Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6557/2019 AI generated

Proportionality of financial correction for restrictive qualification criteria and bid evaluation errors in public procurement

Case Number Decizia nr. 6557/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice partially admitted the appeal, annulling in part the challenged decision and reducing the financial correction imposed from the maximum statutory rate of 25% to 10% of the contract value, thereby partially prevailing for the plaintiff authorities while upholding the finding of procedural irregularities. The dispute concerned an action to annul a financial correction note and the decision rejecting its appeal, which had imposed a 25% penalty for two main irregularities: the restrictive nature of qualification criteria that failed to explicitly allow equivalent documents for operators from other EU/EEA states regarding technical and safety authorizations, and breaches of transparency and equal treatment during the evaluation of the winning bid from an association of companies. The court determined that while the irregularities regarding the restriction of cross-border participation and minor formal or technical discrepancies in the bid evaluation were valid, the application of the maximum 25% correction was disproportionate and excessive in light of the specific gravity and nature of the deviations, leading to the reduction of the sanction based on the principles of proportionality. The decisive legal basis included Articles 177 and 178 of Emergency Ordinance No. 34/2006 concerning public procurement criteria, Article 2(n) and Article 17 of Government Emergency Ordinance No. 66/2011 regarding financial corrections, and Annex I, Part I of Government Decree No. 519/2014 establishing the methodology for determining financial corrections.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 190 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 177 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 31 din Legea nr. 333/2003; Proportionality of financial correction for restrictive qualification criteria and bid evaluation errors in public procurement: The dispute concerned an action to annul a financial correction note and the decision rejecting its appeal, which had imposed a 25% penalty for two main irregularities: the restrictive nature of qualification criteria that failed to explicitly allow equivalent documents for operators from other EU/EEA states regarding technical and safety authorizations, and breaches of transparency and equal treatment during the evaluation of the winning bid from an association of companies. The court determined that while the irregularities regarding the restriction of cross-border participation and minor formal or technical discrepancies in the bid evaluation were valid, the application of the maximum 25% correction was disproportionate and excessive in light of the specific gravity and nature of the deviations, leading to the reduction of the sanction based on the principles of proportionality. The decisive legal basis included Articles 177 and 178 of Emergency Ordinance No. 34/2006 concerning public procurement criteria, Article 2(n) and Article 17 of Government Emergency Ordinance No. 66/2011 regarding financial corrections, and Annex I, Part I of Government Decree No. 519/2014 establishing the methodology for determining financial corrections.

Keywords

AI generated
public procurement financial corrections disproportionate penalty proportionality procedural limitations judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Substantive ground cited in the dispositive section to justify the partial cassation and the admission of the appeal based on errors in applying the law.
art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
Pentru documentul de calificare "Aviz" prin lipsa menţiunii echivalent pentru operatorii potenţiali interesaţi străini nu au fost respectate principiile tratamentului egal şi al transparenţei, statuate la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi, în conformitate cu prevederile O.G.
art. 190 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006
Din acest punct de vedere, şi coroborat cu prevederile art. 190 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006 şi a anexei 2 la Ordinul ANRMAP nr.
art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
(2) şi art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, că lipsa menţiunii referitoare la posibilitatea prezentării unor documente echivalente atestatului/autorizării cerute are caracter restrictiv, fiind de natură a restrânge sfera potenţialilor ofertanţi.
art. 177 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
Argumentele recurentului nu pot fi primite întrucât dispoziţiile art. 177 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 nu disting nici în funcţie de valoarea contractului şi nici în funcţie de existenţa unui interes transfrontalier faţă de atribuirea contractului.
art. 31 din Legea nr. 333/2003
art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011
n) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei la nivelul maxim prevăzut de H.G.
art. 496 C. proc. civ
Procedural rule cited in the dispositive section authorizing the High Court to case in part the decision and modify the ruling regarding the financial correction.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Substantive ground cited in the dispositive section to justify the partial cassation and the admission of the appeal based on errors in applying the law.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive section authorizing the High Court to case in part the decision and modify the ruling regarding the financial correction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- anularea titlului de creanţă, respectiv Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 29.03.2016, prin care s-a stabilit aplicarea unei corecţii financiare în valoare de 2.386.576,97 RON fără TVA, respectiv Decizia nr. 188/01.06.2016 de respingere a contestaţiei formulate împotriva notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.03.2016;

- în subsidiar, reducerea corecţiei financiare aplicate pentru neregula săvârşită, de la 25% la 5%.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1832 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 1832 din 19 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

S-a pretins că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 29.03.2016, au fost aplicate în mod just corecţii financiare în valoare de 2.386.576,97 RON fără TV A, astfel:

1. Pentru documentul de calificare "Aviz" prin lipsa menţiunii echivalent pentru operatorii potenţiali interesaţi străini nu au fost respectate principiile tratamentului egal şi al transparenţei, statuate la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 66/2011, corelate cu prevederile H.G. nr. .. 519/2014, anexa, partea 1, pct. B care face trimitere la pct. A) - Anunţul de participare şi documentaţia de atribuire, pct. 9 - Prin anunţul de participare sau prin documentaţia de atribuire sunt stabilite criterii de selecţie/atribuire ilegale şi/sau discriminatorii, s-a aplicat o corecţie de 25 % din valoarea contractului/plătită, respectiv de 2.386.576.97 RON fără TVA (25% x 9.546.307,86,val. plătită);

2. Prin acceptarea unei oferte neconforme a asocierii S.C. A., S.C. B. şi nesolicitarea de clarificări în timpul evaluării, prin încălcarea prevederilor art. 201. din O.U.G nr. 34/2006, art. 35, 36 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006 şi prin neverificarea/neevaluarea conformităţii ofertei inclusiv în raport cu a celorlalţi operatori participanţi şi, de asemenea, acceptarea unor documente- necorespunzătoare din partea ofertantului câştigător în legătură cu neclarităţi la nivelul fişelor tehnice/devizelor, nu au fost respectate principiile tratamentului egal şi al transparenţei statuate la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi în conformitate cu prevederile oua- nr. 66/2011 corelate cu prevederile nr. 519/2014, anexa, partea 1, pct. B), care face trimitere la pct. A) - "Evaluarea ofertelor" pct. 4 " în timpul evaluării nu sunt respectate principiile transparenţei şi tratamentului egal", s-a aplicat o corecţie de 25% din valoarea contractului/plătită, respectiv de 2.386.576.97 RON fără TV A (25% x 9.546.307,86/val. plătită).

1. În ceea ce priveşte caracterul restrictiv al cerinţei din invitaţia de participare şi din fişa de date, s-a arătat că caracterul transfrontalier nu a fost menţionat în niciun document (fişa proiectului sau alte documente relevante (Programele anuale FFE, etc). De asemenea nu rezulta ca acţiunea/proiectul ar avea un caracter transfrontalier, ce ar implica în vreun fel sau că ar avea impact şi asupra unui alt stat în afară de Statul Român. Mai mult, imobilul care a beneficiat de lucrări în cadrul proiectului, respectiv Centrul de cazare al străinilor luaţi în custodie publica Arad, situat în comuna Horia, nu se afla situat "la graniţa dintre mai multe stare".

Potrivit legislaţiei în vigoare, atât în ceea ce priveşte sistemele alarmare împotriva efracţiei, cât şi cele de detecţie alarmare incendiu, operatorii economici/care execută astfel de sisteme trebuie sa fie autorizaţi, atât de către I.G.P.R., cât şi de către I.G.S.U. Potrivit aceleaşi legislaţii, persoanele licenţiate sau autorizate într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European pot desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei după notificarea Inspectoratului General al Poliţiei Române. De asemenea, societăţile specializate în domeniul sistemelor de alarmare se pot asocia cu societăţi sau firme de profil străine, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.

Conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi a Ordinului MAI nr. 87/2010 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor atât pentru servicii de proiectare a sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu cât şi pentru instalarea instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, operatorii economici trebuie să fie autorizaţi de MAI/IGSU, respectiv să prezinte autorizaţii, atât pentru servicii de proiectare, cât şi pentru instalarea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu.

În considerarea prevederilor Ordinul M.A.I. nr. 87/2010, persoanele autorizate stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European pot să efectueze lucrările în domeniul apărării împotriva incendiilor, respectiv proiectare şi instalare sisteme de detecţie alarmare împotriva incendiilor, în regim transfrontalier în România permanent sau ocazional numai după notificarea prealabilă a Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă din cadrul I.G.S.U.

Legislaţia naţională menţionează şi reglementează condiţiile în care persoanele juridice străine autorizate în alte state pot desfăşura activităţi în România, legislaţie ce a fost invocata la nivelul Fişei de date. Din acest punct de vedere considerăm că s-a asigurat transparenţa şi că la procedura ar fi putut participa orice operator economic interesat din orice stat membru.

Domeniul vizat (realizarea sistemelor de siguranţă: supraveghere video, alarmă antiefracţie, alertare în caz de incendiu) este reglementat în mod diferit la nivelul statelor membre UE prin raportare la standarde proprii fiecărui stat membru.

Autoritatea contractantă nu a avut nicio ofertă din partea unui operator/economic străin astfel încât să se pună în discuţie discriminarea în evaluarea ofertelor.

2. Cât priveşte oferta asocierii A. şi S.C. B. S.R.L., s-a arătat faptul că s-au solicitat clarificări referitoare la completarea Formularului 7a tocmai pentru a stabili ce categorii de lucrări efectuează, atât liderul asocierii, cât şi subcontractanţii acestuia (vezi adresa nr. x/12.06.2014 şi răspunsul nr. x/18.06.2014).

În Formularul 7a prezentat de liderul asocierii se menţionează subcontractanţii acestuia, respectiv: S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.. De asemenea, la documentul de calificare, asociatul S.C. B. S.R.L. a prezentat Formularul 7a, în care a menţionat S.C. G. S.R.L. în calitate de subcontractant.

Comisia de evaluare a luat în considerare ambele Formulare 7a, completate atât de lider, cât şi de asociat, fiecare membru al asocierii depunând documente în cadrul procedurii, documente asumate prin semnătură şi stampilă de către ambii asociaţi. Din acest punct de vedere, şi coroborat cu prevederile art. 190 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006 şi a anexei 2 la Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 autoritatea contractantă a considerat că cele două formulare 7a, atât ale liderului cât şi ale asociatului, au fost completate corespunzător, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire, respectiv resursele grupului (ofertantul) se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor acestuia, atât financiare, resursele umane, cât şi cele tehnice. Din acest punct de vedere considerăm că subcontractantul S.C. G. S.R.L. nu trebuia să figureze în resursele liderului adică S.C. A. S.R.L. deoarece construcţia ofertei a fost că cei doi asociaţi vin în procedură fiecare cu resursele lui astfel încât să îndeplinească cerinţele din documentaţie.

Analiza documentelor de calificare a fost efectuată de autoritatea contractantă luând în considerare toate formulare depuse, atât de către lider, cât şi de către asociat, acestea prezentând o situaţie clară şi necontradictorie a modului de organizare a ofertelor, astfel că nu s-a impus solicitarea de clarificări cu privire la acest aspect. In acelaşi timp, comisia de evaluare a solicitat clarificări către cei doi asociaţi în ceea ce priveşte conţinutul acestor declaraţii in sensul detalierii lucrărilor subcontractate (adresa nr. x/12.06.2014 şi răspunsul nr. x/18.06.2014).

Prin reţinerile Curţii respectiv, "Cât timp liderul asocierii a desemnat tot personalul de conducere fiind depuse toate actele solicitate prin documentaţia de atribuire, astfel încât cerinţa de calificare era îndeplinita, nu mai prezintă relevanţă aspectele legate de personalul de conducere desemnat de partenerul asocierii sau subcontractanţi" se confirma de fapt ca cerinţele în ceea ce priveşte personalul de conducere şi a personalului responsabil direct cu îndeplinirea contractului de lucrări precum şi a oricăror alţi specialişti cu sarcini cheie în îndeplinirea contractului (Responsabil de contract, Responsabil tehnic cu execuţia lucrărilor de construcţii (RTE), Responsabil tehnic cu controlul calităţii (CQ), Responsabil privind sănătatea si securitate in munca (SSM) au fost respectate. Aşadar, cerinţa de personal de conducere şi a celui responsabil direct cu îndeplinirea contractului a fost asumată de liderul asociaţiei, iar resursele de personal în cadrul grupului respectiv ofertantului au fost asigurate conform organizării ofertei de liderul asocierii nemaifiind cazul ca asociatul să vina şi el cu astfel de personal. În situaţia în care liderul nu ar fi îndeplinit în totalitate cerinţele pentru astfel de personal se putea lua în calcul şi resursele de personal al asociatului.

Pe aceleaşi considerente s-au analizat şi evaluat şi celelalte resurse umane tehnice şi financiare ale grupului, iar unde a fost cazul, aceste resurse s-au luat prin cumul astfel încât să respecte cerinţa din documentaţia de atribuire, astfel că subcontractantul S.C. G. S.R.L. care era al asociatului nu trebuia să figureze în formularul depus de lider respectiv S.C. A. S.R.L. din simplu motiv că acest subcontractor era al asociatului şi nu al acestuia. Asociatul S.C. B. S.R.L. a menţionat în formularul său că subcontractează lucrările către S.C. G. S.R.L. lucrările de curenţi slabi deoarece acesta îndeplinea cerinţa din punct de vedere al autorizărilor solicitate.

1. Raportat la prima neregulă reţinută prin nota de constatare nr. x/29.03.2016, criticile recurentului-reclamant, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt în sensul inexistenţei abaterii, raportat la cadrul normativ incident.

Neregula constatată a fost aceea a utilizării unor criterii de calificare de natură a restricţiona participarea operatorilor economici la procedura de achiziţie, cu încălcarea prevederilor art. 177 alin. (1) şi (2), art. 178 alin. (2), art. 192 şi, implicit, a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. b) şi c) din O.U.G. nr. 34/2006.

În privinţa cerinţelor referitoare la responsabilul tehnic cu execuţia lucrărilor de construcţii (RTE), pentru care s-a solicitat prezentarea atestatului MDRT în domeniul construcţiilor civile, conform Legii nr. 10/1995, la responsabilul tehnic privind instalaţiile electrice, pentru trebuia prezentat un atestat ANRE în domeniul instalaţiilor electrice, conform O.U.G. nr. 33/2007 şi la responsabilul tehnic privind gazele naturale, pentru care trebuia prezentat atestat ANRE în domeniul gazelor naturale, conform O.U.G. nr. 33/2007, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, recurentul-reclamant nu a adus contraargumente faţă de reţinerea caracterului restrictiv al cerinţelor. Caracterul restrictiv a fost reţinut pentru omisiunea menţionării posibilităţii prezentării de către operatorii economici din alte state a unor documente echivalente, obţinute în Uniunea Europeană sau în Spaţiul Economic European, dar şi pentru impunerea dovedirii acestor calificări profesionale până la data limită a depunerii ofertelor.

Prin urmare, raportat la această abatere nu s-au adus critici concrete notei de constatare.

Cât priveşte cerinţele atestării ofertanţilor de către MAI -IGPR, conform Legii nr. 333/2003, pentru proiectarea, instalarea şi întreţinerea sistemelor de alarmare împotriva efracţiei şi a autorizării de către MAI-IGSU, conform Ordinului MAI nr. 87/2010, pentru efectuarea de lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 177 alin. (2) şi art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, că lipsa menţiunii referitoare la posibilitatea prezentării unor documente echivalente atestatului/autorizării cerute are caracter restrictiv, fiind de natură a restrânge sfera potenţialilor ofertanţi.

Recurentul a arătat că valoarea contractului s-a situat sub pragul pentru care este obligatorie publicarea anunţului de participare în JOUE, motiv pentru care aplicarea normelor unionale este imperativă doar dacă există un interes transfrontalier cert legat de atribuirea contratului, ori caracterul transfrontalier nu a fost menţionat în niciun document legat de implementarea proiectului.

Argumentele recurentului nu pot fi primite întrucât dispoziţiile art. 177 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 nu disting nici în funcţie de valoarea contractului şi nici în funcţie de existenţa unui interes transfrontalier faţă de atribuirea contractului.

A mai arătat recurentul că cerinţele referitoare la atestat/autorizaţie emise conform cadrului normativ naţional nu sunt restrictive întrucât Legea nr. 333/2003, Legea nr. 307/2006 şi OMAI nr. 87/2010 reglementează condiţiile în care persoanele juridice străine autorizate în alte state pot desfăşura activităţi în România şi întrucât această legislaţie a fost invocată la nivelul fişei de date s-a asigurat transparenţa, dar şi posibilitatea ca orice operator economic situat în alt stat membru să poată participa la procedură.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute, în sensul constatării inexistenţei neregulii. Însuşi cadrul normativ invocat se referă, concordant cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006 care au stat la baza constatării neregulii, la posibilitatea persoanelor licenţiate/autorizate într-unul din statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European de a desfăşura activităţii de proiectare, instalare, întreţinere sisteme de alarmare împotriva efracţiei, cu notificarea IGPR (art. 31 din Legea nr. 333/2003) sau de a efectua lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, în regim transfrontalier, în România, după notificarea prealabilă a Centrului Naţional (art. 18 din OMAI nr. 87/2010). Prin urmare, alternativa îndeplinirii cerinţelor de calificare prin depunerea unor documente echivalente atestării/autorizării prevăzute de legea naţională trebuia stipulată în documentaţia de atribuire.

Însă, o parte din argumentele recurentului-reclamant tind, chiar dacă nu s-a solicitat expres, la aprecierea proporţionalităţii măsurii administrative a corecţiei impuse la nivelul maxim de 25% din valoarea contractului, raportat la prevederile H.G. nr. 519/2014, anexă, partea I, pct. B cu trimitere pct. A, Anunţul de participare şi documentaţia de atribuire, pct. 9.

Astfel, recurentul-reclamant a invocat validarea criteriilor de calificare în cadrul controlului exercitat de ANRMAP, indicarea în anunţul de participare a cadrului normativ în baza căruia s-au solicitat certificările/autorizările, raportat la care operatorii economici străini ar fi putut avea în vedere modalitatea de îndeplinire a cerinţelor, lipsa unor solicitări de clarificări în procedură sau a unor contestări ale acestor cerinţe considerate restrictive, toate conducând la concluzia că, din perspectiva proporţionalităţii măsurii, raportat la dispoziţiile exprese ale art. 2 lit. n) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei la nivelul maxim prevăzut de H.G. nr. 519/2014 este excesivă. Pentru aceste motive, Înalta Curte consideră că se impune reorientarea acestei corecţii la nivelul de 10% din valoarea contractului, apreciat adecvat naturii şi gravităţii abaterii.

2. Cât priveşte neregulile subsumate nerespectării principiilor transparenţei şi tratamentului egal în evaluarea ofertelor, pentru care, de asemenea, s-a impus corecţia maximă de 25% din valoarea contractului, raportat la prevederile H.G. nr. 519/2014, anexă, partea I, pct. B care trimite la pct. A, Evaluarea ofertelor, pct. 4, se impune analizarea neregulilor în funcţie de enumerarea lor în Nota de constatare nr. x/29.03.2016, de confirmarea sau infirmarea lor de către instanţa de fond şi de criticarea sau nu, prin recursul declarat, a celor confirmate în fond.

Astfel, o primă neregulă confirmată de instanţa de fond s-a referit la nesolicitarea în procedura de evaluare a ofertei câştigătoare depuse de Asocierea A. S.R.L. şi B. S.R.L. a unor clarificări legate de Formularul 7a al liderului asocierii, A. S.R.L., în care nu a fost menţionat subcontractantul asociatului său B. S.R.L., şi anume G. S.R.L..

Recurentul susţine că s-au solicitat clarificări referitoare la completarea Formularului 7a, tocmai pentru a stabili ce categorii de lucrări efectuează membrii Asocierii şi subcontractanţii acestora şi că Formularul 7a a fost prezentat şi de asociatul B. S.R.L., în acesta fiind menţionat subcontractantul G. S.R.L.. De asemenea, a arătat că acest subcontractant nu trebuia să figureze la resursele liderului Asocierii, întrucât fiecare asociat a prezentat resursele proprii destinate îndeplinirii cerinţelor din documentaţia de atribuire, iar analiza documentelor de calificare a fost efectuată luând în considerare toate formularele depuse, formulare prin care s-a prezentat o situaţie clară şi necontradictorie a modului de organizare a ofertei.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului sunt fondate în privinţa acestui aspect, câtă vreme a existat un Formular 7a, cuprinzând Lista subcontractanţilor, întocmit de asociatul B. S.R.L., în care este menţionat subcontractorul G. S.R.L..

Cât priveşte neregulile constatate în legătură cu documentele doveditoare ale îndeplinirii cerinţelor referitoare la expertul propus pentru poziţia de responsabil SSM, şi respectiv pentru poziţia nr. 15 din Lista personalului necesar executării lucrărilor din Formularul F 10b Secţiunea C, dar şi cu privire la nedepunerea acordurilor de subcontractare, în formă legalizată, acestea au fost reţinute de către instanţa de fond şi nu fac obiectul unor critici punctuale în recurs.

O altă neregulă s-a referit la neindicarea de către B. S.R.L., în Formularul 7a şi în Formularul 7c, referitor la acordul de subcontractare, a procentului din valoarea contractului ce urma a fi executat de G. S.R.L..

Recurentul arată că asociatul a menţionat că subcontractează lucrările de curenţi slabi, subcontractorul îndeplinind cerinţele de autorizare impuse prin documentaţia de atribuire.

Prin urmare, neregula apare ca având caracter preponderent formal şi, oricum, este de importanţă minoră.

Este, de asemenea, de reţinut că o parte din nereguli au fost infirmate prin analiza instanţei de fond şi nu au fost repuse în discuţie pe calea unui recurs incident, fiind, în consecinţă, definitiv înlăturate (anume, nerespectarea cerinţei din caietul de sarcini cu privire la garanţia on-site a sistemelor, neregularităţile ofertelor respinse ca neconforme, neregularităţile referitoare la formularele 10b ale Asociatului B. şi subcontractorului G., privitoare la personalul de conducere al acestora).

Alte abateri reţinute prin Nota de constatare, încadrate în categoria aceloraşi nereguli referitoare la evaluarea ofertelor, se referă la anumite neconcordante identificate în evaluarea tehnico-financiară a ofertei câştigătoare şi nerespectarea egalităţii de tratament în raport şi cu celelalte oferte declarate neconforme, întrucât deficienţe similare cu cele identificate de organul de control în cadrul ofertei câştigătoare au fost reţinute de către comisia de evaluare a autorităţii contractante ca neconformităţi pentru celelalte oferte, însă în ceea ce priveşte oferta câştigătoare nu s-au cerut clarificări.

O primă observaţie care se impune în privinţa acestei categori de abateri este aceea că în Nota de constatare abaterile nu sunt menţionate în concret, în sensul indicării punctuale a motivelor de neconformitate a ofertei declarate necâştigătoare. Numai în partea referitoare la observaţiile beneficiarului finanţării, acesta se referă în concret la valorile ofertei câştigătoare diferite de cele din caietul de sarcini/devizul de lucrări, faţă de care organul de control a considerat că recurentul, în calitate de autoritate contractantă, în mod nelegal nu a aplicat prevederile art. 35 din H.G. nr. 925/2006, în sensul declarării neconformităţii ofertei câştigătoare. În această parte a actului de control se dă un răspuns punctual la argumentele recurentului-reclamant.

A doua observaţie este aceea că instanţa de fond nu a tratat aceste invocate neconformităţi.

Recurentul reia argumentele sale referitoare la inexistenţa unora dintre neconformităţi şi la caracterul minor, nesubstanţial al altora, arătând că evaluarea punctual inegală a ofertelor, la care se referă actul de control, nu a fost esenţială, respectiv nu a influenţat rezultatele procedurii, celelalte 5 oferte fiind declarate neconforme şi pentru alte motive, de substanţă.

În concret, subsumat constatării acordării unui tratament preferenţial la evaluarea ofertei declarate câştigătoare, organul de control trimite la o seamă de valorii ale unor articole de deviz şi ale unor echipamente menţionate în oferta câştigătoare, care au fost diferite de cele din caietul de sarcini/devizul de lucrări.

Fără a considera că este necesar să reia în detaliu constatările referitoare la unităţii de măsură, cantităţii de materiale, caracteristici ale unor echipamente, Înalta Curte constată că din însăşi susţinerile recurentului-reclamant rezultă că anumite neconformităţi s-au înregistrat. Însă, trebuie avută în vedere complexitatea şi anvergura procedurii de atribuire, evaluarea urmărind un număr foarte mare de articole de deviz, de echipamente şi de utilaje, dar şi faptul că abaterile tehnice menţionate în nota de constatare au avut caracter minor.

În concluzie, o parte din abaterile încadrate în nereguli referitoare la procedura de evaluare a ofertelor se confirmă, conducând în mod legal a consecinţa aplicării măsurii administrative a corecţiei, însă, ca şi în cazul neregulii precedente, Înalta Curte consideră că o seamă de argumente ale recurentului converg în mod fondat spre concluzia unei greşite individualizării a corecţiei aplicate.

Astfel de argumente sunt: caracterul minor sau preponderent formal al multora dintre abaterile confirmate, raportat şi la complexitatea procedurii (care a determinat ca evaluarea ofertelor să fie o sarcină dificilă), neînregistrarea unor contestaţii la rezultatele procedurii, împrejurarea că rezultatele procedurii nu au fost influenţate decisiv de erorile înregistrate în evaluarea comparativă a ofertelor.

Drept urmare, în considerarea aceloraşi dispoziţi ale art. 2 lit. n) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei maxime prevăzute de H.G. nr. 519/2014 este apreciată de instanţa de recurs ca fiind excesivă, motiv pentru care consideră că se impune reorientarea acestei corecţii la nivelul de 10% din valoarea contractului, nivel apreciat adecvat naturii şi gravităţii abaterii.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate apar incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. să caseze în parte sentinţa şi admiţând în parte acţiunea să anuleze în parte decizia şi Nota de constatare, reducând cuantumul corecţiei de la 25% la 10%.

În rest acţiunea iniţială urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări împotriva sentinţei nr. 1832 din 19 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Anulează în parte Decizia nr. 188/2016 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.03.2016, în ceea ce priveşte corecţia financiară aplicată, pe care o reduce de la 25% la 10%.

Respinge în rest acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2019.