Eligibility for European Prosecutor selection: applicability of national rank requirements under Regulation (EU) 2017/1939

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x la data de 23.07.2019 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ eliberat sub nr. x/17.07.2019 de către Ministerul Justiţiei, respectiv Ministrul Justiţiei, preşedinte al Comisiei de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european, precum şi a procedurii de selectare a procurorului european desemnat în numele României, aflată în plină derulare, până la data la care instanţa de fond se va pronunţa cu privire la legalitatea acesteia, precum şi obligarea pârâtei, pe calea ordonanţei preşedinţiale de a accepta candidatura reclamantei şi susţinerea interviului în cadrul procedurii de desemnare a procurorului european de Statul Român.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 86/2019 din 8 august 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârât prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 86/2019 din 8 august 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că sunt pe deplin întrunite condiţiile cerute de lege pentru suspendarea executării Hotărârii C.S.M. din 23.08.2016. Cu privire la existenţa cazului bine justificat, a învederat următoarele repere de nelegalitate ale actului administrativ eliberat sub nr. x/17.07.2019: motive ce ţin de aplicarea Regulamentului (UE) 1939/2017 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, care are aplicabilitate generală şi care este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru, potrivit art. 288 paragraful 2 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene. Astfel, Regulamentul european (art. 16 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) nu cere numirea efectivă în cele mai înalte funcţii de la nivelul parchetelor, ci doar dovada deţinerii calificărilor necesare pentru numirea în aceste funcţii, experienţă practică relevantă în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale, investigaţii financiare şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Susţine că în acest sens s-a pronunţat şi Juriul de selecţie însărcinat cu selectarea procurorului şef european, care a apreciat că actele depuse de B., procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă Tribunal, sunt acte ce dovedesc îndeplinirea condiţiei menţionate. Acelaşi Juriu de selecţie va face selecţia definitivă a propunerilor de procurori europeni din partea fiecărui stat membru, Juriu care a admis ca fiind validă candidatura unui alt procuror român cu grad profesional de Parchet de pe lângă Tribunal pentru funcţia de procuror european, iar condiţiile pentru numirea procurorilor europeni sunt identice cu cele pentru numirea procurorului şef european. În concluzie, din acest punct de vedere, consideră că actul administrativ atacat încalcă Regulamentul (UE) nr. 1939/2017.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai arătat că actul administrativ atacat nu face referire nici la celelalte elemente cerute pentru calificarea în competiţie, conform Regulamentului (UE) 2017/1939, cerinţe care nici nu sunt menţionate în O.U.G. nr. 8/2019 şi anume experienţa practică relevantă în ceea ce priveşte investigaţiile financiare şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, criterii care dacă nu sunt îndeplinite duc la respingerea definitivă a candidaturii de către Juriul de selecţie din cadrul Consiliului. Apreciază că se ajunge la concluzia că aceste cerinţe nu ar fi necesare, deşi Juriul de selecţie va face verificarea îndeplinirii tocmai a acestor criterii; or, emitentul actului administrativ nu le-a cerut, ignorând necesitatea îndeplinirii acestora, ceea ce duce din nou la o critică de nelegalitate, de contradicţie a actului administrativ atacat cu normele europene din Regulamentul (UE) nr. 1939/2017, dar şi a procedurii de desemnare a procurorului european de Statul Român. Astfel, în opinia sa, la acest moment, vechimea de 24 de ani în magistratură, desfăşurarea activităţii la fiecare nivel din Ministerul Public, fără a sări vreo treaptă, demonstrează că a respectat şi înţeles dinamica exercitării funcţiei de procuror, dar şi faptul că respectă şi îndeplineşte cerinţele actelor normative europene privind selecţia procurorilor europeni (aceleaşi pentru selecţia procurorului şef european) pentru validarea candidaturii sale în procedura de selecţie a procurorului european, exercitând această profesie cu bună - credinţă şi profesionalism. Reiterează că îndeplineşte condiţiile cerute de regulamentul european, aspect care nu are nicio relevanţă în contextul adoptării O.U.G. nr. 8/2019, atâta timp cât nu sunt cerute ca şi criterii obligatorii pentru calificarea în competiţie.

Cu privire la cerinţa pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat că, în prezenta cauză, prejudiciul previzibil, iminent, pe care ar fi nevoită să îl suporte, în ipoteza în care efectele actului administrativ nr. 24/41371/17.07.2019 procedura de selectare a procurorului european nu ar fi suspendată, este pierderea dreptului de a participa la procedura de desemnare a procurorului european de către Statul Român. Or, în mod evident că acesta este un prejudiciu imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului administrativ a cărui suspendare o solicită reclamanta, având în vedere că în mod cert până la data la care instanţa de contencios se va pronunţa (definitiv) cu privire la legalitatea actului administrativ, procedura de desemnare a procurorului european de Statul Român va fi demult finalizată. Ca atare, executarea efectelor actului administrativ nr. 24/41371/17.07.2019 produce efecte păgubitoare excesive în sarcina sa, având în vedere că procedura de desemnare a procurorului european este în plină desfăşurare, fiind apropiat momentul finalizării acesteia. În schimb, suspendarea efectelor acestui act nu produce niciun fel de prejudicii Ministerului Justiţiei, respectiv Comisiei, având în vedere că această procedură este în curs de derulare, este a doua procedură de această natură, iar Parchetul European este o instituţie care nu este funcţională la acest moment, nefiind ales nici procurorul şef. Astfel, în ipoteza în care instanţa ar dispune suspendarea efectelor actului administrativ 24/41371/17.07.2019, iar ulterior anularea actului, ar fi acceptată la interviu, interviu care se poate finaliza sau nu cu selectarea sa, alături de alţi doi candidaţi. Cu atât mai mult nu există niciun prejudiciu pentru intimată pentru ipoteza în care efectele actului administrativ ar fi suspendate, iar reclamanta nu ar obţine calitatea de procuror selectat de Statul Român în vederea desemnării ca şi procuror european. În schimb, în ipoteza nesuspendării efectelor actului administrativ nr. 24/41371/17.07.2019, a continuării procedurii de desemnare fără ca să poată să îşi exercite dreptul de a candida, urmată de ipoteza posibilă a anulării actului administrativ atacat, s-ar crea în mod cert o perturbare a procedurilor ulterioare ce se vor desfăşura în faţa Juriului de Selecţie, respectiv Consiliului.

Cu privire la cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de a obliga pârâta la acceptarea candidaturii sale şi respectiv la exercitarea dreptului de a susţine interviul, recurenta-reclamantă a învederat că motivele susţinute anterior profită şi acestui capăt de cerere. În plus, a arătat că, urmând anunţul postat pe site-ul Ministerului Justiţiei, şi-a depus candidatura cu ocazia primei proceduri, finalizată în data de 10 aprilie, ocazie cu care a respectat strict condiţiile cerute de regulamentul european, dar şi condiţiile cerute de O.U.G. nr. 8/2019, iar înscrisurile depuse au constituit dosarul de candidatură, dosar ce a fost acceptat de comisia constituită pentru efectuarea procedurii de selecţie menţionate, în luna martie 2019. În acest context, văzând că prima procedură nu a generat niciun candidat selectat, considerând în continuare că îndeplineşte condiţiile cerute de actul european, dar şi de actul normativ intern, şi-a depus din nou candidatura, în considerarea aceloraşi înscrisuri ce făceau dovada gradului profesional, a vechimii în magistratură, dar şi a experienţei cerute, precum şi a altor înscrisuri încadrate în categoria actelor considerate relevante din anunţul postat pe site-ul Ministerului Justiţiei. Ulterior i-a fost emis actul administrativ 24/41371/17.07.2019, din care rezultă că emitentul actului administrativ apreciază că nu îndeplineşte condiţia de grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a o mai intervieva. În concluzie, consideră că adeverinţele depuse la dosarul de candidatură, dar şi la cererea de chemare în judecată, trimiterile la dispoziţiile regulamentului european mai sus menţionate, fac dovada aparenţei de drept, astfel cum este menţionată în cuprinsul procedurii de ordonanţă preşedinţială, necesară a se constata de instanţa de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 86/2019 din 8 august 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs incident pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia de Selecţie a Candidaţilor în numele României pentru Funcţia de Procuror European, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiilor lipsei de interes şi de obiect, precum şi a inadmisibilitaţii capătului de cerere privind suspendarea procedurii de selecţie pentru lipsa plângerii prealabile.

În motivare, a arătat în esenţă că, contrar celor reţinute de instanţa de fond, o suspendare a adresei nr. x/17.07.2019 nu ar putea conduce la valorificarea dreptului reclamantei de a fi selectată în vederea susţinerii interviului în faţa Comisiei de selecţie, întrucât procedura de selecţie a candidaţilor în numele României a fost finalizată, astfel că reclamanta nu mai avea cum să susţină interviul şi, prin urmare, nici nu justifica un interes actual pentru a obţine suspendarea adresei nr. x/17.07.2019.

De asemenea, a învederat că în ceea ce priveşte suspendarea procedurii de selecţie, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că aceasta nu este lipsită de obiect, cu motivarea că reclamanta susţine tocmai nelegalitatea întregii proceduri de selecţie. Astfel, în cadrul prezentei cereri de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei-Comisia de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european, nu se putea solicita decât suspendarea procedurii de desemnare de către statul român a candidaţilor pentru funcţiile de procuror european, reglementată de O.U.G. nr. 8/2019, şi nu întreaga procedură de selecţie, reglementată de Regulamentul nr. 1939/2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO). În această din urmă procedură sunt implicate şi Juriul de selecţie şi Consiliul Uniunii Europene, astfel că o acţiune având ca obiect suspendarea întregii proceduri trebuia formulată şi în contradictoriu cu aceste autorităţi/instituţii, punându-se în discuţie inclusiv competenţa instanţelor naţionale de a soluţiona o astfel de cerere.

Totodată, consideră că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamanta-recurentă a invocat nelegalitatea întregii proceduri de selecţie, atât timp cât criticile formulate vizează exclusiv nelegalitatea adresei nr. x/17.07.2019. În acelaşi sens, a învederat că şi plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă are drept unic obiect "revocarea în tot a actului administrativ emis sub semnătura preşedintelui Comisiei pentru selectarea procurorului european desemnat în numele României, act înregistrat sub numărul x/41371/17.07.2019". Astfel, concluzionează că reclamanta nu a înţeles să solicite pe calea plângerii prealabile nicio măsură (suspendare sau revocare) cu privire la procedura de selecţie în ansamblul său, pe cale de consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, capătul de cerere ce priveşte suspendarea procedurii urmează a fi respins ca inadmisibil.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei - Comisia de Selecţie a Candidaţilor în numele României pentru Funcţia de Procuror European a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamantă este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii) invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă îl indică ca fiind incident la începutul cererii de recurs, nu este decât o invocare făcută în mod formal, deoarece nu este susţinută şi argumentată în fapt şi în drept în cuprinsul cererii de recurs.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin adresa nr. x/17.07.2019 emisă de Ministrul Justiţiei în calitate de Preşedinte al Comisiei de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european s-a reţinut, referitor la candidatura depusă de reclamanta A. pentru selecţia candidaţilor desemnaţi în numele României pentru funcţia de procuror european, faptul că reclamanta nu îndeplineşte condiţia deţinerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care reclamanta nu a mai fost selectată pentru a participa la interviurile susţinute de candidaţii în numele României pentru funcţia de procuror european.

Procedura de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european a continuat prin susţinerea interviurilor de către ceilalţi candidaţi selectaţi, iar potrivit anunţului publicat de Ministerul Justiţiei la data de 24.07.2019, în urma interviurilor susţinute de candidaţii în numele României pentru funcţia de procuror european la datele de 9 iulie, respectiv 23 iulie 2019, Comisia de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european, în urma deliberărilor, a selectat următorii candidaţi: domnul C., domnul D. şi domnul E., candidaţi incluşi în lista cu trei candidaturi care va fi înaintată Consiliului Uniunii Europene.

Susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de fond a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalităţii actelor administrative contestate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a aplicat corect dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neputându-se pretinde instanţei de contencios administrativ ca în limitele acestei proceduri sumare să tranşeze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în afirmarea existenţei condiţiei cazului bine justificat.

Astfel, Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO) prevede la art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2019 că "Îşi pot depune candidatura procurori sau judecători cu minimum 15 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător, cu grad de parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv cu grad de curte de apel, şi care dispun de experienţă practică relevantă în sistemul judiciar românesc".

Adresa nr. x/17.07.2019 emisă de Ministrul Justiţiei în calitate de Preşedinte al Comisiei de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european prin care s-a reţinut, referitor la candidatura depusă de reclamanta A. pentru selecţia candidaţilor desemnaţi în numele României pentru funcţia de procuror european, faptul că reclamanta nu îndeplineşte condiţia deţinerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care reclamanta nu a mai fost selectată pentru a participa la interviurile susţinute de candidaţii în numele României pentru funcţia de procuror european, a fost emisă făcându-se aplicarea dispoziilor legale anterior menţionate.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, aparenţa de legalitate a adresei nr. x/17.07.2019 şi a procedurii de selecţie a candidaţilor desemnaţi în numele României pentru funcţia de procuror european este confirmată de neîndeplinirea de către aceasta a condiţiei prevăzute de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2019, respectiv a condiţiei de a deţine funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens, s-a reţinut şi de către instanţa de fond, fără ca recurenta-reclamantă să aducă critici referitoare la acest aspect hotărârii instanţei de fond, că prin adresa nr. x/10.07.2019 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, ca şi prin adresa nr. x/10.07.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie se arată că doamna procuror A., delegată în funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 01.01.2019, deţine în prezent gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi nu a obţinut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma unui concurs de promovare, conform art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nefiindu-i recunoscut acest grad nici prin hotărâre judecătorească sau prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, potrivit adresei nr. x/05.07.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, doar pe perioada delegării în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, doamna procuror A. are gradul profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate susţinut de către recurenta-reclamantă potrivit căruia aparenţa de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare o solicită este determinată de aplicabilitatea directă a Regulamentului (UE) nr. 2017/1939 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, obligatoriu în toate elementele sale pentru fiecare stat membru şi de necesitatea respectării supremaţiei dreptului Uniunii Europene, Regulamentul menţionat neprevăzând condiţia deţinerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie implică examinarea fondului cauzei pentru a se stabili dacă, într-adevăr, dispoziţiile O.U.G. nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO) sunt contrare prevederilor Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO).

Oricum, la o analiză sumară a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2019, se constată că acestea le corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. c) din Regulamentului (UE) 2017/1939 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), potrivit cărora "Fiecare stat membru desemnează trei candidaţi pentru funcţia de procuror european din rândul candidaţilor … care deţin calificările necesare pentru numirea în cele mai înalte funcţii de la nivelul parchetelor şi al magistraturilor din statele lor membre respective şi care dispun de experienţa practică relevantă în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale, investigaţiile financiare şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală", or, în mod neîndoielnic, condiţia deţinerii calificărilor necesare pentru numirea în cele mai înalte funcţii de la nivelul parchetelor în România este îndeplinită de către procurorii cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, nici susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia Juriul de selecţie însărcinat cu selectarea procurorului şef european a apreciat că actele depuse de B., procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă Tribunal, sunt acte ce dovedesc îndeplinirea condiţiei referitoare la deţinerea calificărilor necesare pentru numirea în cele mai înalte funcţii de la nivelul parchetelor din România nu este de natură să contureze o aparenţă de nelegalitate a adresei nr. x/17.07.2019 emisă de Ministrul Justiţiei şi a procedurii de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european, deoarece este o apreciere referitoare la o altă procedură de selecţie, a procurorului şef european, care nu este aplicabilă în cauză şi care nu a fost derulată de către pârâtul din prezenta cauză dedusă judecăţii.

Nu în ultimul rând, faptul că actul administrativ contestat nu ar face referire şi la celelalte elemente cerute pentru calificarea în competiţie conform Regulamentului (UE) 2017/1939, nu prezintă relevanţă în contextul analizei aparenţei de nelegalitate a acestuia, având în vedere că, prin adresa nr. x/17.07.2019, s-a indicat motivul pentru care reclamanta nu a mai fost selectată pentru a participa la interviurile susţinute de candidaţii în numele României pentru funcţia de procuror european, respectiv neîndeplinirea de către aceasta a condiţiei deţinerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că analiza celorlalte condiţii cerute pentru selecţie nu mai era necesară.

Analizând condiţiile necesare suspendării executării actului administrativ, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, cercetând motivele invocate de reclamantă, s-a constatat în mod întemeiat de către instanţa de fond că acestea nu sunt de natură să contureze o aparenţă de nelegalitate suficient de concludentă.

În consecinţă, în mod judicios a constatat prima instanţă inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Înalta Curte reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia pagubei iminente şi, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru acelaşi raţionament aplicabil cererilor de suspendare formulate în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 capătul de cerere având ca obiect cererea de ordonanţă preşedinţială este apreciat de Înalta Curte ca nefondat, pentru neîndeplinirea condiţiilor cumulate prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative de art. 997 C. proc. civ. şi anume condiţia neprejudecării fondului cauzei şi condiţia existenţei în favoarea reclamantei a unei aparenţe a dreptului pretins vătămat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 997 alin. (5) C. proc. civ.

Conform art. 997 alin. (5) "Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".

Înalta Curte apreciază, prin "pipăirea fondului", că în prezenta cauză reclamanta nu are în favoarea sa o aparenţă a dreptului raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, în contextul în care, astfel cum s-a arătat anterior, reclamanta nu a fost chemată la interviul în faţa Comisiei de selecţie ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2019, aparenţa dreptului fiind aşadar în favoarea pârâtului.

De asemenea, este evident că în situaţia în care s-ar admite cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului să accepte candidatura reclamantei şi susţinerea interviului în cadrul procedurii de desemnare a procurorului european de către Statul Român, soluţia s-ar concretiza într-o măsură definitivă, care presupune realizarea definitivă a fondului dreptului pretins. Astfel, nu s-ar putea dispune doar acceptarea provizorie a candidaturii reclamantei în cadrul procedurii de selecţie a procurorului european şi susţinerea provizorie a interviului de către aceasta, până la data la care instanţa de fond se va pronunţa asupra legalităţii procedurii de selecţie contestate, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor legale ce guvernează procedura ordonanţei preşedinţiale.

2. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia de Selecţie a Candidaţilor în numele României pentru Funcţia de Procuror European, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de către acesta au în vedere soluţia de respingere a excepţiilor lipsei de interes şi a inadmisibilităţii, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi cu privire la excepţiile invocate de către pârât în primul ciclu procesual.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului-pârât, în mod corect a reţinut instanţa de fond că se impunea respingerea excepţiei lipsei de interes a cererii privind suspendarea executării actului nr. 24/41371/17.07.2019, având în vedere că reclamanta justifica un interes personal, legitim, născut şi actual în formularea cererii în contencios administrativ în vederea suspendării executării adresei nr. x/17.07.2019 emisă de Ministrul Justiţiei, deoarece această măsură ar fi putut conduce la valorificarea dreptului său pretins vătămat, acela de a fi selectată în vederea susţinerii interviului în faţa Comisia de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de procuror european, cu atât mai mult cu cât, candidaţii propuşi de către România nu fuseseră încă numiţi de către Consiliul Uniunii Europene.

Înalta Curtea apreciază ca valide şi considerentele pentru care instanţa de fond a constatat că solicitarea privind suspendarea procedurii de selecţie nu era rămasă fără obiect, atâta timp cât, contrar susţinerilor recurentului-pârât, reclamanta a susţinut tocmai nelegalitatea întregii proceduri de selecţie a candidaţilor desemnaţi de Ministrul Justiţiei în numele României în vederea numirii în funcţia de procuror european, cu referire la etapa naţională a procedurii, învederând, printre altele, motive de nelegalitate ce ţin de preeminenţa aplicării Regulamentului (UE) 1939/2017 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European şi a condiţiilor de selecţie prevăzute de acesta, în raport de legislaţia naţională adoptată în acest sens şi de procedura de selecţie derulată în consecinţă.

Înalta Curte, cu privire la solicitarea şi argumentele aduse în susţinerea inadmisibilităţii capătului de cerere privind suspendarea procedurii de selecţie pentru lipsa plângerii prealabile reţine că potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii. De menţionat faptul că prevederile C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în completarea normelor speciale (care nu dispun în sens contrar) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Ca atare, se poate observa faptul că voinţa legiuitorului a fost în sensul că interesul procesual nu mai este unul public, ci unul privat, mai precis al celui în favoarea căruia se recunoaşte dreptul de a-l invoca. Principiul este aplicabil în ambele situaţii, respectiv când actul administrativ este atacat de către beneficiarul său ori de către terţ. Diferenţa apare doar în privinţa termenului în care se impune a se acţiona în procedura recursului administrativ, în concret de momentul de la care acesta începe să curgă. Or, în speţa de faţă, recurentul-pârât nu a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind suspendarea procedurii de selecţie pentru lipsa plângerii prealabile prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond, ceea ce atrage sancţiunea decăderii.

Pentru argumentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia de Selecţie a Candidaţilor în numele României pentru Funcţia de Procuror European împotriva sentinţei nr. 86/2019 din 8 august 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.