Ethics sanctions annulled as code provision already struck down for vagueness; CSM ordered to pay costs.

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2019

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarelor conexate, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

1. Hotărârile contestate

Prin Hotărârea nr. 171 din 16 februarie 2016 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a constatat că magistratul A. "a încălcat normele de conduită prevăzute de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic".

Prin Hotărârea nr. 557 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a respins contestaţia formulată de magistrat împotriva Hotărârii nr. 171 din 16 februarie 2016 a secţiei pentru Judecători.

Pentru a hotărî astfel, secţia pentru Judecători a reţinut, în esenţă, că magistratul a avut, faţă de un coleg judecător, un comportament concretizat în afirmaţii cu conotaţie peiorativă, defăimătoare, incompatibil cu normele de conduită prevăzute de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic care interzic expres exprimarea de către un magistrat a părerii cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor.

Soluţia pronunţată şi considerentele de fapt şi de drept expuse în hotărâre de secţia pentru Judecători au fost menţinute ca atare prin hotărârea Plenului CSM, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia administrativă formulată de magistratul vizat.

2. Cererile de chemare în judecată

Prin acţiunea depusă la 12.04.2016 (data poştei) şi înregistrată ca dosar nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-civilă, de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A. a formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea Hotărârii nr. 557 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 171 din 16 februarie 2016 a secţiei pentru Judecători, precum şi a lucrării nr. 10760, înscrise la pct. 11 pe ordinea de zi a şedinţei secţiei pentru Judecători din 17.05.2016, prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea prealabilă formulată de contestatoare împotriva hotărârilor mai sus menţionate.

Prin sentinţa nr. 63.06.2016, Curtea de Apel Târgu-Mureş şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde cauza a fost înregistrată, la data de 08.07.2016, pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi nr. 153/43/2016.

Prin acţiunea formulată la 12.07.2016 (data poştei) şi înregistrată ca dosar nr. x/2016 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, aceeaşi contestatoare a promovat recurs împotriva Hotărârii nr. 557 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins plângerea formulată contra Hotărârii nr. 171 din 16 februarie 2016 a secţiei pentru Judecători şi s-a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea verificării existenţei încălcării Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Prin încheierea de şedinţă din 15.11.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.

Prin acţiunea depusă la 13.10.2016 şi înregistrată ca dosar nr. x/2016 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, aceeaşi contestatoare a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 557 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins contestaţia administrativă împotriva Hotărârii nr. 171 din 16 februarie 2016 a secţiei pentru Judecători.

Prin încheierea de şedinţă din 17.03.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.

În fapt, prin acţiunile conexate, completate şi precizate, contestatoarea a arătat că a fost sancţionată deontologic pentru că, în calitatea sa de judecător şi de preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, a avut o luare de poziţie publică referitoare la preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu cazul "Rarinca", imediat după pronunţarea deciziei definitive din apel de achitare a inculpatei şi înainte de introducerea unei contestaţii în anulare de către DNA.

În esenţă, contestatoarea a criticat hotărârea secţiei pentru Judecători şi hotărârea Plenului pentru lipsa de claritate şi previzibilitate a normei legale cuprinse în art. 18 alin. (2) din Codul deontologic aprobat prin Hotărârea CSM nr. 328/2005, care a fost reţinută drept temei legal al celor două acte.

A mai invocat contestatoarea împrejurarea că declanşarea procedurii de cercetare a sa s-a realizat prin sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare în baza unui proces-verbal întocmit de adjunctul inspectorului-şef de la acea dată, care avea funcţia de procuror (deşi era vorba de o chestiune ce viza cariera, disciplina, deontologia judecătorilor), dar şi motive legate de incompatibilitatea unor membri ai CSM şi faptul că, în mod nelegal, s-a transformat procedura disciplinară iniţiată în procedură deontologică.

A susţinut, în acest context că este relevantă motivarea Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei nr. 304/2018, potrivit căreia textul de lege nu poate fi interpretat decât în sensul că un inspector judiciar cu calitatea de procuror nu poate interveni în procedurile ce privesc un judecător, iar în măsura în care s-a ajuns la această situaţie instanţele judecătoreşti sunt competente să analizeze acest aspect, iar nu Curtea Constituţională a României.

Or, actul de sesizare, din oficiu, al Inspecţiei Judiciare a fost semnat de inspectorul şef adjunct cu funcţie de procuror, motiv pentru care, având în vedere cele două decizii indicate anterior, este lovit de nulitate absolută pentru lipsa capacităţii inspectorului judiciar procuror de a realiza acte în ceea ce priveşte judecătorii. Nulitatea acestui act este de natură a conduce la nulitatea absolută a întregii procedurii la inspecţiei, inclusiv a actului prin care aceasta s-a finalizat.

Rezoluţia finală a inspecţiei judiciare a fost calificată de Înalta Curte - sectia de contencios administrativ şi fiscal ca fiind un act cu dublă natură, pe de o parte, reprezentând actul de finalizare a procedurii administrative al inspecţiei, iar, pe de altă parte, constituind actul de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii. Însă acest act este nul din ambele perspective, aspect ce conduce la o nelegală sesizare a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi la nulitatea absolută a hotărârii adoptate.

În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie Asociaţia Magistraţilor din România, admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 18 decembrie 2019.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 09.11.2019 (dosar fond nr. x/2016 ÎCCJ - fila x vol. II), contestatoarea A. a precizat că prezenta procedură judiciară constituie contestaţie în temeiul art. 29 alin. (5), (7) din Legea nr. 317/2004 (forma în vigoare la data contestaţiei), în raport cu cele statuate prin decizia nr. 304/2018 pronunţată de Curtea Constituţională a României.

3. Apărările intimatului şi răspunsul contestatoarei la acestea

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinări, invocând excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ şi a recursului, hotărârea Plenului putând fi atacată doar cu contestaţie, conform Legii nr. 317/2004.

În acest context, a solicitat conexarea dosarelor, iar pe fond, respingerea acţiunilor ca neîntemeiate.

A susţinut, în esenţă, că procedura administrativă s-a desfăşurat legal, şi că, în urma acesteia, în mod temeinic şi legal Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut încălcarea de către magistratul vizat a prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Contestatoarea a depus răspunsuri la întâmpinări, prin care a reiterat principalele susţineri din contestaţia administrativă şi din acţiunile introductive conexate.

4. Probe

În cauză a fost administrată, la cererea ambelor părţi, proba cu înscrisuri.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra acţiunilor conexe

Examinând hotărârile contestate, prin prisma criticilor formulate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că acţiunile conexe, astfel cum au fost completate şi precizate ca reprezentând o procedură unică, aceea a contestaţiei prevăzute de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, sunt întemeiate, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Principala critică adusă de contestatoare prin acţiunile conexe precizate este aceea că s-a reţinut în sarcina sa încălcarea art. 18 alin. (2) din Codul Deontologic, articol care a fost anulat prin decizia definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2016, motivat de faptul că este lipsit de claritatea şi previzibilitatea cerute de principiul legalităţii.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 2215 din 17 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa supremă a dispus anularea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 şi menţinerea soluţiei de respingere a cererilor de anulare a dispoziţiilor art. 36 alin. (6) şi (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 326/2005 şi ale art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/15.11.2012.

Această decizie definitivă de anulare parţială a actului normativ incident în cauză produce efecte inter partes, ca orice hotărâre judecătorească, independent de împrejurarea publicării ei în Monitorul Oficial al României, impusă prin prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004 pentru asigurarea efectelor erga omnes.

Totodată, reţine din actele aflate la dosar că, în speţă, contestatoarei i s-a imputat încălcarea prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât aceasta ar fi făcut mai multe afirmaţii cu conotaţie peiorativă, defăimătoare, la adresa judecătorului ce îndeplinea la data faptelor funcţia de preşedinte al instanţei supreme.

S-a apreciat, atât de către secţia pentru Judecători, cât şi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că acest comportament al contestatoarei este incompatibil cu normele de conduită prevăzute de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic care interzic expres exprimarea de către un magistrat a părerii cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, art. 18 alin. (2) din Codul deontologic (forma în vigoare la data faptei reţinute în sarcina contestatoarei) prevede: "Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor."

Această dispoziţie a Codului deontologic - act administrativ cu caracter normativ ce stă la baza emiterii actelor administrative cu caracter individual contestate în cauză - a fost anulată însă prin decizia nr. 2215/17.04.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Or, Înalta Curte reaminteşte principiul general de drept nullum crimen, nulla poena sine lege, în conformitate cu care nu se poate imputa o abatere de la o normă legală sau regulamentară, dacă fapta în discuţie nu este prevăzută de o lege în vigoare şi, cu atât mai puţin s-ar putea aplica o sancţiune dacă fapta şi sancţiunea nu sunt expres prevăzute de lege.

Prin urmare, câtă vreme norma invocată ca temei legal al Hotărârii nr. 171/16.02.2016 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi al Hotărârii nr. 557/17.05.2016 a Plenului CSM, nu mai există în ordinea de drept, fiind anulată prin hotărâre judecătorească definitivă a instanţei de contencios administrativ, este evident că ambele hotărâri contestate, precum şi actele prealabile, care au stat la baza emiterii acestora şi care tind la angajarea răspunderii contestatoarei pentru încălcarea respectivelor prevederi Codului deontologic, apar ca fiind lipsite de temei legal, nemaiputând fi menţinute.

Faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată, de anulare a ambelor hotărâri, cu consecinţa desfiinţării întregii proceduri ce o vizează pe contestatoare din perspectiva pretinsei încălcări a Codului deontologic, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor subsidiare formulate de către aceasta prin acţiunile conexe şi care vizează legalitatea declanşării şi desfăşurării procedurii propriu-zise (cu atât mai mult, cu cât în mare parte acestea au fost analizate şi tranşate definitiv prin decizia mai sus menţionată).

De asemenea, în considerarea prevederilor art. 61 alin. (1), (3) şi art. 67 alin. (1) din C. proc. civ. şi a caracterului de simplă apărare a interesului contestatoarei, cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de Asociaţia Magistraţilor din România va primi aceeaşi soluţie cu cererile principale.

IV. Soluţia Înaltei Curţi asupra acţiunilor conexe şi temeiul juridic al acesteia

În baza art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 29 alin. (7), (9) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va admite acţiunile conexe, astfel cum au fost completate şi precizate, formulate de contestatoarea A. şi va anula Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 557 din 17 mai 2016 şi Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 171 din 16 februarie 2016.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe intimatul căzut în pretenţii la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, solicitate prin contestaţie (dosar fond nr. x/2016 ÎCCJ - fila x din vol. I) şi în şedinţă publică şi dovedite potrivit chitanţei depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite acţiunile conexe, astfel cum au fost completate şi precizate, formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 557 din 17 mai 2016 şi Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 171 din 16 februarie 2016.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la plata sumei de 20 RON cu titlul de cheltuieli de judecată către contestatoare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 decembrie 2019.