Claw-back refund upheld against tax authority and health ministry, but annulled as to CNAS due to passive standing.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice upheld the first-instance ruling in favor of the claimant company, dismissing the appeals by the tax authority (DGAMC) and the Ministry of Health, but partially allowed the appeal by the National Health Insurance House (CNAS), annulling the third-party claim against CNAS and leaving the rest of the judgment intact. The dispute concerned the refund of claw-back contributions paid for Q4 2009 and Q1 2010 after the underlying payment notices had been annulled by final court decisions; the claimant sought repayment with statutory interest from the Ministry of Health (the legal beneficiary of the funds), the tax authority (which had succeeded to the budget creditor role under art. 9(2) of O.U.G. no. 77/2011), and the CNAS (only the issuer of the notices, with no proven receipt of the funds). The court held that the tax authority and the Ministry of Health had passive standing, that the five-year limitation period under art. 135 of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003) applied rather than the one-year period in art. 19 of Law no. 554/2004 (since claw-back is assimilated to a fiscal obligation), that the prior administrative procedure was satisfied through refusal letters, and that interest was due from payment to effective restitution.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ, art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 488 C. proc. civ, art. 223 C. proc. civ; Claw-back refund upheld against tax authority and health ministry, but annulled as to CNAS due to passive standing: The dispute concerned the refund of claw-back contributions paid for Q4 2009 and Q1 2010 after the underlying payment notices had been annulled by final court decisions; the claimant sought repayment with statutory interest from the Ministry of Health (the legal beneficiary of the funds), the tax authority (which had succeeded to the budget creditor role under art. 9(2) of O.U.G. no. 77/2011), and the CNAS (only the issuer of the notices, with no proven receipt of the funds). The court held that the tax authority and the Ministry of Health had passive standing, that the five-year limitation period under art. 135 of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003) applied rather than the one-year period in art. 19 of Law no. 554/2004 (since claw-back is assimilated to a fiscal obligation), that the prior administrative procedure was satisfied through refusal letters, and that interest was due from payment to effective restitution.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to dismiss the appeals by the defendants as unfounded.
The ground of appeal examined to determine whether the lower court misapplied the law.
Basis for admitting the appeal by the third-party joined party and for the court's decision on the merits.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2019
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Sănătăţii, obligarea pârâtelor la efectuarea tuturor demersurilor şi procedurilor necesare, în vederea restituirii sumelor achitate de A. cu titlu de contribuţie claw-back pentru trimestrele IV 2009 şi I 2010, în baza Notificărilor C.N.A.S. nr. x/21.10.2011, precum şi la restituirea efectivă a acestor sume, după cum urmează: suma de 9.798.001,99 RON plătită prin Ordinul de plată nr. x/24.11.2011, reprezentând contribuţia claw-back aferentă trimestrului IV 2009 şi suma de 15.121.676,04 RON plătită prin Ordinul de plată nr. x/24.11.2011, reprezentând contribuţia claw-back aferentă trimestrului I 2010; obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale aferente sumelor menţionate la punctele de mai sus, calculate până la data restituirii efective a sumelor solicitate şi anularea Adresei Răspuns nr. x/21.09.2015, a Adresei Răspuns nr. x/28.12.2015, precum şi a Adresei Răspuns nr. x/18.03.2016 emise de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
În subsidiar, a solicitat obligarea Ministerului Sănătăţii la emiterea unui răspuns la cererea de restituire şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2920 pronunţată în data de 6 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Ministerul Sănătăţii, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrarea Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Sănătăţii, a obligat pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să restituie reclamantei sumele plătite prin ordinele de plată nr. x/24.11.2011 şi nr. y/24.11.2011. A obligat pârâţii la plata către reclamantă a dobânzilor fiscale aferente sumelor, de la data plăţii şi până la restituirea efectivă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, în contradictoriu cu chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a obligat chemata în garanţie să plătească pârâtului Ministerul Sănătăţii sumele la care acesta a fost obligat către reclamantă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Ministerul Sănătăţii precum şi chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
3.1 Prin recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
A invocat în acest sens că prin întâmpinarea formulată, Ministerul Sănătăţii recunoaşte că sumele plătite cu titlu de taxă claw-back de către reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru trimestrul IV 2009 şi trimestrul I 2010 au fost virate de către acest minister la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu ordinul de plată nr. x/21.02.2012, în valoare totală de 52.518.000 RON, acesta fiind depus de Ministerul Sănătăţii în probaţiune.
Arată că şi prin adresa nr. x/06.04.2016 emisă de Ministerul Sănătăţii - Direcţia generală de buget şi contabilitate, comunicată Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili se precizează că sumele plătite cu titlu de taxă claw-back de către reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru trimestrul IV 2009 şi trimestrul I 2010 au fost virate în conturile Ministerului Sănătăţii.
De asemenea, reclamanta a obţinut anularea notificărilor purtând nr. x/21.10.2011 aferente trimestrelor IV 2009, I 2010, II 2010, III 2010, IV 2010, II 2011 şi III 2011 ce stabileau procentul de contribuţie şi valoarea contribuţiei claw-back prin sentinţa civilă nr. 6049/25.10.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti rămasa definitivă şi irevocabilă la 11.11.2014, prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu are competenţa acordată de lege de a dispune restituirea acestor sume, motivat de faptul că nu poate efectua operaţiuni privind restituirea de sume din conturi deţinute de alte organe ale statului respectiv de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Consideră că, în cauză, are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în calitate de organe emitente al actelor administrative anulate (notificări taxă claw-back) revenindu-le obligaţia de restituire a sumelor plătite cu acest titlu.
Raportat la litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 6049/25.10.2012 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată că Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu a avut calitatea de parte iar în ceea ce priveşte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Susţine şi că, acordarea despăgubirilor în contenciosul administrativ este condiţionată de anularea anterioară a actului administrativ atacat, iar actul administrativ anulat trebuie să fi provocat reclamantei o pagubă materială.
În cauză aceasta condiţie nu este îndeplinită, intrucat reclamanta nu a solicitat niciodată anularea unui act administrativ emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, dovada în acest sens fiind hotărârea judecătorească anterior precizată.
În consecinţă atît Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cât şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu a pricinuit nicio vatamare reclamantei.
Calitate procesuală pasivă în prezenta cauză poate avea doar beneficiarul sumelor a căror restituire se solicită, în speţă Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sanatate deoarece restituirea sumelor nu se poate face decât de către beneficiarul taxei de claw-back, întrucât aceasta este singura instituţie ce poate face operaţiuni din conturile deschise pe numele său.
Invocă şi prevederile art. 36 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 potrivit cărora în contenciosul administrativ părţi nu pot fi decât persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale printr-un act administrativ şi, în calitate de pârâtă, autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător.
Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu este subiectul raportului juridic litigios, nu este emitenta niciunui act admininstrativ vătămător şi nu poate dispune restituirea unor sume încasate şi virate de către Ministerul Sănătăţii în conturile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Într-o altă argumentare consideră că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a cere despăgubiri, având în vedere dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens învederează că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, reiese că obiectul cererii de chemare în judecată în contencios administrativ îl constituie repararea prejudiciului cauzat prin acele acte administrative anulate anterior.
Ca atare, prin prisma art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, arată că reclamanta a obţinut anularea notificărilor purtând nr. x/21.10.2011 aferente trimestrelor IV 2009, I 2010, II 2010, III 2010, IV 2010, II 2011 şi III 2011 ce stabileau procentul de contribuţie şi valoarea contribuţiei claw-back, prin sentinţa civilă nr. 6049/25.10.2012 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Deoarece sentinţa menţionată anterior a rămas definitivă şi irevocabilă la 11.11.2014 şi raportat la data înregistrării prezentei acţiuni (23.03.2016) susţine că nu a fost respectat de către reclamantă termenul de decădere de 1 an prevăzut de către art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Cererea de acordare a despăgubirilor în contencios administrativ este accesorie cererii de anulare a actului administrativ, această cerere putând fi formulată şi în mod separat, însă, legea impune o condiţie, respectiv ca reclamanta să se fi adresat anterior instanţei de contencios administrativ cu o acţiune prin care să fi solicitat anularea actului administrativ iar, printr-o hotărâre irevocabilă să se fi dispus anularea actelor administrative.
În speţă aceasta condiţie nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a solicitat niciodată anularea unui act administrativ emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Reiterează şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru faptul că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă cu niciuna dintre pârâte.
Astfel, deşi reclamanta a formulat o contestaţie administrativă sub nr. x/10.11.2015, aceasta nu a fost soluţionată de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili printr-o decizie emisă de către organul fiscal competent conform dispoziţiilor art. 210 şi a art. 218 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ci prin adresa nr. x/28.12.2015.
Consideră că nici faţă de pârâtul Ministerul Sănătăţii nu s-a îndeplinit în mod corect procedura prealabilă deoarece reclamanta a formulat o contestaţie pe cale administrativă însă, fără a aştepta soluţionarea contestaţiei, s-a adresat direct instanţei de judecată, caz în care acţiunea în contencios administrativ putea avea ca obiect fie obligarea Ministerului Sănătăţii de a soluţiona contestaţia reclamantei, fie anularea deciziei de soluţionare a contestaţiilor.
Susţine că parte din taxă claw-back ar putea fi restituită numai după formularea unei cereri pe cale administrativă în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţi şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi numai după ce se va stabili de către instituţiile mai sus menţionate care este suma datorată cu titlu de taxă claw-back pentru acea perioadă.
În ceea ce priveşte obligarea sa la plata dobânzilor arată că deoarece, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond sumele datorate se constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, nu putea fi obligată la plata acestora.
Sub aspectul cuantumului dobânzii, învederează că potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004, dobânda se calculează de organul fiscal competent al reclamantei, în speţă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel că momentul de început al cursului dobânzii şi zilele de întârziere poate fi stabilit de către instanţa de judecată dar în ceea ce priveşte cuantumul exact, acesta urmează a fi determinat de organul fiscal.
Arată şi că, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1) şi (9) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 procedura de acordare a dobânzilor constituie o procedură specială.
Fată de motivele arătate, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. iar în temeiul dispoziţiilor art. 223 C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
3.2 Prin motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Sănătăţii se aduc următoarele argumente:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului respinsă de instanţa de fond este admisibilă deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 3631 din Legea nr. 95/2006, în vigoare la data naşterii obligaţiei de plată a reclamantei, sumele plătite de A. S.R.L. pentru trimestrele IV 2009 şi I 2010 au fost virate de Ministerul Sănătăţii la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru finanţarea unor activităţi, cu ordinul de plată nr. x din data de 21.02.2012, în valoare totală de 52.518.000 RON.
Astfel, contul Ministerului Sănătăţii a fost doar unul de depozit şi de tranzit către destinatarul final, respectiv, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Referitor la dobânzile fiscale aferente sumelor ce fac obiectul cererii principale, consideră că instanţa de fond s-a pronunţat ambiguu, acestea impunându-se a fi stabilite, fără echivoc, în sarcina chematei în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Deoarece obligaţia de plată principală a fost stabilită şi impusă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin Notificările nr. x/21.10.2011, ca urmare a deciziei instanţei de a anula aceste notificări emise în mod greşit, dobânzile trebuie reţinute în sarcina emitentului documentului de impunere - CNAS, fiind un accesoriu al obligaţiei de plată principale, Ministerul Sănătăţii neputând fi răspunzător decât pentru fapta proprie iar nu şi pentru fapta CNAS.
Faţă de aceste motive solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul celor menţionate în cererea de recurs.
În drept a invocat prevederile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 95/2006, modificată şi completată.
Solicită conform art. 223 alin. (3) C. proc. civ. judecarea cauzei în lipsă.
3.3 Prin motivele de recurs chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a reiterat în primul rând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Astfel, arată că CNAS nu are calitate procesual pasivă de chemat în garanţie şi nu poate fi obligată la plata sumelor de bani menţionate în petitul acţiunii în cazul în care pârâtul Ministerul Sănătăţii ar cădea în pretenţii, deoarece prevederile art. 280 alin. (1) lit. a) şi ale art. 290 alin. (1) din Legea nr 95/2006 republicată, cu modificările ulterioare, reglementează expres faptul că CNAS "gestionează fondul prin preşedintele CNAS, împreună cu casele de asigurări" iar preşedintele CNAS este "ordonator principal de credite pentru administrarea şi gestionarea bugetului FNUASS". buget distinct de bugetul Ministerului Sănătăţii.
Faptul că CNAS gestionează un buget distinct de bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi faptul că veniturile rezultate din taxa claw-back nu au fost virate de reclamanta A. în contul CNAS ca urmare a emiterii de către aceasta a Notificărilor aferente T IV 2009 şi T I 2010 rezultă din următoarele prevederi legale, de strictă aplicare, invocate de altfel şi de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată şi de pârâtul Ministerul Sănătăţii, după cum urmează:
- art. 3631 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 în forma în vigoare pentru perioada de referinţă potrivit cărora "veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ";
- prevederile art. 9 alin. (3), (8) şi (9) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (în forma în vigoare la data efectuării plăţii de către A. a contribuţiei claw-back pe T IV 2009 şi T 1 2010, respectiv 24.11.2011), potrivit cărora:
"(3) Contribuţiile prevăzute la alin. (1) constituie în continuare venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se utilizează potrivit prevederilor art. 362 din Legea nr. 95/2006, cu modificările si completările ulterioare".
"(8) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţia prevăzută la alin. (1), inclusiv sumele restante aferente acestor contribuţii, se achită la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora sunt luaţi în administrare contribuabilii, într-un cont distinct de disponibilităţi codificat cu codul de identificare fiscală al contribuabililor."
"(9) Sumele încasate în contul distinct prevăzut la alin. (8) se transferă de unităţile Trezoreriei Statului în contul de venituri proprii al Ministerului Sănătăţii, la data de 15 si în ultima zi lucrătoare ale fiecărei luni."
Astfel, beneficiar al sumelor achitate de către reclamanta A. nu a fost CNAS, aceasta având numai calitatea de emitent al Notificărilor privind obligaţia de plată a contribuţiei trimestriale datorată de către reclamantă în calitate de subiect plătitor al contribuţiei trimestriale.
Sumele individualizate în Notificările x/21.10.2011 aferente T4 2009 şi T1 2010 anulate de instanţele de judecată, în valoare de 9.798.001,99 RON şi respectiv 15.121.676,04 RON au fost virate cu titlu de contribuţie claw-back de către A. S.R.L. în data de 24.11.2011 direct în contul Ministerului Sănătăţii.
Faptul că sumele plătite de A. S.R.L. pentru trimestrele IV 2009 şi I 2010 au fost virate de Ministerul Sănătăţii la CNAS pentru finanţarea unor activităţi cu Ordinul de plată nr. x din data de 21.02.2012, este reţinut în mod greşit de prima instanţă şi nu echivalează cu atribuirea calităţii procesual pasive CNAS întrucât din acest ordin de plată nu rezultă că este vorba despre sumele achitate de A. cu titlu de contribuţie trimestrială pentru perioada de referinţă mai sus menţionată.
Precizează şi că potrivit art. 9 alin. (10) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în forma în vigoare la data efectuării plăţii cu titlu de contribuţie claw-back de către A. S.R.L., "Procedura de restituire a sumelor achitate în contul prevăzut la alin. (8) se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului sănătăţii".
Prin urmare, rezultă că pârâtul Ministerul Sănătăţii care a încasat sumele de la reclamantă cu titlu de contribuţie trimestrială, venituri proprii, are obligaţia să le şi restituie potrivit art. 9 alin. (10) din O.U.G. nr. 77/2011, conform unei proceduri de restituire aprobată prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului sănătăţii.
În consecinţă, atât timp cât nu există nicio identitate între recurenta chemată în garanţie şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, nu poate avea calitate procesual pasivă şi să fie obligată la plata unor sume de bani pe care nu le-a încasat.
Numai pârâtul Ministerul Sănătăţii poate proceda la restituirea acestor sume, în sarcina sa legiuitorul prevăzând în mod expres obligaţia de a reglementa o procedură de restituite a sumelor achitate conform art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2011 (în forma în vigoare pentru T IV 2009 şi T1 2010).
Arată şi că în conformitate cu art. 3631 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se datorează începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, veniturile realizate din sumele încasate cu titlu de contribuţie trimestrială din valoarea încasărilor realizate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută în Anexa nr. 14 din actul normativ mai sus invocat.
În condiţiile în care sumele aferente contribuţiei trimestriale pentru trimestrul IV 2009 şi I 2010 au fost virate în bugetul Ministerului Sănătăţii, CNAS nu poate restitui aceste sume din contul Ministerului Sănătăţii.
Invocă şi prevederile art. 4 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591/2010, în forma în vigoare pentru perioada de referinţă T IV 2009 şi T 1 2010 care reglementează în mod expres: "contribuţia se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, în contul deschis pe numele Ministerului Sănătăţii la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, cont care va fi afişat pe site-ul Ministerului Sănătăţii", iar potrivit art. 6 alin. (5) din acelaşi act normativ "în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care s-au efectuat operaţiunile de declarare, notificare, plată şi încasare, Ministerul Sănătăţii comunică Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sumele încasate pentru fiecare persoană juridică, care, conform legii, are obligaţia de plată, în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 365 alin. (12) şi (13) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare".
Faptul că nu poate fi obligată în locul pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata sumelor achitate cu titlu de contribuţie trimestrială de către S.C. A. S.R.L. ptr. T IV 2009 şi T I 2010, rezultă şi din dispoziţiile art. 5 alin. (3) din actul normativ mai sus invocat potrivit cărora contribuţia datorată se notifică de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiilor şi se comunică persoanelor menţionate la art. 3.
Raportat la aplicabilitatea strictă a prevederilor legale mai sus invocate, CNAS are competenţa doar de a:
- înregistra declaraţiile prevăzute în anexele nr. 2a şi 2b privind volumul vânzărilor şi respectiv declaraţiile 2a1 şi 2b1 privind volumul încasărilor depuse de către deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor pentru perioada aferentă trim. IV 2009 - trim. III 2011;
- stabili contribuţia datorată conform art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- emite Notificări în baza declaraţiilor depuse de contribuabili;
- soluţiona contestaţiile formulate de contribuabili împotriva Notificărilor emise de CNAS.
Astfel, actele normative anterior menţionate delimitează în mod strict atribuţiile instituţiilor în cauză, respectiv Ministerul Sănătăţii care încasează aceste sume ca venituri proprii şi comunică Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sumele încasate pentru fiecare persoană juridică şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate care emite notificările în baza declaraţiilor date pe propria răspundere de către subiecţii plătitori ai contribuţiei trimestriale.
În consecinţă CNAS nu are temei legal de a restitui sumele solicitate de pârâtul MS prin cererea de chemare în garanţie, întrucât nu le-a încasat conform legii.
Solicită în principal, admiterea excepţiei invocate iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în garanţie a CNAS ca neîntemeiată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărări formulate în cauză
4.1 Intimata-reclamantă a depus întâmpinări şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi părătul Ministerul Sănătăţii ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond formulând următoarele apărări:
A. Faţă de recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili:
1. Referitor la motivul de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi implicit a DGAMC arată că acţiunea introductivă a fost formulată în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii, beneficiarul sumelor achitate cu titlu de contribuţie claw-back, cât şi cu DGAMC - autoritate administrativă care în temeiul art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 s-a subrogat de drept în calitatea CNAS şi a Ministerului Sănătăţii de creditor bugetar gestionar al creanţelor fiscale în discuţie.
Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, învederează că prin art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, se stabileşte că odată cu intrarea în vigoare a respectivului act normativ (26 septembrie 2011), procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţie claw-back vor fi continuate de ANAF, care "se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) se îndeplineşte potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Or, din punct de vedere al Codului de procedură fiscală, administrarea creanţelor reprezentând contribuţii datorate include şi aspecte post-plată, cum ar fi compensări sau restituirea sumelor încasate nelegal, respectiv în baza unui titlu executoriu care va fi fost desfiinţat.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală în vigoare în perioada aferentă trimestrelor IV 2009 şi I 2010, la care face trimitere expresă art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011:
"Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:
a) înregistrarea fiscală;
b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale."
Activitatea de "colectare" este la rândul său reglementată în Titlul VIII al Codului de Procedură Fiscală, intitulat "Colectarea creanţelor fiscale", care se referă însă la toate metodele de stingere a creanţelor fiscale, inclusiv la "Restituiri de sume" - art. 117 din Codul de Procedură Fiscală.
Astfel ANAF, prin intermediul DGAMC, are obligaţia legală de restituire a contribuţiei, din moment ce această autoritate s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii şi ale CNAS în ceea ce priveşte administrarea taxei.
Argumentele anterioare sunt justificate şi prin prisma prevederilor art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 conform cărora, ca urmare a intrării în vigoare a actului normativ, Ministerul Sănătăţii şi CNAS vor comunica ANAF toate informaţiile disponibile, necesare urmăririi şi verificării sumelor datorate.
Invocă şi că în Expunerea de motive a Legii nr. 184/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii se menţionează în mod expres că "Pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţia datorată se calculează şi se plăteşte conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora, se administrează de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se consideră obligaţie fiscală".
O consecinţă a faptului că DGAMC s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii şi ale CNAS în calitate de creditor bugetar, îndeplinind atribuţiile de administrare a taxei claw-back, o reprezintă faptul că aceasta a preluat obligaţia procedurală de restituire a sumelor încasate anterior intrării în vigoare a actului normativ, chiar dacă aceste sume au fost virate iniţial, în îndeplinirea obligaţiei de plată, într-un cont colector ce în acel moment era pe numele Ministerului Sănătăţii.
În ceea ce priveşte susţinerea DGAMC potrivit căreia aceasta nu are calitatea procesuală prin raportare la faptul că nu a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 4252/11.11.2014 de către ÎCCJ, aceasta nu poate fi primită deoarece obiectul cererii soluţionate în dosarul nr. x/2012 l-a constituit anularea Notificărilor emise către CNAS, acte care aveau însă şi valenţa unor titluri de creanţă. Solicitarea societăţii a fost formulată inclusiv în contradictoriu cu ANAF, menţinerea în cauză a ANAF fiind considerată însă de către instanţele de judecată ca nejustificată, întrucât, pe de o parte, ANAF a fost considerat ca nefiind nici emitentul şi nici beneficiarul actelor administrative contestate iar, pe de altă parte, deoarece ANAF s-a subrogat în drepturile/obligaţiile CNAS "doar pentru procedurile de administrare a creanţelor fiscale, iar nu şi în ceea ce priveşte stabilirea acestora anterior datei respective pentru care competenţa aparţine C.NA.S."
Referitor la argumentele DGAMC privind condiţiile de acordare a despăgubirilor în contencios administrativ arată că prin prezenta acţiune se urmăreşte restituirea unor sume aflate în administrarea ANAF şi implicit a DGAMC, achitate de A. în temeiul unor acte nelegale, constatate astfel irevocabil în cadrul unui alt dosar de către instanţele de judecată. Astfel, nu se poate susţine că recurenta-pârâtă nu ar avea calitate procesual pasivă atâta vreme cât, în temeiul O.U.G. nr. 77/2011, a preluat obligaţia de gestionare a respectivelor sume de bani, precum şi calitatea de creditor bugetar aferentă.
Consideră netemeinică şi susţinerea DGAMC referitoare la faptul că aceasta nu a emis niciun act administrativ fiscal care să producă o vătămare Societăţii, din moment ce aceasta, pe parcursul procedurii administrative referitoare la soluţionarea cererii de restituire formulate de A., a emis o serie de acte administrative (Adresa răspuns nr. x/21.09.2015, Adresa răspuns nr. x/18.03.2016 şi Adresa răspuns nr. x/28.12.2015) prin intermediul cărora DGAMC a refuzat restituirea contribuţiei achitate în mod nedatorat.
Or, refuzul DGAMC (organul competent în ceea ce priveşte administrarea contribuţiei claw-back) de restituire a contribuţiei achitate în mod nedatorat de A., în baza Notificărilor anulate în mod definitiv şi irevocabil de către instanţele de judecată, nu reprezintă altceva decât o vătămare a drepturilor şi intereselor Societăţii, care se află în postura de a nu putea dispune de sume semnificative de bani, fără niciun temei legal şi chiar în ciuda drepturilor irevocabil recunoscute de către instanţele de judecată.
2. Referitor la respingerea de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei dreptului de a cere despăgubiri, contrar susţinerilor recurentei învederează că temeiul de drept al cererii formulate de intimata reclamantă, care se axează pe dreptul la restituire, decurge din prevederile legii procedural fiscale, repectiv ale art. 21 alin. (4) şi art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală anterior, precum şi prevederile art. 168 din Codul de procedură fiscală în vigoare. Astfel, nu pot fi avute în vedere argumentele DGAMC din cuprinsul cererii de recurs, cu privire la termenul de prescripţie de 1 an de zile, reglementat de art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât aplicabile în speţă sunt prevederile legii fiscale, care stabilesc pentru acţiunea în restituirea contribuţiilor plătite nedatorat şi obţinerea dobânzilor fiscale aferente, un termen de 5 ani.
Termenul de prescripţie de 5 ani reglementat de normele fiscale reprezintă un termen special în comparaţie cu termenul de 1 an de zile reglementat de art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În sensul că în prezenta cauză este incident termenul de prescripţie de 5 ani de zile şi nu termenul de 1 an de zile reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este atât doctrina de specialitate, cât şi jurisprudenţa instanţelor naţionale.
Mai mult, intimata reclamantă susţine că a sperat mereu la o soluţionare a pretenţiilor sale pe cale amiabilă, instanţa de judecată fiind ultima opţiune a sa, devenită singura, în contextul refuzului de restituire transmis de către DGAMC prin Adresa nr. 2272Ev2/18.03.2016. În acest context termenul de prescripţie de 1 an nu ar putea fi considerat împlinit întrucât ar fi incidente dispoziţiile art. 2.532 pct. 6 din C. civ. potrivit căruia:
"Prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă [...] pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie".
Pe de altă parte termenul de 1 an reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu este incident întrucât sumele de bani nu sunt solicitate cu titlu de prejudiciu generat de emiterea unui act administrativ, ci sunt sume de bani deţinute fără titlu, care aparţin intimatei reclamante şi care trebuie restituite acesteia, demers supus unui termen de prescripţie de 5 ani, potrivit reglementărilor fiscale.
La rândul lor, sumele de bani supuse restituirii, în toate cazurile produc de drept fructe civile, respectiv dobânzi legale care, în consecinţa raportului de accesorialitate, se cuvin de drept, de la momentul generării, zi de zi, aparţinătorului legal al principalului. Fiind accesorii principalului, dobânzile comportă regimul juridic aferent, fiind astfel supuse aceluiaşi termen de prescripţie de 5 ani.
3. Referitor la motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii prealabile precizează că în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare, respectiv art. 210 din Codul de procedură fiscală anterior, "în soluţionarea contestaţiei, organul fiscal se pronunţă prin decizie sau prin dispoziţie, după caz". Recurenta pârâtă a formulat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative sub forma unei adrese. Or, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria sa culpă pentru a valorifica un drept.
Arată şi că a formulat cererea de restituire nr. x/03.02.2016 prin intermediul căreia a solicitat restituirea contribuţiei achitate în mod nedatorat. În lipsa răspunsului Ministerului Sănătăţii în termenul legal de 30 de zile, Societatea a formulat cererea de chemare în judecată şi împotriva acestuia, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, atât timp cât Ministerul Sănătăţii nu a înţeles să formuleze un răspuns la cererea de restituire formulată, Societatea a avut dreptul legal de a se adresa direct instanţei de judecata.
Invocă şi lipsa interesului DGAMC de a susţine o astfel de excepţie.
4. Referitor la motivul de recurs privind persoana obligată la plata dobânzilor susţine că ANAF şi implicit DGAMC s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte activitatea de administrare a contribuţiei claw-back. Deoarece dobânzile prevăzute de Codul de procedură fiscală nu reprezintă altceva decât un accesoriu al contribuţiei achitate în mod nedatorat de către Societate şi acestea se află în administrarea DGAMC.
De altfel DGAMC se contrazice în cuprinsul cererii de recurs. Astfel, pe de o parte recurenta-pârâtă susţine că nu este instituţia abilitată la plata dobânzilor, iar pe de altă parte menţionează că "potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004, dobânda se calculează de organul fiscal competent al reclamantei, în speţă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili".
Precizează şi că în cuprinsul senţinei, instanţa de fond nu a procedat la stabilirea cuantumului exact al dobânzilor datorate, menţionând doar că "reclamanta are dreptul la dobânda fiscală aferentă, de la data plăţii şi până la restituirea efectivă". Mai mult, sumele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt finale, întrucât acestea continuă să curgă şi în prezent şi vor curge până la plata efectivă a creanţei.
De altfel, DGAMC nu a contestat cuantumul acestor dobânzi şi nici modalitatea de determinare a lor, astfel cum a fost indicat de intimata reclamantă atât prin solicitarea adresată anterior sesizării instanţei de judecată cât şi prin cererea de chemare în judecată.
Menţionează şi că Ordinul 1899/2004 indicat de recurenta pârâtă vizează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, dar nu creează un fine de neprimire al capătului de cerere avînd ca obiect dobânzile aferente debitului principal.
B. Faţă de motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Sănătăţii:
1. Referitor la motivul de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii învederează că potrivit art. 363 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, menţionat şi de Ministerul Sănătăţii în cuprinsul cererii de recurs, "Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ".
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile alin. (3) ale art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora "Contribuţiile prevăzute la alin. (1) constituie în continuare venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se utilizează potrivit prevederilor art. 162 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare".
Aşadar, Ministerul Sănătăţii are calitate procesual pasivă în prezenta cauză. Destinaţia ulterioară a sumelor de bani achitate de către A. prezintă importanţă din acest punct de vedere, din moment ce beneficiarul imediat şi direct al sumelor achitate de Societate a fost chiar acest pârât, titular al contului de trezorerie în care au fost plătite sumele solicitate.
2. Referitor la motivul de recurs privind persoana obligată la plata dobânzilor legale arată că deoarece în prezent Notificările au fost anulate nu mai există nicio justificare pentru plăţile efectuate, acestea având un caracter nedatorat şi fiind suspuse restituirii. Or, legea fiscală a prevăzut că, pentru sumele ce trebuie să fie restituite de la buget, contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în are a operat stingerea fiscală.
Dobânzile fiscale reprezintă fructe civile intrinsec asociate sumelor de bani, generate zi de zi în favoarea debitorului obligaţiei de restituire, astfel că restituirea lor odată cu restituirea principalului se impune de drept, independent de titularul actului administrativ ce a avut ca efect plata nedatorată a acestor sume sau/şi entuala culpă în emiterea actelor administrative ce au stat la baza efectuării de către A. a plăţilor ce formează obiectul cererii de restituire.
Având în vedere caracterul de accesorialitate al dobânzilor fiscale faţă de principal, precum şi faptul că Ministerul Sănătăţii a fost, potrivit prevederilor legale, beneficiarul sumelor achitate de Societate cu titlu de Contribuţie, acesta îşi păstrează calitatea procesuală pasivă şi în ceea ce priveşte obligaţia suportării dobânzilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, indiferent de modul de utilizare a sumelor de care acesta a beneficiat.
4.2 Recurenta pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a formulat întâmpinare la recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sănătăţii şi chematei în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate solicitând respingerea acestora reiterând excepţia lipsei calitatii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi implicit a Direcţiei Generale de Administrare Fiscală, arătând că în cauză calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului şi Ministerului Sănătăţii şi chematei în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sanatate formulata de către.
În drept a invocat dispoziţiile art. 490 C. proc. civ.
4.3 Recurenta pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a formulat şi răspuns la întâmpinarea depusă de intimata reclamantă prin care a reiterat aspectele legate de calitatea sa procesuală pasivă prezentate prin cererea de recurs.
În drept a invocat dispoziţiile art. 201 alin. (2) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În primul rând instanţa de recurs reţine că prezentul litigiu este determinat de faptul că prin sentinţa civilă nr. 6049/25.10.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a obţinut anularea notificărilor purtând nr. x/21.10.2011 aferente trimestrelor IV 2009, I 2010, II 2010, III 2010, IV 2010, II 2011 şi III 2011 emise de recurenta chemată în garanţie din prezenta cauză, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, notificări ce stabileau procentul de contribuţie şi valoarea contribuţiei claw-back datorată de intimata reclamantă şi de faptul că, în aceste condiţii, reclamanta a făcut plata în contul contribuţiei claw-back pe T IV 2009 şi T 1 2010 pentru care obligaţia stabilită în sarcina sa a fost anulată, prin ordinele de plată nr. x/24.11.2011 şi nr. y/24.11.2011.
Raportat la această premisă şi având în vedere susţinerile formulate de recurenţii pârâţi şi recurenta chemată în garanţie precum şi apărările formulate cu privire la acestea se reţine că:
Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 77/2011, privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, această nouă reglementare a contribuţiei claw-back a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, abrogând totodată art. 270 alin. (1) lit. x), art. 3631 şi art. 365 alin. (11)-(13) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ce constituiau vechea reglementare a acestei contribuţii.
Prin art. 9 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 77/2011 se statuau norme tranzitorii potrivit cărora:
"Pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţia datorată potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi se plăteşte conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora.
Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) se îndeplineşte potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
Ca urmare, contribuţia claw-back ce se solicită a fi restituită în cauză de către intimata reclamantă, aferentă trim. IV 2009 şi trim. I 2010, era stabilită potrivit vechii reglementări cuprinsă în Legea nr. 95/2006 însă era administrată potrivit noii reglementări din O.U.G. nr. 77/2011.
Raportat la aceste precizări se reţine că potrivit art. 9 alin. (3), (8) şi (9) din O.U.G. nr. 77/2011:
"(3) Contribuţiile prevăzute la alin. (1) constituie în continuare venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se utilizează potrivit prevederilor art. 362 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (...)
(8) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţia prevăzută la alin. (1), inclusiv sumele restante aferente acestor contribuţii, se achită la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora sunt luaţi în administrare contribuabilii, într-un cont distinct de disponibilităţi codificat cu codul de identificare fiscală al contribuabililor.
(9) Sumele încasate în contul distinct prevăzut la alin. (8) se transferă de unităţile Trezoreriei Statului în contul de venituri proprii al Ministerului Sănătăţii, la data de 15 şi în ultima zi lucrătoare ale fiecărei luni.
De altfel, şi anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, potrivit art. 3631 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 veniturile realizate din sumele încasate din contribuţia claw-back constituiau venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii.
În acelaşi sens, potrivit art. 365 alin. (11):
"Contribuţia prevăzută la art. 3631 se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătăţii."
Ca urmare, nu poate fi reţinută ca fiind fondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului pârât Ministerul Sănătăţii în condiţiile în care acesta era beneficiarul legal al sumelor achitate de reclamantă şi a căror restituire este solicitată.
Pe de altă parte din dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, anterior citate, rezultă că şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate, având şi atribuţia de administrarea a creanţelor reprezentând contribuţiile claw-back are de asemenea calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii.
După cum se observă dispoziţia legală analizată conferă prin efectul legii calitatea de creditor bugetar Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru contribuţia claw-back ceea ce implică şi calitatea sa procesuală în cadrul litigiilor în care se solicită restituirea contribuţiei achitate nedatorat sub imperiul O.U.G. nr. 77/2011.
Mai mult, O.U.G. nr. 77/2011 face vorbire despre atribuţia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de administrare a creanţelor provenind din contribuţiile claw-back (art. 5 alin. (1) din şi 9 alin. (2) ca normă tranzitorie)
De asemenea art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 prevede expres:
"Contribuţia trimestrială prevăzută la art. 1 este asimilată obligaţiei fiscale."
În aceste condiţii sunt pe deplin întemeiate apărările intimatei reclamante care arată că dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 fac trimitere în această materie la reglementarea cuprinsă în O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, referitor la administrarea contribuţiei claw-back ce este asimilată unei obligaţii fiscale.
Or, din punct de vedere al Codului de procedură fiscală, administrarea creanţelor reprezentând contribuţii datorate include şi aspecte post-plată, cum ar fi compensări sau restituirea sumelor încasate nelegal, respectiv în baza unui titlu executoriu care va fi fost desfiinţat.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală în vigoare în perioada aferentă trimestrelor IV 2009 şi I 2010, la care face trimitere expresă art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011: "Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:
a) înregistrarea fiscală;
b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale."
Activitatea de "colectare" este la rândul său reglementată în Titlul VIII al Codului de Procedură Fiscală, intitulat "Colectarea creanţelor fiscale", care se referă însă la toate metodele de stingere a creanţelor fiscale, inclusiv la "Restituiri de sume" - art. 117 din Codul de Procedură Fiscală.
Astfel, ANAF prin intermediul DGAMC, are obligaţia legală de restituire a contribuţiei, din moment ce această autoritate s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii şi ale CNAS în ceea ce priveşte administrarea taxei.
În acelaşi sens, faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, raportat la obiectul acesteia, rezultă şi din art. 9 alin. (10) al O.U.G. nr. 77/2011 potrivit căruia:
"Procedura de restituire a sumelor achitate în contul prevăzut la alin. (8) se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului sănătăţii."
Pe de altă parte, având în vedere legislaţia în vigoare la data la care s-a achitat de către intimata reclamantă contribuţia a cărei restituire se solicită, calitatea procesuală pasivă a chematei în garanţie nu rezultă în mod direct din lege, pârâtul care a formulat cererea de chemare în garanţie având obligaţia de a o dovedi în raport de circumstanţele concrete ale cauzei.
În acest sens se reţine că potrivit art. 362 din Legea nr. 95/2006 veniturile prevăzute la art. 3631 (contribuţiile claw-back), gestionate de Ministerul Sănătăţii, puteau fi folosite pentru mai multe destinaţii printre care (lit. d) a art. 362) ca "sume alocate prin transfer în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate".
Ca urmare, potrivit legii, contribuţiile percepute de Ministerul Sănătăţii ca venituri proprii nu aveau în mod necesar destinaţia de sume alocate în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate ce este administrat de chemata în garanţie potrivit atribuţiei sale legale prevăzute de art. 270 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, în aceste condiţii impunându-se a se dovedi în concret de către pârâtul Ministerul Sănătăţii care a formulat cererea de chemare în garanţie că sumele a căror restituire se solicită de către reclamantă au fost în mod efectiv alocate în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate administrat de chemata în garanţie.
În speţă însă această dovadă nu a fost făcută. Astfel, recurentul pârât Ministerul Sănătăţii a invocat că a alocat sumele de bani în litigiu FNUASS prin Ordinul de plată nr. x/21.02.2012 în valoare totală de 52.581.000 însă acest înscris nu cuprinde nicio menţiune în sensul că în suma totală alocată ar fi incluse şi sumele de bani percepute de la intimata reclamantă.
Or, în contextul legal mai sus prezentat şi faţă de obiectul litigiului determinat de reclamantă prin acţiunea introductivă, în raport de care s-a formulat cererea de chemare în garanţie, o astfel de dovadă era imperios necesară pentru a se putea reţine calitatea procesuală pasivă a chematei în garanţie CNAS, aceasta putând fi obligată să restituie numai acele sume reprezentând contribuţie claw-back ce i-au fost efectiv alocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii.
Celelalte argumente aduse prin recursurile formulate de pârâţi sunt nefondate:
Astfel, nu poate fi reţinută critica formulată de pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili referitoare la prescripţia dreptului reclamantei de a cere despăgubiri, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea 554/2004, deoarece aşa cum s-a arătat şi anterior art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 asimilează contribuţia claw-back unei obligaţiei fiscale.
Or, în materie fiscală, dispoziţiile art. 19 din Legea 554/2004 privind termenul de prescripţie pentru despăgubiri, ca reglementare generală, nu sunt incidente, fiind aplicabile cu prioritate normele speciale şi derogatorii din materia dreptului fiscal.
Potrivit art. 135 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003 în forma incidentă în speţă):
"Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire."
Dreptul reclamantei de a solicita restituirea contribuţiei ce face obiectul litigiului s-a născut la data de 11.11.2014, momentul rămânerii irevocabile a sentinţei civilă nr. 6049/25.10.2012 a Curţii de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind evident că acesta nu era prescris la data introducerii acţiunii ce face obiectul prezentei cauze, 21.03.2016.
Nu poate fi reţinută ca fiind fondată nici critica formulată de pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili referitoare la neîndeplinirea de către intimata reclamantă a procedurii prealabile.
Astfel, având în vedere obiectul litigiului, respectiv restituirea unei contribuţii stabilite nelegal în sarcina intimatei reclamante, incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală potrivit cărora se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În speţă intimata reclamantă a dovedit că a adresat mai multe cereri recurentei pârâte în vederea restituirii sumelor ce fac obiectul litigiului însă aceasta, prin adresele nr. x/21.09.2015, nr. y/18.03.2016 şi nr. t/28.12.2015, a refuzat restituirea contribuţiei achitate anterior de intimata reclamantă.
Pe de altă parte în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 205 şi următoarele C. proc. civ. fiscală referitoare la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, întrucât cererea formulată de intimata reclamantă nu avea ca obiect contestarea unui titlu de creanţă sau a unui alt act administrativ fiscal, contestaţie care să fie soluţionată de organul administrativ fiscal competent prin decizie sau dispoziţie potrivit art. 210, 211 C. proc. civ. fiscală ci, aşa cum s-a arătat anterior, restituirea unei contribuţii plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. În consecinţă este lipsit de relevanţă faptul că în cauză organul administrativ nu a soluţionat cererea de restituire formulată de reclamantă prin decizie care să fie ulterior supusă controlului instanţei de contencios administrativ.
Referitor la dobânzile solicitate de intimata reclamantă Înalta Curte reţine că potrivit art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală:
"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă…".
Ca urmare, fiind stabilită calitatea procesuală pasivă a recurenţilor pârâţi şi obligaţia acestora de a restitui intimatei reclamante contribuţia plătită de aceasta, în mod temeinic instanţa de fond a statuat că aceasta este îndreptăţită şi la dobânda solicitată de la data plăţii contribuţiei şi până la restituirea efectivă.
Cele statuate de instanţa de fond în cauză cu privire la dobânda cuvenită intimatei reclamante nu contravin cu nimic Cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004 invocat de recurenta pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili deoarece, aşa cum chiar aceasta arată, dobânda cuvenită urmează a se calcula de organul fiscal competent, în speţă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instanţa stabilind doar momentul de început al cursului dobânzii şi momentul până la care aceasta este datorată de pârâţi, în calitatea lor de creditor bugetar, respectiv autoritate publică ce a perceput în mod nemijlocit contribuţia achitată de reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate de pârâţi ca nefondate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.
În baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, se va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, admiţându-se excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chemata în garanţie se va respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Sănătăţii.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 2910 din 6 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Admite recursul declarat de chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 2910 din 6 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa şi rejudecând, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi în consecinţă:
Respinge cererea de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, formulată de pârâtul Ministerul Sănătăţii.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2019.