legale incidente în cauza dedusă judecaţii, şi nicidecum instanţa de fond

Fată de criticile de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant conform cărora "...instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art. 12 alin. (3) (sesizarea cu rea-credinţă) coroborat cu art. 31 din Legea nr. 176/2010 . . . . . . . . . .deoarece cele semnalate în sesizarea din anul 2013 nu s-au confirmat" învederează că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Verificând temeinicia susţinerilor părţilor, materialul probator administrat în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente, în mod corect instanţa de fond a înlăturat ca nefondat motivul de nulitate invocat de reclamant motivând aceasta prin faptul că, în conformitate cu prevederile art. 8 şi art. 10 lit. f) din Legea nr. 176 din 2010, inspectorul de integritate, în cadrul aceleiaşi lucrări, poate să desfăşoare activitatea de evaluare pe mai multe paliere, respectiv situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor şi, pentru fiecare dintre acestea să întocmească un raport de evaluare.

Concret, inspectorul de Integritate, prin raportul de evaluare nr. 28369/G/1106.07.2016, ce face obiectul analizei prezentei cauze, a identificat existenţa doar a unor elemente de incompatibilitate, respectiv a reţinut că recurentul reclamant, prin deţinerea simultană, în perioada 17.02.2011-22.03.2016, a funcţiei de director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic CF Oradea, membru al comitetului director al acestei unităţi spitaliceşti, şi calităţii de titular al "A. Întreprindere Individuală " a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prevăzut de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având, deci, prerogativa legală ca, în cadrul aceleiaşi lucrări, să evalueze în continuare, respectarea de către persoana evaluată a regimului juridic al conflictului de interese ori a averii, întocmind pentru fiecare din aceste situaţii, câte un raport de evaluare distinct.

Referitor la argumentele invocate de reclamant cu privire la dobândirea calităţii de evaluator de spitale şi, respectiv a desfăşurării de activităţi în această calitate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acestea nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate reţinută de inspectorul de integritate prin raportul de evaluare contestat.

Recurentul-reclamant susţine faptul că soluţia dată de instanţa de fond este nelegală deoarece starea de incompatibilitate a subzistat anterior şi în prezent nu mai subzistă însă aceste motive ce privesc legalitatea raportului de evaluare nu au fost invocate de către reclamant în cadrul contestaţiei pe care a formulat-o împotriva raportului de evaluare nr. x/06.07.2016 ci sunt invocate pentru prima oară în fata instanţei de recurs.

Instanţa de recurs este investită să se pronunţe cu privire la legalitatea sentinţei recurate, ori în lipsa unor atare susţineri ale reclamantului la instanţa de fond, instanţa de recurs se află în imposibilitatea de a cenzura soluţia instanţei de fond raportat la aceste de susţineri.

În acelaşi context, recurentul-reclamant susţine în mod nefondat că şi pârâta ANI a încălcat principiul celerităţii şi al bunei administrări deoarece evaluarea a durat 3 ani.

În ceea ce priveşte perioada de timp în care Agenţia Naţională de Integritate poate desfăşura activitatea de evaluare, legiuitorul a precizat că această evaluare se desfăşoară în perioada exercitării funcţiilor cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Or. în speţă, activitatea de evaluare s-a efectuat pe perioada exercitării funcţiei de director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic CF Oradea, membru al comitetului director al acestei unităţi spitaliceşti, deci cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările si completările ulterioare.

Fată de susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora raportul de evaluare este caduc deoarece sancţiunea pe care ar fi urmat să o propună ca urmare a constatării incompatibilităţii trebuia să o facă într-un termen de 6 luni care a expirat învederează că acestea sunt nefondate, fiind rezultatul unei greşite interpretări de către recurentul-reclamant a dispoziţiilor art. 11 şi, respectiv art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare, deoarece abia după rămânerea definitivă a raportului de evaluare. începe să curgă prescripţia răspunderii administrative si, respectiv operează sancţiunile prevăzute de texte de lege.

Acelaşi mod de interpretare a fost dat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 924 din 24.03.2016 şi, respectiv nr. 1950/16.06.2016.

În cadrul acţiunii ce are ca obiect anularea raportului de evaluare se analizează legalitatea unui act administrativ, fără a se stabili răspunderea administrativă în persoana celui evaluat.

Instanţa de contencios administrativ nu poate analiza o eventuală răspundere disciplinară în lipsa cercetării prealabile disciplinare şi a emiterii unui act de sancţionare.

Analiza prescripţiei răspunderii administrative poate fi efectuată de instanţa investită cu acţiune în răspundere disciplinară, contravenţională sau patrimonială şi nu de instanţa de contencios administrativ, investită cu analiza legalităţii actului administrativ emis de autoritatea competentă.

Dacă s-ar reţine raţionamentul recurentului-reclamant, ar însemna, astfel, să rămână goale de conţinut prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010 prin care legiuitorul a reglementat expres perioada în care Agenţia Naţională de Integritate poate desfăşura activitatea de evaluare, şi respectiv art. 26 alin. (3) din acelaşi act normativ care stabileşte că prescripţia privind răspunderea administrativă curge de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare.

Astfel, conform normelor legale enunţate mai sus, pe tot parcursul desfăşurării activităţii de evaluare se întrerupe orice prescripţie cu privire la răspunderea administrativă a persoanei evaluate.

Nu pot fi reţinute ca fondate criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant potrivit cărora instanţa de fond a aplicat greşit norma de drept material deoarece calitatea de titular al unei întreprinderi individuale o asimilează şi o raportează greşit cu calitatea unei persoane care conduce o entitate economică deoarece în mod corect instanţa de fond a arătat că, desfăşurarea de către întreprinderea individuală a unei singure activităţi, respectiv achiziţionarea de produse cosmetice, ce nu a avut legătură cu domeniul medical, nu este de natură să înlăture cazul de incompatibilitate în care se află reclamantul prevăzut de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sens în care şi-a motivat soluţia în raport cu art. 178 alin. (1) şi art. 181 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale instanţa de fond corect a reţinut că reclamantului, în calitatea sa membru al comitetului director, respectiv director financiar-contabil, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare referitoare la incompatibilităţi.

De asemenea. instanţa de fond a reţinut că A., ca titular al întreprinderii individuale, conform art. 24 din O.U.G nr. 44/2008 cu modificările si completările ulterioare organizează şi exploatează întreprinderea individuală, concluzionând că desfăşoară o activitate de conducere, efectuând toate operaţiunile necesare desfăşurării activităţii întreprinderii individuale.

Instanţa de fond a reţinut că atât din conţinutul celor două noţiuni, cât şi din cuprinsul înscrisurilor depuse în probaţiune la dosarul cauzei, rezultă că aceleaşi tipuri de activităţi pe care le desfăşoară în calitate de director financiar-contabil le efectuează şi la întreprinderea individuală al cărui titular este, încălcând astfel dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Intenţia legiuitorului, prin norma de trimitere de la art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, este în sensul de a institui incompatibilitatea şi pentru membrii comitetului director, respectiv director financiar-contabil, care are încheiat cu unitatea spitalicească contract de administrare, cu exercitarea unei activităţi sau a oricărei alte funcţii de administrare prin similitudine cu incompatibilitatea instituită managerului de spital de a exercita orice altă activitate sau funcţie de manager.

Prin urmare, de esenţa celor două noţiuni este atributul de conducere.

Aşa fiind, şi desfăşurarea activităţilor de către A. ca titular al întreprinderii individuale menţionată mai sus, se circumscriu celor prevăzute de legiuitor la art. 178 alin. (1) lit. b).) din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acestea reprezintă activităţi manageriale.

Prin utilizarea sintagmei "alte funcţii de manager" legiuitorul a avut în vedere şi situaţia celor care sunt titulari ai întreprinderilor individuale independent de obiectul de activitate al acestor întreprinderi şi, respectiv de cuantumul veniturilor realizate.

Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că indiferent dacă o persoană este numită director financiar-contabil definitiv sau doar interimar, voinţa legiuitorului de reglementare a stării de incompatibilitate este aceeaşi, în ambele situaţii persoana respectivă exercitând aceleaşi atribuţii în domeniile managementului activităţii de audit public intern, managementului economic-financiar, etc, si având de realizat aceeaşi indicatori de performantă.

Prin urmare, incompatibilitatea prevăzută de art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. .(9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare se aplică şi managerului interimar, or, în speţă, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând prevederile acestor dispoziţii legale, întrucât, în perioada 17.02.2011-22.03.2016, a deţinut simultan funcţia de director financiar- contabil în cadrul Spitalului Clinic CF Oradea, membru al comitetului director al acestei unităţi spitaliceşti, şi calitatea de titular al "A. Întreprindere Individuală".

În concluzie, recurentul reclamant, prin deţinerea simultană, în perioada 17.02.2011-22.03.2016, a funcţiei de director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic CF Oradea, membru al comitetului director al acestei unităţi spitaliceşti, şi calităţii de titular al "A. întreprindere Individuală" a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prevăzut de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanţa a preschimbat termenul de soluţionare a cererii de recurs de la data din 14 ianuarie 2020, la 10 decembrie 2019, stabilit prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018, prin care, constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului de către completul de filtru în camera de consiliu prin prisma exigenţelor impuse art. 493 din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând speţa dedusă judecăţii în raport de motivele invocate prin cererea de recurs şi apărările formulate de intimata pârâtă prin întâmpinare se reţin următoarele:

Aşa cum a constatat instanţa de fond, în cauză, prin Raportul de evaluare nr. x/06.07.2016 s-a constatat că persoana evaluată - recurentul reclamant - a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prevăzut de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, întrucât a deţinut simultan, în perioada 17.02.2011 - 22.03.2016, funcţia de director financiar contabil şi membru al comitetului director din cadrul Spitalului Clinic CF Oradea şi calitatea de titular al "A. Întreprindere Individuală".

De asemenea instanţa de fond a avut în vedere în mod corespunzător normele juridice incidente în raport de starea de incompatibilitate constatată prin raportul de evaluare contestat, respectiv:

Art. 115 din Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei care prevede: "Alte cazuri de incompatibilităţi şi interdicţii sunt cele stabilite prin legi speciale."

În acest context, prezumtiva stare de incompatibilitate reţinută faţă de situaţia în care s-a aflat recurentul reclamant este determinată de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma sa în vigoare raportat la perioada pentru care s-a reţinut starea de incompatibilitate, potrivit cărora, funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei altei funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate.

Această dispoziţie legală se coroborează cu art. 181 alin. (1) şi (9) din Legea 95/2006 potrivit cărora:

"(1) În cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul financiar-contabil,..."

"(9) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b)-d) referitoare la incompatibilităţi (...) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care ocupă funcţii specifice comitetului director."

Interpretarea dată însă acestor dispoziţii legale de către instanţa de fond în speţa dedusă judecăţii este una care extinde în mod nepermis, prin analogie, starea de incompatibilitate analizată la o altă situaţie decât cea avută în vedere prin normele de reglementare.

Astfel, reclamantului ca titular al unei întreprinderi individuale îi sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Potrivit art. 1 alin. (1) al acestui act normativ, scopul acestei reglementări îl constituie "accesul la activităţile economice din economia naţională astfel cum sunt prevăzute în Codul CAEN (...) persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale".

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 în sensul acestei reglementări prin activitate economică se înţelege activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.

De asemenea, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008: "Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului."

Or, raportându-ne la incompatibilitatea reglementată de art. 181 alin. (9) din Legea 95/2006 cu referire la art. 178 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ se constată că aceasta nu are în vedere calitatea de comerciant, respectiv efectuarea de acte şi fapte de comerţ de către titularul întreprinderii individuale, ceea ce constituie scopul înfiinţării unei astfel de întreprinderi, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 44/2008, ci calitatea de manager.

În înţelesul comun prin manager, se înţelege o persoană care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parţial, funcţiile de previziune şi organizare a activităţii, de coordonare şi antrenare a personalului subordonat şi de control asupra obiectivelor propuse.

În acest sens Înalta Curte reţine că atunci când legiuitorul a dorit să reglementeze o anumită incompatibilitate între o funcţie publică şi calitatea de comerciant persoană fizică a făcut-o în mod expres iar nu prin raportare la noţiuni cum este aceea de "manager" care are o accepţiune distinctă de aceea de comerciant.

Astfel, spre exemplu, art. 82 alin. (1) lit. d) şi e) Legea 161/2003 reglementând incompatibilităţile în situaţia calităţilor de deputat sau senator arată pe de o parte că acestea sunt incompatibile cu funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale iar pe de altă parte în raport de calitatea de comerciant persoană fizică.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cuprinsul art. 84 lit. f) şi g) din Legea 161/2003 care reglementează incompatibilităţile în situaţia deţinerii funcţiei de membru al Guvernului, precum şi în alte cazuri în care se reglementează incompatibilităţile altor funcţii publice.

În consecinţă, se reţine că legiuitorul reglementând regimul incompatibilităţilor nu a creat o similitudine între noţiunea de "manager" şi aceea de "comerciant".

Este adevărat că un comerciant este în esenţă managerul propriei sale întreprinderi, însă din punctul de vedere al incompatibilităţilor reglementate în legislaţia noastră noţiunea de "manager" se raportează la calitatea unei persoane de a conduce o entitate economică, a organiza activitatea acesteia, a antrena a personalul subordonat şi de control asupra obiectivelor propuse, ceea ce presupune existenţa unei entităţi economice care are un personal a cărui activitate este condusă de manager, iar nu exercitarea de acte şi fapte de comerţ pentru sine de către o persoană fizică ce nu are atribuţii de conducere a activităţii unui anumit personal.

În acest sens se are în vedere că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, titularul unei întreprinderi individuale poate avea calitatea de angajator (art. 24 din O.U.G. nr. 44/2008) şi implicit pe aceea de manager al întreprinderii individuale astfel organizate, în aceste condiţii cumulând calitatea de comerciant persoană fizică cu aceea de conducător al activităţii şi personalului angajat (manager) însă, în raport de incompatibilitatea analizată. această calitate se impune a fi demonstrată în concret iar nu numai raportată ipotetic la posibilităţile pe care le are titularul unei întreprinderi individuale.

În speţă s-a demonstrat însă contrariul, în sensul că recurentul reclamant a folosit forma de organizare a întreprinderii individuale pentru a exercita activităţi proprii, ce pot fi subsumate actelor şi faptelor de comerţ, neavând în perioada relevantă angajaţi şi, în consecinţă, întreprinderea individuală a cărui titular este neputând fi analizată ca entitate ce desfăşoară diverse activităţi prin personalul său care să fie coordonate de reclamant ca manager.

Pe de altă parte, dacă prin art. 181 alin. (9) din Legea 95/2006 cu referire la art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006 legiuitorul ar fi dorit să reglementeze o incompatibilitate între calitatea de membru în comitetului director al unui spital şi calitatea de comerciant persoană fizică, exercitată de recurentul reclamant prin intermediul întreprinderii individuale a cărui titular este, ar fi reglementat această incompatibilitate în mod expres, aşa cum a făcut-o în situaţia incompatibilităţilor exemplificate anterior, iar nu prin raportare la calitatea de manager.

De altfel, din analiza reglementării situaţiilor de incompatibilitate reglementate prin art. 178 alin. (1) din Legea 95/2006 rezultă că scopul reglementării acestora este aceea de a nu permite cumulul mai multor funcţii de conducere sau de execuţie, a căror scop pot intra în conflict, de către aceeaşi persoană, iar nu interzicerea exercitării activităţii de comerciant.

În raport de aceste considerente în speţă nu se poate reţine relativ la situaţia cuprinsă în raportul de evaluare existenţa incompatibilităţii art. 181 alin. (9) din Legea 95/2006 cu referire la art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006 în ceea ce-l priveşte pe recurentul reclamant.

Dat fiind considerentele anterior prezentate este inutil a se mai analiza celelalte susţineri şi apărări invocate de părţi în recurs.

Faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va admite acţiunea formulată de reclamant, anulîndu-se Raportul de evaluare nr. x/06.07.2016 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 251/CA/2016 - PI din 7 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Raportul de evaluare nr. x/06.07.2016 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de integritate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 decembrie 2019.