Audiovisual media impartiality breach: sanction validity under amended audiovisual code provisions and requirement for opposing viewpoints in public interest debates

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.04.2017 reclamanta Societatea Română de Televiziune a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului anularea deciziei nr. 173/06.04.2017 şi publicarea hotărârii de anulare într-un ziar de acoperire naţională după rămânerea irevocabilă a acesteia.

La data de 09.05.2017 reclamanta a formulat cerere adiţională prin care a solicitat suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4413 din 17 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată.

A respins acţiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Societatea Română de Televiziune, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate, iar în rejudecare să se anuleze decizie CNA nr. 173/06.04.2017 ca fiind nelegală şi netemeinică, cu consecinţa publicării hotărârii prin care s-a dispus anularea Deciziei contestate.

În motivarea cererii de recurs a arătat că sancţionarea sa a intervenit ca urmare a sesizării nr. 11066/20.12.2016 formulată de A. cu privire la difuzarea în data de 28.11.2016, în intervalul orar 17:30.-18.17 pe canalul TVR 1 în direct a emisiunii "Întrebări şi răspunderi", prezentată de B., invitaţi prof.univ. dr. C., preşedintele D., Harghita si Mureş, si E., publicist, în cadrul căreia ar fi fost încălcat dreptul publicului la "o informare imparţială şi o distincţie clară între fapte şi opinii, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, încălcându-se astfel art. 64 si 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual".

Cu privire la acest aspect recurenta-reclamantă învederează faptul că textul art. 66 lit. a) a fost modificat încă din data de 26.03.2017 prin Decizia nr. 63 din 14 februarie 2017 pentru modificarea şi completarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual astfel încât consideră că trimiterea CNA la acest text legal este greşită.

În opinia recurentei-reclamante decizia este emisă cu încălcarea mai multor prevederi din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, Decizia nr. 220/2011 -Codul de Reglementare în Audiovizual si din Decizia nr. 63 din 14 februarie 2017 pentru modificarea şi completarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual întrucât:

- CNA nu a depus diligentele necesare minime pentru motivarea corectă a susţinerilor sale decizia de sancţionare a postului TVR 1 fiind motivată pe încălcarea unor dispoziţiile legale modificate încă din data de 26.03.2017. Astfel, în data de 06.04.2017, membrii Consiliului National al Audiovizualului au sancţionat în mod nelegal SRTv pentru încălcarea unei norme juridice care nu era în vigoare, acest lucru atrăgând anularea Deciziei nr. 173/06.04.2017.

- În emisiunea prezentată de B. s-a abordat problema forţării interpretării legislaţiei în domeniul retrocedărilor şi aplicării abuzive a dispoziţiilor acesteia, statul român fiind astfel deposedat în mod abuziv de terenuri şi clădiri din centrele marilor oraşe din Transilvania - subiect de interes public major.

În conţinutul emisiunii nu s-a făcut însă nici o referire la minoritatea maghiară şi cu atât mai puţin la A.. Prin urmare este total eronată constatarea CNA potrivit căreia "în emisiune ar fi trebuit sa fie prezentat şi un punct de vedere al vreunui reprezentat al minorităţii maghiare în legătură cu situaţia retrocedărilor".

Recurentul-reclamant prezintă, în esenţă, desfăşurarea emisiunii care a făcut obiectul deciziei CNA şi face aprecieri cu privire la conţinutul acesteia, considerând că prin difuzarea emisiunii de către SRTv, nu s-a încălcat obligaţia de imparţialitate, fiindcă invitaţii au vorbit documentat despre un subiect pe larg tratat de presă, iar argumentele aduse în emisiune sunt exclusiv de natură istorică şi juridică.

Astfel, emisiunea nu a adus atingere dreptului la informare, ci dimpotrivă, a abordat un subiect absolut necesar a fi cunoscut de toţi românii, indiferent de etnie, pentru că este vorba despre proprietăţi ale statului român.

Se mai arată că în decizia contestată se arată generic că nu a fost asigurată o informare imparţială şi o distincţie clară între fapte şi opinii, şi astfel ar fi încălcat disp. art. 64 şi 66 din Cod. Deşi, se fac reproşuri emisiunii în acest sens, reproşurile sunt generice, nu se concretizează ce anume în fapt nu a fost respectat şi nici cum această stare de fapt se încadrează prin particularitatea sa în conţinutul incriminator al textelor invocate.

Astfel, reţinerile din considerentele deciziei privind lipsa obiectivităţii si echilibrului, lipsa informării imparţiale, distincţia clară între fapte şi opinii, nu sunt motivate, nu sunt argumentate, sunt şi rămân simple afirmaţii gratuite, extinse spre generalitate, fără un suport probator care să dovedească o încălcare a dispoziţiilor normative menţionate in decizie.

De asemenea, consideră că la aplicarea sancţiunii intimatul-pârât nu a respectat condiţiile de formă prevăzute de art. 90 (4) din Legea nr. 504/2002 şi nici dispoziţiile art. 91 (3) din acelaşi act normativ.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că în cauză sunt încălcate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază deoarece instanţa de fond, prin sentinţa recurată nu a motivat şi nu a făcut nici o menţiune expresă cu privire la judecarea celui de al doilea capăt al contestaţiei prin care a solicitat publicarea hotărârii de anulare a deciziei într-un ziar de acoperire naţională (din presa scrisă) pe cheltuiala Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Cu privire la suspendarea plăţii amenzii CNA, consideră că există un caz bine justificat care rezultă din faptul că nu există în buget aprobată de către organele competente această cheltuială, având în vedere finanţarea SRTv conform prevederilor art. IV din Legea nr. 1/2016.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că cererea nu cuprinde motivele de nelegalitate, că recursul nu este întemeiat în drept, iar din cuprinsul cererii nu poate fi decelat niciunul dintre motivele limitativ prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., iar în lipsa acestor menţiuni nu se poate exercita controlul judiciar, urmând să se constate nulitatea recursului. Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prioritar excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge constatând încadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. (6) şi (8) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă indică în mod expres ca motiv de recurs art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ. susţinând că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază respingerea celui de al doilea capăt de cerere.

Înalta Curte apreciază de asemenea şi că celelalte critici formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Având în vedere cererea de recurs, motivele invocate, apărările formulate şi normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

1. În ceea ce priveşte motivul prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin cel de al doilea capăt de cerere se solicita obligarea pârâtei la publicarea hotărârii de anulare a deciziei contestate într-un ziar de acoperire naţională după rămânerea irevocabilă a acesteia, o solicitare cu caracter vădit accesoriu primului capăt de cerere care privea anularea deciziei contestate şi a cărei rezolvare depindea de soluţia dată primului capăt de cerere. Având în vedere dependenţa celui de al doilea capăt de cerere de soluţia primului capăt de cerere şi având în vedere că primul capăt de cerere a fost respins pe baza unei motivări care respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., nu se mai impunea o motivare a respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la publicarea hotărârii de anulare a deciziei contestate într-un ziar de acoperire naţională după rămânerea irevocabilă a acesteia.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

2. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin decizia nr. 173 din 06.04.2017 pârâtul Consiliul Naţional al audiovizualului a dispus amendarea reclamantului Societatea Română de Televiziune cu amendă în sumă de 5000 RON reţinând încălcarea de către postul public de televiziune TVR 1 a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

În cuprinsul actului atacat pârâtul a reţinut încălcarea următoarelor dispoziţii legale din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare:

- art. 64 alin. (1) lit. a) şi b), dispoziţii care au următorul conţinut:

(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

- art. 66, dispoziţii care au următorul conţinut:

În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

Instanţa de control judiciar reţine că obligaţia de informare corectă a publicului presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoştinţa acestuia informaţii reale, verificate, adevărate, cât şi îndatorirea de a prezenta toate informaţiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat.

Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci şi exactă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcţie de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informaţiilor, publicul este în măsură să înţeleagă corect şi complet situaţia prezentată şi să îşi formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Obligaţia prezentării tuturor informaţiilor relevante aferente unui subiect rezultă şi din obligaţia prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergenţă, precum şi din necesitatea asigurării unei informări imparţiale, obiective.

Înalta Curte apreciază că este corectă constatarea făcută de judecătorul fondului în sensul că în speţă nu s-a realizat o delimitare clară între fapte şi opinii, multe dintre afirmaţii vizând elemente factuale concrete, fără minime verificări, privind săvârşirea unor infracţiuni de către magistraţii implicaţi în litigiile privind retrocedările din Transilvania. Astfel, ideile principale născute în urma dezbaterii televizate au fost existenţa unor grave probleme privind modalitatea de realizare a retrocedărilor în zona Transilvaniei, combinate cu aspecte de natură etnică respectiv faptul că acestea sunt soluţionate în favoarea persoanelor de etnie maghiară, precum şi existenţa unor grave probleme privind modul de funcţionare al instanţelor din Covasna şi Harghita, respectiv nerespectarea repartizării aleatorii a dosarelor, influenţarea modului de soluţionare a cauzelor de către preşedinţii respectivelor instanţe realizate în scopul sprijinirii unor persoane de etnie maghiară etc. .

De asemenea, modalitatea în care s-a derulat emisiunea şi afirmaţiile realizate, exceptând aspectele de natură istorică, nu a fost de natură a favoriza libera formare a opiniilor nefiind dată posibilitatea formulării vreunui punct de vedere din partea persoanelor vizate de elementele factuale prezentate, respectiv magistraţii cu privire la care au fost făcute afirmaţii, persoane cărora le-au fost soluţionate cererile de retrocedare etc.

În concret, încă din deschiderea emisiunii prezentatorul afirmă "Sunt sau nu restituirile de proprietăţi din Transilvania un pericol pentru siguranţa naţională a României, în condiţiile în care s-a ajuns să pierdem, prin fals peste 35% din suprafaţa şi din clădirile Ardealului? Sunt judeţe întregi, precum Covasna şi Harghita unde peste 80% dintre proprietăţi nu mai aparţin românilor sau statului român."

Astfel, deşi este de netăgăduit că subiectul retrocedărilor este un subiect de interes public cu privire la retrocedările care au avut loc pe întreg teritoriul României, încă de la începutul emisiunii prezentatorul face o astfel de afirmaţie, dar fără indicarea unei surse şi fără o verificare prealabilă, fiind furnizată o informaţie legată de sistemul retrocedărilor prin care se sugerează ideea unei împletiri a problemei retrocedărilor cu chestiuni de natură etnică, ceea ce determină reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. b) Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

De asemenea, invitatul C. arată "Pe de altă parte, în cele două judeţe, cum spunea domnul,E., aceste restituiri merg în lanţ pentru că acolo, magistraţi ca şeful instanţei şi al tribunalului este.. este un bursier al lui F., care a fost în Ungaria şi care, mă rog, acum face obiectul unei anchete penale".

Invitatul, E. arată "Noi avem 80 poate 90 % dintre cei care compun sistemul judiciar în România care sunt de bună calitate, însă aceste dosare de retrocedări nu ajung la ei . Se driblează practic sistemul acela de repartizare aleatorie". "O grămadă de judecători, din neştiinţă sau.. mă feresc să spun că ar fi cumpăraţi, dar există şi această variantă, sau la ordin. Se apucă şi dau aşa pe bandă rulantă, dau proprietăţi".

Astfel, invitaţii menţionaţi fac nişte susţineri concrete cu privire la fapte de o gravitate deosebită referitoare la activitatea instanţelor judecătoreşti şi a conducătorilor acestora, fără să indice cum s-a ajuns la o asemenea concluzie şi fără ca moderatorul emisiunii să intervină în nici un fel pentru a cenzura sau pentru a solicita celui care le-a făcut să indice în ce modalitate a stabilit cele afirmate, asta deşi aceste susţineri privesc elemente factuale concrete şi nu simple opinii asupra unor probleme de interes general.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, potrivit cărora în conţinutul emisiunii nu s-ar fi făcut nici o referire la minoritatea maghiară şi, că, prin urmare ar fi total eronată constatarea CNA potrivit căreia "în emisiune ar fi trebuit sa fie prezentat şi un punct de vedere al vreunui reprezentat al minorităţii maghiare în legătură cu situaţia retrocedărilor", în emisiune, prezentatorul afirmă în cadrul discuţiilor "Spuneţi-mi dacă e corect … faptul că România a plătit deja grofilor care revendică Transilvania echivalentul a 3,2 tone de aur de 34 de karate?

Utilizarea de către prezentator a termenului "grofii care revendică România" prin referire la persoanele care au solicitat retrocedarea terenurilor din zona Transilvaniei precum şi sensul noţiunii de grof (latifundiar maghiar) este de natură a transfera discuţia în zona problemei etnice.

De asemenea, având în vedere tema de interes public abordată în emisiune, respectiv restituirile de proprietăţi din Transilvania şi faptul că subiecţii discuţiilor au fost şi cei cărora le-au fost soluţionate favorabil cererile de retrocedare, cu preponderenţă cetăţeni de etnie maghiară, conform dezbaterii televizate, iar în emisiune a fost invitat preşedintele D., Harghita si Mureş, emisiunea trebuia coordonată de moderatorul emisiunii de aşa natură a se asigura imparţialitatea, echilibrul şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică, conform art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, deci inclusiv prin prezentarea unui punct de vedere al unui reprezentant al minorităţii maghiare în legătură cu situaţia retrocedărilor din Transilvania.

Conform art. 66 alin. (1) lit. a), în programele de "ştiri şi dezbateri" informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte principiile "asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".

În speţă, moderatorul şi invitaţii au susţinut, în esenţă, aceleaşi puncte de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziţie să fie prezentat.

Reclamanta nu a arătat care a fost în concret modalitatea în care au fost respectate principiile menţionate de art. 66 alin. (1) lit. a) şi nu) a făcut dovada faptului că a asigurat respectarea acestor principii prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele au fost în dezbatere publică.

Înalta Curte nu poate reţine nici susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora textul art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului fiind modificat încă din data de 26.03.2017 prin Decizia nr. 63 din 14 februarie 2017 pentru modificarea şi completarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, trimiterea CNA din decizia contestată la acest text legal este greşită, decizia de sancţionare a postului TVR 1 fiind astfel motivată pe încălcarea unor dispoziţiile legale modificate încă din data de 26.03.2017, acest lucru atrăgând anularea Deciziei nr. 173/06.04.2017.

Astfel, motivul invocat de recurenta-reclamantă nu este de natură să atragă anularea Deciziei 173/2017, aşa cum susţine aceasta, întrucât, la aplicarea sancţiunii, membrii CNA au avut în vedere dispoziţiile Deciziei 220/2011, aşa cum erau acestea în vigoare la data difuzării emisiunii analizate, respectiv 28.11.2016. Recurenta-reclamantă nu are în vedere faptul că sancţiunea contravenţională nu poate fi aplicată pentru nerespectarea unor norme care, la data producerii faptei nu erau publicate, întrucât dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea audiovizualului, controlul exercitat de Consiliu asupra conţinutului programelor audiovizuale este ulterior difuzării acestora, "numai după comunicarea publică a acestor programe".

Conform cadrului general în materia contravenţiilor, dispoziţiile din actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

Faţă de aceste prevederi legale se poate constata că, la data difuzării programului, prevederile Deciziei nr. 220/2011, cu modificările şi completările ulterioare, asfel cum au fost avute în vedere de membrii Consiliului şi a căror încălcare a fost reţinută în sarcina reclamantei, erau în vigoare, nerespectarea acestora constituia contravenţie, conform Legii audiovizualului, iar Consiliul nu putea aplica o sancţiune pentru încălcarea unor norme ce au fost modificate la o dată ulterioară difuzării emisiunii.

În plus, Înalta Curte constată că prin Decizia CNA nr. 63/2017 de modificare şi completare a Deciziei 220/2011, norma a cărei încălcare a fost reţinută în sarcina reclamantei şi cu privire la a cărei modificare aceasta consideră că ar conduce la anularea deciziei contestate, nu a suferit modificări structurale esenţiale, deoarece, comparând conţinutul acesteia rezultă că, în ce priveşte articolul 66, acesta s-a modificat în sensul înglobării prevederilor literei a) a articolului în vechea formă în trunchiul normei propriu-zise, neputând fi reţinută astfel nici o modificare de conţinut care să conducă la o altă soluţie în situaţia în care s-ar fi avut în vedere forma articolului în discuţie de după modificarea intervenită la data de 26.03.2017.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante prin care se susţine că la aplicarea sancţiunii intimatul-pârât nu a respectat condiţiile de formă prevăzute de art. 90 (4) din Legea nr. 504/2002 şi nici dispoziţiile art. 91 (3) din acelaşi act normativ. Înalta Curte are în vedere că acest motiv a fost invocat direct în recurs şi că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 478 alin. (3) şi 494 C. proc. civ. rezultă că în recurs nu poate fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată. Oricum, constată că la fila x, paragrafele 2 şi 3 din Decizia 173/2017, contestată în cauză, se menţionează în mod clar că individualizarea sancţiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, iar cuantumul de 5.000 de RON reprezintă limita minimă a amenzilor prevăzute de art. 91 alin. (3), în condiţiile în care, anterior emiterii actului contestat, recurenta reclamantă mai fusese sancţionată, doar în anul 2017 cu o amendă în cuantum de 10000 de RON şi o somaţie.

Nu în ultimul rând, cu privire la suspendarea plăţii amenzii CNA, recurenta-reclamantă susţine că există un caz bine justificat care rezultă din faptul că nu există în buget aprobată de către organele competente această cheltuială, având în vedere finanţarea SRTv conform prevederilor art. IV din Legea nr. 1/2016, argument care nu este natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond. Asta, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a făcut o analiză temeinică pe fond cu privire la legalitatea şi temeinicia actului administrativ contestat, confirmată şi de către Înalta Curte, iar recurenta-reclamantă nu a făcut nici dovada îndeplinirii condiţiei preveniri unei pagube iminente.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru argumentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Română de Televiziune împotriva sentinţei civile nr. 4413 din 17 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.