Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6482/2019 AI generated

Tax administrative dispute: forfeiture of appeal right for missing statutory 48-hour deadline to challenge constitutional referral dismissal

Case Number Decizia nr. 6482/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as late-filed, leaving the lower court’s order dismissing the constitutional challenge admissibility intact. The dispute arose from a tax administrative case where the appellant challenged the classification resolution of the Judicial Inspection and subsequently filed a petition for a constitutional review regarding the unconstitutionality of specific judicial and administrative inspection laws, which the initial High Court order had rejected as inadmissible. Deciding on the procedural defect, the court applied Articles 29(5) of Law No. 47/1992 and Articles 185(1) and 489(1) of the Civil Procedure Code, ruling that the appeal violated the mandatory 48-hour deadline for challenging inadmissibility decisions from constitutional referral requests; because the appellant failed to file within the prescribed period and did not request a reprieve, the appeal was null and void due to the sanction of forfeiture.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 181 alin. (1) din C. proc. civ, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Tax administrative dispute: forfeiture of appeal right for missing statutory 48-hour deadline to challenge constitutional referral dismissal: The dispute arose from a tax administrative case where the appellant challenged the classification resolution of the Judicial Inspection and subsequently filed a petition for a constitutional review regarding the unconstitutionality of specific judicial and administrative inspection laws, which the initial High Court order had rejected as inadmissible. Deciding on the procedural defect, the court applied Articles 29(5) of Law No. 47/1992 and Articles 185(1) and 489(1) of the Civil Procedure Code, ruling that the appeal violated the mandatory 48-hour deadline for challenging inadmissibility decisions from constitutional referral requests; because the appellant failed to file within the prescribed period and did not request a reprieve, the appeal was null and void due to the sanction of forfeiture.

Keywords

AI generated
procedural deadline challenge of administrative decisions forfeiture of right judicial review tax procedure right to petition

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 554/2004
a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte pronunţându-se în cadrul dosarului asociat nr.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
x/2016 a declarat recurs reclamantul A., apreciind, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de constituţionalitate invocată.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
În cauză, s-a fixat termen de judecată la data de 17 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
art. 181 alin. (1) din C. proc. civ
art. 185 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 186 din C. proc. civ
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 489 alin. (1) și art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

These provisions form the legal basis for dismissing the appeal as tardive due to the non-respect of the statutory deadline for filing the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare cu nr. x/2016 din 09.06.2016 emisă de Inspecţia judiciară.

Prin sentinţa civile nr. 86 din 17 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă şi a fost respinsă acţiunea formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul-reclamant A..

La termenul de judecată din data de 21 iunie 2019, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte pronunţându-se în cadrul dosarului asociat nr. x/2016, format în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 12 decembrie 2017.

2. Hotărârea recurată

Prin încheierea din data de 21 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Incheierii din data de 21 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 a declarat recurs reclamantul A., apreciind, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de constituţionalitate invocată.

S-a susţinut de către recurent că prin soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, nerespectându-se dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă s-a invocat excepţia tardivităţii recursului, solicitându-se, în principal, respingerea recursului, ca tardiv formulat.

În subsidiar, pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, s-a fixat termen de judecată la data de 17 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

La data de 3 decembrie 2019, recurentul-reclamant a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 precum şi a art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 17 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte în cadrul dosarului asociat nr. x/2016, format în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 12 decembrie 2017, s-a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 precum şi a art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocată de recurent în prezentul dosar.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu a exercitat în termen calea de atac, pentru considerentele în continuare arătate.

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. (...)".

Astfel, data pronunţării încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate are efectul declanşării curgerii termenului de recurs, în raport de această dată, calculându-se ultima zi de declarare a căii de atac potrivit art. 181 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 48 de ore prevăzut de 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs fiind pronunţată la data de 21 iunie 2019, recursul fiind declarat la data de 17 iulie 2019, conform stampilei de pe plicul aflat la dosarul de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Înalta Curte aminteşte că sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ., însă constată că recurentul-reclamant nu a formulat o cerere de repunere în termenul de recurs.

De asemenea, reţine instanţa de control judiciar că termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum recurentul-pârât a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, astfel cum s-a reţinut anterior, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 489 alin. (1), respectiv art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. şi va respinge recursul ca tardiv formulat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 489 alin. (1) şi art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 21 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2019.