Statute of limitations for separate damages claims: commencement date tied to knowledge of damage extent, not pre-action complaint

Şedinţa publică din data de 18 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.11.2015 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), B., C., D., E., consilierul juridic al A.F.I.R., F., G., H., I., J., s-a solicitat, în principal, obligarea pârâţilor de rândul 1, 2, 3, 4, 5 şi 6, în solidar, la plata despăgubirilor în cuantum total de 2.076.500 RON (sumă ce urmează a fi actualizată pe parcursul derulării litigiului în funcţie de întinderea prejudiciului) din care: suma de 1.000.000 RON reprezintă credit bancar acordat reclamantei de către K. S.A., sucursala Zalău, conform Contractului de credit nr. x/31.03.2014 şi actului adiţional la acesta; suma de 76.500 RON reprezintă dobânzi bancare achitate şi datorate către K. în perioada iulie 2014- noiembrie 2015 (17 luni, 4.500 RON/lună), iar suma de 1.000.000 RON reprezintă profit nerealizat de societate de la data la care proiectul putea fi finalizat - iulie 2014 şi până la data depunerii prezentei acţiuni.

În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâţilor de rândul 1, 7, 8, 9, 10 şi 11, în solidar, la plata despăgubirilor în sumă de 3.828.756,55 RON, reprezentând contravaloarea cofinanţării investiţiei depuse de reclamantă pentru proiectul "Ferma de creştere şi îngrăşare porci - com. Băseşti, jud. Maramureş, beneficiar S.C. A. S.R.L., cod proiect x/30.12.2009", întrucât au procedat la calcularea şi acordarea în mod greşit a punctajului de 73 de puncte pentru criteriul S7, au declarat ca fiind selectat proiectul de finanţare x şi au aprobat încheierea Contractului de finanţare nr. x/28.12.2009; obligarea pârâţilor faţă de care se va admite acţiunea, anume cei menţionaţi la punctul 1, respectiv la punctul 2 din acţiune, la plata în solidar a dobânzii legale aferente despăgubirilor solicitate, începând cu data formulării procedurii prealabile - 21.04.2015 şi până la data plăţii efective a despăgubirilor solicitate; cu cheltuieli de judecată.

În cursul judecăţii s-a stabilit că L. este consilierul juridic al A.F.I.R., aceasta având calitatea de pârâtă în cauză.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 47/2017 din 9 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special M., recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune având în vedere că a respectat termenul de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea 554/2004, termen care poate curge cel mai devreme de la data comunicării procesului-verbal şi se încheie la data iniţierii procedurii prealabile. Totodată, a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, respectiv de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă şi până la data depunerii acţiunii în despăgubiri la instanţa de judecată.

Demersurile procedurale au fost realizate astfel: la 25.04.2014 s-a comunicat reclamantei procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.04.2014; la data de 26.11.2014 a depus la instanţa de contencios acţiune pentru anularea acestui proces-verbal; la 21.04.2015 a depus plângerea prealabilă comunicată A.F.I.R. cu confirmare de primire şi primită la data de 24.04.2015; la 25.05.2015 A.F.I.R. îi comunică adresa nr. x/20.05.2015 - răspunsul la plângerea prealabilă; la 24.11.2015 a transmis prin poştă acţiunea în contencios administrativ pentru despăgubiri la instanţa de judecată.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune reţinând două aspecte care sunt nelegale şi anume: faptul că termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 începe să curgă de la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.04.2014 şi faptul că înăuntrul acestui termen trebuie introdusă acţiunea în despăgubiri la instanţa de judecată şi nu plângerea prealabilă formulată anterior introducerii acţiunii în despăgubiri.

Consideră că prin acest mod de interpretare a aspectelor deduse judecaţii, instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 19 şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în mod nelegal, instanţa a apreciat că termenul de prescripţie de 1 an curge de la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.04.2014, în condiţiile în care art. 19 din Legea nr. 554/2004 face vorbire despre data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Emiterea actului administrativ de către A.F.I.R. la data de 15.04.2014 nu reprezintă în niciun caz momentul la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, instanţa de fond nefăcând vorbire nici măcar despre data luării la cunoştinţă sau a comunicării procesului-verbal, ci despre data emiterii lui. Dacă ar merge pe raţionamentul instanţei care, probabil, a vrut să aibă în vedere data comunicării procesului-verbal şi nu data emiterii lui, emiterea actului administrativ şi comunicarea lui nu reprezintă în niciun caz cunoaşterea întinderii pagubei, deoarece procesul-verbal a început să producă efecte în timp, atât în relaţia cu reclamanta, cât şi în relaţia cu terţe persoane implicate în derularea proiectului de finanţare, respectiv cu banca creditoare, cu administraţia finanţelor publice, cu procedura de insolvenţă.

Paguba produsă de actul administrativ nu putea fi evaluată la data comunicării procesului-verbal, întrucât efectele au fost multiple şi de durată, evaluarea estimativă a pagubei neputând fi făcută decât după parcurgerea procedurii prealabile cu intimata în faza de solicitare a anulării procesului-verbal şi după depunerea acţiunii având ca obiect anularea procesului-verbal.

Menţionează că data depunerii acţiunii pentru anularea procesului-verbal, care face obiectul dosarului nr. x/33/2014 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost 26.11.2014, or, în raport cu aceasta, comparativ cu data depunerii acţiunii în despăgubiri care a avut loc la 24.11.2015, nu a fost depăşit termenul de prescripţie de 1 an de zile. Instanţa de fond nu a avut niciun argument pertinent pentru a reţine că termenul de prescripţie de 1 an de zile curge de la data emiterii procesului-verbal - 15.04.2014. Acest termen curge de la data depunerii la instanţă a acţiunii de anulare a procesului-verbal, aceasta fiind o dată mult mai elocventă în ce priveşte cunoaşterea întinderii pagubei, prin raportare la petitele acţiunii în despăgubiri.

Unul dintre momentele importante care trebuia avut în vedere la posibilitatea determinării pagubei produse se referă şi la imposibilitatea achitării creanţei stabilite prin procesul-verbal, fapt care a dus la intrarea societăţii în incapacitate de plată şi la măsura solicitării declanşării procedurii insolvenţei. Astfel, prin încheierea civilă nr. 4909/21.12.2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de reclamantă, fiind numit administrator judiciar C.I.I N., de la acea dată reclamanta având posibilitatea evaluării mai exacte a pagubei prin raportare la valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

Recurenta a mai precizat că în răspunsul la întâmpinare formulat în faţa instanţei de fond a arătat că termenul de 1 an este considerat a fi respectat şi în situaţia în care înăuntrul termenului de prescripţie a fost depusă plângerea prealabilă formulată anterior depunerii cererii de chemare în judecată pentru plata despăgubirilor. Deşi din interpretarea art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu ar rezulta obligativitatea procedurii prealabile în cazul promovării acţiunii în despăgubiri pe cale separată, opinia recurentei este că dacă reclamanta a optat pentru realizarea acestei proceduri, termenul de prescripţie de 1 an trebuie raportat la data realizării procedurii prealabile şi nu efectiv la data înregistrării acţiunii la instanţa de judecată, care este un demers ulterior emiterii deciziei de respingere a plângerii prealabile de către intimata-pârâtă.

Şi din acest punct de vedere hotărârea instanţei este nelegală, interpretarea art. 19 din Legea nr. 554/2004 fiind făcută în mod rigid, în sensul constatării obligativităţii depunerii efective a acţiunii în despăgubiri înăuntrul termenul de 1 an, în condiţiile în care a urmat procedura prealabilă anterior depunerii acţiunii în instanţă, iar această procedură a fost realizată în interiorul termenului de 1 an.

4. Apărările intimaţilor pârâţi

Intimaţii pârâţi au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că data la care reclamanta trebuia să cunoască întinderea prejudiciului pretins cauzat prin procesul-verbal de nereguli este data comunicării acestuia - 25.04.2014, moment în raport cu care acţiunea introdusă la 24.11.2015 este prescrisă.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele menţionate în cererea de recurs.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivului de recurs invocat, a apărărilor din întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Instanţa de fond a apreciat că este întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune din următoarele considerente:

Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Rezultă că acţiunile introduse ulterior, în baza art. 19, trebuie să fie în mod real motivate pe o situaţie obiectivă, iar reclamanta trebuie să probeze momentul la care a luat la cunoştinţă de întinderea pagubei şi să respecte termenul de 1 an calculat de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Din aceleaşi dispoziţii legale rezultă că acţiunea în instanţă trebuie formulată în termenul de 1 an şi nu procedura plângerii prealabile.

Pronunţarea unei hotărâri irevocabile prin care se dispune anularea actului administrativ reprezintă, fără îndoială, momentul final la care reclamanta trebuia să ştie întinderea pagubei, dar acest moment trebuie apreciat în fiecare caz concret, existând posibilitatea cunoaşterii prejudiciului şi anterior pronunţării hotărârii de anulare a actului administrativ.

Curtea a constatat că sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată îşi au fundamentul în emiterea procesului-verbal de constatare şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 15.04.2014, contestat la instanţa de contencios administrativ, formând obiectul dosarului nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în condiţiile în care prejudiciul provine din emiterea acestui act administrativ, reclamanta cunoştea întinderea pagubei încă de la momentul emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor, astfel cum prevăd disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, cunoscând la acel moment că prin acest act administrativ i se produce un prejudiciu, astfel cum a fost detaliat în cererea de chemare în judecată. Astfel, ar fi putut solicita obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor odată cu acţiunea prin care a solicitat anularea procesului-verbal, iar faptul că reclamanta a înţeles să învestească instanţa doar cu o acţiune în anularea actului administrativ nu prezintă relevanţă din acest punct de vedere.

Curtea a constatat că termenul de prescripţie de 1 an reglementat de art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la 15.04.2014, dată la care a fost emis procesul-verbal de constatare şi stabilire a creanţelor bugetare, din acest moment reclamanta cunoscând (sau trebuind să cunoască) întinderea prejudiciului. De la acel moment a trecut mai mult de 1 an până la introducerea acţiunii în despăgubiri (fiind expediată prin poştă la data de 24.11.2015), astfel încât excepţia invocată este întemeiată.

Înalta Curte constată că este legală soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, care nu a fost dată cu aplicarea greşită a disp. art. 19 şi art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004.

Înalta Curte apreciază relevantă în cauză şi Decizia nr. 22/2019 prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilindu-se că, în interpretarea şi aplicarea unitară a disp. art. 19 din Legea 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la disp. art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că momentul de la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei este o chestiune de fapt care se stabileşte în funcţie de circumstanţele cauzei, luându-se în considerare natura, conţinutul şi efectele conduitei administrative nelegale.

În speţă, momentul de la care curge termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire este momentul comunicării procesului-verbal de nereguli, respectiv data de 25.04.2014, la acest moment reclamanta având posibilitatea să cunoască întinderea pagubei pretins cauzate de emiterea acestui proces-verbal.

În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere, pe de o parte, obiectul prezentei acţiuni constând, în principal, în obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor în cuantum total de 2.076.500 RON din care: 1.000.000 RON reprezintă credit bancar acordat reclamantei de către K. S.A., sucursala Zalău, conform Contractului de credit nr. x/31.03.2014 şi actului adiţional la acesta; 76.500 RON reprezintă dobânzi bancare achitate şi datorate către K. în perioada iulie 2014- noiembrie 2015 (17 luni, 4.500 RON/lună), iar suma de 1.000.000 RON reprezintă profit nerealizat de societate de la data la care proiectul putea fi finalizat - iulie 2014 şi până la data depunerii prezentei acţiuni. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor în sumă de 3.828.756,55 RON, reprezentând contravaloarea cofinanţării investiţiei depuse de reclamantă pentru proiectul pentru care a beneficiat de finanţare din fonduri comunitare.

Pe de altă parte, are în vedere faptul că în procesul-verbal de nereguli se menţionează la Cap. 8 "Concluziile activităţii de verificare" că se propune retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat până la data controlului acestui proiect şi rezilierea contractului de finanţare.

În condiţiile în care se face această propunere prin procesul-verbal, nu se poate considera că la data comunicării acestuia reclamanta nu putea cunoaşte împrejurarea că proiectul finanţat din fonduri comunitare nu este realizabil, cu consecinţe în ceea ce priveşte restituirea creditului bancar obţinut. La data emiterii procesului-verbal - 15.04.2014, reclamanta avea deja încheiat contractul de credit cu K. S.A., sucursala Zalău, ale cărui clauze erau destul de clare în ceea ce priveşte termenele de restituire a împrumutului şi dobânda datorată în cazul restituirii cu întârziere, astfel că la data primirii procesului-verbal avea posibilitatea să cunoască întinderea pagubei constând în creditul bancar, dobânzile bancare achitate şi datorate către K. Chiar şi profitul pe care l-ar fi putut obţine pe o perioadă de timp determinată, în cazul finalizării proiectului, putea fi calculat în raport cu data preconizată a finalizării.

Recurenta consideră că termenul de 1 an pentru sesizarea instanţei cu prezenta acţiune curge de la data depunerii la instanţă a acţiunii în anularea procesului-verbal, aceasta fiind o dată mult mai elocventă în ce priveşte cunoaşterea întinderii pagubei, prin raportare la petitele acţiunii în despăgubiri.

Susţinerea nu constituie un argument în sensul soluţionării favorabile a recursului întrucât, aşa cum s-a menţionat, având în vedere ce reprezintă sumele solicitate cu titlu de despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, nu se poate aprecia că la data comunicării procesului-verbal de nereguli reclamanta nu cunoştea cuantumul creditului bancar, cuantumul dobânzilor datorate şi nu putea calcula profitul nerealizat pe un interval de timp determinat. De asemenea, cuantumul cofinanţării investiţiei depuse de reclamantă pentru proiectul în discuţie era cunoscut încă de la momentul obţinerii finanţării.

În aceste condiţii nu se poate reţine că abia la data sesizării instanţei cu acţiunea având ca obiect anularea procesului-verbal de nereguli reclamanta a cunoscut întinderea pagubei sus menţionate, a cărei reparare o solicită prin acţiunea de faţă.

Se mai arată în cererea de recurs că ar fi trebuit avută în vedere la soluţionarea excepţiei imposibilitatea achitării creanţei stabilite prin procesul-verbal, în cuantum de 2.107.979 RON, fapt ce a dus la intrarea societăţii în incapacitate de plată şi la solicitarea declanşării procedurii insolvenţei, de la data deschiderii procedurii insolvenţei reclamanta având posibilitatea evaluării mai exacte a pagubei, prin raportare la valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

Înalta Curte reţine că acest argument nu a fost invocat în faţa instanţei de fond, care nu a avut posibilitatea să îl analizeze, astfel că nu poate fi invocat pentru prima dată în calea de atac a recursului, care nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate şi nu pot conţine în cauză argumente care nu au fost supuse examinării primei instanţe.

În răspunsul la întâmpinare depus în dosarul de fond, reclamanta a invocat doar două argumente în combaterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi anume: a fost respectat termenul de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (2), de la data comunicării procesului-verbal şi până la data iniţierii procedurii prealabile şi, totodată, s-a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004 respectiv de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă şi până la data depunerii acţiunii la instanţa de judecată. Se reţine, totodată, că la data depunerii răspunsului la întâmpinare - 1.02.2016, Tribunalul Maramureş, în dosarul nr. x/2015, pronunţase încheierea civilă nr. 4909/21.12.2015 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de reclamantă, această încheiere putând fi invocată prin răspunsul la întâmpinare ca argument în combaterea excepţiei sus menţionate. Reclamanta însă nu a înţeles să o invoce în faţa primei instanţe, făcând referire la acesta pentru prima dată în cererea de recurs.

Se menţionează în cererea de recurs că din interpretarea art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu ar rezulta obligativitatea procedurii prealabile în cazul promovării acţiunii în despăgubiri pe cale separată, dar opinia recurentei este aceea că, dacă a optat pentru realizarea acestei proceduri, termenul de prescripţie de 1 an trebuie raportat la data realizării procedurii prealabile şi nu efectiv la data înregistrării acţiunii la instanţa de judecată, care este un demers ulterior emiterii deciziei de respingere a plângerii prealabile de către intimata-pârâtă.

Această opinie nu poate fi reţinută având în vedere disp. art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. a) din legea contenciosului administrativ. Art. 7 alin. (1) prevede că înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a), cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii.

Rezultă în mod clar că plângerea prealabilă este obligatorie în cazul sesizării instanţei cu o acţiune având ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, în acest caz termenul de sesizare a instanţei începând să curgă de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă.

Este adevărat că înainte de sesizarea instanţei cu prezenta acţiune reclamanta a formulat, la data de 21.04.2015, şi a transmis A.F.I.R. o solicitare privind, în principal, plata în solidar de către B., C., D., E. şi consilierul juridic al A.P.D.R.P., împreună cu A.F.I.R., a despăgubirilor de 2.107.975,11 RON reprezentând contravaloarea finanţării nerambursabile aferente proiectului în discuţie, întrucât au întocmit în mod nelegal procesul-verbal de constatare nereguli. În subsidiar, solicitarea viza plata în solidar de către F., G., H., I., J., împreună cu A.F.I.R., a sumei de 3.245.118 RON reprezentând contravaloarea cofinanţării investiţiei societăţii reclamante propuse prin proiect, întrucât au procedat la calcularea şi acordarea în mod greşit a punctajului.

Aceste solicitări sunt cuprinse într-un înscris intitulat "plângere prealabilă", reclamanta considerând că în acest mod a urmat procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea 554/2004.

Instanţa de control judiciar apreciază că formularea acestor solicitări, anterior sesizării instanţei cu prezenta acţiune, nu atrage incidenţa disp. art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004 în sensul că termenul de prescripţie pentru sesizarea instanţei cu acţiunea întemeiată pe art. 19 din aceeaşi lege începe să curgă de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă. Promovarea acţiunii întemeiate pe acest text de lege nu este condiţionată de formularea unei plângeri prealabile, iar dacă partea optează pentru a solicita pârâţilor plata despăgubirilor anterior sesizării instanţei, această opţiune nu produce efecte cu privire la momentul de la care curge termenul de prescripţie a sesizării instanţei cu acţiunea în despăgubiri. Acesta rămâne momentul la care persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei cauzate de respectivul act, răspunsul la plângerea prealabilă neavând nicio relevanţă sub acest aspect.

Cele două texte de lege reglementează acţiuni în contencios administrativ distincte, având obiecte diferite şi momente diferite de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru sesizarea instanţei, neputându-se aplica termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) în cazul acţiunii întemeiate pe disp. art. 19 din lege.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin administrator special M., împotriva sentinţei civile nr. 47/2017 din 9 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 decembrie 2019.