Military officer’s challenge to reassignment: exclusive territorial jurisdiction in administrative litigation based on domicile rather than residence

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată iniţial la data de 07.11.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar ulterior la data de 16.04.2019 pe rolul secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii U.M. 02606- Detaşamentul special de protectie şi intervenţie - D.S.P.I., Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării, anularea evaluării de reîncadrare în detaşamentul special de protecţie şi intervenţie ca fiind abuzivă şi discriminatorie, precum şi constatarea faptului că reclamantul face parte din structura D.G.I.A., fiind încadrat temporar pe fişa anexă la ştatul de organizare al Universităţii Naţionale de Apărare Carol I doar pe perioada pregătirii profesionale şi în consecinţă, să se asigure un post corespunzător gradului şi pregătirii profesionale în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, cu menţinerea aceluiaşi nivel de salarizare.

Prin sentinţa nr. 3451 din data de 13 mai 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii U.M. 02606 - Detaşamentul special de protecţie şi intervenţie, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ale art. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data de 02.08.2018 şi, întrucât domiciliul reclamantului se află în circumscripţia Tribunalului Vâlcea, a apreciat că revine acestei instanţe competenţa de soluţionare a cauzei.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1113 din data de 11 octombrie 2019 Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a respins excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 02606 - Detaşamentul Special de Protecţie şi Intervenţie, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înainteat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că litigiul dedus judecăţii este unul ce vizează raporturile de serviciu ale cadrelor militare în activitate, asimilate funcţionarilor publici cu statut special.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează competenţa teritoriala exclusivă a instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului şi a fost avută în vedere locuinţa efectivă a reclamantului din sectorul 5 Bucureşti (conform contractului de închiriere locuinţă pentru perioada 2010 - 2023).

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamantul A., cadru militar în activitate, vizează anularea unei evaluări şi reîncadrări în detaşamentul special de protecţie şi intervenţie, stabilirea încadrării corecte şi obligarea pârâţilor la asigurarea unui post corespunzător gradului şi pregătirii profesionale în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, cu menţinerea aceluiaşi nivel de salarizare.

Litigiul este, aşadar, unul de contencios administrativ, întrucât vizează raportul de serviciu al unui cadru militar în activitate, asimilat funcţionarului public cu statut special.

Pornind de la obiectul acţiunii şi datele de identificare ale reclamantului rezultate din înscrisurile depuse la dosar, se constată că aspectele care au generat prezentul conflict negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate .

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 7.11.2018), statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Se observă, aşadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) anterior menţionate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

În aceste condiţii, va fi avut în vedere domiciliul declarat de reclamant în cuprinsul tuturor înscrisurilor depuse la dosar (cerere de chemare în judecată - dosar Tribunalul Bucureşti, cerere - dosar Tribunalul Vâlcea) ca fiind cel din municipiul Râmnicu Vâlcea şi nu potenţiala sa reşedinţă, despre care se pretinde că rezultă din împrejurarea că reclamantul deţine un contract de închiriere imobil din municipiul Bucureşti.

Pentru considentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării - D.G.I.A. - prin Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 02606 - Detaşamentul Special de Protecţie şi Intervenţie - DSPI, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2019.