Arbitration clause in public works contract precluding administrative court jurisdiction over penalty and termination disputes

Şedinţa publică din data de 18 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea introdusă la data de 23.03.2017, aşa cum aceasta a fost precizată prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.), a solicitat să se constate că pârâta chemată în judecată, respectiv, autoritatea contractantă C.N.A.I.R., a dispus în mod nelegal, privitor la emiterea pretenţiilor de penalităţi si la rezilierea Contractului de Lucrări nr. x/14.05.2015, aferent obiectivului "Finalizare Autostrada Brasov-Tg Mures-Cluj-Oradea, Secţiunea 3C Suplacu de Barcau-Borş (km 4+200 - km 64+450), după cum urmează:

- penalităţile au fost comunicate la Antreprenor prin adresa Beneficiarului nr. 92/67821 din data de 25.10.2016, înregistrata la subscrisa sub nr. x din 04.11.2016 iar,

- rezilierea a fost comunicată la Antreprenor prin adresa Beneficiarului nr. 92/73797 din data de 16.11.2016, înregistrată la subscrisa sub nr. x/17.11.2016.

Ca urmare, precizările aduse cererilor adresate instanţei sunt următoarele:

1. Constatarea că autoritatea contractantă CNAIR a dispus in mod nelegal rezilierea Contractului de Lucrări;

2. Constatarea nulităţii actului de reziliere pentru nerespectarea procedurilor obligatorii in cadrul Companiei si prevăzute pentru valabilitatea unei decizii de reziliere;

3. Anularea comunicării - adresa Beneficiarului nr. x/25.10.2016, cea prin care s au impus penalităţile, înregistrata la subscrisa A. sub nr. x din 04.11.2016,precum şi anularea facturii de penalităţi nr. 2089/25.10.2016.

4. Anularea notificării de reziliere nr. x/16.11.2016 înregistrata la subscrisa sub nr. x/17.11.2016;

5. Restabilirea situaţiei anterioare comunicărilor: adresa Beneficiarului nr. 92/67821 din 25.10.2016 si a notificării de reziliere nr. 92/73797 din 16.11.2016

6. Reluarea contractului x/14.05.2015.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1546 din 02.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei de competenţă generală a instanţei invocată prin întâmpinare şi, în temeiul art. 554 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca nefiind de competenţa instanţei judecătoreşti.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi, în subsidiar, declinarea competentei, în temeiul art. 554 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., în favoarea arbitrajului instituţionalizat, pentru următoarele considerente: Prevederile contractuale îşi produc efectele faţă de părţile acesteia; or, A. S.R.L. sau orice altă persoană prejudiciată de un act administrativ emis de către o autoritate publică, nu este ţinută a respecta aceste prevederi contractuale, astfel că nu se poate aplica principiul de drept "specialia generalibus derogant", singura lege care reglementează raporturile dintre A. S.R.L. şi CNAIR S.A. în prezentul litigiu fiind Legea nr. 554/2004.

Această concluzie se impune întrucât reclamanta este titulară a unui drept şi a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică prin actele unilaterale (notificările de penalităţi si reziliere) nesoluţionate emise de către aceasta deşi s-au îndeplinit procedurile de plângere prealabilă; că este realizat în cauză cazul bine justificat care produce pagube iminente şi viitoare, printr-un exces de putere.

Raportat la art. 8 din Legea nr. 544/2004, reclamanta are o dublă calitate procesuală, ce derivă din condiţia de parte în contract şi din însăşi existenta sa, ca persoana juridica de drept privat, care urmăreşte apărarea unui interes legitim public vătămat, decurgând logic din încălcarea dreptului şi interesului legitim privat.

Mai mult de atât, excepţia ridicată de pârâta CNAIR S.A. nu este aplicabilă în speţă întrucât A. S.R.L. se prevalează de dreptul său legitim şi privat pe care îl deţine, fără a avea legătură cu contractul.

In subsidiar, solicită să se dispună declinarea competenţei, în temeiul art. 554 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în favoarea arbitrajului instituţionalizat, considerând că în mod neîntemeiat prima instanţa a apreciat că prin instituirea la art. 20.2, 20.3 şi 20.4 din Condiţiile speciale ale contractului, a unei clauze de soluţionare a disputelor de către Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD), intenţia pârtilor ar fi fost să convină soluţionarea disputelor pe calea arbitrajului ad-hoc. În realitate, părţile au convenit la art. 20.6 din Condiţiile speciale ale contractului, soluţionarea litigiilor pe calea arbitrajului institutionalizat, mai exact Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (cum s-a stabilit prin Anexa la Ofertă), fapt care rezultă şi din întâmpinarea formulată de CNAIR S.A. din dosarul de fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta CNAIR S.A. a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar ca nefondat, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 1546/02.05.2017, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, pentru argumentele ce vor succede în cele ce urmează:

Pe cale de excepţie, a invocat nulitatea recursului, raportat la prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale) art. 487 Cod procedură C. proc. civ. din interpretarea cărora reiese că, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Or, în speţă, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigenţelor prevăzute expres de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., neindicând vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pentru că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc veritabile critici ale sentinţei pronunţate de instanţa de fond, şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea, prin raportare la soluţia pronunţată în fond şi la argumentele folosite de instanţă, în fundamentarea acesteia.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei recurate pentru următoarele argumente:

Instanţa de fond în mod corect a dat eficienţă dispoziţiilor art. 131 şi 132 C. proc. civ., sens în care s-a pronunţat asupra excepţiei invocate, reţinându-se că în contractul ce face obiectul judecăţii este înserată clauza compromisorie, prin care părţile au stabilit ca litigiile ce se vor naşte din contract sau în legătură cu contractual să fie soluţionate pe calea arbitrajului potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ.

Astfel, în mod corect s-a dat eficienţă clauzelor contractuale stabilite de părţile contractante, respectiv dispoziţiilor art. 20.6 din Condiţiile speciale ale contractului care prevăd că disputa va fi soluţionată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ"; iar prin Anexa la Ofertă, prin care au fost amendate sub-clauze ale Condiţiilor Generale sau Condiţiilor Speciale de contract (ce face parte integrantă din contract) părţile contractante au stabilit ca disputele cu privire la contract ori în legătură cu acesta să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În opinia intimatei, instanţa de fond în mod corect şi legal a reţinut că obiectul dosarului dedus judecăţii îl constituie Contractul nr. x/30791/14.05.2015, părţile contractante fiind ţinute a respecta întocmai clauzele contractuale, inclusiv clauza ce stabileşte modalitatea de soluţionare a diferendelor dintre părţi.

In ceea ce priveşte solicitarea reclamantei cu privire la declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea tribunalului arbitrai instituţionalizat, în principal, solicită respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

- părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de recurs de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la instanţa de fond;

- societatea recurentă pentru prima dată, în calea extraordinară a recursului, solicită instanţei de judecată, declinarea competenţei în favoarea tribunalului arbitrai instituţionalizat;

- reclamanta avea posibilitatea de face această solicitare prin răspunsul la întâmpinarea formulată de CNAIR S.A. la dosarul de fond sau cel mult până la primul termen de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ.

- după cum se poate observa, partea reclamantă nu a înţeles să facă această solicitare, instanţa de fond urmând a se pronunţa în raport de apărările efectuate de părţile litigante, potrivit dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, rugăm să se constate că reclamanta, în calea de atac a recursului, a formulat o cerere nouă, cerere care în opinia noastră nu poate fi admisibilă în această fază procesuală.

În subsidiar, solicită respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat, întrucât procedura CAD, ca metodă alternativă de soluţionare a disputelor, are un temei contractual, fiind obligatorie numai dacă părţile o prevăd prin clauzele contractuale, în virtutea principiului "pacta sunt servanda, statuat de art. 1270 noul C. civ., iar în situaţia în care una dintre părţi nu este satisfăcută de decizia CAD, aceasta trebuie să transmită celeilalte părţi o notificare în acest sens, denumită înştiinţare de Nemulţumire.

Transmiterea înştiinţării de Nemulţumire este necesară, deoarece numai în acest mod partea nemulţumită de decizia CAD păstrează ulterior deschisă calea arbitrajului.

Chiar dacă Arbitrajul nu este o cale de atac a deciziei CAD, însă dacă partea interesată nu transmite înştiinţare de Nemulţumire în termenul procedural, atunci decizia CAD devine finală şi obligatorie, părţile fiind obligate să o respecte. Cum părţile din contractul dedus judecăţii au optat pentru includerea unei astfel de proceduri alternative de soluţionare a litigiilor, această procedură trebuie obligatoriu parcursă pentru soluţionarea oricărei dispute.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 decembrie 2019.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată, instanţa a procedat la verificarea competenţei de soluţionare a cauzei de faţă, reţinând faptul că pârâta a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, excepţie asupra căreia, în considerarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., urmează a se pronunţa mai întâi, având în vedere efectele pe care acestea le produce.

Astfel, reclamanta solicită să se constate că în contractul ce face obiectul judecăţii este înserată clauza compromisorie, prin care părţile s-au înţeles ca litigiile ce se vor naşte din contract sau în legătură cu contractual să fie soluţionate pe calea arbitrajului potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ.

Împrejurarea că reclamanta a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 6 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, nu poate duce la ideea că litigiul este de competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât pe de o parte, nu a fost niciodată anulată clauza compromisorie (nici prin convenţia părţilor, şi nici pe calea instanţei) care stabileşte, fără echivoc, competenţa de soluţionare a oricărui diferend apărut între părţi; şi, pe de altă parte, dispoziţiile art. 6 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii.

Astfel, reclamantul este în eroare, având în vedere dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că autorităţile, organele şi instituţiile care, alcătuiesc veritabile jurisdicţii speciale administrative (cum ar fi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor etc.), sunt înfiinţate prin acte normative, ce au ca atribuţii controlul administrativ care îmbracă, după caz, forma recursului graţios sau pe cea a celui ierarhic ori forma căilor administrative de atac ce presupun controale administrative interne.

Or, potrivit Legii Camerelor de Comerţ din România nr. 335/2007, Tribunalul arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial International de pe Camera de Comerţ a României nu este un organ cu activitate jurisdicţionale, în sensul definit de Legea nr. 554/2004, motive pentru care consideră că reclamanta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 554/2004 în vederea soluţionării cauzei de către instanţa judecătorească.

Faţă de cele arătate, solicită respingerea acţiunii ca inadmisibilă, ca fiind introdusă la o instanţă necompetentă general să soluţioneze prezenta cauză.

Având în vedere că pârâta a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei competenţei generale a instanţelor judecătoreşti, justificată de existenţa unei clauze contractuale compromisorii, instanţa a analizat mai întâi această excepţie, constatând că aceasta este întemeiată, întrucât:

Aşa cum rezultă în mod indubitabil din condiţiile speciale ale contractului nr. x/30791/14.05.2015 încheiat între părţi privind "Proiectare şi execuţie Finalizare Autostrada Braşov - Tg. Mureş-Cluj - Oradea, Secţiunea 3 C Suplacu de Barcău -Borş", disputele dintre părţi privind prevederile contractuale urmează a fi soluţionate de către Comisia de Adjudecare a Disputelor, în conformitate cu prevederile sub-clauzei 20.4, respectiv prin obţinerea deciziei CAD.

Potrivit 20.2 din aceleaşi condiţii speciale ale contractului, părţile vor numi de comun acord CAD, conform prevederilor Anexei la Ofertă, Comisia urmând a fi formată din una sau trei persoane, fiecare parte nominalizând un membru, pentru care va primi aprobarea celeilalte părţi.

Din motivarea cererii de chemare în judecată (pct. 10), instanţa a reţinut că reclamanta a făcut vorbire despre existenţa unor probleme privind numirea membrilor CAD, fără a face referire la o eventuală constituire a unei astfel de Comisii sau la emiterea unei decizii de către aceasta din urmă privind rezolvarea disputei dinte părţi.

Dimpotrivă, din motivarea formulată de către reclamantă rezultă eşecul numirii Comisiei de Adjudecare a Disputelor, situaţie ce se regăseşte reglementată prin convenţia părţilor în "Condiţiile Speciale" ale contractului de la dispoziţiile art. 20.3, care prevăd următoarele:

În cazul în care părţile nu reuşesc să convină asupra numirii adjudecătorului, "entitatea care face numirea sau oficialitatea numită în Anexa la Ofertă, la cererea uneia sau a ambelor părţi şi după consultarea cu părţile, va numi acela adjudecător al CAD. Această numire va fi finală şi definitivă. Fiecare parte va fi răspunzătoare pentru plata a jumătate din remuneraţia entităţii sau a oficialităţii care numeşte.".

Totodată, prin art. 20.4 din aceleaşi Condiţii Speciale, părţile au reglementat modalitatea obţinerii deciziei CAD, prin art. 20.5, au reglementat soluţionarea pe cale amiabilă a disputei, iar prin art. 20.6 au reglementat arbitrajul, convenind asupra faptului că "orice dispută pentru care Decizia CAD (dacă există) nu a devenit finală şi obligatorie va fi soluţionată prin arbitraj internaţional."

În considerarea clauzelor anterior menţionate, instanţa a constatat că părţile contractante au convenit ca litigiile dintre ele să fie soluţionate pe calea arbitrajului, prin inserarea unei clauze compromisorie în condiţiile speciale ale contractului.

Ca urmare, apreciază sunt aplicabile în cauză dispoziţiile prevăzute de art. 548-554 C. proc. civ. prin care este reglementată convenţia arbitrală.

Raportând situaţia de fapt anterior menţionată la dispoziţiile prevăzute de art. 553 şi art. 554 C. proc. civ. s-a constatat că prin clauzele prevăzute la art. 20.2, 20.3 şi 20.4 din Condiţiile Speciale ale contractului, părţile au convenit soluţionarea disputelor pe calea arbitrajului ad-hoc, respectiv prin constituirea Comisiei de Adjudecare a Disputelor, iar abia după pronunţarea unei decizii de către această comisii sau în lipsa obţinerii unei astfel de decizii, după urmarea procedurii stabilite, în situaţia în care apoi nu se reuşeşte soluţionarea pe cale amiabilă potrivit prevederilor art. 20.5, urmând să se procedeze la apelarea arbitrajului instituţionalizat, constituit potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ, în baza disp. prev. de art. 20.6 din Condiţiile Speciale ale contractului.

În consecinţă, la acest moment, disputa dintre părţi ce constituie obiectul judecăţii de faţă urmează a fi mai întâi soluţionată de arbitrajul ad-hoc, constituit şi reglementat conform clauzelor prevăzute la art. 20.2, 20.3 şi 20.4 din Condiţiile Speciale ale contractului, clauze care reglementează, inclusiv, eşecul constituirii CAD şi procedura ulterioară acestui fapt - motiv pentru care constată incidenţa în speţa de faţă a dispoziţiile art. 554 alin. (1) teza finală C. proc. civ. urmând a fi respinsă cererea ca nefiind de competenţa instanţei judecătoreşti.

Reţinând aplicarea în cauză a dispoziţiilor prevăzute de art. 548-554 C. proc. civ. instanţa a apreciat că nu poate fi primită invocarea de către reclamantă, ca temei al investirii instanţei, a dispoziţiilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 554/2004, prin care este instituită regula potrivit căreia jurisdicţiile administrative sunt facultative şi gratuite, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, În speţa de faţă, nici tribunalul ad-hoc reglementat prin art. 20.2 - 20.4 din Condiţiile Speciale ale contractului, şi nici arbitrajul internaţional instituţionalizat prevăzut de art. 20.6, nu poate fi identificate cu o jurisdicţie administrativă, astfel cum aceasta este definită prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004 anterior menţionat, motiv pentru care învestirea instanţei judecătoreşti, în raport de prev. art. 6 ale acestei legi, este inadmisibilă.

Totodată, având în vedere incidenţa în cauza de faţă a dispoziţiilor prev. de art. 553 C. proc. civ., respectiv existenţa a unei convenţii arbitrale valide încheiată între părţi, care exclude competenţa instanţei judecătoreşti, Curtea apreciază că nu mai este cazul a fi analizate întrunirea elementelor de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ, invocate de către reclamant prin raportarea la Legea nr. 554/2004, întrucât dorinţa sa univocă de a fi continuată judecata în instanţă nu poate înlătura clauza compromisorie stabilită prin contract.

De asemenea, dată fiind admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţei, Curtea apreciază că nu este cazul a fi analizate celelalte excepţii invocate prin întâmpinare sau fondul litigiului dedus judecăţii.

2. Analiza motivelor de casare

În primul rând, raportat la prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa asupra excepţiei nulităţii recursului, aşa cum aceasta a fost invocată în cuprinsul întâmpinării.

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor; iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, se constată că aspectele inserate în cuprinsul acesteia pot constitui critici de nelegalitate a deciziei recurate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. - respectiv pct. 8 - argumentele avute în vedere fiind raportate la considerentele deciziei atacate, astfel că excepţia nulităţii cererii de recurs urmează a fi respinsă.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate ale sentinţei atacate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru cele ce premerg.

Astfel, se invocă împrejurarea că prevederile contractuale îşi produc efectele doar faţă de părţile contractului nr. x/30791; şi că, A. S.R.L. sau orice altă persoană prejudiciată de un act administrativ emis de către o autoritate publică, nu este ţinută a respecta aceste prevederi contractuale, astfel că nu se poate aplica principiul de drept "specialia generalibus derogant", singura lege care reglementează raporturile dintre A. S.R.L. şi CNAIR S.A. în prezentul litigiu fiind Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte apreciază că relevantă în speţă este cauza juridică a litigiului, izvorâtă, fără putinţă de tăgadă, din contractul nr. x/30791/14.05.2015, astfel că, în mod firesc, orice litigiu izvorât din acest contract va fi guvernat de prevederile acestuia. Împrejurarea, susţinută de recurentă, precum că acţionează în nume propriu şi nu în numele asocierii a cărui asociat este, nu prezintă relevanţă în condiţiile în care pretenţiile sale sunt generate de modul de derulare al contractului. De altfel şi legitimitatea sa procesuală activă este conferită de interesul de a acţiona pentru apărarea pretinselor drepturi vătămate, din modul de executare al contractului.

Într-adevăr, nimic nu împiedica recurenta să acţioneze pe calea contenciosului în lipsa clauzelor relative la soluţionarea disputelor dintre părţi, însă inserarea acestora în cuprinsul contractului obligă orice parte contractuală la respectarea acestora, cu excluderea oricărei competenţe a instanţelor judecătoreşti, potrivit art. 553 C. proc. civ.

O altă ipoteză în care litigiul ar fi putut fi soluţionat de către instanţele judecătoreşti, era aceea în care niciuna dintre părţi nu ar invocat clauza compromisorie sau nu ar ridicat excepţia de necompetenţă, după cum prevede art. 554 C. proc. civ. ipoteză nerealizată în speţă, întrucât pârâta C.N.A.I.R. a generat acest incident procedural prin invocarea excepţiei de necompetenţă a instanţelor judecătoreşti întâmpinare.

Relativ la solicitarea recurentei de declinare a competenţei în favoarea unui tribunal arbitral instituţionalizat, Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă, având în vedere că a fost formulată, pentru prima dată, direct în recurs, soluţie care se desprinde din prevederile art. 494 raportat la cele ale art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II - a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, păstrând ca temeinică şi legală hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata - pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1546 din 2 mai 2017 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2019.