Eligibility of ministerial correspondence on phased construction works for historical monuments as an administrative act subject to exception of illegality

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin cererea formulată la data de 01.03.2016, înregistrată în dosarul nr. x/2016 (număr în format vechi 807/2016) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. a invocat excepţia de nelegalitate a Avizului nr. x/23.10.2009 emis de către Ministerul Culturii şi Cultelor, solicitând sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate şi suspendarea judecării recursului până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.

În motivarea cererii, s-a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data sesizării instanţei (10.09.2012), astfel că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată.

S-a precizat că în acest sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la nelegalitatea avizului nr. x/23.10.2009 emis de către Ministerul Culturii şi Cultelor prin Direcţia Patrimoniu Cultural s-a învederat că, raportat la dispoziţiile art. 23 şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, avizul de specialitate este cel care trebuie să prevadă primordial şi în mod expres care sunt condiţiile şi termenele de execuţie a lucrărilor realizate la monumentele istorice şi că neinserarea acestor elemente va determina nulitatea avizelor emise cu încălcarea acestor norme legale imperative.

S-a indicat că avizul nr. x/29.10.2009 nu prevede care sunt etapele de realizare a lucrărilor de consolidare şi, cel mai important, nu prevede care sunt termenele de execuţie a acestor lucrări, aşa cum impun textele legale redate anterior, limitându-se la a face trimitere la o documentaţie elaborată de B. şi Co, documentaţie căreia, de asemenea, îi lipseşte descrierea condiţiilor şi mai ales indicarea termenelor de execuţie a lucrărilor.

S-a susţinut că, fiind vorba de lucrări de consolidare la un monument istoric din secolul XVI (1500), aflat la momentul emiterii avizului într-un stadiu de degradare avansată, riscul distrugerii monumentului în caz de seism este unul extrem de ridicat, aspect constatat şi prin expertiza tehnică efectuată în cauza x/2012.

S-a apreciat că efectuarea lucrărilor de consolidare în etape, fără prevederea unor termene exprese de realizare a lucrărilor, este de natură a afecta însăşi siguranţa construcţiei. Aşadar, orice întârziere în executarea lucrărilor de consolidare, fără prevederea unor termene de executare clare, este de natură a afecta însăşi respectarea principiului protejării monumentelor istorice prevăzut de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 422/2001.

S-a adăugat că instanţa de judecată de contencios administrativ este competenta a analiza nu doar legalitatea actului administrativ, ci şi oportunitatea acestuia.

S-a arătat că excesul de oportunitate urmează a fi stabilit prin raportare la scopul legii, aspect ce poate conduce la un exces de putere, astfel cum este definit la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

S-a menţionat că prin emiterea avizului nr. x/23.10.2009 de către Ministerul Culturii şi Cultelor a fost încălcat tocmai scopul legii prevăzut la art. 36 din Legea nr. 422/2001 şi anume "în scopul protejării monumentelor istorice".

S-a mai indicat că art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/1995 stabileşte că "Pentru obţinerea unor construcţii de calitate sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existentă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe fundamentale aplicabile: d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare".

S-a susţinut că încălcarea acestor două scopuri legale, cel al protejării monumentelor istorice şi al asigurării siguranţei construcţiei monument istoric, s-a realizat prin emiterea avizului a cărui nelegalitate a fost invocată.

S-a învederat că Avizul nr. x/23.10.2009 a fost solicitat la propunerea Beneficiarului Local, în vederea etapizării lucrărilor de foraje verticale din cadrul proiectului (tiranţii), lucrări care au stabilite prin avizul MCC anterior nr. 177/M/2005, dar fără a se indica un termen de execuţie a acestor lucrări esenţiale structurii de rezistenţă a monumentului istoric.

S-a apreciat că pârâtele nu puteau să modifice avizul MCC anterior nr. 177/M/2005, respectiv proiectele tehnice avute în vedere la momentul emiterii autorizaţiei de construire în vederea consolidării monumentului istoric.

S-a precizat că prin avizul şi proiectele avizul şi proiectele tehnice iniţiale se impunea realizarea unui număr de 18 tiranţi, iar prin avizul nr. x/23.10.2009 pârâta avizează practic realizarea unui număr de 12 lin cei 18 prevăzuţi iniţial, această asa-zisă etapizare echivalând în fapt cu o renunţare la lucrări absolut necesare asigurării siguranţei structurii Mănăstirea Golia.

S-a indicat că la momentul anului 2015 lucrarea de consolidare la Mănăstirea Golia a fost recepţionată, lucrarea realizându-se cu nerespectarea autorizaţiei de construire şi anume doar cu un număr de 6 tiranţi din cei 18 impuşi prin autorizaţia de construire, din care numai 4 au reprezentat lucrări recunoscute de către beneficiarul local.

S-a reiterat că realizarea lucrărilor de consolidare reprezentând 18 tiranţi era absolut necesară aspect care rezultă cu precădere şi din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi având ca obiect comisie rogatorie administrare expertiză tehnică de specialitate în construcţii.

S-a adăugat că actul contestat este un act administrativ cu caracter individual în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar una dintre condiţiile de legalitate şi validitate a oricărui act administrativ o reprezintă motivarea acestuia de către autoritatea emitentă, obligaţia motivării reprezentând o garanţie contra arbitrariului şi excesului de putere al instituţiei mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.

S-a susţinut că avizul contestat nu îndeplineşte condiţia esenţială a motivării, sancţiunea fiind nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită printr-o motivare superficială ulterioară.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 23 şi art. 36 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 422/2001.

Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din data de 9 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată şi s-a amânat pronunţarea cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că instanţa de trimitere realizează doar o analiză sumară şi în aparenţă a condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate, având rol de filtru prealabil, soluţia instanţei de trimitere nefiind interlocutorie pentru instanţa sesizată.

Prin sentinţa nr. 4182 din data de 21 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii.

A fost respinsă excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Municipiul Iaşi prin reprezentant legal Primarul Municipiului Iaşi, Judeţul Iaşi prin reprezentant legal Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Ministerul Culturii şi Cultelor, Direcţia de Patrimoniu Cultural - Directia Monumentelor Istorice Arheologice Peisaje Culturale şi Zone Protejate şi C. S.R.L., ca inadmisibilă.

A reţinut prima instanţă că potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, orice intervenţie asupra monumentelor istorice se face numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii şi Cultelor sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.

Totodată, s-au reţinut şi dispoziţiile art. 67 din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, având denumire marginală "Schimbarea soluţiilor tehnice din proiect pe parcursul execuţiei".

A apreciat judecătorul fondului că împrejurarea că această adresă este ultima emisă în procedura administrativă nu îi conferă prerogativa de a produce ea însăşi efecte juridice, deoarece din conţinutul său nu rezultă că "dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci că din conţinutul său rezultă că se menţin concluziile avizului nr. x/2005 emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, considerându-se că executarea lucrărilor de consolidare, în etape, a bisericii Golia conform documentaţiei elaborate de B. şi Co "se încadrează în conceptul de consolidare conţinut în documentaţia tehnică avizată" iniţial.

S-a arătat că revine instanţei învestite cu fondul cauzei să aprecieze dacă lucrările de construire se încadrează în limitele autorizaţiei iniţiale, precum şi în limitele avizului iniţial nr. 177/M/2005 (astfel cum este punctul de vedere exprimat în adresa nr. x/23.10.2009), iar în caz contrar, să verifice dacă au fost emise acte administrative subsecvente pentru autorizarea unor modificări (acestea putând fi emise şi ulterior, dacă este cazul, pentru intrarea în legalitate).

Adresa a cărei nelegalitate se invocă nu conţine măsuri împotriva reclamantei, iar anularea acestui act nu este determinantă pentru drepturile sau obligaţiile reclamantei cu caracter civil, nefiind aplicabil ratione materiae art. 6 din Convenţie, în condiţiile în care acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă are ca obiect răspunderea civilă contractuală, divergenţa părţilor vizând execuţia parţială a forajelor pentru tiranţii verticali (grupurile 2, 16 şi 17), ce priveşte faza executării autorizaţiei de construire, şi nu valabilitatea acesteia.

Nu revine instanţei de contencios administrativ competenţa de a verifica, pe calea acestui mijloc procesual de apărare, dacă este sau nu legală modalitatea în care beneficiarul lucrărilor, în mod direct sau prin consultantul său, a înţeles să dirijeze executarea lucrărilor de consolidare, în etape, a bisericii Golia.

Excepţia de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect), care tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiectul cauzei şi de stadiul procesual.

A fost invocată jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (decizia nr. 431/2014) în care s-a statuat că:

"Excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare supus procedurii speciale reglementate de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi nu poate fi transformată într-un instrument de prejudecare a fondului acţiunii, în afara cadrului procesual legal. Această excepţie are ca scop soluţionarea cauzei pe fond fără a se ţine seama de actul vizat, în măsura în care se constată că acesta este nelegal".

A susţinut judecătorul fondului că nu pot constitui obiect al excepţiei de nelegalitate decât actele administrative care pot fi atacate şi pe calea acţiunii directe în contencios administrativ (în anulare). În categoria actelor exceptate se includ şi operaţiunile tehnico-administrative (spre exemplu: avizele, acordurile, procese-verbale de control, rapoarte de inspecţie fiscală etc.), exceptând situaţia în care sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ împreună cu actul administrativ pe care îl precedă, ipoteză întemeiată pe dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Adresa nr. x/23.10.2009 emisă de către Ministerul Culturii şi Cultelor - Directia Monumentelor Istorice Arheologice Peisaje Culturale si Zone Protejate reprezintă un răspuns adresat Consiliului Judeţean Iaşi, prin care s-a transmis că etapizarea lucrărilor "se încadrează în conceptul de consolidare conţinut în documentaţia tehnică avizată nr. 177/M/2005 de Ministerul Culturii şi Cultelor", fiind evident că acest înscris nu a avut rolul modificării avizului anterior nr. 177/M/2005, acesta menţinându-şi valabilitatea.

Prin urmare, actul administrativ care continuă să producă efecte juridice este autorizaţia emisă în temeiul avizului anterior nr. 177/M/2005, conformitatea executării lucrărilor verificându-se în raport cu autorizaţia de construire, ce nu face obiectul prezentei excepţii de nelegalitate.

S-a mai arătat în cuprinsul hotărârii atacată că obiectul procesului principal nu are ca obiect răspunderea administrativă a beneficiarului-investitor sau a executantului (spre exemplu, de natură contravenţională, pentru nerespectarea autorizaţiei de construire), ci răspunderea contractuală, esenţial fiind a se stabili dacă prin convenţia părţilor s-a permis beneficiarului să dirijeze lucrările într-o astfel de manieră, chiar şi în condiţiile reducerii cantităţii lucrărilor efectuate şi, implicit, a contravalorii acestora cuvenite executantului.

S-a concluzionat că adresa nr. x/23.10.2009 nu a dat naştere, nu a modificat sau stins raporturi juridice, în sensul Legii nr. 554/2004.

Recursul

Împotriva sentinţei civile nr. 4182 din data de 21 decembrie 2016 şi a încheierii din data de 9 decembrie a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A arătat recurenta că admisibilitatea excepţiei de nelegalitate raportat la lipsa caracterului de act administrativ a avizului x/23.10.2009 fost analizată chiar de către instanţa de trimitere în cadrul unei proceduri contencioase, astfel că în urma discutării în contradictoriu a excepţiei de inadmisibilitatea a excepţiei de nelegalitate, instanţa de trimitere a constatat caracterul admisibil al excepţiei de nelegalitate dar şi caracterul de act administrativ al avizului x/23.10.2009.

În acest sens, reanalizarea excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate întemeiată pe motive identice (lipsa caracterului de act administrativ al actului vizat) echivalează cu exercitarea unei căi de atac împotriva încheierii din 02.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, cale de atac neprevăzută de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 informa în vigoare anterior legii 76/2012.

Pentru aceste motive s-a susţinut că, în mod netemeinic, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat solicitându-se casarea încheierii din 09.12.2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti pentru a se pronunţa pe fondul excepţiei de nelegalitate a avizului x/23.10.2009, caracterul de administrativ fiind constatat de către instanţa de trimitere.

Cu privire la soluţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, s-a arătat prin motivele de recurs, că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea 554/2004.

Astfel, s-a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea 554/2004, reţinând în mod greşit faptul că adresa nr. x/23.10.2009 nu poate fi calificată ca fiind un aviz obligatoriu, un act administrativ unilateral.

Or, a arătat recurenta că în condiţiile în care pârâtele işi exprimă acordul cu privire la etapizarea unor lucrări care iniţial nu erau etapizate/amânate, fără a se mai prevedea si termenele de execuţie a etapelor, termene prevăzute în documentaţia iniţială, este evident că acest acord este de natură a produce efecte juridice sub aspectul lucrărilor ce vor fi executate, fiind o modificare a avizului iniţial 177/M/2005.

În esenţă prin actul contestat Ministerul şi-a exprimat acordul pentru amânarea pe termen nedeterminat a unei mari părţi din consolidarea Mănăstirii Golia şi nu se poate susţine lipsa producerii de efecte juridice a acestei adrese câtă vreme atât beneficiarul lucrării, autoritatea contractantă cât şi chiar instanţa de judecată în dosarul în care a fost invocată excepţia de nelegalitate, au opus reclamantei acordul Ministerului prin Direcţia Monumentelor Istorice exprimat prin adresa nr. x/23.10.2009.

S-a solicitat a se observa faptul că neindicarea termenelor de execuţie a lucrărilor de consolidare în avizul nr. x/23.10.2009 este de natură a modifica raporturile juridice cel puţin sub aspectul valabilităţii autorizaţiei de construcţie emise în baza acestui aviz cu caracter obligatoriu, lipsa unui astfel de aviz fiind sancţionată cu nulitatea absolută a autorizaţiei de construire art. 23 din Legea 422/2011.

Pentru toate argumentele expuse s-a solicitat admiterea recursului, urmând a se constata că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierii pronunţată de instanţa de trimitere prin care a fost constatat caracterul de act administrativ al avizului nr. x/23.10.2009, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare pe fondul excepţiei de nelegalitate.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata - pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond apreciind-o ca fiind legală şi temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul - pârât Municipiul Iaşi şi Consiliul Local Iaşi au formulat intâmpinare prin care s-a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar în subsidiar, netemeinicia acestuia şi menţinerea sentinţei atacate.

Intimatul - pârât Judeţul Iaşi-Consiliul Judeţean Iaşi a formulat intâmpinare, considerând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul - pârât Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a solicitat prin intâmpinare respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte urmează o respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În dosarul de recurs nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. a invocat excepţia de nelegalitate a Adresei nr. x/23.10.2009 emisă de către Ministerul Culturii şi Cultelor - Directia Monumentelor Istorice Arheologice Peisaje Culturale si Zone Protejate

Acest înscris nu poartă în cuprinsul său o denumire specifică ("aviz", "acord" etc.).

Din punct de vedere al conţinutului, înscrisul reprezintă răspunsul adresat Consiliului Judeţean Iaşi, ca urmare a adresei nr. x/22.10.2009, înregistrată la MCCPN Patrimoniu sub nr. x/22.10.2009, prin care a fost înaintată "spre analiză documentaţia elaborată de B. şi Co Iaşi privind lucrările de restaurare-consolidare a ansamblului Mănăstirii Golia din Iaşi".

Prin acest înscris, Ministerul Culturii şi Cultelor - Direcţia Monumentelor Istorice Arheologie Peisaje Culturale şi Zone Protejate a transmis "acordul din punct de vedere al protejării monumentelor istorice pentru executarea lucrărilor de consolidare, în etape, a bisericii Golia conform documentaţiei elaborate de B. şi Co, care se încadrează în conceptul de consolidare conţinut în documentaţia tehnică avizată nr. 177/M/2005 de Ministerul Culturii şi Cultelor".

Prin recursul declarat împotriva încheierii din data de 9 decembrie 2016, reclamanta a solicitat să se constate faptul că prin încheierea din data de 2 iunie 2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti pronunţată în cauza înregistrată sub numărul x/2016 instanţa de judecată deja a analizat şi reţinut caracterul de act administrativ unilateral cu caracter individual al avizului nr. x/23.10.2009.

In drept, cererea se intemeiază pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 10.09.2012 potrivit cărora instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

In acord cu soluţia primei instanţe, Inalta Curte reţine că instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate efectuează o verificare sumară a condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei competente, sesizare care se realizează prin încheiere motivată. Din interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu se poate desprinde concluzia că această încheiere se bucură de autoritate de lucru judecat, instanţei de contencios administrativ revenindu-i rolul de a verifica natura juridică a actului atacat (administrativ individual sau normativ, cu diferenţele de interpretare pe care această clasificare le-a ridicat în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei), dacă acesta are legătură cu soluţionarea fondului litigiului, precum şi concordanţa acestuia cu actele administrative cu forţă juridică superioară.

Textul de lege a fost conceput sub aspectul regimului juridic aplicabil instituţiei excepţiei de nelegalitate, după "matricea" pe care ne-o oferă Titlul V al Constituţiei, consacrat Curţii Constituţionale, implicit regimului excepţiei de neconstituţionalitate (vezi A.Iorgovan, L. Vişan, A.S. Ciobanu şi D.I.Pasăre -Legea Contenciosului Administrativ - Editura Universul Juridic 2008, pag. 124), instanţa de sesizare verificând în aceleaşi condiţii admisibilitatea excepţiei, fără însă ca încheierea să aibă autoritate de lucru judecat în faţa instanţei constituţionale sub aspectul admisibilităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ poate, în cadrul soluţionării unei excepţii de nelegalitate, să analizeze caracterul de act administrativ al documentului care face obiectul sesizării, încheierea instanţei de trimitere neavând caracter interlocutoriu sub acest aspect, sau al legăturii cu fondul cauzei.

Cu referire la soluţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, se reţine că prima instanţă a dat o corectă dezlegare cauzei.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, doar actele administrative putând face obiectul excepţiei de nelegalitate.

Un act administrativ produce efectele juridice pe care le are în vedere organul emitent al actului în mod direct asupra celor cărora li se adresează, prin aceasta deosebindu-se de operaţiunile administrative care sunt acte procedurale anterioare care nu produc efecte juridice de sine stătătoare, ci efectele pe care le prevede legea.

Actul administrativ, pentru a fi supus cenzurii instanţelor de judecată trebuie să producă efecte juridice, să creeze să modifice sau să suprime o situaţie juridică subiectivă sau obiectivă.

Prin adresa nr. x/23.10.2009 emisă de către Ministerul Culturii şi Cultelor - Directia Monumentelor Istorice Arheologice Peisaje Culturale si Zone Protejate rezultă că se menţin concluziile avizului nr. x/2005 emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, considerându-se că executarea lucrărilor de consolidare, în etape, a bisericii Golia conform documentaţiei elaborate de B. şi Co "se încadrează în conceptul de consolidare conţinut în documentaţia tehnică avizată" iniţial.

Împrejurarea că această adresă nu a fost urmată de emiterea unei autorizaţii de construire nu-i conferă caracter de act administrativ, în condiţiile în care actul administrativ care continuă să producă efecte juridice rămâne autorizaţia emisă în temeiul avizului anterior nr. 177/M/2005, conformitatea executării lucrărilor verificându-se în raport cu autorizaţia de construire, iar adresa însăşi, nu este aptă a produce efectele unui act administrativ în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea intimatei - pârâte C. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, Inalta Curte reţine că partea căzută în pretenţii datorează cheltuieli de judecată părţii care a câştigat, acesta fiind principiul prevăzut de art. 274 din C. proc. civ., însă soluţia de admitere a pretenţiilor reprezentând cheltuieli de judecată nu este condiţionată numai de dovada avansării acestora ci şi de dovada caracterului necesar şi proporţional al acestor cheltuieli.

În cauza de faţă, apărarea formulată se reduce la întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, fiind de observat că argumentele prezentate reiau apărărările formulate în faţa primei instanţe, motiv pentru care instanţa va reduce cuantumul acestora.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4182 din data de 21 decembrie 2016 şi a încheierii din data de 19 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei interveniente C. S.R.L. cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2019.